Ungurilor, luaţi odată Transilvania!

... ca să scăpăm de CFR Cluj, că nu se mai poate! Să joace în campionatul Ungariei, să o ajute arbitrii de acolo, că aici a făcut în trei ani prăpădul pe care l-au făcut Steaua şi Dinamo în 50 de ani de comunism.

Îmi propusesem să nu mai scriu pe blog până cel puţin la sfârşitul anului... Îmi propusesem să nu mă mai uit la meciurile din Liga I, scârbit de nenorocirile care se petrec etapă de etapă (furturi incredibile ale arbitrilor, scandaluri ca la uşa cortului, Gigi Becali atotştiutor)... Dar nu am rezistat, ceea ce demonstrează că încă sunt un om slab. Am dat pe CFR Cluj - Dinamo în minutul 33.

Într-un fel m-am bucurat că nu am văzut golul din ofsaid marcat de Bjelanovic, dar am luat-o razna de nervi, din nou, văzând cum Dinamo e bătaia de joc a campionatului românesc şi a CCA. Doamne, dar la Cluj e mai rău de cum era acum câţiva ani la Piatra Neamţ sau, mai nou, la Vaslui! Culio, Bjelanovic, Piccollo şi De Zerbi au fost iertaţi de eliminări (al doilea galben), în timp ce pe N'Doye nu l-a iertat deloc. La Cluj e raiul arbitrilor: fotbaliştii gazdă intră cu talpa pe gleznele adversarilor ca şi cum ăsta ar fi un fel de salut! Fac henţuri şi continuă fazele după fluierul arbitrului fără pic de jenă. Acolo nu există frică de arbitru, ci arbitrul are frică de Cluj!

Lua-v-ar dracu' de arbitri! Puşcăria să vă mănânce pe toţi! Lua-v-ar dracu' de clujeni (mă refer doar la echipa CFR)! Ungaria să vă înghită!

Comentarii

Razvan a spus…
Frate, nu mai fi stresat... Mai sunt si alte lucruri de facut, ok? Te invit la un antrenament al prichindeilor de la clubul meu, mai uiti de griji, ok?
Anonim a spus…
Desi nu mai este avantajata de arbitri, cum a fost in ultimele 2 campionate, e adevarat ca la Cluj echipele si arbitrii merg ca la abator:
Jucatorilor le este frica de accidentari : aici au fost rupti Plesan si Dragos Grigore si Lucian Goian , sper ca nu gresesc
Canguru' a spus…
Moti a primit galben pentru o intrare corecta, putin energica, in timp ce Cadu le rupea picioarele lui Cristea lui Ganea

Cat despre gol... O rusine!

Postări populare de pe acest blog

JURNAL DE CĂLĂTORIE (10): Djurgarden

Am învins balaurul Helicobacter pylori!

Piteștiul nu e în Oltenia!