Faceți căutări pe acest blog

duminică, 21 februarie 2010

Erika la schi

Sunt terminat! O săptămână sunt singur, Erika e în tabără la schi! E pentru prima oară când sunt fără ea atâtea zile şi, din prima zi, deja simt că înnebunesc fără ea! Am sunat-o azi de cinci ori, până când mi-a zis: "Tati, mă stresezi, pa, pa, pa!!!". Şi mi-a închis...

În copilăria mea am fost o singură dată în tabără. Părinţilor mei, Dumnezeu să-i ierte, nu prea le păsa dacă eu voiam sau nu să mă recreez în vacanţe, aşa că singur am decis, în clasa a V-a să merg în tabără, la Oglinzi, în judeţul Neamţ. Ai mei cred că habar n-au avut unde plec eu, aşa de insignifiant eram pentru ei. Două săptămâni am petrecut de vis, am vizitat casa memorială a lui Ion Creangă de la Humuleşti, de trei ori (era la un kilometru distanţă), am fost la Cetatea Târgu Neamţ, acolo unde s-a scris istoria lui Sobieţki, am fost în excursii la Agapia, Suceviţa, Voroneţ, Cetatea de scaun a Sucevei, casa memorială a lui Sadoveanu... Am participat la diferite concursuri, într-un cuvânt m-am maturizat. Mi-am jurat să merg în fiecare an în tabără!

Al doilea an, am trăit cea mai mare deziluzie din viaţa mea (pe vremea aia, acum topul a fost total răsturnat :P). M-am înscris la o altă tabără de vară, împreună cu cel mai bun prieten al meu, Laurenţiu. Totul bine şi frumos, am aşteptat cu nerăbdare să vină ziua să plecăm, ne-am prezentat la Gară cu bagajele făcute (se pleca cu trenul, de la Gară), dar la Şcoala 8 (de lângă Gară) am avut o surpriză neplăcută! Laurenţiu figura pe liste, în timp ce eu, nu! Am fugit într-un suflet la mama la serviciu, ea a sunat la diriginta clasei mele, de acolo s-a ajuns la directoarea şcolii şi de la directoare, la organizatoarea taberei pe Piteşti, doamna Zavulovici (soţul dânsei, actorul Zavulovici, a murit acum câţiva ani). Aceasta a intrat pe fir şi a descoperit că eu eram înscris, dar nu se ştie cum m-am pierdut în hârţogăraie, locul meu a figurat liber nu se ştie de ce, şi fiindcă trebuia umplut cumva, a fost preferat să meargă gratis (deşi eu plătisem) fiul mecanicului şcolii! Şi uite cum eu am rămas acasă cu tabăra plătită, iar Florin Neaga (care mai târziu mi-a devenit coleg şi bun prieten la Net Wire) a mers nemeritat în tabăra mea! Aşa cum spuneam, a fost cea mai mare deziluzie a copilăriei mele!

Când în cazul taberei Erikăi s-a scurt-circuitat ceva, acum câteva zile, mi-am amintit de păţania mea din copilărie şi de zilele întregi de plâns continuu. Mi-am jurat că fetiţa mea nu va trece prin tragedia prin care am trecut eu, iar acum iat-o la Predeal, la schi! Cu un ochi râd, cu altul plâng. Dar eu zic să râd, totuşi... Nu?

joi, 18 februarie 2010

Falimentul Liga Campionilor

Nu, Liga Campionilor nu va da niciodată faliment, e un produs senzaţional care va produce sute de milioane, dacă nu miliarde de euro anual. Dacă fotbalul e jumătate în criză, Liga va continua să fie pe profit până în vecii vecilor. Nu, nici TVR nu va da faliment, pentru că TVRu' e un fel de Bancorex, întotdeauna e salvată de noi, românii care cotizăm degeaba lună de lună deşi nu ne dorim.

Falimentul e al nostru, al microbiştilor. Scriam acum 2-3 zile într-un comentariu, mai mult în glumă, că în aşteptarea Ligii I mă mulţumesc şi cu Liga Campionilor. Parcă am avut un feeling... Marţi e revenit Liga, cu un meci ce putea fi oricând o finală: AC Milan - Manchester United 2-3. Şi meciul în sine s-a ridicat la un nivel calitativ extraordinar, peste o finală de Campionat Mondial. Cu toate astea, parcă nu am avut fiorii unui meci de UCL. Ceva a lipsit. A lipsit plăcerea de a vedea un meci bun.

