Postări

Se afișează postări din octombrie, 2010

Dracula trăieşte!

UPDATE: Conform wikipedia, mormântul lui Vlad Ţepeş nu e la Snagov, unde s-au găsit oase de cal, ci e NECUNOSCUT!!! Deci, atenţie, DRACULA TRĂIEŞTE!!! Yeap! Nu e un post ca să mă aflu în treabă, acum cu Halloween-ul nebunii. Pur şi simplu aşa susţine tipa care scrie cartea pe care o citesc acum (check in the left) ! Nu pot da mai multe detalii, pentru că abia am ajuns la pagina 75, dar promit că revin cu amănunte. Cică mormântul lui Vlad Ţepeş de la Snagov ar fi gol, iar Dracula ar trăi la Istanbul. Poate că, după atâţia vampiri şi vârcolaci, aţi putea crede că am luat-o razna. E posibil! Ce pot zice e că sunt fericit că am intrat în rândul lumii. Am terminat de citit toată seria Twilight , adică Amurg , Luna Nouă , Eclipsa şi Zori de zi şi am văzut şi cele trei filme scoase: Twilight , New Moon şi Eclipse . Ca o concluzie: sunt mai mişto filmele. În cărţi e prea multă lălăială, prea multe dedicaţii de dragoste făcute "celor reci". Şi nu-mi place personajul Bellei Swan

Waka, Loca, tot un drac... Al dracului simpatic!

Ay papi!!! Cel mai mult îmi place manichiura Shakirei. Check it up!

Adevărul despre Motan

Imagine
Gazeta Sporturilor publică azi un material despre fotbalistul român cel mai în vogă la ora actuală: Bogdan Stancu . Piteşteanul Bogdan Stancu. Poreclit Motanul . În mare, este scrisă povestea tristă a vieţii lui Stancu, cu o copilărie grea, moartea tatălui şi salvarea prin fotbal, cu ajutorul lui Mihăiţă Ianovschi junior. Cu ocazia asta, vreau să fac o destăinuire în premieră : cartea pe care am scris-o deja (dar şi cartea la care lucrez acum, o continuare la prima) are ca personaj principal un fotbalist tânăr şi talentat, pe care l-am creat după chipul, asemănarea şi povestea lui Bogdan Stancu . Numele lui este Costi Dumitru . Sper să aveţi ocazia să citiţi cât mai curând cărţile mele. Sau, dacă e să fiu pesimist, sper să le citiţi vreodată... Dar să revin... Articolul e emoţionant şi e, în mare parte, corect. Însă s-a scris acolo o chestie care nu a prea fost aşa: cea cu Giannini. "După ce tehnicianul italian a fost numit "principal" la FC Argeş, Stancu a fost dat

Unde se îndreaptă presa noastră?

Am lucrat în presă 14 ani. Ceea ce mă duce la prima concluzie de om senil: "Ehe, pe vremea mea..." Am părăsit presa acum doi ani, când lucrurile erau încă normale. Adică, da, se mai exagera şi atunci, mai erau şantaje de presă şi presă făcută la comandă ori intimidare, dar frate... Frate, ce se întâmplă azi depăşeşte orice imaginaţie! Subiectul e atât de vast, încât aş putea să-mi fac o lucrare de masterat din el. Nu mai comentez derapajele grave de la Realitatea, Antena 3 şi B1TV, sunt extrem de cunoscute. Dau strict câteva exemple din ziarele pe care le citeam odată cu plăcere. 1. Libertatea - Ce-a fost: După Revoluţie şi până în urmă cu ceva timp, Libertatea a reprezentat ziarul interesant, frumos ambalat, uşor de citit, lejer. A fost un fenomen, nu exista om care să nu iubească Libertatea. Scria despre vedete în mod familiar, băga şi o ţâţă, două, pentru tirişti, dar era un ziar pe care să-l duci acasă. - Ce-a ajuns: Concurenţa cu CanCan l-a transformat într-un tabl

Atenţie, şcolari!

Cu o uimire crescândă pe măsură ce observ obiceiul împământenindu-se, nu reuşesc să înţeleg cum cineva poate să permită o asemenea idioţenie! Nu ştiu dacă vreunu' dintre voi a observat, dar de ceva timp instructorii de şoferi de pe maşinile ŞCOALA au înlocuit poligonul cu parcările! Adică: se ia un Logan cu ŞCOALA deasupra, se instalează la volan un băieţel sau o fetiţă fără pic de experienţă în condus şi se joacă printre maşinile parcate în faţa blocurilor. Parcări cu faţa, parcări cu spatele, parcări laterale... În dreapta, instructorul pare absent: vorbeşte la telefon sau cu un prieten de pe bancheta din spate. Şi eu, şoferu' cu permis din '92 toamna, când vin acasă şi văd toate astea, fug şi-mi ascund maşina printre pomi! Acum, sincer, n-am nimic cu şcolarii. Cred că sunt cel mai tolerant şofer din câţi au existat în România de la apariţia automobilelor. În plus, sunt genul care nu se dă cu capul de portieră pentru fiecare zgârietură nouă. Dar nici să ne expunem maşin

