Faceți căutări pe acest blog

marți, 29 iunie 2010

luni, 28 iunie 2010

Jurnal Mondial (4)

După disputarea primelor patru meciuri din cadrul optimilor de finală ale Campionatului Mondial, acest turneu final îşi conturează primele concluzii. Mai sunt de jucat încă 12 partide (patru din optimi, patru din sferturi, două semifinale şi două finale), dar la ce mă pot opri acum este arbitrajul. Despre cele opt meciuri voi vorbi poimâine, atunci când vom ştii toate echipele calificate în sferturi.

Este incredibil cât de închistată în tradiţionalism şi prostie este FIFA! Arbitrajele la acest Mondial au fost în general bune, s-au făcut extrem de puţine greşeli, dar acestea au fost foooarte mari. De exemplu, neacordarea golului perfect valabil al americanilor în meciul cu Slovenia, la scorul de 2-2, golul lui Luis Fabiano din meciul cu Coasta de Fildeş, realizat după două henţuri în aceeaşi fază (!!!) şi cele mai recente exemple, de ieri: neacordarea golului Angliei în meciul cu Germania, la scorul de 1-2, după ce mingea şutată de Lampard a depăşit linia porţii şi ofsaidul clar la primul gol al Argentinei, cel al lui Tevez. FIFA se încăpăţânează să păstreze întreaga responsabilitate arbitrilor, lucru reglementat şi prin regulament. Dacă alte sporturi au făcut paşi importanţi către tehnologizare (tenisul, hocheiul), fotbalul se judecă după legi de acum 100 de ani. E clar că sportul rege trebuie să treacă la următoarea eră, şi sunt convins că nedreptatea care i s-a făcut Angliei va declanşa noua revoluţie în fotbal. Fiindcă Anglia e Anglia, nu România sau Bandustan...

Am avut aseară o mostră de imbecilitate din partea arbitrului italian Rosseti, la meciul dintre Argentina şi Mexic. În prima fază a validat golul din ofsaid marcat de Tevez, după care pe tabela de marcaj a fost prezentată o reluare (pe stadioane sunt interzise reluările cu faulturi, ofsaiduri şi decizii ce pot fi considerate controversate, ştiu asta de la EURO 2008). Asistentul care nu a ridicat fanionul a văzut reluarea, la fel ca şi jucătorii mexicani. L-a chemat pe colegul său de la centru şi i-a spus că a greşit dar, INCREDIBIL, Rosseti nu a avut curajul de a întoarce decizia, deşi era perfect legal, jocul nu se reluase. Aşadar, deşi ştia că va comite o mare greşeală, a legiferat-o! De ce? Pentru că un paragraf din Regulament spune că un arbitru nu trebuie să-şi schimbe decizia după ce a consultat un material fotografic sau video! Rosseti putea să intre în istorie, dar a refuzat!

Acum, sincer, cât de greu este ca meciul de fotbal să se oprească pentru 30 de secunde, după aceste faze grele? Se prezintă faza pe ecranele stadioanelor, după care decizia revine tot arbitrului, dar măcar are şi el un ajutor. Sigur, pot fi situaţii excepţionale (ca în Liga I), când dai o reluare de 100 de ori şi tot nu ştii care e decizia corectă... Dar nu era cazul la cele două faze de aseară: golul perfect al lui Lampard şi ofsaidul lui Tevez.

sâmbătă, 26 iunie 2010

OTV, dragostea mea!

Am revăzut aseară pe OTV scenele incredibile din campania electorală, atunci când Geoană ţopăia de bucurie crezând că e noul preşedinte al ţării. De data asta, protagonistul un pic penibil a fost Dan Diaconescu, eliberat după 100 de ore de arest preventiv. Ieşit în uralele admiratorilor săi, DDD a anunţat că îşi face partid şi candidează la alegerile prezidenţiale, însă odată ajuns în studioul OTV, deja se vedea noul preşedinte! Mai avea puţin şi striga şi celebrul "OTV, dragostea mea!".

Acum, sincer, mă bucur că a ieşit din puşcărie! Nimeni, în afară de criminalii, violatorii şi alkţi tipi dubioşi şi violenţi, nu ar trebui judecat după gratii. De-aia există prezumţia de nevinovăţie, nu se ştie dacă o persoană e vinovată decât după ce s-a dat verdictul final, şi poate nici atunci... Cu atât mai mult Dan Diaconescu, despre care primarul şantajat a declarat clar că nu a vorbit niciodată cu el. Deci dacă nu au vorbit, atunci cum putea DDD să şantajeze? Prin intermediul lui Doru Pârv? Păi şi de unde ştiu procurorii că cei doi au pus la cale măgăria asta? Doar dintr-o discuţie telefonică hazlie cu plasmele de 127? Patetic...

Pe de altă parte, Dănuţ are o avere pe care nu cred că şi-o poate justifica. Publicitate nu prea are, are doar prieteni influenţi, care l-au ajutat, iar el le întoarce serviciile. Averea şi-a făcut-o la limita legalităţii, dar este alt posibil dosar, acesta cu mita mi se pare o glumă. Nu e mai puţin adevărat şi că presa şantajistă trebuie să dispară! Aşa-zişii jurnalişti, şantajişti împuţiţi, trebuie eradicaţi din presă, fie că lucrează la ziare sau televiziuni. Sub acoperirea anchetelor pe care le fac, vin apoi şi cer mii şi zeci de mii de euro ca să nu publice rezultatele. Toţi aceştia ar trebui să zacă în puşcării, sunt destui şi prin Argeş.

