Postări

Se afișează postări din iulie, 2010

Am supărat un fan al Argeşului

Azi de dimineaţă am supărat un fan al echipei FC Argeş. Unul dintr-ăia vechi, de pe vremea lui Dobrin. M-am dus în Trivale, să alerg, îmbrăcat cu un tricou al lui Dinamo, cel de campioni, din 2007. După jogging, m-am oprit la fitness, pentru abdomene. Acolo era un bătrânel, care s-a uitat urât la câinii roşii şi mi-a zis: "Tricoul lui Dobrin de ce nu l-ai luat?". I-am zis: "Tricoul lui Dobrin nu ştie să transpire". Omu' s-a supărat, că cică nu mai apreciem valorile, dar eu am vrut să fac un compliment!

Ţigări, ţigări, ţigări, ţigări, ţigări...

Asta auzi, fără oprire, dacă treci prin piaţa Ceair! Parcă şi zgomotul vuvuzelelor era mai plăcut... Ţigări, ţigări, ţigări, ţigări, ţigări, ţigări... Te înnebunesc! Şi nu numai un ţigan, ţigan, ţigan, ţigan, ci toţi fac aşa. Îţi vine să iei doar ca să scapi de gura lor, chit că eşti nefumător! Vlădescule, dă-le cartonaşul roşu pentru sfidare, tragere de timp, faulturi repetate ale bugetului statului şi transferuri ilegale de marfă! Săracii comisari ai Gărzii, ce greu le-o fi să îi găsească pe evazionişti

Jocurile Foamei

Imagine
Şi când te gândeşti că nu aveam de gând să le citesc... Jocurile Foamei şi Sfidarea , primele două părţi din trilogia Jocurile Foamei , a lui Suzanne Collins, mi-au fost recomandate de Oana , care mi le-a şi împrumutat. Am citit sinopsisul de pe coperţi şi nu prea m-a atras. Acolo zicea ceva de o acţiune ce se petrece în viitor, într-un ţinut denumit Panem, care se află cam pe unde e America de Nord acum, ţinut care a rămas după ani întregi de inundaţii şi catastrofe. Mie nu prea-mi plac poveştile astea fanteziste, sunt de părere că dacă e să ne ia dracu', ne ia de tot, nu rămân pe pământ doar nişte privilegiaţi. Apoi, se vorbea despre nişte adolescenţi luaţi cu forţa şi aruncaţi într-o întrecere sângeroasă, urmăriţi de camere tv şi în urma căreia rămâne doar un câştigător, supravieţuitor. Tocmai văzusem pe HBO un film asemănător, care nu mi-a plăcut. Dar am zis, what the fuck, am cerut cărţile, hai să le citesc... Le-am început sâmbătă pe la prânz. Sâmbătă seara, pe la 10, mi

Câinii, tot câini...

Şi fiindcă tot am vorbit de câini, să latru ceva şi despre câinii mei roşii... În primul rând nu pot să-mi ascund satisfacţia că, în sfârşit, Dinamo şi-a luat antrenor! Bine dracu' că ieşi Borcea la pensie, că ne mai chinuia cu alte experimente de mâna a doua, gen Bonetti, I şi F Marin, Ţălnar, Augustin, Orac sau mai ştiu eu cine! Dacă a lipsit în mod evident ceva în ultimii trei ani, a fost tehnicianul de valoare. S-a şi văzut în prima etapă, cu Astra, cum Andone a întors jocul, făcând mutările care trebuiau. În plus, cu nea Ando la echipă, s-au potolit şi petrecăreţii. Cel puţin deocamdată... Prinţul Cristea, imperial în primele meciuri. I-a revenit pofta de joc, a slăbit mult şi pune piciorul tare! E clar, tot mâna lui Andone. N'Doye parcă e şi el mai altruist, parcă şi el a dat ceva jos, că de la stat în discotecă se depune grăsime... În sfârşit am scăpat de polul negativ al echipei, Zicu, dar şi de Niculescu. Sincer, ambii îmi erau foarte dragi, dar nu mai ajutau echipa,

Sunt un câine!

