Mârlănii

Aveam impresia că Prosport şi Gazeta Sporturilor, în ciuda faptului că sunt două cotidiane concurente, se respectă. Aşa credeam eu, că fiecare încearcă să-şi câştige cititorii prin valoare, prin promptitudine, prin interesul acordat iubitorilor fotbalului, nu alt fel de interes. Cel puţin, cu mine aşa au făcut. De exemplu, dacă e să vreau să citesc ediţia tipărită a unui ziar de sport, prefer Prosportul, fiindcă nu urmăreşte senzaţionalul cu orice preţ şi, mai ales, nu inventează la greu, aşa cum face Gazeta. În schimb, dacă vreau să citesc online ştiri de actualitate, rar intru pe Prosport.ro, ci prefer Gsp.ro.

În ultima săptămână însă, am fost scârbit la greu de cei de la Gazeta. Dacă greşesc şi nu sunt la zi cu evenimentele, vă rog să mă scuzaţi şi să mă trageţi de mânecă. Ce s-a întâmplat? Prosportul, prin canalele de promovare de care dispune, a anunţat timp de vreo săptămână că pe data de 1 iulie va ieşi cu o ediţie 3D, premieră pentru România. Apoi au făcut din ce în ce mai agresiv mesajul, până când nu se mai auzea decât "Prosport, singurul şi primul ziar din România care are ediţie 3D". Cu doar două zile înainte de 1 iulie, ce credeţi? Gazeta anunţă că pe data de 1 iulie, va fi primul cotidian din România care va ieşi 3D! Păi cum? Şi Prosportul? Asta e, ambele au ieşit pe 1 iulie, ambele s-au promovat pe televiziuni cu meritul de a fi primul! Ciudat! Or fi ştiut ei ceva, probabil că diferenţa la ieşirea din tipografie a fost de doar câteva secunde, insesizabile.

Mârlănia abia acum urmează. Mie-mi place Gazeta în aceeaşi măsură, nu vreau să aud cârcotaşii că aparţine trustului Motanului, pe care-l urăsc sincer... Sportul nu are de-a face cu politica şi interesele lui Felix aici. Chiar în ziua de 1 iulie, Prosport anunţă în ediţia sa că va recidiva cu 3D-ul pe data de 12 iulie, adică după terminarea Campionatului Mondial. Şi, normal, urmează din nou promovarea agresivă... Ce face Gazeta? Ieri anunţă că vineri, 9 iulie, adică azi, va fi singurul ziar care va reedita ediţia 3D de acum o săptămână. Şi chiar a făcut-o! Numai din dorinţa de a le-o trage celor de la Prosport. M-au scârbit până la vomă!

Şi totuşi, care e şmecheria cu 3D-ul? Mi se pare o porcărie imensă! Doar pentru a vedea nişte poze extraordinar de proaste în trei dimensiuni, trebuie să-ţi pui ochelarii ăia idioţi, la Gazetă chiar trebuie să-i ţii cu mâna, să te doară ochii ca dracu', să vezi stele roşii dup-aia, asta în timp ce pentru citirea textului trebuie să-ţi dai jos ochelarii. Alte dureri de ochi... O idioţenie!

Comentarii

Adrian Enache a spus…
Cei de la Gazetă au fost primii: http://www.tolo.ro/2010/06/28/primul-ziar-3d-din-romania/
Canguru' a spus…
Am citit acum ce a zis Tolontan. Dar revin, eu stiam cu o saptamana inainte de ziarul 3D al celor de la Prosport, asadar ei au anuntat mai demult. Pana la urma, Gazeta s-a mutat de pe 2 pe 1 iulie, ca sa iasa in aceeasi zi.

Oricum, mi-a placut concluzia lui Tolo: Guvernul ar trebui sa invete ceva din concurenta celor doua ziare de sport. Si nu numai Guvernul, ci si opozitia...

Postări populare de pe acest blog

JURNAL DE CĂLĂTORIE (10): Djurgarden

Am învins balaurul Helicobacter pylori!

Piteștiul nu e în Oltenia!