Canguru'

Tenisul de azi este despre bani. Am învățat asta cu toții de la Simona noastră cea prețioasă. Ea nu joacă la Fed Cup fiindcă îi e frică să nu se accidenteze, ea nu joacă la București, fiindcă trebuie să ia Porschele lui Țiriac de la Stuttgart, ea nu joacă la Olimpiadă pentru culorile țării, fiindcă îi e frică de țânțari (aiurea, voia să fie în formă la US Open, unde a ajuns până în sferturi și a luat fo 425 dă mii de euro). Și totuși, mai apare câte un nebun care vine să joace de plăcere! Ultimul mohican este un britanic despre care nu am mai auzit niciodată până la Australian Open, cu toate că e în circuitul profesionist din 2006 şi a ajuns până pe locul 51 ATP. Daniel Evans a explodat la începutul acestui an, când a jucat și a câștigat prima sa finală la profesioniști, la Sydney. Acum, la Australian Open i-a luat la rând pe favoriți, doar în ultimele două tururi trecând de Marin Cilic și de Bernard Tomic. Recunosc că meciul cu Cilic nu l-am văzut, dar Eurosport dădea highligh...

În aceste zile se duce un război dur în presă pe marginea subiectului "FCSB nu e Steaua". Odată cu apropierea deznodământului final în cam toate procesele dintre Armată și Becali, țara s-a împărțit în două: între susținătorii Stelei CSA-ului și cei ai Stelei FCSB-ului. Campanii peste campanii în presă, înjurături între microbiști, isterii pe la televizor, ce să mai, zilele astea am avut parte de toate! Ca dinamovist convins și microbist care a urmărit subiectul nu de ieri, de azi, ci încă din anii 2000, când s-a produs "nenorocirea", mi-am format și eu o părere, pe care o să încerc să mi-o expun aicișa, la mine pe blog. Că m-o citi cineva sau nu, bine... Important e că am și eu un punct de vedere. ACTUALA STEAUA ESTE TUNUL LUI BECALI Am început cu concluzia. Dar stați așa, că o să și detaliez. Am s-o fac însă luând de la capăt (aproape) toți pașii făcuți în toți acești ani. Iar la final, am să spun și dacă FCSB e sau nu Steaua, cine are dreptate, Gigi Becali...

Noaptea trecută a explodat bomba cu bătaia dintre Mutu și Ravanelli, povestită la un post tv francez de un fost coleg al Briliantului la Ajaccio. Am văzut cele 10 minute din emisiune și am citit transcrierea de pe reddit în engleză. Foarte interesant, erau acolo patru dintre foștii colegi ai lui Mutu pe vremea când era fotbalist: Leboeuf, Gallas, Petit și Zubar, autorul dezvăluirilor. Mă așteptam ca presa de azi să rupă cu acest subiect. Când colo, câte un articol în gsp și prosport, "pitite" sub celebrele titluri capcană, care nu spun nimic, de fapt. Numărul scăzut al comentariilor și faptul că știrile de azi au mutat evenimentul în josul paginilor online îmi certifică faptul că s-a dus dracului presa. Drept urmare, doi dintre prietenii cu care am stat azi de vorbă, Vlad și Răzvan, scăpaseră subiectul. A trebuit să le povestesc eu. Cum naiba să-l descoperi, dacă poartă titluri mediocre, făcute doar ca să agațe trafic, nu și cititori? Prosport zice așa : VIDEO | E...

Se poate spune că sunt un hater al cinematografiei româneşti. Urăsc filmele româneşti pentru simplul motiv că sunt tembele, au scenarii idioate, idei preconcepute (comunism, ciorbă, urlete şi violență gratuite, securitate, mizerii, scârboşenii şi înjurături) şi calitate a sunetului şi a imaginii execrabilă. Nu de puține ori am spus că nu mă mai uit niciodată la filme româneşti. Şi totuşi, am aşteptat cu nerăbdare primul episod din Valea Mută, de pe HBO. Cu toate că şi HBO-ul m-a dezamăgit crunt cu ultimele două producții, Aferim şi Umbre... Am văzut în trailer că e "altceva". Ei bine, l-am vizionat! Primul episod. E, într-adevăr, altceva. Comparativ cu toate epavele de filme premiate (oare cum, Doamne Dumnezeule?) la Cannes, aş putea spune că e o capodoperă! Dar să ne păstrăm simțul răspunderii şi să zicem că e doar un film normal, un film bun. Este un serial realizat după o poveste polițistă. Dintotdeauna am spus că şansa filmului românesc o reprezintă autorii de rom...

