Faceți căutări pe acest blog

marți, 30 martie 2010

Ce uşor marchează Adrian Cristea!

Super-farsă azi de dimineaţă la Radio ZU! Buzdugan s-a dat drept Adrian Cristea, de la Dinamo şi, frate, n-a trebuit să spună decât cum îl cheamă, că tipa nu ştia cum să intre mai repede în patul lui! Nu conta că era de patru ani cu un tip full de bani, care-i făcea toate toanele... Doar atât a auzit pitzipoanca de Bamboo: Adrian Cristea, şi deja se visa la Paris, la Roma!

Ca dinamovist, sunt mândru că nu e altu' de la Steaua mai tare decât Cristea! Dar tot ca dinamovist, sunt trist că Prinţul marchează atât de uşor unde nu trebuie...!

Farsa Adrian Cristea

PS 1 - Criminală faza gagicuţei: "De ce vrei să iei două camere de hotel? Luăm numai una, ca să ne cunoaştem mai bine"!
PS 2 - Nu există termen de comparaţie pentru altă fază a tipei: "Ce fată nu ştie cine-i Adrian Cristea?"

Piere Generaţia de Aur

A murit Iovănescu! Sevastian Iovănescu... Dumnezeu să-l odihnească-n pace!

Sunt legat sufleteşte de FC Argeş, de oamenii de acolo, de Generaţia de Aur care a scris istorie pentru acest club. Cei mai adevăraţi oameni de fotbal pe care i-am întâlnit vreodată în cariera mea de jurnalist, de 15 ani, sunt cei care au câştigat cele două titluri de campioană pentru FC Argeş. Nu tu fiţe, nu tu băşini, ci oameni simpli, de treabă, tot timpul puşi pe glume, optimişti, tonici! Vorbesc de Cristian, Telu Stancu, nea Vio Moiceanu, Tomiţă, nea Sile Stan, nea Bebe, Bărbulescu sau Speri, iar pe ceilalţi îi rog să mă ierte că nu i-am citat. Din păcate, în aceeaşi categorie intrau, până nu demult, şi Dobrin, Cârstea sau Iovănescu! Spun din păcate, fiindcă moartea i-a luat pe cei trei. Ce contează că au fost genii, că au fost idoli, că au avut o ţară la picioare? Moartea i-a secerat.

În aceste zile, când aproape s-a ales praful de FC Argeş, noi, alb-violeţii, trăiam din amintiri. Întrebaţi orice suporter, chiar şi de 18 ani, şi o să vedeţi că FC Argeş '79 e ca o icoană pentru ei! Nu ne luaţi şi celelalte icoane, vă rugăm!

Dintr-un motiv anume, eu sunt şi mai trist! Deja e prea mult, trei legende au plecat în nemurire. Ajunge, nu mai vreau!

luni, 29 martie 2010

Drumurile noastre! Nu toate...

Nu, n-am să critic drumurile noatre de rahat, pentru că au făcut asta alţii mai deştepţi şi mai radicali decât mine. Am să-mi pun însă câteva întrebări, retorice, normal. Bine, dacă aveţi voi răspunsul, daţi-mi-l şi mie, că nu mai înţeleg nimic...

1. De ce străzile din Piteşti sunt calamitate după iarna asta, iar un drum naţional, ca cel Piteşti - Topoloveni (mai încolo nu mă interesează), este aproape perfect? La Ştefăneşti, Călineşti sau Topoloveni nu a fost iarnă?

2. De ce se lucrează la punerea unor covoare de asfalt între orele 9-15, pe cele mai aglomerate tronsoane (Podul Viilor, Trivale, etc), iar după ora 17-18, când circulă doar o maşină pe minut, nu mai e nici dracu? Ca să nu mai cer să se lucreze noaptea, ca-n Germania...

3. De ce, după o lucrare efectuată în anul 2008 lângă izvorul din Eremia Grigorescu, nici acum nu s-a asfaltat drumul şi e un crater de un metru jumate diametru şi adâncime de juma de metru?

4. De ce la intersecţia de la Petrom Podul Viilor s-a excavat pământul şi s-au creat vreo 2-3 munţi de pământ, aşezaţi fix în raza de asigurare a şoferilor, care trebuie să dea prioritate celor ce vin dinspre Mioveni?

Şi ar mai fi multe, dar pe moment nu mi le reamintesc...

duminică, 28 martie 2010

Meci de Champions League

"4-4 ca la teatru", titrează unii pe la tv şi vor titra unii prin ziare mâine. E o anatemă des folosită, dar falsă şi total neinspirată, pentru meciul extraordinar din seara asta: Unirea Urziceni - Dinamo. Am văzut un meci de Champions League, între o echipă care a făcut cinste României în Liga Campionilor şi alta care, se pare, nu are noroc să ajungă în Ligă.

Sunt fan Dinamo şi ar trebui să fiu supărat pentru acest 4-4, după ce Dinamo a condus cu 4-2. Chiar mă întreabă prietenii pe mess în ce stare de nervi sunt! Fraţilor, eu sunt un fan atipic. Eu sunt foarte mulţumit, sunt foarte încântat! Dinamo a jucat un fotbal european, şi nu e prima oară în acest an. Sunt patru victorii şi trei egaluri, sunt nişte meciuri excelente, iar Dinamo e în grafic. Până acum s-au făcut 43 de puncte (liderul) în 24 de etape, adică mai puţin de 2 puncte pe meci. Dinamo, dacă va continua să câştige acasă şi să facă egal în deplasare, va realiza minim două puncte pe meci, iar asta îi va aduce, în timp, titlul. Numai să nu intervină gafele ca cele de la Piteşti, sau altele...

Cel mai important este că, în cele şapte meciuri din retur, Dinamo are avantaj în meciurile directe cu absolut toate echipele! Deci, în caz de egalitate de puncte la finalul campionatului, va avea câştig de cauză.

Un fleac, n-am avut net!

