Felicitare de la Moş Crăciun

Da, am primit o felicitare de la Moş Crăciun! Nu e ea pe alb-roşu, culorile care-mi plac mie, dar e mişto ideea lui Fane. Mulţumesc şi Crăciun Fericit!

http://mediain.ro/an/index.html

În fiecare zi e ziua mea...

... pe Facebook!

De ceva timp observ că urările la zilele de naştere ale prietenilor, pe Facebook, au devenit impersonale, repezite şi obligat forţate. Un fel de obligaţie profesională, dată de tragerea de mânecă a Facebook-ului: "bah, vezi că azi e ziua lu' cutare". Din păcate, spelbul "La Mulţi Ani" pe care-l vedem zi de zi pe pereţii prietenilor noştri tinde să se aplatizeze şi bagatelizeze precum sms-urile de Crăciun, Anul Nou sau Paşte.

Da, concluzia e corectă, pentru că e verificată. Am făcut pe 22 şi 23 decembrie un experiment pe Facebook. Mi-am modificat adevărata dată de naştere (11 noiembrie 1974). Prima oară am pus că m-aş fi născut pe 22 decembrie 1989. Fără ca cineva să verifice, m-am trezit cu peretele plin de urări. Vai, mulţumesc, dar prietenii de pe Facebook ar fi trebuit să bănuiască faptul că nu mai am 21 de ani...

Asta n-a fost nimic! A doua zi a fost din nou ziua mea, dar de data asta anul naşterii l-am pus... 1910! Din nou nu a verificat nimeni, şi iar m-am trezit cu urări de "La Mulţi Ani"!!! Aici a fost haios că Ema, la răspunsul meu că ar fi bine să verifice anul naşterii, fiindcă sunt prea bătrân, mi-a răspuns cordial că tinereţea e în suflet =)) Bineînţeles, fără a da o fugă la Profil... Mai mult, Anastassia chiar m-a apostat cu un cadou de ziua mea!

Dar cel mai tare m-am distrat când un prieten foarte bun mi-a spus pe 22 "La Mulţi Ani" şi mi-a urat de bine. De ce m-a distrat? Fiindcă ştia foarte bine că sunt născut pe unşpe a unşpea. Acum o lună şi jumătate, în preziua aniversării, am şters data de naştere pentru ca Facebook-ul să nu anunţe pe nimeni din lista de prieteni, numai că acest prieten mi-a urat pe bune "La Mulţi Ani", fiindcă ştia clar data. Dar acum? Neatent? Uituc?

Nu generalizez, au fost şi prieteni buni care nu au muşcat poanta. Să nu se înţeleagă că sunt mofturos sau că am vrut să-mi bat joc de cineva. Vreau doar să atrag atenţia că, atunci când vedeţi că e ziua cuiva dintre prietenii de pe Facebook, frumos, cald şi personal ar fi ca înainte de a-i ura "La Mulţi Ani" să-i mai verificaţi puţin profilul

RomâniaDA

(continuare)
... de istorie încât m-a apucat brusc o dorinţă de a-mi cunoaşte patria mult mai bine. Mi-am dat seama că sunt atât de multe edificii şi locuri pe care nu le-am vizitat niciodată (sau când aveam doar 5-6 ani), încât ar trebui să-mi fie ruşine! Dar intenţionez ca până la sfârşitul anului să plec într-un pelerinaj la Adamclisi, Suceava, Putna, Săpânţa, Sarmisegetusa, Cetatea de la Deva, Castelul Huniazilor, Râşnov şi Cetatea Poienari. Mai ales că nu prea mai vreau să fac mulţi purici pe aici...

RomâniaDA

Nu sunt naţionalist, nu mă emoţionez când văd armata defilând sau fanfara cântând, nu mănânc fasole cu cârnaţi şi nu beau ţuică, nu ţin cu Steaua în meciul cu Liverpool şi nu sunt mândru că-s român. La nivel declarativ sunt un duşman al poporului. Dar îmi iubesc ţara enorm şi mi-aş sacrifica viaţa pentru cele trei culori. N-aş părăsi niciodată definitiv România, deoarece cred în valorile şi frumuseţile ei.

Azi am citit pe wikipedia istoria pe scurt a României şi am realizat că-s atâtea locuri încărcate...

Vecina

Am dat peste un Click pentru femei vechi. Şi ce să vezi? Nişte unguri al dracu' de norocoşi şi-au tras cea mai tare vecină: pe Angelina Jolie.

Zeiţa s-a mutat pentru un an la Budapesta, unde filmează. Doi plozi au fost daţi la şcoală şi patru la grădi. Unul dintre vecini a povestit că Angie a bătut la uşile tuturor locuitorilor din cartierul de vile şi s-a prezentat: "Hi, I'm Angelina Jolie and for the next year I'll be your neighbour"!

Hmm! Cum ar fi să deschid odată uşa şi să văd buzele acelea...?

Te sparg, te-ndoi!

Uite, că tot CFR-iştii mă scot din bârlog. Nemernicii l-au demis pe simpaticu' Sorinaccio fiindcă, cică, i-a făcut de râs. O ipocrizie mai mare nu am auzit: şi-a cerut Paszkany scuze pentru gestul lui Cârţu! Păi, mama lui de imbecil, să-şi ceară scuze pentru jocul execrabil al echipei, adevăratul motiv care ne-a făcut de ruşine în Europa, nu hazliul picior în geam. De fapt, clujenii s-au ofticat pe Cârţu fiindcă din cauza lui, lumea şi-a adus aminte cât de penibili au fost! Altfel, mergeau pe blat. Ruşine!

Ziua perfectă

Pentru mine, ziua perfectă ar trebui să arate aşa:

- o oră de jogging la prima oră a dimineţii

- o cafea tare cu 2-3 bucăţele de ciocolată Poiana cu alune

- 10 minute de frecat pisoiu' (Suzi, Kitty sau Shani, după caz)

- 30 de minute de Facebook

- 2-3 telefoane primite de la cele mai apropiate rude şi cei mai de suflet prieteni (unu', care mai e...)

- un film la Mall

- un banc bun

- o melodie bună

- cel puţin o juma de oră de mers cu maşina (mă linişteşte mult) ascultând, de preferat, Kiss Kiss In The Mix, cu DJ Yaang şi OliX

- să bată Dinamo

- un meniu la McDonald's

- fro' 100 de pagini citite dintr-o carte bună

- o seară romantică cu persoana iubită (indiferent care o fi aia)

Azi vreau să bifez cât mai multe, măcar jumate, că ştiu că pe toate nu am cum. Oricum, sunt zile, săptămâni, poate chiar luni când nu bifez niciuna... Tot ce ştiu sigur e că, la anul, ziua asta va fi perfectă cel puţin dintr-un singur motiv: simetric - 11.11.11.

PS - Bancul l-am aflat aseară, deci se poate pune:

El şi ea stau faţă în faţă. El e cu pixul în mână şi cu o agendă în faţă:

- No: flori ţi-am luat (bifează cu pixul)... La Mall te-am dus (bifează)... La film te-am dus (bifează)... La restaurant te-am dus (bifează)... Cadou ţi-am luat (bifează)... Apăi, io te trec futută!

Ungurilor, luaţi odată Transilvania!

... ca să scăpăm de CFR Cluj, că nu se mai poate! Să joace în campionatul Ungariei, să o ajute arbitrii de acolo, că aici a făcut în trei ani prăpădul pe care l-au făcut Steaua şi Dinamo în 50 de ani de comunism.

Îmi propusesem să nu mai scriu pe blog până cel puţin la sfârşitul anului... Îmi propusesem să nu mă mai uit la meciurile din Liga I, scârbit de nenorocirile care se petrec etapă de etapă (furturi incredibile ale arbitrilor, scandaluri ca la uşa cortului, Gigi Becali atotştiutor)... Dar nu am rezistat, ceea ce demonstrează că încă sunt un om slab. Am dat pe CFR Cluj - Dinamo în minutul 33.

Într-un fel m-am bucurat că nu am văzut golul din ofsaid marcat de Bjelanovic, dar am luat-o razna de nervi, din nou, văzând cum Dinamo e bătaia de joc a campionatului românesc şi a CCA. Doamne, dar la Cluj e mai rău de cum era acum câţiva ani la Piatra Neamţ sau, mai nou, la Vaslui! Culio, Bjelanovic, Piccollo şi De Zerbi au fost iertaţi de eliminări (al doilea galben), în timp ce pe N'Doye nu l-a iertat deloc. La Cluj e raiul arbitrilor: fotbaliştii gazdă intră cu talpa pe gleznele adversarilor ca şi cum ăsta ar fi un fel de salut! Fac henţuri şi continuă fazele după fluierul arbitrului fără pic de jenă. Acolo nu există frică de arbitru, ci arbitrul are frică de Cluj!

Lua-v-ar dracu' de arbitri! Puşcăria să vă mănânce pe toţi! Lua-v-ar dracu' de clujeni (mă refer doar la echipa CFR)! Ungaria să vă înghită!

Dracula trăieşte!

UPDATE: Conform wikipedia, mormântul lui Vlad Ţepeş nu e la Snagov, unde s-au găsit oase de cal, ci e NECUNOSCUT!!! Deci, atenţie, DRACULA TRĂIEŞTE!!!

Yeap! Nu e un post ca să mă aflu în treabă, acum cu Halloween-ul nebunii. Pur şi simplu aşa susţine tipa care scrie cartea pe care o citesc acum (check in the left)! Nu pot da mai multe detalii, pentru că abia am ajuns la pagina 75, dar promit că revin cu amănunte. Cică mormântul lui Vlad Ţepeş de la Snagov ar fi gol, iar Dracula ar trăi la Istanbul.

Poate că, după atâţia vampiri şi vârcolaci, aţi putea crede că am luat-o razna. E posibil! Ce pot zice e că sunt fericit că am intrat în rândul lumii. Am terminat de citit toată seria Twilight, adică Amurg, Luna Nouă, Eclipsa şi Zori de zi şi am văzut şi cele trei filme scoase: Twilight, New Moon şi Eclipse.

Ca o concluzie: sunt mai mişto filmele. În cărţi e prea multă lălăială, prea multe dedicaţii de dragoste făcute "celor reci". Şi nu-mi place personajul Bellei Swan. E tipul de femeie mofturoasă căreia îţi vine să-i... să-i... Mă rog, nu-ţi vine! E prost dispusă continuu, nu râde aproape niciodată, nu-i plac cadourile, nu vrea ca cineva s-o binedispună, e tot timpul cu gândul la moarte şi cu mintea împărţită între doi bărbaţi. În schimb, personajul Alice (sora lui Edward) este super-tare! Îmi place însă de Kimberly Stewart, actriţa care a intepretat-o pe Bella. Foarte tare, şi-a jucat rolul perfect!

A, şi încă ceva: Robert Pattinson seamănă cu Luis Lazarus (asta ca să enervez pe cineva)!

Waka, Loca, tot un drac... Al dracului simpatic!

Ay papi!!!

Cel mai mult îmi place manichiura Shakirei. Check it up!

Adevărul despre Motan

Gazeta Sporturilor publică azi un material despre fotbalistul român cel mai în vogă la ora actuală: Bogdan Stancu. Piteşteanul Bogdan Stancu. Poreclit Motanul. În mare, este scrisă povestea tristă a vieţii lui Stancu, cu o copilărie grea, moartea tatălui şi salvarea prin fotbal, cu ajutorul lui Mihăiţă Ianovschi junior.

Cu ocazia asta, vreau să fac o destăinuire în premieră: cartea pe care am scris-o deja (dar şi cartea la care lucrez acum, o continuare la prima) are ca personaj principal un fotbalist tânăr şi talentat, pe care l-am creat după chipul, asemănarea şi povestea lui Bogdan Stancu. Numele lui este Costi Dumitru. Sper să aveţi ocazia să citiţi cât mai curând cărţile mele. Sau, dacă e să fiu pesimist, sper să le citiţi vreodată...

Dar să revin... Articolul e emoţionant şi e, în mare parte, corect. Însă s-a scris acolo o chestie care nu a prea fost aşa: cea cu Giannini. "După ce tehnicianul italian a fost numit "principal" la FC Argeş, Stancu a fost dat afară. "N-are fizic şi nici valoare să rămînă" a fost concluzia lui Giannini".

