Invitatia la mars... pardon, vals
Aiurea!
Dupa aproape 20 de ani de atunci, cartea mi se pare altfel. Am recitit-o intr-un suflet, in noaptea de sambata spre duminica (m-am culcat la 5 jumate dimineata), dar nu m-a mai miscat decat foarte putin. Sigur, e aceeasi poveste, numai ca e alt cititor... Mai batran, mai experimentat, mai harsait de viata dura si nemiloasa. Acum nu m-a mai impresionat asa de tare tragica iubire a celor doi tineri, ba pe alocuri mi s-a parut chiar puerila. Si i-am condamnat pe amandoi pentru greselile copilaresti facute in cuplu, iar in final nu am fost de acord cu gestul lor, de a-si lua viata doar pentru ca nu au putut sa traiasca fericiti impreuna, ci s-au ghidat dupa niste ambitii prostesti. Recunosc faptul ca am gresit pana acum in dragoste, fiindca am urmat (in parte) drumul lui Tudor si am iubit cu aceeasi intensitate, poate inspirat chiar de patania lui in dragoste, dar daca as mai avea acum 15 ani si m-as pregati pentru viata, SIGUR nu m-as mai comporta la fel!
Concluzia trasa dupa ce am recitit cartea care m-a marcat atata timp? Nu merita sa-ti dai viata pentru o femeie, fiindca nicio femeie nu este capabila sa iubeasca si sa raspunda sentimentelor la intensitatea dorita de barbat! Duca-se!
Comentarii