Faceți căutări pe acest blog

vineri, 27 iulie 2012

Ponor, în TOP 30 sexy-olympians

Gata, azi începe Olimpiada de la Londra, odată cu festivitatea de deschidere. În ultimele zile am fost atacaţi mediatic cu tot felul de informaţii despre delegaţia României, despre vedetele participante, despre organizare, etc... Facebook-ul şi ziarele de sport au fost pline cu noutăţi.

Sunt însă jurnalişti de presă mondenă care au încercat să dea şi un alt parfum Olimpiadei. Una dintre promovările cele mai reuşite a fost dezbrăcarea câtorva sportivi care au avut curajul de a rămâne în poponeţul gol. Germania ne-a obişnuit de câteva ediţii să facă asta cu fetele şi băieţii lor cei mai arătoşi, e deja un MUST pentru bundestagi. Americanii profită şi ei din plin de notorietatea mondială a revistei Sports Illustrated şi aruncă cu goliciune în noi. Iar modelele au fost preluate şi de alte ţări. Nu şi de România, lovită brusc de pudibonderie după episoadele Vanda Hădărean, Corina Ungureanu, Lavinia Miloşovici şi cine a mai participat la pictorialele nud din Japonia şi din Playboy...

Apropo de gimnastele românce, ele păstrează oarecum tradiţia de a fi cele mai bune şi cele mai frumoase. De exemplu, tot o revistă americană a întocmit un TOP 30 al celor mai sexy sportive care vor participa la Jocurile Olimpice de la Londra. Pentru a fi cât mai imparţiali, aceştia au luat câte o sportivă din fiecare ţară. Ei bine, gimnasta noastră Cătălina Ponor figurează pe locul 19, unul onorant, chiar dacă este în a doua parte a clasamentului. Medaliata cu aur de la Atena este ultima vedetă a gimnasticii româneşti cu notorietate internaţională, după un lung şir ce începe cu Nadia, Emilia Eberle şi continuă cu Ecaterina Szabo, Aurelia Dobre, Daniela Silivaş, Gina Gogean, Lavinia Miloşovici şi Andreea Răducan.

Şi fiindcă nu se face să vorbeşti despre un TOP şi să nu aminteşti componenţa podiumului, iată cele trei sportive de la Londra, pe care americanii de la bleacherreport le consideră a fi cele mai sexy:

3. Alex Morgan (SUA). 

Americanca este jucătoare de fotbal şi a impresionat nu numai prin talentul care a propulsat-o către un transfer la FC Barcelona (echipa de fete, normal, nu cea a lui Messi, Xavi şi Iniesta), ci şi prin frumuseţe. Cred că americanilor le-a fost tare greu s-o aleagă pe Alex, luând în considerare că până acum vedeta tabloidelor mondene din naţionala Unchiului Sam era superba portăriţă Hope Solo.

2. Katie Taylor (Irlanda)


În afară de aspectul olimpian al corpului ei, Katie mai impresionează şi prin polivalenţă. Se spune că aceasta este singura sportivă din lume care avea dreptul de a participa la două discipline total diferite din cadrul Jocurilor Olimpice de la Londra: box, unde este campioană mondială şi fotbal, unde este componentă de bază a echipei naţionale!!! A ales boxul, unde are şanse mult mai mari la medalii.


1. Antonija Misura (Croaţia)

Sincer, mă aşteptam să găsesc pe primul loc un nume consacrat. De Antonija e prima oară când aud. Este baschetbalistă şi este medaliată cu bronz la Jocurile Mediteraneene, în 2009. Dar, dacă mă uit cu atenţie la pozele descoperite pe google, realizez că americanii au avut dreptate în ceea ce o priveşte. Pfuau!

joi, 19 iulie 2012

Primul film la video

Mă uit acum la un episod din Hannah Montana, în care guest star este Dolly Parton. Pentru cei mai tineri, care probabil nu au amintiri mai departe de 2000, trebuie să explic că Dolly Parton este Bianca Drăgușanu a anilor '80. Prima pițipoancă blondă și cu silicoane a Americii.