De fapt nu a fost chiar un fleac, am suferit de-a binelea! Doamne, internetul ăsta e drog! De vineri de dimineaţă şi până adineauri (duminică, după prânz), nu am avut net. Şi nici telefon, dar p-ăsta oricum nu-l prea folosesc. Bine că a fost cablu, fiindcă altfel cred că plecam pe Marte... RDSu' m-a rezolvat, se vede, în mai bine de 48 de ore. Cam naşpa... Pe vremea când eram ceva pe la ei, la Slatina, orice deranjament trebuia rezolvat în maxim 48 de ore, altfel clientul primea pe luna aceea abonamentul gratis. Cred că acum nu mai e valabil... N-am insistat la ei, să-i tâmpesc cu telefoanele, dar adevărul e că am suferit mult fără net.

joi, 25 martie 2010

Horror

O scurtă plimbare aseară prin pădurea Trivale cu Erika, pe role, mi-a prilejuit o avalanşă de amintiri despre copilăria mea frumoasă. I-am spus Erikăi că locurile sunt neschimbate de acum 25 de ani, de când colindam pădurile şi aleile, copil fiind. Cu ocazia asta, Eri m-a întrebat ce jocuri aveam eu pe atunci, cu prietenii mei. I-am spus: "Flori, fete, filme sau băieţi", "Telefonul fără fir", "Pititea", "Ţară, ţară vrem ostaşi"... Apoi m-a întrebat ce poezii şi cântecele aveam, iar aici am avut declicul!

Mi-am amintit de o poezie sadică, ce mie mi-a plăcut foarte mult. I-am recitat doar prima strofă, pentru că pe aia o mai ştiam, apoi am venit acasă şi am căutat în agendele mele vechi. Am găsit-o cu greu, pe toată. A îngrozit-o, a amuzat-o, a fascinat-o! Bineînţeles că a învăţat prima strofă pe dinafară şi mi-a spus că le-o zice copiilor de la grădi, la somn. Presimt că zilele viitoare voi fi chemat de directoare :))

Afară-i frig şi e-nnorat
În sobă arde mama,
În baie tata-i spânzurat,
Copiii gâtu' şi-au tăiat
Cu lama!

În frigider, în pungi de-un kil
Stă relaxat bunicu'
Eu sunt mic,
Nu ştiu nimic,
De-abia îmi tai buricu'.

Bunica-i lâng-aragaz
Cu-n furtun în gură
În jurul ei miroase-a gaz
Pare c-a dat de necaz
E toată numai vomă.

Pe jos stau fraţii mei întinşi
Sunt morţi de-o săptămână
În putrefacţie au intrat
Miros urât, ca un rahat
Şi nimeni nu-i adună.

Soră-mea cu ochiul scos
Se zbate într-o ladă
Alta e-ntinsă pe jos
Din piept îi iese-un os
Şi-n spate are-o bardă.

Un văr de-al meu e în extaz
Cu degetele-n priză,
Cu un picior în aragaz
Cu celălalt rupt, pe pervaz,
Şi capu' în valiză.

Vecina mea atârnă greu
De-o cracă în grădină
O cioară-i ciuguleşte fin,
Cu ciocu-i ascuţit şi plin
Din inimă şi splină.

Dormi puiu' tatii, somn uşor
Căci tata te gazează
Îţi taie gâtu' cu-n topor
Şi-apoi te împăiază!
Iar tu, iubita mea, să stai
Tăiată fin în două,
Să-ţi scot inima cu-n pai
Şi s-o mănânc cu ouă!

miercuri, 24 martie 2010

Remediu contra asteniei

Fie că recunoaştem sau nu, primăvara suferim de astenie. Nu sunt mare specialist, dar astenia asta este oarecum normală, e o stare de slăbiciune resimţită de corpul omenesc după ce a ieşit dintr-o iarnă grea. Acesta a pierdut foarte multe minerale şi vitamine, care trebuie înlocuite în cel mai scurt timp, pentru a nu avea probleme în funcţionarea viitoare. Cu alte cuvinte, pentru a ne simţi bine, şi nu rău.

Dacă vă uitaţi la CSID sau dacă cereţi sfatul oricărui medic nutriţionist, în această perioadă vi se va recomanda să consumaţi foarte multe prospături, după caz: fete de liceu sau băieţaşi cu mustaţa abia mijită. =)) Glumesc! Prospături, adică roşii, ceapă şi usturoi verde, castraveţi, salată, etc.

Eu însă am o reţetă proprie pentru a scăpa de astenia de primăvară, pe care nu am mai experimentat-o de vreo 10 ani, din lipsă de timp sau lene: grâu încolţit cu miere şi nuci! În fiecare dimineaţă, când eram eu mai tânăr, mâncam o porţie sănătoasă de grâu încolţit, amestecat cu miere şi nuci, o hrană consistentă ce poate asigura necesarul de carbohidraţi (energie) până la sfârşitul zilei! În felul acesta, aveam şi poftă de viaţă foarte multă, mâncam şi ultra-sănătos, ţineam şi o dietă uşoară care-mi asigura o greutate normală, pe fondul aportului de energie! Nu mai spun că digestia era reglată perfect de miere, iar fibrele îmi transformau grăsimea acumulată în corp peste iarnă, în muşchi.

Reţeta e simplă, dar durează ceva timp prepararea ei, şi din această cauză de multe ori am renunţat la idee. Anul ăsta vreau neapărat s-o pun în aplicare! Se ia un castronel de grâu curat şi fără ploşniţe ori gărgăriţe (cum am nimerit eu acum, de la ţară). Se îndepărtează impurităţile, se spală şi apoi se întinde pe o farfurie, peste care se toarnă apă. Grâul trebuie să încolţească, iar procesul acesta durează 2-3 zile, depinde de mediul în care se dezvoltă. Atenţie, nu se foloseşte arpacaş, ci grâu, deoarece arpacaşul este grâu decorticat! Adică nu mai încolţeşte... Cam asta e toată filozofia, pentru că nuci ştie toată lumea să spargă!

