Sărutul Morţii - un thriller thriller

Am terminat de citit Sărutul Morţii cam cu vreo trei săptămâni în urmă, dar am întârziat să scriu ceva, deoarece mă apropiam de a 500-a postare pe blog şi am vrut să unesc evenimentele. Iată, deci, al 500-lea articol al Cangurului este o recenzie în stil personal a cărţii scrise de Oana Stoica Mujea şi Andra Pavel.

Nu mai intru în detalii despre cum am vrut să fur eu startul, comandând prin Poştă înainte ca să aibă loc lansarea oficială, doar că, aşa cum se întâmplă în Formula 1, am ajuns să fiu penalizat şi să plec ultimul de la pit-stop... Am citit-o, şi gata! Nu mi-a fost foarte lejer, fiindcă noţiunea mea de thriller se limita la câteva cărţi scoase după filme de succes, cărţi comerciale ce pot fi citite într-o noapte, indiferent cât de cărămizi ar fi. Sau Stieg Larsson... Cam ăsta era thrillerul. Acum e altceva, după ce am citit Sărutul Morţii. Şi după ce voi mai citi şi următoarele scorneli ale cuplului Mujea-Pavel... Ori Mujea... Ori Pavel...

Sărutul Morţii e o carte grea. Recunosc că am lecturat-o cu mai multe semne de carte în primele 200 de pagini. Nu voiam să uit nimic, care să mă ia apoi prin surprindere. Asta, deoarece personajele principale sunt implicate în tot felul de activităţi aflate la limita acceptării personal-impuse. Un lucru bun e că nu sunt multe şi nu călătoresc în timp, prin amintiri sau flash-back-uri. Asta ar mai fi trebuit... Dar cele care sunt, Anastassia, Boris, Jure, Nataşa, Iolanda şi cei de prin Poliţie şi SRI de la Bucureşti reuşesc să se împrăştie, cu trăirile, angoasele şi obiectivele lor, aidoma unui puzzle cu mai mult de 1.000 de piese.

Încă de la început am remarcat un plus în dreptul autoarelor, fiindcă nu au scăpat acţiunea din mână. Iniţial, lamentările sentimentale ale unei Anastassii gâdilată în stomac dincolo de capacitatea ei de înţelegere tind să te blegească. Ca cititor şi, posibil, îndrăgostit, îţi vine s-o bagi în aia mă-sii pe marea asasină guvernamentală. Ok, ţi s-au aprins călcâiele după un fraieruş, dar chiar s-o arzi în neştire în nostalgii şi întrebări existenţiale, parcă ţi se ia! Dar totul nu e decât o amorţeală indusă cu talent de hipnotizator, fiindcă acţiunea se dezlănţuie în partea a doua şi cu greu pridideşti să faci faţă încercărilor prin care trec Anastassia, Iolanda, Jure şi Boris la Chişinău şi Bucureşti. Iar sentimentul că mai pui o piesă corectă în puzzle-ul ce părea a fi imposibil de realizat, te împinge de la spate să savurezi, pur şi simplu, ultimele pagini.

Mi-a plăcut mult de Iolanda. Ca de obicei, directă şi obiectivă, vrea să nu piardă timpul cu fleacuri, vrea să i se ia din cârcă o crimă pe care nu a comis-o şi vrea să-şi bea cafeaua liniştită, în biroul ei călduţ de la Poliţie, fără s-o fu.., frece cineva la creieri.

Mi-a plăcut de Boris, pentru că le ştie pe toate şi le ordonează exact aşa cum vrea el. Un manipulator. Ce vrei, doar a făcut parte din Celula Neagră a sovieticilor...?

De Anastassia mi-a plăcut doar când alerga şi împuşca. Sigur, îmi plac oamenii îndrăgostiţi, şi care-şi încalcă orice principiu pentru a fi cu omul pe care inima i l-a ales, dar câteodată Ana e gâscă.

Mi-a plăcut că Oana şi Andra nu au dat niciun detaliu cu privire la contribuţia fiecăreia. Am încercat eu să le dau exemple argumentate, dar n-am avut cu cine. Am lăsat-o baltă, deşi cam bănui eu ce a scris una şi ce a scris cealaltă.

Şi mi-a plăcut stilul în care e scris thrillerul: simplu, direct, la obiect! Propoziţii scurte şi grele, uneori formate dintr-un singur cuvânt. Mie mi-a dat senzaţia de dominare. Mă simţeam apăsat de importanţa unui mesaj exprimat atât de simplu. Dar şi descrierile sunt criminale! Am notat destul de multe, dar am să scriu aici doar câteva, care chiar mi-au dat fiori pe şira spinării:

"Câinele îşi trage o labă în spate, pot să-i văd aburii ieşindu-i pe nări. Dintr-odată mă simt îngheţată. Totul a îngheţat în jurul meu. Până şi marea îşi ţine răsuflarea. Doar animalul îşi ridică încrezător privirea şi mă ţinteşte.
- Hai, javră! murmur printre dinţi.
Ar vrea să facă un pas în faţă, dar pare nehotărât. Ne privim un moment îndelungat, niciunul dintre noi nu are de gând să cedeze. Războiul privirilor e cel mai aprig dintre toate bătăliile lumii"

"Se aruncă pe burtă ca un bărbat. Pistolul meu se descarcă. Glonţul aleargă, dar şi celălalt a tras. Glonţul lui trece pe lângă mine la milimetru, aproape că-l văd prin faţa ochilor. Al meu nu ratează, dar nici nu ucide. Se înfige în umărul bărbatului, care nu schiţează niciun gest. Tragem din nou amândoi, dar nu am timp să văd ce se întâmplă pentru că un altul se apropie prin spatele meu. Mă rostogolesc, mă ridic şi trag. Alte două focuri se aud din partea cealaltă a casei. Se lasă liniştea"

"Cobor şi, pentru o clipă, nu pot să mă mişc. Picioarele mi-au amorţit, braţul stâng îşi cere drepturile, mă încearcă foamea şi un tremurat straniu. Nu le dau voie să preiau controlul. Traversez strada şi intru într-un fel de fabrică abandonată. Arunc o privire peste umăr, dar nu pare nimeni interesat de mine. Întunericul dinăuntru mă dezarmează. Mă prinde de mijloc şi îmi pune mâna peste gură. Nu intenţionam oricum să ţip. Mă eliberez şi mă întorc spre el"

Cam asta e... Să spun că Suzi s-a pişat pe ea de carte? Chiar nu ştiu de ce... O fi făcut pe ea de frică...

Comentarii

Anonim a spus…
Deci, mișto prezentare :) Danke!
Canguru' a spus…
Deci, am avut cu ce :) Wilkomen!
Ileana Andrei a spus…
Eu chiar astept sa citesc o carte scrisa de tine :-) Speechless!

Postări populare de pe acest blog

JURNAL DE CĂLĂTORIE (10): Djurgarden

Am învins balaurul Helicobacter pylori!

Piteștiul nu e în Oltenia!