Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Dracula trăieşte!

UPDATE: Conform wikipedia, mormântul lui Vlad Ţepeş nu e la Snagov, unde s-au găsit oase de cal, ci e NECUNOSCUT!!! Deci, atenţie, DRACULA TRĂIEŞTE!!!

Yeap! Nu e un post ca să mă aflu în treabă, acum cu Halloween-ul nebunii. Pur şi simplu aşa susţine tipa care scrie cartea pe care o citesc acum (check in the left)! Nu pot da mai multe detalii, pentru că abia am ajuns la pagina 75, dar promit că revin cu amănunte. Cică mormântul lui Vlad Ţepeş de la Snagov ar fi gol, iar Dracula ar trăi la Istanbul.

Poate că, după atâţia vampiri şi vârcolaci, aţi putea crede că am luat-o razna. E posibil! Ce pot zice e că sunt fericit că am intrat în rândul lumii. Am terminat de citit toată seria Twilight, adică Amurg, Luna Nouă, Eclipsa şi Zori de zi şi am văzut şi cele trei filme scoase: Twilight, New Moon şi Eclipse.

Ca o concluzie: sunt mai mişto filmele. În cărţi e prea multă lălăială, prea multe dedicaţii de dragoste făcute "celor reci". Şi nu-mi place personajul Bellei Swan. E tipul de femeie mofturoasă căreia îţi vine să-i... să-i... Mă rog, nu-ţi vine! E prost dispusă continuu, nu râde aproape niciodată, nu-i plac cadourile, nu vrea ca cineva s-o binedispună, e tot timpul cu gândul la moarte şi cu mintea împărţită între doi bărbaţi. În schimb, personajul Alice (sora lui Edward) este super-tare! Îmi place însă de Kimberly Stewart, actriţa care a intepretat-o pe Bella. Foarte tare, şi-a jucat rolul perfect!

A, şi încă ceva: Robert Pattinson seamănă cu Luis Lazarus (asta ca să enervez pe cineva)!

miercuri, 27 octombrie 2010

Waka, Loca, tot un drac... Al dracului simpatic!



Ay papi!!!

Cel mai mult îmi place manichiura Shakirei. Check it up!

Adevărul despre Motan


Gazeta Sporturilor publică azi un material despre fotbalistul român cel mai în vogă la ora actuală: Bogdan Stancu. Piteşteanul Bogdan Stancu. Poreclit Motanul. În mare, este scrisă povestea tristă a vieţii lui Stancu, cu o copilărie grea, moartea tatălui şi salvarea prin fotbal, cu ajutorul lui Mihăiţă Ianovschi junior.

Cu ocazia asta, vreau să fac o destăinuire în premieră: cartea pe care am scris-o deja (dar şi cartea la care lucrez acum, o continuare la prima) are ca personaj principal un fotbalist tânăr şi talentat, pe care l-am creat după chipul, asemănarea şi povestea lui Bogdan Stancu. Numele lui este Costi Dumitru. Sper să aveţi ocazia să citiţi cât mai curând cărţile mele. Sau, dacă e să fiu pesimist, sper să le citiţi vreodată...

Dar să revin... Articolul e emoţionant şi e, în mare parte, corect. Însă s-a scris acolo o chestie care nu a prea fost aşa: cea cu Giannini. "După ce tehnicianul italian a fost numit "principal" la FC Argeş, Stancu a fost dat afară. "N-are fizic şi nici valoare să rămînă" a fost concluzia lui Giannini".

Din postura celui care a urmărit cu destulă atenţie prima parte a carierei lui Bogdan Stancu, pot spune cu adevărat ce s-a întâmplat atunci. Stancu a făcut parte dintr-o generaţie de excepţie a juniorilor lui FC Argeş, grupa antrenată de Mihăiţă Ianovschi avându-i în componenţă pe Cristi Tănase, Bogdan Stancu, Andrei Neagoe sau Cătălin Doman. În sezonul 2005-2006, când Stancu avea doar 18 ani, FC Argeş a început campionatul cu Sorin Cârţu pe bancă. Având în lot destul de mulţi atacanţi experimentaţi (Bilaşco, Tănasă, Costescu, Năstăsie), Sorinaccio l-a trimis pe Stancu la Dacia Mioveni în vara lui 2005, să se călească.