Azi am aflat că acelaşi sentiment de jenă în faţa tv-ului l-au mai avut şi alţi prieteni, apoi am dat peste acest articol excelent al lui Petrişor Obae! Deci, încă o dată, nu m-am înşelat! TVR şi-a bătut joc de Liga. TVR o va duce la faliment în România.

TVR a licitat orbeşte pentru Liga Campionilor, asta după ce dintr-o prostie a pierdut meciurile Naţionalei. A oferit 500.000 de euro pe un meci (!!!!!!!!) şi astfel a suflat ProTV-ului jucăria preferată de 10 ani de zile. Pentru că are nişte amatori angajaţi, TVR-ul scoate din publicitate 30.000 de euro pe meci. Restul, 470.000 de euro e piedere. Înmulţit cu 2, că atâtea meciuri sunt pe săptămână, rezultă 940.000 de euro pierdere pe săptămână. De ce? Pentru că teveriştii nu ştiu să-şi promoveze produsul de lux, Liga la TVR e promovată ca şi "Floarea din Grădină", "Ferma, viaţa mea", "Mitică" sau "Atenţie se cântă!". Pentru că cei care comentează sunt expiraţii de pe la TVR3, Narcis Şelaru şi Dragoş Bocanaciu, iar realizatorul de platou e acelaşi bătrân şi prăfuit ionel Stoica, despre care nu s-a mai auzit din 1994 încoace nimic. Mai lipsesc doar gafele lui Graur şi comentariile cu placa dentară ale lui Ţopescu... Pentru că, pentru că...

miercuri, 17 februarie 2010

Cu Ferrari în bucătărie!

... şi fără să ştie!

Am nişte prieteni foarte buni care în aceste zile se pregătesc să se mute în casa pe care au construit-o de la zero, din primăvara lui 2009 şi până acum. Forfota este mare, se montează de zor prize, lămpi, draperii, se face curat, se instalează mobila, se pun porţile, se armează alarmele, se trag cabluri, se realizează racordările la maşinile de spălat, căzi sau duşuri. Mai multe echipe de lucru, fiecare pe specializarea sa, se calcă pe picioare, în timp ce noi, ăştia buni la toate, îi încurcăm cu graţie.

Astă seară a fost adus frigiderul, cumpărat toamna trecută de la Timişoara şi ţinut într-o magazie până acum. Când l-au luat, prietenii mei nu au făcut altceva decât au dat banii, în rest cineva de acolo li l-a recomandat. Li s-a părut că e cam scump, 55 de milioane, dar mă rog, au afaceri sau interese comune, nu s-au chinuit să afle de ce li s-a cerut atât de mult pe un frigider.

Azi, când l-am scos din cutie, am înţepenit! Frigiderul este Gorenje, dar nu un Gorenje oarecare, ci design Pininfarina, ediţie limitată! Desenul e uluitor, aproape am plâns lângă el! Rar mi-a fost dat să văd ceva mai frumos, vă spun sincer! Şi atenţie, vă repet, vă vorbesc despre un frigider! E fantastic, nimic dinauntru nu seamănă cu un frigider, parcă e un interior de maşină de lux! Dacă ramele compartimentelor sunt inserţii de lemn, ca la Mercedes! Artă pură pentru locul destinat ouălor, inspiraţie de geniu pentru spaţiul de depozitare al sticlelor, ş.a.m.d.

Prietenii se uitau, le plăcea, dar tot nu înţelegeau de ce a trebuit să dea atâţia bani pe el. Până le-am spus eu: "Fraţilor, ăsta e Ferrari-ul frigiderelor! E desenat de Pininfarina" şi încet-încet i-am pus în temă cu ce a însemnat Pininfarina pentru industria auto mondială, atât ce îmi aduceam şi eu aminte...

Ajuns acasă am căutat pe net şi am descoperit că Gorenje are nişte colaborări de lux cu Pininfarina, Swarowski sau Ora Ito! Cinste slovenilor pentru un management performant, iată o lecţie de succes ce ar putea fi învăţată şi în România.

marți, 16 februarie 2010

Masturbare (ne)plăcută!

În România, ca şi în filmele americane pe care le vedem de atâţia amar de ani, a apărut metoda fertilizării in-vitro. Este preferată de cuplurile care, în ciuda dorinţei nestăvilite de a avea copii, din păcate nu pot reproduce pe cale naturală. Şi atunci, medicina modernă dă o mână de ajutor! Bine, nu e singura care oferă o mână de ajutor în aceste cazuri, şi tocmai despre asta vreau să vă spun o poveste.