Cunoscuta fostă interpretă de country joacă rolul mătușii din Texas a lui Miley Cyrus (a.k.a Hannah Montana). Deși mi se pare o eternitate de când am văzut-o pentru prima oară, nu pot să nu remarc că Dolly arată fantastic! Motiv pentru care am dat repede fuguța la imdb, ca să văd câți ani are: 66!!!

Și fiindcă tot sunt aici, și fiindcă prezența ei tot mi-a stârnit unele amintiri din copilărie, am căutat și numele filmului în care Dolly Parton a jucat alături de Sylvester Stallone. Nu de alta, dar sunt 99% sigur că acesta este primul film pe care l-am văzut vreodată la video! Pentru cei mai tineri, trebuie să explic că videoul era o cutie mare, cam cât 3 harduri externe de câte 1 Terra, care funcționa cu o casetă groasă și mare cât o cărămidă. Într-un final, răscolind prin sute de filme de-ale celor doi, am găsit: Provocarea (Rhinestone - 1984)!

Mare parte nu-mi aduc aminte din film, nici în ce an l-am văzut (cert e că înainte de '89), dar parcă reţin un carusel de întâmplări hazlii prin care îndrăgostitul Sly încerca să intre în pielea frumoasei Dolly, o cântăreaţă de la ţară, dar focoasă rău. Ţin minte că nu m-a dat pe spate tipa atunci, deşi sânii ei neobişnuit de mari pentru silueta firavă i-a încins la maxim pe masculi. Asta îmi demonstrează faptul că încă de la acea vârstă fragedă eram atras de trupuri filiforme şi profiluri scheletice...

Filmul l-am văzut la Valea Mare, în casa unor prieteni de familie mai înstăriţi, care aveau vilă cu etaj pe vremea lui Ceauşescu şi nu erau nici securişti, nici afacerişti, nici moştenitori! Aveau încă de pe atunci terasă, combină muzicală, mai multe băi (Oau!), magnetofon Kashtan şi multe alte gadgeturi ale vremii... Cred că şi acum acea vilă este la modă.

PS - Cu ocazia asta, am aflat că Dolly Parton este compozitoarea celui mai de succes cântec al tuturor timpurilor, probabil, I Will Always Love You, cântat de regretata Whitney Houston!

Ținând cont că a jucat în peste 100 de filme, a fost vedeta a mai mult de 50 de spectacole muzicale, că a compus peste 3.000 de melodii de succes, că este Dumnezeul soundtrack-ului de la Bodyguard, că a fost denumită Best Selling Artist Of All Time (cu peste 100 de milioane de albume vândute), că a fost de două ori nominalizată la Oscar şi de trei ori la Globurile de Aur, acum chiar îmi pare rău că am făcut-o pițipoancă!

 

duminică, 1 iulie 2012

De ce nu-mi place Italia?

Tocmai s-a încheiat finala EURO 2012. Spania a zdrobit Italia cu 4-0, umilinţa macaronarilor neavând corespondent în istorie. Sunt fericit de parcă Dinamo a luat titlul. Scriam demult, aici, pe blog, despre Spania urmărită de mine în urmă cu patru ani, la EURO 2008, despre contactul direct pe care l-am avut cu Torres, David Villa sau David Silva, despre Casillas şi Xavi. Dar nu de-asta mă bucur, fiindcă anul ăsta am ţinut cu Portugalia. Mă bucur de fapt pentru insuccesul Italiei.

Chiar, de ce nu-mi place squadra azzura? Nu am un răspuns clar. Poate nici motive nu am... Tot ce ştiu este că, de când am deschis ochii în fotbal, am ţinut "ghină" Italiei la turneele finale. În 1994 am fost foarte nefericit, atunci când Italia a ieşit din grupe, deşi în ultimul meci, contra Irlandei, avea nevoie de victorie, iar squadra a fost nevoită să joace în 10 aproape un meci întreg, după ce portarul Pagliuca a fost eliminat.