În timp ce scriam azi un fel de eseu, am avut o revelaţie! Mi-am dat seama că sunt un câine! Sunt un câine pentru că încă tânjesc după joacă şi sunt înnebunit după copii. Sunt un câine pentru că sunt credincios faţă de cei pe care-i iubesc! Sunt un câine pentru că mă hrănesc dintr-o mângâiere sau un simplu alint, iar dacă el nu vine, aştept cuminte... Sunt un câine pentru că nu muşc mâna celui care m-a hrănit. Sunt un câine pentru că toată lumea mă simpatizează, dar nimeni nu mă vrea... Sunt un câine pentru că fac aport către toată lumea care are nevoie de ajutorul meu. Sunt un câine pentru că mă las călcat în picioare de toată lumea, fără ca măcar să mârâi. Sunt un câine pentru că vreau să văd pe toată lumea dând din coadă fericită. Sunt un câine pentru că pisicile fac ce vor din mine... Sunt un câine din foarte multe alte motive...

Spartacus - cartea

E, am terminat cartea aşa cum am promis, încă de a doua zi, dar nu am scris nimic pentru că, aproape imediat, m-am apucat de Jocurile Foamei , de Suzanne Collins . Deci Oau! Oau am zis! În 36 de ore am citit 850 de pagini din cele două volume ( Jocurile Foamei şi Sfidarea ), am dormit trei ore în noapte şi m-am trezit la 6 dimineaţa ca să continui lecturarea! Cred că am şi visat acţiunea, de-aia nu am putut să dorm normal. Ca să nu mai zic, că după 6 km de alergare azi de dimineaţă, am avut surpriza să constat că mi se oprise apa... Dar despre Jocuri, mâine, probabil, după ce le termin. Dar nu mi s-a întâmplat niciodată să fiu atât de captivat de o carte! Ei bine, acum Spartacus... O carte aşa şi aşa. Începe bine, captivant, dar devine la un moment dat plictisitoare. Asta pentru că, în cei patru ani de răzvrătire alături de armata sa, Spartacus conduce şi câştigă zeci de lupte importante, pe care le prezintă autorul în amănunt. Şi te saturi, vorba aia, şi de meciuri de fotbal văzute u

Moarte cămătarilor şi bancherilor!

A, scuze, trebuia să pun ghilimele... Da' lasă, că merge şi-aşa... Ieri m-am apucat să citesc Spartacus , cartea! E scrisă de Raffaello Giovagnioli pe la 1850, nu mai ştiu exact şi nu mă puneţi să caut pe wiki ori goo. E foarte mişto, cu parfumul vremii, cu expresii demult prăfuite... Dar nu prea aduce cu filmul, cu serialul pe care l-am urărit pe HBO. Mai multe am să vă povestesc însă mâine, când am s-o termin. Are totuşi fro' 500 de pagini... Vreau să remarc însă unele chestii extrem de interesante şi foarte actuale cu vremurile noastre de acum. Chestii care probabil o să-l intereseze pe al nostru Geocer . De exemplu, cum marele dictator Lucius Cornelius Sulla Felix a confiscat averile şi a făcut curăţenie, lucruri pe care Geocer le-ar aplauda în picioare, dacă s-ar repeta azi: "În vremea proscripţiilor, a omorât 17 consuli, 7 pretori, 60 de edili, 300 de senatori, 1.600 de cavaleri şi 70.000 de cetăţeni". Cu senatorii mai treacă-meargă, "cavalerii" sunt