Nu ştiam pe vremea aceea mare lucru despre el, îl văzusem întâmplător la unele meciuri de la juniori. Scoseseră deja capul Tănase şi Neagoe, ei erau vedetele echipei lui Ianovschi jr. Dar am fost la câteva meciuri de la Mioveni şi l-am observat imediat. Ieşea din grup aidoma uleiului în apă, calităţile lui, la 18 ani, erau incontestabile. Prietenul meu Răzvan Marinescu, cu care am văzut un meci de-al Daciei, poate confirma, dacă-şi aduce aminte, că i-am spus că acest Stancu va ajunge foarte mare! Se întâmpla la un meci de la Mioveni, în care Stancu a marcat două goluri, dintre care unul printr-un lob superb, o execuţie "marca Adrian Ilie" (Răzvan, poate îţi aminteşti despre meci e vorba). De atunci, chiar am vorbit o perioadă cu Răzvan despre Motanul şi l-am urmărit cu atenţie în continuare. Chiar râdeam de profilul lui de pe hi5, deh, de-ale tinereţii valuri...

În pauza de iarnă, graţie faptului că FC Argeş a terminat foooarte sus (locul 4) şi cu o evoluţie cam ca a Oţelului de acum, Sorinaccio l-a chemat la prima echipă. Bucuros, i-am recomandat fotografului meu să-i facă mai multe poze lui Stancu, fiindcă îi prevedeam un mare viitor (au rămas în arhiva ziarului TOP). Normal, era nedespărţit de Dodel... Tânăr fiind, nu a prea prins banca de rezerve. Apoi, a intervenit preluarea clubului de către Penescu, demiterea lui Cârţu şi a lui Ilinca (şeful clubului) şi epurarea lotului de jucătorii lui Neţoiu. Astfel, noul antrenor interimar, Vasile Stan, a trebuit să facă faţă unei jumătăţi de retur numai cu jucători piteşteni, printre care şi Bogdan Stancu. Ţin minte de un meci cu Dinamo (FC Argeş juca la Mioveni, terenul din Trivale fiind în modernizări) când Motanul a intrat şi mi-a dat câteva emoţii. S-a terminat 0-1 şi am spus atunci că vreau ca Stancu să ajungă neapărat la Dinamo!

Buuun... Şi ajungem la povestea cu Giannini. În vara lui 2006, Giannini a făcut numeroase transferuri. Bine, nu el, săracul, ci Gelu Stan (cel mai slab preşedinte din istoria clubului), care lua jucători de pe Championship Manager. Şi Penescu avea încredere în el, pompând ca fraierul o grămadă de bani pe ciurucuri. Având vreo 50 de jucători în lot, Giannini a făcut un meci de pregătire cu IOB Balş, ca să-i vadă la lucru (1-1 sau 2-1, nu mai ştiu). Normal că a început jocul cu cei mai "galonaţi", în timp ce lui Stancu i-a rezervat decât vreo 10 minute, pe final. Ce să arate Motanul în 10 minute?

Atunci, Peppe a spus că Bogdan Stancu e necopt şi să fie împrumutat din nou la Dacia, împreună cu Andrei Neagoe. În schimb, i-a păstrat pe Cristi Tănase şi Cătălin Doman, din trupa de foşti juniori ai lui Ianovschi jr. ATENŢIE: nu a spus că nu are valoare, ci că ar fi mai bine să meargă şi să joace! Ce e rău ca un fotbalist de 19 ani să fie împrumutat în Divizia B? Părerea mea e că a procedat extrem de corect. Păi dacă avea ceva cu tinerii, de ce a tot insistat pe Doman şi Tănase? Nu, Giannini nu a greşit cu nimic, ci Gelu Stan.