Dimineaţa, după ce grâul a încolţit, se pune o porţie de 200-300 de grame de grâu încolţit într-un castronel, se adaugă 50-100 de grame de nuci şi 2-3 linguri de miere. Cine doreşte, pune în castronel 50-100 de grame de seminţe neprăjite şi nesărate, mac, susan, musli sau fructe uscate, dar doar pentru gust, nu pentru altceva. Şi doar un singur supliment, nu mai multe! Dacă vă spun câte calorii are această porţie, care este posibil să vă ajungă pentru toată ziua, depinde de cât de gurmanzi sunteţi, vă cruciţi: maxim 500!!!

Cine ţine această cură în fiecare dimineaţă, garantez că nu simte astenia de primăvară şi are o energie debordantă, ca în reclame, de o să se întrebe colegii ce e cu voi!

marți, 23 martie 2010

Azerbaidjan, mon amour!


Uraaa! Am în sfârşit primul vizitator din Azerbaidjan, o ţară pe care o iubesc! Am rămas sentimental legat de Azerbaidjan şi de capitala Baku după ce în urmă cu mai bine de 10 ani am fost acolo împreună cu FC Argeş. Pe vremea aia eram redactor sportiv la RCS, făceam cam totul: filmam, redactam, luam interviuri, făceam emisiuni, mai aveam să-mi pun singur întrebări şi să răspund.

Înainte de a da piept cu Istanbulspor şi, apoi, cu Celta Vigo, în ultima campanie europeană pe care FC Argeş a avut-o, am primit din partea clubului invitaţia de a merge la Baku, pentru meciul retur cu Dinamo Baku. În tur, FC Argeş învinsese cu 5-1 şi calificarea era, practic, o formalitate. Am acceptat, normal, din partea presei a mai mers doar Ion Valentin, fost la Alpha şi la Radio 21, acum stabilit de mulţi ani în America.

Ţin minte că am zburat atunci împreună cu Mutu, Neaga şi toţi ceilalţi fotbalişti de vis pe care i-a avut Argeşul la finele anilor 90: Jean Barbu, Vasile Popa, Boghi Vintilă, Bazela, etc. Ghid ne-a fost Mihai Ianovschi, cunoscător de limbă rusă! Impactul cu Baku a fost imens, asta şi pentru că până atunci mai avusesem ieşiri "în afară" doar în Bulgaria (pe vremea comunismului) şi în Iugoslavia (imediat după revoluţie). Am găsit atunci România din anii 80, aş spune chiar 70 dacă nu aş fi născut în 1974... O sărăcie lucie, oamenii stăteau la cozi uriaşe să ia apă de la izvor! Tot pământul era ars de soare, doar în Baku erau mici oaze verzi, iar Marea Caspică mirosea a petrol, atât de îmbâcsită era.

Stadionul pe care FC Argeş a câştigat cu 2-0 era denumit Bahramov, după celebrul tuşier care a acordat gol valabil Angliei în finala Campionatului Mondial din 1966, contra Germaniei, deşi nici acum nu se ştie dacă mingea, revenită din bara transversală, a căzut dincolo sau dincoace de linia porţii. Inutil să mai spun că stadionul era o ruină... Şi cu toate astea, am rămas cu sufletul acolo, mi-a plăcut foarte tare experienţa din Azerbaidjan.

Vara trecută m-am văzut cu Adrian Neaga pe terasa restaurantului lui din Bucureşti, Spazio. Am vorbit atunci, printre altele, şi despre Azerbaidjan, pentru că el joacă la Neftci Baku. Rică mi-a spus că oraşul s-a schimbat enorm de mult, stadionul este acum aproape o bijuterie, hotelul la care am fost cazaţi (un fel de Intercontinental) a fost dărâmat, iar acum lumea e împărţită între FOARTE bogaţii din afacerile cu petrol şi foarte săracii, care şi acum nu au după ce bea apă...

luni, 22 martie 2010

Toată ziua la toaletă

Ho! Nu vă grăbiţi să mă întrebaţi "Tu cât timp petreci zilnic la toaletă?", pentru că nu e ce vă gândiţi voi. Aproape toată ziua de duminică mi-am petrecut-o la ţară, toaletând copacii din curte. Era ultima şansă înainte de ploile şi apoi căldura ce se anunţă, deoarece acum dau mugurii şi apoi nu se mai putea face nimic. De câţiva ani tot voiam să tai din crengile copacilor de la ţară, ajunsesem să merg pe brânci prin unele locuri, din cauză că niciodată nu mi-am făcut timp, primăvara, să aranjez puţin copăceii care dau o umbră super vara.

Deşi nu ştiu eu foarte multe despre toaletarea copacilor, m-am apucat cu fierăstrăul şi foarfeca şi am redesenat coroanele a nouă arbori. Nu mi-a fost teamă să mă caţăr în copaci până aproape în vârf şi să lucrez, pentru că mi-am tăiat de prea multe ori craca de sub picioare, la figurat, ca să se mai întâmple şi la propriu... Acum, să vedem ce am realizat, dacă m-am priceput, sau doar am distrus nişte copaci cu sânge rece, de asasin...



duminică, 21 martie 2010

Ajax, echipa Europei

Sunt mândru! Zilele astea mă simt împlinit din punct de vedere fotbalistic, deoarece marile mele iubiri sunt într-o formă extraordinară! Dinamo are 4 victorii şi 2 egaluri în 2010, e echipa momentului în România, iar Ajax Amsterdam este echipa momentului în Europa! Poate în lume! Cum e posibil aşa ceva, m-aţi întreba?

Ei bine, lăncierii mei sunt de neînvins! Practic, de la jumătatea lunii ianuarie şi până acum, Ajax al meu a învins tot în campionat! Are 10 (zece) victorii consecutive, cu golaveraj 30-2!!! Singurele echipe care i-au dat gol au fost PSV Eindhoven şi Waalwijk, dar au fost nişte amărâte de goluri de onoare, pentru scorurile de 4-1 şi 5-1. Ultimele cinci meciuri au consemnat victorii cu 4-0, 4-0, 3-0, 4-1 şi 5-1. Ce Real, ce Barca, ce Manchester sau Lyon? Ajax e cea mai tare, are cele mai multe goluri marcate în campionatele din Europa - 85 de goluri!

