Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 29 septembrie 2010

The Girl With a Dragon Tattoo

Yeap! E realitate. Am crezut că Oana glumeşte la unul dintre comentariile pe acest blog, dar văd că are dreptate. Extraordinara carte Bărbaţi care urăsc femeile, a lui Stieg Larsson, prima din trilogia Millennium, a fost ecranizată de suedezi. Filmul se numeşte The Girl With a Dragon Tattoo (traducerea în engleză), a fost lansat în decembrie 2009 şi se pare că este cel mai mare succes de casă al cinematografiei sudeze din toate timpurile! Aşa cum, de altfel, trilogia Millennium este cea mai vândută lucrare din istoria literaturii suedeze... Din câte am văzut, filmul e de curând şi în programul cinematografelor din Bucureşti şi, probabil, în curând, va ajunge şi la Piteşti.

Şi fiindcă americanii nu puteau să scape un aşa prilej de a se îmbogăţi, de a scăpa printre degete un asemenea subiect, deja au anunţat că vor face un remake. Probabil va fi cel mai rapid remake din istoria cinematografului hollywoodian, la doar un an şi ceva de la apariţia originalului. Din câte se aude, Mikael Blomkvist va fi intrepretat de James Bond, adică de Daniel Craig, dar a fost bătaie pe rolul lui, interesaţi fiind şi "trioul" de succes Brad Pitt, George Clooney, Matt Damon. Nu se ştie cine o va juca pe Lisbeth Salander, de fapt sarea şi piperul trilogiei, dar sunt destule fete silfide şi interesante în Cetatea Eternă. Eu aş vedea-o pe Milla Jovovich, dar şi fetiţele din ultimele două serii "Curierul" s-ar încadra.

marți, 28 septembrie 2010

Mistreţul cu colţi de argint

Zilele trecute am făcut o aroganţă pe Facebook, făcând mişto de Jose Mourinho, după ce Realul s-a chinuit să scoată un 0-0 amărât cu nou-promovata Levante. Mi-am adus atunci aminte de senzaţionala poezie Mistreţul cu colţi de argint, a lui Ştefan Augustin Doinaş şi am improvizat puţin:

Portughezul cu colţi de argint tociţi
Un prinţ prin Levant
Îndrăgind vânătoarea
Prin inimă neagră de-apărare trecea
Croindu-şi cu greu prin hăţişuri cărarea.

Duminică şi luni am fost chinuit de această poezie. Am încercat să mi-o reamintesc, dar am avut multe lapsusuri, dat fiind faptul că au trecut mai bine de 15 ani de când nu am mai recitat-o. Aşa că azi, nu am mai rezistat, şi am căutat-o pe google. După părerea mea, Mistreţul cu colţi de argint este cea mai frumoasă poezie scrisă vreodată în limba română! De când am auzit-o prima dată, am vrut s-o învăţ. Pe vremea când făceam eu liceul, poezia lui Doinaş nu era în programă, am înţeles că a fost introdusă mai târziu.

Aveam mai puţin de 18 ani, când am auzit la fratele meu pe un disc de vinil un concert Flacăra, al lui Adrian Păunescu. Printre melodii, mi-a reţinut atenţia o extraordinară interpretare a lui Caramitru, parcă... Recita o poezie super-mişto. M-am uitat pe copertă şi am văzut că se numeşte Mistreţul cu colţi de argint... Fiindcă pe atunci nu exista internetul, am dat fuga la bibliotecă şi am împrumutat cartea lui Doinaş, cu poezia. Şi am învăţat-o pe dinafară, dar nu oricum, ci cu intonaţia incredibilă a actorului (nu bag mâna în foc că era Caramitru). Cu această poezie am făcut furori la un cenaclu, interpretarea mea stârnind un val de aplauze!!! Ce mândru am fost atunci! Mă şi vedeam actor de Hollywood... Chiar am intenţionat o perioadă să dau la UNATC, dar am renunţat când m-am interesat şi am aflat că sunt tineri care dau şi de 10 ani şi tot nu intră...

Oricum, celor care nu o ştiau, iată poezia în întregime:

Mistreţul cu colţi de argint
de Ştefan Augustin Doinaş

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin hăţişuri cărarea,
cânta dintr-un flaut de os şi zicea:

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeata de lemn!...

- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeata de fier!...

- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el striga îndemnându-i spre creste:
- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeata de foc!...

- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! Sub luceferii palizi ai bolţii
cum sta în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.

Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună... însă foarte puţin.

duminică, 26 septembrie 2010

Dezamăgit de Dan Brown

După ce i-am citit lui Dan Brown patru cărţi în mai puţin de-o lună, eram nerăbdător să lecturez şi Simbolul Pierdut, ultima şi cea mai lăudată carte a americanului. Sinopsisurile erau excelente, acţiunea promitea, dat fiind că urma să ne dezvăluie multe dintre secretele francmasoneriei şi, de ce să nu recunosc, mă atrăsese la DB stilul lui în precedentele romane.