Zgârcit cu jucătorii proprii, nu şi cu salariul său, Gelutzu i-a întocmit acestuia o convenţie şi îl plătea cu un milion pe lună, nu cu patru milioane, cât trebuia. Viorel Ilinca, uns cu toate alifiile şi fiind unul dintre singurii oameni de fotbal adevăraţi din Argeş (chiar şi acum) i l-a recomandat pe Stancu lui Gigi Neţoiu, care a făcut EXACT ce făcuse şi cu Mutu în urmă cu 10 ani: i-a dat bani şi i-a spus să fugă din Piteşti, că-i acoperă el urma. Pe moment, chiar m-am bucurat, fiindcă mă gândeam că Neţoiu îl va duce pe Motan la Dinamo, numai că Gigi tocmai se certase cu cei de la Dinamo şi l-a dus la Urziceni (împreună cu Andu Neagoe). De aici, povestea se ştie...

Chiar dacă joacă la Steaua, rivala de moarte a lui Dinamo, pur şi simplu îl ador pe Bogdan Stancu! Sper să ajungă un fotbalist extrem de mare, să plece cât mai repede de acolo şi să apuce să facă un cuplu mortal cu Mutu în atacul României. Măcar vreo doi ani...

Îţi ţin pumnii, Bogdan Stancu (sau să zic Costi Dumitru)?

marți, 26 octombrie 2010

Unde se îndreaptă presa noastră?

Am lucrat în presă 14 ani. Ceea ce mă duce la prima concluzie de om senil: "Ehe, pe vremea mea..." Am părăsit presa acum doi ani, când lucrurile erau încă normale. Adică, da, se mai exagera şi atunci, mai erau şantaje de presă şi presă făcută la comandă ori intimidare, dar frate... Frate, ce se întâmplă azi depăşeşte orice imaginaţie!

Subiectul e atât de vast, încât aş putea să-mi fac o lucrare de masterat din el. Nu mai comentez derapajele grave de la Realitatea, Antena 3 şi B1TV, sunt extrem de cunoscute. Dau strict câteva exemple din ziarele pe care le citeam odată cu plăcere.

1. Libertatea
- Ce-a fost: După Revoluţie şi până în urmă cu ceva timp, Libertatea a reprezentat ziarul interesant, frumos ambalat, uşor de citit, lejer. A fost un fenomen, nu exista om care să nu iubească Libertatea. Scria despre vedete în mod familiar, băga şi o ţâţă, două, pentru tirişti, dar era un ziar pe care să-l duci acasă.
- Ce-a ajuns: Concurenţa cu CanCan l-a transformat într-un tabloid infect. Doar unele rămăşiţe ale vremurilor nu demult trecute mai amintesc că Libertatea a fost un ziar onest. Acum sunt enorm de multe invenţii şi scârboşenii. Iată, de exemplu, cele cinci titluri "cap de pagină" din ediţia online de azi:
1. Bendeac: "Femeile lasă mai mult păr decât câinii"
2. Muraru: "Bărbaţii cu nasul mare sunt dotaţi"
3. Ionescu: "Curva rămâne curvă"
4. Virginele, violate înainte să fie ucise
5. Bomba sexy: "Eram beată, nu-mi aduc aminte de nimic"

2. Prosport şi Gazeta
- Ce-au fost: Două ziare de sport extrem de competitive, care se completau reciproc. Concurenţa dintre ele ne-a adus mulţi ani articole interesante, istorie inedită, reportaje, etc.
- Ce-au ajuns: Acum s-a dus dracului sportul. În prim plan e scandalul, sub orice formă prezent. Cele mai recente exemple: cum sunt trataţi Chivu şi Mutu. Chivu are în Italia o presă foarte proastă, din cauza faptului că e român. Nu mai vorbesc de înjurăturile pe care şi le ia la fiecare meci, deoarece e conaţional cu nişte ţigani împuţiţi... Cu toate că face meciuri extraordinare la Inter, presa îl critică non-stop. Şi ai noştri, în loc să disece prestaţiile lui, preiau şi amplifică toate aceste critice. Nu contează că e căpitanul naţionalei şi singurul care mai ţine stindardul nostru în lume...
Cu Mutu, situaţia e cam la fel, diferenţa fiind că Mutu atrage el scandalurile... Acum, când aveam mai mare nevoie de el, Mutu e făcut harcea-parcea în presa noastră pentru că a bătut un sârb. Un ospătar. Mare lucru ce a făcut: a bătut un nenorocit de xenofob, care l-a jignit că e român. Bine i-a făcut, mama lui de sârb nebun. Adică stă unu' şi mă înjură de toate neamurile, mă ameninţă cu moartea, alţii râd ca proasta-n târg şi eu să stau şi să mă fac că nu aud? Dacă aveam pistol, îi lipeam creierii de zid!
Ia să fi fost invers: un ospătar român din Italia să îl jignească pe Dejan Stankovic sau Nemanja Vidic, să ameninţe cu moartea fiindcă e un criminal de război nenorocit, iar unul dintre ăştia sa-l lovească pe al nostru. Cum credeţi că ar fi reflectat presa din Italia şi Serbia evenimentul?