Fără titlu

Mă distrează să văd în filmele americane cum scriitorii de acolo îşi încep romanele cu o pagină goală, pe care apare doar titlul viitoarei cărţi. Mă distrează şi mă enervează, fiindcă eu, de când tot scriu la carte, şi de când am terminat-o, nu mi-a venit în cap niciun titlu care să-mi placă. De fapt, aproape niciunul... Cred că în cei 15 ani de jurnalistică am la activ mii de titluri date. Dar nu şi acum... UPDATE: Am un titlu. Provizoriu

Spartacus - filmul

Imagine
My God! De la Prison Break încoace (bine, nu e mult timp de atunci, dar mă refer doar la primele două sezoane, că restul s-au fâsâit) nu am mai văzut un serial mai tare decât Spartacus ! Ce film, ce realizare, ce idei, ce spectacol crud, dar în acelaşi timp uluitor, atrăgător! Am urmărit cu sufletul la gură toate cele 13 episoade ale sezonului întâi, duminică s-au epuizat. A durat destul de puţin, deoarece HBO a difuzat vinerea seara şi duminica în reluare câte două, legate... Spartacus este povestea unui mare luptător trac (şi nu roman, cum spun cretinii de la Cinemagia), care a fost capturat la porţile Romei şi aruncat în arena cu gladiatori a unui criminal pe nume Batiatus, care era dispus să calce pe cadavre pentru visul de a deveni senator roman. Dintr-un luptător necizelat, sălbatic, Spartacus ajunge campionul din Capua (cea mai mare distincţie), şi ca un gladiator foarte apreciat ce era, graţie stilului senzaţional de luptă, ajunge să ridice Casa Batiatus până aproape de visur

Top 10 nefăcute

De mai bine de două săptămâni pun pe hârtie , ca să nu le uit, lucrurile de care n-am avut parte până la vârsta de 35 de ani, pe care aş fi vrut să le fac sau să le am, dar destinul mi le-a refuzat. Unele sunt chestii importante, altele sunt mofturi. Cert e că timpul lor a trecut... 1. N-am văzut America Ştiu, se spune "Să vezi Parisul şi apoi să mori", dar eu aş fi vrut să trec dincolo de Ocean, pe Tărâmul Făgăduinţei. Întotdeauna mi-a plăcut stilul de viaţă american, nu o dată mi-am dorit să trăiesc acolo. Miami, dacă nu LA... 2. Frăţior pentru Erika Ca orice tată mare iubitor de fotbal, şi eu aş fi vrut să am un mic fotbalist! Să mă joc cu mingea cu el, să-l duc la stadion, să-l văd... E târziu acum. 3. Nu ştiu să schiez Bănuiesc că nu e mare lucru, dar mi-am dorit întotdeauna să schiez, să simt plăcerea alunecării pe zăpadă într-un tablou feeric de iarnă. 4. Nu sunt perfect Am mai scris zilele astea despre perfecţiune. Mi-aş fi dorit, dar nu s-a putut. Poate într-o alt

Concurs de împuşcături

Imagine
Our dear Oana anunţă pe blogu' ei un concurs de scenarii poliţiste (aşa îmi place mie să gândesc o carte, ca un scenariu de film). Mai exact, Romanian Crime Writers Club şi Crime Scene Publishing organizează un concurs de romane poliţiste pentru scriitorii începători, am înţeles eu, că doar n-o să ne batem în pix cu George Arion sau Oana Stoica Mujea... Cine e interesat, poate intra pe aici şi citi regulamentul, mai exact ce trebuie făcut. În mare, trebuie să tastezi o idee, s-o înveleşti în carte, nu în ziar, s-o trimiţi până pe 15 octombrie de pe o adresă mai de Doamne-Ajută Oanei pe mail, că dacă nu, intră în Spam şi te rade cum rade Lala criminalii, apoi aştepţi să vezi dacă ai câştigat. Scrisăi de concursu' ăsta, că mă înscrisăi şi eu, deocamdată verbal... Practic, mai la toamnă, cu temele făcute... Altfel nu aminteam o iotă, că doar nu a dat şi Oana vreo cafea până acum, de când ne cunoaştem, ca să-i fac reclamă!