Revenind la eliberarea lui Dan Diaconescu, dacă mai acceptaţi o opinie, mi-o voi spune şi eu pe a mea. În general nu cred în teoria conspiraţiei, nu caut nod în papură niciodată şi nimănui, nu stau să despic firul în patru. Aşadar, nu am marşat nici la sutele de teorii legate de persoana din umbră care a dictat arestarea lui Dan Diaconescu. Dar mi-e tot mai clar că a fost o mişcare genială a lui Băsescu! El, e clar, o să plece de la Cotroceni, mai devreme sau mai târziu. Şi cum micul Napoleon saşiu nu doreşte să lase puterea în mână lui Iliescu (Ponta, Geoană, Năstase) sau Antonescu, iar în partid nu are o voce puternică şi, mai ales, cam toţi sunt făcuţi praf de presă încă de acum, îi trebuia o persoană cu şarm, cu priză la public, popular. Adică îi trebuia un Dan Diaconescu. Un om simplu, de la ţară, care a muncit şi a făcut bani prin propriile puteri, care are simpatii din toate colţurile puterii (Vadim, Becali, Băsescu, Ponta, Orban) şi care poate să strângă în jurul lui masele. Bravo, micule geniu!

Jurnal Mondial (3)

Ok, s-a terminat faza grupelor, deci se pot trage nişte concluzii, pe care am să le înşir la liniuţă, ca să fie uşor citibile.

- Italia, o cizmă! - Dacă la francezi mă aşteptam şi mă bucur că au ieşit din joc, la italieni nu mă aşteptam. Nu am fost niciodată un fan al fotbalului italian, fiindcă nu are ce să-mi placă acolo. Ei nu joacă fotbal, sportul lor naţional e anti-fotbalul. Dar nici nu pot spune că i-am urât sau le-am ţinut "zbârca"... Păcat că au părăsit campionatul pe uşa din dos. Sunt mai multe cauze, nu le ştiu, dar faţă de echipa foarte bună din urmă cu patru ani au pierdut nişte jucători importanţi: Totti, Toni, Buffon, Inzaghi, Del Piero... Nu sunt chiar aşa uşor de înlocuit aceşti titani.
- Olanda, în grafic - Da, aşa cum am spus la început, favoritele mele de suflet sunt Olanda şi Portugalia. "Portocalele mecanice" chiar au fost mecanice, n-au mai lăsat la voia întâmplării ultimul meci, aşa cum a făcut Van Basten la EURO. El a vrut să odihnească titularii în meciul cu noi, Olanda fiind calificată după două meciuri, iar titularii s-au odihnit aşa de mult, că s-au trezit după ce au fost eliminaţi de ruşi! Cu Camerunul au intrat titularii, după care şi-a făcut apariţia şi Robben. Oau, ce grea echipă!
- Portugalia, o dezamăgire - Sigur, portughezii s-au calificat, dar ce naşpa! Au jucat bambilici cu Brazilia, când întregul mapamond aştepta acest meci. Dacă de la Brazilia lui Dunga se aştepta acest lucru, ei dorind să-şi conserve primul loc, pe portughezi nu i-am înţeles! În loc să forţeze să câştige, ca să termie grupa pe primul loc şi să evite Spania în optimi, Cristiano Ronaldo şi ceilalţi s-au angrenat într-un mini-blat. Mi-e lehamite. Ce cred portughezii, că pot să-i bată pe ceilalţi iberici, pe spanioli? Vai de ei! Sper pentru ei, dar e greu.
- America de Sud, o forţă - Da, toate echipele din America de Sud merg mai departe: cinci din cinci! Bine, o să cearnă sita acum, în primul rând fiindcă Brazilia va juca cu Chile, dar e de lăudat! Oricum, toată lumea mizează acum pe o finală Argentina - Brazilia, fiindcă cele două sunt pe părţi diferite de tablou, dar despre fazele eliminatorii o să mai vorbim. Dacă celor cinci le adăugăm şi pe cele două din America de Nord (SUA şi Mexic), ajungem la concluzia că America a depăşit Europa la acest campionat, chiar dacă bătrânul continent are tot şapte echipe calificate. Însă America are 7 din 8, iar Europa 7 din 13!

Ar mai fi multe de spus, dar mă întind prea mult. Despre cât de proşti au fost elveţienii, cât de slabe au fost echipele africane, cât sunt de în urmă amatorii nord-coreeni, etc. Aşteptăm optimile, de unde sper să se califice Mexic, SUA, Argentina, Anglia, Olanda, Paraguay, Brazilia şi Portugalia (sau Spania, mi-e aproape egal).

joi, 24 iunie 2010

Jurnal Mondial (2)

Am văzut aseară, la Mondial, şi partea urâtă a fotbalului. Era de aşteptat să apară, fiindcă înainte de toate interesul fiecăruia contează. Iar când acesta este calificarea în optimile de finală ale Campionatului Mondial de fotbal, atunci e de înţeles. Nu şi de aprobat, dar asta e altă discuţie.