Problema la Dinamo şi Ajax e... cât le ţine? Pentru că se ştie că sunt două echipe cu mari fluctuaţii de formă. Deocamdată e bine, dar titlul se joacă pentru amândouă. Ajax a redus la 4 puncte diferenţa faţă de Twente, iar Dinamo la 2 puncte de CFR. Visul e departe...

vineri, 19 martie 2010

Noi, bloggerii

N-am văzut de la început ediţia de debut a acestui sezon a emisiunii Dansez pentru tine, fiindcă am fost la întâlnirea bloggerilor. Nu puteam rata revederea cu Oana, Ema, Ioana, Sorin, Geocer, Alin, Remus, Dan (venit ceva mai târziu) şi, ca noutate, Valive. Din păcate, Raluca a lipsit fiindcă are un necaz, suntem alături de ea!

Ca de obicei, Oana a fost în centrul atenţiei, ne-a dat şi nouă, în sfârşit, autografele pe Parfumul văduvei negre. După două săptămâni de umblat creanga prin ţară şi Moldova, Oana a dat în nebuneală: a descoperit că are triplă personalitate! Când nu e Oana cea adevărată, e posedată de spiritul libertin al Lalei şi, din când în când, de candoarea Anastassiei. Se pare că la întâlnire a venit Anastassia, deoarece am scăpat de pumnul în faţă promis! Sorin şi-a făcut blog şi e foarte încântat, dar după patru zile începe să se întrebe ce va face dacă rămâne fără subiecte. Ema a descoperit FarmVille pe Facebook şi e fascinată când găseşte ouă proaspete sau lapte (fascinată şi pentru că m-a păcălit să-i devin vecin, dar ea nu ştie că o să fiu un vecin care-şi lasă ferma în paragină). Ioana şi Dan sunt încă marcaţi de tragedia de care au scăpat ca prin urechile acului şi se bucură că trăiesc. Geocer e acelaşi haios şi cârcotaş blogger, o încântare să-l cunoşti. Remus (Papabembe) vrea să experimenteze o excursie în Botswana, ca să-şi găsească rădăcinile, şi îşi tot închipuie scenarii despre cum şi unde va folosi moneda naţională (p..a - sunt pudic). Alin are blog de mai mult de o jumătate de an şi încă nu a găsit un subiect demn de prima postare, aşa că mai aşteaptă momentul potrivit.

Iar eu... Eu am fâstâcit-o pe chelneriţă, care la comanda "Aduceţi-mi, vă rog, o bere fără alcool", ea mi-a adus una cu alcool. Am rugat-o să mi-o schimbe, fata a fost de treabă, a luat-o pe aia desfăcută, a venit cu alta, pe care a desfăcut-o în faţa mea şi mi-a dat-o. Tot cu alcool...! Damn it!

Trei ore de destindere, dau orice pentru a ne vedea mereu în aceeaşi formulă. Şi, ca o concluzie comună: de-abia aşteptăm căldura, să stăm la terasă!

Vinerea dansez

Nu dansez eu, ci mă uit la Dansez pentru tine! Ok, daţi drumu' la râs, asta e, recunosc şi nu mi-e ruşine! Îmi place Dansez pentru tine! Când mă nimeresc vinerea seara acasă, stau lipit de ecran mai rău decât la un meci de fotbal.

"Dansez" e o producţie adevărată de televiziune, la nivelul "Surprizelor" ca desfăşurare de forţe, dar mult mai elaborată, mai profesionist făcută şi, mai ales, prezentată. Deci chiar dacă nu mi-ar fi plăcut dansul, m-aş fi uitat la emisiune pentru a vedea un program adevărat. Îmi plac decorurile, hainele, invitaţii, juraţii, prezentatorii, dansatorii, emisiunea e alertă în ciuda faptului că se întinde pe durata a aproape cinci ore. Şi, nu în ultimul rând, are scop umanitar.

Cel mai mult îl iubesc pe Bănică junior! E dinamovist ca mine, e şmecheraş, se îmbracă bine şi are poantele la el mereu. Probabil că dacă ar fi prezentat altcineva, poate că nu mi-ar fi plăcut emisiunea atât de mult. Iar la ediţia asta îmi place enorm de Cătălin Botezatu, e un exemplu de urmat de orice bărbat care vrea să arate şi să se îmbrace bine.

COMPLETARE - A, şi am uitat! Beatrice e cool rău cu look-ul ei gothic! Spooky but lovely!

A fost odată...

De dimineaţă m-am trezit cu lacrimi în ochi. Rar mi se întâmplă, şi asta din cauza viselor nostalgice pe care le am, la fel de rar. Noaptea trecută (sau mă rog, spre dimineaţă) am avut un vis unic, nici nu ştiu cum să-l denumesc. Am visat o colegă de joacă din perioada pre-primară! Este incredibil, întotdeauna am susţinut că nu am amintiri decât foarte vagi despre copilăria mea dintre 3-6 ani. Eu, unul, nu ştiu foarte multe despre acea perioadă, aproape toate frânturile pe care le am sunt de la clasa I încolo.

Şi totuşi, am visat-o pe Pif! Da, era o prietenă de joacă de aceeaşi vârstă, căreia părinţii mei îi spuneau Pif, iar eu eram Hercule! Cei care ştiu, cunosc! Aseară mi-am adus aminte pentru prima oară în viaţa mea de Pif, practic uitasem de tot de această mică fetiţă. Şi în vis, ca-ntr-o revelaţie, eram atât de bucuros că am regăsit-o după atâţia ani, şi ne împărtăşeam amintiri despre cum ne jucam noi la 5 sau 6 anişori...

Cum s-o interpreta oare asta? Vă jur că niciodată, de la vârsta de 5 sau 6 ani, să spunem, şi până acum nu mi-am amitit niciodată de această Pif. Şi totuşi, în vis, mi-am dat seama că Pif a existat în viaţa mea, dar de 30 de ani nu mai ştiam nimic despre această prietenie din fragedă copilărie.