O culme şi-o întrebare

Care e culmea somnului? Să fii singur într-un apartament cu trei camere, cu două paturi mari şi să dormi pe canapea! Acum mă doare spatele de mor! Întrebare: Dacă cineva te întreabă "Ce faci" la telefon, trebuie să spui ce faci în momentul ăla, sau să răspunzi "Bine"? Că mereu când mă sună cineva şi spun "Bine", mai aşteaptă şi altceva, nu continuă convorbirea... În schimb, dacă mă apuc să spun ce fac, i se pare total neinteresant...

Susţin sinuciderea şi îi înţeleg pe sinucigaşi

Ok, probabil sunt ultimul care mai scrie de cazul Mădălinei Manole, dar din ce am citit pe blogurile prietenilor şi cunoscuţilor, se pare că voi avea o opinie total diferită. În ziua morţii Mădălinei nu am vrut să mă uit la televizor. Am anticipat că Boc şi Băsescu vor fi lăsaţi să respire, dar nu credeam că RTV şi A3 vor miza atât de mult pe subiectul sinuciderii Mădălinei, mai mult chiar decât OTV-ul. Aşa că a doua şi a treia zi am urmărit foarte multe discuţii pe tema asta. Bune, mă bucur să văd că jurnaliştii de la cele două televiziuni nu s-au stricat de tot. Eu am însă o opinie separată. Eu o înţeleg pe Mădălina, aşa cum îi înţeleg pe majoritatea sinucigaşilor. Să fie clar, o persoană cu pregătirea şi experienţa de viaţă a Mădălinei a cântărit foarte bine gestul pe care l-a făcut. A ajuns la concluzia că nimic nu o mai poate întoarce din drum, fiindcă până atunci nu a fost nimeni care să-i pătrundă în suflet, în minte, care s-o înţeleagă, cu care să discute. Sinucigaşii "

E vina lui Tom Hanks!

Ştiţi cine e de vină pentru atacurile teroriste ale Al Qaeda din 1998 şi până azi? Da, americanii, fiindcă l-au inventat pe Ossama Bin Laden, dar fizic... Cine e de vină? Nu ştiţi? Nici eu nu ştiam până luni noaptea, când am văzut senzaţionalul film Charlie Wilson's War (Războiul lui Charlie Wilson) pe HBO! Ei bine, vă spun eu, dacă nu aţi urmărit filmul: Tom Hanks! Cu puţin ajutor de la Julia Roberts... N-am văzut filmul de la început, am pierdut ceva din el, dar oricum, nu ceva semnificativ din ce avea să urmeze. Am pierdut probabil prezentarea congresmanului Charlie Wilson, ajuns şef peste comisia de buget a Statelor Unite, şi rămas acolo înfipt bine timp de cinci mandate. Din postura asta a alimentat CIA cu milioane de dolari, susţinând atât acţiuni legale, cât şi ilegale. Printre astea din urmă se numără şi sprijinirea rebelilor afgani în lupta cu ruşii, la începutul anilor 80. La rugămintea Juliei Roberts, o susţinătoare a drepturilor mujahedinilor din regiune, Tom Hanks fa

Amintiri cu "El campiones del mundo"

Imagine
O să închei aici postările despre Campionatul Mondial de fotbal, cred că v-am plictisit destul... Toată lumea ştie că am ţinut cu Olanda, sentimental, la acest turneu final, dar nu-mi pare rău că a câştigat Spania, mai ales că a demonstrat că are valoare. Şi, tot sentimental, sunt puţin legat şi de iberici... De la EURO Primul lucru care-mi vine acum în memorie, gândindu-mă la "furia roja", este şansa deosebită pe care am avut-o în anul 2008 să-i văd de aproape pe cei ce aveau să devină campioni europeni, atunci, şi campioni mondiali, acum. Eram la EURO 2008 şi, într-o zi nu aveam ce face, aşa că mi-am propus să văd meciul Spania - Rusia de la centrul de presă de la Innsbruck, primul al lor de la acest turneu final. Fusesem împreună cu colegii şi prietenii mei Radu Restivan , Cosmin Dan şi Cătălin Tudose la antrenamentul echipei naţionale de la St. Gall, cel în care s-a accidentat Marica, imediat după ce făcusem 0-0 cu Franţa. Fiindcă Radu şi Cătălin aveau acreditări la m