Partida dintre Germania şi Ghana s-a jucat până prin minutul 60. Nemţii au deschis scorul şi, la 0-0 cât era în partea cealaltă, între Australia şi Serbia, ambele erau calificate. Panzerele au continuat să atace, dorind să-şi asigure victoria cu încă un gol, dar africanii au redus motoarele, deşi un simplu gol al sârbilor îi scotea din joc. Apoi s-a anunţat pe stadion că Australia a dat gol, iar peste vreo 3 minute, cangurii au dublat avantajul. Ei bine, din acest moment s-a terminat meciul dintre Germania şi Ghana. Toată lumea s-a apucat să facă calcule (scuze pentru cacofonie). Nimeni nu mai credea că Serbia e capabilă să înscrie în ultimul sfert de oră trei goluri, dar nici că Australia mai poate marca încă două, pentru a trimite Ghana acasă.

Prin urmare, nemţii şi ghanezii s-au apucat de bambilici. Na-ţi-o ţie, dă-mi-o mie... Ba am avut impresia chiar că germanii îi invită pe africani să îi egaleze, pentru că postura de câştigători ai grupei îi trimitea în faţa Angliei! Dar ghanezii nu sunt ei atât de fraieri, au coborât de mult din copac şi şi-au dat seama că mai avantajos e un meci cu SUA în optimi... Şi uite aşa, în loc să vedem o bătaie pe viaţă şi pe moarte, am asistat la o miuţă de prost gust. Poate că cel mai bine era ca pe tabelele de marcaj ale stadionului să se transmită meciul dintre Australia şi Serbia, nemţii şi ghanezii să se strângă la mijlocul terenului, să-şi ia nişte bere cu cârnaţi şi să se uite împreună, cred că era mai interesant...

Ce să zic, s-a mai văzut aşa ceva şi în Liga Campionilor, nu e o noutate. Cert e că nu le face cinste niciuneia dintre cele două naţionale, iar pentru acest anti-joc ar fi bine ca ambele să fie trimise acasă în optimi de Anglia (pe Germania) şi SUA (pe Ghana). Şi apropo de SUA: americanii au câştigat grupaaa!!! Iată şi o dedicaţie pentru ei:

Vezi mai multe video din Muzica

miercuri, 23 iunie 2010

Maxime au zis!

Mi-am reîncărcat săptămâna trecută cartela la Vodafone şi m-am ales, fără să solicit aşa ceva, cu serviciul MAXIMA pentru o săptămână, gratuit. Adică, tot ce trebuia să fac eu era să citesc câte o maximă celebră pe zi, pe care mi-o trimiteau cei de la VDF pe sms. Hmm, ciudat, dar până la urmă interesant. Iată-le, vi le împărtăşesc şi vouă, poate vă vine ideea să vă abonaţi la MAXIMA, am înţeles că serviciul costă 0,5 euro pe lună.

- "Ai grijă să obţii ce îţi doreşti în viaţă sau vei fi obligat să te mulţumeşti cu ce primeşti" - George B. Shaw
- "Poate că pentru lume eşti o singură persoană, dar pentru o anumită persoană eşti întreaga lume" - Gabriel Garcia Marquez
- "Nu am dat greş niciodată! Pur şi simplu am descoperit 10.000 de idei care nu funcţionează" - Thomas Edison
- "Cel care zâmbeşte atunci când lucrurile iau o întorsătură proastă s-a gândit deja pe cine să dea vina" - Robert Bloch
- "Nimeni nu este de neînlocuit, dar uneori este nevoie de mai multe persoane pentru a înlocui una singură" - Claire Martin
- "Dacă judeci oamenii, nu vei avea suficient timp să-i iubeşti" - Maica Tereza
- "Cel mai bun mod de a te înveseli este să încerci să înveseleşti pe altcineva" - Mark Twain

marți, 22 iunie 2010

Jurnal Mondial (1)

E cam ciudat să mă apuc, după o săptămână şi jumătate, să scriu un jurnal al Campionatului Mondial, dar nici nu vreau să-mi transform blogul într-unul de fotbal. Aşa că pentru prietenii mei microbişti am să scriu din când în când părerile mele despre Mondial.

Ieri s-a încheiat etapa a doua a partidelor din grupe şi de azi încep emoţiile, fiindcă de acum încolo echipele vor juca cu sabia deasupra capului. Ca o părere personală, sunt extrem de mulţumit că una dintre cele două echipe (singurele) care şi-au asigurat matematic calificarea în faza optimilor e Olanda. Alături de ea e Brazilia, despre care scrisesem în previziunile mele că nici nu va trece de grupe. OK, m-am înşelat, dar continui să cred că Brazilia nu va atinge semifinalele, poate nici chiar sferturile. Să vedem... Şi mai sunt fericit că Argentina şi Portugalia au practicat un joc superb, conform aşteptărilor.

Înainte de a începe analiza pe grupe, să atrag atenţia că prea mulţi s-au grăbit să cânte prohodul Italiei, Angliei şi Spaniei. Cele trei sunt nişte forţe şi o vor dovedi în cea de-a treia etapă. Oricum, nu ştiu de ce se mai miră cineva de parcursul Italiei, ştiindu-se faptul că macaronarii încep foarte prost fiecare turneu final. În schimb, sunt mulţumit că Franţa pleacă acasă cu coada între picioare, adică exact ce am presupus. Când îl ai pe Domenech antrenor şi te încăpăţânezi să-l foloseşti pe Anelka înaintea lui Henry, nu e nicio surpriză că nu treci de grupe două turnee finale la rând (2008 şi 2010).