Culmea e că mulţi jucători îmi sunt sau mi-au fost foarte simpatici: Vialli, Peruzzi, Totti, Zola, Roberto Baggio, Buffon, Del Piero, Cannavaro, Maldini, Baresi, Pirlo, şi lista poate continua (să nu-l uit pe Maccarone). A, îmi sunt şi câţiva antipatici, precum Toldo, Balotelli sau Balzaretti, dar balanţa înclină clar.

Poate fi faptul că nu am nicio echipă favorită în Italia (ţin doar cu echipa la care joacă Zlatan sau Mutu), poate fi faptul că urăsc bărbaţii care vorbesc tare, mult şi sunt lăudăroşi, nu ştiu, cert este că nu voi niciodată fanul Italiei, la nicio competiţie. Mai degrabă îmi e indiferentă squadra azzura...

joi, 10 mai 2012

S-a terminat un vis

E aproape 2 noaptea. Nu dorm, doar visez. De fapt, sunt pe trezire. S-a terminat finala Europa League, s-a terminat conferinţa de presă, s-au terminat interviurile de la Zona Mixtă, cu jucătorii. Mănânc un hot-dog de la protocol şi mă pregătesc să plec acasă. Nu ştiu când voi mai avea ocazia să asist la un meci atât de mare, ca cel din seara asta, deşi eu tot încerc să merg la finalele Ligii Campionilor, dar UEFA nu găseşte un loc şi pentru mine. Nu-i nimic, mă pregătesc! Lăsaţi-mă... :))

Am retrăit azi momentele frumoase din urmă cu patru ani, de la EURO, din Elveţia şi Austria. Culmea, aproape în aceeaşi formaţie: Cosmin Dan, Cătălin Tudose şi soţia, cei mai cunoscuţi jurnalişti de sport din România (inclusiv Andrei Vochin, care mi-a luat locul la masa presei :D), a lipsit doar Radu Restivan. Din nou alergătură, din nou informaţii peste informaţii, masa presei, Centrul de presă, sala de conferinţe, nu prea merge netul, unde e priza etc, etc... Din păcate, fiindcă presa românească e la pământ, tot ce am muncit azi a fost pentru orgoliul propriu. Am postat mult pe Facebook, şi poate mi-am înnebunit prietenii non-microbişti, cărora le cer scuze.

E o adevărată plăcere să lucrezi într-un mediu profesionist, cu tot ce-ţi trebuie, într-o atmosferă creată de politeţea britanicilor, exuberanţa ibericilor, discreţia asiaticilor, răceala suedezilor, temperamentul sârbilor şi al bascilor, chiar şi mitocănia românilor (o parte).

E o adevărată plăcere să stai la câţiva centimetri de titani ai fotbalului mondial, cum ar fi columbianul Radamen Falcao (om de 40 de milioane de euro), brazilianul Diego (fost jucător al Juventusului), argentinianul Simeone, pe care l-am văzut de sute de ori la tv şi l-am admirat, de vedete viitoare, precum spaniolul Muniain (19 ani, pe care se pare că-l ia Barcelona pentru vreo 50 de milioane de euro) sau belgianul Courtois (19 ani, demn urmaş al lui De Gea - goalkeeperul teen-ager al lui Manchester United). Numai cine nu iubeşte fotbalul aşa ca mine nu înţelege la adevărata ei valoare această ocazie care mi s-a oferit. Asta am visat în facultate să fac, să merg la turnee finale, la finale, asta fac. Din păcate pentru orgoliul propriu, nu şi pentru o organizaţie de presă pe care am dorit-o cândva la Piteşti.

