Canguru'

UPDATE: Conform wikipedia, mormântul lui Vlad Ţepeş nu e la Snagov, unde s-au găsit oase de cal, ci e NECUNOSCUT!!! Deci, atenţie, DRACULA TRĂIEŞTE!!! Yeap! Nu e un post ca să mă aflu în treabă, acum cu Halloween-ul nebunii. Pur şi simplu aşa susţine tipa care scrie cartea pe care o citesc acum (check in the left) ! Nu pot da mai multe detalii, pentru că abia am ajuns la pagina 75, dar promit că revin cu amănunte. Cică mormântul lui Vlad Ţepeş de la Snagov ar fi gol, iar Dracula ar trăi la Istanbul. Poate că, după atâţia vampiri şi vârcolaci, aţi putea crede că am luat-o razna. E posibil! Ce pot zice e că sunt fericit că am intrat în rândul lumii. Am terminat de citit toată seria Twilight , adică Amurg , Luna Nouă , Eclipsa şi Zori de zi şi am văzut şi cele trei filme scoase: Twilight , New Moon şi Eclipse . Ca o concluzie: sunt mai mişto filmele. În cărţi e prea multă lălăială, prea multe dedicaţii de dragoste făcute "celor reci". Şi nu-mi place personajul Bellei Swan . E ...

Ay papi!!! Cel mai mult îmi place manichiura Shakirei. Check it up!

Gazeta Sporturilor publică azi un material despre fotbalistul român cel mai în vogă la ora actuală: Bogdan Stancu . Piteşteanul Bogdan Stancu. Poreclit Motanul . În mare, este scrisă povestea tristă a vieţii lui Stancu, cu o copilărie grea, moartea tatălui şi salvarea prin fotbal, cu ajutorul lui Mihăiţă Ianovschi junior. Cu ocazia asta, vreau să fac o destăinuire în premieră : cartea pe care am scris-o deja (dar şi cartea la care lucrez acum, o continuare la prima) are ca personaj principal un fotbalist tânăr şi talentat, pe care l-am creat după chipul, asemănarea şi povestea lui Bogdan Stancu . Numele lui este Costi Dumitru . Sper să aveţi ocazia să citiţi cât mai curând cărţile mele. Sau, dacă e să fiu pesimist, sper să le citiţi vreodată... Dar să revin... Articolul e emoţionant şi e, în mare parte, corect. Însă s-a scris acolo o chestie care nu a prea fost aşa: cea cu Giannini. "După ce tehnicianul italian a fost numit "principal" la FC Argeş, Stancu a fost dat afa...

Am lucrat în presă 14 ani. Ceea ce mă duce la prima concluzie de om senil: "Ehe, pe vremea mea..." Am părăsit presa acum doi ani, când lucrurile erau încă normale. Adică, da, se mai exagera şi atunci, mai erau şantaje de presă şi presă făcută la comandă ori intimidare, dar frate... Frate, ce se întâmplă azi depăşeşte orice imaginaţie! Subiectul e atât de vast, încât aş putea să-mi fac o lucrare de masterat din el. Nu mai comentez derapajele grave de la Realitatea, Antena 3 şi B1TV, sunt extrem de cunoscute. Dau strict câteva exemple din ziarele pe care le citeam odată cu plăcere. 1. Libertatea - Ce-a fost: După Revoluţie şi până în urmă cu ceva timp, Libertatea a reprezentat ziarul interesant, frumos ambalat, uşor de citit, lejer. A fost un fenomen, nu exista om care să nu iubească Libertatea. Scria despre vedete în mod familiar, băga şi o ţâţă, două, pentru tirişti, dar era un ziar pe care să-l duci acasă. - Ce-a ajuns: Concurenţa cu CanCan l-a transformat într-un tabloid...

Cu o uimire crescândă pe măsură ce observ obiceiul împământenindu-se, nu reuşesc să înţeleg cum cineva poate să permită o asemenea idioţenie! Nu ştiu dacă vreunu' dintre voi a observat, dar de ceva timp instructorii de şoferi de pe maşinile ŞCOALA au înlocuit poligonul cu parcările! Adică: se ia un Logan cu ŞCOALA deasupra, se instalează la volan un băieţel sau o fetiţă fără pic de experienţă în condus şi se joacă printre maşinile parcate în faţa blocurilor. Parcări cu faţa, parcări cu spatele, parcări laterale... În dreapta, instructorul pare absent: vorbeşte la telefon sau cu un prieten de pe bancheta din spate. Şi eu, şoferu' cu permis din '92 toamna, când vin acasă şi văd toate astea, fug şi-mi ascund maşina printre pomi! Acum, sincer, n-am nimic cu şcolarii. Cred că sunt cel mai tolerant şofer din câţi au existat în România de la apariţia automobilelor. În plus, sunt genul care nu se dă cu capul de portieră pentru fiecare zgârietură nouă. Dar nici să ne expunem maşinil...

Îmi plac enorm de mulţi actori şi actriţe de la Hollywood, fiecare pentru un rol reuşit sau mai multe, pentru activitatea lor extra, chiar şi numai pentru felul în care arată. Însă, pur şi simplu o iubesc pe Leslie Mann ! Who the hell is Leslie Mann, you could ask! Ei bine, sunt convins că toţi aţi văzut-o cel puţin o dată în viaţă, într-un film, dar nu aţi remarcat-o. Asta fiindcă ea este cea mai cunoscută şi mai bună actriţă într-un rol secundar. Practic, în ultimii 10 ani, nu a fost film de comedie de mare succes în care ea să nu apară. Din păcate, nu a avut succesul colegelor ei de platou, dar mie mi-a plăcut de ea. Şi pentru rolurile făcute, şi pentru fizic, şi pentru activitatea extra desfăşurată.

Cineva care s-a crezut spiritual (bine că nu a sperat să fie şi inteligent, pe chestia asta) a spus odată că viaţa e ca o roată care se învârte. Eu, unul, nu cred bazaconia asta fiindcă, dacă ar fi s-o iau de bună, aş putea jura că roata mea s-a oprit. În cea mai proastă poziţie: cu mine dedesubt... Şi nu de ieri de azi, ci de vreo doi ani... Surprinzător, la început mi-a fost uşor să suport greutatea, în ciuda faptului că toată lumea pe care o cunoşteam (prieteni, rude, duşmani) era deasupra. Acum nu mai pot. Mă simt strivit. Şi culmea e că toţi au sărit, au fugit! Ar trebui să fie mai uşoară. Dar ştiu ce e: au rămas egoismul, vanitatea, orgoliul, ipocrizia, ura... Astea cântăresc mai mult decât greutatea lor, exprimată în kilograme. Mi-am pierdut speranţa că roata o va mai lua din loc. N-are cum. A ajuns la vale, mai mult de atât nu mai poate coborî. În sus? Ar trebui s-o împingă cineva. Măcar s-o clintească, s-o dea jos de pe mine. N-am eu norocul ăsta, ghinionul a fost calitatea vi...