Grupa A. Uruguay şi Mexic vor merge mai departe, spre disperarea francezilor şi a gazdelor. Când toată lumea le vedea calificate mai departe pe Franţa şi Africa de Sud, eu am mizat în primul rând pe Uruguay (care are un atac mortal, Forlan - Suarez) şi speram pentru mexicani.

Grupa B. Argentina e de departe cea mai bună din grupă. Va avea de tras azi cu grecii lui Rehhagel, dar Messi şi ceilalţi nu se pot încurca, chiar dacă vor mai odihni dintre titulari... Şi pentru că grecii au meci greu, cred că alături de pume vor merge în optimi coreenii de sud.

Grupa C. Aici lucrurile par cele mai încurcate. Slovenia e lidera grupei, dar nu o văd rezistând în ultimul meci contra Angliei. Rooney, Gerrard şi Lampard vor învinge clar şi vor trece mai departe, alături de americani, care sunt în stare să bată pe Algeria. Aşadar, încă o dată previziunile de dinainte de Mondial par să se adeverească.

Grupa D. Idem cu grupa C. Ghana trebuie să reziste forţei de joc a germanilor şi nu cred că va reuşi, aşa că a doua calificată se va decide dintre Australia şi Serbia. Favorită e Serbia, care poate spera şi la un egal, în timp ce australienii şi dacă îi bat pe sârbi, nu au garantat locul în optimi, fiind posibil să-i trimiotă acolo pe... ghanezi!

Grupa E. Aici un lucru e clar: Olanda merge sigur mai departe, indiferent de ce va face în ultimul meci, contra Camerunului, africanii având 0 puncte. Ca la EURO (în meciul cu România), Olanda va trimite pe teren o a doua echipă, dar asta nu înseamnă că nu poate să bată. Derby-ul grupei va fi Japonia - Danemarca. Europenii trebuie neapărat să câştige, egalul neajutându-i. Dar danezii au demonstrat că pot să se concentreze în momentele grele.

Grupa F. Italia trebuie să bată Slovacia pentru a fi sigură 100% că se califică. Ce, credeţi că e imposibil să nu bată? Elevii lui Lippi vor avea un cuvânt greu de spus la acest Mondial. Se vehiculează că şi cu un egal trec mai departe. Calculele aşa spun, dar azzurri vor învinge sigur. Şi alături de ei, îi văd pe paraguayeni în optimi, fiindcă au jucat extrem de bine până acum.

Grupa G. Brazilia - Portugalia e un meci de care pe care. Matematic, portughezii ar mai trebui să aibă emoţii pentru calificare, numai că acest superb 7-0 de ieri le asigură siguranţa în partida-spectacol cu brazilienii. Mizez pe Cristiano Ronaldo şi compania în confruntarea cu brazilienii, după care ambele echipe vor trece mai departe în faza următoare.

Grupa H. Spania trebuie să bată pe Chile ca să se califice, şi vă asigur că nu va fi uşor! Chilienii sunt tari, dar nu atât de tari încât să se pună în faţa campioanei Europei. Iar victoria lor la orice scor, coroborată cu victoria Elveţiei în faţa Hondurasului, o va aduce pe formaţia din Ţara Cantoanelor în optimi. HOPP SWITZ (urarea elveţienilor, pe care am învăţat-o acum doi ani la EURO)!

duminică, 20 iunie 2010

"Sunt stelist de mic"

Am văzut la ştiri că jucătorul din Liga I pe care-l admiram cel mai tare, Mihai Răduţ, s-a transferat la Steaua, deşi eu îl doream cu ardoare la Dinamo. E, asta e viaţa, omu' a ales cu sufletul. A declarat că e stelist, aşa că nu putea să meargă la rivala de moarte.

Însă a făcut o greşeală capitală, aşa cum fac toţi fotbaliştii fără cap: declară pupând stema noii echipe că "Sunt stelist de mic"! Ce prostie mai mare să faci asta nu există! Aşa a făcut şi Dodel Tănase şi asta nu i-a atras simpatia fanilor, fiindcă o simplă declaraţie de dragoste nu e de ajuns. Degeaba spui că iubeşti Steaua de mic, dacă randamentul tău e mai bun în cluburi, decât pe teren. Fanii nu vor ierta asta şi vor taxa întotdeauna prestaţiile cu fluierături. Apoi, cine ştie, poate te accidentezi, poate nu te adaptezi, iar clubul va fi nevoit să te dea la altă echipă sau să te vândă, Cum mai poţi tu, Răduţ sau Tănase, juca cu această etichetă de "stelist" pusă? Trebuie să fii tâmpit să declari aşa ceva. Uite la Pleşan, el e exemplul cel mai clar. A declarat că e stelist de mic, iar acum clubul pe care l-a iubit îi dă un şut în cur. Bine-i face!

Sincer, la alte echipe nu am auzit astfel de declaraţii, decât oarecum voalate. Ce să le ceri însă fotbaliştilor? Creier mic sau deloc!