Din postura celui care a urmărit cu destulă atenţie prima parte a carierei lui Bogdan Stancu, pot spune cu adevărat ce s-a întâmplat atunci. Stancu a făcut parte dintr-o generaţie de excepţie a juniorilor lui FC Argeş, grupa antrenată de Mihăiţă Ianovschi avându-i în componenţă pe Cristi Tănase, Bogdan Stancu, Andrei Neagoe sau Cătălin Doman. În sezonul 2005-2006, când Stancu avea doar 18 ani, FC Argeş a început campionatul cu Sorin Cârţu pe bancă. Având în lot destul de mulţi atacanţi experimentaţi (Bilaşco, Tănasă, Costescu, Năstăsie), Sorinaccio l-a trimis pe Stancu la Dacia Mioveni în vara lui 2005, să se călească.

Nu ştiam pe vremea aceea mare lucru despre el, îl văzusem întâmplător la unele meciuri de la juniori. Scoseseră deja capul Tănase şi Neagoe, ei erau vedetele echipei lui Ianovschi jr. Dar am fost la câteva meciuri de la Mioveni şi l-am observat imediat. Ieşea din grup aidoma uleiului în apă, calităţile lui, la 18 ani, erau incontestabile. Prietenul meu Răzvan Marinescu, cu care am văzut un meci de-al Daciei, poate confirma, dacă-şi aduce aminte, că i-am spus că acest Stancu va ajunge foarte mare! Se întâmpla la un meci de la Mioveni, în care Stancu a marcat două goluri, dintre care unul printr-un lob superb, o execuţie "marca Adrian Ilie" (Răzvan, poate îţi aminteşti despre meci e vorba). De atunci, chiar am vorbit o perioadă cu Răzvan despre Motanul şi l-am urmărit cu atenţie în continuare. Chiar râdeam de profilul lui de pe hi5, deh, de-ale tinereţii valuri...

În pauza de iarnă, graţie faptului că FC Argeş a terminat foooarte sus (locul 4) şi cu o evoluţie cam ca a Oţelului de acum, Sorinaccio l-a chemat la prima echipă. Bucuros, i-am recomandat fotografului meu să-i facă mai multe poze lui Stancu, fiindcă îi prevedeam un mare viitor (au rămas în arhiva ziarului TOP). Normal, era nedespărţit de Dodel... Tânăr fiind, nu a prea prins banca de rezerve. Apoi, a intervenit preluarea clubului de către Penescu, demiterea lui Cârţu şi a lui Ilinca (şeful clubului) şi epurarea lotului de jucătorii lui Neţoiu. Astfel, noul antrenor interimar, Vasile Stan, a trebuit să facă faţă unei jumătăţi de retur numai cu jucători piteşteni, printre care şi Bogdan Stancu. Ţin minte de un meci cu Dinamo (FC Argeş juca la Mioveni, terenul din Trivale fiind în modernizări) când Motanul a intrat şi mi-a dat câteva emoţii. S-a terminat 0-1 şi am spus atunci că vreau ca Stancu să ajungă neapărat la Dinamo!

Buuun... Şi ajungem la povestea cu Giannini. În vara lui 2006, Giannini a făcut numeroase transferuri. Bine, nu el, săracul, ci Gelu Stan (cel mai slab preşedinte din istoria clubului), care lua jucători de pe Championship Manager. Şi Penescu avea încredere în el, pompând ca fraierul o grămadă de bani pe ciurucuri. Având vreo 50 de jucători în lot, Giannini a făcut un meci de pregătire cu IOB Balş, ca să-i vadă la lucru (1-1 sau 2-1, nu mai ştiu). Normal că a început jocul cu cei mai "galonaţi", în timp ce lui Stancu i-a rezervat decât vreo 10 minute, pe final. Ce să arate Motanul în 10 minute?

Atunci, Peppe a spus că Bogdan Stancu e necopt şi să fie împrumutat din nou la Dacia, împreună cu Andrei Neagoe. În schimb, i-a păstrat pe Cristi Tănase şi Cătălin Doman, din trupa de foşti juniori ai lui Ianovschi jr. ATENŢIE: nu a spus că nu are valoare, ci că ar fi mai bine să meargă şi să joace! Ce e rău ca un fotbalist de 19 ani să fie împrumutat în Divizia B? Părerea mea e că a procedat extrem de corect. Păi dacă avea ceva cu tinerii, de ce a tot insistat pe Doman şi Tănase? Nu, Giannini nu a greşit cu nimic, ci Gelu Stan.

Zgârcit cu jucătorii proprii, nu şi cu salariul său, Gelutzu i-a întocmit acestuia o convenţie şi îl plătea cu un milion pe lună, nu cu patru milioane, cât trebuia. Viorel Ilinca, uns cu toate alifiile şi fiind unul dintre singurii oameni de fotbal adevăraţi din Argeş (chiar şi acum) i l-a recomandat pe Stancu lui Gigi Neţoiu, care a făcut EXACT ce făcuse şi cu Mutu în urmă cu 10 ani: i-a dat bani şi i-a spus să fugă din Piteşti, că-i acoperă el urma. Pe moment, chiar m-am bucurat, fiindcă mă gândeam că Neţoiu îl va duce pe Motan la Dinamo, numai că Gigi tocmai se certase cu cei de la Dinamo şi l-a dus la Urziceni (împreună cu Andu Neagoe). De aici, povestea se ştie...

Chiar dacă joacă la Steaua, rivala de moarte a lui Dinamo, pur şi simplu îl ador pe Bogdan Stancu! Sper să ajungă un fotbalist extrem de mare, să plece cât mai repede de acolo şi să apuce să facă un cuplu mortal cu Mutu în atacul României. Măcar vreo doi ani...

Îţi ţin pumnii, Bogdan Stancu (sau să zic Costi Dumitru)?

Unde se îndreaptă presa noastră?

Am lucrat în presă 14 ani. Ceea ce mă duce la prima concluzie de om senil: "Ehe, pe vremea mea..." Am părăsit presa acum doi ani, când lucrurile erau încă normale. Adică, da, se mai exagera şi atunci, mai erau şantaje de presă şi presă făcută la comandă ori intimidare, dar frate... Frate, ce se întâmplă azi depăşeşte orice imaginaţie!

Subiectul e atât de vast, încât aş putea să-mi fac o lucrare de masterat din el. Nu mai comentez derapajele grave de la Realitatea, Antena 3 şi B1TV, sunt extrem de cunoscute. Dau strict câteva exemple din ziarele pe care le citeam odată cu plăcere.

1. Libertatea
- Ce-a fost: După Revoluţie şi până în urmă cu ceva timp, Libertatea a reprezentat ziarul interesant, frumos ambalat, uşor de citit, lejer. A fost un fenomen, nu exista om care să nu iubească Libertatea. Scria despre vedete în mod familiar, băga şi o ţâţă, două, pentru tirişti, dar era un ziar pe care să-l duci acasă.
- Ce-a ajuns: Concurenţa cu CanCan l-a transformat într-un tabloid infect. Doar unele rămăşiţe ale vremurilor nu demult trecute mai amintesc că Libertatea a fost un ziar onest. Acum sunt enorm de multe invenţii şi scârboşenii. Iată, de exemplu, cele cinci titluri "cap de pagină" din ediţia online de azi:
1. Bendeac: "Femeile lasă mai mult păr decât câinii"
2. Muraru: "Bărbaţii cu nasul mare sunt dotaţi"
3. Ionescu: "Curva rămâne curvă"
4. Virginele, violate înainte să fie ucise
5. Bomba sexy: "Eram beată, nu-mi aduc aminte de nimic"

2. Prosport şi Gazeta
- Ce-au fost: Două ziare de sport extrem de competitive, care se completau reciproc. Concurenţa dintre ele ne-a adus mulţi ani articole interesante, istorie inedită, reportaje, etc.
- Ce-au ajuns: Acum s-a dus dracului sportul. În prim plan e scandalul, sub orice formă prezent. Cele mai recente exemple: cum sunt trataţi Chivu şi Mutu. Chivu are în Italia o presă foarte proastă, din cauza faptului că e român. Nu mai vorbesc de înjurăturile pe care şi le ia la fiecare meci, deoarece e conaţional cu nişte ţigani împuţiţi... Cu toate că face meciuri extraordinare la Inter, presa îl critică non-stop. Şi ai noştri, în loc să disece prestaţiile lui, preiau şi amplifică toate aceste critice. Nu contează că e căpitanul naţionalei şi singurul care mai ţine stindardul nostru în lume...
Cu Mutu, situaţia e cam la fel, diferenţa fiind că Mutu atrage el scandalurile... Acum, când aveam mai mare nevoie de el, Mutu e făcut harcea-parcea în presa noastră pentru că a bătut un sârb. Un ospătar. Mare lucru ce a făcut: a bătut un nenorocit de xenofob, care l-a jignit că e român. Bine i-a făcut, mama lui de sârb nebun. Adică stă unu' şi mă înjură de toate neamurile, mă ameninţă cu moartea, alţii râd ca proasta-n târg şi eu să stau şi să mă fac că nu aud? Dacă aveam pistol, îi lipeam creierii de zid!
Ia să fi fost invers: un ospătar român din Italia să îl jignească pe Dejan Stankovic sau Nemanja Vidic, să ameninţe cu moartea fiindcă e un criminal de război nenorocit, iar unul dintre ăştia sa-l lovească pe al nostru. Cum credeţi că ar fi reflectat presa din Italia şi Serbia evenimentul?

Am zis că nu mă întind, dar tot am făcut-o. Exemple ar mai fi destule, cu ştirile sportive de la Antena şi Prosport, emisiunile realTV şi altele... Unde va ajunge presa noastră? Se poate mai jos de atât?

Atenţie, şcolari!

Cu o uimire crescândă pe măsură ce observ obiceiul împământenindu-se, nu reuşesc să înţeleg cum cineva poate să permită o asemenea idioţenie! Nu ştiu dacă vreunu' dintre voi a observat, dar de ceva timp instructorii de şoferi de pe maşinile ŞCOALA au înlocuit poligonul cu parcările!

Adică: se ia un Logan cu ŞCOALA deasupra, se instalează la volan un băieţel sau o fetiţă fără pic de experienţă în condus şi se joacă printre maşinile parcate în faţa blocurilor. Parcări cu faţa, parcări cu spatele, parcări laterale... În dreapta, instructorul pare absent: vorbeşte la telefon sau cu un prieten de pe bancheta din spate. Şi eu, şoferu' cu permis din '92 toamna, când vin acasă şi văd toate astea, fug şi-mi ascund maşina printre pomi!

Acum, sincer, n-am nimic cu şcolarii. Cred că sunt cel mai tolerant şofer din câţi au existat în România de la apariţia automobilelor. În plus, sunt genul care nu se dă cu capul de portieră pentru fiecare zgârietură nouă. Dar nici să ne expunem maşinile la experimentele unor instructori inconştienţi nu sunt de acord. Oare Poliţia rutieră ce părere o avea? O fi legal ce fac instructorii aceştia, făcând poligon cu şcolarii în parcări?

Abia după ce am văzut "minunăţia" mi-am dat seama de unde am zgârieturi roşii pe bara de protecţie, deşi în parcarea mea nu există nicio maşină roşie...

Best supporting female

Îmi plac enorm de mulţi actori şi actriţe de la Hollywood, fiecare pentru un rol reuşit sau mai multe, pentru activitatea lor extra, chiar şi numai pentru felul în care arată. Însă, pur şi simplu o iubesc pe Leslie Mann! Who the hell is Leslie Mann, you could ask!

Ei bine, sunt convins că toţi aţi văzut-o cel puţin o dată în viaţă, într-un film, dar nu aţi remarcat-o. Asta fiindcă ea este cea mai cunoscută şi mai bună actriţă într-un rol secundar. Practic, în ultimii 10 ani, nu a fost film de comedie de mare succes în care ea să nu apară. Din păcate, nu a avut succesul colegelor ei de platou, dar mie mi-a plăcut de ea. Şi pentru rolurile făcute, şi pentru fizic, şi pentru activitatea extra desfăşurată.

Viaţa e aiurea şi apoi mori

Cineva care s-a crezut spiritual (bine că nu a sperat să fie şi inteligent, pe chestia asta) a spus odată că viaţa e ca o roată care se învârte. Eu, unul, nu cred bazaconia asta fiindcă, dacă ar fi s-o iau de bună, aş putea jura că roata mea s-a oprit. În cea mai proastă poziţie: cu mine dedesubt... Şi nu de ieri de azi, ci de vreo doi ani...