A fost odată ca niciodată, sper să fi fost, fiindcă nu am verificat informaţia din trei surse, o clinică de fertilizare la Timişoara! Stai că am uitat-o pe aia, că dacă n-ar fi fost, nu v-aş fi povestit, dar e evident, nu? Şi acolo la Timişoara, când femeile stau pe spate şi aşteaptă să fie recoltate, bărbaţii merg până la camera cu nebunii ca să elibereze monstrul, să golească rezervorul, să scuture maimuţa, să... (mai ajutaţi-mă şi voi, că nu mai ştiu)!

Numai că drumul către fericire este o copie mică a Hollywood Boulevard, e luminat precum Oraşul Îngerilor, Los Angeles! Intrarea şi ieşirea sunt "la vedere", doar pereţii de sticlă mai lipseau, ca să vadă tot poporu' cum se uită creştinu' la filme deochiate şi ridică ochii în tavan, transpiră, intră în fibrilaţie şi umple un păhărel cu bucurie. În rest e aşa: traversează cu recipientul în mână o sală populată cu 30-40 de persoane, dacă e un bou ghinionist mai stă şi la coadă, de parcă nu e evident ce urmează să facă, iar după 5 minute, când deschide uşa şi nu ştie prin ce buzunare să ascundă comoara, toţi ochii îl fixează! Zău, mai lipsesc beculeţele aprinse cu Welcome! Numai l...r să nu fii în Timişoara!

luni, 15 februarie 2010

Ştiţi ce mi-e frică?

Că va continua să ningă până în august!

Deja nu mă mai surprinde nimic, afară ninge iar! Nu mai suport!

duminică, 14 februarie 2010

Criza romantismului

14 februarie! Valentine's Day! O zi cu soare, prima după foarte multe geroase, după ninsori abundente, viscol şi nenorociri. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nu simt fiorii dragostei, şi nu spun asta doar fiindcă sunt, datorită conjuncturii, singur! Pur şi simplu realizez că e o criză şi a romantismului, în afară de criza financiară.

N-am ieşit ieri şi azi din casă, dar vineri în Centru nu era nicio tarabă cu mici comercianţi, care vând accesorii şi banalităţi legate de Valentine's Day. Am vorbit cu un prieten, care are un restaurant, şi era disperat că a rezervat o singură masă şi nici nu ştie dacă să organizeze ceva festiv sau nu, de Valentine's Day. Din câte citesc pe net, vânzările de pachete turistice au fost un dezastru generalizat, de Valentine's Day. Cititorii mei au votat, chiar şi în număr mic, pentru alte activităţi de destrăbălare decât pentru Valentine's Day.

Nu vorbesc la modul general, ci mă refer doar la observaţiile de mai sus. Simt o lipsă totală de interes faţă de sărbătoarea care anii trecuţi genera o energie fantastică din partea tuturor: tineri, bătrâni, comercianţi, afacerişti, televiziuni, presă. S-a săturat cumva lumea de Valentine's Day? A fost depăşită sărbătoarea importată de la americani de băştinaşul Dragobete? Sunt întrebări corecte, ce se pot pune în aceste momente. Nu, eu cred că altele sunt motivele.

În primul rând, cred că lumea nu s-a dezgheţat suficient după iarna grea care, sper, a trecut. Nu mai târziu de acum două nopţi, o furtună rar întâlnită a măturat oraşul, transformându-l într-un mic Bâlea Lac îngheţat. Lac ce a invadat apoi străzile oraşului! Spiritul de conservare din noi ne îndeamnă să fim prudenţi în acceptarea ideii că se încălzeşte treptat. În al doilea rând, criza financiară continuă să lovească dur. Nu neapărat că românii nu mai au bani, ca să facă daruri şi gesturi frumoase... Mai degrabă cred că micii comercianţi au redus dramatic producţia de obiecte artizanale, pentru a nu risca să rămână cu ele pe stoc. Şi apoi, mai merită să plăteşti chirie la Primărie pentru un spaţiu care-ţi aduce doi lei cincizeci profit? Şi nu în ultimul rând, cred cu tărie că dragostea trece prin stomac!

