Prieteni?

De şase ore stau şi mă gândesc dacă să scriu sau nu despre "prieteni". Despre cum de două zile m-au condamnat la o tristeţe vecină cu disperarea... Despre cum m-au distrus emoţional... Despre cum înseamnă să-ţi pui mii de întrebări...

Şi toate astea, la doar o zi sau două după ce citisem cea mai frumoasă scrisoare despre prietenie, adresată Steluţei.

Aş putea să povestesc, pentru că "prietenii" nu mă citesc. Dar nu o fac, fiindcă prietenii comuni s-ar putea prinde cine sunt. Aş putea să vorbesc despre ce cred eu că înseamnă prietenie adevărată, cea pe care (am crezut că) le-am oferit-o eu lor, dar ce rost are când văd atâta răutate şi ignoranţă... Aş putea să înşirui o listă de valori morale, dar din moment ce eu le ştiu şi mă ghidez după ele, iar "prietenii" nu mă citesc, la ce bun?

Primesc pe mail frumoasa explicaţie că a fost "doar politeţe", nu prietenie. În cazul ăsta, cei care mai sunteţi politicoşi cu mine, vă rog, prefer din start sinceritatea.

PS - În mod normal e No comment, dar e o lume liberă...

Comentarii

Geocer a spus…
Prietenul adevarat este ala de care tu n-ai nevoie niciodata si nici el n-are nevoie de tine. Imediat ce apare o situatie de genul : "Prietene, te rog sa ma ajuti !", in cele mai multe cazuri prietenia se duce dracului.
E posibil ca prietenul caruia ii ceri ajutorul sa nu poata sa te ajute, iar tu il vei judeca si te vei supara pe el, crezand ca n-a facut tot ce trebuia.
E posibil ca el chiar sa nu vrea sa te ajute, desi ar putea, si atunci chiar ai dreptate sa fii suparat. Problema este ca nu vei sti niciodata daca el n-a putut sau n-a vrut !
Canguru' a spus…
Adevarat ce spui, numai ca prietenului i-am trimis salutari printr-o cunostinta comuna, nici vorba de ajutor sau ce spui tu. Si drept multumire ca m-am gandit la el, mi-a trimis un mail fff dur. Iar eu nu tin minte sa-l fi suparat cu ceva
Geocer a spus…
Poate ca nu te mai suporta si pe tine, la pachet cu Basescu, Boc si PDL-ul !
silavaracald a spus…
Peste mârlani o să mai dai.
Probabil că ăla nu-ţi era prieten; doar tu lui. Dă-l dracului şi mergi mai departe, că ai ce oferi! :)
Canguru' a spus…
O persoana ciudata, care abia acum si-a dat arama pe fata.

Ca sa glumesc putin, mi-aduc aminte ca i-am atras atentia odata sa nu devina "spooky", pentru ca data de nastere ii era 3 februarie (2-3, cum scriu americanii), asta dupa ce vazusem filmul 23, cu Jim Carey. In filmul asta, personajul lui Jim e disperat sa caute in viata lui orice amanunt, oricat de mic, legat de cifra 23, devenind chiar paranoic, apoi criminal!
Oana a spus…
Mie nu-mi place sa fiu politicoasa ;)
Canguru' a spus…
Oana, stiu :))
Claudia a spus…
las ca nici nu-ti trebuie prieteni din astia. mai bine ca si-a dat arama pe fata... mai restrangi si tu lista. mai bine prieteni putini, da' buni!

Postări populare de pe acest blog

JURNAL DE CĂLĂTORIE (10): Djurgarden

Am învins balaurul Helicobacter pylori!

Piteștiul nu e în Oltenia!