Faceți căutări pe acest blog

duminică, 31 ianuarie 2010

In brief (2)

Adică am multe de zis!

1. Egipt x 3. Măăăi, microbiştilor! Spuneţi-mi repede un fotbalist egiptean de mare valoare, care joacă la o echipă de top din Europa! Ă, ă? Nimic? Bă fraţilor, eu în afară de Mido, produs al lui şcolii lui Ajax din urmă cu vreo 10 ani, nu am auzit de niciun jucător egiptean. Am dat căutare pe fifa.com şi m-am uitat pe lotul Egiptului şi mi-a mai sărit în ochi doar numele de Zidan. Dar dacă nu era asemănător cu cel al lui Zidane, dracu' ar fi ştiut şi de el. Şi totuşi Egiptul a câştigat aseară al treilea titlu consecutiv al Campionatului Africii! Uluitor, nu? Adică există ţări cu vedete de milioane, ca Ghana (Essien, Muntari, Asamoah), Coasta de Fildeş (Drogba, Yaya şi Kolo Toure, Traore), Nigeria (Obi Mikel, Martins, Kanu), Camerun (Eto'o, Song, Wome) şi lista ar putea continua, dar de trei ediţii câştigă Egiptul! De ce?

2. Ţiganca şi Băsescu. Am văzut că din nou s-au suit toţi cu bocancii pe Băsescu. Ce e, are Felix zilele astea vreo tranzacţie şi trebuie să distragă atenţia? Ba că s-a dus la munte, ba că a zis Kabul în loc de Kahul, ba că a cununat fra-su' pă ăla micu' a lu' Bercea Mondialu', de parcă Geoană nu i-ar fi fin, sau naş, dracu' să-l pieptăne! Mie în continuare mi se pare hazliu ceea ce face. E dintre ai noştri, s-a dat cu Skijetul pe munte, a băut vin fiert, şi-a pus fes de tomberon pe cap, a făcut "Hă, hă, hă"! Hello, e uman omu'! Aţi văzut-o pe preşedinta Argentinei? A vorbit despre sex şi Viagra. Preşedintele Venezuelei şi-a dat palme că a văzut-o pe românca aia cu ochii ca safirul în puşcărie. Sunt populari, ca Băse al nostru. Plus că, de faptu' că s-a dus la Ţiganca din Moldova, nu împuţita, ci localitatea, nu s-a scos o vorbă la antenele împuţite.

3. Vin cu scorţişoară pentru slăbit. Dacă Mutulică ar mai fi avut puţintică răbdare, să fi citit un articol din Libertatea, evident, nu ar mai fi fost prins de două ori dopat cu sibutramină! Cică s-a descoperit că scorţişoara ajută la slăbit şi la eliminarea celulitei. Aşa că fetelor, puneţi-vă pe băut vin fiert la greu!

4. Am trecut pe Google Chrome. Nu mai puteam cu Internet Explorer! Începuse să se blocheze din 10 în 10 minute, şi de fiecare dată trebuia să dau restart. După câteva zile de nervi, deja mă gândeam la Mozilla, Opera şi alte alea, când mi-am adus aminte că am Google Chrome în pachet cu alte goagăluri. L-am încercat şi sunt uluit! Niciodată netul nu mi-a mers mai repede! Practic, după ce tastez adresa oricărui site şi dau Enter, pagina se încarcă instantaneu! Nu s-a blocat niciodată şi pot naviga mult mai uşor. Adio IE! Sorry Bill, îmi placi tare mult, dar produsu' tău e depăşit rău!

5. Ce-ţi mai face cea mai bună prietenă! Din ciclul Libertatea, Evenimentul Zilei vine şi el cu un articol genial: Prea mult sex amorţeşte mâna! Măăăă, măgarilor, nu vă gândiţi la ce nu trebuie, e vorba de faptul că mâinile amorţesc deoarece corpul bărbatului se sprijină în ele pe toată durata actului. Inteligent, nu? Uite cum te bagă cea mai bună prietenă în belea!

Prinţul şi Curcanul

Nu, nu este o poveste pentru copii, e o poveste reală ce durează de câţiva ani. Roger Federer (Prinţul) şi Serena Williams (Curcanul) au câştigat din nou Australian Open. Dacă pentru elveţian mă bucur, în schimb americanca îmi provoacă silă.

Roger Federer este cel mai bun, cel mai elegant şi mai stilat tenismen care a existat vreodată în circuit. Jocul lui este ca un balet în terenul de tenis, e o încântare să-l vezi jucând. Nu cred că există om în lumea asta care să nu-l aprecieze pe FedEX pentru ce a făcut pentru sportul alb. Nu trebuie să fii specialist pentru a-ţi da seama că Federer este un magician, loveşte mingea cu o măiestrie unică, parcă o mângâie. Sigur, şi Nadal e o încântare, dar la spaniol se vede totuşi o încrâncenare în joc, pe când la Federer orice lovitură parcă este o mângâiere de părinte grijuliu. Şi, la ora actuală, este de neînvins, la Australian Open a câştigat al 16-lea turneu de Mare Şlem foarte convingător, mi se pare că a cedat un singur set.

Serena Williams este, din punct de vedere sportiv, o mare campioană. Şi ea a ajuns la 12 turnee de Mare Şlem, dar atât. Pe lângă alura de luptător de sumo, Serena are în ea totul respingător. Cel mai recent exemplu este ieşirea nervoasă de la US Open, când a ameninţat cu moartea o arbitră de scaun. Eu îi zic curcan încă de acum vreo 10 ani, poate chiar mai mult. Sora ei juca împotriva Irinei Spârlea, iar în pauza dintre două game-uri s-au ciocnit la fileu, pentru că niciuna nu a vrut să-i cedeze trecerea celeilalte. După partida câştigată de Venus, tatăl americancelor a numit-o pe Irina "curcan mare şi gras", uitând însă că fetele lui sunt, fiecare, de două ori cât românca.

S-a terminat Australian Open, aştept acum Roland Garros, turneu unde românii pot face mai multe, fiindcă sunt avantajaţi de suprafaţa de joc, zgura.

Val Vârtej

Fraţilor, nu mă pot opri din râs! Copiii ăştia când spun lucruri trăsnite, le dau de nu te mai ridici de jos... de râs!

Erika este o mare fană a emisiunii Serviţi, vă rog!, de pe ProTV. A urmărit aproape toate emisiunile vara trecută, vinerea seara, iar acum le revede în reluare, duminica la prânz. Azi eram pe net şi vine Erika repede să mă anunţe: "Tati, dă pe ProTV că e Serviţi, vă rog!". "Cu cine e?", întreb eu, mai mult ca să nu o dezamăgesc... "Cu Val Vârtej"!

Sunt terminat, am făcut febră la burtă de râs... Val Vârtej este, în opinia ei, Vali Vijelie!

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Luis, my friend!

Da, sunt prieten bun cu Luis Miguel Rocha! Pe Facebook, normal! Autorul romanelor Ultimul papă şi Papa trebuie să moară, pe care le-am citit cu plăcere şi despre care am scris aici, mi-a acceptat cererea de prietenie pe Facebook şi chiar am schimbat două mesaje. În primul l-am felicitat pentru cele două cărţi şi i-am trimis link-ul către recenzia făcută de mine, iar în al doilea l-am întrebat câte ceva despre următoarea carte, următoarele aventuri ale lui Sarah Monteiro şi ale preotului Rafael Santini.

Ca orice scriitor care se respectă (am mai întâlnit această reticenţă la Oana), normal că a păstrat secretul, dar mi-a dezvăluit că în acest an va apărea în România cea de-a treia carte din serie, iar în octombrie ne vom reîntâlni cu el în România.

"I love your country", şi-a încheiat "prietenul" Luis corespondenţa cu mine. Nu ştiu ce i-o plăcea aici, atâta timp cât noi ne strofocăm să vizităm Porto, Lisabona, Madeira, Estoril, Fatima, Coimbra sau Leiria, în schimb singurii portughezi de care am auzit să vină la noi sunt jucătorii de mâna a doua, importaţi de echipele din primele trei eşaloane ale fotbalului nostru.

vineri, 29 ianuarie 2010

Lebădă la 40 de ani

... de la răţuşca cea urâtă la 20... Am promis că scriu o odă femeilor de peste 40 de ani care arată mai bine decât în tinereţe şi mă ţin de cuvânt.

Am un respect deosebit pentru femeile care au grijă de ele. Fie că toată ziua nu fac altceva decât să se înfrumuseţeze, fie că au o viaţă de familie plină şi doar la culcare, timp de câteva minute, se îngrijesc să arate bine, femeile trecute de 40 de ani care arată mai bine decât în tinereţe au un şarm aparte. Sunt mamele care nu au încetat să-şi trăiască viaţa după ce au născut (unii le-ar spune MILF), sunt optimistele pentru care viaţa nu s-a sfârşit la 35 de ani, ci abia atunci începe cu şi mai mare intensitate, sunt vedetele care cheltuie milioane pentru look-ul sexy afişat în filme, sunt de invidiat. Mai jos am încercat chiar şi un TOP 10 al acestor "bunăciuni", ca să argumentez ceea ce am expus.


1. Catherine Zeta Jones (40). Nevasta lui Michael Douglas a avut dintotdeauna un şarm aparte, dar era în tinereţe cam plinuţă. După ce a slăbit, corpul său a căpătat nişte linii uimitoare, faţa i s-a subţiat şi a scos în evidenţă o frumuseţe ireală. Picioare lungi, trup proporţionat în limite cu imperfecţiuni de ordin microscopic, păr negru ca abanosul, ochi căprui închis şi trăsături de războinică galeză, iată comoara Zetei. De-abia aştept s-o văd în rolul Cleopatrei, film ce va apărea în 2011.


2. Michelle Pfeiffer (52). Exemplul clasic de femeie ce înfloreşte odată cu trecerea anilor. Pentru ea, zicala cu "vinul" se potriveşte ca o mănuşă. Poate că la corp nu mai este aşa de proaspătă, dar frumuseţea ei este uluitoare, am remarcat-o în ultimele două filme ale ei, Stardust şi Curtezana. Ce diferenţă între Michelle de-acum 20-30 de ani, partenera preferată a lui Al Pacino şi Michelle de azi!


3. Halle Berry (43). Lumea a remarcat-o ca fata Bond, din Die Another Day, dar ea era o prezenţă cunoscută la Hollywood. Cunoscută, dar nu şi remarcată... O actriţă de culoare oarecare, cu coafură afro şi fără nimic atrăgător. A fost de ajuns să iasă din spuma mării şi să-l lase cu gura căscată pe James Bond (Pierce Brosnan), pentru ca apoi cota ei să urce ameţitor. S-a transformat radical, poate şi cu ajutorul firmei Revlon, a cărei imagine e, şi a devenit bomba sexy, prima femeie de culoare locul 1 în topul FHM, cea mai atrăgătoare Catwoman din istorie, şi titlurile ar putea continua.



4. Demi Moore (47). O ştie tot mapamondul din Ghost (Fantoma). Avea 28 de ani şi era urâţică ca naiba, noroc cu rolul lacrimogen jucat. Sătulă să mai stea în umbra soţului, Bruce Willis, după ce i-a turnat acestuia trei copii, divorţează, îşi pune silicoane, se taie pe tot corpul, îşi ia amant muuult mai tânăr (pe Ashton Kutcher) şi filmează cu o lipsă de pudoare incredibilă Striptease. Mie îmi place însă la nebunie apariţia ei din Îngerii lui Charlie 2. Este senzaţională!


5. Madonna (51). Ce aş mai putea spune despre ea ca să nu ştiţi. Poate v-o amintiţi din caraghioasele filme Cine e fata asta? sau Dick Tracy, poate din videoclipurile de la sfârşitul anilor 80, cum era de plinuţă şi respingătoare... Dar da, de vreo 10 ani încoace, de când a trecut la nu ştiu ce religie şi face yoga zilnic, Madonna arată într-un mare fel! Mie cel mai mult mi-a plăcut de ea în videoclipurile Take a bow şi The Power of Good-bye.