Asta nu înseamnă că între noi nu putem fi romantici, şi fără cadouri scumpe... Iubiţi-vă mult!

sâmbătă, 13 februarie 2010

Iarna nu-i ca vara

A început Olimpiada de iarnă de la Vancouver! Hm, whatever... Dacă nu era bunul meu prieten Sorin Anghel, de la Jurnalul, plecat acolo, cred că nici nu aş fi ştiut. Noroc că postează el de 4-5 ori pe zi, pe Facebook, ce se petrece pe acolo, că altfel aş fi retardat în privinţa asta. Nu mă pasionează Jocurile Olimpice de iarnă absolut deloc, pentru că NU ÎMI PLACE IARNA! Habar n-am avut că a fost festivitatea de deschidere, nici măcar nu am aflat că a murit un sportiv. M-am făcut de rahat rău de tot, când Sorin a scris pe Facebook că s-a îmbrăcat în negru, şi eu, ştiindu-l fooooarte miştocar, i-am scris că de ce e în doliu, bănuieşte că sportivii români se vor face de râs? Ce idiot pot fi uneori!

Azi am nimerit din nimereală pe TVR la concursul de sărituri cu schiurile de la trambulină, exact când se decideau medaliile, aşa că am rămas cinci minute cu ochii în tembelizor. Dar la Olimpiada asta, în afară de hochei, fazele finale, nu cred că am să mă uit. Nici măcar la fetele de la curling!

Altceva e însă Olimpiada de vară! Cred că am stat în faţa tv-ului 20 de ore pe zi! Fiindcă tot mi-am adus aminte de cea mai recentă dintre ele, cea de la Beijing, iată un link cu cele mai hazlii poze surprinse la JO din 2008! Merită!

Articol genial

Sunt dus pe câmpii, psihic sunt în imposibilitatea de a scrie ceva, aşa că vă recomand un articol senzaţional, pe care l-am descoperit întâmplător, accesând un link de la blogul lui Răzvan.

Este adevărul dureros despre presă şi ziarişti. Ce au fost şi ce au ajuns... Doare ce am citit, din fericire mă bucur că am rămas câine... Ca să înţelegeţi, mergeţi şi citiţi.

Articol preluat de pe http://www.reportervirtual.ro

vineri, 12 februarie 2010

Nu daţi în gropi!


Un umor trist m-a încercat azi atunci când am văzut cocoţat pe un stâlp, un angajat al ADP-ului. Omu' se chinuia să monteze, în zona Gura Trivăii, un semn care-i atenţionează pe şoferi că urmează un drum denivelat. Din păcate a fost prea din scurt ca să-i fac o poză...

La ce drumuri calamitate sunt acum în Piteşti, ADP-ul ar trebui să cheltuie o avere ca să monteze pe fiecare stâlp din oraş acelaşi semn! Ori să nu mai monteze niciunul, că nu suntem idioţi ca să nu vedem că dăm din groapă-n groapă! Eu chiar nu am văzut utilitatea acelui semn de circulaţie!

Şi fiindcă tot sunt pe subiect, critic şi Poliţia Circulaţie pentru haosul pe care-l face zilnic la intersecţia de la Podul Viilor. Din cauza craterelor de pe pod, aici se înaintează cu 6 km/h şi se formează cozi mari şi aglomeraţie. Chiar şi aşa, în condiţii normale de trafic, şoferii se înţeleg prin semne şi se ajută reciproc, cedează unul altuia trecerea, deh, ca nişte colegi de suferinţă! Dar nu, frate, Poliţia Română trebuie să se bage ea în seamă! Vin câte 3-4 maşini, după care se apucă curcanii să dirijeze circulaţia! Mai are rost să spun că, de fapt, mai mult o încurcă?

joi, 11 februarie 2010

IN-CRE-DI-BIL !!!

Nu îmi vine să cred, sunt total bulversat! Nici nu ştiu cum să interpretez: un semn, o întâmplare, o coincidenţă nefericită...

Scriam azi la un capitol al cărţii pe care o am în lucru, descriam felul în care unul dintre personajele principale a venit îmbrăcat la întâlnirea cu şeful lui. Pentru că tipul este un metrosexual, l-am îmbrăcat foarte bine, i-am dat un costum Alexander McQueen pe el, unul dintre designerii mei preferaţi (eu nu sunt cu Armani, Gucci, D&G, ţigănisme dintr-astea). Pentru că nu eram sigur dacă Alex este englez sau scoţian, pentru că are nume de scoţian, am căutat pe Wikipedia. OK, e englez, am mai şi citit câte ceva despre, dar până la urmă am lăsat în text "britanic". Adică, puteam nici să nu mai caut, dar... Nimic deosebit până acum.