Obişnuit de pe vremea fostului primar să întindă corturi de pomană în centrul oraşului, unde se împărțeau gratis sarmale, mămăligă, țuică şi alte delicatese, actualul primar nu se dezminte şi zi de zi ne aduce aminte că Piteştiul a fost atestat documentar ca un târg.  Oraşul arată groaznic! În loc ca centrul oraşului să fie mândria localității, ca peste tot în lume, la Piteşti este pur şi simplu un bâlci nenorocit, de țară. Corturile oribile pe care le vedem unde dăm cu ochii m-au inspirat să vă spun 10 lucruri mai puțin cunoscute despre Piteşti: 1. Pe surse istorice se spune că un iscusit conducător dac, pe nume Ionichetes, a amplasat un cort pe malul râului Argessis. 2. În realitate, pe 20 mai 1388 are loc prima atestare documentară a Piteştiului. Se pare că Mircea cel Bătrân se afla într-un cort când a scris despre "hotarul Piteştilor". 3. Pe vremea lui Ceauşescu, români din toată țara veneau la Piteşti ca să stea cu zilele la coadă, să-şi cumpere Dacii. Fiin...

Toată lumea vrea să ajungă la Paris. Parisul este obiectivul turistic numărul 1 al Franței, dar nu ar trebui să fie nici singular, nici prioritar. Pentru că există multe alte orașe din Hexagon care merită vizitate, care au farmecul lor aparte, diferit de atmosfera pe care o întâlnești pe bulevardele "orașului iubirii". EURO 2016 mi-a purtat pașii la Lyon, al treilea oraș ca mărime și importanță al Franței. Cei circa 450 de km i-am făcut cu trenul de mare viteză TGV, în condiții de lux și în doar două ore (adică tot atât cât fac de la Pitești la București, 100 de km și un pic). Dacă vreți un sfat de călătorie, rezervați și achitați din timp un bilet de tren pe orice rută din Franța cu TGV-ul, fiindcă prețurile sunt foarte mici. De exemplu, pe Paris - Lyon (400 km, clasa 1, bilet rezervat cu trei luni și jumătate înainte) am achitat 68 de euro, dar am auzit pe cineva care a luat mai din timp și a dat doar 18 euro, în timp ce un Paris - Lille (120 km, bilet cumpărat cu o zi ...

De la început trebuie să spun că am ajuns acasă, aventura mea de 17 zile în Franța s-a încheiat. Cu toate astea, mai am destul de multe povești de spus. Poate că nu vor mai fi la fel de complexe ca atunci când le-am gândit și le-am trăit, dar simt că trebuie să le aștern pe hârtie (aia virtuală) ca să mă pot bucura peste ani de ele. La Paris m-am plimbat, m-am distrat, m-am simțit bine și aș mai fi stat încă vreo lună ca să văd și să fac tot ce îmi propusesem. Dar timpul fiind limitat, am tăiat de pe listă (aia virtuală) multe și am lăsat ca ultimă destinație ATELIERUL BRÂNCUȘI . În plină campanie Brâncuși e al meu , prin care orice român poate să doneze bani pentru achiziționarea Cumințeniei pământului , am ajuns la "Centrul Cultural Georges Pompidou" să vizitez și eu, ca orice concetățean care își respectă valorile, "Atelierul Brâncuși". Brâncuși a fost pentru mine o fascinație de-a lungul timpului. Mai întâi a apărut ca o revelație în viața mea când, pe la ...