Smiley strikes again

Citeam deunăzi că România a devenit buricul lumii în ceea ce priveşte hit-urile momentului. Nu ştiu de unde le scoate Moga ăsta, dar melodiile lui sunt criminale. Eu unulş sunt înnebunit după ultimul megahit al celor de la Radio Killer, cu Smiley în prim-plan. Mi se pare cea mai tare melodie din această perioadă, a Campionatului Mondial!

marți, 15 iunie 2010

Tănase, tot cu bomba

Yeap, am intrat şi eu în jocul ăsta prostesc al presei. Dodel nu se dezminte şi, în ciuda declaraţiilor hotărâte din ziare şi a garanţiilor oferite suporterilor şi patronului, tot cu pierde vară de "bombă sexy" e. Observaţi, da?, că am pus în ghilimele. Astă seară au văzut meciul Braziliei împreună, pe o terasă din Piteşti. Of-of, măi-măi!

luni, 14 iunie 2010

Cocoşu'

Luaţi-l ca banc dacă vreţi, e o chestie adevărată care a avut loc atunci când m-am dat şi eu cocoş...

Două fetiţe la vreo şase ani jumate, prietene, se jucau în parc. La un moment dat, una dintre ele vine aproape plângând la o băncuţă:
- Tati, doi băieţi ne împing şi ne fac proaste!
Plictisit şi întrerupt de pe Facebook, acesta se ridică şi, nedorind să se bage în micuţul incident dintre copii, se hotărăşte totuşi să-i urecheze verbal pe agresori.
- Bă, ce aveţi cu fetele? Vedeţi lacul ăla? Poate vreţi să înotaţi cu peştii!
- Nenea, nu vrem, că acolo sunt păianjeni!

PS - Nu mă mai consolaţi după Germania - Australia 4-0, fiindcă eu sunt un cangur european, cu simpatii sud-americane.

duminică, 13 iunie 2010

Ultimul cântec

E şi ultimul film la care mai merg fără a consulta în prealabil un sinopsis... I-am promis Erikăi de o săptămână că sâmbătă mergem la film, la Toy Story 3. Din păcate, CinemaCity nu l-a inclus în program, deşi premiera a avut loc vineri. Aşa că, în locul jucăriilor am ales, cu unanimitate de voturi, "Ultimul cântec", cu draga de Miley Cyrus.

Din ce ştiam eu, Miley era o adolescentă ciufută care vine în vacanţa de vară la tatăl ei, fără niciun chef, mai mult obligată. Inima ei rece de new-yorkeză e pusă pe jar de Will, un tânăr frumos, deştept, romantic, bogat şi idealist, care o ajută să-şi recapete plăcerea de a cânta, plăcere pierdută odată cu divorţul părinţilor. Bănuiam că e un film de dragoste, şi am mers la el doar pentru Miley, dar de fapt e o dramă dură!

Pentru că, de la jumătatea filmului, povestea îşi schimbă registrul, devenind tragică! Tatăl lui Ronnie (Miley) intră în metastază la cancerul pulmonar de care suferea, iar fata decide să-şi schimbe radical viaţa şi atitudinea. Îşi dă seama că tatăl ei a iubit-o enorm şi se hotărăşte să-i fie acestuia aproape până ce moartea-l va lua de lângă ea. Iar ultimul cântec e o melodie pe care tatăl nu mai apucă să o compună pentru fiica ei, Ronnie terminând-o exact când el îşi dă obştescul sfârşit. Să vă mai spun că nu-mi mai puteam stăpâni lacrimile, şi Erika mă întreba tare "De ce plângi, tati"? Noroc că eram doar şase inşi cu toţii, că altfel mă făceam de rahat pe acolo... Nici să-i citesc subtitrarea nu mai puteam, iar Eri făcea: "Tati, ce-a zis? De ce nu-mi citeşti? Nu mai plânge!". Dureros, mai ales că destinul pare să-mi fie acelaşi...

Bine, a mai fost şi o fază, la care m-am spart de râs. Tatăl lui Ronnie o întreabă în film: "Îţi place de băiat (de Will)?", iar eu îi citesc Erikăi, la care ea se fâstâceşte şi-mi zice: "Da! Ăăă, nu... Lui Ronnie îi place, nu mie". Dulcica de ea, cât de naivă e! V-am spus că e pedepsită la grădi fiindcă a pupat un băiat? Noroc că joi are serbarea, scapă...

vineri, 11 iunie 2010

Giovani, my friend!

Gata, aşteptarea a luat sfârşit: Campionatul Mondial a început! Cu o mare surpriză!

Nu, egalul dintre Africa de Sud şi Mexic (1-1) nu poate fi considerat o surpriză, ci revelaţia pe care am avut-o: l-am revăzut pe simpaticul jucător mexican Giovani. Nu mai ştiam de mult nimic despre el, şi mi-am dat seama şi de ce: a început să fie cunoscut în fotbalul mare cu numele de Dos Santos, aşa cum de fapt a fost numit continuu şi de comentatorii Televiziunii Române.

L-am cunoscut pe Giovani Dos Santos în toamna anului 2007, atunci când am fost prima dată la Barcelona. Am dat mâna cu el şi i-am refuzat autograful, cretin ce sunt, pe vremea aceea el nefiind deloc cunoscut!

După ce am făcut turul stadionului Nou Camp, mă pregăteam să intru în magazinul oficial, când un zvon a creat panică printre vizitatori: jucătorii lui Rijkaard ieşeau de la antrenament. Din păcate, nu au fost prea mulţi, deoarece am nimerit în perioada în care toate vedetele Barçei erau plecate la loturile lor naţionale. Iar cei care au ieşit din garajul subteran, au făcut-o la volanul bolizilor lor cu geamuri fumurii. Singurul care a păşit printre noi a fost un tinerel subţirel, scund, bronzat, pe care nu-l cunoşteam. Avea doar un necessaire Nike în mâini şi părea stingher. Cineva chiar de lângă mine l-a strigat "Giovani", iar acesta a venit la un metru de mine! A dat mâna cu spaniolul şi apoi şi cu mine, crezând probabil că suntem prieteni. Au vorbit cei doi vreo juma de minut, Giovani săracu' era cu faţa şi la mine, numai că eu nu vorbeam cu el! Şi nici măcar la final nu i-am oferit programul de vizită ca să-mi dea autograf, deşi "prietenul" meu a făcut-o!