În jurul meu, jurnaliştii spanioli cântă, dansează şi beau bere. Îi doare undeva, o să plece din nou în civilizaţia lor, peste câteva zile or să-i intervieveze pe Messi şi Ronaldo. Îi invidiez, dar asta e viaţa, nu m-am născut la Barcelona sau Madrid. Nu-mi pare rău, sunt bucuros că Bucureştiul nostru s-a ridicat la pretenţiile civilizaţiei europene. Ce am văzut azi la Naţional Arena nu e cu nimic mai prejos decât ce am văzut acum patru ani în Austria şi Elveţia. Însă, ce mă doare şi mai tare, e că de mâine-poimâine ne vom întoarce la scandalul dintre "U" şi CFR Cluj, la behăielile lui Gigi Becali şi la râgâielile şaormice ale lui Borcea. E singurul motiv pentru care mă bucur că nu mai fac parte din presă...

Mă pregătesc să plec. E agitaţie în jurul meu, o să mă sui în maşină şi pe autostradă o să visez (cu ochii deschişi) la o viaţă pe care nu am trăit-o: întrebându-l pe Messi de ce a avut nesimţirea de a-i bate recordul lui Dudu Georgescu...

PS - Sunt atât de multe de spus despre finală... O să revin zilele viitoare pe blog şi Facebook.

miercuri, 9 mai 2012

Finala Europa League

Ok, deci sunt la finala Europa League, de pe Naţional Arena. Nu scriu pentru nimeni, sunt acreditat de UEFA, dar ca să nu-mi tocesc simţurile, bag o corespondenţă pentru blog. Până să ajung la stadion, am avut o întâlnire reconfortantă cu Bogdan Chiriţescu, fostul coleg de la TOP, cu care în 2007 am fost pe vechiul "Lia Manoliu" la meciul Dinamo - Lazio, din barajul pentru Liga Campionilor. Bogdan este editor foto la site-ul Antena 1 şi nu îl mai văzusem de câţiva ani buni. Noroc cu Facebook, că ne ţine aproape. La stadion am asistat la "Invazia Roja", cum a fost ea numită la EURO 2008, acolo unde am fost de asemenea şi am asistat la nişte încântătoare Spania - Grecia şi Spania - Rusia. Fanii lui Bilbao au avut noroc, fiindcă UEFA le-a rezervat intrarea principală, în timp ce fanii lui Madrid au venit pe la Pierre de Coubertin, mai retraşi. Mi-a plăcut că spaniolii au fost foarte lejeri, au venit în România pentru distracţie. Cel mai mult au râs la imaginile cu bătaia de la Cluj! Organizarea e perfectă, până cu o oră înainte de începerea meciului. Rivalizează cu cea de la EURO 2008, ceea ce nu e întâmplător, fiindcă tot UEFA a organizat totul. Toată atenţia din lume e acordată presei, primeşti informaţii chiar şi când nu vrei. Bineînţeles, totul e computerizat, nu spui decât numele şi-ţi apare tot istoricul în fotbal. Ce-mi place e că prima oară eşti abordat în engleză şi, dacă nu-ţi dai seama că poţi dialoga şi în română, poţi continua aşa :)). Exact asta a făcut prietenul meu, Cătălin Tudose, care a vorbit cu o tipă în engleză, deşi putea foarte bine să schimbe limba :)). Nu mai vorbesc că ai totul gratis: mâncare, băutură, internet, informaţii, CAFEA... Cam atât, fiindcă sunt în Centrul de Presă şi sunt bruiat de un comentator radio spaniol, care are căştile pe urechi şi nu-şi dă seama cât de tare vorbeşte. Are o frecvenţă, de parcă meciul e deja în prelungiri, dar mai e o oră până începe!

duminică, 1 aprilie 2012

Zlatan vs. Guardiola! Uuu, prea tare!


Nu am mai scris de mult, bla, bla, ăsta e textul de băgat pentru un blogger ce nu a mai postat nimic de aproape 6 luni. Ok, trecem peste asta, fiindcă am ceva mai important de zis.