6. Maria Bello (42). După nume, poate că mulţi nu o cunoaşteţi. Nici americanii poate că nu o ştiu foarte mulţi. Şi ei, ca şi mulţi dintre noi, tresar însă când aud de Coyote Ugly. Una dintre cele mai ravisante blonde pe care mi-a fost dat s-o văd, a înflorit odată cu filmul cu nume urât. Nu a mai strălucit în multe filme, poate şi pentru că nu a avut o cotă ridicată, dar eu am urmărit-o cu mare plăcere în Payback (Răzbunarea), unul dintre cele mai tari filme pe care le-am văzut vreodată, unde i-a fost parteneră lui Mel Gibson, Surorile, Flicka, WTC (World Trade Center), iar mai recent în Butterfly on a Wheel, cu Pierce Brosnan şi Gerard Butler.


7. Robin Wright Penn (43). Fosta soţie a lui Sean Penn ne-a rupt inimile tuturor romanticilor cu rolul din Scrisoare de departe, unde l-a avut partener pe Kevin Costner. Mie, care sunt fanul nr. 1 pe mapamond al lui Forrest Gump, mi-a plăcut încă de acolo de ea, dar în tinereţe nu emana atâta senzualitate ca acum, când a trecut de 40 de ani.


8. Sheryl Crow (47). Pe vremea când făcea backin' vocals pentru Michael Jackson, Sheryl Crow era una oarecare. Exact când începuse să se facă destul de cunoscută individual, a fost diagnosticată cu cancer. Boala a mâncat din ea, dar nu a răpus-o, iar Sheryl a ieşit învingătoare şi mult schimbată. În bine! Cu un tonus muscular formidabil, întreţinut câţiva ani şi de legenda Lance Armstrong, Sheryl Crow străluceşte la 47 de ani. Pentru ea, chiar că e a doua viaţă!


9. Anastacia (41). Povestea ei este asemănătoare cu cea a lui Sheryl Crow. A scăpat cu viaţă dintr-un cancer la sân, iar acum a revenit în forţă. Anul acesta, deja se va contabiliza a doua sosire a ei în România.





10. Nicolette Sheridan (46) şi Teri Hatcher (45). "Nevestele disperate" au disperat America cu sex-appeal-ul lor. Şi au creat în State moda femeilor renăscute, fiindcă americancele cu fundu' mare s-au pus pe slăbit după ce s-au identificat în viaţa de zi cu zi cu personajele din Nevestele disperate. La 46 de ani, Nicolette Sheridan a pozat foooarte sexy pentru o revistă de bărbaţi, iar la 45 de ani, Teri Hatcher a înnebunit lumea cu o scenă de lapdance din serialul care rivalizează ca popularitate cu Totul despre sex.

Sigur, aţi putea spune că aici e vorba numai de staruri de la Hollywood, dar vă garantez că există în Piteşti două femei pe care le cunosc bine, dar cărora nu le dau numele pentru că e posibil să-mi citească blogul, care arată senzaţional la 40, respectiv 42 de ani cât au. Şi nu fac ceva ieşit din comun pentru asta: o dietă cât de cât, tratamente cosmetice de specialitate, un pic de coafor şi manechiură, un pic de solar... Deci, se poate!

În afară de vedetele din acest clasament, mai sunt şi altele care arată foarte bine la vârsta lor înaintantă, dar ele nu au intrat în top pentru că, pur şi simplu, au încântat încă din tinereţe cu frumuseţea lor. Iată-le citate din memorie şi într-o ordine oarecare: Elizabeth Hurley, Elle MacPherson, Helena Christensen, Lucy Liu, Nicole Kidman, Monica Belluci, Shania Twain, Sharon Stone, Lauren Holly, Meg Ryan, Kylie Minogue, Vanessa Williams sau Heather Locklear. Şi, aici aş putea adăuga şi o româncă ce mie îmi place foarte mult, Tania Budi.

joi, 28 ianuarie 2010

Acum să te văd Giovani!

L-a înjurat şi l-a făcut praf după ce a fost prins cu cocaină. L-a criticat de fiecare dată când era întrebat de el. A bătut monedă pe ipoteza că, dacă ar fi rămas impresarul lui, nu ar mai fi trebuit să fie pus să plătească 17 milioane de euro lui Chelsea.

Mutu, prins dopat! Ştirea a căzut ca un trăznet. Deja sunt câteva ore de la bombă şi toată lumea vorbeşte despre asta. Se ştiu şi toate detaliile: sibutramină, slăbit, Bari, mama Rodica, agresivitate. Dacă va fi suspendat, va spune adio fotbalului de mare performanţă şi va veni, probabil, la finalul carierei să joace la Dinamo. Asta dacă nu agaţă ghetele în cui...

Dar nu asta e problema. Giovani Becali e! Acuzat de naşul Nicu Gheară că l-a stricat în ultimul an, de când Mutu s-a împăcat cu impresarul, Giovani are acum posibilitatea să arate cât e de tare. Ca mare admirator al fotbalistului Adrian Mutu, poate unul dintre cei mai mari din România, sper ca Giovani să-l scoată basma curată pe Briliant.

UPDATE 1: Iată ce zice Chivu în Gazetă şi de ce eu am militat pentru el în dauna lui Mutu, pentru Naţională. Uite un profesionist adevărat: "Eu, de exemplu, şi cînd îmi dau cu gel de păr duc prospectul doctorului să-mi confirme că e OK".

UPDATE 2: Cea mai clară dovadă că românii sunt ipocriţi, aşa cum spune Ema în comentarii: Italienii (doctori, federali, oficiali Fiorentina, suporteri) sunt alături de Mutu, ba chiar spun că ar putea scăpa nepedepsit sau cu maxim 3 luni de suspendare, românii (Prosport, Gazeta, doctori, "specialişti") îi prevăd sfârşitul sau, în cel mai bun caz, îi dau minim 4 ani de suspendare!

Uf, am scăpat!

De vreo 2-3 săptămâni am devenit, probabil, cel mai activ om de pe planetă pe site-ul youtube! Vizitele mele au fost lungi şi dese, am dat search-uri în sute de variante şi din fericire n-am găsit ce căutam. În tot acest timp am accesat prea puţine video-uri, aşa că prezenţa cu care mă laud nu poate fi şi cuantificată. Se pare că am scăpat!

Să mă explic. În toată această perioadă am trăit cu teama că o să mă fac de baftă în întreaga ţară! Am făcut-o lată, de nu m-am mai ridicat de jos şi am avut impresia că cineva a filmat scena în care eram pur şi simplu de rahat. Se mai întâmplă, mai ales când eşti cu capul în nori, aşa cum sunt eu (unii ar spune "dus").

Pe la începutul anului primesc o sumă de bani în euro, pe care mă hotărăsc să mă duc s-o schimb la o casă de schimb valutar. De la biroul Western Union de unde am ridicat banii am primit un plic, dar nu mi-a dat seama că acel plic nu are fund. Aşa că l-am fluturat pe stradă, până când toţi euroii s-au împrăştiat pe jos, pe o rază de vreo 3-4 metri! M-am pi..t pe mine instantaneu, după care m-am aruncat pe jos să strâng banii, să nu îi ia vântu'. Bineînţeles că s-a râs de mine şi cu c..u' şi s-a făcut mişto, pentru că îi auzeam pe unii trecând pe lângă mine cum chicoteau. Din fericire am recuperat toată suma, fără că vreun "binevoitor" să mă ajute, dar am avut impresia că în acest timp de umilire totală cineva a filmat scena cu telefonul mobil. Se pare că m-am înşelat...

Povestea e cât se poate de adevărată şi poate fi verificată la două chioşcuri de presă din oraş. Locaţia... puncte-puncte... Un loc pe unde nu o să mai trec vreo câţiva ani...

miercuri, 27 ianuarie 2010

Era să am zăpadă pe haină...

N-am mai văzut atâta zăpadă în Piteşti de la Revelionul din 1999, când cădea zăpada de ne înzăpezise pe toţi. Zăpadă am mai întâlnit atât de multă la munte, pentru că acolo e plin de zăpadă în tot sezonul zăpezilor, acolo zăpada e la ea acasă şi vezi aşa: oameni de zăpadă, oameni care se dau pe zăpadă, bulgări de zăpadă zburând pe lângă tine, munţi de zăpadă, străzi înzăpezite, copaci albi de atâta zăpadă! Unde te uiţi, numai zăpadă, cam cum e acuma prin Piteşti.

Căderea zăpezii e fără oprire, fără număr. Vrei zăpadă? Na zăpadă şi-n ochi, şi-n urechi, îţi intră zăpada peste tot! Era să am zăpadă pe haină, noroc că m-am scuturat! Maşinile-s toate zăpădoase. Oamenii aruncă zăpada cu lopata de zăpadă direct în stradă. Unii înzăpezesc, alţii deszăpezesc! Aşa că vedem mai nou munţi de zăpadă la marginea oraşului sau la stadion, ca-n poză. Practic, zăpadă peste zăpadă, de nu se mai termină!

Nici acum nu v-aţi săturat de zăpadă?
PS - Cică e Albă-ca-Zăpada sâmbătă, la PrimaTV. Albă ca Zăpada e toată România!

marți, 26 ianuarie 2010

In brief

Câteodată am atât de multe de scris pe blog încât cred că aş înşira vrute şi nevrute în postări multe şi, poate plictisitoare. Tocmai de aceea m-am hotărât ca de vreo două ori pe săptămână să fac un "in brief", adică un rezumat pe scurt al celor ce-mi mai trec prin cap sau ce am văzut în oraş şi nu merită chiar un articol special.

# Prima sută. De un an şi jumătate de când sunt în blogosferă, azi e prima oară când depăşesc suta de vizitatori pe zi! Până acum, recordul era de 88 şi fusese înregistrat... ieri! Poate că unii zâmbiţi, dar mie chiar mi se pare o cifră importantă.

# 7 milioane. Asta e diferenţa de preţ dintre un mini-laptop ACER Asus în Domo de la Iris Center (11 milioane) şi Flanco de la Auchan (18 milioane). Şi nu sunt decât vreo 200 de metri distanţă între magazine. Flanco e în procedură de insolvenţă şi era de aşteptat ca, pentru a face rost de bani lichizi, să scadă drastic la preţ. Tocmai de aceea mă duc des pe acolo, dar preţurile sunt cu mai mult de 20% mai mari decât în orice altă parte.

# Fără Altex. După ce s-a închis Altex-ul de la Fortuna, cred că Piteştiul a rămas singurul oraş mare din România care nu mai are reprezentanţă Altex. Compensează Media Galaxy, din complexul Jupiter, partener Altex. Destul de jenant...

# Facebook. De un an de zile evit să-mi fac cont pe Facebook, am refuzat practic acest nou val de evoluţie pe platformele de socializare. Oricum nu fusesem eu prea activ nici pe netlog sau hi5. Dar am spart gheaţa şi acum chiar îmi place, zilele astea o să tot urc poze. Vă aştept să ne împrietenim şi pe acolo. În schimb, nu cred că voi avea vreodată Twitter, pe care îl consider inutil.

Cărţi de papa



Ultimele săptămâni mi-am omorât nopţile citind primele două cărţi din sixlogia scriitorului portughez Luis Miguel Rocha: Ultimul papă şi Papa trebuie să moară. Foarte bune amândouă, scrise frumos, cursiv, în ritm alert, cu unele remarci însă, ale unui cititor banal, că n-oi fi vreun mare critic...

La prima vedere, titlurile îţi dau impresia că romanele sunt istorice. Chiar şi din prezentarea pe care Luis a făcut-o la Piteşti în toamnă am reţinut că Ultimul papă şi Papa trebuie să moară redau o altă perspectivă a două evenimente cruciale ce au avut loc la Vatican: moartea Papei Ioan Paul I (în cazul primeia) şi tentativa de asasinat a Papei Ioan Paul II (pentru a doua carte). În realitate aşa este, numai că romanele sunt poliţiste, sau cum spune ultimul trend, thriller poliţist bazat pe adevăruri istorice.