Am zis că nu mă întind, dar tot am făcut-o. Exemple ar mai fi destule, cu ştirile sportive de la Antena şi Prosport, emisiunile realTV şi altele... Unde va ajunge presa noastră? Se poate mai jos de atât?

luni, 25 octombrie 2010

Atenţie, şcolari!

Cu o uimire crescândă pe măsură ce observ obiceiul împământenindu-se, nu reuşesc să înţeleg cum cineva poate să permită o asemenea idioţenie! Nu ştiu dacă vreunu' dintre voi a observat, dar de ceva timp instructorii de şoferi de pe maşinile ŞCOALA au înlocuit poligonul cu parcările!

Adică: se ia un Logan cu ŞCOALA deasupra, se instalează la volan un băieţel sau o fetiţă fără pic de experienţă în condus şi se joacă printre maşinile parcate în faţa blocurilor. Parcări cu faţa, parcări cu spatele, parcări laterale... În dreapta, instructorul pare absent: vorbeşte la telefon sau cu un prieten de pe bancheta din spate. Şi eu, şoferu' cu permis din '92 toamna, când vin acasă şi văd toate astea, fug şi-mi ascund maşina printre pomi!

Acum, sincer, n-am nimic cu şcolarii. Cred că sunt cel mai tolerant şofer din câţi au existat în România de la apariţia automobilelor. În plus, sunt genul care nu se dă cu capul de portieră pentru fiecare zgârietură nouă. Dar nici să ne expunem maşinile la experimentele unor instructori inconştienţi nu sunt de acord. Oare Poliţia rutieră ce părere o avea? O fi legal ce fac instructorii aceştia, făcând poligon cu şcolarii în parcări?

Abia după ce am văzut "minunăţia" mi-am dat seama de unde am zgârieturi roşii pe bara de protecţie, deşi în parcarea mea nu există nicio maşină roşie...

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Best supporting female


Îmi plac enorm de mulţi actori şi actriţe de la Hollywood, fiecare pentru un rol reuşit sau mai multe, pentru activitatea lor extra, chiar şi numai pentru felul în care arată. Însă, pur şi simplu o iubesc pe Leslie Mann! Who the hell is Leslie Mann, you could ask!

Ei bine, sunt convins că toţi aţi văzut-o cel puţin o dată în viaţă, într-un film, dar nu aţi remarcat-o. Asta fiindcă ea este cea mai cunoscută şi mai bună actriţă într-un rol secundar. Practic, în ultimii 10 ani, nu a fost film de comedie de mare succes în care ea să nu apară. Din păcate, nu a avut succesul colegelor ei de platou, dar mie mi-a plăcut de ea. Şi pentru rolurile făcute, şi pentru fizic, şi pentru activitatea extra desfăşurată.

vineri, 22 octombrie 2010

Viaţa e aiurea şi apoi mori

Cineva care s-a crezut spiritual (bine că nu a sperat să fie şi inteligent, pe chestia asta) a spus odată că viaţa e ca o roată care se învârte. Eu, unul, nu cred bazaconia asta fiindcă, dacă ar fi s-o iau de bună, aş putea jura că roata mea s-a oprit. În cea mai proastă poziţie: cu mine dedesubt... Şi nu de ieri de azi, ci de vreo doi ani...