Dar, vai! Ştiţi cum se spune: la pomul lăudat să nu te duci cu sacul! Ce carte proastă!!! Am fost dezamăgit total, credeţi-mă că mai aveam vreo 50 de pagini, intriga deja fusese rezolvată, şi nu mai aveam răbdare să mai citesc! De câteva ori am vrut să închid cartea şi s-o arunc!

De ce nu mi-a plăcut? Păi: în primul rând, a abundat în detalii despre secretele masoneriei. Ok, mi-a plăcut să aflu câteva dintre ritualuri, din istoric, din filozofie, dar DB a exagerat de data asta! Pur şi simplu sunt unele chestii care plictisesc de moarte! În al doilea rând, pur şi simplu a transformat istoria Washingtonului într-una totalmente masonică. Adică, frate, în oraşul ăla nu s-a construit nimic decât cu cartea de francmasonerie în mână? Încă o exagerare... În al treilea rând, documentarea pe care a făcut-o mi-a mirosit a wikipedia! Sigur a stat el de vorbă şi cu ceva masoni, dar această carte, în forma sa proastă, ar fi putut fi scrisă de orice ocupant al acestei planete, nu trebuie neapărat să fi fost american ca să scrii Simbolul Pierdut.

Continui, dar fără a mai numera rândurile... Nu mi-a plăcut că Robert Langdon a fost în romanul ăsta "Gică Contra"! Orice i se spunea să facă, el zicea că nu se poate, şi argumenta pe câteva pagini. Apoi, dintr-o mişcare "din poinier", se dovedea că... se poate. Şi el zicea: "A, da, aşa e"! De asemenea, au fost nişte reacţii ale personajelor foarte exagerate, vezi-Doamne, pentru păstrarea suspensului. De exemplu, când au descoperit o cameră de reflecţie, aşa de tare s-au speriat toţi de ea, de m-am gândit că or să facă infarct şi se termină cartea! Şi când colo, Robert ştia ce e o cameră de reflecţie, de fapt ştia tot ce se poate despre ea. În general, când se speriau de câte ceva, făceau: "Dumnezeule!!!", apoi îşi dădeau seama că nu era nimic...

Şi nu în ultimul rând, ideile principale au fost atât de banale, încât la final mi-au deranjat inteligenţa. Ni se spune de la început că (1) secretul pe care personajul rău vrea să-l dezvăluie despre Masonerie va aduce Apocalipsa pe pământ. Era de importanţă mai mult decât capitală ca ăla să fie impiedicat, încât CIA e dispusă să omoare pe toată lumea! Până la urmă, marea apocalipsă e un fâs: directorul CIA e mason şi se vrea ca lumea să nu afle... Apoi (2), personajul rău, Mal'ach, aleargă după "cuvântul pierdut", care îi va deschide perspectiva unui lucru măreţ, unic în istoria Universului. Iar se face propaganda-propagandei pe sute de pagini, când de fapt ilustrul lucru măreţ e un amărât de ritual, iar "cuvântul pierdut" e, nici mai mult, nici mai puţin, decât Biblia! Şi încă o chestie (3): toţi masonii de rang înalt din Washington îşi unesc forţele cu Robert Langdon pentru a opri dezvăluirea celui mai mare secret al omenirii (!!), care ar duce la găsirea şi deschiderea Portalului antic, ce ar dezvălui Misterele Antice! La final, fââââsssss din nou...

Dan Brown spera probabil că păcălelile astea vor fi uitate, dar, mie, unuia, mi s-a scârbit şi nu mai vreau să aud de DB până la finalul vieţii mele. Aşa, ca răzbunare, că mi-a mâncat două nopţi din viaţă!

Singurul lucru care mi-a plăcut enorm, a fost o explicaţie halucinantă: conform lui Robert Langdon, fotbaliştii care ridică mâinile spre cer după marcarea golului, mulţumind lui Dumnezeu, "perpetuează o tradiţie mistică precreştină de recunoaştere a puterii superioare care, pentru un scurt moment, i-a transformat în divinităţi capabile de reuşite miraculoase". Bănele, auzişi mamă? Te-a jignit unu', te-a făcut divinitate!

vineri, 24 septembrie 2010

De ce nu fac curăţenie în România

Mâine, 25 septembrie, are loc marea acţiune de ecologizare şi curăţire a României, în cadrul programului "Let's Do It Romania". Iniţial, în urmă cu mai bine de o lună, atunci când a fost lansată ideea pe Facebook, am aderat şi eu. Lumea mă ştie că sunt săritor în absolut orice problemă, sunt omul care ajută pe toată lumea... Am vrut să fac şi eu curat, ecologist sunt oricum, pentru că şi eu vreau ca ţara mea să fie curată.