Poveştile sunt frumoase. Practic, cele două evenimente au dedicate doar câteva pagini, numai că în jurul lor se ţes intrigi foarte interesante, complicate, ba chiar controversate. Mergând pe ideea de ficţiune, autorul creează unele personaje adiacente celor care au existat şi au trăit evenimentele şi acestea îşi dispută liste secrete ce ar putea bulversa lumea şi percepţia despre viaţa castă a cardinalilor de la Vatican. Luis nu face economie de gloanţe, răniţi, cadavre, chiar şi atentate teroriste, toate puse în seama unor organizaţii oculte, ca Masoneria, Propaganda Due sau Opus Dei. În plus, intră în acţiune CIA, FBI, MI6 sau SFS (FSB - urmaşul KGB-ului), ba chiar şi Al Qaida e adusă în discuţie! Cu ocazia asta am mai învăţat şi eu câte ceva, pot să port o discuţie şi să par elevat ;).

Ce nu mi-a plăcut este că insistă în unele capitole cu personaje şi acţiuni care se dovedesc la final a nu avea un rol important în desfăşurarea evenimentelor, aşa cum este, de exemplu, arabul Abu Rashid în a doua carte, cel care susţinea că are viziuni zilnice cu Fecioara Maria. De asemenea, cartea este scrisă mai aproape de un scenariu de film decât de literatură, şi din acest motiv Luis are tot timpul intenţia de a ne descrie tablou cu tablou fiecare scenă, sau să disece cartea în zeci de scene (capitole), lăsând prea puţin loc imaginaţiei cititorului. Şi ca o ultimă mică nemulţumire, Papa trebuie să moară se termină cam la fel ca Ultimul papă, în coadă de peşte! Adică ştiu, urmează şi alte patru cărţi, că aşa e semnat contractul, dar finalul putea fi măcar apoteotic, nu să-ţi pară rău că ai citit 400 de pagini pentru un bluf. Ştii cum suntem noi, vrem sânge pe pereţi!

Şi încă o remarcă: prefer varianta de titlu american, Holly Bullet, decât cea est-europeană, The Pope Must Die!

luni, 25 ianuarie 2010

Ce le excită pe femei?

Fraţilor, nu e un secret că citesc Libertatea pe net! Îl găsesc tabloidul cel mai rafinat! Chiar dacă a implementat stilul acesta în presa din România, nu a trecut peste unele bariere ale vieţilor personale ale oamenilor, nu a promovat bârfa şi scandalul, mondenităţile sunt prezentate cu faţa lor pozitivă. Sincer, eu am impresia că tratează "la mişto" mondenităţile şi articolele scrise special pentru tirişti, le pun în ziar doar pentru că asta se cere, nu că le-ar crea vreo plăcere.

Dar cel mai mult îmi place la Libertatea rubrica "Sex". Mă sparg de râs după fiecare articol, cele mai multe traduse din presa internaţională. Doamne, deci le întrec în tembelism chiar şi pe cele din Cosmopolitan! Uite numai câteva dintre cele mai recente titluri, vă daţi seama imediat de "greutatea" informaţiilor de acolo: Mituri despre lesbiene, Cele mai ciudate legi legate de sex sau Ce vor de la viaţă femeile de 30 de ani? Mai mult sex!

Însă cel care le depăşeşte pe toate este cel de azi: Femeile nu-şi dau seama când sunt excitate! Ah, ce mă mănâncă degetele să fac un comentariu 100% misogin, dar am multe prietene care îmi citesc blogul şi comentează, şi nu vreau să le supăr... "În urma studiului la care au participat 1.900 de bărbaţi şi 2.500 de femei s-a concluzionat că 66% dintre bărbaţi conştientizează faptul că sunt excitaţi şi răspund la anumiţi stimuli, mai ales vizuali. Pe de altă parte, numai 26% dintre femei au putut să identifice momentele în care erau excitate", scrie Libertatea, deşi eu cred că procentele sunt altele: 99,99% pentru bărbaţi şi 0,01% pentru femei, iar acelea când conştientizează, ori le doare capul, ori le e somn, ori au avut o zi grea la serviciu, ori sunt balonate, ori sunt în perioada aia a lunii, ori sunt nervoase, ori... Să mă opresc totuşi, că aş putea continua la nesfârşit!

Am zis! Părerea mea!

PS - După cum îl ştiu eu pe Mircea Badea, nu va scăpa prilejul să facă un comentariu acid. Deci, de urmărit diseară emisiunea lui, bineînţeles după a doua pauză publicitară, pentru că până atunci e enervant.

Mircea Sandu, noul preşedinte al FRF

Ok, s-a oficializat ceea ce se ştia încă de anul trecut, de când lumea bănuia că Gică Popescu nu vrea să se mai frigă o dată: Mircea Sandu este noul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal pentru următorii patru ani, practic îşi continuă îmbogăţirea începută în 1992, parcă. În ciuda faptului că Gazeta a încercat un puci înainte de alegeri, publicând o anchetă despre nejustificarea unei sume de 60.000 de euro pentru o baracă (investiţie totală de 250.000 de euro), Naşu' e naş şi nu putea fi dat jos atât de uşor.

Umila mea părere, care coincide cu cea a oamenilor de fotbal, este că nu era momentul unei schimbări, acum. Din mai multe motive.
1. Pentru că nu a avut un candidat serios. Iacov. Ce a făcut el pentru fotbal? A vândut ţiganilor (aşa se spune când vinzi în bătaie de joc un lucru, ştii sigur că se va alege praful) unul dintre cele mai frumoase şi mai vechi cluburi de fotbal, Progresul Bucureşti, cu bună ştiinţă că asta va însemna sfârşitul. Adică şi-a salvat pielea. În condiţiile astea, cum poţi să prezinţi credibilitate? Dacă era din nou Gică Popescu, era altceva. Chiar şi cluburile mari care sunt pe faţă împotriva lui Mircea Sandu (Poli Timişoara, FC Vaslui, Steaua) au votat cu el pentru că nu au avut de ales!
2. Pentru că are influenţă la UEFA. Deşi neagă tot timpul lucrul ăsta, Sandu are un mare avantaj. Este influent acolo sus. Arbitrajele bune din ultimii ani spun totul despre protecţia, dacă nu ajutorul, pe care ni-l acordă UEFA.
3. A adus finala Europa League la Bucureşti. Să fim sinceri, cea mai mare realizare a lui Mircea Sandu, a Federaţiei, este aducerea finalei Europa League în 2012 la Bucureşti. Dintre toate ţările est-europene, doar Rusia (Moscova) şi Turcia (Istanbul) se mai pot mândri cu o asemenea realizare, nici măcar Polonia sau Ungaria, cu infrastructuri mult mai dezvoltate, nu au reuşit lucrul ăsta. În plus, tot la noi va avea loc şi turneul final al nu-ştiu-cui campionat european de juniori.
4. Are o echipă managerială foarte bună. Nici nu s-a simţit că Mircea Sandu a lipsit o juma de an, operat fiind de cancer. Ionuţ Lupescu şi echipa lui tânără au făcut o treabă excelentă. Mie "Neamţul" mi se pare un manager extraordinar, doar are şcoala germană, şi chiar îmi pare rău că Borcea nu a putut (sau nu a vrut) să-l aducă la Dinamo.
5. Federaţia e pe plus. În ciuda ratării aproape la rând a tuturor calificărilor (excepţie face EURO 2008), FRF are un bilanţ pozitiv la capitolul încasări. Ce vreţi mai mult?

Nu sunt avocatul lui Mircea Sandu, poate că aş fi vrut o schimbare a lui din fruntea Federaţiei dacă Gică Popescu ar fi candidat, dar dacă totul merge bine cu el în frunte, de ce să nu rămână în continuare? Nu sunt de acord să i se impute lui necalificarea României la Mondiale, fiindcă nu mai e fotbalist s-o bage-n aţe! La fel şi cu Mitică Dragomir... Frate, a vândut drepturile de imagine ale Ligii I cu aproape 200 de milioane de euro! Ce alt fraier s-ar mai fi lăsat păcălit, dacă în partea cealaltă a mesei de negocieri s-ar fi aflat alt preşedinte LPF decât şmecheru' de Mitică?

duminică, 24 ianuarie 2010

Săniuţa fuge!


Azi am descoperit în sfârşit de ce sunt înnebuniţi copiii după iarnă. Bine, ceva-ceva îmi mai aminteam şi eu din fosta, de mult, copilărie a mea... Iată ce zarvă şi agitaţie a fost toată ziua la geamul meu, şi ce tablou splendid de iarnă am de la ferestrele apartamentului:

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

3 în 1 zi



După ziua de rahat de ieri, cea de azi nu putea fi decât de meciuri sau filme. Cum meciuri nu sunt în perioada asta a anului, iar Australian Open se joacă la ore nepotrivite (oi fi eu cangur, dar nu funcţionez după ora Australiei), am ales să mă uit la filme. Mai întâi am făcut o selecţie dură prin calculator şi am şters tot ce adunasem de vreo juma' de an şi nu apucasem să le văd. Fro' două'j'dă giga! Apoi am tras linie şi au rămas trei: Idilă cu dădaca (The Rebound), Crank 2 High Voltage şi În chinurile facerii (Labor pains). Exact în ordinea asta le-am văzut.

Idilă cu dădaca (2009). La pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Câte aşteptări am avut de la filmul ăsta, ba chiar am stat câteva luni să-l aştept la CinemaCity, dar acum pot spune cu uşurare: bine că nu a mai fost programat. Având-o cap de afiş pe Catherine Zeta Jones, filmul promitea, la fel ca şi trailerul. Dar am avut parte de o prostie de poveste, slab regizată, ciorbă lungă de parcă a fost făcută la Centrul Naţional de Cinematografie. Jenant. O femeie casnică îl surprinde pe bărba'su trăgându-i-o pe masa conjugală uneia, se revoltă şi pleacă împreună cu copiii la New York. Primul bărbat pe care îl întâlneşte e un tip cu 15 ani mai mic, care îi va deveni dădaca şi apoi iubit, iar ea va deveni în scurt timp vedeta unui post regional de televiziune. Jenant şi patetic! Am reţinut doar frumuseţea ireală a Zetei, dar despre acest lucru, într-un post viitor.

Crank 2 (2009). Vai, Jason, vai! Cum ai putut să te laşi angrenat în porcăria asta! Vai cum ţi-ai bătut joc de imaginea şi numele creat cu greu în cele trei Trainsporter (Curierul)! Dacă Crank 1 a mai fost cum a mai fost, ăsta e mama penibilului, cu scene de tot râsul, filmat într-o tehnică rudimentară, parcă a fost tras de cameramanii de la nunţi fără pic de pricepere, cu aparate VHS. Şi povestea e purilă, Doamne, filmele chinezeşti cu bătăi din anii '70 sunt capodopere pe lângă High Voltage. Crank 2, un film ce ar trebui radiat din istoria modernă a Hollywood-ului! Un plus mic pentru loviturile crâncene şi pentru corpul lucrat, ambele "marca Jason Statham".

Labor pains (2009). Ei bine, surpriza a venit de la acest film! Deşi nu-mi spunea nimic, şi nici nu s-a scris mare lucru despre ea, În chinurile facerii e o comedie splendidă. Nu râzi ca să cazi pe spate, dar te bine-dispune într-o manieră care te face să vezi lucrurile dintr-o perspectivă optimistă. O secretară a unei edituri conduse cu mână de dictator de patron riscă să fie dată afară. Cum nu-şi permite să rămână fără serviciu, inventează pe loc povestea că e gravidă. Şefu' înghite cu greu momeala şi rămâne cu ochii pe ea, dar colegii ei, nişte mici scorpii, se transformă automat în protectori. Tipei începe să-i placă poziţia, ba chiar câştigă noi simpatii şi un post mult mai bun, de editor, apoi fratele patronului se îndrăgosteşte de ea, şi tot aşa... Cea mai bună prietenă începe însă să-i atragă atenţia că a prelungit gluma şi s-ar putea termina naşpa, dar ei îi place noua postură. Bineînţeles că farsa iese la iveală în cel mai nepotrivit moment. După vreo săptămână de autodistrugere, fata revine cu o idee şi forţe proaspete şi ajută editura să înregistreze un succes răsunător, chiar cu o carte despre gravide. O comedie reconfortantă cu o Lindsay Lohan cuceritoare şi dulce, aşa cum nu a fost văzută niciodată de către presa americană. E incredibil cum această căţea, cum este numită des Lindsay, face nişte roluri de sweetheart. Eu, cel puţin, am văzut-o până acum şi în Just My Luck (În căutarea norocului) și Herbie (filmul ăla cu maşinuţa VW Beatle) şi m-am îndrăgostit de ea.

vineri, 22 ianuarie 2010

Bad day

... and now I'm hurting myself with that outstanding but incredible sad song (asta fiindcă tot îmi recomanda Sebi să-mi fac o versiune în limba engleză)

Evanescence - My Immortal
I'm so tired of being here
Suppressed by all my childish fears
And if you have to leave
I wish that you would just leave
'Cause your presence still lingers here
And it won't leave me alone

These wounds won't seem to heal
This pain is just too real
There's just too much that time cannot erase

When you cried I'd wipe away all of your tears
When you'd scream I'd fight away all of your fears
And I held your hand through all of these years
But you still have
All of me

You used to captivate me
By your resonating life
Now I'm bound by the life you've left behind
Your face it haunts
My once pleasant dreams
Your voice it chased away
All the sanity in me

I've tried so hard to tell myself that you're gone
But though you're still with me
I've been alone all along

joi, 21 ianuarie 2010

Dinamo Party

Să curgă vinu',
Să cânte lăutarii,
Să moară Dinu
C-arunc cu biştarii!

