Golan... ce vremuri...

Să nu vă supăraţi că v-am zis "golanilor" în sondaj! Recunosc, o vreme nici mie nu mi-a plăcut cuvântul, pentru că aveam tot timpul imaginea muntelui acela din Israel, o ţară care mă lasă rece, să nu zic ceva rău... Plus că alăturam sensul cuvântului cu şmecheria, libertinismul şi nesimţirea tinerilor. Dar mi-am schimbat pe vremuri concepţia, mai ales după ce Iliescu i-a făcut pe studenţi "golani", în vremurile tulburi ale primilor ani de după Revoluţie.

Însă, total paralel cu ce am scris mai sus, înţelesul cuvântului "golan" este cu totul altul, folosit mai jos, în sondaj! Totdeauna mi-a plăcut să reţin şi să folosesc replici remarcabile din filme! Asta e una, dar recunosc că habar n-am din ce film mai e... "Missed me, you punks?", ce s-ar traduce cu "Mi-aţi simţit lipsa, golanilor?" e una dintre replicile geniale care-mi plac la nebunie. Alta e chiar motto al acestui blog... Poate ştie careva dintre voi de unde e... A, mai e una care-mi place la blană! E din Cartea Junglei şi de fiecare dată când o aud (şi credeţi-mă că o aud foarte des, pentru că Erikăi îi place filmul foarte mult) mă tăvălesc pe jos de râs! Baloo află de la Baghera că Mowgli trebuie dus în satul oamenilor, şi încearcă să se opună: "În satul oamenilor? Nu! O să-l distrugă! O să facă om din el"! Ha, ha, ha... Cred că şi lui Badea i-ar plăcea replica asta!

Aşadar, nu vă supăraţi că v-am făcut golani şi votaţi!

Comentarii

Unknown a spus…
Ne simteam si mai onorati daca, dupa ce Iliescovici ne-a facut golani, francezii scoteau Dacia Golan, si nu Logan.

Postări populare de pe acest blog

JURNAL DE CĂLĂTORIE (10): Djurgarden

Am învins balaurul Helicobacter pylori!

Piteștiul nu e în Oltenia!