Pe parcurs, mi-am schimbat părerea. Pe zi ce trecea eram tot mai convins că nu aceasta este soluţia pentru ecologizarea României. Degeaba ne strângem zeci, poate sute de mii de idealişti, dacă a doua zi poate fi la fel de murdar pe lângă noi. Muncim ca proştii, pentru ce? Răul trebuie eradicat de la rădăcină.

În zilele care au trecut de la înscrierea mea pe site-ul "Let's Do It Romania" am descoperit destule lucruri care au mirosit urât, şi la propriu, şi la figurat. Deja probabil ştiţi că în fiecare dimineaţă alerg prin pădurea Trivale. Pe la ora 9 îşi fac apariţia muncitorii de la ADP, care mătură şi fac curat prin Trivale. Şi totuşi, credeţi-mă, în fiecare dimineaţă observam mereu alte gunoaie... Sticle, hârtii, ambalaje, seminţe, etc, etc... De câteva ori era să calc, pe alei, pe vomitaţi sau rahaţi. Nu de câini, că ăştia sunt mai civilizaţi decât oamenii şi merg în pădure să-şi facă nevoile, ci de oameni! Şi astea în condiţiile în care sunt zeci de coşuri de gunoi, ba chiar Primăria a plasat de curând tomberoane imense, nu numai coşuri!

În plus, a mai fost un episod care mi-a lăsat un gust amar: eram cu un prieten de-al meu în maşina lui... Fuma... Şi scruma în scrumieră... Când a ajuns la filtru, a deschis geamul şi a aruncat ţigara pe geam! L-am întrebat: "De ce ai aruncat-o afară?". Mi-a răspuns: "Pentru că ar fi mirosit în scrumieră!". "Păi bine, dar nu miroase şi scrumul?". "Nu, scrumul nu miroase. Oricum curăţ scrumiera când oprim undeva". "Unde? Pe jos, nu?", întreb eu. "Îţi dai seama ce se întâmpla dacă îmi întorcea vântul chiştocul în maşină? Nu-mi ardea tapiţeria?". Deci e clar: dă-o dracu' de natură, mai importantă e maşina mea!

Şi, atunci, m-am decis! Nu merg să fac curat după nesimţiţi! După porci! După nişte îngălaţi împuţiţi. De ce? De ce să pierd o sâmbătă, să strând căcaţi şi vomitaţi? De ce să strâng chiştoace? Niciodată! Ştiţi ce am făcut azi? M-am dus în Auchan şi mi-am refăcut provizia de soluţii de curăţat şi am de gând să-mi fac lună apartamentul mâine. România nu merită ca o mână de voluntari cu conştiinţă să îşi sacrifice o zi liberă.

Anunţ, însă, de acum, că voi fi primul care mă voi înscrie pe o probabilă listă a unei posibile campanii de descoperire a nesimţiţilor care aruncă gunoaie la întâmplare. Aş vrea ca cineva să aibă iniţiativa înfiinţării unei Gărzi a Poliţiei de Mediu. M-aş angaja ca spion, aş sta şi 12 ore pe zi la pândă, ca să prind momentul în care un împuţit aruncă pachetul de ţigări pe jos sau îşi leapădă din mersul automobilului gunoiul strâns de la 3-4 meniuri de la McDonald's! Ştiţi că în Oradea sunt amendaţi cei care fac mizerie, iar locuitorii oraşului sunt încurajaţi să-i toarne pe nesimţiţi? În aşa ceva m-aş băga şi eu! Aşa aş vedea eu campania "Let's Do It Romania"!

miercuri, 22 septembrie 2010

Kings

Teacher: Can you tell me the name of three great kings who have brought happiness and peace into people's life?
Student: Smo-king, Drin-king and Fuc-king!

marți, 21 septembrie 2010

Campioana unor mari câştiguri

În trecut, pe bună dreptate, Universitatea Craiova era supranumită "Campioana unei mari iubiri". Astăzi, Dinamo îşi poate revendica fără mari probleme titlul de "Campioana unor mari câştiguri". La pariuri, normal... Anul ăsta, "câinii roşii" au avut nişte rezultate incredibile, cu răsturnări de scoruri mai mult decât imprevizibile: 3-3 la Cluj, 4-4 cu Urziceni, 3-2 cu Rapid, 5-3 cu Sportul, şi ăstea sunt numai câteva... Parcă ne-am întors în vremea fotbalului romantic.