Borcică a dat drumu' la distracţie! Ce să ne mai ascundem de paparazzi, să ne mai spargem aparatele în cap la 5 dimineaţa! Mai bine să facem totul pe faţă, aşa, ca la petrecerea de la Poiană de acum câteva zile. Aşa conducător, aşa fotbalişti. Mie sincer îmi place de Borcea, că pune suflet, dar cum să ai jucători care să moară pe teren când tu însuţi acum spui că dai milităria jos din pod, iar peste două zile îi chemi pe băieţi la bairam?

Cine credea că prin plecarea lui Tamaş s-au rezolvat problemele bahice la Dinamo, se înşeală amarnic! Tai un cap şi cresc alte trei la loc, ca la balauri. Munteanu, Doman şi Mărgăritescu abia aşteaptă să încingă atmosfera în Capitală. Bine măcar că n-a revenit Ropo! Babicu, mare om, mare caracter la petreceri. Cum să îl ţii pe Dolha în poartă, care se culcă ca găinile la 10 seara? Domani am înţeles că s-a pus pe învăţat imnu' neoficial Vine Borcea cu spartanii, al lui Jean de la Craiova (vă pupă Jean!), iar Chinezu' tre' s-o facă lată după atâtea luni de front, în Cecenia!

Eu văd strategia lui Borcică aşa! Fiindcă nu putem să ne lipsim de beţii şi nopţi pierdute, ia să facem noi dubluri pe posturi, să fie concurenţă mare. Se va face un program săptămânal ce va fi lipit pe perete în vestiar: săptămâna asta îşi vor petrece nopţile în cluburi Goian, Pulhac, N'Doye, Adrian Cristea, Zicu şi Torje, urmând ca Moţi, Kone, Mărgăritescu, Doman, Boştină respectiv Ze Kalanga să joace, iar săptămâna viitoare se face schimb: joacă în discoteci unii şi pe teren ceilalţi!

PS - Cică a plecat Ze Kalanga. Până nu văd, nu cred! El deocamdată nu s-a întors, mai trebuie să treacă o lună şi ceva să vină la pregătiri...

UPDATE - Aoleu frăţioare, am uitat de altă nouă achiziţie de bază: Daminuţă! Mitea mai lipseşte...

Vorbesc cu pisici moarte

Înainte de Crăciun i-am cumpărat Erikăi o pisică Fur-Real (furiel, pe înţelesu' tuturor), jucărie semi-inteligentă, care la anumite impulsuri face gesturi asemănătoare cu cele ale pisicilor reale: se spală pe lăbuţă, se scarpină de purici în spatele urechii, dă din coadă sau miaună. Miaună de fiecare dată când treci prin faţa ei.

Privită la început ca o ciudăţenie de către cele trei birmaneze, Suzi, Shani şi Kitty, furielu' s-a integrat încet-încet în familie şi acum miaună mai mult decât pisicile adevărate! Bine, e oarecum normal, ţinând cont că am pus-o într-o poziţie în care toată lumea trece prin faţa ei. Azi, obişnuit să vorbesc cu Shani şi Kitty ca cu nişte copii ("Ce e puiu', ţi-e foame?" sau "Pupa-te-ar tata de pisicuţă frumoasă"), m-am trezit că o întreb pe furiel "Ce s-a întâmplat pisi?", atunci când m-a mieunat de câteva ori...

E clar, am nevoie de abonament la Centru' ăla tibetan!

Premiu Irezistibil

Am primit un premiu Irezistibil!

E prima oară într-un an şi jumătate de când am picat în blogosferă, când primesc un premiu. Nu mă dau în vânt după premii, dar ăsta este mai special, aşa că l-am acceptat. În loc de o poză cu două pisicuţe sau un apus de soare, e un text, poate plictisitor, dar e o bună metodă de a atrage noi cititori ai blogului, de a cunoaşte alte persoane interesante din blogosferă. Aşadar:

Iată cele cinci îndatoriri ale premianţilor:
1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie să dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali.
2. Fiecare S.S. trebuie să îşi creeze o legatură pe net la blogul (şi autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul.
3. Fiecare S.S. trebuie să îşi prezinte premiul pe blog şi să adauge un link la acest post, care explică ce este cu premiul.
4. Fiecare S.S. care a câştigat premiul este rugat să viziteze acest post şi să îşi adauge numele la Mr.Linky List, astfel încât să existe o evidenţă a fiecarui ins premiat.
5. Fiecare S.S. trebuie să posteze aceste reguli pe blogul lui.

Conform regulilor de mai sus, premiez şi eu cinci prieteni: Dan Badea, Rappa_ru, Bogdan, Logatu' şi Stelutza. Nu de alta, dar de câteva zile unii dintre ei dorm pe blog... Depinde de ei dacă îl dau mai departe sau îl încuie în vitrină.

miercuri, 20 ianuarie 2010

Vin fiert

Super-poză descoperită pe site-ul lui Ady Petrişor

www.fcarges1953.ro

După mai mult de o lună de la apariţie aflu şi eu că a fost lansat site-ul www.fcarges1953.ro, o pagină de internet care doreşte să aducă în faţa iubitorilor echipei alb-violete istoria mai puţin cunoscută a clubului nostru de suflet, FC Argeş.

Andrei Zevedei, fost redactor la Argeş TV şi bun coleg în perioada în care ne-am intersectat puţin în trust, m-a apelat zilele trecute întrebându-mă dacă mai am filmări vechi cu FC Argeş. Ţin să precizez că în perioada 1994-2000 am văzut aproape 90% din meciurile echipei acasă şi în deplasare, cele mai multe fiind filmate de către mine, fiindcă eram omul bun la toate: făceam televiziune filmând, luând interviuri, făcând emisiuni, etc... Cu alte cuvinte, eu centram, eu dădeam cu capul. Am luat parte din toată istoria clubului, filmând foarte multe partide şi ale echipelor de copii, juniori şi tineret. Din păcate, dintr-o ambiţie prostească (n-am vrut să copiez nimic din toată munca mea, considerând că nu-mi aparţine - când eşti cinstit eşti prost), după ce am plecat "la mai bine" nu am salvat nimic şi apoi am auzit că predecesorii mei au călcat în picioare toată munca mea. Şi ce imagini aveam, cu Dobrin, cu Mutu copil, junior şi apoi adolescent, etc-etc... S-A PIERDUT TOT!

Dar toate informaţiile le am proaspăt în minte sau scrise pe numeroase agende, pe care le-am păstrat, ca un redactor îngrijit ce am fost. Tocmai de aceea mi-am propus să-i ajut cum pot pe administratorii site-ului, şi chiar azi am adus unele informaţii necunoscute despre un moment important din istoria clubului. De altfel, multe dintre articole sunt preluate tot de la mine, scrise în cotidianul TOP sau în revista Forza Viola, date spre folosinţa celor care aveau grijă la un moment dat de forumul unui alt site, www.fcarges.net. Voi continua! Le doresc mult succes!

marți, 19 ianuarie 2010

Să vă vină mintea la cap

Stresaţi? Nervoşi? Crizaţi? Recalcitranţi? Disperaţi? Isterici? Nebuni? Duşi pe câmpii? Căzuţi în depresie? Atenţie, mă adresez tuturor, nu vă faceţi că vă uitaţi în spate! Cu toţii aţi luat-o razna de când cu criza asta. Dacă nu aveţi bani de psihiatru, puteţi încerca Centrul de budism tibetan. Habar n-am ce este, am văzut plăcuţa asta azi, în timp ce făceam o plimbare "unde-oi vedea cu ochii" pentru liniştirea sufletului, am dat căutare pe net şi am citit că poate reprezenta o metodă de a-ţi veni mintea la cap. Dacă ne strângem mai mulţi, poate obţinem şi-o reducere!

Nota 10 din nou pentru peisajele minunate ale acestei ierni nenorocite!

Sursa articol: bitpress.ro



luni, 18 ianuarie 2010

Am refuzat-o pe Daniela Crudu

Bomba sexy (asta da bombă sexy, nu Palatu' Telefoanelor lui Cristi Tănase) Daniela Crudu a vrut să flirteze cu mine, dar eu i-am dat cu flit! Ditamai vedeta Playboy mi-a trimis o invitaţie pe hi5 şi eu am respins-o! Marş d'aici!

Global warming bullshit!

Ultimele două postări, cam acelaşi titlu, aşa că a trebuit să schimb puţin. Adică am vrut să spun "Încălzire globală pe dracu"! Am încetat să mai pun botu' la ameninţările planetei de când mi-am dat seama că gripa aviară a fost inventată ca să mai facă unii prin spatele ei nişte afaceri de mii de miliarde de euro. Sau dolari... Şi cu toate astea, speram în adâncul sufletului meu ca încălzirea globală să fie pe bune. Adică vara să fie vară, iar iarna să fie... vară! Adică să avem veri ca în Tenerife sau Caraibe.

Dar de unde frate! De când au început ăştia să tragă semnale de alarmă cu încălzirea globală, avem ierni de ne rup străzile în două. M-am trezit de dimineaţă şi nu mi-a venit să cred! Zăpadă de 10 centimetri! A patra ninsoare din iarna asta!

Ou sont le neige d'antan?, când ningea o singură dată în patru luni de iarnă, şi atunci doar pentru 2-3 zile...

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Welcome home, la naiba!

Am stat pe gânduri dacă să mă mai enervez pe blog sau să stau în puii mei, la naiba, cuminte. Dar mi-am amintit şi mi-a crescut din nou presiunea. Nu ar trebui să ne mirăm, fraţilor, că nu avem turişti, pentru că încă de la intrarea în România ne batem joc de ei! E incredibil ca după miezul nopţii, să dea bomba în toate mijloacele de transport din Bucureşti! Parcă e o lege a taximetriştilor, ca totul să se oprească brusc! Nu tu tren, nu tu metrou, nu RATB, nimic nu mai circulă noaptea în Capitala unei ţări ce se vrea a fi civilizată!

Cum e mă posibil ca după ora 24, cei care ajung pe aeroportul "Henri Coandă" să nu aibă cu ce pleca în oraş? E o bătaie de joc! Ca turist care aterizezi după miezul nopţii, ai două variante: să petreci noaptea pe băncile incomode din aeroport sau să laşi o mică avere nenorociţilor de taximetrişti, care profită din plin.

Miercurea trecută am aterizat la 23:50. Până mi-a venit bagajul, a trecut de miezul nopţii. Mă duc să mă interesez de noul tren care pleacă din Otopeni spre oraş, dar aflu că nu mai circulă de la ora 22:00!!! Mă informez de autobuzele RATB, dar şi ele şi-au încetat activitatea la ora 24:00. "Bun, şi eu cu ce ajung în oraş?", întreb ca prostu' pe tipa de la Informaţii. "Păi luaţi un taxi, dar e cam scump, sau aşteptaţi în aeroport până de dimineaţă"... Mă hotărăsc totuşi să iau un taxi până la Gara de Nord, pentru ca de acolo să iau trenul spre Piteşti. Negociez cu taximetristul şi ajung, de la 100 de lei, la 70 până la gară! Deci aproape 20 de euro, în condiţiile în care la Roma am dat 10 euro pe taxi, iar la Barcelona costă 4 euro autobuzul, care circulă toată noaptea.

