Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 31 decembrie 2014

Nostalgii (fără Murariu și Lăzărescu, dar cu Aho, aho)...

Nu știu de ce, dar dintre toate Revelioanele petrecute în viaţa mea, cu cea mai mare plăcere îmi amintesc doar de cele cu părinţii, din anii 86-90, deși am făcut mai de toate în noaptea dintre ani: am fost și la munte, am petrecut și în club, dar și în restaurante de lux, am stat și acasă, am fost și la țară, am petrecut și la rude, am fost și la concert în aer liber, în fața Primăriei.

De fapt, știu de ce... Îmi amintesc că în perioada amintită era o emulație generală în familie, care-mi lipsește de foarte mulți ani: unii pregăteau zeci de feluri de mâncare, alții pregăteau băuturile, se tocmeau "lăutarii" sau se amenaja camera de petrecere! Fiindcă am uitat să spun, dar ai mei organizau Revelioanele la noi în apartament, unde invitau 3-4 familii complete: vecini, colegi de serviciu sau neamuri. Și uite așa ne strângeam vreo 20 de persoane care nu aveau nevoie nici de televizoare HD, nici de smartphone-uri, nici de laptopuri sau tablete cu Facebook ori youtube pentru a se distra de minune. Iar noi, copiii, găseam tot timpul ceva de joacă printre două feluri de mâncare: ba mergeam cu sorcova pe scară, ba aprindeam artificii, ba trăgeam cu carbid ca să anunțăm venirea noului an.

Dar momentul pe care îl așteptam cu toții era Plugușorul pe care prietenul cel mai bun al lui tata, Nea Nelu Leuștean, îl compunea special pentru seara de Anul Nou. De fiecare dată altul, de fiecare dată hazliu! Avea Nea Nelu un talent senzațional de a potrivi în versuri pățaniile de peste an ale lor, de a face mișto subtil de tata și asta, fără a se depărta prea tare de structura unui Plugușor tradițional. Frumoase amintiri, păcat că nu am avut inspirația de a păstra niciun Plugușor dintr-acesta, nici măcar fotografii nu am din perioada aceea... :(

Și-mi amintesc cu cea mai mare plăcere de primii mei bani grămadă câștigați într-o noapte de Revelion. Am învățat Plugușorul la perfecție și am plecat cu un prieten mai mare cu doi ani decât mine, Florin, la colindat. Era în 1991 sau 1992... Am plecat din Trivale, din cartierul în care amândoi copilărisem, am luat la picior bloc cu bloc, scară cu scară, apoi am coborât pe Teilor, Centru și până în Popa Șapcă, unde amândoi ne mutaserăm. Am strâns cu plugușorul nostru un sac de bani, țin minte că ne minunam fiindcă nu mai văzuserăm niciunul atâta purcoi de bani! Dacă e să estimez acum, cred că fiecare ne-am ales cu vreo 1500 de lei actuali (15 milioane)! Aho, aho, copii și frați :))

Departe de mine de a fi un nostalgic al vremurilor comuniste, dar remarc astăzi că lumea nu mai e atât de bucuroasă că vin sărbătorile, chiar dacă acum îl avem și pe Moș Crăciun. Lumea e mai sictirită, nu mai deschide ușa colindătorilor, familiile nu se mai strâng să petreacă neaoș, copiii urează cu telefonul în mână și căștile pe urechi.

Acum, goana cea mare e în hypermarketuri. În ultimele 10 zile ale anului e o nebunie totală, toată lumea se calcă în picioare pentru mâncare și băutură! O tură înainte de Crăciun, o tură înainte de Revelion și încă una pe 1-2 ianuarie, după ce tonele de mâncaruri și băuturi s-au consumat în stil barbar.

Fac Revelionul 2014 acasă, fără fast, fără haine șmechere, cu cozonac de la Auchan și salată de boeuf de la Lidl. O să mă uit la televizor (orice, dar nu Antena 1), o să stau pe Facebook, o să ciocnesc un pahar de Șampanie de copii si o să mă bucur de fiecare minut petrecut înainte și după ora 12 noaptea. Indiferent dacă aș fi mers într-o pensiune bengoasă, într-un club gălăgios sau într-un restaurant fițos, nu cred că aș fi putut să mă simt mai bine ca acum, în lumea mea, în liniștea mea, în ambientul pe care mi l-am creat în 2014.

Aho, aho, copii și frați,
Stați puțin, nu comentați,
Postarea de mi-o citiți,
Like-ul de mi-l dăruiți!

La mulți ani, lume!

duminică, 21 decembrie 2014

Să trăiți bine, varianta 2014

Când am lansat acest blog, acum mulți ani în urmă, am făcut-o pentru a avea un fel de jurnal. Nu secret, fiindcă internetul nu este un spațiu privat, dar măcar unul în care emoțiile, trăirile, momentele importante din viață să îmi fie împărtășite de un cerc restrâns de apropiați.

Ei bine, simt că astăzi, 21 decembrie, s-a consumat un astfel de moment emoționant. Este vorba de predarea stafetei de la Palatul Cotroceni. După 10 ani de mandat, președintele Traian Băsescu îi lasă constituțional locul noului președinte ales, Klaus Iohannis. De ce emoționant? Pentru că ceremonia de investire nu este ceva ce vezi foarte des în viață, este o solemnitate de o seriozitate maximă, garantată de prezența gărzii de onoare a președintelui, de spațiul plin de încărcătură istorică și de speranțele pe care ni le punem cu toții în rigurozitatea nemțească a alesului nostru.

Mâine se vor împlini 25 de ani de la Revoluție. Mi-aduc aminte ca ieri cum am auzit de la tata, în șoaptă, primele zvonuri despre revolta de la Timișoara și cum căutam pe vechiul radio de bucătărie postul Europa Liberă, pentru știri despre situația din vestul țării. Apoi, cum într-o zi de 22 decembrie, fiind la fotbal cu prietenii pe Maracana, am văzut pâlcuri de bărbați țipând "Jos Ceaușescu!", trecând podul de peste Argeș entuziaști, cu steaguri tricolore. Și, nu în ultimul rând, dramatica seară de Revoluție transmisă la TVR plus următoarele zile înfricoșătoare, până la deznodământul fericit consfințit prin câteva focuri de armă la Târgoviște.

Klaus Iohannis este speranța upgradată a românilor. Pentru prima oară după 25 de ani, simt din nou că țara mea va avea o nouă șansă să se facă bine. Spre deosebire de 1989, în 2014 Iohannis vine după Băsescu, și nu după Ceaușescu. E adevărat, vine să însănătoșească o societate furată, umilită, bolnavă de ură, cum era și acum 25 de ani, dar măcar vine pe fundamente europene și pe principii mondiale bine cimentate de Traian Băsescu. E adevărat, Băse a avut și el multe bube, dar că nu ar fi fost un bun român, care nu și-ar fi sacrificat chiar și viața pentru binele României, nu se poate spune! S-a luptat cu hoții din Parlament și cu corupția și numai datorită lui simțim azi că DNA și Justiția ne răzbună pentru atâția ani de jaf din averile noastre, din averea poporului.

E un nou început pentru România. Băsescu pleacă, Iohannis intră în Palatul Cotroceni. Mai mult decât o poză oficială, mai mult decât un șablon, e emoția din spatele tabloului. Marinarul și-a făcut datoria, marinarul poate să plece! Neamțul ne-a reaprins speranțele, neamțul trebuie să facă România să meargă ceas!