Surprinzător, la început mi-a fost uşor să suport greutatea, în ciuda faptului că toată lumea pe care o cunoşteam (prieteni, rude, duşmani) era deasupra. Acum nu mai pot. Mă simt strivit. Şi culmea e că toţi au sărit, au fugit! Ar trebui să fie mai uşoară. Dar ştiu ce e: au rămas egoismul, vanitatea, orgoliul, ipocrizia, ura... Astea cântăresc mai mult decât greutatea lor, exprimată în kilograme.

Mi-am pierdut speranţa că roata o va mai lua din loc. N-are cum. A ajuns la vale, mai mult de atât nu mai poate coborî. În sus? Ar trebui s-o împingă cineva. Măcar s-o clintească, s-o dea jos de pe mine. N-am eu norocul ăsta, ghinionul a fost calitatea vieţii mele.

Altcineva mi-a zis că sunt norocos că am o viaţă! Să calce, cineva, vă rog, în "norocul" meu!

"Viaţa e aiurea şi apoi mori" - Jacob Black (Stephenie Meyer - Zori de zi)

El şi ea

Vai, cum e el! Moartea femeilor! Dar vai cum e ea!!! Dumnezeu!!! Ce film! Vai, vai, vai!!! Unde eşti, decembrie?

Vreau una nouă!

Gata, m-am săturat! Nu mai pot! Mi-a ajuns până-n gât! Vreau una nouă! Şi vreau acum! Din păcate, blogul e prea public ca să-mi revărs toată supărarea, dar una dintre variantele din sondaj e corectă...

UPDATE - Sondajul s-a încheiat. Mulţumesc celor care îmi vor binele şi se gândesc să fac upgrade la "jucărie", dar eu crecă nu e cazu'. Cei mai mulţi asta cred că vreau. Apoi, că vreau altă ţară. Nuu, îmi place în România, e chiar cool să facem hă, hă, hă. Nici perspective, echipă şi nu mai ştiu ce aţi votat nu vreau. Practic, aţi dat pe lângă. Dar, oricum, vă mulţumesc!

Avem nevoie de Mutu

Înainte de orice, trebuie să spun asta: CHIVU E CEL MAI BUN FUNDAŞ DIN LUME!

Ok, am lămurit-o p-asta. Dacă după primele două meciuri i-am criticat pe tricolori, justificat, acum e cazul să-i şi laud. Justificat. Cu toate că au pierdut cu Franţa. Au făcut un joc foarte bun! Şi atitudinea juniorului a fost alta. Ce nu înţeleg e de ce persistă în greşeala de a-i folosi pe nulităţile Cociş şi Florescu! Sunt atâţia fotbalişti talentaţi, mult mai buni: Bourceanu, Prepeliţă, Lazăr, Torje, etc... Şi neapărat Mutu!

Azi am ajutat un cerşetor

Bine, nu e chiar genul de ajutor la care se aştepta el, dar nu m-am putut abţine. Treceam prin centru şi, la vreo cinci metri de mine, un zgomot m-a trezit din visare. Unui copil trimis la cerşit îi căzuse o cutie goală pe jos. Probabil era cutia în care strângea el banii, dar era goală. Când m-a văzut apropiindu-mă, normal, a început: "Ajutaţi-mă şi pe mine..."! Şi, atunci, am crezut că puştiu are nevoie de ajutor, aşa că m-am aplecat, am luat cutia de pe jos şi i-am pus-o în braţe!

Mai are rost să vă mai spun cum m-a privit copilu'? Mă aşteptam să sughiţ o oră în continuu, dar nu s-a întâmplat asta... Şi nici nu am găsit frigideru' plin de carne...

Coşmarul roş-albastru

De două nopţi adorm târziu şi am coşmaruri, în ora sau puţinele ore în care am parte de închiderea temporară a pleoapelor. Deşi nu sunt sigur, am impresia că am descoperit cauza: noile pijamale roş-albastre. Mă rog, e mult spus pijamale, nişte haine lejere, de casă, care în această combinaţie coloristică se pare că nu-mi priesc.

Să vă povestesc (se spune că dacă spui cuiva visurile până în ora 12, se îndeplinesc):

Se făcea că eram pe stadionul lui Dinamo. Stăteam în picioare şi eram înghesuit, în tribune erau peste 30 de mii de fani. În poartă era Curcă şi făcea minuni. Deja începusem să transpir, simţeam ghearele coşmarului strângându-mă cu putere. Nu putea să fie adevărat! Curcă nu lua niciun gol, ba, mai mult, prindea orice centrare venită în careu! Era mult prea mult pentru mine. Îmi venea să urlu de durere, dar gâtul meu ştrangulat nu putea să scoată decât un amărât de sunet monosilabic... Colac peste pupăză, pe bancă era Dani Coman! Nuuu! Mi-am strâns toate forţele de care dispuneam şi am ţipat din toţi rărunchii: "De ce l-aţi mai luat şi pe Coman, când îl avem pe Curcăăăă???"
La pauză, nu ştiu cum, am început să mă uit la televizor. Pe gsp, sport.ro, telesport, digisport, dolce sport, în direct şi simultan era Jiji. Râdea şi spunea că l-a sunat pe Borcea şi i-a zis: "Finule, mi-i dai mie pe Moţi şi Scarlatache, pac-pac, că ăştia fac tiki-taka în careu şi eeeuuu, Gigi Becaliii, îţi dau 2 milioane! Nu 2 milioane... 5 milioane". Şi atunci am pus mâna pe telefon şi am sunat la televiziuni, să intru în direct, la Miami, dar n-aveam cartelă... Şi răgeam: "Nuuuuu!!! Nu îi daţi pe MeSe, cuplu' MeSeriaş din apărarea noastră!!!"
Şi tribunele făceau valuri...

Din fericire m-am trezit şi mi-am dat seama că a fost doar un coşmar!

PS - Vreţi să vă povestesc şi al doilea coşmar? Sau mâine? Hai, că vi-l zic tot azi:

Se făcea că eram Adrian Cristea! Şi eram eu, aşa, înainte de meciul cu Steaua. Aşteptam să fluiere arbitrul. Când, o văd pe Nicoleta Luciu alergând! Venea spre mine... Cu părul fâlfâind... Şi cu celelalte fâlfâind... Şi dintr-odată simt că îmi creşte inima în pantaloni! Şi îmi aduc aminte de Bianca. Şi zic să fac ceva... Şi îmi dau tricou' jos! Şi şortu'! Şi o grămadă de paparazzi din tribune încep să mă fotografieze... Şi încep şi eu să mă fotografiez... Dar inima mi s-a oprit! Şi m-am blocat! Nu voiam să mă vadă Bianca aşa... Ce va zice Bianca? Ce va zice Bote (bineînţeles, în perspectiva unui contract de fotomodel)? Cum să le explic eu că meciul e în nocturnă şi e frig afară? Şi transpiram, dar nu de căldură, ci de nervi... Şi a venit nea Ando, mi-a smuls tricoul cu 20 din mâini: "Nu meriţi tricoul ăsta!", mi-a zis nervos... Şi mi-a dat tricoul cu numărul 8! Şi am urlaaat: "Nuuuuu"!!!

PS 2 - Coşmarurile şi pijamaua sunt reale. Restul sunt elucubraţii... Probabil de la noul after-shave, care miroase a aurolac...

Alternative la Dan Brown

Ar mai trebui să mai scriu şi eu despre cărţile pe care le citesc, nu? Păi ar fi cam multe de zis, dar am să fac doar o comparaţie mică între Simbolul Pierdut, al lui Dan Brown şi alte două romane cu subiect asemănător: căutători de comori vechi, implicaţi în situaţii limită şi obligaţi să descifreze multe coduri şi simboluri. Este vorba de Camera de Chihlimbar şi Codicele.

În primul rând, vreau să spun că ambele sunt de ţşpe ori mai bune decât mult lăudatul roman al lui Dan Brown, ceea ce îmi aduce aminte de vorbele unui mare marketer, hawaiianul Robert Kiyosaki. Acesta spunea că nu numai McDonald's face hamburgeri buni, dar ei îi vând cel mai bine. Aşadar, Simbolul Pierdut este o carte vândută de o fabrică de promovare, dar cele două cărţi de care v-am zis, pe care le-am descoperit întâmplător, sunt mult mai bune.

Camera de Chihlimbar prezintă povestea celebrei camere adăpostite de muzeul Ermitaj şi apoi de Palatul Ecaterina, din Skt. Petersburg, cameră ce valora în jur de 50 de milioane de dolari şi care a fost furată de nazişti în timul celui de-al doilea război mondial. Camera, de fapt de o valoare inestimabilă pentru colecţionarii extravaganţi, a fost motivul de dispută dintre Hitler şi Gohring la finalul războiului, fiecare dorind s-o păstreze pentru el. Ruşii, la rândul lor, voiau s-o recupereze, aşa că au făcut un serviciu special în cadrul KGB-ului pentru găsirea ei. Gohring a dus-o în munţi şi a pitit-o. Din serviciul KGB-ului, în zilele noastre, au mai rămas în viaţă doar doi bătrânei, care sunt căutaţi pentru informaţiile pe care le deţin de către căutătorii de comori şi recuperatori. Povestea se complică, intervin împuşcăturile şi urmăririle spectaculoase, iar deznodământul despre Cameră este total neaşteptat.

Codicele este un manuscris maya descoperit de un alt căutător de comori, un american care a şi devenit extrem de bogat, după ce a jefuit ani de-a rândul mormintele mayaşe din munţii Hondurasului. De fapt, cu această ocazie a găsit şi codicele, care conţine mii de reţete secrete pe care companiile farmaceutice din întreaga lume ar ucide ca să pună mâna. Şi, culmea, chiar încep să ucidă! Americanul extravagant, grav bolnav de cancer, îşi ia toate tablourile şi lucrurile de valoare şi se îngroapă cu ele în munţii Hondurasului, lăsându-le celor trei fii un testament ciudat: "Dacă doriţi cele 500 de milioane, veniţi să le luaţi". Fiecare dintre cei trei îşi ia câte un aliat şi pleacă separat în căutarea comorii, dar pe drum, după zeci de peripeţii, îşi dau seama că numai împreună pot reuşi. Iar la gura mormântului îi aşteaptă cel puţin trei foarte mari surprize! Vor reuşi să pună ei mâna pe avere şi pe codicele atât de mult vânat? Ia puneţi mâna de citiţi, nu mai staţi cu gura deschisă! Merită!

Music makes us free

Viedi Neapole (cu Steaua) e puoi morire...

De râs... Ce-am mai râs... Din păcate, nu în direct, că nu am văzut meciul. Dar am asistat la atâtea ştiri, încât parcă am fost pe gazon. Şi am văzut şi finalul de pomină.

Arbitrul a prelungit perfect justificat meciul cu 7 minute, ba putea chiar să-l mai ducă încă vreo juma de minut. Trecem peste faptul că e suveran şi face ce vrea, dar regulamentul spune clar că meciul se prelungeşte în prelungiri cu exact timpul cu care s-a întârziat, în cazul în care există vreo accidentare. Tătăruşanu a stat 3 minute pe jos. S-a pornit numărătoarea de la aproape 4 minute (atât cât arătase arbitrul). În plus, a mai fost şi o schimbare, adică alte 20 de secunde de prelungiri. Deci se putea duce lejer la 7 minute şi jumătate.

Da, e frustrant că Steaua a primit al treilea gol în condiţiile astea. Dar ce să-i faci, dacă suntem români şi hoţi, şi vrem să furăm mereu (să tragem de timp). Mortul ăla trebuia să stea pe picioare, nu să fenteze fotbalul. Şi după 4 minute totul era gata.

În rest, toul e poveste...

Râsul în direct face victime

Am văzut pe blogul lui George o dispută între el şi două prietene virtuale, dispută care s-a terminat rău, în sensul că cele fetele s-au decis să nu-l mai viziteze pe George niciodată, fiindcă el ar fi reacţionat un pic diferit la comentariile lor. Nu mă bag în cearta lor, fiindcă oricând pot să se împace, şi oricum, am o părere împărţită.