Jurnal Mondial (8)

S-a terminat totul cu victoria Spaniei! La ora asta, nu mai e o noutate, băieţii au ajuns la Madrid şi prezintă trofeul spaniolilor. Cinste lor, au câştigat pe merit, deşi şi olandezii ar fi meritat, la rândul lor. Doar aveau şase victorii consecutive! Finala a fost destul de urâtă, dar a fost salvată de multele ocazii ieşite din nimic şi de încrâncenarea cu care s-a jucat. Parcă, totuşi, prea tacticizat, prea multe poliţe de plătit, prea dure faulturile, prea multe întreruperile. Iar Howard Webb nu a avut ce face, a încercat el să evite să iasă în evidenţă, i-a iertat pe vreo trei de cartonaşele roşii, dar mai mult nu a avut ce face. Iniesta va intra în istorie, la fel ca şi naţionala Spaniei. Acum se trag concluziile. Eu le-am tras de ieri. Văd că Forlan a fost desemnat jucătorul turneului final de către FIFA. Dacă nu mă grăbeam şi vedeam şi finala, acolo unde Puyol şi Robben au cam dezamăgit, aş fi mers şi eu probabil pe Forlan, pe care eu l-am pus pe locul 3. Casillas, portarul t

Jurnal Mondial (7)

Germania - locul 3, Uruguay pe 4, Paul - clarvăzător mondial! Meci super-mişto, ca aproape fiecare finală mică, în care combatantele joacă cel mai frumos fotbal pe care-l ştiu, asta după ce au scăpat de emoţiile şi încrâncenarea meciurilor eliminatorii de la Campionatul Mondial. Forlan, din nou uluitor, nemţii, o maşină de fotbal, Suarez, al meu fluierat la fiecare atingere de balon, probabil pentru că a contribuit la eliminarea Ghanei... Per total, o seară agreabilă, penultima de la acest turneu final, care a trecut aşa de repede... Acum ne pregătim pentru marea finală. Toată lumea mă întreabă cu cine o să ţin, ştiind simpatiile mele pentru ambele formaţii. Voi fi neutru, dar trebuie să recunosc că, la final, mă voi bucura mai mult pentru victoria Olandei, decât aş face-o pentru Spania. Până la finala de diseară, am să vă ofer echipa Campionatului, văzută de mine, dar şi jucătorul turneului. Nu ştiu dacă FIFA a anunţat oficial echipa Mondialului, nu am mai monitorizat ziarele, dar nu

Mârlănii

Aveam impresia că Prosport şi Gazeta Sporturilor, în ciuda faptului că sunt două cotidiane concurente, se respectă. Aşa credeam eu, că fiecare încearcă să-şi câştige cititorii prin valoare, prin promptitudine, prin interesul acordat iubitorilor fotbalului, nu alt fel de interes. Cel puţin, cu mine aşa au făcut. De exemplu, dacă e să vreau să citesc ediţia tipărită a unui ziar de sport, prefer Prosportul, fiindcă nu urmăreşte senzaţionalul cu orice preţ şi, mai ales, nu inventează la greu, aşa cum face Gazeta. În schimb, dacă vreau să citesc online ştiri de actualitate, rar intru pe Prosport.ro, ci prefer Gsp.ro. În ultima săptămână însă, am fost scârbit la greu de cei de la Gazeta. Dacă greşesc şi nu sunt la zi cu evenimentele, vă rog să mă scuzaţi şi să mă trageţi de mânecă. Ce s-a întâmplat? Prosportul, prin canalele de promovare de care dispune, a anunţat timp de vreo săptămână că pe data de 1 iulie va ieşi cu o ediţie 3D, premieră pentru România. Apoi au făcut din ce în ce mai agr