Ajung la gară. Plătesc şi deschid portiera, nici nu pun bine piciorul jos şi sunt luat în primire de samsari. E ora 00:30. "Domnu', facem un preţ bun şi mergem unde doriţi. Unde mergeţi?". Zic eu politicos: "Nu, merci, îmi iau bilet de tren, că merg aproape, la Piteşti". În momentul ăla, cei doi ţigani aproape că se tăvălesc pe jos de râs. "Păi nu e nimeni în gară, decât nişte aurolaci! Nu ştiaţi că nu mai circulă niciun tren noaptea?". Nu, chiar nu ştiam, dar vreau să mă conving singur. Forţez intrarea în gară şi aud în spatele meu: "Lasă-l mă în p..a mea de prost, să se convingă singur". Futu-vă naţia în cur, de ce n-o fi făcut el Antonescu treaba până la capăt... Gara e pustie, ba chiar infiorătoare... N-am mai trecut pe aici de cel puţin 10 ani, de la terminarea facultăţii. Apropo, îmi amintesc că veneam acasă noaptea de la Bucureşti, că era mai lejer... Sau de la mare. Acum nu mai circulă trenurile... La dracu'! Doamne, şi ce mişto am mers cu trenul acum un an jumate, între Elveţia şi Austria, trenuri care plecau în aceeaşi direcţie din 10 în 10 minute!

Mă îndrept spre metrou şi, deşi încerc să-i evit pe oamenii întunericului, nu pot. "Şefu', am un Atlassib care merge la Piteşti, pleacă peste o oră". Îmi sună bine... "Ok, cât costă?". "30 de lei". Oau, mă gândesc, nu se poate să am eu norocul ăsta. "Du-mă acolo, îi zic". "Păi pleacă de la autogară (adică ieşirea spre Piteşti), dar până acolo vă dau un băiat cuminte, care vă duce cu doar 50 de lei". Ptiu, fir-aţi ai dracului! "Nu, mă duc cu metroul", le zic, moment în care aproape că le omor pe cele două persoane de naţionalitate rromă. De râs, normal, erau să se prăpădească! "Nu circulă nici metroul. Omule, nu mai circulă nimic, nu înţelegi? Decât taxi".

Pauză. De gândire. Nu prea lungă, pentru că sunt aproape sufocat de nenorociţii ăia doi. Abia reuşesc să mă smulg din strânsoarea lor, le promit că revin după ce mă duc la toaletă, dar o iau la goană până la o altă ieşire de la gară. Normal că şi aici sunt întâmpinat de binevoitori, dar fixez un grăsuţ la vreo 200 de kile şi îi zic direct: "Mă duceţi la Păcii (staţia de metrou de la ieşirea din oraş) cu 20 de lei?". Aprobă şi mă şi arunc în maşină!

Bineînţeles că nu era niciun Atlassib care pleca la 1:40, dar nici nu mai stau să mă gândesc unde aş fi putut ajunge cu şmecherii ăia, mă gândesc doar la cu ce ajung eu acasă. Cu "ia-mă nene, normal", care m-a şi luat în primire, după 45 de minute de făcut cu mâna, singur, doar eu şi maidanezii care credeau probabil că şi-au făcut un nou partener de boschet în noaptea respectivă.

În loc de încheiere sau concluzii, îmi amintesc de o altă experienţă nasoală la revenirea în România. Acum doi ani, tot pe Otopeni, dar pe timpul zilei. Trebuia să mă ia cineva din giratoriul de la sosiri, ca să nu mai bage în parcare, pentru că ne sincronizasem şi ajunsesem în acelaşi timp. Aşa că încerc să o iau pe trotuar, în jos, cu bagajul după mine. În acel moment, doi tipi aflaţi în două locuri diferite, ţipă după mine şi îmi zic să nu merg pe trotuarul ăla, că e proprietate privată! "Cobor în faţa parcării, nu fac nimic altceva (chestie de vreo 100 de metri)", le zic. "Nuuu, nu aveţi voie". "Păi nu e unitate militară", insist eu. "Dacă nu vă întoarceţi, chem paza! E firmă privată! Luaţi-o prin parcare"! Deci închipuiţi-vă că în România, în apropierea aeroportului, există o firmă care a cumpărat totul, până şi trotuarul! Iar tu, turist prost, trebuie să cobori cu bagajul, oricât ar fi de greu, două etaje pe scări, că nici lift nu e...

vineri, 15 ianuarie 2010

Am adormit la AVATAR

Nu, nu pentru că nu mi-ar fi plăcut filmul! A fost chiar FABULOSO, o expresie pe care nu ştiu de unde am agăţat-o, dar care mi-a plăcut foarte tare. Să se mai apuce şi ultimul om de pe pământ care nu văzuse Avatar să-l mai comenteze e chiar ruşinos. Dar vreau să-mi spun părerea aşa, pe fugă...

Reţeta americană de succes e inepuizabilă! Când ai un scenarist şi un regizor extraordinari, care la rândul lor şi-au format o echipă tehnică şi una de promovare adevărate, succesul e garantat. Cine se uită la Entourage de pe HBO ştie ce zic.

Vorbeam azi cu Oana la întâlnirea bloggerilor şi am căzut de acord că subiectul nu e cine-ştie-ce, e bun, dar am văzut idei la fel de sclipitoare şi în alte filme, şi ultimul exemplu este Stardust. Dar efectele speciale sunt criminale, chiar că sunt din altă lume, şi nu vorbim aici neapărat de Pandora! Ele fac de departe diferenţa. Mi-au mai plăcut peisajele, animalele colorate şi tehnica folosită de echipa de cercetare. Ce mai, e un film care face toţi banii... încasaţi!

De ce am adormit la film? Pentru că eram obosit, dar decât am aţipit, m-a sculat un războinic dintr-ăla care a trecut fix pe lângă mine, cu un zgomot infernal! Şi am mai avut o dezamăgire mică la final: aş fi vrut ca Jake Sully să-i dea replica următoare colonelului Quaritch: "Mi-am recuperat picioarele"!

joi, 14 ianuarie 2010

Cristian who?

Buuun, şi am ajuns la finaaaal... Ultima critică pe care o fac este la adresa blogului lui Cristian Simion. Şi dacă e ultima, păi atunci să-mi dau silinţa, mi-am zis. Aşa cum spunea el despre mine, gândim şi ne exprimăm în scris cam la fel, adică ne place să ne băgăm nasul unde nu prea ne fierbe oala şi coada unde nu trebuie, condimentând comentariile noastre cu ironii fine, dar înţepătoare. De nota 10 multe dintre articolele lui, pe care le citesc de mult timp şi, uneori, pe care sunt invidios: Rutina, Menajeria de la etajul 5 sau Unde este tatăl. De 10 plus sunt toate prozele scurte (PA-urile) şi de mai mulţi de 10 sunt articolele hazlii la care apelează atunci când nu este enervat/frustrat/supărat pe viaţă: Forum auto, Promoţie la Costineşti sau Viaţa de cuplu.

Ok, şi critica unde este? Păi la stilul pe care-l are nu am nimic de obiectat, ar trebui să mă critic de unul singur, luând în considerare cele spuse mai sus. Dar nu înţeleg totuşi de ce nu pot afla mai multe despre el, lipsind orice prezentare oricât de sumară ar fi, sau de ce şi-a pus link la blogul său, de pe propriul său blog! Sau invers... Mă rog... Oricum nu înţeleg...

Această critică a fost ultima în cadrul jocului inventat de Geocer! Turisticus s-a retras, la fel ca şi Julie. Motiv pentru care îl somez pe domnul Geocer să inventeze dracului un joc mai ţipător, mai şmecher, ca să ne ţină pe to(n)ţi conectaţi. Ar mai trebui să răsufle uşuraţi azi următorii: Alina, Ema, Geocer, Julie, Iulia, Logatu, Rappa_ru, Melami, Simion Cristian şi Turisticus.

Influenţa hypermarketurilor

După ce că mă ştiu toţi vecinii din cauza claxonului Erikăi, de azi mai am un motiv să bag capul în pământ! Iată cum m-a strigat Erika să vin să o şterg, după ce a făcut treaba mare: "Domnul Preda Adrian este invitat la raionul căcat"!

Nemţii, luaţi pe nepregătite!

Dacă vrem cu tot dinadinsul să fim cârcotaşi, reuşim chiar şi cu riguroşii nemţi! Iată cum au fost ei luaţi pe nepregătite de zăpada căzută în abundenţă zilele trecute! Ditamai autobanda A3 care traversează Germania şi unde zilnic se înregistreză un trafic cu sute de mii de maşini era acoperită cu zăpadă şi se circula greu. Asta dacă e să fim cârcotaşi...

Dacă e să fim corecţi până la capăt, trebuie să recunoaştem că din 10 în 10 km am întâlnit detaşamentele de deszăpezire, care aruncau cu ceva ce semăna a sare, dar nu era sare, fiindcă maşinile erau mai curate decât atunci când ies de la spălătorie! Şi s-a circulat perfect în condiţii de iarnă!







Şi apropo de trafic, am trăit o experienţă unică pe una dintre autostrăzile care duce în Helsinki. Eram cu un prieten neamţ în maşină şi ne grăbeam către aeroport. În faţă, pe o autostradă cu patru benzi pe sens, seara, numai luminiţe roşii, semn că e full! Pe o distanţă de câţiva kilometri buni! Shit, îmi zic în gând, gândul fiind la blocajele din Bucureşti... Şoferu' mergea cu 130 km/h... Şi merge, şi merge, şi merge... Şi nu se opreşte deloc! Abia apoi îmi dau seama că toată coloana aia de zeci de kilometri se mişca cu 130 km/h! Fabulos, nu? Asta înseamnă infrastructură, ca zecile de mii de maşini să aibă unde să se descarce, să treacă din autobandă în autobandă, nu să se oprească la stopul de la Militari! Că apoi e groaznic!

Nu vreau prezervative XXL!

Era gata-gata să cumpăr un pachet de prezervative XXL, dar m-am răzgândit la casă! Oricum, faptul că au trecut prin aparatul de citit coduri de bare m-a ridicat puţin în ochii tinerei vânzătoare... ;)

Am fost azi să cumpăr nişte nisip pentru pisicuţe din Kaufland şi mai aveam alături 2-3 articole, când mă trezesc că se cutremură banda! Haiti ;), cutremur! Da de unde, o pensionară s-a chinuit să ridice un bax cu Coca Cola şi apoi l-a trântit realmente, de ne-am speriat toţi pe o rază de 10 metri... Ajung eu la casă şi mă pregătesc să bag în sacoşă ceea ce cumpărasem. Cafeaua, Arielu', prezervativele, Whiskasu'... Hopa, RW! Cum prezervative? Eu nu am luat prezervative! Nu folosesc prezervative! Zic: "Domnişoară, anulaţi vă rog prezervativele, că nu sunt ale mele". "V-aţi răzgândit, nu le mai luaţi?", întreabă şmecheră tipa de la casă. "Dar nu le-am luat niciodată, nu ştiu cum au ajuns aici". "Sunt XXL", spune cu un ton uşor admirativ casiera... Aş fi vrut să continui jocul tipei şi să-i răspund "Mi-am dat seama că sunt prea mici şi nu aveţi mărimi mai mari", dar mi-a fost puţin ruşine şi, în plus, a intervenit pensionara: "Cred că au căzut de aici (arată un stand cu prezervative aflat deasupra benzii) atunci când am pus eu baxul".

Ce întâmplare ciudată, de folosit în filme sau cărţi, cu continuarea şi ajustările de rigoare: vânzătoarea să fie o tipă hot, care să şoptească la plecare Call me şi să facă semnul telefonului dus la ureche, iar doamna venerabilă să fie o Madonna la 60 de ani, care să-mi facă şi ea semnul bătutului albuşurilor cu telul, dacă înţelegi ce spun...

miercuri, 13 ianuarie 2010

Time for revenge

Cât am aşteptat ziua asta! Să mă răzbun pe Melami, s-o critic, să-i întorc blogul pe faţă şi pe dos pentru că una dintre remarcile ei la adresa blogului meu a născut vii şi dure comentarii acum câteva zile. Mamă-mamă ce aveam de gând să-i fac, îmi şi concepusem în gând un scenariu, formulasem deja nişte critici impertinente, dar pertinente în acelaşi timp...

