Remediu contra asteniei

Fie că recunoaştem sau nu, primăvara suferim de astenie. Nu sunt mare specialist, dar astenia asta este oarecum normală, e o stare de slăbiciune resimţită de corpul omenesc după ce a ieşit dintr-o iarnă grea. Acesta a pierdut foarte multe minerale şi vitamine, care trebuie înlocuite în cel mai scurt timp, pentru a nu avea probleme în funcţionarea viitoare. Cu alte cuvinte, pentru a ne simţi bine, şi nu rău.

Dacă vă uitaţi la CSID sau dacă cereţi sfatul oricărui medic nutriţionist, în această perioadă vi se va recomanda să consumaţi foarte multe prospături, după caz: fete de liceu sau băieţaşi cu mustaţa abia mijită. =)) Glumesc! Prospături, adică roşii, ceapă şi usturoi verde, castraveţi, salată, etc.

Eu însă am o reţetă proprie pentru a scăpa de astenia de primăvară, pe care nu am mai experimentat-o de vreo 10 ani, din lipsă de timp sau lene: grâu încolţit cu miere şi nuci! În fiecare dimineaţă, când eram eu mai tânăr, mâncam o porţie sănătoasă de grâu încolţit, amestecat cu miere şi nuci, o hrană consistentă ce poate asigura necesarul de carbohidraţi (energie) până la sfârşitul zilei! În felul acesta, aveam şi poftă de viaţă foarte multă, mâncam şi ultra-sănătos, ţineam şi o dietă uşoară care-mi asigura o greutate normală, pe fondul aportului de energie! Nu mai spun că digestia era reglată perfect de miere, iar fibrele îmi transformau grăsimea acumulată în corp peste iarnă, în muşchi.

Reţeta e simplă, dar durează ceva timp prepararea ei, şi din această cauză de multe ori am renunţat la idee. Anul ăsta vreau neapărat s-o pun în aplicare! Se ia un castronel de grâu curat şi fără ploşniţe ori gărgăriţe (cum am nimerit eu acum, de la ţară). Se îndepărtează impurităţile, se spală şi apoi se întinde pe o farfurie, peste care se toarnă apă. Grâul trebuie să încolţească, iar procesul acesta durează 2-3 zile, depinde de mediul în care se dezvoltă. Atenţie, nu se foloseşte arpacaş, ci grâu, deoarece arpacaşul este grâu decorticat! Adică nu mai încolţeşte... Cam asta e toată filozofia, pentru că nuci ştie toată lumea să spargă!

Dimineaţa, după ce grâul a încolţit, se pune o porţie de 200-300 de grame de grâu încolţit într-un castronel, se adaugă 50-100 de grame de nuci şi 2-3 linguri de miere. Cine doreşte, pune în castronel 50-100 de grame de seminţe neprăjite şi nesărate, mac, susan, musli sau fructe uscate, dar doar pentru gust, nu pentru altceva. Şi doar un singur supliment, nu mai multe! Dacă vă spun câte calorii are această porţie, care este posibil să vă ajungă pentru toată ziua, depinde de cât de gurmanzi sunteţi, vă cruciţi: maxim 500!!!

Cine ţine această cură în fiecare dimineaţă, garantez că nu simte astenia de primăvară şi are o energie debordantă, ca în reclame, de o să se întrebe colegii ce e cu voi!

Comentarii

EmaPirciu a spus…
si graul nu e tare? sau il inghiti ca gaina?
Razvan a spus…
Vreau si eu o portie;)
Canguru' a spus…
Ema, nu e deloc tare, pt ca e incoltit! E moale, mult mai tare e nuca!
Geocer a spus…
Eu nu-mi fac nicio grija in privinta asteniei. Am auzit aseara pe B1 Tv ca guvernul Boc (cel mai bun guvern pe care l-a avut Romania de cand se stie ea) pregateste o Ordonanta de Urgenta care s-o interzica, iar in caz ca va mai stresa pe cineva o sa fie arestata.
Canguru' a spus…
George, comentarii ieftine... Guvernu' Boc încurajează activitatea de orice fel în perioada primăverii, nu interzice nimic. Dovada? În puii lor de pisică...

Postări populare de pe acest blog

JURNAL DE CĂLĂTORIE (10): Djurgarden

Am învins balaurul Helicobacter pylori!

Piteștiul nu e în Oltenia!