Totul a plecat de la un filmuleţ de pe youtube (nici nu are rost să vă dau linkul, e la George pe blog), în care un moderator cretin râde cu gura până la urechi, în direct, în timp ce invitaţii din platou povestesc adevărate drame ale vieţii lor. Normal că nu era nimic de râs, a recunoscut-o şi omul de televiziune, numai că nu s-a putut abţine. Şi când te apucă râsul, cu greu te mai poţi opri.

Fetelor li s-a părut amuzant, lui George nu. Fiecare şi-a exprimat părerea. S-au supărat. E, nu-i nimic, se vor împăca. O să-mi exprim şi eu părerea. Iniţial, am vrut s-o fac în comentariul lui George, dar aveam prea multe de zis. Sper să nu se supere pe mine nici George, nici Sunflower sau Gabrielle (scuze, aş fi vrut să-ţi dau link, dar nu ştiu unde). Oricum, nu ştiu nici eu de care parte sunt.

Nici eu nu pot să râd la ce văd. E prea tragic, oamenii aceia din platou au probleme reale de sănătate. Însă, fiindcă râsul e molipsitor, recunosc că şi eu m-am contaminat de la cretinul ăla de moderator şi am zâmbit prelung. Cam atât. Problema e că şi mie mi s-a întâmplat o chestie asemănătoare, dar din fericire "cazul" din platou nu era deloc disperat. Aşa că, George, până şi pe moderator îl înţeleg! Sigur, până la un punct...

În 1998 aveam o emisiune în direct, la care i-am invitat pe Mutu, Coman şi Neaga. Toţi trei erau juniori de mare perspectivă, s-a văzut că au ajuns mari fotbalişti, cu timpul. Cei trei erau şi prieteni foarte buni. Mutu, cu caterinca minut de minut, s-a apucat să spună un banc pe genericul de început al emisiunii. Degeaba i-am zis să tacă, am intrat în direct exact în momentul în care el termina bancul de spus. Având microfoanele închise, ei nu s-au auzit în direct, camera de prim-plan era pe mine. Numai că îi simţeam şi auzeam pe nebuni râzând cu gura până la urechi! Am încercat să fac o introducere cât mai lungă, ca să trag de timp, să apuce ei să se oprească, numai că te ţii cu Mutulică? M-a molipsit şi pe mine! Aşa că şi eu am început să râd, deşi, sincer, nu fusesem atent la banc. Dar dacă trei inşi de lângă tine râd de se prăpădesc, nu ai cum să nu râzi şi tu! E împotriva naturii, suntem oameni!

Colegii din regia de emisie nu au mai avut ce face şi i-au băgat şi pe ei în direct, pe cadru larg. Şi ce să vadă telespectatorii? Patru tâmpiţi care se prăpădesc de râs... Nu puteam întrerupe, aşa că l-am întrebat pe Mutu ceva banal, iar el, cu greu, cu lacrimi în ochi de atâta râs, şi-a revenit. Apoi şi Comănilă şi Rică... Dar toată emisiunea a fost ratată, fiindcă la adăpostul camerei de prim-plan pusă pe unul dintre noi, ceilalţi hohoteau în pumni. Caseta video de atunci mi-e martoră, o are atât Coman, cât şi Ianovschi şi Neaga. Numai eu cu Mutu nu o avem, dar trebuie să fac rost de ea... Asta e o amintire de neuitat.

Aşa că, George, Sunflower, Gabrielle, se întâmplă... Nu meritaţi voi, să vă certaţi din cauza unui cretin!

The Girl With a Dragon Tattoo

Yeap! E realitate. Am crezut că Oana glumeşte la unul dintre comentariile pe acest blog, dar văd că are dreptate. Extraordinara carte Bărbaţi care urăsc femeile, a lui Stieg Larsson, prima din trilogia Millennium, a fost ecranizată de suedezi. Filmul se numeşte The Girl With a Dragon Tattoo (traducerea în engleză), a fost lansat în decembrie 2009 şi se pare că este cel mai mare succes de casă al cinematografiei sudeze din toate timpurile! Aşa cum, de altfel, trilogia Millennium este cea mai vândută lucrare din istoria literaturii suedeze... Din câte am văzut, filmul e de curând şi în programul cinematografelor din Bucureşti şi, probabil, în curând, va ajunge şi la Piteşti.

Şi fiindcă americanii nu puteau să scape un aşa prilej de a se îmbogăţi, de a scăpa printre degete un asemenea subiect, deja au anunţat că vor face un remake. Probabil va fi cel mai rapid remake din istoria cinematografului hollywoodian, la doar un an şi ceva de la apariţia originalului. Din câte se aude, Mikael Blomkvist va fi intrepretat de James Bond, adică de Daniel Craig, dar a fost bătaie pe rolul lui, interesaţi fiind şi "trioul" de succes Brad Pitt, George Clooney, Matt Damon. Nu se ştie cine o va juca pe Lisbeth Salander, de fapt sarea şi piperul trilogiei, dar sunt destule fete silfide şi interesante în Cetatea Eternă. Eu aş vedea-o pe Milla Jovovich, dar şi fetiţele din ultimele două serii "Curierul" s-ar încadra.

Mistreţul cu colţi de argint

Zilele trecute am făcut o aroganţă pe Facebook, făcând mişto de Jose Mourinho, după ce Realul s-a chinuit să scoată un 0-0 amărât cu nou-promovata Levante. Mi-am adus atunci aminte de senzaţionala poezie Mistreţul cu colţi de argint, a lui Ştefan Augustin Doinaş şi am improvizat puţin:

Portughezul cu colţi de argint tociţi
Un prinţ prin Levant
Îndrăgind vânătoarea
Prin inimă neagră de-apărare trecea
Croindu-şi cu greu prin hăţişuri cărarea.

Duminică şi luni am fost chinuit de această poezie. Am încercat să mi-o reamintesc, dar am avut multe lapsusuri, dat fiind faptul că au trecut mai bine de 15 ani de când nu am mai recitat-o. Aşa că azi, nu am mai rezistat, şi am căutat-o pe google. După părerea mea, Mistreţul cu colţi de argint este cea mai frumoasă poezie scrisă vreodată în limba română! De când am auzit-o prima dată, am vrut s-o învăţ. Pe vremea când făceam eu liceul, poezia lui Doinaş nu era în programă, am înţeles că a fost introdusă mai târziu.

Aveam mai puţin de 18 ani, când am auzit la fratele meu pe un disc de vinil un concert Flacăra, al lui Adrian Păunescu. Printre melodii, mi-a reţinut atenţia o extraordinară interpretare a lui Caramitru, parcă... Recita o poezie super-mişto. M-am uitat pe copertă şi am văzut că se numeşte Mistreţul cu colţi de argint... Fiindcă pe atunci nu exista internetul, am dat fuga la bibliotecă şi am împrumutat cartea lui Doinaş, cu poezia. Şi am învăţat-o pe dinafară, dar nu oricum, ci cu intonaţia incredibilă a actorului (nu bag mâna în foc că era Caramitru). Cu această poezie am făcut furori la un cenaclu, interpretarea mea stârnind un val de aplauze!!! Ce mândru am fost atunci! Mă şi vedeam actor de Hollywood... Chiar am intenţionat o perioadă să dau la UNATC, dar am renunţat când m-am interesat şi am aflat că sunt tineri care dau şi de 10 ani şi tot nu intră...

Oricum, celor care nu o ştiau, iată poezia în întregime:

Mistreţul cu colţi de argint
de Ştefan Augustin Doinaş

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin hăţişuri cărarea,
cânta dintr-un flaut de os şi zicea:

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeata de lemn!...

- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeata de fier!...

- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el striga îndemnându-i spre creste:
- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeata de foc!...

- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! Sub luceferii palizi ai bolţii
cum sta în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.

Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună... însă foarte puţin.

Dezamăgit de Dan Brown

După ce i-am citit lui Dan Brown patru cărţi în mai puţin de-o lună, eram nerăbdător să lecturez şi Simbolul Pierdut, ultima şi cea mai lăudată carte a americanului. Sinopsisurile erau excelente, acţiunea promitea, dat fiind că urma să ne dezvăluie multe dintre secretele francmasoneriei şi, de ce să nu recunosc, mă atrăsese la DB stilul lui în precedentele romane.

Dar, vai! Ştiţi cum se spune: la pomul lăudat să nu te duci cu sacul! Ce carte proastă!!! Am fost dezamăgit total, credeţi-mă că mai aveam vreo 50 de pagini, intriga deja fusese rezolvată, şi nu mai aveam răbdare să mai citesc! De câteva ori am vrut să închid cartea şi s-o arunc!

De ce nu mi-a plăcut? Păi: în primul rând, a abundat în detalii despre secretele masoneriei. Ok, mi-a plăcut să aflu câteva dintre ritualuri, din istoric, din filozofie, dar DB a exagerat de data asta! Pur şi simplu sunt unele chestii care plictisesc de moarte! În al doilea rând, pur şi simplu a transformat istoria Washingtonului într-una totalmente masonică. Adică, frate, în oraşul ăla nu s-a construit nimic decât cu cartea de francmasonerie în mână? Încă o exagerare... În al treilea rând, documentarea pe care a făcut-o mi-a mirosit a wikipedia! Sigur a stat el de vorbă şi cu ceva masoni, dar această carte, în forma sa proastă, ar fi putut fi scrisă de orice ocupant al acestei planete, nu trebuie neapărat să fi fost american ca să scrii Simbolul Pierdut.

Continui, dar fără a mai numera rândurile... Nu mi-a plăcut că Robert Langdon a fost în romanul ăsta "Gică Contra"! Orice i se spunea să facă, el zicea că nu se poate, şi argumenta pe câteva pagini. Apoi, dintr-o mişcare "din poinier", se dovedea că... se poate. Şi el zicea: "A, da, aşa e"! De asemenea, au fost nişte reacţii ale personajelor foarte exagerate, vezi-Doamne, pentru păstrarea suspensului. De exemplu, când au descoperit o cameră de reflecţie, aşa de tare s-au speriat toţi de ea, de m-am gândit că or să facă infarct şi se termină cartea! Şi când colo, Robert ştia ce e o cameră de reflecţie, de fapt ştia tot ce se poate despre ea. În general, când se speriau de câte ceva, făceau: "Dumnezeule!!!", apoi îşi dădeau seama că nu era nimic...

Şi nu în ultimul rând, ideile principale au fost atât de banale, încât la final mi-au deranjat inteligenţa. Ni se spune de la început că (1) secretul pe care personajul rău vrea să-l dezvăluie despre Masonerie va aduce Apocalipsa pe pământ. Era de importanţă mai mult decât capitală ca ăla să fie impiedicat, încât CIA e dispusă să omoare pe toată lumea! Până la urmă, marea apocalipsă e un fâs: directorul CIA e mason şi se vrea ca lumea să nu afle... Apoi (2), personajul rău, Mal'ach, aleargă după "cuvântul pierdut", care îi va deschide perspectiva unui lucru măreţ, unic în istoria Universului. Iar se face propaganda-propagandei pe sute de pagini, când de fapt ilustrul lucru măreţ e un amărât de ritual, iar "cuvântul pierdut" e, nici mai mult, nici mai puţin, decât Biblia! Şi încă o chestie (3): toţi masonii de rang înalt din Washington îşi unesc forţele cu Robert Langdon pentru a opri dezvăluirea celui mai mare secret al omenirii (!!), care ar duce la găsirea şi deschiderea Portalului antic, ce ar dezvălui Misterele Antice! La final, fââââsssss din nou...

Dan Brown spera probabil că păcălelile astea vor fi uitate, dar, mie, unuia, mi s-a scârbit şi nu mai vreau să aud de DB până la finalul vieţii mele. Aşa, ca răzbunare, că mi-a mâncat două nopţi din viaţă!

Singurul lucru care mi-a plăcut enorm, a fost o explicaţie halucinantă: conform lui Robert Langdon, fotbaliştii care ridică mâinile spre cer după marcarea golului, mulţumind lui Dumnezeu, "perpetuează o tradiţie mistică precreştină de recunoaştere a puterii superioare care, pentru un scurt moment, i-a transformat în divinităţi capabile de reuşite miraculoase". Bănele, auzişi mamă? Te-a jignit unu', te-a făcut divinitate!

De ce nu fac curăţenie în România

Mâine, 25 septembrie, are loc marea acţiune de ecologizare şi curăţire a României, în cadrul programului "Let's Do It Romania". Iniţial, în urmă cu mai bine de o lună, atunci când a fost lansată ideea pe Facebook, am aderat şi eu. Lumea mă ştie că sunt săritor în absolut orice problemă, sunt omul care ajută pe toată lumea... Am vrut să fac şi eu curat, ecologist sunt oricum, pentru că şi eu vreau ca ţara mea să fie curată.

