Faceți căutări pe acest blog

marți, 25 octombrie 2011

Acum 13 ani...

Mă întreabă Răzvan, mai devreme, în ce an a promovat echipa de baschet a Piteştiului. A vrut să se documenteze pentru interviul pe care l-a făcut cu Nicolae Şufariu, antrenorul care a pus oraşul nostru pe harta baschetului românesc. "Mă, nu mai ştiu exact, dar parcă 1998. Ştiu că nu a trecut mult, după care am surprins pe toată lumea când am luat titlul în 2000", i-am răspuns. Răzvan mi-a mulţumit, i-a fost de ajuns, dar eu am rămas prost.

Adică... cu gândurile plecate. Mi-am adus aminte de acea echipă frumoasă, fără bani, fără echipament de joc, fără mingi, doar cu ambiţie. Acea ambiţie studenţească, oferită de nebunia specifică lipsei totale a grijilor, acea încrâncenare a amatorilor care vor să demonstreze că sunt mai buni decât profesioniştii, chiar dacă joacă baschet doar la panourile scofâlcite din curtea şcolii. Dintr-un foc i-am spus lui Răzvan echipa: Călin (care mi-a fost şi coleg la grădi), Voicu, Pipera, Petrini, Corodi! Corodi :)) (ha ha ha, adică). Mă întâlnesc cu el pe stradă, are doi metri şi 150 de kile, dar tot un al naiba de simpatic a rămas. Şi îi mai zic lui Răzvan că mai era un albanez, conducător de joc, şi el tot student, sufletul echipei. Dar nu mai ştiu cum îl cheamă. Degeaba îmi storc creierii...

Perfecţionist cum sunt, am dat atacul la arhiva personală. Agendele din anii 95, 96, ... 2000 sunt la locul lor. Cu nostalgie le deschid şi găsesc, după multe halte peste texte serioase sau hazlii, echipa (mai bine zis, lotul) care a învins pe Steaua în barajul de promovare: Călin Danciu, Corodi, Ariciu, Tudosoiu, Petrini, Pipera, Groşanu, M. Popescu, Voicu, plus "stranierii" Dragan Tomic, Djordje Tatic şi albanezul Konomi. Pe vremea aia, în 1998, echipa se numea Subansamble Auto Universitatea Piteşti! Întâmplător, dau cu ochii peste echipa Stelei! Repet, divizionară B... Nu-mi vine să cred câte nume de baschetbalişti ce se vor consacra mai târziu descopăr: Adi Voinescu, Sandu Ardelean, Răzvan Popa (campion cu Piteştiul în 2000), Costel Ştefan, Radu Abramescu, Eugen Ilie, Ionuţ Bâscoveanu sau Liviu Puicu! Mulţi dintre ei au venit apoi, după 2000, şi au jucat chiar pentru Piteşti!

Mâine revin şi cu amintiri despre finala din 2000, trăită la maxim de mine, la microfonul televiziunii, în direct. Finală care a intrat nu numai în istorie, ci şi în Muzeul Sportului Argeşean!

PS - Mostră de început de ştire scrisă de mine, în august 1996, pentru meciul FC Argeş - Petrolul 0-0:
"Este adevărat că dispariţia lui Constantin Teaşcă, anunţată de crainicul din Trivale, ne-a întristat pe toţi, dar se pare că jucătorii celor două echipe, FC Argeş Dacia şi Petrolul Ploieşti, au cam exagerat, prelungind momentul de reculegere cu aproximativ 90 de minute"

Balotelli... fotbalist...

La cât e de prost specimenul ăsta, mă mir că nu s-a tuns în formă de cap pătrat! Dar, iată, că în prostia lui, a creat un tricou care se vinde ca pâinea caldă cu 11,99 lire sterline. Uneori nu trebuie să fii un geniu ca Jobs sau Gates ca să faci averi.

Şi ce dacă s-a supărat? Românii ar replica: "Mai muşcă o dată!". Englezii continuă să facă mişto de el, compunându-i un cântec.

Oh Balotelli he's a striker…
He's good at darts

He's allergic to grass but when he plays
He's fucking class
Drives round Moss Side

With a wallet full of cash

Can't put on his vest

But when he does he is the best

Goes into schools

Tells teachers all the rules

Sets fire to his gaff

With rockets from his bath

Doesn't give a fuck

Cos he did it for a laugh

Runs back to his house

For a suitcase full of cash

Oh Balotelli …

duminică, 9 octombrie 2011

Nu mai faceţi tiki-taka, vă rog!

Lăsaţi-i pe profesionişti... Toată lumea vrea să joace tiki-taka, e o nouă modă acum printre echipele de fotbal din întreaga lume. Dar ceea ce face Barcelona e greu de copiat. Şi. oricum, o copie e tot o copie... Steaua se laudă că face tiki-taka... Dinamo, am văzut în ultimele meciuri că insistă să paseze, să paseze şi să tot paseze... Mai nou, la meciul cu Belarus, am adormit pe pasele înapoi ale lui Bourceanu şi Lazăr...

Fraţilor, tiki-taka nu înseamnă să plimbi mingea la centrul terenului, apoi să pasezi în spate la portar, cum fac echipele româneşti! Tiki-taka e un concept implementat la Barcelona de Pep Guardiola. Nici lui nu i-a fost uşor. A trebuit să-şi aducă fotbaliştii capabili să joace tiki-taka: Iniesta, Xavi, Messi, Villa, Pedro. Tiki-taka înseamnă să joci foarte rapid, din 1-2 atingeri ale balonului, întotdeauna pe poartă, întotdeauna pe centrul apărării adverse, pentru a o face pe aceasta să cedeze în primul rând psihologic şi apoi sportiv, în faţa valorii evident superioare a echipei adverse. Şi, la final, să vină lovitura fatală: o pasă uluitoare a geniului Xavi, urmată de o finalizare sigură a tripletei Messi, Villa, Pedro.

De ce Argentina nu joacă tiki-taka, chiar dacă-l are pe Messi? Pentru că Di Maria, Higuain sau Aguero nu se încadrează în peisaj. De ce Brazilia nu joacă tiki-taka? Pentru că acolo fentele şi execuţiile spectaculoase sunt marcă înregistrată Made in Brasil. Şi atunci, de ce ar încerca Piţurcă să joace tiki-taka? Sau Ilie Stan... Sau Ciobotariu...

Eu, unul, când le văd pe Steaua sau Dinamo, ori naţionala României, pasând la nesfârşit urât şi fără rezultat, îmi aduc aminte de Mircea Lucescu în anii '80 sau de Gâlcă, fotbalistul care a pasat toată viaţa lui numai în spate. Şi îmi vine să mă culc. Somnifer de cea mai bună calitate. S-a văzut că a fost somnifer şi pentru Moţi, Tamaş şi Pantilimon, în meciul cu Belarus. Aşa că, vă rog, nu mai jucaţi tiki-taka!