Vă daţi seama că habar nu am cum aş putea da de această fată, pentru că nu ştiu cum o cheamă şi de unde să încep căutările. Aş vrea ca visul să devină realitate, dar sunt slabe speranţe. Şi totuşi, de unde acest vis? O fi vreo premoniţie?

miercuri, 17 martie 2010

Dincolo de victoria lui Dinamo


Sunt fericit, Dinamo a măturat pe jos cu Steaua! Ce poate fi mai frumos pentru un câine roşu? Poate doar un 5 sau 6 la 0, cât ar fi fost scorul corect. Ce poate fi mai frumos decât să vezi o Steaua minima, care nu trage niciun şut pe poartă? Ce poate fi mai frumos decât ca în ultimii şase ani să câştigi mereu în derby (tur-retur)?

Dar gata, derby-ul s-a terminat. Pentru mine comentariile de după nu contează. Ce să aud, inepţiile lui Jiji, Borcică sau Turcu? Aş prefera, ca în Italia, ca interviurile să le dea jucătorii, protagoniştii, nu conducătorii. Nu se întâmplă la noi, în România, aici jurnaliştii aleargă disperaţi după patroni cu microfoanele, în timp ce fotbaliştii se strecoară prin spatele lor, nebăgaţi în seamă...

Cu ce rămân după această victorie mare? Cu tristeţea că am pierdut prosteşte 4 puncte (2 cu Ceahlăul şi 2 cu CFR), cu care am fi dominat clar campionatul. Cu speranţa că Dinamo se va bătea cu şanse mari la câştigarea titlului, venind din postura de echipă care nu avea de pierdut nimic. Dar rămân şi cu o întrebare, pe care ar trebui să şi-o pună orice om cu scaun la cap:

Ce a fost cu toate fâsurile de dinainte de meci? Că steliştii vor da foc la stadion... Că Steaua a vrut să-l cumpere pe Cristea... Că Dinamo a umblat la arbitrii asistenţi... Că Borcea a încercat să blătuiască meciul cu doi stelişti... Că Artiom Karamian e o absenţă pentru Dinamo... Etc, etc, numai răutăţi, numai instigări, numai inepţii care duc, în final la violenţe. De ce un derby Dinamo - Steau nu poate fi un derby, şi atât? De ce trebuie atâta ură?

Priorităţile bărbaţilor

Din ciclul "Libertatea loveşte din nou" sau "Cercetătorii britanici au descoperit", aflu azi care sunt priorităţile bărbaţilor. Studiul a fost efectuat, normal, în Marea Britanie, iar rezultatele lui au fost făcute publice (şi) în Libertatea. Combinaţia perfectă pentru un hohot de râs sănătos.

Aşadar, conform cercetătorilor britanici, citaţi de Libertatea, prioritatea nr. 1 a bărbaţilor este calitatea spermei! Ce carieră, ce bani, ce maşini bengoase, ce femei păpuşi...! Sperma, frate! Asta contează pentru noi, bărbaţii! Mă rog, pentru cei britanici, iar eu nu mă consider deloc britanic.

luni, 15 martie 2010

Coada la români

Înainte de a înregistra ţuica, pălinca ori brânza de burduf ca produse naţionale româneşti, înainte de a înscrie în patrimoniul UNESCO parcul Retezat sau Sarmisegetuza, înainte de a exporta vin din podgoriile Murfatlar sau Cotnari, România ar trebui să oficializeze la OSIM-ul european coada. Da, statul la coadă! E marcă înregistrată! E obicei tipic românesc! E o plăcere sado la care ne supunem zi de zi!

Nu există în alt stat european civilizat cozi aşa cum sunt în România, dar nici boi ca românii, care să se aşeze cu bună-ştiinţă la coadă. Practic, e un supliciu pe care îl acceptăm şi chiar îl încurajăm! Stăm la coadă la Primărie, la Poliţie, la Vamă, la Finanţe, stăm la coadă la covrigi, la gogoşerie, la hypermarket, stăm la coadă la coafor sau frizerie, la farmacie, la doctori, stăm la coadă la semafoare, la benzinărie, în trafic stăm la coadă din cauza gropilor, iar dacă nu avem de ce să stăm la coadă undeva, ne facem de lucru şi creăm o coadă! Că doar suntem români şi ne place coada!

Săptămâna trecută am fost în Germania. La întoarcere, pe aeroportul din Dortmund, eram toţi românii în sala de aşteptare, înainte de îmbarcare. La difuzoare se anunţă că avionul din direcţia Bucureşti a aterizat, moment în care toţi românii s-au ridicat şi s-au aşezat la coadă! Mi-e greu să cred că niciunul dintre cei care s-au aşezat la coadă nu ştia că toate formalităţile (coborâre pasageri, descărcare bagaje, curăţenie, schimb de echipaj) mai durează cel puţin o jumătate de oră... Nu frate, cu toţii la coadă! Normal că am aşteptat liniştit pe băncuţă, împreună cu vreo 5-6 pasageri, probabil nemţi... Alături, la poarta de îmbarcare către Varşovia, polonezii aşteptau pe bănci chiar şi după ce s-a deschis poarta... Diferenţă de mentalitate...

Vineri şi luni am pierdut două zile, unde credeţi?, la cozi! La Primărie, Finanţe şi Poliţie! Aici nu mai e vina oamenilor, ci a sistemului. Birocraţia ne omoară, ca să radiezi o rablă de maşină pe care nu ai mai folosit-o 3-4 ani, pierzi tot atâta din viaţă, de nervi! Se mai întreabă lumea de ce sunt atâtea maşini abandonate în parcări... Păi decât s-o radiezi pe cale legală, mai bine aştepţi să vină Primăria să ţi-o ridice! La coadă, ca la coadă: unii care se împing, alţii care miros urât, unii care intră direct şi fără jenă prin faţă, alţii care încearcă să "ciupească" un loc-două, apoi se uită urât pe tine dacă le spui că erau în spatele tău! Şi cu toate că înjurăm cozile şi pe funcţionari, ne place frate să stăm la coadă!

duminică, 14 martie 2010

Yeap, am fost la circ

Până să apară emisiunea lui Mândruţă, Pâine şi circ, m-am delectat cu un spectacol de circ. Abia venit în Ştrand, de sâmbătă, Circus Americano oferă două ore de petrecere a timpului liber agreabil. Iar dacă în această perioadă mai bucuri şi un copil, e cu atât mai bine...

