Respect! De asta ne-a umplut Piţurcă!

Un selecţioner care se respectă, dar care respectă şi pe cei 50.000 de amărâţi care au încurajat naţionala, ca să nu mai spun de milioanele de microbişti, ar trebui ca după această campanie ratată de calificare să facă o analiză completă a activităţii lui. Şi apoi să vină şi să ne explice:
- Cum e posibil ca să renunţe din orgoliu la fotbalişti de top, luând în schimb jucători submediocri;
- Cum poţi să bagi titulari fotbalişti care joacă în ligile secunde sau nu joacă deloc la echipele de club;
- Cum vrei să te califici la un turneu mondial cu două şuturi pe poartă la un meci acasă şi neavând practic nicio ocazie de gol;
- Cum gândeşti jocul, când faci schimbare în minutul 87, scoţând din teren un fotbalist care oricum din minutul 30 era terminat;
- Cum e posibil ca fiecare dintre jucătorii lui, luaţi individual, să joace mult mai bine la echipele de club decât la naţională (exceptându-i pe cei care etern freacă banca sau tribuna la cluburile lor), etc, etc.

Nu sunt neapărat un duşman al lui Piţurcă, omul are şi multe bile albe, e profesionist în multe abordări, a lansat şi crescut destui tineri. Nu doresc neapărat să plece, fiindcă urmează campania de calificare la un European, unde vom merge mai mult ca sigur, dat fiind că vor fi 32 de echipe din vreo 50... Singurul motiv pentru care vreau să ne lase este acela că avem nevoie de un selecţioner modest, modern, capabil să facă din rahatul nostru de fotbal bici, nu numai să-l ascundă sub preş, să atacăm furibund, să jucăm la intimidare, să luptăm din minutul 1 până în minutul 90, nu doar vreo 5 minute din meci.

Abia atunci aş spune că acest om rău, dugos şi introvertit merită respect. Până atunci, se pare că ne-a umplut el de respect...

L-am criticat în trecut şi pe Răzvan Lucescu, pentru lucruri asemănătoare. Şi el avea nişte obsesii cu Cociş, Florescu şi Surdu, şi el s-a certat cu Mutu, nici el nu ne-a dus la un turneu final, ba chiar ne-a scufundat în mocirla fotbalului mondial. Dar măcar echipa juca ceva! Amintiţi-vă de senzaţionala partidă cu Bosnia, de egalul cu Italia, când azurrii au scăpat neînvinşi doar datorită oportunismului lor providenţial, de egalurile cu Franţa... Dacă se avea răbdare cu el, poate că ar fi crescut o generaţie de tineri jucători capabilă să se califice. Poate, nu ştiu...

Acum, după acest eşec, cu toţii regretăm că nu a fost Mutu. Şi mie îmi pare rău, dar nu de Mutu de azi, ci de cel din 2007, care ne-a calificat la EURO. Mutu de azi ar fi stat mai bine în teren cu Grecia decât Tănase, ar fi colaborat mai bine cu Maxim şi Marica, dar asta doar dacă s-ar fi trezit din beţii şi curvăsăreli. Fiindcă, de fapt, de asta dorea atât de mult selecţionarea: să mai lipsească motivat de acasă şi să dea o raită prin piţipoancele din Bucureşti. Mutu, azi, îşi plânge soarta, dar nu are dreptate. Singur s-a exclus de la lot şi, odată cu el, am scăpat şi de alt beţiv şi scandalagiu notoriu, Tamaş. Asta aşa, ca o paranteză...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

JURNAL DE CĂLĂTORIE (10): Djurgarden

Am învins balaurul Helicobacter pylori!

Piteștiul nu e în Oltenia!