Surprinzător, la început mi-a fost uşor să suport greutatea, în ciuda faptului că toată lumea pe care o cunoşteam (prieteni, rude, duşmani) era deasupra. Acum nu mai pot. Mă simt strivit. Şi culmea e că toţi au sărit, au fugit! Ar trebui să fie mai uşoară. Dar ştiu ce e: au rămas egoismul, vanitatea, orgoliul, ipocrizia, ura... Astea cântăresc mai mult decât greutatea lor, exprimată în kilograme.

Mi-am pierdut speranţa că roata o va mai lua din loc. N-are cum. A ajuns la vale, mai mult de atât nu mai poate coborî. În sus? Ar trebui s-o împingă cineva. Măcar s-o clintească, s-o dea jos de pe mine. N-am eu norocul ăsta, ghinionul a fost calitatea vieţii mele.

Altcineva mi-a zis că sunt norocos că am o viaţă! Să calce, cineva, vă rog, în "norocul" meu!

"Viaţa e aiurea şi apoi mori" - Jacob Black (Stephenie Meyer - Zori de zi)

miercuri, 13 octombrie 2010

El şi ea

Vai, cum e el! Moartea femeilor! Dar vai cum e ea!!! Dumnezeu!!! Ce film! Vai, vai, vai!!! Unde eşti, decembrie?

marți, 12 octombrie 2010

Vreau una nouă!

Gata, m-am săturat! Nu mai pot! Mi-a ajuns până-n gât! Vreau una nouă! Şi vreau acum! Din păcate, blogul e prea public ca să-mi revărs toată supărarea, dar una dintre variantele din sondaj e corectă...

UPDATE - Sondajul s-a încheiat. Mulţumesc celor care îmi vor binele şi se gândesc să fac upgrade la "jucărie", dar eu crecă nu e cazu'. Cei mai mulţi asta cred că vreau. Apoi, că vreau altă ţară. Nuu, îmi place în România, e chiar cool să facem hă, hă, hă. Nici perspective, echipă şi nu mai ştiu ce aţi votat nu vreau. Practic, aţi dat pe lângă. Dar, oricum, vă mulţumesc!

duminică, 10 octombrie 2010

Avem nevoie de Mutu

Înainte de orice, trebuie să spun asta: CHIVU E CEL MAI BUN FUNDAŞ DIN LUME!

Ok, am lămurit-o p-asta. Dacă după primele două meciuri i-am criticat pe tricolori, justificat, acum e cazul să-i şi laud. Justificat. Cu toate că au pierdut cu Franţa. Au făcut un joc foarte bun! Şi atitudinea juniorului a fost alta. Ce nu înţeleg e de ce persistă în greşeala de a-i folosi pe nulităţile Cociş şi Florescu! Sunt atâţia fotbalişti talentaţi, mult mai buni: Bourceanu, Prepeliţă, Lazăr, Torje, etc... Şi neapărat Mutu!

joi, 7 octombrie 2010

Azi am ajutat un cerşetor

Bine, nu e chiar genul de ajutor la care se aştepta el, dar nu m-am putut abţine. Treceam prin centru şi, la vreo cinci metri de mine, un zgomot m-a trezit din visare. Unui copil trimis la cerşit îi căzuse o cutie goală pe jos. Probabil era cutia în care strângea el banii, dar era goală. Când m-a văzut apropiindu-mă, normal, a început: "Ajutaţi-mă şi pe mine..."! Şi, atunci, am crezut că puştiu are nevoie de ajutor, aşa că m-am aplecat, am luat cutia de pe jos şi i-am pus-o în braţe!

Mai are rost să vă mai spun cum m-a privit copilu'? Mă aşteptam să sughiţ o oră în continuu, dar nu s-a întâmplat asta... Şi nici nu am găsit frigideru' plin de carne...

miercuri, 6 octombrie 2010

Coşmarul roş-albastru

De două nopţi adorm târziu şi am coşmaruri, în ora sau puţinele ore în care am parte de închiderea temporară a pleoapelor. Deşi nu sunt sigur, am impresia că am descoperit cauza: noile pijamale roş-albastre. Mă rog, e mult spus pijamale, nişte haine lejere, de casă, care în această combinaţie coloristică se pare că nu-mi priesc.

