Criza romantismului

14 februarie! Valentine's Day! O zi cu soare, prima după foarte multe geroase, după ninsori abundente, viscol şi nenorociri. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nu simt fiorii dragostei, şi nu spun asta doar fiindcă sunt, datorită conjuncturii, singur! Pur şi simplu realizez că e o criză şi a romantismului, în afară de criza financiară.

N-am ieşit ieri şi azi din casă, dar vineri în Centru nu era nicio tarabă cu mici comercianţi, care vând accesorii şi banalităţi legate de Valentine's Day. Am vorbit cu un prieten, care are un restaurant, şi era disperat că a rezervat o singură masă şi nici nu ştie dacă să organizeze ceva festiv sau nu, de Valentine's Day. Din câte citesc pe net, vânzările de pachete turistice au fost un dezastru generalizat, de Valentine's Day. Cititorii mei au votat, chiar şi în număr mic, pentru alte activităţi de destrăbălare decât pentru Valentine's Day.

Nu vorbesc la modul general, ci mă refer doar la observaţiile de mai sus. Simt o lipsă totală de interes faţă de sărbătoarea care anii trecuţi genera o energie fantastică din partea tuturor: tineri, bătrâni, comercianţi, afacerişti, televiziuni, presă. S-a săturat cumva lumea de Valentine's Day? A fost depăşită sărbătoarea importată de la americani de băştinaşul Dragobete? Sunt întrebări corecte, ce se pot pune în aceste momente. Nu, eu cred că altele sunt motivele.

În primul rând, cred că lumea nu s-a dezgheţat suficient după iarna grea care, sper, a trecut. Nu mai târziu de acum două nopţi, o furtună rar întâlnită a măturat oraşul, transformându-l într-un mic Bâlea Lac îngheţat. Lac ce a invadat apoi străzile oraşului! Spiritul de conservare din noi ne îndeamnă să fim prudenţi în acceptarea ideii că se încălzeşte treptat. În al doilea rând, criza financiară continuă să lovească dur. Nu neapărat că românii nu mai au bani, ca să facă daruri şi gesturi frumoase... Mai degrabă cred că micii comercianţi au redus dramatic producţia de obiecte artizanale, pentru a nu risca să rămână cu ele pe stoc. Şi apoi, mai merită să plăteşti chirie la Primărie pentru un spaţiu care-ţi aduce doi lei cincizeci profit? Şi nu în ultimul rând, cred cu tărie că dragostea trece prin stomac!

Asta nu înseamnă că între noi nu putem fi romantici, şi fără cadouri scumpe... Iubiţi-vă mult!

Comentarii

silavaracald a spus…
Câte puţin din toate. Oamenilor nu le mai arde de exhibat sentimente când nu ştiu ce-i aşteaptă în viitor. Mai degrabă cumpără o pâine în plus sau o ciocolată, decât o inimioară de pluş. E un fel mai adevcat de a-ţi arăta iubirea în vremuri ca acestea.

Postări populare de pe acest blog

JURNAL DE CĂLĂTORIE (10): Djurgarden

Am învins balaurul Helicobacter pylori!

Piteștiul nu e în Oltenia!