Pe parcurs, mi-am schimbat părerea. Pe zi ce trecea eram tot mai convins că nu aceasta este soluţia pentru ecologizarea României. Degeaba ne strângem zeci, poate sute de mii de idealişti, dacă a doua zi poate fi la fel de murdar pe lângă noi. Muncim ca proştii, pentru ce? Răul trebuie eradicat de la rădăcină.

În zilele care au trecut de la înscrierea mea pe site-ul "Let's Do It Romania" am descoperit destule lucruri care au mirosit urât, şi la propriu, şi la figurat. Deja probabil ştiţi că în fiecare dimineaţă alerg prin pădurea Trivale. Pe la ora 9 îşi fac apariţia muncitorii de la ADP, care mătură şi fac curat prin Trivale. Şi totuşi, credeţi-mă, în fiecare dimineaţă observam mereu alte gunoaie... Sticle, hârtii, ambalaje, seminţe, etc, etc... De câteva ori era să calc, pe alei, pe vomitaţi sau rahaţi. Nu de câini, că ăştia sunt mai civilizaţi decât oamenii şi merg în pădure să-şi facă nevoile, ci de oameni! Şi astea în condiţiile în care sunt zeci de coşuri de gunoi, ba chiar Primăria a plasat de curând tomberoane imense, nu numai coşuri!

În plus, a mai fost un episod care mi-a lăsat un gust amar: eram cu un prieten de-al meu în maşina lui... Fuma... Şi scruma în scrumieră... Când a ajuns la filtru, a deschis geamul şi a aruncat ţigara pe geam! L-am întrebat: "De ce ai aruncat-o afară?". Mi-a răspuns: "Pentru că ar fi mirosit în scrumieră!". "Păi bine, dar nu miroase şi scrumul?". "Nu, scrumul nu miroase. Oricum curăţ scrumiera când oprim undeva". "Unde? Pe jos, nu?", întreb eu. "Îţi dai seama ce se întâmpla dacă îmi întorcea vântul chiştocul în maşină? Nu-mi ardea tapiţeria?". Deci e clar: dă-o dracu' de natură, mai importantă e maşina mea!

Şi, atunci, m-am decis! Nu merg să fac curat după nesimţiţi! După porci! După nişte îngălaţi împuţiţi. De ce? De ce să pierd o sâmbătă, să strând căcaţi şi vomitaţi? De ce să strâng chiştoace? Niciodată! Ştiţi ce am făcut azi? M-am dus în Auchan şi mi-am refăcut provizia de soluţii de curăţat şi am de gând să-mi fac lună apartamentul mâine. România nu merită ca o mână de voluntari cu conştiinţă să îşi sacrifice o zi liberă.

Anunţ, însă, de acum, că voi fi primul care mă voi înscrie pe o probabilă listă a unei posibile campanii de descoperire a nesimţiţilor care aruncă gunoaie la întâmplare. Aş vrea ca cineva să aibă iniţiativa înfiinţării unei Gărzi a Poliţiei de Mediu. M-aş angaja ca spion, aş sta şi 12 ore pe zi la pândă, ca să prind momentul în care un împuţit aruncă pachetul de ţigări pe jos sau îşi leapădă din mersul automobilului gunoiul strâns de la 3-4 meniuri de la McDonald's! Ştiţi că în Oradea sunt amendaţi cei care fac mizerie, iar locuitorii oraşului sunt încurajaţi să-i toarne pe nesimţiţi? În aşa ceva m-aş băga şi eu! Aşa aş vedea eu campania "Let's Do It Romania"!

Kings

Teacher: Can you tell me the name of three great kings who have brought happiness and peace into people's life?
Student: Smo-king, Drin-king and Fuc-king!

Campioana unor mari câştiguri

În trecut, pe bună dreptate, Universitatea Craiova era supranumită "Campioana unei mari iubiri". Astăzi, Dinamo îşi poate revendica fără mari probleme titlul de "Campioana unor mari câştiguri". La pariuri, normal... Anul ăsta, "câinii roşii" au avut nişte rezultate incredibile, cu răsturnări de scoruri mai mult decât imprevizibile: 3-3 la Cluj, 4-4 cu Urziceni, 3-2 cu Rapid, 5-3 cu Sportul, şi ăstea sunt numai câteva... Parcă ne-am întors în vremea fotbalului romantic.

Pentru mine a fost mai mult decât clar ce linie are Dinamo în sezonul ăsta, după ce conducătorii clubului au refuzat în mod sistematic să-l ia pe Coman ca să-şi acopere postul de portar, deficitar de când a plecat Lobonţ. În plus, s-au chinuit să-i nu-i ia de la Urziceni pe Maftei şi Mehmedovic, asta după ce în vară s-au ferit ca Dracu' de tămâie ca să-şi achiziţioneze un fundaş ca lumea. N-au vrut! Şi dacă n-au vrut ei, aşa s-a întâmplat. În schimb, Borcea e plecat zi de zi la Miami "în interes de afaceri". Afaceri care, se pare, sunt pariurile şi câştigurile substanţiale din ele. Că nu vă închipuiţi că mai câştigă şi altcineva, în afară de Borcea şi câţiva securişti de-ai lui Badea... Păi la X pauză 2 final, 2 pauză 1 final, 1 pauză X final, etc, etc, trebuie să fii Mafalda să le nimereşti!

Din fericire, nu numai Dinamo e în criză, ci tot fotbalul românesc. Steaua a luat juma de echipă de la Urziceni, dar a uitat că jumătatea cealaltă n-o avea, ca de altfel nici antrenor... CFR Cluj e râsu'-plânsu', Rapid e "proştii proştilor", Urziceniul e aproape desfiinţat, Timişoara e şi ea cu un picior în groapă şi mai respiră o Guriţă, FC Vaslui a devenit galactic şi, aidoma galacticilor, nu câştigă nimic, Craiova e ca de obicei, vai mama ei, şi tot aşa...

Fotbalul românesc s-a întors cu 40 de ani în urmă, pe vremea când SC Bacău, FC Argeş, Aradu' şi Steagu' se băteau la campionat, deşi pierdeau până la 10 meciuri pe campionat, în timp ce Steaua şi Dinamo adunau degeaba de prin ţară tot ce era mai bun, mai sus de locul 4 nu urcau. Acum, nu văd de ce cele mai mari şanse să câştige titlul anul ăsta nu le-ar avea Gaz Metan Mediaş, Oţelul Galaţi şi "U" Cluj!

Nu mai sunt deloc fotbalişti valoroşi în campionatul românesc. În 1990, toţi s-au transferat în Germania, Italia, Anglia şi Spania, lăsând loc tinerilor să crească şi să formeze o generaţie medie. Acum nu mai are cine să se transfere afară, tineri bunicei avem în continuare, dar s-a născut o monstruozitate: conducătorul (patronul) de club. Fie că se numeşte Jiji Berbecali, Cristi Porcea, Jeorj Cocoş, Marean ElefănţIancu, Mitică Nenorocşaru, Adrian Mititelu (însuşi numele lui e o poreclă) şi alţii (Turcu, Penescu, Porumboiu, etc), această specie distrugătoare îngroapă fotbalul românesc cu ideile ei aiuristice despre fotbal.

Se va termina anul ăsta şi cu Champions League... Şi atunci vom vedea cine reuşeşte să-şi crească valorile mai bine şi mai atent. Nu e de mirare dacă peste doi-trei ani o să vedem bătându-se la titlu Viitorul Constanţa cu Şcoala Gică Popescu, iar arbitri să fie Gaz Metan cu Oţelul... Mi se par cele mai de viitor cluburi ale fotbalului românesc. Asta, în timp ce în mocirla televizată o să înoate aceiaşi Jiji, Cristi, Adrian, Iuliu...

Conspiraţia Da Vinci

La o lună după ce am citit Codul lui Da Vinci, a lui Dan Brown, şi după ce am rămas cu concluzia că rămăşiţele Mariei Magdalena, soţia lui Iisus, constituite sub forma Graal-ului, se află bine ascunse sub piramida mică şi inversată a Louvrului, întreaga învăţătură îmi este întoarsă pe dos. Asta deoarece am descoperit întâmplător cartea Conspiraţia lui Da Vinci, scrisă de Marc Sinclair.

Fără a nega aproape nimic din ce a scris Dan Brown, Conspiraţia ne oferă o cu totul altră perspectivă a Graal-ului. Dacă Brown ne-a spus că Graal-ul era divinul feminin, mormântul Mariei Magdalena, Sinclair susţine că Graal-ul este cuiul cu care au fost pironite picioarele lui Iisus pe cruce. Supoziţia asta apare abia spre finalul cărţii, după ce personajul principal, Seth Thevenot, aleargă prin toată Europa şi desluşeşte enigme peste enigme, aidoma lui Robert Langdon în Codul lui Da Vinci. Motivaţia autorului e simplă: Dan Brown a fost obligat să introducă lumea pe o pistă greşită, pentru a nu se afla adevăratul adevăr. Iată câteva dintre pasajele cele mai interesante ale cărţii, care nu e cine-ştie-ce, dar măcar îţi oferă o altă perspectivă şi te bagă şi mai mult în ceaţă:

- Să nu luaţi nimic în serios din ceea ce afirmă Codul lui Da Vinci. Unicul său scop este de a disimula un secret mult mai destabilizator decât eventuala descendenţă a lui Iisus.

- Anumite persoane aveau interesul de a devia atenţia asupra unor pseudorevelaţii despre viaţa intimă a lui Iisus. Să admitem că Iisus ar fi trăit cu Maria Magdalena şi că ar fi avut copii. Schimbă asta, cât de cât, ceva din destinul nostru personal? Aceasta este conspiraţia lui Da Vinci.

- Codul lui Da Vinci este o momeală. În realitate, manuscrisul lui Giorgio Vasari are o legătură intimă cu acest secret.
În carte se face referire la cartea Leonardo e l'Alchimia, carte scrisă de fiul discipolului lui Leonardo Da Vinci pe baza spuselor marelui autor. Se pare că însuşi Da Vinci a afirmat în această carte că nu mormântul Mariei Magdalena, ci cuiul este adevăratul Graal. Manuscrisul, scris în trei exemplare, a dispărut complet, doar un singur exemplar aflându-se în posesia unor mari maeştri din Paris.

- Foarte frecvent, cel mai uşor mod de a ascunde o informaţie este de a o plasa cât mai aproape de adevăr. Iată de ce în Codul lui Da Vinci există elemente importante, pentru că pistele false dezvăluzie totuşi ceva. Codul lui Da Vinci pune în lumină piesa rea de pe tabla de joc, dar nici piesa cea bună nu este prea departe.

- Codul lui Da Vinci dezvăluie divinul feminin, pentru a ascunde divinul uman. Un vicleşug abil.

- Codul lui Da Vinci este un mijloc de a acoperi adevăratul secret cu un talmeş-balmeş de pseudorevelaţii.

- Romanul lui Dan Brown este o capodoperă de dezinformare savant orchestrată. În mod foarte abil, Codul lui Da Vinci face ca asupra lui Opus Dei să apese suspiciuni grele. Este vorba de o manevră menită să destabilizeze o tendinţă concurentă din partea conservatoare a Bisericii şi să înalţe o perdea de fum cu ajutorul căreia să fie mai bine disimulate malversaţiunile.

- Manipularea unei persoane nu e deloc dificilă, este suficient doar să i se controleze sursele de informare. În cazul domnului Brown, prima etapă a constat în a i se pune la dispoziţie o serie de elemente. I s-au transmis date trunchiate şi falsificate, mai ales de către soţia lui, care este istoric.

Cam atât despre cartea lui Dan Brown. În ceea ce priveşte Graal-ul, autorul are opinia că acesta este cuiul cu care a fost răstignit Iisus. Legenda spune că după ce a fost dat jos de pe cruce, în graba aceea, de la Iisus a rămas giulgiul cu care a fost învelit şi cuiul. A doua zi, când s-a descoperit dispariţia lui Iisus, cuiul a fost luat şi păstrat cu mare sfinţenie. Au fost perioade de secole când nu s-a mai ştiut nimic de el, apoi a intrat în posesia unor oameni importanţi şi a unor organizaţii, care au făcut tot posibilul să nu se ştie nimic despre el, deoarece se spune că ar avea şi acum aceleaşi capacităţi miraculoase ca şi acum peste 2000 de ani. Cea mai mare parte a timpului a stat ascuns la Basilica Saint-Denis din Paris, iar de la mijlocul secolului 19 a dispărut şi nu se mai ştie nimic de el. Aşa se spune... Oare?