A fost în linii mari, acelaşi spectacol de anul trecut. Chiar şi Erika şi l-a amintit, cu dresura de pisici, de lei, de porumbei, lame, ponei, cămile şi dromaderi, şerpi şi crocodili. Chiar şi poantele clovnului Armando au fost aceleaşi, dar ce contează? Un spectacol de circ este întotdeauna o plăcere. Am avut de ales între circ şi film, dar după ce am citit ce a scris Raluca despre Alice, am ales circul.

Îmi amintesc că pe vremea când eram copil, venirea circului în oraş reprezenta evenimentul anului! Aproape zilnic mergeam la manej ca să văd animalele, îmi plăcea să stau ziua şi să-i privesc pe actori antrenându-se sau trăindu-şi viaţa de nomazi. Ţin minte că femeile nu aveau nicio treabă să stea mai mult dezbrăcate, eram impresionat de trupul lor perfect. Este unul dintre motivele pentru care merg şi acum la circ, să admir trupurile perfecte ale acrobatelor. În plus, mă fascina lumea asta ciudată a circului, şi aceeaşi stare încerc acum, se pare cu succes, să o induc şi Erikăi. E o altă lume, parcă de poveste, în care pătrunzi odată ce ai intrat în cort.

Ca de fiecare dată după ce sunt impresionat de ceva, vin acasă şi caut pe internet tot ce pot găsi. Nu sunt prea multe chestii despre Circus Americano, oamenii nu au timp probabil să pătrundă în era informaţiei, dar am rămas plăcut surprins de articolul din Adevărul de seară, ediţia de Piteşti, scris de ex-colega şi buna mea prietenă Cristina Stancu. Bravo celor de la Adevărul, aşa rapiditate în prezentarea evenimentelor cu impact social mai rar!

vineri, 12 martie 2010

Fotbalist de Ligă... a patra...

Tatăl, fotbalist la Dinamo, îşi întreabă fiul în vârstă de 6 ani:
- Ce vrei puiule să te faci când o să fii mare?
- Fotbalist, ca tati!
- La ce echipă? La Dinamo, ca mine?
- Nu tati, pentru că vreau să joc în Liga Campionilor!
- Bun, şi dup-aia? Unde vrei să joci?
- Printre blocuri, pe maidane!

Este povestea tristă, dar adevărată, a fotbalistului Dacian Varga! Şi nu numai a lui, ci şi a lui Tibi Bălan! Buni de Liga Campionilor, prea mici pentru Liga a II-a, perfecţi pentru Liga a IV-a! Rapid e în culpă clar, degeaba se umflă în pene Copoşu. Şi-a bătut joc de doi fotbalişti foarte buni. Copos să se ia de mână cu Şiman, pentru că şi el i-a îngropat pe cei doi în Liga a IV-a, la o echipă ce nu are dreptul să joace decât meciuri amicale! Deci partide între aurolaci sau beţivi, în spatele blocurilor. Mulţi fotbalişti s-au distrus, dar Varga şi Bălan sunt distruşi cu bună ştiinţă de un sistem păgubos.

Ca să fac haz de necaz, îmi aduc aminte de declaraţiile lui Varga din această iarnă. Întrebat tot mai des dacă nu îi e teamă că va rămâne la Sportul, Varga, sigur pe el, cu un zâmbet ironic în colţu' gurii, răspundea şmecher: "Staţi voi liniştiţi, că nu rămân la Sportul, plec sigur". Sigur, a plecat! La Rapid Electromecanicofină, pe maidan.

joi, 11 martie 2010

Snowman






În seara asta am făcut un om de zăpadă în spatele blocului. I-am făcut hatârul Erikăi, care s-a tăvălit în zăpadă continuu, făcând "îngeraşi" peste tot. Nu contează că am îngheţat ca un rahat, că urăsc iarna (spun asta pentru a mia oară), că am fost îmbrăcat subţire şi fără mănuşi, că eram aşa de degerat la un moment dat, încât mă durea! Important e că fie-mea s-a distrat de minune punând morcov, castron, năsturei şi o cracă de vrăjitoare omului de zăpadă. În plus, a mai adoptat şi un pisoi maidanez, căruia i-a dat să mănânce şi l-a pupat până l-a albit...

Păcat că de dimineaţă, când se va trezi, Erika nu-şi va mai vedea omuleţul în faţa geamului. Spre seară a dispărut cu totul! Deci, fraţilor, în România se fură şi oameni de zăpadă! Că de topit, nu s-a topit...

Cel mai scârbos final de film! EVER!


Zilele trecute am văzut Spread, tradus în România cu titlul de Playboy de L.A. Filmul are o evoluţie cam aşa: începe super-tare, se lălăie până când devine plictisitor şi apoi enervant de prost, iar la final te apucă o scârbă oribilă! Mie, unul, chiar mi-a venit să vomit, bine că nu mâncasem nimic, fiindcă sigur dădeam la boboci. Nu glumesc!