Azi e rândul ei să fie criticată, în cadrul jocului propus de Geocer. Nu vreau să-mi scuz lipsa de inspiraţie, cauzată de o noapte petrecută pe drum, dar pur şi simplu am fost încântat de blogul ei! Nu e cine-ştie-ce de aspectuos, dar scrie foarte-foarte bine! În încercarea de a-i găsi puncte sensibile, am răsfoit, şi căutat, şi săpat... Şi am fost cucerit! Cum să critic ceva ce-mi place la nebunie? Scrie cu garda jos, are o ironie fină pe care nu am regăsit-o la niciun alt participant, se ceartă amical cu vizitatorii şi are abordări dintre cele mai interesante. Mi-au plăcut foarte tare review-urile făcute blogurilor intrate în concurs, concepute cu inteligenţă şi scrise cu talent de romancieră de succes. Şi, chiar dacă are unele scăpări, sunt atât de mici în comparaţie cu lucrurile bune pe care le face, încât nici nu merită a fi amintite.

Şi apropo, era o glumă cu pornirea mea către revanşă.

Acest articol, împreună cu celelalte trei de mai devreme, este scris în cadrul concursului la care am cam rămas de căruţă, propus de Geocer. Dar am revenit la zi! O vor mai critica azi pe Melami Alina, Ema, Geocer, Julie, Iulia, Logatu, Rappa_ru, Simion Cristian şi Turisticus.

Rappa_ru, un Cangur mai tânăr

I-o fi convenind sau nu, eu îl compar pe Rappa_ru, următorul concurent intrat în jocul criticilor, cu un Cangur mai mic. Adică, atunci când îl citesc pe el îmi aduc aminte de mine, în urmă cu mai bine de 10 ani. Felul cum scrie, cum se apleacă asupra subiectelor, felul în care trece de la nostalgie la realitatea dură a vieţii de adolescent, cum devine dintr-odată serios după o glumă bună, îmi reverberează în memorie amintiri dintre cele mai plăcute. Ca şi pe Logatu, l-am cunoscut pe Rappa_ru cu ocazia aberaţiilor. Cred că ne-am plăcut blogurile reciproc, fiindcă de atunci ne vizităm mereu şi chiar comentăm la articolele postate.

Ceea ce n-am înţeles eu niciodată, şi aici e o critică la adresa ignoranţei mele, este:
1. Care e numele de familie al lui Rappa_ru (Andrei sau Răduţu)?
2. De ce a scris o introducere atât de mare, pe care nici azi nu am avut răbdare s-o citesc până la capăt?
3. Ce s-ar fi făcut dacă nu ar fi existat link-urile, blogroll-urile şi History în browser, pentru că nu ştiu dacă aş fi putut tasta zi de zi veveve punct trytothinknothingelsematters punct şiaşamaideparte punct com?

N-am să-l critic pe Logatu

Observ, în timp ce scriu şi urmărind postările anterioare legate de joculeţul propus de Geocer, că nu prea am criticat deloc, deşi asta era de fapt şmecheria. Pe niciunul nu am putut să-l critic, fiindcă nu am prea avut de ce mă lega, mai ales că blogul meu este departe de a fi perfect. Cu atât mai mult nu pot să spun cuvinte rele despre Logatu, pe care l-am cunoscut cu ocazia precedentului joc inventat de Geocer, cel cu aberaţiile. Este un veteran al netului, are cunoştinţe vaste legate de scripturi şi alte nenorociri în care îmi prind urechile şi cunoaşte juma' din blogosferă. Singurul lucru de care m-aş lega este că nu e perseverent fiindcă, la subiectele abordate şi informaţiile pe care le are, în alte condiţii ar fi putut fi un mic Zoso local.

Iar o să mă critice Geocer (deşi rândul meu a trecut), o să spună că e singurul despre care am scris de rău. Dar cu el mi-am permis, şi ştie că ştiu că are cel mai bun dintre blogurile participante la joc.

Blog de ...eşti

Aşa cum am promis, mă revanşez pentru zilele în care am lipsit de la "serviciu", adică de la criticat. Şi o s-o iau în ordine...

Blog de Bucureşti al Iuliei este, din punctul de vedere al stilului, cel mai aproape de Canguru', adică de al meu. Iulia scrie în acelaşi mod în care o fac şi eu, în sensul că sunt zile la rând în care îşi povesteşte păţaniile, cu bucurie, supărare sau fustrare, scrie despre ce a mâncat, ce muzică a ascultat, ce a văzut la televizor, etc. În mijlocul multor articole apare Bucureştiul, dar aşa de bine ar putea fi oricare oraş al României, e la fel peste tot. Îmi place că urmăreşte unele competiţii sportive, dar cu fotbalul o cam dă în bară! De exemplu, după egalul contra Franţei, când am pierdut teoretic şansele de calificare la Mondial, Iulia a scris, recunoscând totuşi eşecul preliminariilor, că a fost rezultatul care ne dă speranţe pentru viitor. Viitorul apropiat se cunoaşte, 0-5 cu Sebia!

Am încercat să găsesc ceva de criticat, dar nu am reuşit. Nu pot să mă iau de aspectul grafic, pentru că tema mea este cu muuult mai slabă, aşa că: ţine-o tot aşa, Iulia!

luni, 11 ianuarie 2010

I am far, far away

Scuze pentru ca am intarziat putin la concurs, dar sunt departe, dincolo de inima Europei. Promit ca o sa revin si o sa recuperez, plus ca am niste povesti de viata incredibile pe care sa le impart cu voi! God be with you!

UPDATE - Am făcut pe dracu'n patru şi am ajuns la 4 dimineaţa. Dragostea de casă... Revin când m-oi trezi (nu din mahmureală, din oboseală)

vineri, 8 ianuarie 2010

Julie, petit fille avec un belle blog

Iar o să zică Geocer că am stâlcit limba... Pe puştoaica Julie (juliia_kid) am cunoscut-o prin intermediul lui Geocer şi am rămas un cititor fidel al ei pentru că mi-a plăcut stilul de abordare a subiectelor. Este când senină, când simpatică, uneori nostalgică, alteori enigmatică, dar cel mai mult e optimistă, aşa cum este smiley-ul ce-i luminează blogul. Nu ai cum să nu-ţi dai seama că este la vârsta adolescenţei, datorită multor întrebări "tip jurnal" (în limbaj bloggeristic, leapşa) la care răspunde frecvent.

Buuun, acum să trecem la critici... Prea mult alb şi gri pe blogul ei, ar trebui să fie o fire veselă, să emane de optimism aşa cum face din texte. Câteodată postează articole filozofice sau care denotă o maturizare forţată, lucruri care nu o prind. Nu e un lucru greşit, e bine că gândeşte sănătos, dar e preferabil să rămână la vârsta care o reprezintă. Şi ultima critică: a pus pe locul 86 în TOP 99 al ei melodia Mel C - Never be the same again, care mie îmi place cel mai mult pe lumea asta! Iar 90% din top îmi e total necunoscut, deşi eu consider că am ceva cunoştinţe despre muzică...

Acest comentariu face parte din jocul ăla, cu criticile, de care v-am tot spus, şi pe care Geocer ni l-a propus. Alături de mine, o vor mai critica pe p'tit Julie Alina, Ema, Geocer, Iulia, Logatu, Rappa_ru, Silavaracald, Simion Cristian şi Turisticus

Canguru' e şmecherie!

Sunt vedetă ZU!

Veneam în seara asta de la Bucureşti şi aveam radioul dat pe Radio ZU. La un moment dat, Raluca Leahu, DJ-iţa cu voce inconfundabilă, lansează o provocare: "Am citit undeva că bărbaţii preferă ca la prima întâlnire, fetele să consume bere. Voi ce aţi prefera? Trimiteţi sms la 1815". Fiindcă tot nu aveam ce face, scriu un mesaj şi-l trimit, după care aştept să văd dacă Raluca pomeneşte de el. "Să-mi consume energia", am scris eu, şi am semnat: Canguru' - Piteşti.

După vreo două cântece (Edward Maya feat. Vika Jigulina - This is your life şi HI-Q - Lose you), intră în emisie Raluca râzând. Cică: "Cel mai bun mesaj a venit de la Canguru', din Piteşti. Bravo Canguru', dacă aşa îţi zici... El ar prefera ca la prima întâlnire, fetele să-i consume energia! Canguru' a rezolvat problema, voi? Cel mai tare mesaj al serii"! Mişto, nu?

Culmea e că la vreo cinci minute îmi sună telefonul şi mă gândeam că vor ăştia să mă bage în direct, să povestesc eu ce aş vrea. Oricum, cu dorinţa rămân, numai gura e de mine... Dar era altcineva.

PS - Am încercat să fac o poză a mesajului trimis de mine, dar am descoperit că aparatul meu foto a fost distrus de una dintre pisicutze. Tocmai acum, când mâine plec într-o excursioară! Cu telefonul nu am putut, pentru că nu face şarful...

Cel mai minunat blog dintre bloguri

Această critică nu este o critică din cauza celui criticat, pe care nu am voie să-l critic. Critic doar să fie criticat, pentru că a inventat jocul criticilor. Vor mai critica azi pentru voi Alina, Ema, Julie, Iulia, Logatu, Rappa_ru, Silavaracald, Simion Cristian şi Turisticus.

George, în primul rând vreau să spun că era gata-gata să nu te critic azi, pentru că aveam impresia că este rândul Juliei. Înainte de a da drumul comentariului pentru Julie pe blog, mi-am aruncat ochii la tine, curios să văd ce ai scris despre puştoaică. Şi atunci am văzut că de fapt e ziua ta!

Aşadar, Geocer:... Mamă-mamă ce ţi-aş face, după cât m-ai perpelit tu cu politica! Şi m-ai făcut pătimaş, şi m-ai făcut că m-aprind repede (sau parcă Ema, dar şi tu ai subscris), şi mi-ai reproşat că ţin nu-ştiu-cu cine... Pfuai, păzea!

Dar nu-ţi mai zic nimic, uite că mă schimbai dintr-odată! Şi ştii de ce? Că Oana zisă că am ceva cu oltenii, şi ca să nu dau apă la moară cârcotaşilor, nu te mai critic, fiindcă eşti oltean. Doar te laud, că aşa vă place vouă, oltenilor, să fiţi mângâiaţi între corniţe!

Deci: blogul lui Geocer e minunat, e verde-primăvăratic, subiectele sunt vii, comentariile sunt pozitive, totul e extraordinar pe blogul lui!

Acum lăsând gluma la o parte, ca să nu zici că te iau la mişto, George ai un blog foarte bun! Se vede experienţa, se vede şcoala vieţii, se observă înţelepciunea, îmi place că eşti autodidact şi îmbunătăţeşti permanent interfaţa, abordezi subiecte de larg interes şi te invidiez că ai un stil aparte care lasă articolul în suspens, obligatoriu să fie completat cu nişte comentarii! De-aia ai şi foarte mulţi cititori fideli, de-aia sunt şi comentarii multe, bune şi elaborate. Postările sunt numeroase, îmbinând subiectele generale cu cele practice şi personale, scrise într-un stil uşor ironic şi chiar autoironic. Eşti mama blogărilor, zău! Sau tata...?

joi, 7 ianuarie 2010

Te plac ăăă, te plac ăăă!

În seara asta am fost la o petrecere de pici! Nu de pici tu, cititorule, ci de pitici! Erika a fost invitată de Ioana la clubul Tuka. Erika şi Ioana au fost colege doi ani la grădi, dar Ioana a plecat anul ăsta la şcoală. Fetele au ţinut legătura prin intermediul telefonului, bârfesc în fiecare seară câte vreun sfert de oră.

Super-petrecere, când cineva face din distrarea copiilor un job din care câştigă bani, îşi dă şi interesul. Copiii au avut parte de o petrecere pe cinste, cu clovn, jocuri, concursuri, dansuri, tort, confetti, şampanie, muzică, etc. Eu, de o seară agreabilă şi o cafea mică, dar bună.