- Transmutaţia trupului lui Iisus în luminozitate pură crease o substanţă glorioasă formată spontan, iar prin natura ei, această piatră filozofală era de o eficacitate fără seamăn. (...) Hristos îşi reuşise divinizarea printr-o asceză exemplară. Potenţialul acesta fusese transmis unui obiect care avea capacitatea de a-şi transmite la rândul său calităţile altor oameni. (...) Acestui obiect misterios, cuiul, i s-a atribuit un nume: Graal.

Premieră

Yeah, azi am fost la meci. La FC Argeş - Mureşul Deva 3-0. După aproape un an am ajuns în Trivale, la un joc al Argeşului. Nici nu mai ştiu, de fapt, care a fost ultimul meci la care am asistat. Parcă FC Internaţional - Dinamo Bucureşti 1-3, din primăvara anului ăsta. Nu îmi mai amintesc să mai fi călcat pe la stadion de atunci.

Ciudat este că pentru prima oară de când mă ştiu, am plătit bilet la un meci al echipei FC Argeş! Deşi în perioada 1994-2008 am văzut constant partide ale alb-violeţilor, atât pe teren propriu, cât şi în deplasare, azi a fost pentru prima oară când am plătit bilet! Asta pentru că am plecat de acasă fără legitimaţia de jurnalist, pe care am păstrat-o de când nu mai sunt jurnalist. 5 lei. Nu mi-a părut rău de ei, pentru că am asistat la un meci interesant şi la prima victorie a echipei FC Argeş din acest campionat. Deci, se poate spune că am venit cu noroc.

Am văzut o echipă a Argeşului extrem de tânără, cu fotbalişti de 19 şi 21 de ani, şi cu cel mai bătrân (Murineanu), de 25 de ani. Din fericire, "Grecul" Eftimie ştie să lucreze cu tineri şi am văzut entuziasm. Bravo lor, dar mai trebuie să muncească pentru a spera să tragă la promovarea în Liga I. Fotbalul de performanţă e departe.

Suedezii beau cafea, umblă goi şi iubesc curvele

Yeah, I'd like to live in Sweden!

Dacă e să rezum la sânge a doua carte a trilogiei Millennium, a lui Stieg Larsson (Fata care s-a jucat cu focul), cam asta ar fi concluzia pe care aş trage-o! Că suedezii (includ aici şi blonzii şi blondele) beau cafea cu termosul, mănâncă sendvişuri, iubesc curvele, o ard pe laptop şi umblă goi prin casă, după ce fac duş. Şi toate astea de câteva ori pe zi...

Am descoperit în Bărbaţi care urăsc femeile, prima carte a trilogiei Millennium, că la fiecare întâlnire dintre două persoane, autorul o punea de-o cafea. Uimit de cât de multe ori personajele au băut cafea, m-am apucat ca în Fata care s-a jucat cu focul să număr de câte ori a scris Stieg Larsson cuvântul cafea, în cele 750 de pagini (parcă). Ei bine, rezultatul e uluitor: cuvântul cafea, cu derivatele caffe latte, cappuccino, espresso şi cafenea, a apărut de 135 de ori! Adică, o dată la 5 pagini şi un pic! Recordul a fost în pagina 450, când Stieg a pus cafea de patru ori! Una-două, hai să bem o cafea. Poate şi de-asta mi-au plăcut la nebunie personajele principale, Mikael Blomkvist şi Lisbeth Salander, fiindcă numai pe la cafea stăteau...

În plus, ele intrau pe net la greu (la laptop), făceau două-trei duşuri pe zi, se culcau goi şi mâncau cât e ziua de lungă sendvişuri... Ca să nu mai spun, că am fost tentat să număr şi de câte ori a folosit autorul cuvântul curvă. N-am făcut-o, pentru că m-am trezit târziu, dar apoi când întâlneam un text mai haios, îl puneam pe Facebook. Iată cam ce am scris în vreo două zile:
"- Mi-am făcut ţâţe."
"- Ce-ai spus?"
"- Mi-am operat sânii."
"- Chiar ai sâni noi?"
"- Mimmi, întotdeauna mi-a plăcut să fac sex cu tine."

"Lisbeth era o nebună blestemată, extrem de periculoasă. O grenadă dezamorsată. O curvă"

"Mai dă-o dracului! Are o garderobă întreagă cu uniforme de curvă."

‎"Lui Lisbeth nu-i plăcea să fie numită curvă de către oameni cu totul străini"
"- Mama ta era o curvă"
"- Nu era deloc o curvă"
"- Eu spun că era o curvă şi a avut grijă să rămână repede gravidă. A încercat să mă facă s-o iau de nevastă. Ca şi cum eu aş fi vrut să mă însor cu o curvă"

Redevenind serios, trebuie să semnalez că trilogia Millennium este, poate, cea mai interesantă lucrare de beletristică pe care am citit-o vreodată! Este scrisă extraordinar, te ţine în priză în ciuda faptului că cele trei cărţi (Bărbaţi care urăsc femeile, Fata care s-a jucat cu focul şi Castelul din nori s-a sfărâmat) sunt trei cărămizi grele, de vreo 700-800 de pagini fiecare! Anchetele în care e implicat Mikael Blomkvist, personajul principal, sunt desfăşurate în cel mai pur stil jurnalistic, mult diferit de stilul poliţienesc. Şi de fiecare dată, Mikael dovedeşte că se află în faţa poliţiştilor, pe care nu se sfieşte să-i denumească idioţi şi cretini. Probabil că Suedia nu e prea departe de România în privinţa asta...

Partenera lui este tânăra Lisbeth Salander, o Iolanda Ştireanu mai nebună şi mai activă, şi care are şi prostul obicei de a-i lua la bătaie pe bărbaţi ("Lisbeth Salander era fata care ura bărbaţii care urăsc femeile"). Foarte, dar foarte interesant, şi asta m-a captivat extrem la stilul lui Stieg Larsson, este că Mikael şi Lisbeth, parteneri de aceeaşi baricadă a anchetelor, se întâlnesc în prima carte a trilogiei abia la pagina 385 (!), iar în a doua carte, se întâlnesc efectiv în penultima pagină!!! Şi ei sunt, amândoi, personaje principale! Spuneţi voi că nu e cool! A treia carte o citesc abia acum, dar până la pagina 200 s-au văzut sporadic, fiindcă Lisbeth e în spital.

Hai, totuşi, să nu dau din casă, că poate vrea cineva să le citească... Chiar recomand trilogia, este ceea ce poate fi mai frumos de citit în ziua de azi. Jur! Iar cine poate şi vrea, ar face bine să cumpere cărţile la preţuri reduse, fiindcă va fi editată şi va apărea împreună cu Gazeta Sporturilor. Am citit informaţia la Tolontan pe blog.

Cleopatra Romei

În avanpremiera filmului Cleopatra, cu Angelina Jolie, despre care am amintit mai jos, mi-am propus să-mi reîmprospătez informaţiile despre controversata regină a Egiptului. Aşa că am citit cartea biografică a neamţului Emil Ludwig, scrisă în prima parte a secolului trecut. Un pic plictisitoare, dar plină de amănunte interesante. Mi-a adus aminte de poveştile ei de dragoste cu Cezar şi Marc Antonius, de războaiele purtate cu Octavian şi cu perşii, dar şi de trăsăturile Cleopatrei, care s-au transmis în istorie: frumuseţe, ingeniozitate, şmecherie...

Întâmplarea a făcut ca, pe Univers Channel, să prind două episoade ale serialului Roma exact din perioada în care Antonius sfârşea penibil la Alexandria, când el şi Cleopatra se sinucideau fiindcă Octavian îi încercuise şi nu mai aveau scăpare. Nu am urmărit serialul pe HBO, nu ştiu de ce, acum îmi pare rău, dar ce ştiu sigur e că producătorii au greşit grav în alegerea actriţei care a întruchipat-o pe Cleopatra. O fiinţă urâtă de-a binelea, ştearsă, chiar nu avea niciun farmec. Şi în niciun caz, farmecul Cleopatrei. De-abia aştept s-o văd pe Angie, sigur va rupe! Problema e că nu mai apare în 2011, imdb anunţă că termenul e 2013!

Scuze

Îmi cer scuze pentru vizitatorii mei din zilele trecute, care au comentat la articolele mele. Am schimbat câte ceva la blog şi nu am observat că am activat moderarea comentariilor, aşa că nu am ştiut că trebuie să le public. Scuze!

Adie Vântu-n puşcărie

Sau: "Adio, Vântu-n puşcărie". Şase luni, minim... Ca să-l distrugă definitiv. Ca pe Penescu. Adio afaceri, bun venit datorii, faliment, prăbuşire.

Nu mă pregătesc să fac loc în grila de programe pentru a înlocui Realitatea, e scoasă de mult din cauza lipsei de deontologie a realizatorilor. Ca să fiu blând.

Sunt mai bun decât Răzvan Lucescu

După meciurile amicale pe care le-a pierdut la grămadă, după jocul pe care l-a imprimat României de la venirea sa şi după selecţia pe care o face, de foarte multe ori pe interese, pot să afirm că aş fi un selecţioner mai bun decât Răzvan Lucescu. De la început mi-am exrimat îndoiala cu privire la capacitatea lui Lucescu de a fi un bun manager al echipei naţionale de fotbal. Am spus mereu că e un bun antrenor, dar un selecţioner execrabil.

Totul, în opinia mea, pleacă de la jucătorii pe care îi chemi la naţională pentru un meci sau altul. Selecţionerul nu este un antrenor care stă opt luni pe an cu elevii lui, uneori nu are decât câteva zile la dispoziţie. Prin urmare, nu trebuie să-i mai înveţe nimic, trebuie să-i cheme pe cei mai în formă. Nu contează că ai fini, că ai preferaţi, că pui pile şi proptele... Şi apoi să nu se apuce să facă experimente, că fotbaliştii cu valoare de lot naţional nu au timp şi chef de experimente.

Şi iată-l pe Răzvănel terminându-ne psihic cu acest 1-1 cu Albania! Chiar atât de jos am ajuns? Eu zic că nu, şi de vină nu este numai stilul ultradefensiv la lui junior ca antrenor, ci în primul rând selecţia. Şi s-o luăm faptic:

Portarul: Lobonţ nu avea ce căuta la lot. A luat gol de la gară în meciul cu Ucraina, cu Turcia s-a făcut din nou de râs, iar la echipa de club, AS Roma, e penibil cu P mare, nu mai târziu de acum o săptămână a luat trei goluri hilare în Supercupa Italiei.
Înlocuitor: Bornescu. E cel mai în formă portar român, dar nici nu a fost selecţionat.

Fundaşul dreapta: Contra nu mai joacă fundaş dreapta de vreo trei ani, nu a mai jucat nici la Getafe, nici la Poli Timişoara. Nu mai are capacitatea de efort de a face faţă, de aceea a fost mutat pe un post de mijlocaş şi folosit în ultimii ani doar maxim 60 de minute. Şi tu, Lucescu, vii şi îl pui pe Contra din nou fundaş dreapta?
Înlocuitor: Aici se pare că a avut chiar ghinion, fiindcă Săpunaru şi Dănănae s-au accidentat.

Fundaşi centrali: Rădoi nu a fost niciodată fundaş central, e o mare greşeală pe care o face Lucescu junior. Când Piţurcă l-a folosit fundaş central pe Rădoi, acesta s-a făcut de râs mereu, el e un excelent mijlocaş la închidere. Olăroiu a văzut asta şi l-a urcat în linia de mijloc, unde a avut evoluţii extraordinare. Despre Tamaş, numai de bine.
Înlocuitor: Prin urmare, de ce faci experimente la naţională, iar de Ştefan Radu, fundaş tânăr, care joacă în Serie A, la Lazio, nu ai auzit? Bunm a lipsit Chivu, dar avem atât de mulţi fotbalişti buni încât să îl ignori permanent pe Ştefan Radu?