Pentru mine a fost mai mult decât clar ce linie are Dinamo în sezonul ăsta, după ce conducătorii clubului au refuzat în mod sistematic să-l ia pe Coman ca să-şi acopere postul de portar, deficitar de când a plecat Lobonţ. În plus, s-au chinuit să-i nu-i ia de la Urziceni pe Maftei şi Mehmedovic, asta după ce în vară s-au ferit ca Dracu' de tămâie ca să-şi achiziţioneze un fundaş ca lumea. N-au vrut! Şi dacă n-au vrut ei, aşa s-a întâmplat. În schimb, Borcea e plecat zi de zi la Miami "în interes de afaceri". Afaceri care, se pare, sunt pariurile şi câştigurile substanţiale din ele. Că nu vă închipuiţi că mai câştigă şi altcineva, în afară de Borcea şi câţiva securişti de-ai lui Badea... Păi la X pauză 2 final, 2 pauză 1 final, 1 pauză X final, etc, etc, trebuie să fii Mafalda să le nimereşti!

Din fericire, nu numai Dinamo e în criză, ci tot fotbalul românesc. Steaua a luat juma de echipă de la Urziceni, dar a uitat că jumătatea cealaltă n-o avea, ca de altfel nici antrenor... CFR Cluj e râsu'-plânsu', Rapid e "proştii proştilor", Urziceniul e aproape desfiinţat, Timişoara e şi ea cu un picior în groapă şi mai respiră o Guriţă, FC Vaslui a devenit galactic şi, aidoma galacticilor, nu câştigă nimic, Craiova e ca de obicei, vai mama ei, şi tot aşa...

Fotbalul românesc s-a întors cu 40 de ani în urmă, pe vremea când SC Bacău, FC Argeş, Aradu' şi Steagu' se băteau la campionat, deşi pierdeau până la 10 meciuri pe campionat, în timp ce Steaua şi Dinamo adunau degeaba de prin ţară tot ce era mai bun, mai sus de locul 4 nu urcau. Acum, nu văd de ce cele mai mari şanse să câştige titlul anul ăsta nu le-ar avea Gaz Metan Mediaş, Oţelul Galaţi şi "U" Cluj!

Nu mai sunt deloc fotbalişti valoroşi în campionatul românesc. În 1990, toţi s-au transferat în Germania, Italia, Anglia şi Spania, lăsând loc tinerilor să crească şi să formeze o generaţie medie. Acum nu mai are cine să se transfere afară, tineri bunicei avem în continuare, dar s-a născut o monstruozitate: conducătorul (patronul) de club. Fie că se numeşte Jiji Berbecali, Cristi Porcea, Jeorj Cocoş, Marean ElefănţIancu, Mitică Nenorocşaru, Adrian Mititelu (însuşi numele lui e o poreclă) şi alţii (Turcu, Penescu, Porumboiu, etc), această specie distrugătoare îngroapă fotbalul românesc cu ideile ei aiuristice despre fotbal.

Se va termina anul ăsta şi cu Champions League... Şi atunci vom vedea cine reuşeşte să-şi crească valorile mai bine şi mai atent. Nu e de mirare dacă peste doi-trei ani o să vedem bătându-se la titlu Viitorul Constanţa cu Şcoala Gică Popescu, iar arbitri să fie Gaz Metan cu Oţelul... Mi se par cele mai de viitor cluburi ale fotbalului românesc. Asta, în timp ce în mocirla televizată o să înoate aceiaşi Jiji, Cristi, Adrian, Iuliu...

duminică, 19 septembrie 2010

Conspiraţia Da Vinci

La o lună după ce am citit Codul lui Da Vinci, a lui Dan Brown, şi după ce am rămas cu concluzia că rămăşiţele Mariei Magdalena, soţia lui Iisus, constituite sub forma Graal-ului, se află bine ascunse sub piramida mică şi inversată a Louvrului, întreaga învăţătură îmi este întoarsă pe dos. Asta deoarece am descoperit întâmplător cartea Conspiraţia lui Da Vinci, scrisă de Marc Sinclair.

Fără a nega aproape nimic din ce a scris Dan Brown, Conspiraţia ne oferă o cu totul altră perspectivă a Graal-ului. Dacă Brown ne-a spus că Graal-ul era divinul feminin, mormântul Mariei Magdalena, Sinclair susţine că Graal-ul este cuiul cu care au fost pironite picioarele lui Iisus pe cruce. Supoziţia asta apare abia spre finalul cărţii, după ce personajul principal, Seth Thevenot, aleargă prin toată Europa şi desluşeşte enigme peste enigme, aidoma lui Robert Langdon în Codul lui Da Vinci. Motivaţia autorului e simplă: Dan Brown a fost obligat să introducă lumea pe o pistă greşită, pentru a nu se afla adevăratul adevăr. Iată câteva dintre pasajele cele mai interesante ale cărţii, care nu e cine-ştie-ce, dar măcar îţi oferă o altă perspectivă şi te bagă şi mai mult în ceaţă:

- Să nu luaţi nimic în serios din ceea ce afirmă Codul lui Da Vinci. Unicul său scop este de a disimula un secret mult mai destabilizator decât eventuala descendenţă a lui Iisus.