"Este îmbrăcat într-un costum Alexander McQueen, cămaşa şi cravata sunt de la Benson & Clegg, iar pantofii sunt Ted Baker, toate achiziţionate de la Londra. Nu s-a gândit o clipă să-l impresioneze pe turc, acesta l-a văzut îmbrăcat şi la patru ace, dar şi în chiloţi. A vrut doar s-o dea pe spate pe bruneta care i-a sucit mintea."

Cam asta scriam eu pe la 11... Ceva mai încolo, după prânz:

[...] vărsase cafeaua pe costumul de 1.500 de euro al celebrului designer britanic!

Iar seara nu-mi vine să cred ce aud la ştiri: Alexander McQueen s-a spânzurat! Nu prea am compilat, aşa că am dat şi pe net, apoi am verificat şi Wikipedia: au pus şi data morţii! IN-CRE-DI-BIL !!!

Cafea moca

Din ciclul "Aventurile mele în Kaufland", azi de dimineaţă am mai păţit una, de data asta k lumea. Am trecut să cumpăr pâine şi o cafea, ca să mă duc dracu' acasă să mă trezesc, că pe Erika mai mult instinctul a dus-o la grădiniţă. Aveam la mine un bon valoric, aşa că mi-am calculat la fix valoarea cumpărăturii, bineînţeles cu o marjă de eroare. Ajuns aici, o domnişorică deloc rea îmi calculează şi zice:
- Ce vă mai dau de rest?
- Daţi-mi ce vreţi dumneavoastră, îi zic eu.
- Vă dau două ness-uri?
- Da, sec, răspund eu, că nu eram în glume, deşi acum dacă stau să mă gândesc, faza ar fi meritat nişte remarci mai mişto.
Tipa le marchează şi îmi zice:
- Mai daţi-mi 12 bani (adică 1.200 de lei vechi).
De obicei umblu cu mărunt prin buzunare, dar nu şi la ora aia, aşa că scot o hârtie mare, la vederea căreia gagicuţa se sperie, mă întreabă dacă n-am totuşi 10 bani, şi apoi într-un final:
- Nu mai anulez bonul pentru 12 bani, că mă ceartă şefa. Lăsaţi că am dat eu cafeaua de data asta...

E? Nu e mişto? Să primeşti o cafea de la o puştoaică? Se mai înscrie cineva?

STOP!

Ce-ţi vine să faci după ce asculţi Sorry seams to be the hardest word, Ode to my familly, N'oubliez jamais, Don't cry, Never be the same again, C'est la vie şi mai ales Unbreak my heart? Să zici STOP or somebody blow my brains now!

marți, 9 februarie 2010

Andrei Penescu scri-e la TOP

LATER EDIT - Am luat TOPu' azi. Nimic semnat de Andrei Copilu' Minune. Şi cu toate astea găsesc o greşeală flagrantă, într-un titlu: "Cheeky Girls, participă la preselecţia emisiunii Britain's Got Talent". Virgulă între subiect şi predicat! Oare e transmisibilă? Naşpa, dacă ajunge toată redacţia să fie infestată?

În căsuţa redacţională nu mai apar Marius de la sport, doamna Flavia, înlocuită ca fotograf de şoferul Ovidiu (dacă ar fi mort, aş zice că Marius Cristescu se răscoleşte în mormânt, aşa doar cred că se prăpădeşte de râs) şi un tehnoredactor, înlocuit de fosta redactoră şefă adjunctă, Irina. Succes băieţi, vă urmăresc în continuare şi vă iubesc!



Patronu' int3rimar a clubului FC Argesh, Andrei Penescu, 3st3 âncepând dă azi 9 redactor a cotidianului TOP. Penescu, a apărut l-a conf3rintza dă presă a lui Consiliu Judetzean Argesh, alături dă, Klaudiu Ditza, 1 dintr3 cei mai serioshi ziarishti ever! Dă urmărit!

Bă fraţilor, copilu' mi-a plăcut când a ieşit pe televiziuni imediat după arestarea lu' tac-su', mi s-a părut că s-a maturizat extraordinar de tare faţă de lunile din urmă, când era o poamă la şcoală şi acasă. Dacă atunci l-am apreciat, acum nici nu ştiu cum să apreciez gestul lui. Hai la dracu', cum poate să scrie el la ziar? Bine că nu mai lucrez acolo, să fiu nevoit să-i corectez textele! Cred că e dezastru!

Dacă aş fi în locul unuia dintre foştii mei colegi, i-aş fotografia agenda şi aş da pozele la alte ziare. Cred că ar fi râsu' de pe lume!

Betty's Peak!