Mijlocaşi: Sunt siderat de prostia şi consecvenţa în prostie pe care o face, atunci când insistă cu selecţionarea lui Florescu şi Cociş, doi fotbalişti care au învăţat jocul în puternicul campionat al Moldovei. Acum, primul joacă în megacampionatul Danemarcei, iar al doilea în ultrasofisticatul campionat al Arabiei.
Înlocuitori: o listă întreagă de fotbalişti foarte talentaţi din Liga I: Adrian Cristea, Frunză, Sânmărtean...

La atacanţi nu am obiecţii, ăştia sunt, cu ăştia defilăm. Ideea e că ne-am făcut de râs cu Albania, după ce am tot avut semnale că ceva nu merge. Să pierzi cinci amicaluri şi să nu vezi decât că te-a furat arbitrul, în loc să cauţi motivele, nu prea e demn de un selecţioner bun. Prin urmare, nu ne văd prea bine...

Wanted vs Salt

Sau Angelina vs Angelina... Sau Angelina de dinaintea naşterii gemenilor contra celei de după... Sau duelul minţilor strălucite ale scenariştilor... Ultimele două filme ale celei mai sexy femei în viaţă au fost făcute pe acelaşi calapod pe care s-a lansat Angelina în ultimii ani: cea de femeie fatală, atât fizic, cât şi interacţional. La Salt am fost ieri şi am impresiile proaspete, în timp ce pe Wanted l-am văzut ultima oară acum vreo şase luni, dar filmul era la a patra vizionare.

În Salt, Angelina joacă rolul unei spioance din Rusia, pregătită la o bază specială până la vârsta de vreo 8-9 ani, apoi adusă în America şi angajată, în timp, la CIA. Scopul ei (împreună cu ceilalţi colegi antrenaţi de mici) este precis: la un moment dat trebuie să-i asasineze pe preşedinţii Rusiei şi Statelor Unite, apoi să atace cu arma nucleară Mecca şi Teheranul. Hăituită de agenţii serviciilor secrete, Angelina duce la îndeplinire prima parte a planului (e un fel de a spune, pentru că trage în rus fără a-l omorî), după care întoarce armele şi salvează ţintele următoare de alţi spioni ruşi. Şi asta doar din dragoste pentru soţul ei, un amărât de botanist (termenul corect, nu interpretarea răutăcioasă).

În Wanted, e asasin plătit, într-o agenţie care operează după norme mistice, provenite dintr-o congregaţie secretă. Este super-tare, inteligentă şi îl iniţiază în arta asasinărilor pe un tânăr cu aptitudini extrem de rare, speciale. Tehnicile de atac sunt inedite, unice, dar şi aici nu tot ce e la vedere, e şi corect. Se dovedeşte că şeful agenţiei dictează propriile asasinate, după interesele lui personale, nu după codurile provenite din simboluri. Finalul e palpitant, ceea ce mă face să cred că Wanted e peste Salt. Mie mi-a plăcut mult mai mult, filmul e mai interesant, iar Angie e muuult mai sexoasă.

O perioadă, cu aceste două filme de acţiune va rămâne, fiindcă în post-producţie are Kung Fu Panda 2 (voce), filmul de dragoste cu Johnny Depp, The Tourist, şi Cleopatra, unde va juca rolul celebrei regine a Egiptului.

Luna Dan Brown

Luna august a fost pentru mine "Luna Dan Brown" în ceea ce priveşte lectura. Nu exclusiv, fiindcă am strecurat printre cărţile acestuia şi alte titluri... Şi a fost o lună frumoasă! Am lecturat patru cărţi ale lui Dan Brown: Conspiraţia, Fortăreaţa Digitală, Îngeri şi Demoni şi Codul lui Da Vinci. Aşa cum era de aşteptat, ultima a fost cea mai mişto, caut acum să găsesc Simbolul Pierdut...

Ca un fost (şi, probabil, viitor) jurnalist, am fost atras în primul rând la cărţile lui Dan Brown de documentarea perfectă pe care a făcut-o! Aşa ceva mai rar, a riscat, mai ales în Conspiraţia şi în Fortăreaţă, să devină plictisitor şi să-şi piardă cititorul cu amănunte de specialitate şi cu termeni de neînţeles. De altfel, cele două mi se par şi foarte asemănătoare, un punct în minus pentru faptul că personajele şi acţiunea par a fi ca două picături de apă. Probabil că ele au fost scrise la câţiva ani distanţă, dar eu, care le-am citit cam în acelaşi timp, am sesizat că fata e identică, intriga la fel, ca şi personajul negativ, suspus într-o agenţie secretă a Statelor Unite (NRO vs NSA).

În schimb, Îngeri şi Demoni şi Codul lui Da Vinci au făcut toţi banii (expresie inutilă, întrucât cărţile le-am împrumutat de la Bibliotecă). Nu ar avea rost să mă apuc acum să povestesc acţiunea sau să fac sinopsisuri, toată lumea le-a citit sau măcar a văzut filmele. Acţiunea e excelentă, personajele, la fel, deja Robert Langdon e un fel de erou.

N-aş putea spune că Dan Brown a devenit scriitorul meu preferat, dar îmi place stilul lui foarte mult. Ast şi pentru că mi-a plăcut întotdeauna să intru în miezul societăţilor secrete (gen Masoneria), sau să citesc despre ele.

Zero barat

Nu l-am cunoscut personal pe noul manager al lui FC Argeş, puştiulică ăsta de Cătălin Barbu, dar am avut ocazia să îl văd la o emisiune în direct şi să aud multe păreri despre el. Impresia pe care mi-am format-o este dezastruoasă. Un înfumurat penibil, care nu a realizat nimic în viaţă, care a promovat doar fiindcă, probabil, l-a lins în fund cum a putut mai bine pe Penescu, pentru că altfel nu se poate explica cum a putut trece de la onoranta funcţie de antrenor secund al echipei a treia a Argeşului, la cea de manager!

În emisiunea tv pur şi simplu mi-a venit să vomit! Atâta s-a lăudat singur, atâta şi-a aranjat părul cu mâinile, de parcă era Tom Cruise, pe puţin, atâta îngâmfare şi aroganţă la un loc!!! Doamne, mai există astfel de specii de oameni? E incredibil cum se ciufuzdea în direct, cum se lăuda singur, cât de frumos şi de bun este el! Fără pic de modestie, fără respect faţă de cei care au făcut ceva pentru FC Argeş, glorii pe care le-a criticat...

Şi ce se întâmplă ieri? Citesc un interviu cu el în TOP. Ziarul Peneştilor... Ca să nu credeţi că am exagerat cu ceva înj legătură cu băiatul ăsta, iată un fragment din interviu:
"Sunt un tânăr manager, care acum 10 ani, terminam junioratul la FC Argeş, avându-l ca antrenor pe Radu Constantin şi în acel moment niciun coleg de-al meu nu a fost promovat la echipa mare. În timpul acela FC Argeş pierdea fotbalişti importanţi cum ar fi Daniel Opriţa, Bogdan Stoica şi eu".

Deci el, un fotbalist important, a fost scăpat printre degete de club! Cine p..a mea a auzit de fotbalistul Cătălin Barbu? Unde dracu' a jucat ăsta, de se dă mai mare decât Mutu, poate şi decât Dobrin? Mi-a plăcut reacţia unui cititor (bine, au fost multe şi toate împotriva acestui Barbu, dar cu foarte multe înjurături):
"prostie si fudulie — Mircea 2010-08-27 19:48 - Şi zi aşa, domnu manager Barbu, FC Argeş a pierdut un jucător bun ca tine? Ia zi mah lingăule, şi după ce te-a pierdut Argeşul, unde te-ai dus şi unde ai făcut performanţă? Pe la ce cluburi din Bundesliga ai activat, sau nici nu ştii ce e aia?Află că pe vremea când FC Argeş pierdea imbecili ca tine, producea în schimb FOTBALIŞTI precum Mutu, Dică, Neaga sau Coman. Ce să-ţi fac mah nenorocitule dacă n-ai fost la nivelul lor, te-ai dus să speli closeturi în Germania. Şi vii tu acum, ultimul handicapat, şi te descotoroseşti de Ianovschi, adică tocmai cei care i-au produs pe FOTBALIŞTII pe lângă care eşti un ZERO BARAT!"

Până una-alta, FC Argeş a ajuns ciuca bătăilor şi nu ştiu cine ne mai salvează de la retrogradarea în Liga a III-a! În mod sigur, managerul de succes Cătălin Barbu acolo ne va duce!

Undo

Ce simplu e la calculator: ai greşit ceva, dai undo şi gata, poţi să reiei fraza sau desenul de unde e bine... Dacă ar fi existat un undo şi în viaţa erală, ce bine ar fi fost! Nu aş fi dat foarte multe, pentru că de multe ori e bine să-ţi şi asumi ce faci în viaţă, dar de câteva ori aş fi apăsat pe click tare şi cu siguranţă! Aş vrea să dispară din jurul meu anumite persoane, anumite evenimente, să-mi creez eu propria viaţă, pe care aş fi vrut s-o am.

Din păcate, încă nu suntem roboţi sau calculatoare... Măcar un hide, un erase, ceva...

Tare

Şeful spune un banc tare. Toţi râd în hohote, în afară de un singur angajat.
- Tu de ce nu râzi? îl întreabă colegii.
- Păi, eu oricum îmi dau demisia mâine!

Mi-e dor de...

- vacanţele petrecute la ţară pe vremea copilăriei, când ne strângeam opt verişori şi ne jucam cât era ziua de lungă, seara mâncam mămăligă cu lapte bătut şi brânză, de la caprele cu care nimeni nu voia să meargă, când citeam la lumina lumânărilor, fiindcă nu se inventase becu' şi dimineaţa plecam în vale după apă de la fântână, cu două găleţi de 10 litri în mâini şi făceam o oră înapoi până acasă...

- de prăjiturile cu nucă făcute în casă de mama...

- de serile de la bloc, când se oprea curentul şi noi jucam pe un întuneric total "pititea", "flori, fete, filme sau băieţi" sau "telefonul fără fir", fro' două'j'dă copii...

- de apartamentul ca o cutie de chibrituri în care am copilărit, unde mă jucam fotbal în sufragerie cu fratele meu şi spărgeam oglinda de la toaleta mamei...

- de ursuleţul meu de cauciuc cu care am plâns în braţe o zi întreagă, după ce l-am regăsit la întoarcerea de la mare...

- de vacanţele de câte o lună şi jumătate petrecute la Năvodari cu cortul, cu ai mei...

- de multe altele, în concluzie: DE COPILĂRIE!

Sunt domn... de companie

Sâmbătă am debutat într-o nouă carieră: cea de domn de companie. Un fel de damă de companie, dar un termen mai select, ţinând cont că am ţinut companie unei prietene de familie la o nuntă, la care bărbatul ei şi prietenul meu nu a putut merge. Şi, aşa cum le-am promis prietenilor de la clubul de lectură, am să povestesc cum a fost prima experienţă în calitate de domn de companie.

Aşa că pus la patru ace (costum H&M, cămaşă Zara Man, pantofi de la John - asta aşa, ca să sune bine pentru cei care nu sunt din Piteşti, că restul ştiu ce e Gionu' - şi Prada socks - a se citi aşa cum am scris, nu Prada sucks), am descins dintr-un Mercedes clasa E la Castel. Petrecerea a fost super tare, meritul principal avându-l cei cinci băieţi de la Câmpulung, care au făcut un show senzaţional, aşa cum am mai văzut doar la Călin Geambaşu în 2007.

Am avut chef să mă dau în spectacol, nu o mai făcusem de mult, să dau frâu liber distracţiei... Am participat la toate nebuniile de acolo, chiar şi la Dansul Pinguinilor numai pentru bărbaţi! Credeţi-mă, de pe margine nu cred că era o imagine tocmai măgulitoare pentru noi, dar cel puţin fetele au râs cu gura până la urechi... Şi cred că aş fi câştigat şi un premiu, dacă acel concurs de rezistenţă la Braşoveanca ar fi fost răsplătit cumva! Păi cu cine s-au gândit ei să se pună, cu mine, care fac jogging până la 10 km pe zi şi cu partenera mea, născută... în Braşov? Numai noi ştim ce viteză aveam la final, cred că eram pe FW 8x sau chiar 16x!