Să explic toate etapele:
1. Super-tare. Ashton Kutcher, frumuşelul soţ al lui Demi Moore, este playboy-ul, un tânăr fără nimic în viaţă decât replici şi şarm. Cu astea reuşeşte să le dea pe spate pe bogătaşele din Beverly Hills şi celelalte cartiere de lux din Los Angeles, trăind pe spatele lor şi în casele lor. Gândeşte cu glas tare, multe dintre replici fiind foarte tari! Credeţi însă că se mulţumeşte doar cu femeile trecute de 35 de ani? Nu, aproape fără jenă faţă de ele, aduce tinere în casele fraierelor şi face cele mai nebune lucruri cu ele. Scenele de sex sunt aproape explicite, iar toate partenerele lui sunt de maxim 45 de kile, deci super-gagici! Gusturile nu se discută, mai ales când coincid ;)
2. Lălăit-plictisitor. Deşi are tot ce-i trebuie, playboy-ul se îndrăgosteşte de o fată mişto, dar nu foarte deosebită faţă de celelalte pe care le avea oricum şi oricând. Mai mult, tipa se dovedeşte a fi... playboy-iţă de L.A., adică face exact ce face el, cu bărbaţi cu bani, normal... Începe un joc penibil de-a cuceritul, părăsitul, înşelatul, căsătoritul, etc. Bleah!
3. Scârbos. După ce se termină, cum se termină, adică prost (gagica se mută la NY cu un magnat, iar el se angajează ca pizza-delivery-boy, renunţând la meseria lui de bază), ultima imagine a filmului e cu Ashton Kutcher dând un hamster viu unei broaşte, drept hrană. Şi pe durata a circa cinci minute, cât rulează genericul de final, broasca înghite uşor-uşor şoarecele. Mult timp, hamsterului îi rămân coada şi o lăbuţă pe afară, imaginea fiind de-a dreptul dezgustătoare! Doamne, cât m-am mai chinuit să citesc numele actorilor, încercând să nu văd broasca aia împuţită! Până la urmă am renunţat şi am dat pe IMDB! Horror! Ar trebui interzis acest film copiilor sub 18 ani şi adulţilor sensibili, aşa, ca mine... :P

PS 1 - Cel mai tare mi-a plăcut în acest film cum arată Anne Heche! Actriţa în vârstă de 41 de ani este bestială, după ce a slăbit enorm şi şi-a lucrat corpul la sală. Bravo ei!
PS 2 - Din nou la PS, românul Sebastian Stan. După ce s-a făcut cunoscut în Gossip Girl, Sebi al nostru e acum cel mai bun prieten al lui Ashton Kutcher. Frumoasă evoluţie la Hollywood. Bravo şi lui!

marți, 9 martie 2010

Someone Like Me

Şi ca să nu-mi zbor creierii definitiv, tot ieri am avut surpriza să aud, în premieră, într-o benzinărie, o melodie senzaţională. Atât de mişto era, încât tânărul vânzător de la casierie a pus mâna pe un microfon şi a cântat extraordinar! Atâtea talente există nedescoperite! Un pic stânjenit de faptul că eram în benzinărie, tipu' m-a întrebat dacă mi-a plăcut cum a cântat, iar eu l-am aplaudat şi i-am spus că la talentul pe care-l are, ar trebui să cânte în faţa unei săli pline, nu doar în faţa mea!

O oră am stat să caut melodia pe youtube, fiindcă nu ştiam cine o cântă şi nici dacă într-adevăr se numeşte Someone Like Me. Ce să-mi faci, nu sunt fan Gossip Girl! Poate voi deveni, odată cu melodia asta... Oricum, e prima oară când aud în viaţa mea de Blair Waldorf!


PS 1 - Noroc că mai există pe lumea asta şi wikipedia! Blair cică e doar personaj, actriţa e Leighton Meester! Culmea, e chiar prietena românului Sebastian Stan, actor şi el în Gossip Girl!
PS 2 - Versurile tot nu le-am găsit...

A fost 8 martie

Special nu am postat nimic ieri, pentru că pentru mine nu mai există 8 martie. Este decât ceva simbolic... Acum 15 ani am încetat să mai cred în 8 martie ca-ntr-o sărbătoare. Pentru mine nu poate exista Ziua Femeii, atâta timp cât, acum 15 ani, de Ziua Femeii, mi-am luat adio de la cea mai importantă femeie din viaţa mea! Te iubesc, mami, oriunde ai fi!

duminică, 7 martie 2010

Încântare

Pe lângă luptele în noroi din Liga I, din fericire mai avem posibilitatea să urmărim şi fotbal adevărat! Şi una dintre partidele cele mai frumoase ale ultimilor ani mi s-a părut a fi Real Madrid - FC Sevilla 3-2. La tot spectacolul galactic dat de ambele echipe, s-a mai adăugat şi deznodământul imprevizibil, gol al victoriei marcat în prelungiri şi schimbare de lider în Spania!

Poate pentru prima dată, aseară, Real Madrid şi-a câştigat dreptul de a fi supranumită "echipa galactică". Galactici au fost numiţi în 2001-2002, când tot Florentino Perez i-a adus pe Bernabeu pe Zidane, Ronaldo, Roberto Carlos, Savio, Figo, apoi şi Beckham. Şi, cu toate că au luat Liga Campionilor în 2002, galacticii parcă nu au fost galactici... Acum e o nouă eră: alt francez (Benzema), alt Ronaldo (Cristiano), alt brazilian (Kaka), alt argentinian (Higuain), plus o mulţime de campioni europeni de primă mână, Casillas, Albiol, Xabi Alonso, Guti, Raul...

Să fi condusă cu 2-0 pe teren propriu, nu de oricine, ci de Sevilla, să marchezi trei goluri în 33 de minute, să ai trei bare, dintre care două în două minute, prin acelaşi Higuain, să înghesui în careu timp de 10 minute o formaţie ca Sevilla, să îţi permiţi să ţii pe bancă, în aceste condiţii, pe Raul şi Benzema şi să practici acest joc încântător timp de 90 de minute, iată nişte lucruri pe care nicio altă formaţie din lume nu le poate reuşi! Garantat! De-aia Real e galactică!

Am mai spus-o, sunt un fan nebun al ambelor rivale din Spania, Barca şi Real. Acum nu mă bucur de răul Barcelonei, mai ales că idolul meu, Zlatan, a fost eliminat şi, poate şi din cauza lui, "extratereştrii" au pierdut primul loc. Dar nu am cum să nu mă bucur ca un copil pentru o jucărie nouă că Real Madrid a practicat acest joc şi a ajuns în fruntea clasamentului. Merită!

joi, 4 martie 2010

Sunt un spamer!