Piteştiul e oraş de munte! Stă mărturie acest vârf, pe care localnicii l-au denumit Betty Ice!

luni, 8 februarie 2010

Nati nebunul

Glumeţul candidat la preşedinţia României, Nati Meir zace în puşcărie de patru luni, pentru că a încercat să-l plătească pe Adrian Copilu' Minune cu euroi falşi. Fiindcă nu a reuşit să iasă la recurs, încearcă tot felul de tertipuri: ba că e persecutat politic, ba că e cetăţean străin şi nu ştie să vorbească româneşte. Mai nou, încearcă să se dea nebun. Azi, reporterul de la ProTV a fost extraordinar de inspirat, şi l-a întrebat la mişto:
- V-aţi făcut analizele, domnule Meir?
- Da
- Şi sunteţi sănătos la cap?
- Nu!

Spuneţi voi că nu e genial dialogul!

Aproape sinistrat

Weekend-ul ăsta aveam programată o ieşire la ţară, la Izvoru. Din motiv de lene, am renunţat să mai plecăm. Bine am făcut, pentru că Izvoru este cea mai afectată comună din judeţ, după relatările reporterilor. Toate drumurile către ea şi după ea sunt închise sau blocate, practic locuitorii sunt sinistraţi. Nu cred că au pâine sau alimente proaspete, iar navetiştii au rămas acasă azi.

Socrii au sunat la vecini ca să afle noutăţile. Care sunt cam aşa:
- de la ora 4 dimineaţa vecinul se chinuie să facă potecă până la poartă, pentru ca soţia să plece la muncă. După ce abia a izbutit să ajungă la drum, a descoperit că e imposibil ca să înainteze. Prin urmare, fetele nu merg la şcoală azi, nu au pe unde!
- în curte la ai mei, zăpada are 1 metru înălţime, găinile nu s-au dat jos din coteţ, nici ele nu merg la şcoală :P
- în faţa uşii de la intrarea în casă, zăpadă este cât casa! S-a sprijinit de bolta de vie de vizavi
- la pătul, grămada e şi mai mare, între garaj şi pătul s-a format un fel de gheţar cu înalţimea de trei metri, aşa spune vecinul
- totul este alb!

Dacă, prin absurd, aveam chef de o plecare la ţară, ce făceam azi?

duminică, 7 februarie 2010

Stand-up cafe

Nu sunt un fan al stand-up cafe-urilor. HBO promovează acest gen de spectacole de vreun an de zile, dar pe mine nu m-au atras deloc. Am văzut că există fani înrăiţi ai show-urilor. Să fie sănătoşi, pe mine nu mă pasionează. M-am legat cu lanţuri de pat şi am dus telecomanda la doi metri distanţă, m-am persecutat numai ca să urmăresc o emisiune dintr-asta până la capăt, pe HBO, dar mai mulţi nervi mi-am făcut. Am intrat şi pe net, erau lăudaţi nişte unii, dar în afară de două-trei glume reuşite, n-am mai râs decât nervos că-mi pierd timpul.

E clar, nu mai are rost să mă mai chinui, nu-mi plac stand-up cafe-urile. E concluzia la care ajunsesem la un moment dat. Pe Jerry Seinfeld nu-l pun, fiindcă el doar era actor de stand-up în serialul genial de acum mai bine de 10 ani. Replicile de la începutul şi finalul serialelor sigur erau scrise de o armată de scenarişti.

Şi totuşi azi mi-am revizuit puţin părerea. Contează şi cine face stand-up-ul! După tragerea la sorţi a preliminariilor Campionatului Mondial, televizorul a rămas comutat pe TVR, eu ignorându-l complet aproape toată ziua. La un moment dat, a început o emisiune cu Dan Puric. Ştiţi voi, cel cu pantomima. Dar am descoperit că ştie şi să vorbească! În faţa unei audienţe de oameni trecuţi de vârsta a doua, în Sala Radio, Dan Puric a făcut un stand-up cafe GE-NI-AL!

Am supt-o!

Gata, s-a tras la sorţi grupa preliminară pentru Campionatul European de fotbal din 2012, din Ucraina şi Polonia. Am avut noroc că am prins ultimul loc al grupei secunde valorice şi am evitat nume importante, precum Suedia, Danemarca şi altele. Dar eu cred că, în ciuda optimismului lui Mircea Sandu şi a lui Dumitru Dragomir (intervievaţi de TVR), e foarte grea grupa.

