Prietenii din librăria mea

Acum 15 ani, când veneam la şcoală cu tema nefăcută, tremuram în bancă de frică, de parcă nu'ş ce crimă aş fi făcut. Ieri am retrăit momentele din liceu, la bilunara întâlnire cu noii mei prieteni, de la Librăria Mea. Evit să le spun bloggeri, pentru că nu sunt nişte ceva, sunt nişte oameni extraordinari. Fiindcă am aterizat mai târziu în grup şi, în plus, nici nu am citit o carte din cele două avute ca temă, am avut emoţii teribile, astfel încât a trebuit să mă culc la prânz vreo oră să mă calmez. A ieşit bine, doamna profesoară Oana nu m-a scos la tablă, dar mi-a dat totuşi o notă mică pe blogul ei.

Acu' pe bune, eu am vrut să citesc şi Sex cu femei, nu numai Cronica unei morţi anunţate, dar nu am avut norocul să-mi sară în ochi la "Mihai Eminescu" şi "Diverta". Am căutat degeaba cartea în rafturi şi apoi am ieşit spăşit afară, pentru că nu mă puteam duce să-i cer vânzătoarei: "Vreau Sex cu femei". Una: sunt cam timid de felul meu şi Doi: poate mă trezeam cu vreo geantă-n cap!

Raluca e o finuţă, ştiam asta, o tipă cultă cu care ai ce să vorbeşti, de la cărţi la filme, de la politică la can-can-uri şi multe altele. Ema e o tipă ingenuă, cu multe sclipiri şi cu o latură sălbatică ascunsă. Geocer e un tip inteligent, cu picioarele pe pământ, seamănă cu un prieten foarte bun din Bucureşti, Cătălin, pe care-l iubesc deşi el se cam supără pe mine... Îmi place mult de Adi, îmi aduce aminte de un văr cu care aveam frate ce discuta! Şi îmi place că ne plac amândurora multe chestii faine, cum ar fi cărţile, filmele sau muzica. Nu ştiu dacă ne potrivim la femei... Însă revelaţia cea mare a fost Oana! Oau! Scrie, citeşte, conduce, munceşte, râde, glumeşte, ironizează şi se autoironizează, se uită la filme, s-a lepădat de Steaua, fashionistă, bea cafea, fumează şi filozofează! Ei sunt noii mei prieteni extraordinari, cu care mă văd vinerea, de două ori pe lună. A, a trecut pe la noi şi Dan Badea, dar eu îl aştept pe bunul şi vechiul, pe cultul şi deşteptul Badea, de la TOP. Vreau să îi cunosc şi pe Dumis cu Ioana, membri ai clubului nostru.

Reorientarea asta dinspre fotbal şi tv către citit, scris şi socializare îmi place la nebunie. Am redescoperit farmecul pierdut al nopţilor petrecute cu cartea în mână, al discuţiilor faine despre cărţi, viaţă şi tâmpenii, am ieşit dintr-o monotonie care-mi dăunase psihic. Am citit trei cărţi în ultima lună şi sper să păstrez ritmul, de ce nu, să-l măresc! Temă pentru vinerea de pe 20 noiembrie e cartea Oanei, Indicii anatomice, dar mi-am propus să termin şi povestea de contra-spionaj care m-a prins destul de tare (James Grady - Fluviul întunericului), plus că vreau să citesc şi cele două volume ale scriitorului spaniol Luis Miguel Rocha, pe care Oana ni-l va prezenta marţi, 10 noiembrie (în My birthday's preview), la Biblioteca Judeţeană. În plus, research, interviews, travel, typing and celebrating, a lot of stuff to do next week.

Comentarii

Raluca Nicula a spus…
Multumesc pentru aprecieri :D Chiar a fost interesanta intalnirea, per total
Oana a spus…
Vaiiii, cum poti spune ca eu fumez? Ti s-a parut, pe cuvant :P
ioana a spus…
chiar imi pare rau ca data trecuta ai plecat, tarziu am realizat cine esti, eu eram cam preocupata cu cearta cu geocer :D si nu eram prea atenta la ce se intampla. am am retinut-o pe fetita ta care e o dulce. de data asta nu am putut sa vin, dar sper ca nu facem cu randul, iar data viitoare sa lipsesti tu :)
Canguru' a spus…
@ Oana
A, cred ca ai dreptate, pachetul de tigari Marlboro rosu si bricheta cu Sagetator erau ale lui Geocer! Numai ca la final, le-a tot cautat si nu le gasea, a banuit ca le-ai luat tu din greseala...

Postări populare de pe acest blog

JURNAL DE CĂLĂTORIE (10): Djurgarden

Am învins balaurul Helicobacter pylori!

Piteștiul nu e în Oltenia!