Faceți căutări pe acest blog

duminică, 11 octombrie 2015

Calificare fără glorie!

România a învins cu 3-0 în Feroe și s-a calificat la turneul final din Franța, după o pauză de 8 ani. Practic e o nouă generație, dintre cei care au fost în Elveția și Austria doar Raț și Marica se vor mai regăsi și la acest turneu final.

În mod normal, ar trebui să fim cu toții bucuroși. Motive ar fi enorm de multe: calificare directă, 5 victorii și 5 egaluri, fără înfrângere, doar două goluri primite, echipa națională între primele 10 din lume!!! Dar mă uit în jur și văd aceeași percepție: calificarea ne bucură, dar nu sărim în sus. La Digisport, Gabi Balint spune că nota României pentru această campanie este 6. Adică o notă de trecere. E o calificare fără glorie.

De ce? Păi în primul rând că ne-am calificat dintr-o grupă incredibil de ușoară, poate cea mai ușoară grupă de preliminarii din istoria fotbalului european. Dacă te uiți în alte grupe, te ia capul! La noi, doar Grecia era o sperietoare, dar a sfârșit prin a termina ultima, înfrântă de două ori de Insulele Feroe!!!

În al doilea rând, dar asta doare cel mai tare, România a suferit incredibil de mult în toate meciurile. Practic, deși am primit doar două goluri și nu am fost învinși niciodată, echipa noastră națională s-a târât de la meci la meci cu jucători ieșiți total din formă, dar forțați, cu fotbaliști care nu joacă deloc la echipele de club, cu jucători ratați în Europa și luați să plimbe cămile prin deșert, cu antrenori blazați și depășiți total de evenimentele din fotbalul european.

Și atunci, ne întrebăm "Bă, dar cum dracu' ne-am calificat până la urmă?". Păi uite cum: Prin sclipiri de geniu și noroc cu carul. Cu Irlanda de Nord ne-a scos Papp cu o dublă, cu Finlanda, tot o dublă, dar a lui Stancu, cu Feroe a fost rândul lui Budescu să dea două goluri, cu Finlanda acasă arbitrul ne iartă de un penalty la 0-1 și apoi Hoban egalează în prelungiri, cu Feroe acasă învingem cu 1-0 cu un gol marcat spre finalul meciului, etc etc. Să nu uităm că echipa nu a jucat nimic, nimic, nimic!!! Numai bulan, bulan, bulan!!! Mulțumim zarurilor lui Piți și icoanelor lui Tata Puiu!

E cazul să ne bucurăm? Păi dacă trăim prezentul, da! O calificare e o calificare, intrăm din nou în lumea bună a fotbalului european, acolo unde nu vor fi Olanda și Serbia, unde este posibil să nu fie Croația, Ucraina, Danemarca și altele. Adică naționale care dau jucători la Real Madrid, Barcelona, Chelsea și Manchester United! În schimb, dacă ne gândim la viitor, E JALE FRAȚILOR!!! 90% dintre jucătorii echipei naționale sunt niște ratați la echipele lor de club. Cei care mai joacă ceva sunt cei din țară, dar cum știm cu toții mentalitatea fotbalistului român, dacă în iarnă se transferă și ei afară, vor deveni la fel de penibili. Și să mai zic și de antrenor? Doamne-Dumnezeule!

Hai, totuși, să încheiem într-o notă optimistă. Dacă este vreun jucător care merită să fie felicitat sincer pentru această calificare, acesta este Ciprian Tătărușanu. Este singurul fotbalist cerebral și profesionist din lotul României (poate și Pantilimon, dar culmea e că nu pot să joace amândoi). A evoluat perfect în toate meciurile, nu a intrat în polemici, și-a văzut de treaba lui la echipa de club și, iată, în momentul actual este titularul echipei care e pe primul loc în Serie A, Fiorentina! Jos pălăria, Tătărușanu! Dacă toți tricolorii ar fi ca el, atunci parcă ne-ar mai reveni bucuria de a ne bucura la victoriile echipei naționale, așa cum o făceam pe vremea Generației de Aur.

miercuri, 7 octombrie 2015

Acești golani minunați!


motto:

"Rugby-ul este un sport de golani practicat de gentlemani, iar fotbalul este un sport de gentlemani practicat de golani"




Nu știu cine a spus aceste cuvinte, nu le-aș da credit în totalitate, dar luând per ansamblu mesajul lor sunt pe de-a-ntregul de acord. Este Cupa Mondială la rugby în desfășurare și pe zi ce trece sunt uimit de ceea ce se întâmplă acolo: echipe care își depășesc condiția, sportivi care luptă până la ultima picătură de energie și care la fiecare fază sunt dispuși să-și rupă oasele și să-și spargă capetele pentru interesul echipei, respect total arătat arbitrilor și adversarilor, discursuri elevate și pline de fair-play, stadioane cu 88.000 de oameni în tribună care cântă și aplaudă, nu huiduie! Am impresia că mă uit la imagini ireale, eu, care sunt obișnuit cu obscenitățile, trivialitățile și jagardelele din fotbal... Vă spun sincer că în perioada asta, dacă un meci de rugby s-a suprapus cu desfășurarea oricărui meci de fotbal, am preferat să mă uit la rugby!

Cum Facebook-ul a fost luat cu asalt ieri seară de oameni care sunt mândri că sunt români, am renunțat să mai bag și eu ceva despre victoria istorică a României cu Canada, 17-15. Cea mai mare revenire din istoria Cupei Mondiale la rugby, de la 0-15 la 17-15!!! Dar când am văzut cu cât respect tratează străinii echipa națională de rugby a României, nu pot să nu zic și eu ceva despre acest minunat succes al stejarilor.

