Adevărul despre Motan


Gazeta Sporturilor publică azi un material despre fotbalistul român cel mai în vogă la ora actuală: Bogdan Stancu. Piteşteanul Bogdan Stancu. Poreclit Motanul. În mare, este scrisă povestea tristă a vieţii lui Stancu, cu o copilărie grea, moartea tatălui şi salvarea prin fotbal, cu ajutorul lui Mihăiţă Ianovschi junior.

Cu ocazia asta, vreau să fac o destăinuire în premieră: cartea pe care am scris-o deja (dar şi cartea la care lucrez acum, o continuare la prima) are ca personaj principal un fotbalist tânăr şi talentat, pe care l-am creat după chipul, asemănarea şi povestea lui Bogdan Stancu. Numele lui este Costi Dumitru. Sper să aveţi ocazia să citiţi cât mai curând cărţile mele. Sau, dacă e să fiu pesimist, sper să le citiţi vreodată...

Dar să revin... Articolul e emoţionant şi e, în mare parte, corect. Însă s-a scris acolo o chestie care nu a prea fost aşa: cea cu Giannini. "După ce tehnicianul italian a fost numit "principal" la FC Argeş, Stancu a fost dat afară. "N-are fizic şi nici valoare să rămînă" a fost concluzia lui Giannini".

Din postura celui care a urmărit cu destulă atenţie prima parte a carierei lui Bogdan Stancu, pot spune cu adevărat ce s-a întâmplat atunci. Stancu a făcut parte dintr-o generaţie de excepţie a juniorilor lui FC Argeş, grupa antrenată de Mihăiţă Ianovschi avându-i în componenţă pe Cristi Tănase, Bogdan Stancu, Andrei Neagoe sau Cătălin Doman. În sezonul 2005-2006, când Stancu avea doar 18 ani, FC Argeş a început campionatul cu Sorin Cârţu pe bancă. Având în lot destul de mulţi atacanţi experimentaţi (Bilaşco, Tănasă, Costescu, Năstăsie), Sorinaccio l-a trimis pe Stancu la Dacia Mioveni în vara lui 2005, să se călească.

Nu ştiam pe vremea aceea mare lucru despre el, îl văzusem întâmplător la unele meciuri de la juniori. Scoseseră deja capul Tănase şi Neagoe, ei erau vedetele echipei lui Ianovschi jr. Dar am fost la câteva meciuri de la Mioveni şi l-am observat imediat. Ieşea din grup aidoma uleiului în apă, calităţile lui, la 18 ani, erau incontestabile. Prietenul meu Răzvan Marinescu, cu care am văzut un meci de-al Daciei, poate confirma, dacă-şi aduce aminte, că i-am spus că acest Stancu va ajunge foarte mare! Se întâmpla la un meci de la Mioveni, în care Stancu a marcat două goluri, dintre care unul printr-un lob superb, o execuţie "marca Adrian Ilie" (Răzvan, poate îţi aminteşti despre meci e vorba). De atunci, chiar am vorbit o perioadă cu Răzvan despre Motanul şi l-am urmărit cu atenţie în continuare. Chiar râdeam de profilul lui de pe hi5, deh, de-ale tinereţii valuri...

În pauza de iarnă, graţie faptului că FC Argeş a terminat foooarte sus (locul 4) şi cu o evoluţie cam ca a Oţelului de acum, Sorinaccio l-a chemat la prima echipă. Bucuros, i-am recomandat fotografului meu să-i facă mai multe poze lui Stancu, fiindcă îi prevedeam un mare viitor (au rămas în arhiva ziarului TOP). Normal, era nedespărţit de Dodel... Tânăr fiind, nu a prea prins banca de rezerve. Apoi, a intervenit preluarea clubului de către Penescu, demiterea lui Cârţu şi a lui Ilinca (şeful clubului) şi epurarea lotului de jucătorii lui Neţoiu. Astfel, noul antrenor interimar, Vasile Stan, a trebuit să facă faţă unei jumătăţi de retur numai cu jucători piteşteni, printre care şi Bogdan Stancu. Ţin minte de un meci cu Dinamo (FC Argeş juca la Mioveni, terenul din Trivale fiind în modernizări) când Motanul a intrat şi mi-a dat câteva emoţii. S-a terminat 0-1 şi am spus atunci că vreau ca Stancu să ajungă neapărat la Dinamo!

Buuun... Şi ajungem la povestea cu Giannini. În vara lui 2006, Giannini a făcut numeroase transferuri. Bine, nu el, săracul, ci Gelu Stan (cel mai slab preşedinte din istoria clubului), care lua jucători de pe Championship Manager. Şi Penescu avea încredere în el, pompând ca fraierul o grămadă de bani pe ciurucuri. Având vreo 50 de jucători în lot, Giannini a făcut un meci de pregătire cu IOB Balş, ca să-i vadă la lucru (1-1 sau 2-1, nu mai ştiu). Normal că a început jocul cu cei mai "galonaţi", în timp ce lui Stancu i-a rezervat decât vreo 10 minute, pe final. Ce să arate Motanul în 10 minute?

Atunci, Peppe a spus că Bogdan Stancu e necopt şi să fie împrumutat din nou la Dacia, împreună cu Andrei Neagoe. În schimb, i-a păstrat pe Cristi Tănase şi Cătălin Doman, din trupa de foşti juniori ai lui Ianovschi jr. ATENŢIE: nu a spus că nu are valoare, ci că ar fi mai bine să meargă şi să joace! Ce e rău ca un fotbalist de 19 ani să fie împrumutat în Divizia B? Părerea mea e că a procedat extrem de corect. Păi dacă avea ceva cu tinerii, de ce a tot insistat pe Doman şi Tănase? Nu, Giannini nu a greşit cu nimic, ci Gelu Stan.

Zgârcit cu jucătorii proprii, nu şi cu salariul său, Gelutzu i-a întocmit acestuia o convenţie şi îl plătea cu un milion pe lună, nu cu patru milioane, cât trebuia. Viorel Ilinca, uns cu toate alifiile şi fiind unul dintre singurii oameni de fotbal adevăraţi din Argeş (chiar şi acum) i l-a recomandat pe Stancu lui Gigi Neţoiu, care a făcut EXACT ce făcuse şi cu Mutu în urmă cu 10 ani: i-a dat bani şi i-a spus să fugă din Piteşti, că-i acoperă el urma. Pe moment, chiar m-am bucurat, fiindcă mă gândeam că Neţoiu îl va duce pe Motan la Dinamo, numai că Gigi tocmai se certase cu cei de la Dinamo şi l-a dus la Urziceni (împreună cu Andu Neagoe). De aici, povestea se ştie...

Chiar dacă joacă la Steaua, rivala de moarte a lui Dinamo, pur şi simplu îl ador pe Bogdan Stancu! Sper să ajungă un fotbalist extrem de mare, să plece cât mai repede de acolo şi să apuce să facă un cuplu mortal cu Mutu în atacul României. Măcar vreo doi ani...

Îţi ţin pumnii, Bogdan Stancu (sau să zic Costi Dumitru)?

Comentarii

Razvan a spus…
Ai dreptate, Stancu promitea inca de pe vremea cand il vedeam in tricoul echipelor din Arges.
Stiai tu ceva de pe atunci...te pomeni ca ai fi bun de impresar;)
Canguru' a spus…
Mi-am ratat cariera

Postări populare de pe acest blog

JURNAL DE CĂLĂTORIE (10): Djurgarden

Am învins balaurul Helicobacter pylori!

Piteștiul nu e în Oltenia!