După o perioadă scurtă a debutat la Barcelona, era chiar genul lui Messi, dar nu ştiu de ce nu a primit mai multe şanse de la Guardiola, cel care i-a succedat lui Rijkaard, mai ales că la finele sezonului a dat şi un hattrick! Probabil că Pep a considerat că are prea mulţi jucători de aceeaşi factură în lot, Messi, Giovani, Pedro şi Bojan Krkic... Acum văd că a ajuns la Galatasaray, dar părerea mea e că ar putea juca din nou foarte bine în Spania. Baftă, my friend!

miercuri, 9 iunie 2010

Experimente gastronomice: vin cu Cini Minis

Dont't try this at home! Sau hai, măcar o dată merită... În seara asta aveam chef de o cană cu vin fiert, m-am gândit la ea toată ziua. Când să-mi pregătesc, am descoperit că nu mai am scorțișoară, eu fiind un mare devorator de scorțișoară: în cafea, în vin, în ceai, în orez cu lapte...

Fiindcă nu mai aveam niciun chef să ies, eram pe punctul de a renunța, când mi-am adus aminte că am în casă Cini Minis. Și ce credeți că am făcut? Am pus cerealele cu scorțișoară într-un castron, după care am turnat vin fiert! Nu e extraordinar la gust, e extraordinar de hazliu, cum beau eu vin ca vikingii, din castron! Îmmm, și cerealele au gust ciudat...

marți, 8 iunie 2010

Merg pe mâna lui Maradona


Fraţilor, am intrat pe ultima sută de metri înainte de debutul Campionatului Mondial de fotbal, din Africa de Sud, evenimentul sportiv nr. 1 al anului în opinia mea. Este al optulea turneu final pe care-l văd LIVE, deocamdată niciunul pe viu, dar nu e niciodată prea târziu... Povestea frumoasă a început în 1986, atunci când am văzut victoria Argentinei prin vecini, la cei care prindeau cel mai bine bulgarii. Îi vedeam şi eu acasă, dar cam cu purici, aşa că am colindat împreună cu tata casele din blocurile alăturate, până am ajuns la nişte persoane pe care nu le văzusem niciodată! A urmat emoţionanta Coppa del Mondo din '90, apoi superba reprezentaţie a Generaţiei de Aur din SUA 1994, mica dezamăgire din Franţa 1998 şi turneul din îndepărtata Asie, din 2002, cu nişte brazilieni superbi şi nişte turci incredibili! Iar ultima finală, cea din 2006, urmărită din holul hotelului Majestic, de la Mamaia, alături de italieni şi nemţi, este poate cea mai frumoasă amintire legată de ultimele acte ale Cupei Mondiale.

Se pregăteşte Africa de Sud. Şi fiindcă în perioada asta toată lumea face pronosticuri, în aşteptarea meciurilor oficiale, o să mi le las şi eu pe ale mele, urmând ca peste o lună să vedem unde am avut dreptate şi unde am greşit. De obicei, nu prea dau greş în fotbal, decât atunci când joc la pariuri. De-aia nu prea joc la pariuri, dar un consultant bun pot fi, aviz amatorilor...

Favorita nr. 1: ARGENTINA
După mine, pumele reprezintă de departe cea mai bună echipă la ora actuală. Poate un pic nostalgic (după victoria din '86), poate un pic realist, eu merg pe mâna lui Maradona. Hai, nu a lui neapărat, că el nu mai joacă fotbal (cine ştie, cunoaşte), ci a pleiadei de vedete din care e format lotul. Păi fraţilor, să ai un atac din cinci stele de cinci stele, Messi, Higuain, Milito, Kun Aguero şi Tevez, să ai nişte mijlocaşi precum Mascherano, Di Maria sau Veron, ce ţi-ai mai putea dori? Doar să marchezi mai multe goluri decât primeşti, adică exact strategia Argentinei din urmă cu 24 de ani, fiindcă nici atunci pumele nu străluceau în apărare.

Favorite certe: SPANIA şi ANGLIA
Nu am calculat exact ţintarul Cupei Mondiale, dar văd o finală între Argentina şi Spania sau Anglia. Ibericii formează cea mai frumoasă echipă la ora actuală, chiar şi fără Torres şi Iniesta, au o fantezie în joc extraordinară. Şi, dacă nu mă înşel, au cam dominat fotbalul european în ultimii trei ani, aşa că e cazul să şi câştige prima lor cupă mondială. De partea cealaltă, englezii aşteaptă un nou succes de 44 de ani! Şi eu cred că de data asta vor fi aproape, fiindcă în sfârşit şi-au luat antrenor. Unii mizează pe Gerrard sau Rooney, eu mizez pe Fabio Capello! Gândiţi-vă, rigoare italiană combinată cu valoare britanică...