Apropo de muzică, de fapt aici voiam să ajung. Gazdele aveau un repertoriu vast de melodii de distracţie pentru copii. Pe lângă cântecele cunoscute şi pe care le ascult şi pe acasă, am avut marea surpriză şi nostalgie să-i aud pe cei de la Genius şi de la 3rei Sud Est, în varianta copilăroasă! Damn it, ce cântece super! Cel mai mult mi-a plăcut însă Te plac! Melodia mi-aduce aminte de anii 90, de mare fără bani, de muuuult bronz, de cluburi şi discoteci pe plajă, de vodkă... "Ei, ei, ei / ho, ho, ho!"

3 Sud Est - Te plac asa cum esti

Alt ex-coleg la rând, la criticat

După Alina, a venit rândul altui fost coleg de trust să intre sub lupa Cangurului (o exista aşa ceva?). O să încerc pe cât posibil să critic blogul Emei, şi nu pe Ema, deoarece şi aşa am avut noi unele meciuri în politică şi am impresia că nu prea mă suferă din cauza asta. Dacă e să o critic cu ceva e că pune prea multă patimă în articolele cu subiect politic şi administrativ. Eu, unul, o înţeleg, pentru că şi eu la vârsta ei eram la fel de înverşunat împotriva sistemului. Venind şi din alt regim, aveam alte aşteptări de la politicienii şi primarii care au preluat puterea după Revoluţie. Doream şi eu, ca orice adolescent devenit apoi tânăr cu familie, un sprijin din partea statului, dar nu a fost cazul. Îi uram pe toţi, de la Iliescu la Vadim, de la Petre Roman la Băsescu, Radu Câmpeanu şi Corneliu Coposu, FSN, PSD, PD, PNL, PRM, UDMR, nu-i sufeream pe nici unii. Trăiam cu impresia că doar monarhia salvează România.

Aidoma Emei azi, îi f...m în gură pe toţi. Simţeam că pot schimba lumea, că pot muta munţii din loc, eram tânăr şi n-aveam nimic decât o mare putere de muncă şi dorinţa de a face ceva pentru a avea nu numai eu un viitor, ci şi ţara. Ei bine, nimic nu s-a schimbat, m-am ambalat degeaba, între timp mi-am făcut un rost în viaţă şi i-am băgat în mă-sa pe toţi. Acum nu mai am decât nişte simpatii. Înverşunarea pe care a remarcat-o Ema (şi Raluca) la mine provine doar din dorinţa de a le explica lor că-şi consumă energiile degeaba enervându-se pe guvernanţi, oricum nu vor putea schimba nimic. Ştiu cel mai bine, am trecut prin asta. Am fost înţeles greşit şi mi s-a aplicat o etichetă, mai ales că simpatiile noastre politice nu corespund. Problema e că la mine e doar o plăcere să-i văd pe politicieni luându-se de gât, în timp ce Ema chiar se implică emoţional alături de un om care nu e deloc Mesia'n România, ba din contră. E, asta e, nu mor din atâta lucru. O aştept pe Ema să-mi dea dreptate peste 10 ani.

Revenind la blogul ei, n-ar mai fi nimic de criticat, ci doar de lăudat. Îmi place că dezvăluie amănunte şi situaţii din viaţa ei, tratează ironic societatea şi moravurile acesteia, îmi place că acceptă uşor orice provocare, fie că e profesională, fie că sunt doar nişte concursuri sau joculeţe pe bloguri, citeşte cărţi şi se uită la filme, şi îmi mai place că e foarte fidelă bunelor ei prietene, cu care formează un grup sudat.

Acest comentariu face parte din jocul "Criticat, deci există", la care mai participă următorii: Alina, Geocer, Julie, Iulia, Logatu, Rappa_ru, Silavaracald, Simion Cristian şi Turisticus.

miercuri, 6 ianuarie 2010

Time for conclusions

Ok, e aproape gătată ziua în care am fost criticat, e momentul să trag unele concluzii. Azi, blogul meu a fost atacat! No harm done. Ba, mai mult, după această zi, pagina mea personală va suferi un facelift, fiindcă mi-am dat seama că vizitatorii mei merită mai mult din punct de vedere estetic şi informatic. După un an şi jumătate, era cazul să mai schimb câte ceva, prin părţile esenţiale... Aşa cum am promis, o să grupez toate criticile aici, dar nu înainte de a face un mic resume, iar la final o să răspund unora dintre nedumeririle exprimate. O să fie un articol puţin mai lung, dar dacă reuşesc să-l redactez corect şi aerisit, o să fie lizibil şi citeţ.

În afară de Ema şi Iulia (care a promis că mă critică mâine), toţi participanţii la jocul propus de George şi-au dat cu părerea despre blogul meu. Majoritatea comentariilor sunt pozitive, câteva sunt neutre şi 1-2 sunt critice. Puteam suporta mai mult, dar din politeţe, cârcotaşii n-au trecut de o anumită barieră. E normal, tindem să devenim prieteni în spaţiul acesta virtual, nu suntem concurenţi, nu ne duşmănim, vrem doar să ne cunoaştem mai bine şi să ne îmbunătățim acest bun personal, uneori prea personal, numit blog.

1. De trei zile de când s-a dat startul jocului, statistica blogului a fost dată peste cap. Numărul vizitatorilor a explodat. Da, sunt nişte cifre care, pentru unii dintre voi, sunt de râsul curcilor, dar traficul meu s-a triplat şi am o oarecare satisfacţie, fiindcă niciodată nu am avut 200 de afişări sau 60 de vizitatori pe zi. În cele mai bune zile strângeam douăzeci şi ceva. Mă bucur nu pentru nişte cifre reci, ci pentru că sunt mulţi care mă descoperă în articole scrise mai demult şi care sper să revină şi pe viitor.

2. Concluzia generală e că am un stil pamflezist, uşor ironic, uneori hazliu. Stilul e general şi abordarea serioasă. Subiectele sunt de cele mai multe ori personale. Cred că e de bine...

3. În general, am fost "citit" corect de participanţii la joc. Mă bucur, fiindcă asta îmi demonstrează mie că nu am o personalitate ascunsă, ceea ce scriu e şi ceea ce gândesc. Mi-a plăcut concluzia lui Turisticus: "nu cred că-l interesează prea mult dacă-l citeşte cineva, o face probabil mai mult de dragul artei (la propriu)". Aşa a fost mult timp, dar când vizitatorii mi-au devenit amici, nu mai sunt chiar atât de indiferent.

4. Criticile sunt legate de modul pueril în care am abordat unele subiecte de interes scăzut, de blogrollul subţire şi de preferinţe (deh, nu toată lumea e inteligentă sau filozoafă, sau măcar nu ţine să epateze). De acord, dar am făcut mişto subtil, probabil că am fost ori prea subtil, ori deloc...

5. Cele mai dure critici mi le-am furat de la comentariile blogului silavaracald. Pfuai! Sunt mândru că, luând-o pe coajă rău, am devenit articolul cel mai comentat (top articole) de pe blogul ei!!!

6. Voi pune mai multe poze, voi schimba skinul blogului, voi fi mai tranşant. (Şi voi aborda mondenităţi de care a auzit şi Geocer :P)

7. Vă mulţumesc tuturor, vă aştept cu drag în continuare!

Alina a scris:
Posesorul blogului mi-a fost coleg, dar de chestia asta mi-am dat seama tarziu dupa ce ii urmaream blogul de ceva timp fara sa stiu cine e in spatele lui. Unul dintre colegii care chiar facea treaba buna. Asa cum face si cu blogul. Mie imi place. Culori frumoase (nu ca la mine), articole interesante de prin toate domeniile. Unele dintre ele nu imi starnesc personal curiozitatea, citesc inceputul si renunt (de ex. cel cu "Veveritele") dar asta e o chestie care tine de mine si de ceea ce ma intereseaza intr-un anume moment. Dar marea majoritate imi plac. Cum imi place si faptul ca scrie corect si organizat. Am descoperit inca o chestie care "ne leaga". Si pt el 2009 a fost: "cel mai nenorocit an din viata mea". Bingo! Mi-ai luat vorbele din gura. Singurele chestii dupa care nu ma dau in vant de pe blogul lui sunt cele doua "motto(are)" ale vietii sale: daca cel din Forest Gump mai merge, cu greu, dar il accept, cel din folclor e mult prea pesimist. Si mie nu-mi plac oamenii pesimisti. In plus, cunoscandu-te personal, nu te recunosc in acest motto. Poate ca da, viata e scurta, dar sigur, sigur are si muuuuulte chestii frumoase. Tocmai tu care o ai pe Erika sa vii cu citatul ala???

Geocer a scris:
Canguru’ nu e australian si nici nu are marsupiu. Cangurul pe care-l punem azi sub lupa este un blogger pitestean pe cate am avut ocazia sa-l cunosc si personal. Fost jurnalist, actualmente avand alte preocupari, Adi (caci asa-l striga amicii) mi-a atras atentia (si nu atat el, cat blogul sau), in momentul in care a castigat o carte oferita drept premiu de catre Raluca. Apoi am citit mai des ceea ce scria, ulterior l-am cunoscut si personal, de la o vreme ne vedem destul de des la “Clubul bloggerilor cititori”, stiu ca are o fetita draguta pe care o cheama Erika (sa-i traiasca)…
Dar nu despre viata personala a omului trebuie sa vorbesc aici, asa ca, sa revenim la blog. De la o vreme a inceput sa scrie mai des, sa gaseasca mai multe subiecte de tratat, adica. Ceea ce este bine, caci numai in felul asta poti sa-ti faci cititori fideli. Blogul sau este unul generalist, in sensul ca scrie despre de toate. Ca si mine. Scrie despre ceea ce i se mai intampla, despre filme, despre fotbal, isi mai da cu parerea si despre mondenitati, si despre politica, ca romanul impartial !
Stilul in care isi redacteaza articolele tradeaza faptul ca a lucrat ceva timp in presa si n-a trecut pe-acolo ca rata prin apa. E normal !Ce i-as putea reprosa? In primul rand, tema folosita face greoaie delimitarea articolelor. Adica, de multe ori cand vreau sa introduc un comentariu ezit inainte de a face click pe link-ul de comentarii si ma uit de 2 ori sa nu cumva sa fie cel aferent articolului urmator. Ma rog, chestie minora !
Dar am si vreo doua reprosuri mai majore sa-i fac : in primul rand isi consuma mult prea multa energie, pune mult prea mult suflet in politica. Poate ca nu neaparat pe blogul sau, dar in comentariile pe care le-a lasat pe ici pe colo (inclusiv la mine pe blog) se ghiceste imediat un impatimit pentru un anumit candidat si pentru un anumit partid. Eu am renuntat de foarte multa vreme sa imi mai consum energia sustinand un partid sau un om. Nu are rost : indiferent daca e-n parlament sau nu, daca e-n guvern ori ba, daca e sau nu e presedinte de tara, politicianul oricum traieste mult mai bine decat noi, oamenii obisnuiti. Si-atunci de ce sa mai consum si eu energie ca sa-l sustin? Ca sa-l critic, da ! Ca sa-l sustin, niciodata ! Sa ma cert si sa ma-njur cu prietenii sau cu cei din familie, din cauza unui imbuibat de politician? Haida-de !
Un al doilea aspect pe care vreau sa-l scot in evidenta in legatura cu ceea ce scrie Canguru’ este faptul ca uneori mi se pare naiv si pueril. Am citit un articol in care se bucura foarte mult pentru faptul ca a intalnit-o in aeroport pe Inna (sincer, eu habar n-avem cine e Inna asta, dar aici e vorba si de cultura mea inexistenta), altadata ca a stat in culise in timpul unui spectacol, impreuna cu artistii, artistele, DJ-ii sau ce-or fi fost ei, ca iar intervine lipsa mea de cultura si trebuie sa marturisesc ca habar n-am cine erau respectivii !
Bun, daca aici e vorba de muzica si intervine in mod clar gustul omului, mie mi s-a parut de asemenea pueril sondajul pe care l-a propus el la un moment dat, intrebarea fiind “Este bruneta lui Dodel o bomba sexy ?“. Dar probabil ca acesta trebuia luat drept o gluma, iar eu stau cam prost cu simtul umorului. In plus, la vremea respectiva nici nu stiam cine e Dodel si ce bruneta are el. Cam multe lipsuri imi observ mie insumi, citind blogul lui Adi. Poate ca in loc sa-l critic asa de vehement, as face mai bine sa ma autocritic pentru lipsurile pe care le am, eventual sa incep sa invat cate ceva de la el. Nu de altceva, dar eu, daca as fi fost la aeroport, nici macar n-as fi recunoscut-o pe acea Inna !