Best supporting female

Imagine
Îmi plac enorm de mulţi actori şi actriţe de la Hollywood, fiecare pentru un rol reuşit sau mai multe, pentru activitatea lor extra, chiar şi numai pentru felul în care arată. Însă, pur şi simplu o iubesc pe Leslie Mann ! Who the hell is Leslie Mann, you could ask! Ei bine, sunt convins că toţi aţi văzut-o cel puţin o dată în viaţă, într-un film, dar nu aţi remarcat-o. Asta fiindcă ea este cea mai cunoscută şi mai bună actriţă într-un rol secundar. Practic, în ultimii 10 ani, nu a fost film de comedie de mare succes în care ea să nu apară. Din păcate, nu a avut succesul colegelor ei de platou, dar mie mi-a plăcut de ea. Şi pentru rolurile făcute, şi pentru fizic, şi pentru activitatea extra desfăşurată.

Viaţa e aiurea şi apoi mori

Cineva care s-a crezut spiritual (bine că nu a sperat să fie şi inteligent, pe chestia asta) a spus odată că viaţa e ca o roată care se învârte. Eu, unul, nu cred bazaconia asta fiindcă, dacă ar fi s-o iau de bună, aş putea jura că roata mea s-a oprit. În cea mai proastă poziţie: cu mine dedesubt... Şi nu de ieri de azi, ci de vreo doi ani... Surprinzător, la început mi-a fost uşor să suport greutatea, în ciuda faptului că toată lumea pe care o cunoşteam (prieteni, rude, duşmani) era deasupra. Acum nu mai pot. Mă simt strivit. Şi culmea e că toţi au sărit, au fugit! Ar trebui să fie mai uşoară. Dar ştiu ce e: au rămas egoismul, vanitatea, orgoliul, ipocrizia, ura... Astea cântăresc mai mult decât greutatea lor, exprimată în kilograme. Mi-am pierdut speranţa că roata o va mai lua din loc. N-are cum. A ajuns la vale, mai mult de atât nu mai poate coborî. În sus? Ar trebui s-o împingă cineva. Măcar s-o clintească, s-o dea jos de pe mine. N-am eu norocul ăsta, ghinionul a fost calitatea

El şi ea

Vai, cum e el! Moartea femeilor! Dar vai cum e ea!!! Dumnezeu!!! Ce film! Vai, vai, vai!!! Unde eşti, decembrie?

Vreau una nouă!

Gata, m-am săturat! Nu mai pot! Mi-a ajuns până-n gât! Vreau una nouă! Şi vreau acum! Din păcate, blogul e prea public ca să-mi revărs toată supărarea, dar una dintre variantele din sondaj e corectă... UPDATE - Sondajul s-a încheiat. Mulţumesc celor care îmi vor binele şi se gândesc să fac upgrade la "jucărie", dar eu crecă nu e cazu'. Cei mai mulţi asta cred că vreau. Apoi, că vreau altă ţară. Nuu, îmi place în România, e chiar cool să facem hă, hă, hă. Nici perspective, echipă şi nu mai ştiu ce aţi votat nu vreau. Practic, aţi dat pe lângă. Dar, oricum, vă mulţumesc!

Avem nevoie de Mutu

Înainte de orice, trebuie să spun asta: CHIVU E CEL MAI BUN FUNDAŞ DIN LUME! Ok, am lămurit-o p-asta. Dacă după primele două meciuri i-am criticat pe tricolori, justificat, acum e cazul să-i şi laud. Justificat. Cu toate că au pierdut cu Franţa. Au făcut un joc foarte bun! Şi atitudinea juniorului a fost alta. Ce nu înţeleg e de ce persistă în greşeala de a-i folosi pe nulităţile Cociş şi Florescu! Sunt atâţia fotbalişti talentaţi, mult mai buni: Bourceanu, Prepeliţă, Lazăr, Torje, etc... Şi neapărat Mutu!

Azi am ajutat un cerşetor

Bine, nu e chiar genul de ajutor la care se aştepta el, dar nu m-am putut abţine. Treceam prin centru şi, la vreo cinci metri de mine, un zgomot m-a trezit din visare. Unui copil trimis la cerşit îi căzuse o cutie goală pe jos. Probabil era cutia în care strângea el banii, dar era goală. Când m-a văzut apropiindu-mă, normal, a început: "Ajutaţi-mă şi pe mine..."! Şi, atunci, am crezut că puştiu are nevoie de ajutor, aşa că m-am aplecat, am luat cutia de pe jos şi i-am pus-o în braţe! Mai are rost să vă mai spun cum m-a privit copilu'? Mă aşteptam să sughiţ o oră în continuu, dar nu s-a întâmplat asta... Şi nici nu am găsit frigideru' plin de carne...