Să vă povestesc (se spune că dacă spui cuiva visurile până în ora 12, se îndeplinesc):

Se făcea că eram pe stadionul lui Dinamo. Stăteam în picioare şi eram înghesuit, în tribune erau peste 30 de mii de fani. În poartă era Curcă şi făcea minuni. Deja începusem să transpir, simţeam ghearele coşmarului strângându-mă cu putere. Nu putea să fie adevărat! Curcă nu lua niciun gol, ba, mai mult, prindea orice centrare venită în careu! Era mult prea mult pentru mine. Îmi venea să urlu de durere, dar gâtul meu ştrangulat nu putea să scoată decât un amărât de sunet monosilabic... Colac peste pupăză, pe bancă era Dani Coman! Nuuu! Mi-am strâns toate forţele de care dispuneam şi am ţipat din toţi rărunchii: "De ce l-aţi mai luat şi pe Coman, când îl avem pe Curcăăăă???"
La pauză, nu ştiu cum, am început să mă uit la televizor. Pe gsp, sport.ro, telesport, digisport, dolce sport, în direct şi simultan era Jiji. Râdea şi spunea că l-a sunat pe Borcea şi i-a zis: "Finule, mi-i dai mie pe Moţi şi Scarlatache, pac-pac, că ăştia fac tiki-taka în careu şi eeeuuu, Gigi Becaliii, îţi dau 2 milioane! Nu 2 milioane... 5 milioane". Şi atunci am pus mâna pe telefon şi am sunat la televiziuni, să intru în direct, la Miami, dar n-aveam cartelă... Şi răgeam: "Nuuuuu!!! Nu îi daţi pe MeSe, cuplu' MeSeriaş din apărarea noastră!!!"
Şi tribunele făceau valuri...

Din fericire m-am trezit şi mi-am dat seama că a fost doar un coşmar!

PS - Vreţi să vă povestesc şi al doilea coşmar? Sau mâine? Hai, că vi-l zic tot azi:

Se făcea că eram Adrian Cristea! Şi eram eu, aşa, înainte de meciul cu Steaua. Aşteptam să fluiere arbitrul. Când, o văd pe Nicoleta Luciu alergând! Venea spre mine... Cu părul fâlfâind... Şi cu celelalte fâlfâind... Şi dintr-odată simt că îmi creşte inima în pantaloni! Şi îmi aduc aminte de Bianca. Şi zic să fac ceva... Şi îmi dau tricou' jos! Şi şortu'! Şi o grămadă de paparazzi din tribune încep să mă fotografieze... Şi încep şi eu să mă fotografiez... Dar inima mi s-a oprit! Şi m-am blocat! Nu voiam să mă vadă Bianca aşa... Ce va zice Bianca? Ce va zice Bote (bineînţeles, în perspectiva unui contract de fotomodel)? Cum să le explic eu că meciul e în nocturnă şi e frig afară? Şi transpiram, dar nu de căldură, ci de nervi... Şi a venit nea Ando, mi-a smuls tricoul cu 20 din mâini: "Nu meriţi tricoul ăsta!", mi-a zis nervos... Şi mi-a dat tricoul cu numărul 8! Şi am urlaaat: "Nuuuuu"!!!

PS 2 - Coşmarurile şi pijamaua sunt reale. Restul sunt elucubraţii... Probabil de la noul after-shave, care miroase a aurolac...

marți, 5 octombrie 2010

Alternative la Dan Brown

Ar mai trebui să mai scriu şi eu despre cărţile pe care le citesc, nu? Păi ar fi cam multe de zis, dar am să fac doar o comparaţie mică între Simbolul Pierdut, al lui Dan Brown şi alte două romane cu subiect asemănător: căutători de comori vechi, implicaţi în situaţii limită şi obligaţi să descifreze multe coduri şi simboluri. Este vorba de Camera de Chihlimbar şi Codicele.