- Anumite persoane aveau interesul de a devia atenţia asupra unor pseudorevelaţii despre viaţa intimă a lui Iisus. Să admitem că Iisus ar fi trăit cu Maria Magdalena şi că ar fi avut copii. Schimbă asta, cât de cât, ceva din destinul nostru personal? Aceasta este conspiraţia lui Da Vinci.

- Codul lui Da Vinci este o momeală. În realitate, manuscrisul lui Giorgio Vasari are o legătură intimă cu acest secret.
În carte se face referire la cartea Leonardo e l'Alchimia, carte scrisă de fiul discipolului lui Leonardo Da Vinci pe baza spuselor marelui autor. Se pare că însuşi Da Vinci a afirmat în această carte că nu mormântul Mariei Magdalena, ci cuiul este adevăratul Graal. Manuscrisul, scris în trei exemplare, a dispărut complet, doar un singur exemplar aflându-se în posesia unor mari maeştri din Paris.

- Foarte frecvent, cel mai uşor mod de a ascunde o informaţie este de a o plasa cât mai aproape de adevăr. Iată de ce în Codul lui Da Vinci există elemente importante, pentru că pistele false dezvăluzie totuşi ceva. Codul lui Da Vinci pune în lumină piesa rea de pe tabla de joc, dar nici piesa cea bună nu este prea departe.

- Codul lui Da Vinci dezvăluie divinul feminin, pentru a ascunde divinul uman. Un vicleşug abil.

- Codul lui Da Vinci este un mijloc de a acoperi adevăratul secret cu un talmeş-balmeş de pseudorevelaţii.

- Romanul lui Dan Brown este o capodoperă de dezinformare savant orchestrată. În mod foarte abil, Codul lui Da Vinci face ca asupra lui Opus Dei să apese suspiciuni grele. Este vorba de o manevră menită să destabilizeze o tendinţă concurentă din partea conservatoare a Bisericii şi să înalţe o perdea de fum cu ajutorul căreia să fie mai bine disimulate malversaţiunile.

- Manipularea unei persoane nu e deloc dificilă, este suficient doar să i se controleze sursele de informare. În cazul domnului Brown, prima etapă a constat în a i se pune la dispoziţie o serie de elemente. I s-au transmis date trunchiate şi falsificate, mai ales de către soţia lui, care este istoric.

Cam atât despre cartea lui Dan Brown. În ceea ce priveşte Graal-ul, autorul are opinia că acesta este cuiul cu care a fost răstignit Iisus. Legenda spune că după ce a fost dat jos de pe cruce, în graba aceea, de la Iisus a rămas giulgiul cu care a fost învelit şi cuiul. A doua zi, când s-a descoperit dispariţia lui Iisus, cuiul a fost luat şi păstrat cu mare sfinţenie. Au fost perioade de secole când nu s-a mai ştiut nimic de el, apoi a intrat în posesia unor oameni importanţi şi a unor organizaţii, care au făcut tot posibilul să nu se ştie nimic despre el, deoarece se spune că ar avea şi acum aceleaşi capacităţi miraculoase ca şi acum peste 2000 de ani. Cea mai mare parte a timpului a stat ascuns la Basilica Saint-Denis din Paris, iar de la mijlocul secolului 19 a dispărut şi nu se mai ştie nimic de el. Aşa se spune... Oare?

- Transmutaţia trupului lui Iisus în luminozitate pură crease o substanţă glorioasă formată spontan, iar prin natura ei, această piatră filozofală era de o eficacitate fără seamăn. (...) Hristos îşi reuşise divinizarea printr-o asceză exemplară. Potenţialul acesta fusese transmis unui obiect care avea capacitatea de a-şi transmite la rândul său calităţile altor oameni. (...) Acestui obiect misterios, cuiul, i s-a atribuit un nume: Graal.

sâmbătă, 18 septembrie 2010

Premieră

Yeah, azi am fost la meci. La FC Argeş - Mureşul Deva 3-0. După aproape un an am ajuns în Trivale, la un joc al Argeşului. Nici nu mai ştiu, de fapt, care a fost ultimul meci la care am asistat. Parcă FC Internaţional - Dinamo Bucureşti 1-3, din primăvara anului ăsta. Nu îmi mai amintesc să mai fi călcat pe la stadion de atunci.

Ciudat este că pentru prima oară de când mă ştiu, am plătit bilet la un meci al echipei FC Argeş! Deşi în perioada 1994-2008 am văzut constant partide ale alb-violeţilor, atât pe teren propriu, cât şi în deplasare, azi a fost pentru prima oară când am plătit bilet! Asta pentru că am plecat de acasă fără legitimaţia de jurnalist, pe care am păstrat-o de când nu mai sunt jurnalist. 5 lei. Nu mi-a părut rău de ei, pentru că am asistat la un meci interesant şi la prima victorie a echipei FC Argeş din acest campionat. Deci, se poate spune că am venit cu noroc.