Coşmarul roş-albastru

De două nopţi adorm târziu şi am coşmaruri, în ora sau puţinele ore în care am parte de închiderea temporară a pleoapelor. Deşi nu sunt sigur, am impresia că am descoperit cauza: noile pijamale roş-albastre. Mă rog, e mult spus pijamale, nişte haine lejere, de casă, care în această combinaţie coloristică se pare că nu-mi priesc. Să vă povestesc (se spune că dacă spui cuiva visurile până în ora 12, se îndeplinesc): Se făcea că eram pe stadionul lui Dinamo. Stăteam în picioare şi eram înghesuit, în tribune erau peste 30 de mii de fani. În poartă era Curcă şi făcea minuni. Deja începusem să transpir, simţeam ghearele coşmarului strângându-mă cu putere. Nu putea să fie adevărat! Curcă nu lua niciun gol, ba, mai mult, prindea orice centrare venită în careu! Era mult prea mult pentru mine. Îmi venea să urlu de durere, dar gâtul meu ştrangulat nu putea să scoată decât un amărât de sunet monosilabic... Colac peste pupăză, pe bancă era Dani Coman! Nuuu! Mi-am strâns toate forţele de care disp

Alternative la Dan Brown

Ar mai trebui să mai scriu şi eu despre cărţile pe care le citesc, nu? Păi ar fi cam multe de zis, dar am să fac doar o comparaţie mică între Simbolul Pierdut , al lui Dan Brown şi alte două romane cu subiect asemănător: căutători de comori vechi, implicaţi în situaţii limită şi obligaţi să descifreze multe coduri şi simboluri. Este vorba de Camera de Chihlimbar şi Codicele . În primul rând, vreau să spun că ambele sunt de ţşpe ori mai bune decât mult lăudatul roman al lui Dan Brown, ceea ce îmi aduce aminte de vorbele unui mare marketer, hawaiianul Robert Kiyosaki. Acesta spunea că nu numai McDonald's face hamburgeri buni, dar ei îi vând cel mai bine. Aşadar, Simbolul Pierdut este o carte vândută de o fabrică de promovare, dar cele două cărţi de care v-am zis, pe care le-am descoperit întâmplător, sunt mult mai bune. Camera de Chihlimbar prezintă povestea celebrei camere adăpostite de muzeul Ermitaj şi apoi de Palatul Ecaterina, din Skt. Petersburg, cameră ce valora în jur de

Music makes us free

Viedi Neapole (cu Steaua) e puoi morire...

De râs... Ce-am mai râs... Din păcate, nu în direct, că nu am văzut meciul. Dar am asistat la atâtea ştiri, încât parcă am fost pe gazon. Şi am văzut şi finalul de pomină. Arbitrul a prelungit perfect justificat meciul cu 7 minute, ba putea chiar să-l mai ducă încă vreo juma de minut. Trecem peste faptul că e suveran şi face ce vrea, dar regulamentul spune clar că meciul se prelungeşte în prelungiri cu exact timpul cu care s-a întârziat, în cazul în care există vreo accidentare. Tătăruşanu a stat 3 minute pe jos. S-a pornit numărătoarea de la aproape 4 minute (atât cât arătase arbitrul). În plus, a mai fost şi o schimbare, adică alte 20 de secunde de prelungiri. Deci se putea duce lejer la 7 minute şi jumătate. Da, e frustrant că Steaua a primit al treilea gol în condiţiile astea. Dar ce să-i faci, dacă suntem români şi hoţi, şi vrem să furăm mereu (să tragem de timp). Mortul ăla trebuia să stea pe picioare, nu să fenteze fotbalul. Şi după 4 minute totul era gata. În rest, toul e po

Râsul în direct face victime

Am văzut pe blogul lui George o dispută între el şi două prietene virtuale, dispută care s-a terminat rău, în sensul că cele fetele s-au decis să nu-l mai viziteze pe George niciodată, fiindcă el ar fi reacţionat un pic diferit la comentariile lor. Nu mă bag în cearta lor, fiindcă oricând pot să se împace, şi oricum, am o părere împărţită. Totul a plecat de la un filmuleţ de pe youtube (nici nu are rost să vă dau linkul, e la George pe blog), în care un moderator cretin râde cu gura până la urechi, în direct, în timp ce invitaţii din platou povestesc adevărate drame ale vieţii lor. Normal că nu era nimic de râs, a recunoscut-o şi omul de televiziune, numai că nu s-a putut abţine. Şi când te apucă râsul, cu greu te mai poţi opri. Fetelor li s-a părut amuzant, lui George nu. Fiecare şi-a exprimat părerea. S-au supărat. E, nu-i nimic, se vor împăca. O să-mi exprim şi eu părerea. Iniţial, am vrut s-o fac în comentariul lui George, dar aveam prea multe de zis. Sper să nu se supere pe min