Azerbaidjan, mon amour!

Uraaa! Am în sfârşit primul vizitator din Azerbaidjan, o ţară pe care o iubesc! Am rămas sentimental legat de Azerbaidjan şi de capitala Baku după ce în urmă cu mai bine de 10 ani am fost acolo împreună cu FC Argeş. Pe vremea aia eram redactor sportiv la RCS, făceam cam totul: filmam, redactam, luam interviuri, făceam emisiuni, mai aveam să-mi pun singur întrebări şi să răspund.

Înainte de a da piept cu Istanbulspor şi, apoi, cu Celta Vigo, în ultima campanie europeană pe care FC Argeş a avut-o, am primit din partea clubului invitaţia de a merge la Baku, pentru meciul retur cu Dinamo Baku. În tur, FC Argeş învinsese cu 5-1 şi calificarea era, practic, o formalitate. Am acceptat, normal, din partea presei a mai mers doar Ion Valentin, fost la Alpha şi la Radio 21, acum stabilit de mulţi ani în America.

Ţin minte că am zburat atunci împreună cu Mutu, Neaga şi toţi ceilalţi fotbalişti de vis pe care i-a avut Argeşul la finele anilor 90: Jean Barbu, Vasile Popa, Boghi Vintilă, Bazela, etc. Ghid ne-a fost Mihai Ianovschi, cunoscător de limbă rusă! Impactul cu Baku a fost imens, asta şi pentru că până atunci mai avusesem ieşiri "în afară" doar în Bulgaria (pe vremea comunismului) şi în Iugoslavia (imediat după revoluţie). Am găsit atunci România din anii 80, aş spune chiar 70 dacă nu aş fi născut în 1974... O sărăcie lucie, oamenii stăteau la cozi uriaşe să ia apă de la izvor! Tot pământul era ars de soare, doar în Baku erau mici oaze verzi, iar Marea Caspică mirosea a petrol, atât de îmbâcsită era.

Stadionul pe care FC Argeş a câştigat cu 2-0 era denumit Bahramov, după celebrul tuşier care a acordat gol valabil Angliei în finala Campionatului Mondial din 1966, contra Germaniei, deşi nici acum nu se ştie dacă mingea, revenită din bara transversală, a căzut dincolo sau dincoace de linia porţii. Inutil să mai spun că stadionul era o ruină... Şi cu toate astea, am rămas cu sufletul acolo, mi-a plăcut foarte tare experienţa din Azerbaidjan.

Vara trecută m-am văzut cu Adrian Neaga pe terasa restaurantului lui din Bucureşti, Spazio. Am vorbit atunci, printre altele, şi despre Azerbaidjan, pentru că el joacă la Neftci Baku. Rică mi-a spus că oraşul s-a schimbat enorm de mult, stadionul este acum aproape o bijuterie, hotelul la care am fost cazaţi (un fel de Intercontinental) a fost dărâmat, iar acum lumea e împărţită între FOARTE bogaţii din afacerile cu petrol şi foarte săracii, care şi acum nu au după ce bea apă...