Am văzut o echipă a Argeşului extrem de tânără, cu fotbalişti de 19 şi 21 de ani, şi cu cel mai bătrân (Murineanu), de 25 de ani. Din fericire, "Grecul" Eftimie ştie să lucreze cu tineri şi am văzut entuziasm. Bravo lor, dar mai trebuie să muncească pentru a spera să tragă la promovarea în Liga I. Fotbalul de performanţă e departe.

marți, 14 septembrie 2010

Suedezii beau cafea, umblă goi şi iubesc curvele


Yeah, I'd like to live in Sweden!

Dacă e să rezum la sânge a doua carte a trilogiei Millennium, a lui Stieg Larsson (Fata care s-a jucat cu focul), cam asta ar fi concluzia pe care aş trage-o! Că suedezii (includ aici şi blonzii şi blondele) beau cafea cu termosul, mănâncă sendvişuri, iubesc curvele, o ard pe laptop şi umblă goi prin casă, după ce fac duş. Şi toate astea de câteva ori pe zi...

Am descoperit în Bărbaţi care urăsc femeile, prima carte a trilogiei Millennium, că la fiecare întâlnire dintre două persoane, autorul o punea de-o cafea. Uimit de cât de multe ori personajele au băut cafea, m-am apucat ca în Fata care s-a jucat cu focul să număr de câte ori a scris Stieg Larsson cuvântul cafea, în cele 750 de pagini (parcă). Ei bine, rezultatul e uluitor: cuvântul cafea, cu derivatele caffe latte, cappuccino, espresso şi cafenea, a apărut de 135 de ori! Adică, o dată la 5 pagini şi un pic! Recordul a fost în pagina 450, când Stieg a pus cafea de patru ori! Una-două, hai să bem o cafea. Poate şi de-asta mi-au plăcut la nebunie personajele principale, Mikael Blomkvist şi Lisbeth Salander, fiindcă numai pe la cafea stăteau...

În plus, ele intrau pe net la greu (la laptop), făceau două-trei duşuri pe zi, se culcau goi şi mâncau cât e ziua de lungă sendvişuri... Ca să nu mai spun, că am fost tentat să număr şi de câte ori a folosit autorul cuvântul curvă. N-am făcut-o, pentru că m-am trezit târziu, dar apoi când întâlneam un text mai haios, îl puneam pe Facebook. Iată cam ce am scris în vreo două zile:
"- Mi-am făcut ţâţe."
"- Ce-ai spus?"

"- Mi-am operat sânii."

"- Chiar ai sâni noi?"

"- Mimmi, întotdeauna mi-a plăcut să fac sex cu tine."


"Lisbeth era o nebună blestemată, extrem de periculoasă. O grenadă dezamorsată. O curvă"

"Mai dă-o dracului! Are o garderobă întreagă cu uniforme de curvă."

"Lui Lisbeth nu-i plăcea să fie numită curvă de către oameni cu totul străini"
"- Mama ta era o curvă"
"- Nu era deloc o curvă"

"- Eu spun că era o curvă şi a avut grijă să rămână repede gravidă. A încercat să mă facă s-o iau de nevastă. Ca şi cum eu aş fi vrut să mă însor cu o curvă"


Redevenind serios, trebuie să semnalez că trilogia Millennium este, poate, cea mai interesantă lucrare de beletristică pe care am citit-o vreodată! Este scrisă extraordinar, te ţine în priză în ciuda faptului că cele trei cărţi (Bărbaţi care urăsc femeile, Fata care s-a jucat cu focul şi Castelul din nori s-a sfărâmat) sunt trei cărămizi grele, de vreo 700-800 de pagini fiecare! Anchetele în care e implicat Mikael Blomkvist, personajul principal, sunt desfăşurate în cel mai pur stil jurnalistic, mult diferit de stilul poliţienesc. Şi de fiecare dată, Mikael dovedeşte că se află în faţa poliţiştilor, pe care nu se sfieşte să-i denumească idioţi şi cretini. Probabil că Suedia nu e prea departe de România în privinţa asta...

Partenera lui este tânăra Lisbeth Salander, o Iolanda Ştireanu mai nebună şi mai activă, şi care are şi prostul obicei de a-i lua la bătaie pe bărbaţi ("Lisbeth Salander era fata care ura bărbaţii care urăsc femeile"). Foarte, dar foarte interesant, şi asta m-a captivat extrem la stilul lui Stieg Larsson, este că Mikael şi Lisbeth, parteneri de aceeaşi baricadă a anchetelor, se întâlnesc în prima carte a trilogiei abia la pagina 385 (!), iar în a doua carte, se întâlnesc efectiv în penultima pagină!!! Şi ei sunt, amândoi, personaje principale! Spuneţi voi că nu e cool! A treia carte o citesc abia acum, dar până la pagina 200 s-au văzut sporadic, fiindcă Lisbeth e în spital.