Şi ca să nu se spună că doar am mâncat, am băut şi m-am distrat până la 6 dimineaţa, am rămas şi cu câteva maxime de mare valoare din folcloru' românesc:
- "Cu ce m-am ales în viaţă: ce-am băut, ce-am mâncat, şi ce am strâns în braţă!"
- "Lucru mare-i omenia, mai presus ca bogăţia"
- "Cine cântă şi petrece, mai uşor prin viaţă trece"

So, cine nu are partener pentru nunţi, botezuri, cumetrii, etc, apelaţi cu încredere!

PS - Între timp, s-a consumat şi a doua experienţă, semn că meseria e de mare viitor! Am fost cu Oana la filmul Ucenicul vrăjitor, cu Nicholas Cage şi Monica Bellucci. Mişto fantasy, dar mai mişto a fost Monica, părerea comună a mea şi a Oanei fiind că e din ce în ce mai frumoasă, chiar dacă a trecut de o mie de ani (vârsta ei din film)! Zilele viitoare am invitat-o şi eu pe Oana, i-am acordat revanşa, pentru Întâlnire explozivă, aşa că se poate numi d(o)am(n)a mea de companie! Oi fi zis ceva rău...?

Să plătesc pentru piraterie?

Am spus-o de mai multe ori pe blog, aici, sunt total împotriva pirateriei, de orice fel, cu accent pe muzică şi filme. Recunosc că în tinereţe mai dădeam şi eu jos de pe net filme, dar de mai bine de un an nu am mai făcut-o. De ce? De ce să fur munca unuia care a tras din greu pentru filmul sau muzica respectivă? Nici mie nu mi-ar conveni să nu mi se plătească pentru munca mea...

Buuun... Să intru în subiect: termin eu de citit Marile Speranţe, superba, minunata carte a lui Dickens. După două zile de bocit, după ce mi-am revenit, mi-am zis că e cazul să revăd neapărat filmul, cel pe care, mi-aduc perfect aminte, l-am văzut în 1998! Cel cu suava Gwyneth Paltrow, cu frumuşelul Ethan Hawke şi cu inimitabilul Robert de Niro.

Purced către centrele de închiriat pe care le cunosc, erau trei în Piteşti. Constat că două s-au închis, iar la al treilea am o surpriză destul de neplăcută. Tipul de acolo, pe care-l stimez, fiindcă este doxă în istoria filmului, îmi spune că nu are DVD-ul, dar mi-l poate aduce în schimbul a 100 de mii de lei, pe un CD. Hmm... Îi spun respectuos că nu sunt de acord, altfel l-aş fi dat de mult jos de pe net, la care el mă cam persiflează! Puţin a lipsit să-i spun că eu nu piratez, şi cu atât mai mult, nu plătesc pentru ca altcineva să pirateze...

Acum să văd unde dracu' găsesc filmul, că sunt disperat! Dacă îl are cineva pe DVD, please!!!

PS - Şi ca să mă laud un pic: cu cine credeţi că am alergat azi de dimineaţă? Am avut companie selectă: arbitrul FIFA Alexandru Tudor!!! Super!

Câinele e pieton?

Am fost oprit azi de Poliţie. Staţi liniştiţi, n-am luat amendă. Oricum nu aş fi plătit-o, mai am două neachitate. Aştept să le plătesc la anu', odată cu impozitul... Vorba unui prieten de pe Facebook: "Rog miliţienii să nu-mi trimită amenzile acasă, pentru că nu sunt acasă!". Am discutat frumos cu nenea poliţaiu', iar el a fost înţelegător şi m-a lăsat să plec. Dar dacă vă spun de ce m-a oprit...

Eram pe bulevardul Brătianu, în dreptul Primăriei, mergeam spre Magnolia. La trecerea DE PIETONI de acolo, o maşină de pe prima bandă era oprită, semn că dă prioritate cuiva să treacă strada. Din depărtare privesc şi încetinesc, dar nu văd pe nimeni, aşa că nu opresc, ci trec peste trecere. La roata mea, un căţel! Nu am dat peste el, mai avea un metru până la mine. Merg mai departe şi în dreptul IPJ-ului văd un poliţai. Hopa, îmi trag repede centura de siguranţă, dar omu' albastru mă vede şi-mi face semn să trag pe dreapta... Damn it!

Vine la geam şi nu-mi cere actele, mă întreabă decât dacă ştiu de ce m-a oprit. "Că n-am oprit la trecere?", întreb eu şmecher... El râde şi zice: "Nu, pentru că nu aveaţi centura pusă". "Dar acum o am, până atunci am fost sigur că nu mi se întâmplă nimic, dar dintr-odată mi s-a făcut teamă şi am zis să mă asigur"...

Bine, am văzut că oricum poliţaiu' nu avea chef de procese verbale şi altele, drumul fiind prea aglomerat, de-aia mi-am şi permis să glumesc cu el. Dar sincer vă zic: am crezut că m-a oprit pentru că nu am am stat la zebră! Şi, normal, întreb şi eu: "Câinele e pieton"?

PS - Apropo de câini... M-am dat deştept şi am vrut să fac o aroganţă zilele astea, iar acum stau şi-mi ling rănile...

Pe invers

Aţi condus vreodată o maşină cu volan pe dreapta? Eu nu, dar în Malta am stat în stânga şoferului şi mi s-a părut foarte ciudat, îmi venea să mă feresc de maşinile care veneau din faţă sau să întind mâna spre volanul inexistent. E un sentiment ciudat să faci ceva, pe invers.

Azi am fost rugat să ajut la instalarea unui router wireless şi la efectuarea unei conexiuni la internet pe un laptop... arab! În afară de faptul că am lucrat "în orb", bănuind doar pe unde apăs şi ce scrie pe acolo, mi-a fost extrem de greu să mă obişnuiesc să caut "X-ul" de la Close în colţul din stânga sus şi să introduc literele şi cifrele, de la username, password sau de la IP, de la coadă la cap!!! Bine că pe acel Packard Bell era instalat Windows 7 pe care-l cunosc binişor şi că ştiu literele pe tastatura qwerty pe de rost, că altfel nu ştiu ce făceam!!!

Kangoo Jump

Navingând în derivă azi, am dat peste un site care e rudă cu mine: www.kangooaerobic.ro. Astfel am descoperit şi eu că există un sport, numit kangoo jump, este o latură a aerobicului, cu particularităţile sale. Cea mai vizibilă e aceea că mişcările sunt efectuate în ghete speciale, numite kangoo boots. Când le-am văzut, mi-am adus aminte că am văzut în primăvară, în Herăstrău, un tip cu ghete dintr-astea, alerga pe alee şi făcea nişte sărituri uimitoare!

Ce e senzaţional, dacă aveţi curiozitatea de a intra pe site-ul lor, e că acest sport îţi face un abdomen incredibil! Vreau şi eu, vreau şi eu! Nu mai vorbesc de modelarea întregului corp... Sunt şi comentarii interesante, nu numai poze, testimonials din partea celor care practică deja de ceva timp kangoo jump. Păcat că nu sunt ore şi în Piteşti, dar nu e exclus să apară, fiindcă am văzut că au venit deja cei de la Bucureşti de două ori pe aici: odată la Piteşti şi altă dată la Bascov.

De ce e frumos fotbalul!

Da, fotbalul e frumos! Poate că nu mulţi sunteţi de acord cu mine, fiindcă nici eu nu sunt, dar câteodată fotbalul poate fi frumos. Foarte frumos! Şi pe gustul femeilor sau non-microbiştilor...

Luaţi ca exemplu filmuleţele de mai jos. O echipă de anonimi din Islanda, acolo unde fotbalul se joacă după programul de pescuit, a reuşit să aducă zâmbetul pe faţa a sute de milioane de microbişti din întreaga lume, fie că sunt rivali sau ţin cu aceeaşi echipă. După fiecare gol marcat de ei, islandezii pun în scenă câte un rol, cu care îşi manifestă bucuria. Uitaţi-vă la filmuleţe, sunt foarte scurte, şi spuneţi-mi voi dacă nu le ţineţi pumnii de acum încolo, ca să dea cât mai multe goluri!

PS - Asta e postarea mea cu numărul 400 pe blog!

Curcă, frumoase golurile, nu-i aşa?

Am devenit un nesimţit! Aseară, la Hajduk - Dinamo 3-0, am realizat că nu mă mai tăvălesc pe jos de nervi din cauza cretinilor din apărarea lui Dinamo, aşa cum o făceam cu ceva timp în urmă, că nu mai înjur, că nu-mi mai vine să arunc televizorul pe geam... Pur şi simplu priveam în gol! Aşa cum a privit şi minunatul nostru portar Curcă, nimic altceva decât o copie cu cioc a lui Dolha...

Oare de ce, m-am întrebat? Nu mai iubesc pe Dinamo? Nu mai tremur de emoţie când îi văd pe jucători intrând pe teren? Nu mai rezonez la imnul suporterilor, care-mi sună permanent în cap, ca şi când aş fi pe stadion? Nu, din fericire nu e nimic din toate astea! Pur şi simplu m-am obişnuit. Am realizat că a juca fără portar e deja tradiţie la Dinamo şi a pune patru jaloane în apărare în loc de patru fundaşi care te iau cu fulgi cu tot e o strategie îndelung exersată, mai ales de conducerea dinamovistă. Cum să mă mai enervez, când plec din start cu realitatea că orice şut pe poartă e gol şi orice apropiere a adversarului de careu e raid de periculozitate maximă?

Exact acum o săptămână scriam, tot pe blog, despre cât de mult a schimbat-o în bine Andone pe Dinamo. Rămân la aceeaşi părere... Dar mai scriam şi cât de descoperiţi suntem în apărare, iar pe Curcă îl făceam Curcă beată. Nu mai ştiu cine, mi-a reproşat că Curcă (nici nu merită să evit cacofonia) e bunicel şi a apărat bine în primele meciuri. Vai mama lui de portar, care nu ştie să prindă o minge şi le boxează pe toate...

"Ce nu înţeleg eu e cum mama dracului nu reuşim să ne întărim exact acolo unde am avut probleme mari în ultimii trei ani: în poartă şi în apărare. A trecut vara şi nu am fost în stare să luăm un portar valoros! Am rămas să ne bazăm pe Curcă, ce are aceeaşi valoare cu numele pe care-l poartă! Şi beată, pe alocuri... Dolha e catastrofă, în schimb aducem pe Bălgrădean şi Naumoski, nişte rezerve. Ce naiba mă, nu puteau să-i dea 250 de mii de euro lui Dani Coman şi să renunţe la toţi ăştia patru, care mai mult ca sigur că, împreună, îi costă mai mult? Şi când îl ai pe Coman, nu-ţi mai trebuie decât un portar de la juniori, rezervă..."

Aseară Curcă ne-a tras-o din nou! A luat trei goluri de tot căcatul, mai bine îl opream pe Claudiu Niculescu şi-l băgam în poartă, că-şi dădea sufletul mai mult decât acest animal care-şi bate joc de câini. De toţi cei mulţi, care suferă în faţa televizorului. De Scarlatache, Moţi, Homei şi Pulhac nu mai vorbesc, am spus-o de multe ori pe blog, aici, că nu au ce căuta la Dinamo. Valoarea lor nu e nici de Dinamo 2. Am ajuns să-l regret pe Blay, să tânjesc după Lucică Goian, alt mare fost gafeur...

Păcat de Torje, păcat de ambii Cristea, păcat de Niculae, de Kone, de N'Doye! Nu or fi toţi fotbalişti mari, dar, frate, pun osul la rupere... Păi Torje aseară devenise el fundaş, că în grija lui Scarlataş...

Aş cere ca Borcea şi Badea să fie împuşcaţi sau bătuţi cu pietre de suporteri, pentru că o vară întreagă nu au fost în stare să aducă doi fundaşi centrali şi un portar şi pentru că nu au reuşit să-l legitimeze pe Helder. Dar dacă îi omorâm şi pe ăştia, intrăm dracu' în faliment... Mai bine stau şi aştept... Încă un an, şi încă un an... Tot pe blog am spus: nu contează că alte echipe româneşti merg bine an de an în Europa, eu aştept ca măcar un an să dăm lovitura. Sunt răbdător, mai am vreo 35-40 de ani de trăit...

Până atunci, l-aş întreba totuşi pe Curcă: au fost frumoase golurile? Că de la televizor au părut frumoase, dar nu ştiu cum s-au văzut de aproape...

Kaka Maka

GE-NI-AL !!!

Mulţumesc Radu şi felicitări Divertişilor!