Franţa. Ex-campioana mondială şi europeană rămâne o mare forţă, în ciuda faptului că ultimele trei meciuri s-au terminat la egalitate. Ce Dumnezeu, au uitat toţi că Franţa ne-a dominat categoric şi la Constanţa, dar şi la Paris? Aici am fost chiar penibili şi ne-am făcut de râsul Europei mai rău decât la Belgrad, unde am furat-o cu 5-0. Franţa s-a calificat greu şi la baraj, cu henţul acela al lui Henry, dar Franţa e Franţa şi e o echipă greu de învins. În cel mai bun scenariu, le luăm din nou două puncte.

România. O trec aici şi pe naţionala lui Răzvan Lucescu, pentru că am ceva de spus. Fără Mutu va fi extrem de greu. Nu există la ora actuală fotbalistul care să-l suplinească pe Briliant, să aibă tupeul lui şi puterea de a se impune în jocul pragmatic şi plictisitor al lui Răzvan Lucescu. Dacă până acum am marşat pe ideea că Mutu nu mai are ce căuta la Naţională, mi-am schimbat opinia, în lumina ultimelor evenimente. Cred că dacă va scăpa şi de data asta cu bine, Mutu va avea un sfârşit de carieră în forţă, fără prostii, fără escapade. E ultima lui şansă.

Bosnia-Herţegovina. Oaleleu! Cea mai grea echipă din urna a treia valorică a ajuns la noi. Văd că n-o ia nimeni în seamă, înseamnă că nu sunt informaţi! Poate să-mi spună şi mie cine e cel mai bun atacant al Europei la ora actuală? Vă spun eu, Edin Dzeko! El şi cu Misimovic, de la campioana Germaniei, VfL Wolfsburg formează o maşină de goluri! Dar care e cel mai bun tânăr al Europei? Vă spun tot eu, Pjanic, de la Lyon! Şi credeţi-mă, nu sunt numai ei trei! Bosnia a terminat grupa de la Mondiale pe locul 2, după Spania, dar a lăsat Turcia şi Belgia acasă, a bătut cu 7-0 pe Estonia, cu 4-2 pe Belgia şi cu 4-1 pe Armenia! Oaleleu!

Belarus. Fraţii Hleb. Am spus destul. Ba nu, mai e Kutuzov, care joacă în Italia, nu mai ştiu sigur la ce echipă, dar era la un moment dat atât de în vogă, încât se băteau cluburile mari pe el, atât din Italia, cât şi din Anglia. Şi mai e ăla de la Zenit St. Petersburg, care a luat acum doi ani Cupa UEFA, Kornilenko. Hai să zicem că Belarus nu e o candidată la calificare, dar poate să ne încurce rău. Am păţit-o în ultimele preliminarii cu echipe ex-sovietice, Armenia sau Lituania.

Albania. Ca şi pe Belarus, am bătut-o pe Albania în ultima campanie de calificare reuşită, cea de la EURO 2008, dar este o formaţie care te poate ţine în şah şi îţi poate smulge un egal. Or dacă pierzi din greşeală două puncte cu Albania, rişti să scapi locul 2 în grupă sau pierzi şansa de a avea cel mai bun punctaj dintre formaţiile care termină pe locul 2. Jucători bunicei? Cana şi Bogdani, amândoi prin Anglia, parcă.

Luxemburg. Ce excursie reuşită va fi!

PS - Cristi Chivu zice că e o grupă accesibilă. M-am tâmpit eu? Sper că da!

vineri, 5 februarie 2010

S-a dus umbra lui Dobrin...


Azi am remarcat un lucru care m-a întristat. Copacul la umbra căruia a fost înmormântat marele Nicolae Dobrin acum doi ani de zile a fost tăiat. Cimitirul arată pur şi simplu dezolant fără coroana impunătoare a arborelui. Ce i-o fi apucat pe administratorii cimitirului? Eu, de fiecare dată când mă duc să mă reculeg la mormântul părinţilor mei, trec şi îi aprind şi lui Nea Gicu, aşa cum îi spuneam eu, o lumânare şi mă rog pentru sufletul lui bun. Păcat!

joi, 4 februarie 2010

Shopping in Siberia

Ofertă de sezon rece, la liber, ieftin şi garantat! Plecare în fiecare zi! Recomandat amatorilor de shopping! Nu necesită viză sau ghid şi nici cunoştinţe de limba rusă, deoarece comercianţii au avut bunul simţ şi au învăţat româneşte. Găsiţi o paletă largă de produse, de la bunuri de folosinţă proprie, până la toată gama de ustensile necesare în gospodărie, veselă, mobilă, electrocasnice, piese noi, piese de schimb, second hand-uri, biciclete, trotinete, pompe, furtune, papetărie, perdele, draperii, îmbrăcăminte, încălţăminte, lenjerii, baterii, accesorii auto, cauciucuri şi multe altele. La prânz şi seara, după o zi de alergat, vă aşteaptă restaurantele de pe marginea drumului, care oferă o ambianţă caldă, mâncare caldă şi nu ştiu dacă şi primirea e călduroasă. Sigur, sunt unii aburi, dar se pare că de la alcool. Special pentru convieţuirea în concordanţă cu natura, este interesant ca necesităţile fiziologice să le faceţi afară.