Am urmărit cu sufletul la gură partida. Fac o paranteză. Înainte de meci am stat la taclale în oraș, vreo două ore, cu un prieten, și el mare microbist. Normal că nu am vorbit numai despre fotbal, dar parcă ne-ar mai fi trebuit vreo două ore ca să ne terminăm de vorbit! Însă, ca un făcut, cu 10 minute înainte de ora oficială de începere a meciului, ne-am ridicat amândoi de pe scaun și am zis să ne grăbim acasă, că începe meciul. De rugby! Deși, până atunci, niciun cuvânt despre rugby... Și amândoi ne-am exprimat îndoiala că am putea să învingem Canada, dar putem totuși să pierdem cu o diferență mai mică de 7 puncte. Ei bine, desfășurarea meciului ne-a cam dat dreptate, dar finalul ne-a dat calculele peste cap! Spun asta fiindcă vreo 60 de minute din cele 80, România a arătat doar voință, nu și putință.

Însă, ce s-a întâmplat cu rugbiștii tricolori depășește orice imaginație. Să fii condus cu 15-0 (echivalentul unui 2-0 în fotbal), să nu îți iasă mare lucru până atunci și dintr-odată să renaști ca pasărea Phoenix, asta înseamnă să ai caracter! Și rugbiștii au caracter din plin! Mi-aduc aminte cum au plecat ei spre Cupa Mondială, cu căciulile de dac în cap și cu mesajul că vor da totul pentru culorile naționale. Ei bine, în acel minut, am văzut un declic. L-am văzut pe Burebista (căpitanul Macovei) ridicându-se deasupra dacilor lui și strigând sălbatic un fel de "pe ei, pe mama lor!". Faza primului eseu spune totul despre voința ieșită din comun a acestor daci moderni: un mol de margine (molul este o grămadă în mișcare, în care jucători de-ai ambelor formații împing în sens opus) în care ai noștri au împins de parcă în față nu le-ar fi stat voinici de același tonaj ca și ei, ci niște copilași care se joacă de-a grămada!

Și culmea, de la 15-7, parcă totul s-a simplificat, parcă adversarul României nu mai era Canada, ci timpul! Un timp care se scurgea nemilos. Și l-am văzut din nou pe "Burebista" țipând la ai săi, mobilizându-i! În ultimele minute am atacat furibund, dar un pic haotic. "Eseul plutea în aer", ca să iau o nouă expresie din fotbal, dar atmosfera asta era tot mai umedă, după superbul curcubeu de la pauză, și începusem deja să mă gândesc că victoria ar putea să ne alunece printre degete. A fost nevoie ca același Macovei să culce, după un nou efort colectiv, mingea în terenul de țintă pentru ca scorul să devină 15-14. Insuficient, tot înfrângere era...


Și vin ultimele minute. Ai noștri atacă furibund, dar și greșesc mult. Arbitrul nu iartă nimic, deși e o fază pe muchie de cuțit în care putea să închidă ochii, fiindcă noi scăpasem spre un nou eseu. Un jucător de-al nostru se enervează și începe să vocifereze, dar pe imaginile televiziunii engleze, în plan secund, se vede același Macovei care urlă la colegul lui: "Taaaaciiii!!!" În traducere liberă, "putem să pierdem, dar s-o facem demn și să nu ne certăm cu arbitrul". Dar uite, că nu pierdem, fiindcă beneficiem în minutul 78 de o lovitură de pedeapsă de la vreo 40 de metri, lateral stânga. Îl văd pe Vlaicu luând balonul, așezându-l tacticos și concentrându-se. Mie mi s-au tăiat picioarele, probabil multor milioane de fani ai rugby-ului din toată lumea. Dar Vlaicu, nume de dac autentic, nici nu clipește când șutează sănătos și ne aruncă în brațele extazului!

Meciul se termină cu victoria 17-15 a României. Acei munți de oameni, de peste 100 de kile și cu figuri fioroase, plâng de fericire ca niște femei la finalul unui film siropos. Emoțiile însă nu au tipar, fie că izvorăsc din inimile unor stejari vânjoși, unor femei sensibile sau unor telespectatori mândri. Nu am câștigat nimic la Cupa Mondială, e doar prima victorie după două înfrângeri în fața unor coloși ai rugby-ului mondial, ca Franța și Irlanda. A, ba da: am câștigat respectul întregii lumi rugbistice! Meciul s-a terminat, dar elogiile încep să apară pe toate canalele media posibile. Este cea mai mare răsturnare de scor din istoria Cupei Mondiale! Iată cum România scrie istorie dar, cel mai important, este lăudată peste tot. Parcă acum este momentul să ne simțim mândri, nu?

Și să nu uităm că pe harta rugby-ului mondial, și tot sub formă de premieră, ne-a mai pus și Surugiu, care și-a cerut prietena de soție, pe marele stadion Wembley! Eveniment relatat, de asemenea, de întreaga presă mondială.

Aș putea să închei aici, dar nu pot să uit de "sportul rege". În câteva zile, România are șansa să bată Finlanda și să se califice, după o pauză de 8 ani, la Campionatul European de fotbal. Tare aș vrea să văd aceeași atitudine de la tricolori, dar mi-e teamă că vom huidui din nou și vom înjura. Fiindcă acolo nu avem daci cu suflet nobil, avem niște golani înfumurați plini de bani și orgolii.

PS - Poza este luată de pe pagina oficială a competiției, Rugby World Cup, poză pe care administratorii au pus-o la Cover!