Jurnal Mondial (6)

Ok, o să mă consideraţi un leneş, că nici nu am scris despre sferturi, şi s-au consumat şi semifinalele, dar am avut de scris ceva mult mai important şi mai atractiv. Am scris de-am rupt, am avut chef şi inspiraţie, sper să nu mă părăsească. Sunt extrem de încântat de ce iese. Dacă mai are cineva chef să citească, iată, am să-mi spun şi eu părerea despre sferturi şi semifinale. Sunt bucuros că aproape tot ce am previzionat la începutul acestui Campionat a ieşit. De exemplu, că Brazilia actuală e o echipă umflată cu pompa şi că nu va trece de sferturi . Am avut dreptate sau nu? Am mizat pe Olanda şi am intuit bine că Robben şi compania vor face un turneu mare. Cam la fel şi cu Spania. Nu mai spun de Uruguay! Sunt singurul care a anticipat evoluţia excelentă a echipei conduse în atac de cuplul mortal Forlan - Suarez. Chiar mă enervam când comentatorii spuneau că nimeni nu le-ar fi dat vreo şansă. Ei bine, eu am crezut în ei. De Germania nu mai spun, ea e considerată favorită la orice

Jurnal Mondial (5)

Am rămas puţin în urmă, trebuia să comentez meciurile din faza optimilor de finală, dar nu e târziu nici acum, fiindcă nu au început sferturile. 1. Uruguay - Coreea de Sud 2-1 (1-0): Suarez (2) - Lee Chung Young Aşa cum mă aşteptam, celeştii mei au înaintat în sferturi şi beneficiază de un program lejer în continuare, putând da lovitura după 60 de ani. M-am bucurat, normal, pentru perla Ajaxului meu, Luis Suarez însă, ca să fiu sincer până la capăt, jocul Uruguayului a lăsat de dorit. Au fost momente în joc când credeam că Suarez şi Forlan sunt supăraţi, dar şi momente când l-aş fi scos de pe teren pe Suarez pentru egoismul de care a dat dovadă în vreo trei faze. Totul e bine când se termină cu bine. 2. Ghana - SUA 2-1 (1-1, după prelungiri): Prince Boateng, Gyan - Donovan La meciul ăsta nu am decât o remarcă: sârbii sunt nişte cretini! În loc să se califice ei mai departe, au dat cu piciorul unei şanse uriaşe de a face performanţă. Fiindcă Serbia beneficiază clar de o echipă mult ma

Ce e cu voi, oameni buni?

De mai bine de o lună observ pe canalele de televiziune româneşti o neîncetată jale despre sărăcia în care se zbate românu' de rând. Am fost martorul unor revolte în direct, al unor bocete ale pensionarilor ameninţaţi cu reducerea pensiilor, al refulărilor bugetarilor de lux, al demagogiei vecine cu scârba din partea politicienilor şi tonomatelor... Am văzut oameni disperaţi că vor muri de foame dacă acest Guvern pune în aplicare reformele şi eram pe punctul de a cădea şi eu în depresia lor. Că suntem săraci, ştiu, dar că suntem proşti (ca neam) mi-a fost reconfirmat din plin în seara de 30 iunie. Din muritorii de foame, din săracii lipiţi, din amărâţii care-şi vor tăia venele începând cu 1 iulie 2010, românii s-au transformat într-o singură seară în bogaţii României. Cei care se plângeau că nu vor mai avea ce băga în gură au făcut cozi la supermarketuri şi au cheltuit zeci de milioane de lei de familie pentru provizii sau au stat la benzinării jumătăţi de ore pentru a face plinu&