Hai, totuşi, să nu dau din casă, că poate vrea cineva să le citească... Chiar recomand trilogia, este ceea ce poate fi mai frumos de citit în ziua de azi. Jur! Iar cine poate şi vrea, ar face bine să cumpere cărţile la preţuri reduse, fiindcă va fi editată şi va apărea împreună cu Gazeta Sporturilor. Am citit informaţia la Tolontan pe blog.

duminică, 12 septembrie 2010

Cleopatra Romei

În avanpremiera filmului Cleopatra, cu Angelina Jolie, despre care am amintit mai jos, mi-am propus să-mi reîmprospătez informaţiile despre controversata regină a Egiptului. Aşa că am citit cartea biografică a neamţului Emil Ludwig, scrisă în prima parte a secolului trecut. Un pic plictisitoare, dar plină de amănunte interesante. Mi-a adus aminte de poveştile ei de dragoste cu Cezar şi Marc Antonius, de războaiele purtate cu Octavian şi cu perşii, dar şi de trăsăturile Cleopatrei, care s-au transmis în istorie: frumuseţe, ingeniozitate, şmecherie...

Întâmplarea a făcut ca, pe Univers Channel, să prind două episoade ale serialului Roma exact din perioada în care Antonius sfârşea penibil la Alexandria, când el şi Cleopatra se sinucideau fiindcă Octavian îi încercuise şi nu mai aveau scăpare. Nu am urmărit serialul pe HBO, nu ştiu de ce, acum îmi pare rău, dar ce ştiu sigur e că producătorii au greşit grav în alegerea actriţei care a întruchipat-o pe Cleopatra. O fiinţă urâtă de-a binelea, ştearsă, chiar nu avea niciun farmec. Şi în niciun caz, farmecul Cleopatrei. De-abia aştept s-o văd pe Angie, sigur va rupe! Problema e că nu mai apare în 2011, imdb anunţă că termenul e 2013!

vineri, 10 septembrie 2010

Scuze

Îmi cer scuze pentru vizitatorii mei din zilele trecute, care au comentat la articolele mele. Am schimbat câte ceva la blog şi nu am observat că am activat moderarea comentariilor, aşa că nu am ştiut că trebuie să le public. Scuze!

joi, 9 septembrie 2010

Adie Vântu-n puşcărie

Sau: "Adio, Vântu-n puşcărie". Şase luni, minim... Ca să-l distrugă definitiv. Ca pe Penescu. Adio afaceri, bun venit datorii, faliment, prăbuşire.

Nu mă pregătesc să fac loc în grila de programe pentru a înlocui Realitatea, e scoasă de mult din cauza lipsei de deontologie a realizatorilor. Ca să fiu blând.

sâmbătă, 4 septembrie 2010

Sunt mai bun decât Răzvan Lucescu

După meciurile amicale pe care le-a pierdut la grămadă, după jocul pe care l-a imprimat României de la venirea sa şi după selecţia pe care o face, de foarte multe ori pe interese, pot să afirm că aş fi un selecţioner mai bun decât Răzvan Lucescu. De la început mi-am exrimat îndoiala cu privire la capacitatea lui Lucescu de a fi un bun manager al echipei naţionale de fotbal. Am spus mereu că e un bun antrenor, dar un selecţioner execrabil.

Totul, în opinia mea, pleacă de la jucătorii pe care îi chemi la naţională pentru un meci sau altul. Selecţionerul nu este un antrenor care stă opt luni pe an cu elevii lui, uneori nu are decât câteva zile la dispoziţie. Prin urmare, nu trebuie să-i mai înveţe nimic, trebuie să-i cheme pe cei mai în formă. Nu contează că ai fini, că ai preferaţi, că pui pile şi proptele... Şi apoi să nu se apuce să facă experimente, că fotbaliştii cu valoare de lot naţional nu au timp şi chef de experimente.

Şi iată-l pe Răzvănel terminându-ne psihic cu acest 1-1 cu Albania! Chiar atât de jos am ajuns? Eu zic că nu, şi de vină nu este numai stilul ultradefensiv la lui junior ca antrenor, ci în primul rând selecţia. Şi s-o luăm faptic:

Portarul: Lobonţ nu avea ce căuta la lot. A luat gol de la gară în meciul cu Ucraina, cu Turcia s-a făcut din nou de râs, iar la echipa de club, AS Roma, e penibil cu P mare, nu mai târziu de acum o săptămână a luat trei goluri hilare în Supercupa Italiei.
Înlocuitor: Bornescu. E cel mai în formă portar român, dar nici nu a fost selecţionat.