Da, recunosc, de câteva zile sunt un spamer! Dar nu pe internet, ci pe telefon, ceea ce cred că e mult mai grav! Nu e prea agreabil să îţi bipăie telefonul de câteva ori pe zi, ştiu şi-mi cer scuze! Dar n-am ce să fac!

Victima mea e un prieten. Întâmplarea face ca el să fie primul din listă, din agendă. Cum am un telefon rămas cam în urmă cu tehnologia, nu i se blochează tastele automat, iar în buzunar se activează meniul foarte uşor. Cel mai simplu intră în meniu la Mesaje, pe care le trimite la foc automat celui aflat primul în agenda telefonică. Mesajele nu sunt goale, de obicei în editor ramâne ultimul mesaj pe care l-am scris. Aşa am descoperit că i-am trimis lui Adi Ş. de mai mult de 10 ori mesajul "12 miliarde, un fleac", pe care îl scrisesem la bâză unui colaborator. Apoi, tot lui, i-am scris "Ok" de vreo 15 ori... Şi câte altele i-oi fi trimis şi eu nu ştiu... Dar săracu' nu mi-a dat o dată telefon să-mi atragă atenţia, mi-am dat eu seama într-un târziu.

E clar, trebuie să-mi iau telefon nou. Să mă anunţaţi când vine Programul Rabla pentru telefoane!

Am ciuruit-o!

Gata, am scăpat de rablă! Cu chiu cu vai, după foarte multe drumuri la REMAT şi infinite amânări, am dat Oltcitu' şchiop şi am luat voucher-ul pe care i-l voi oferi fratelui meu. Nervi nu au fost, pentru că toată lumea a fost calmă, dar experienţa ducerii unei maşini la casat în perioada asta, a programului Rabla, a fost unică!

Noua formă a programului, gândită de Guvernul Boc, are un succes enorm. Mă bucur că în sfârşit nişte oameni cu cap s-au gândit că rablele nu sunt altceva decât nişte fiare vechi de care trebuie să scăpăm, nu sunt nişte monede de schimb pentru bolizi noi. La felul cum arăta programul Rabla înainte, era la mintea cocoşului că nu poate avea succes. Păi cine are rable? Persoanele de vârsta a doua şi a treia, care nu doresc sau nu mai pot să-şi mai cumpere maşini noi. Aşa, voucherele transmisibile sunt mult mai bune, dovadă că peste 60 de mii de rable stau să fie duse la casat!

Sigur, sunt şi scăpări, le-am simţit pe pielea mea. În primul rând, eu cred că prioritate trebuiau să aibă cei care veneau cu dovadă de la dealeri că s-au înscris în program. Că d-aia e programu' Rabla, nu e programu' "hai neamule să vinzi fier vechi"... Eu a trebuit să stau la cozi infernale, iar cei din faţa mea erau nişte neica cutare de la Moţăţăi şi Cuca Măcăii, care nu doreau decât să scape de maşini şi, apoi, Dumnezeu cu mila, poate-poate or găsi nişte cumpărători de vouchere. În al doilea rând, birocraţia ce ne omoară pe noi, românii! Pentru un amărât de tichet valoric, patru persoane trebuie să scrie romane şi să completeze dosare întregi! Odată intrat în biroul de la REMAT, operaţiunea durează între o oră şi o oră şi jumătate până te vezi cu voucher-ul în mână! Şi nu în ultimul rând, sunt nişte bani ameţiţi, nu se ştie sigur: se pare că trebuie să încasezi, pe lângă voucher, şi contravaloarea fierului vechi, din partea REMAT-ului, dar ţeapă...

Una peste alta, sunt bucuros că: am scăpat de rablă din faţa blocului, că l-am ajutat pe il mio fratello să-şi înnoiască parcul auto cu primul autovehicul şi că Erika a fost fascinată de cimitirul de maşini! Când i-am spus că mergem la cimitirul de maşini s-a speriat, dar apoi a asistat la dezmembrarea rablelor şi era chiar dulce când recunoştea câte vreo piesă în mormanul de fiare vechi: "Oau, uite o uşă" sau "Uite o oglindă"!...

marți, 2 martie 2010

Medalia de aur la schi







Pfiu, ce mult a trecut de când nu am mai postat nimic! Am fost atât de ocupat, încât nu cred că m-am culcat mai târziu de ora 22 vreo două săptămâni, aşa de obosit am picat.

Şi pentru că ultima mea experienţă relatată aici era despre Erika în tabăra de schi, eu zic să revin acum şi cu câteva detalii şi poze, nu? În primul rând, trebuie spus că am rezistat cu greu tentaţiei de a nu mă duce la Predeal după ea. Timp de două zile mi-a plâns continuu la telefon că nu-i place, că vrea acasă, că s-a plictisit, că nu e ceea ce aştepta. Eu, uşor de impresionat şi de păcălit cum sunt, am muşcat momeala, până când Dana, însoţitoarea de la grădiniţă, mi-a spus să stau liniştit că joacă teatru. Într-adevăr, nu se omoară cu schiul pentru că nu o ajută nimeni (acasă e prinţesă, dacă cere să fie spălată pe picioare, tac'su ia ligheanu' şi se conformează) cu schiurile, cu clăparii, cu ridicatul de pe jos... Dar în rest se distrează de minune la discotecă şi în timpul zilei. Atunci, recitind mesajele voastre, am dat ordin să i se confişte telefonul, iar eu nu am mai sunat-o decât pe Dana. Şi uite aşa Erika a uitat de tati, de greutăţi şi a devenit expertă... Joi, când am fost s-o vizitez, nici nu a vrut să stea cu mine, doar vreo juma' de oră, apoi a plecat pe pârtie. Iar la final mi-a spus că a fost cea mai mişto zi din viaţa ei. Săptămână, mă rog, pentru ea a fost zi...

Acasă a venit cu o medalie de aur la schi şi cu o diplomă. Fiind în timpul Olimpiadei de iarnă, o iau ca pe un semn bun...