Favorite all-time: ITALIA şi GERMANIA
Ştiţi cum se spune: toată lumea îşi face calcule, şi vin italienii cu al lor 1-0 şi câştigă tot! Iar nemţii nu sunt departe... În ultimul timp au demonstrat, deşi nu ştiu dacă le contesta cineva calitatea asta, că au puterea să revină de la 0-1 şi să câştige, indiferent de aversar.

Surpriza: SUA
Aşa cum scriam şi în urmă cu un an, cu ocazia Cupei Confederaţiei, americanii au crescut foarte mult şi nu foarte departe în timp vom consemna superioritatea lor şi în soccer. Poate nu chiar acum, în 2010, dar oricum pot provoca destule surprize. Din grupe îi văd ieşiţi sigur, fiindcă nu au adversari extraordinari.

Challengeri: COASTA DE FILDEŞ sau NIGERIA
Fiind primul turneu final desfăşurat pe continentul negru, sigur cel puţin una dintre formaţiile africane va fi susţinută un piculeţ, aşa cum s-a întâmplat în 2002, când Coreea de Sud a atins semifinalele. Cele mai valoroase echipe africane mi se par Coasta de Fildeş, chiar şi fără Didier Drogba (se pare totuşi că-şi va reveni) şi Nigeria. Algeria, Camerun, Ghana şi Africa de Sud nu ştiu dacă au forţa să se bată pentru semifinale.

Eu vreau: OLANDA şi PORTUGALIA
Întotdeauna, la fiecare turneu final, ăstea două sunt favoritele mele. În sfârşit, olandezii şi-au făcut trupă tare, prea tare aş zice, şi ar putea repeta finala din '78, cu Argentina. Ar fi cea mai frumoasă finală posibilă pe care aş putea-o vedea în viaţa mea. Portughezii se bazează din nou pe CR9, dar nu ştiu cât poate duce de unul singur şi Ronaldo al meu... Vom vedea...

Spectaculoasa: URUGUAY
Forlan - Suarez. Vai de mine, ce atac are Uruguayul! Rivalizează cu cel al Argentinei! De Forlan mi-a plăcut întotdeauna, fie că a jucat la Manchester, Villarreal sau Atletico Madrid, a dat goluri cu cârca. Iar Suarez e vedeta mea de la Ajaxul meu! Fro' 50 de goluri anul ăsta pentru Ajax, ceea ce spune mult despre valoarea lui. De urmărit! Oricum, le ţin pumnii să-i trimită pe francezi acasă încă din faza grupelor.

Dezamăgirea cruntă: BRAZILIA
Ei bine, am ajuns şi la final! Mereu un fan al Braziliei (de fapt, când sunt neutru, eu sunt fan al fotbalului spectacol), de data asta cred că va da chix! Toată lumea o vede favorită, a câştigat cu Tanzania la scor, dar nu mă încântă. După mine, la ora actuală, Selecao are doar patru jucători valoroşi în lot: Dani Alves, Kaka, Robinho şi Luis Fabiano. Exceptându-l pe ultimul, ceilalţi trei sunt inconstanţi, Robinho face un meci bun şi trei proaste, Kaka a stat pe bară ultimele patru luni, iar Dani Alves mi se pare obosit. Brazilia are şi grupă foarte tare, cu Portugalia şi Coasta de Fildeş, aşa că eu prevăd un dezastru: nici nu va ieşi din grupe! Să vedem...

duminică, 6 iunie 2010

Cangurianu'

Ieri am avut un puseu de nostalgie, când am dat nas în nas cu cel care mi-a spus pentru prima oară "cangure". De fapt, el îmi spunea "canguriene", exact aşa cum m-a numit şi ieri. Din păcate, amândoi eram pe fugă, altfel i-aş fi explicat cum a ajuns porecla lui, emblema mea!

vineri, 4 iunie 2010

Filmul bate viața (2)

Aoleu, scuze, mai era o întrebare:

4. Ce actori sau personaje îți plac?
- Păi dacă până acum ne-am jucat, acu' începe treaba serioasă!
La bărbați îmi place foarte mult acum Gerard Butler, dar my favorite one e Brad Pitt. Mai îmi plac mult Leonardo DiCaprio, Will Smith, Ethan Hawke, Keanu Reeves și fostul soț al lui Jennifer Lopez, am un lapsus. Din generația veche nu ai cum să nu-i admiri pe Robert De Niro, Al Pacino, Jack Nicholson, Pierce Brosnan, Harrison Ford, Sean Connery sau Anthony Hopkins.
În ceea ce le privește pe femei, admirația mea se împarte în trei decade distincte, favorizate de perioadele mele de maturizare. Prima ar fi cea a frumuseții și naivității adolescentine, unde intră Cameron Diaz, Jennifer Aniston, Gwyneth Paltrow sau Meg Ryan. A doua, a senzualității supreme, o are cap de listă pe cea mai tare femeie EVER, Angelina Jolie, favorita mea, of course. Mi-a plăcut enorm de ea în Wanted, ce femeie! Foarte senzuale mi se par Sharon Stone și Halle Berry, plus franțuzoaicele Monica Bellucci și Ophelie Winter, iar din noul val Jessica Alba și Megan Fox. Și în sfârșit, a treia decadă, în care mă pregătesc să intru, e a actrițelor sofisticate, glamour: Catherine Zeta Jones, Charlize Theron sau noua Demi Moore.

Cam asta e, dau leapşa mai departe Emei şi Ilenei. Baftă!