În primul rând, vreau să spun că ambele sunt de ţşpe ori mai bune decât mult lăudatul roman al lui Dan Brown, ceea ce îmi aduce aminte de vorbele unui mare marketer, hawaiianul Robert Kiyosaki. Acesta spunea că nu numai McDonald's face hamburgeri buni, dar ei îi vând cel mai bine. Aşadar, Simbolul Pierdut este o carte vândută de o fabrică de promovare, dar cele două cărţi de care v-am zis, pe care le-am descoperit întâmplător, sunt mult mai bune.

Camera de Chihlimbar prezintă povestea celebrei camere adăpostite de muzeul Ermitaj şi apoi de Palatul Ecaterina, din Skt. Petersburg, cameră ce valora în jur de 50 de milioane de dolari şi care a fost furată de nazişti în timul celui de-al doilea război mondial. Camera, de fapt de o valoare inestimabilă pentru colecţionarii extravaganţi, a fost motivul de dispută dintre Hitler şi Gohring la finalul războiului, fiecare dorind s-o păstreze pentru el. Ruşii, la rândul lor, voiau s-o recupereze, aşa că au făcut un serviciu special în cadrul KGB-ului pentru găsirea ei. Gohring a dus-o în munţi şi a pitit-o. Din serviciul KGB-ului, în zilele noastre, au mai rămas în viaţă doar doi bătrânei, care sunt căutaţi pentru informaţiile pe care le deţin de către căutătorii de comori şi recuperatori. Povestea se complică, intervin împuşcăturile şi urmăririle spectaculoase, iar deznodământul despre Cameră este total neaşteptat.

Codicele este un manuscris maya descoperit de un alt căutător de comori, un american care a şi devenit extrem de bogat, după ce a jefuit ani de-a rândul mormintele mayaşe din munţii Hondurasului. De fapt, cu această ocazie a găsit şi codicele, care conţine mii de reţete secrete pe care companiile farmaceutice din întreaga lume ar ucide ca să pună mâna. Şi, culmea, chiar încep să ucidă! Americanul extravagant, grav bolnav de cancer, îşi ia toate tablourile şi lucrurile de valoare şi se îngroapă cu ele în munţii Hondurasului, lăsându-le celor trei fii un testament ciudat: "Dacă doriţi cele 500 de milioane, veniţi să le luaţi". Fiecare dintre cei trei îşi ia câte un aliat şi pleacă separat în căutarea comorii, dar pe drum, după zeci de peripeţii, îşi dau seama că numai împreună pot reuşi. Iar la gura mormântului îi aşteaptă cel puţin trei foarte mari surprize! Vor reuşi să pună ei mâna pe avere şi pe codicele atât de mult vânat? Ia puneţi mâna de citiţi, nu mai staţi cu gura deschisă! Merită!

vineri, 1 octombrie 2010

Viedi Neapole (cu Steaua) e puoi morire...

De râs... Ce-am mai râs... Din păcate, nu în direct, că nu am văzut meciul. Dar am asistat la atâtea ştiri, încât parcă am fost pe gazon. Şi am văzut şi finalul de pomină.

Arbitrul a prelungit perfect justificat meciul cu 7 minute, ba putea chiar să-l mai ducă încă vreo juma de minut. Trecem peste faptul că e suveran şi face ce vrea, dar regulamentul spune clar că meciul se prelungeşte în prelungiri cu exact timpul cu care s-a întârziat, în cazul în care există vreo accidentare. Tătăruşanu a stat 3 minute pe jos. S-a pornit numărătoarea de la aproape 4 minute (atât cât arătase arbitrul). În plus, a mai fost şi o schimbare, adică alte 20 de secunde de prelungiri. Deci se putea duce lejer la 7 minute şi jumătate.

Da, e frustrant că Steaua a primit al treilea gol în condiţiile astea. Dar ce să-i faci, dacă suntem români şi hoţi, şi vrem să furăm mereu (să tragem de timp). Mortul ăla trebuia să stea pe picioare, nu să fenteze fotbalul. Şi după 4 minute totul era gata.