Citesc I Am Zlatan, pe Kindle. Lectură de duminică, cică... Pfuau, ce tare! Ştiam eu de ce îmi place suedezul la nebunie! E un fel de Mutu x 10, adică e de 10 ori mai tare decât Mutulică al nostru, ce s-a vrut a fi şi el un rebel al fotbalului mondial, dar nu a ajuns decât să trateze sportul rege la mişto. Zlatan e mare! Şi le zice, de parcă nu ar avea nici mamă, nici tată!

Normal, cel mai savuros este capitolul Barcelona. Nişte teasere cu războiul lui cu Guardiola au ieşit prin presă, dar modul în care Zlatan povesteşte este criminal! Ibra nu se fereşte să-l facă pe Pep "idiot" şi "laş", dar nu mă mai miră nimic, atâta timp cât i-a strigat în faţă că "s-a căcat pe el în faţa lui Mourinho"!

I yelled, "You haven't got any balls! You're shitting yourself in front of Mourinho. You can go to hell!". I completely lost it, and you might have expected Guardiola to say a few words in response, something like "Calm down, you don't talk to your manager like that!". But he's not the type. He's a spineless coward!

Nici faţă de Messi nu are cuvinte prea plăcute, în afară de faptul că e geniu pe teren. De altfel, Zlatan e convins că bârfele pe la spate ale lui Leo l-au îndepărtat de la Barca, acolo unde devenise golgheter înaintea lui Messi.

None of the lads acted like superstars, which was strange. Messi, Xavi, Iniesta, the whole gang - they were like schoolboys.

Îmi place de el că spune că e genul răzvrătitului, e sclavul fotbalului, nu al "unui manager idiot". Ibra voia să zboare pe teren, să fie liber, să dea goluri minunate, să fie aclamat. Nu a putut răbda să fie "unul din cei 11" care câştigă tot. Şi, mai ales, că în acea perioadă, Barca a fost eliminată de Interul lui Mou în celebra semifinală din Liga Campionilor. Ce l-a frământat foarte tare pe Zlatan în perioada petrecută la Barcelona a fost că de ce a fost al doilea transfer ca valoare din istoria fotbalului, dar nu a fost pus folosit la adevărata lui valoare. "Un coleg mi-a spus că sunt un Ferrari condus ca un Fiat". De altfel, primul lucru care l-a frapat pe Zlatan la Guardiola a fost că printre primele lucruri pe care i le-a zis, a fost că "aici, la Barcelona, noi nu mergem în Ferrari şi Porsche". Şi i-au dat un "amărât" de Audi...

I started the season off brilliantly. I scored one goal after another. We won the UEFA Supercup. I was amazing! I dominated on the pitch. But I was a different person. I grew quiet, and that's dangerous - believe me. I NEED TO BE ANGRY TO PLAY WELL. I NEED TO SHUT AND MAKE SOME NOISE. But I was completely messed up. I WAS BORING. ZLATAN WAS NO LONGER ZLATAN. I drowe the club's Audi and stood there and nodded my head like when I was in school.

I've droven 325 km an hour in my Porsche Turbo and left the cops eating my dust. Now in the mountains I was ripping it up on my snowmobile. I got frostbite and had the time of my life. Finally an adrenaline rush! The old Zlatan was back and I thought why should I stick it out? I've got money in the bank. I DON'T NEED TO SLAVE AWAY WITH THAT IDIOT OF A MANAGER. I could just have instead.

Aş scrie toată cartea, atât de mişto e! Dar mă opresc aici. Interesant e că Zlatan se întoarce cu Milan pe Camp Nou din nou, după meciurile din grupă. Dar de data asta va fi "care pe care", fiindcă e cu calificarea pe masă (0-0 pe Meazza). Să vedem dacă 70.000 de spectatori îl vor ovaţiona din nou!