Atenţie! Îmbrăcaţi-vă foarte, dar foarte bine! Risc maxim de hipotermie! Temperaturile pot coborî până la -30 de grade în perioada asta a anului. Aşa e "la ruşi".


PS - Explicaţie pentru necunoscători: "La ruşi" e bazarul Piteştiului, unde trebuie să vii îmbrăcat ca eschimoşii ca să cumperi un burghiu, de exemplu. Eu nu m-am conformat şi am avut sechele toată ziua. Nu ştiu cum pot oamenii ăia să stea să vândă acolo, nu înţeleg de ce îi lasă ITMu' şi de ce Primăria nu le oferă condiţii mai bune, fiindcă tot plătesc chirie pe spaţiile alea! Dacă la +5 grade afară, înăuntru era o temperatură de -15 pe puţin, nu ştiu cum a fost acum o săptămână, când afară erau -20 de grade!

miercuri, 3 februarie 2010

U-hu, a-ha!

Aşa se bucură Erika, "U-hu, a-ha!", şi face dansul acela cu mişcarea şoldurilor concomitent cu rotaţia mâinilor, simulând mestecatul mămăligii cu un făcăleţ mare într-un tuci uriaş. Mamă, ce explicaţie mi-a ieşit, Mihai Petre ar fi invidios pe comentariul meu!

Aşa deci, e pe bază de bucurie, de fericire... Poi de ce? Poi pentru că citi asta la Petrişor Obae:

"Realitatea TV şi Antena 3 au scăzut puternic în luna ianuarie, atât după media pe zi, cât şi în Prime Time, intervalul de maximă audienţă (19.00-23.00). Ambele posturi TV au pierdut zeci de mii de telespectatori în ianuarie (aproape 100 de mii). Antena 3 a coborât de locul patru pe şapte, fiind întrecută de Kanal D, TVR 1 şi Acasă".

Nu mă bucur de răul nimănui, pur şi simplu sunt împăcat cu ideea că a venit decontul mizeriilor din tot anul trecut. Şi-a dat lumea seama ce fel de "jurnalişti" sunt pe acolo. Păcat de Mircea Badea, dar el se poate ridica repede dacă uită de Băsescu, Videanu, Boc şi ceilalţi şi redevine misoginul care a fost. Pe Elena Udrea nu mă deranjează s-o întoarcă pe toate feţele :P

PS - Felicitări ProTV pentru constanţă, echidistanţă, jurnalism adevărat şi programe 100% profesioniste. Nu-i de mirare că de 15 ani e nr. 1. Mă bucur pentru ei, că eu sunt Generaţia Pro!

marți, 2 februarie 2010

Prânzuleţ bunuţ

Zilele astea două am fost foarte ocupat şi de-aia nu am mai fost atât de activ pe blog şi Facebook. Câteodată e bine să mai fi şi prins în diferite treburi, înseamnă că se mişcă lucrurile, nu? Atât de agitat am fost, încât azi la prânz mi s-a făcut foame şi am poposit la un restaurant la marginea oraşului, unde se mănâncă foarte bine "meniul zilei". La 9,5 lei.

În timp ce îngurgitam liniştit alături de doi prieteni, se opresc la bar doi tipi şi două tipe, ca să plătească. Chiar şi fără să vreau, am auzit tot ce au vorbit, distanţa fiind foarte mică. Cu greu m-am abţinut să nu pufnesc în râs, dar după plecarea clienţilor, eu şi prietenii de la masă ne-am descătuşat!

Unul dintre tipii mai sus-amintiţi s-a apucat să-i spună ospătăriţei ce s-a mâncat la masă, ca să îi facă nota: "Două ciorbiţe de văcuţă şi două de puiuţ, ficăţei, fripturică, copănele, cartofiori prăjiţi, o sălăţică, două apiţe şi pâinică"! Şi ca finalul să fie apoteotic: "Poftim bănuţii"!!!

Pupa-l-ar mama de monstru mic...