Fundaşul dreapta: Contra nu mai joacă fundaş dreapta de vreo trei ani, nu a mai jucat nici la Getafe, nici la Poli Timişoara. Nu mai are capacitatea de efort de a face faţă, de aceea a fost mutat pe un post de mijlocaş şi folosit în ultimii ani doar maxim 60 de minute. Şi tu, Lucescu, vii şi îl pui pe Contra din nou fundaş dreapta?
Înlocuitor: Aici se pare că a avut chiar ghinion, fiindcă Săpunaru şi Dănănae s-au accidentat.

Fundaşi centrali: Rădoi nu a fost niciodată fundaş central, e o mare greşeală pe care o face Lucescu junior. Când Piţurcă l-a folosit fundaş central pe Rădoi, acesta s-a făcut de râs mereu, el e un excelent mijlocaş la închidere. Olăroiu a văzut asta şi l-a urcat în linia de mijloc, unde a avut evoluţii extraordinare. Despre Tamaş, numai de bine.
Înlocuitor: Prin urmare, de ce faci experimente la naţională, iar de Ştefan Radu, fundaş tânăr, care joacă în Serie A, la Lazio, nu ai auzit? Bunm a lipsit Chivu, dar avem atât de mulţi fotbalişti buni încât să îl ignori permanent pe Ştefan Radu?

Mijlocaşi: Sunt siderat de prostia şi consecvenţa în prostie pe care o face, atunci când insistă cu selecţionarea lui Florescu şi Cociş, doi fotbalişti care au învăţat jocul în puternicul campionat al Moldovei. Acum, primul joacă în megacampionatul Danemarcei, iar al doilea în ultrasofisticatul campionat al Arabiei.
Înlocuitori: o listă întreagă de fotbalişti foarte talentaţi din Liga I: Adrian Cristea, Frunză, Sânmărtean...

La atacanţi nu am obiecţii, ăştia sunt, cu ăştia defilăm. Ideea e că ne-am făcut de râs cu Albania, după ce am tot avut semnale că ceva nu merge. Să pierzi cinci amicaluri şi să nu vezi decât că te-a furat arbitrul, în loc să cauţi motivele, nu prea e demn de un selecţioner bun. Prin urmare, nu ne văd prea bine...

joi, 2 septembrie 2010

Wanted vs Salt



Sau Angelina vs Angelina... Sau Angelina de dinaintea naşterii gemenilor contra celei de după... Sau duelul minţilor strălucite ale scenariştilor... Ultimele două filme ale celei mai sexy femei în viaţă au fost făcute pe acelaşi calapod pe care s-a lansat Angelina în ultimii ani: cea de femeie fatală, atât fizic, cât şi interacţional. La Salt am fost ieri şi am impresiile proaspete, în timp ce pe Wanted l-am văzut ultima oară acum vreo şase luni, dar filmul era la a patra vizionare.

În Salt, Angelina joacă rolul unei spioance din Rusia, pregătită la o bază specială până la vârsta de vreo 8-9 ani, apoi adusă în America şi angajată, în timp, la CIA. Scopul ei (împreună cu ceilalţi colegi antrenaţi de mici) este precis: la un moment dat trebuie să-i asasineze pe preşedinţii Rusiei şi Statelor Unite, apoi să atace cu arma nucleară Mecca şi Teheranul. Hăituită de agenţii serviciilor secrete, Angelina duce la îndeplinire prima parte a planului (e un fel de a spune, pentru că trage în rus fără a-l omorî), după care întoarce armele şi salvează ţintele următoare de alţi spioni ruşi. Şi asta doar din dragoste pentru soţul ei, un amărât de botanist (termenul corect, nu interpretarea răutăcioasă).

În Wanted, e asasin plătit, într-o agenţie care operează după norme mistice, provenite dintr-o congregaţie secretă. Este super-tare, inteligentă şi îl iniţiază în arta asasinărilor pe un tânăr cu aptitudini extrem de rare, speciale. Tehnicile de atac sunt inedite, unice, dar şi aici nu tot ce e la vedere, e şi corect. Se dovedeşte că şeful agenţiei dictează propriile asasinate, după interesele lui personale, nu după codurile provenite din simboluri. Finalul e palpitant, ceea ce mă face să cred că Wanted e peste Salt. Mie mi-a plăcut mult mai mult, filmul e mai interesant, iar Angie e muuult mai sexoasă.
O perioadă, cu aceste două filme de acţiune va rămâne, fiindcă în post-producţie are Kung Fu Panda 2 (voce), filmul de dragoste cu Johnny Depp, The Tourist, şi Cleopatra, unde va juca rolul celebrei regine a Egiptului.