Filmul bate viața

Am primit de la Anca o leapșă cu subiectul meu preferat: filmele. OK, OK, exagerez, subiectul meu preferat e fotbalul, dar dacă nimeni nu-mi dă o leapșă legată de fotbal... A, uite o idee bună, să inventez eu una!

Sunt un mare fan al filmelor, e și normal, doar sunt generația vremurilor nebune ale cinematografiei! Ce altceva putea să iasă din mine, după ce mi-am petrecut zile întregi la cozile caselor de bilete? A, da, bișnițar... Poate era mai bine!

Acum, introducerea fiind făcută, declar deschisă leapșa:

1. Tu în ce poveste crezi?
- Cred în toate poveștile pentru copii, în basmele minunate ce ne-au înseninat copilăria! Retrăiesc clipe magige acum, când mă uit împreună cu Erika la reeditările după 25 de ani ale senzaționalelor povești Disney: Frumoasa din pădurea adormită, Albă ca zăpada, Frumoasa și bestia, Peter Pan, 101 dalmațieni, Pisicile aristocrate, Doamna și vagabondul și multe altele.

2. Ce film vechi te face să simți furnici și fluturi pe tot corpul?
- Vacanță la Roma! De asemenea, sunt și generația "cinematecii", așa că am văzut cu mare plăcere toate capodoperele: Un tramvai numit dorință, Poștașul sună întotdeauna de două ori, My fair lady, Zbor deasupra unui cuib de cuci, La răscruce de vânturi, La strada, Casablanca și câte și mai câte... Dar povestea de dragoste unică dintre Audrey Hepburn și Gregory Peck este răvășitoare chiar și acum. Când am fost în 2008 la Roma am avut ocazia să-l revăd în cadrul unui festival care avea loc acolo, dar...

3. Ce film te face să plângi și să râzi în același timp?
- Indiscutabil Forrest Gump! Povestea copilului bătut de soartă care reușește în viață călăuzit mai mult de o forță divină compensatoare este extrem de emoționantă. E filmul meu de suflet, l-aș vedea de mii de ori la aceeași intensitate.
Poate părea un semn de slăbiciune, dar sunt genul de cinefil care nu-și ia lângă el popcornul, ci o batistă. Cel mai crunt am plâns în ultimul timp la În căutarea fericirii, PS I Love You și Titanic.

joi, 3 iunie 2010

Piteștiul nu e în Oltenia!

Idioții de la TVR Craiova au inclus Piteștiul și județul Argeș pe harta Olteniei! Cretinii ăia care lucrează la, culmea, postul public de televiziune susținut financiar de către noi, au reinventat ei geografia, au reîmpărțit ei provinciile istorice după bunul plac! Cum e posibil să fim umiliți în asemenea hal? Mă mir că nu au trecut Tg. Mureșul pe harta Ungariei, Botoșaniul pe cea a Ucrainei și Timișoara pe cea a Serbiei.

Să nu mi se spună mie explicația tâmpă că Piteștiul e în partea nu știu care a râului Olt, că atunci putem generaliza și cu alte orașe mari. Să fie clar, Piteștiul e în Muntenia!

Abia acum îmi dau seama de ce, atunci când mergeam în toată țara cu fotbalul, ni se spunea "olteni"! Pentru că niște handicapați mintal fac educație la televizor!

miercuri, 2 iunie 2010

Oraşul papagal

Să fie clar, îmi iubesc oraşul foarte tare, îmi plac la nebunie Centrul, Piaţa roşie, fântâna de un milion de euro, nocturna de la stadion de 60 de miliarde, aparatele de fitness din parcuri şi, în general, îmi plac toate investiţiile scumpe făcute pe timpul mandatului lui Pendiuc! Asta, spre disperarea detractorilor primarului, care ar fi vrut acum un Piteşti ca-n anii '89, dar cu 100 de blocuri sociale în plus, care ar fi fost ocupate, oricum, în proporţie de 90% de ţigani.

Şi totuşi e un aspect care mă deranjează foarte tare: aerul de sorcovă! Încă o dată m-am convins de faptul că oraşul ăsta nu a avut niciodată după Revoluţie un arhitect şef, ca să nu zic un serviciu de urbanism... De când s-a început termoizolarea blocurilor, Piteştiul parcă este un imens papagal. Blocurile sunt vopsite în toate culorile şi combinaţiile posibile! Am văzut chiar trei culori diferite pe un singur bloc, incredibil! Fiecare echipă de construcţii colorează după cum o taie capul, fără să se consulte cu nimeni, nici măcar între ele... În afară de asta, sunt apartamente lăsate neizolate, sau lucrări pe care le-a luat deja mucegaiul! O mare bătaie de joc!

Culmea, la nici 20 km distanţă, la Topoloveni, lucrările de termoizolare a blocurilor merg perfect, iar aspectul oraşului e o încântare. Am aflat de la un localnic faptul că Primăria plăteşte lucrările şi le supervizează, urmând ca, în timp, să-şi recupereze investiţiile de la asociaţiile de proprietari. Vă vine sau nu să credeţi, dar Topoloveniul arată unitar, tineresc, blocurile sunt toate colorate în alb-vişiniu (primarul o fi ceferist), iar muncitorii lucrează cu spor, nu trag mâţa de coadă. Ce să zic, o fi vreo nouă afacere dubioasă, fiindcă e clar că o firmă a fost avantajată, dar mai contează, atâta timp cât treaba e făcută în folosul comunităţii?