În rest, toul e poveste...

Râsul în direct face victime

Am văzut pe blogul lui George o dispută între el şi două prietene virtuale, dispută care s-a terminat rău, în sensul că cele fetele s-au decis să nu-l mai viziteze pe George niciodată, fiindcă el ar fi reacţionat un pic diferit la comentariile lor. Nu mă bag în cearta lor, fiindcă oricând pot să se împace, şi oricum, am o părere împărţită.

Totul a plecat de la un filmuleţ de pe youtube (nici nu are rost să vă dau linkul, e la George pe blog), în care un moderator cretin râde cu gura până la urechi, în direct, în timp ce invitaţii din platou povestesc adevărate drame ale vieţii lor. Normal că nu era nimic de râs, a recunoscut-o şi omul de televiziune, numai că nu s-a putut abţine. Şi când te apucă râsul, cu greu te mai poţi opri.

Fetelor li s-a părut amuzant, lui George nu. Fiecare şi-a exprimat părerea. S-au supărat. E, nu-i nimic, se vor împăca. O să-mi exprim şi eu părerea. Iniţial, am vrut s-o fac în comentariul lui George, dar aveam prea multe de zis. Sper să nu se supere pe mine nici George, nici Sunflower sau Gabrielle (scuze, aş fi vrut să-ţi dau link, dar nu ştiu unde). Oricum, nu ştiu nici eu de care parte sunt.

Nici eu nu pot să râd la ce văd. E prea tragic, oamenii aceia din platou au probleme reale de sănătate. Însă, fiindcă râsul e molipsitor, recunosc că şi eu m-am contaminat de la cretinul ăla de moderator şi am zâmbit prelung. Cam atât. Problema e că şi mie mi s-a întâmplat o chestie asemănătoare, dar din fericire "cazul" din platou nu era deloc disperat. Aşa că, George, până şi pe moderator îl înţeleg! Sigur, până la un punct...

În 1998 aveam o emisiune în direct, la care i-am invitat pe Mutu, Coman şi Neaga. Toţi trei erau juniori de mare perspectivă, s-a văzut că au ajuns mari fotbalişti, cu timpul. Cei trei erau şi prieteni foarte buni. Mutu, cu caterinca minut de minut, s-a apucat să spună un banc pe genericul de început al emisiunii. Degeaba i-am zis să tacă, am intrat în direct exact în momentul în care el termina bancul de spus. Având microfoanele închise, ei nu s-au auzit în direct, camera de prim-plan era pe mine. Numai că îi simţeam şi auzeam pe nebuni râzând cu gura până la urechi! Am încercat să fac o introducere cât mai lungă, ca să trag de timp, să apuce ei să se oprească, numai că te ţii cu Mutulică? M-a molipsit şi pe mine! Aşa că şi eu am început să râd, deşi, sincer, nu fusesem atent la banc. Dar dacă trei inşi de lângă tine râd de se prăpădesc, nu ai cum să nu râzi şi tu! E împotriva naturii, suntem oameni!

Colegii din regia de emisie nu au mai avut ce face şi i-au băgat şi pe ei în direct, pe cadru larg. Şi ce să vadă telespectatorii? Patru tâmpiţi care se prăpădesc de râs... Nu puteam întrerupe, aşa că l-am întrebat pe Mutu ceva banal, iar el, cu greu, cu lacrimi în ochi de atâta râs, şi-a revenit. Apoi şi Comănilă şi Rică... Dar toată emisiunea a fost ratată, fiindcă la adăpostul camerei de prim-plan pusă pe unul dintre noi, ceilalţi hohoteau în pumni. Caseta video de atunci mi-e martoră, o are atât Coman, cât şi Ianovschi şi Neaga. Numai eu cu Mutu nu o avem, dar trebuie să fac rost de ea... Asta e o amintire de neuitat.

Aşa că, George, Sunflower, Gabrielle, se întâmplă... Nu meritaţi voi, să vă certaţi din cauza unui cretin!