Julie a scris:
Astazi, 6 ianuarie, subsemnatul Canguru' este criticat. Nu va ganditi la marsupiale.
Dupa ce prin 3 septembrie 2008 se chinuia "o juma' de zi" sa-si realizeze blog, astazi are un blog de toata minuatia.
Ii apreciez "orientarile" muzicale, dar sper ca nu se "hraneste" doar cu
Inna . :D
Cat despre
Scarba tricolora sunt chiar incantata. Un alt nume mai potrivit nici nu se putea.
Microbist din fire(sper ca nu gresesc) lauda si critica tot ce mai vine si pleaca din fotbal.
Nu scapa mai nimic nici din şoubizul romanesc. Iar
cafeaua 1 si cafeaua 2 ne inveseleste mereu zilele. Ce ne-am face fara ea? In afara de cafea, natatia este un alt punct comun. Apreciez acest lucru deoarece sunt foarte putini fani.
Cel mai amuzant lucru dupa parerea mea il reprezinta cartile preferate. Citez "Frumoasa din padurea adormita, Frumoasa si Bestia, Frumoasa balerina, Rapunzel Barbie si sarmana croitoreasa, Doamna si vagabondul." Sunt convinsa ca ai citit si
altele , multe altele in afara de acestea. Dar am o intrebare, de ce le-ai ales tocmai pe astea?
Totusi este de apreciat farmecul pueril pe care-l subliniaza astfel.
O combinatie de jurnal personal si news blog. Iar daca la Alina pozele sunt numeroase, criticatul de astazi se rezuma la cateva poze, p-aci p-acolo.
Spor in continuare la blogareala. :)


Logatu a scris:
Blogul lui Canguru' e unul pe care il citesc cu placere. Ma amuza in special postarile lui Adi despre fiica lui, Erika, in care ne povesteste cum aceasta il surprinde cu diverse lucruri, in special cu intrebari inteligente, victorii la X si O si argumente pentru demonstrarea inexistentei Mosului Craciun.
Din alte articole am aflat ca el are ca pasiuni calatoriile, lectura, muzica, dar si fotbalul, fiind fan al unor echipe precum Ajax, Real Madrid, Barcelona, Dinamo si nu in ultimul rand, FC Arges.
Nu am nimic sa-i reprosez, asa ca ii urez mult succes in continuare pe toate "fronturile"!
Si cand credeam ca am terminat articolul, mi-am dat seama ca am ramas totusi cu o nedumerire, de fapt chiar cu doua... De ce si-a ales pseudonimul Canguru'? Dar pe cel de guru? Poate ne va raspunde el.

Rappa_ru a scris:
Am ajuns la ziua a doua a criticilor bloggeristice propuse de Geocer...de data asta, sta aliniat la "peretele" blogosferei Canguru'...despre el as putea spune cred ca mai precis anumite lucruri decat in cazul Alinei...asta pentru ca ne cunoastem si ne urmarim blogurile de mai multa vreme...daca imi amintesc bine cred ca de la concursul de cripotgrame sau daca nu, sigur de la cel cu aberatii, din nou marca Geocer...
Ca un mic "savant" prin blogul lui Canguru' de o vreme incoace, mi-a placut modul cum imbina lucrurile serioase cu cele caterincoase...mi se par foarte tari acesti oameni care pot gasi in mai orice lucru si o parte amuzanta pe care sa o mai si arate lumii, si astfel sa ii binedispuna si pe ei...acest lucru spune multe despre persoana si modul sau de a fi...daca aruncati o privire de ansamblu, s-ar putea spune ca motto-urile va confirma ceea ce va povesteam eu pana acum...citez "2 MOTTO(are) ale vietii mele: "Life is like a box of chocolate! You never know what you're gonna get" - Forrest Gump si "Viata e ca o scara de cotet: e scurta si plina de rahat" - folclor "...tare nu ?
In posturile sale imi place de asemenea alaturarea dintre cele 2 caracteristici observate de mine...in acest mod seriozitatea si subiectul concret se imbina cu o caterinca foarte placuta si cu un strop de visare...imi amintesc ce m-a uns pe suflet propunerea lui de la concursul de aberatii cu subiectul Elena Udrea, sau modul in care isi aborda temele de visare pentru aberat...
Ce as mai putea spune...un blog foarte tare frate:)...mult succes si sa ne citim placut in continuare, Canguru:)

Silavaracald a scris:
Al doilea la rând: un animal plantigrad, adica un cangur!
Jurnalist piteştean, cred. Geo zice că fost. Mă rog, reflexele rămân, ca la killerii ajunşi respectabili capi de familie. Membru al clubului de cititori bloggeri, din care face parte şi Ioana (te linkuii, fată, în semn de mersi! ). Chestie care îl recomandă ca pe un tip cel puţin interesant.
În capul blogului, 2 MOTTO(ruri) haioase, ironic-amare. Sunteţi curioşi să le citiţi? Intraţi la el pe blog, că merită!
Ca aspect, remarc prezenţa sponsorilor, a reclamelor, a etichetelor şi a Neo counter-ului menit să ne dea dimensiunea globală a traficului de pe acest blog. Încerc să nu o spun cu ironie. Sper să şi fiu crezută!
Dintre temele abordate: întâmplări drăguţe care o au ca eroină pe fiica lui, critică socială, mult (prea mult!) fotbal (dar probabil că există persoane interesate şi de segmentul acesta care nu-mi spune absolut nimic), opinii politice escamotate sub masca indiferenţei, plictiselii şi scârbei, filme, actori, versuri de cântece, câteva prezentări de carte şi multe opinii personale. Unele admirabile şi pline de umor (“Super, şi eu m-am simţit mai bărbat după ce am văzut prima oară 300, dar bine că nu m-a enervat nimeni, fiindcă e posibil să fi luat o mamă de bătaie =)).”), altele… hai să le spunem discutabile (“… tot ce urăsc mai mult pe lumea asta sunt ţiganii, oltenii şi bulgarii”). Da, înţeleg, fiecare are dreptul la opinie. Doar că părerile noastre despre diverse lucruri ne şi caracterizează. Punct foarte bun, denotând simţul umorului dar şi o totală predare în mâinile pinţesei de 7-8 anişori: la capitolul lecturi preferate – doar cele pentru copii. Multe dintre ele, adorabile.
Vârsta bloggeristică: exact cât se vede din arhivă!


Simion Cristian a scris:
A critica blogul lui Canguru’ este ca și cum l-aș critica, în mare măsură, pe al meu! Blogurile noastre sunt în proporție de peste 60% asemănătoare. Vorbesc aici de conținut și de modalitatea de expunere a subiectelor. Omul și-a dezvoltat în timp genul de ironie cu bun simț, care mie îmi place mult! E nervos fără să fie vulgar, critică constructiv și are umor sănătos! Ce să mai mă învârt în jurul cozii, Canguru’ știe jocul “De-a blogăreala”! Ca părere personală, i-aș recomanda pe viitor să fie mai tranșant cu subiectele în care dorește să-și expună părerea personală. Un lucru, o idee, poate să-ți placă sau nu. Dualitatea în astfel de cazuri lasă impresia de nesiguranță. Daca lucrul sau ideea respectivă îți par “comme ci-comme ca”, nu merită să scrii un articol. Mă refer în special la postările cu iz politic.
În final vreau să-i transmit că voi urmări blogul său cu același interes și îi doresc mult succes în continuare!


Turisticus a scris:
Încă de la început d-l Canguru (n-am descoperit încă de unde şi-a tras numele ăsta) ne spune despre el că: "Nu mai sunt ce-am fost... Ce bine!" şi ne dă două mottouri ce-i călăuzesc paşii prin viaţă:1) "Life is like a box of chocolate! You never know what you're gonna get" - Forrest Gump.2) "Viata e ca o scara de cotet: e scurta si plina de rahat" - folclor.Dacă mai adaug şi cîteva etichete din blog precum: "din putzu' gandirii", "Scârba tricoloră", "blog cu blog sa ne unim" cred că e suficient să daţi o fugă şi să citiţi şi cîteva articole. N-o sa vă pară rău, Canguru scrie bine, cu umor, ironic şi cam despre ce-i vine la mâna şi i se pare interesant. Pe de altă parte nu cred că-l interesează prea mult dacă-l citeşte cineva, o face probabil mai mult de dragul artei (la propriu).

Şi acum unele răspunsuri, pe care le-am dat şi prin comentariile postate pe bloguri:
1. Inna şi Sylvia muncesc la Fabrica de hituri! Şi sunt vedetele mele preferate din muzica românească, aşa că era normal să mă entuziasmez atunci când le-am întâlnit personal, într-un spaţiu restrâns şi particular.

2. În legătură cu comentariile mele pe subiecte politice, recunosc că de multe ori am luat apărarea unor anume persoane, dar asta numai pentru că blogurile respective (la Geocer, la Ema, la Oana, la Bădin şi la Raluca, parcă) erau nişte Antene şi Realitatea la un loc, adică se trăgea din toate părţile către ei, fără ca respectivii să aibă niciun strop de ajutor.

3. Am un spectru destul de larg de lucruri care-mi plac: mai multe sporturi, nu doar fotbal, mai multe genuri de muzică, toate tipurile de filme şi de cărţi, îmi place să fiu la curent cu tot ce mişcă. Doar am fost jurnalist de "linia întâi" atâta timp... În legătură cu titlurile acelea: aia citeam în perioada aia...

4. Canguru' era o poreclă din copilărie, pusă pentru că la meciurile de fotbal alergam muuult şi ineficient :)). Iniţial am vrut să-i zic blogului can-can-guru, pentru că aveam de gând să scriu şi lucruri de can-can, iar guru ar fi însemnat "cunoscător", dar mi s-au părut a fi prea multe cratime şi am scurtat puţin. Deci, în concluzie, un joc de cuvinte.

5. Vă mulţumesc pentru aprecieri!

UPDATE:
Ema a scris:
Azi am ramas in urma cu critica. Si nu pentru ca stiu ca lui Canguru`ii sare mustarul repede, ci pentru ca nu am avut vreme.
Imi place blogul lui Canguru`, desi trebuie sa recunosc ca nu il citesc decat atunci cand am mai mult timp la dispozitie. Imi place ca e organizat. De multe ori insa, nu sunt de acord cu ideile sale. Asta nu inseamna ca nu ii respect opinia si modul coerent in care si-o exprima. Un blog care promite, de la un blogger gata oricand sa se ia la harta.
Cred ca va face o cariera frumoasa ca si critic de bloguri.

Iulia a scris:
Asa cum am promis, cerandu-mi scuze pentru intarziere, o sa scriu astazi despre blogul Cangurului. Pe care il cunoastem ceva mai demult, tot de la un concurs, cel de aberatii organizat tot de Geocer.
Si pe care l-am mai citit uneori, pentru ca a fost unul dintre blogurile care mi-au atras atentia la vremea respectiva.
Mi-a atras atentia prin stilul haios, usor ironic, in care isi expune subiectele, ramanandu-mi in minte articolele cu fetita Erika, simpatice, pline de umor si cu iz de copilarie proprie. In care povesteste, de exemplu, despre un orasel al copiilor devenit
o idiotenie, sau despre un Mos Craciun deconspirat.
Are si articole peste care sar din start, cum ar fi cele legate de fotbal (echipa FC Arges chiar nu se afla pe lista pasiunilor mele), insa a scrie despre ceea ce te preocupa este cum nu se poate mai normal.
La capitolul reprosuri, eu as pune tema pe care a ales-o pentru blog, cu un aspect oarecum neglijent : titlurile nu sunt evidentiate in nici un fel, este o impresie de dezordine peste tot, care nu prea te indeamna sa citesti, si este pacat, pentru ca articolele Cangurului chiar merita citite…
Ii uram si lui mult succes in continuare…