Faceți căutări pe acest blog

joi, 29 ianuarie 2015

De ce să fii domn când poți să fii porc?

Nu am să-i înțeleg niciodată pe ăștia care își parchează mașinile aliniat, în locurile special amenajate, plătite, când poți foarte bine să-ți arunci mașina oriunde, pe avarii, îți faci treaba, îți bei cafeaua și pleci! Sunt unii dobitoci care stau să se ridice bariera, apoi își urcă mașinile la etaj, coboară pe scări la mama dracu' de locul unde au treabă, apoi merg și mai și plătesc pentru umilința asta. Nu știu, frate, dar e simplu să sui mașina pe bordură vizavi de intrarea în bancă sau în cafenea, sau s-o lași pe locurile pentru handicapați. Și nici nu dai atâția bani la fomiștii ăștia de la Primărie!

Mai ales că acum s-a asternut și noroiul... Fug fraierii de noroi ca de râie! Da' las' așa, că e bine pentru ceilalți, că avem noroi destul unde să parcăm. Ce poate fi mai mișto decât să calci direct în mocirlă când te dai jos din mașină, apoi când te urci la loc să murdărești covorașele, să le dai de muncă la sclavii ăia de la spălătorie. Moamă, ce mă mai distrez când duc mașina plină de noroi, ce se chinuie sărăciile! Păi ori sunt boss de boss, ori nu mai sunt? Dacă dau un ban, măcar să știu că merită!




luni, 26 ianuarie 2015

Stan și Bran, Benny Hill și Mr. Bean într-un singur film: Mortdecai

- John!
- Yes, Sir!
- Lămâile țipă?
- Nu, Sir!
- Înseamnă că iar am stors canarul în ceai...

Știți bancurile cu nobilul britanic și valetul său John? Ei bine, deși nu există o confirmare oficială, eu sunt convins că din ele s-au inspirat producătorii atunci când au filmat Mortdecai. Cea mai nouă peliculă în care apare Johnny Depp este cap-coadă o înșiruire de situații și glume în cel mai pur umor britanic, știți voi, acela elevat, fin, chiar dacă uneori sec.

- Jock!
- Yes, Sir?
- Ce înseamnă "Open your balls"?
- Nu am nici cea mai mică idee, Sir.
- M-am simțit murdar.

Cam așa decurg dialogurile dintre Sir Charlie Mortdecai și bodyguardul / valetul / grădinarul lui cel descurcăreț și cu capul pe umeri. Dialoguri savuroase, purtate în cel mai serios mod, ca de la stăpân la servitor... Dialoguri între un bogătaș neisprăvit, nepriceput și nefu_t (deh, se mai întâmplă) și un "John" atipic (jucat de Paul Bettany). Un valet deloc bătrân și purtător de tavă, ci musculos, bătăuș, o variantă de pe Tamisa a lui Jason Statham, Keanu Reeves și Channing Tatum, varianta 3 în 1...

Charlie Mortdecai este un colecționar de viță nobilă pe care, însă, criza financiară l-a adus în situația de a-și vinde o parte dintre tablourile valoroase de pe imensul domeniu din apropierea Londrei. Cu ocazia asta, el intră în contact cu piața neagră a colecționarilor de obiecte de artă furate, formată din criminali veroși și miliardari care ar ucide pentru un vas chinezesc sau un tablou de Goya. În plus, activitățile lui dincolo de limita legii îl aduc în vizorul agenților secreți ai MI5. Cum poate să facă față acest Benny Hill tuturor împușcăturilor, conflictelor, conspirațiilor, tuturor teroriștilor sirieni, rakeților ruși, îmbârligătorilor americani, lunecoșilor chinezi? Cum deci? Cu noroc, cred...

Charlie Mortdecai este varianta britanică a lui Hercule Poirot, personajul interpretat de Steve Martin în seria Pink Panther: cu capul în nori, neîndemânatic, ușor de păcălit. Filmul putea fi foarte ușor încorporat în franciza respectivă, fiindcă cele două sunt concepute pe același calapod, dar cred că regizorul a vrut să îi dea un aer strict britanic întregii povești, ceea ce nu e un lucru rău! Așa că dacă v-a plăcut Pantera Roz, veți fi la fel de încântat și de Mortdecai.

Nu intru în poveste, e o comedie construită pe o intrigă simplă și des uzitată: furtul unui tablou de valoare. Remarc doar amprenta britanică a filmului, una care îi dă originalitate și taste. Johnny Depp este încă o dată uluitor, demonstrându-și pentru a nu știu câta oară versatilitatea, dar și talentul de a se transforma total în rolurile atipice. Nici cu Gwyneth Paltrow nu mi-e rușine! Americancă get-beget, Gwyneth devine o englezoaică autentică. Probabil cei 10 ani petrecuți sub același acoperiș cu solistul trupei Coldplay au contribuit la accentul pur britanic pe care îl controlează la perfecție în film.

Câteva cuvinte și despre blonda mea preferată de la Hollywood, Gwyneth Paltrow... Johanna este nevasta afurisită a lui Sir Charlie care nu are nevoie decât de un mic pretext (mustăcioara oribilă pe care sotul și-a lăsat-o să crească) pentru a-i închide ușa dormitorului, a-i vinde tabloul preferat, a flirta cu agentul șef MI5 (frumușelul Ewan McGregor), a-i strica socotelile și a conspira împotriva intereselor familiare. Și Johanna face toate astea cu grație, fiind atât de fermecătoare în rolul nobilei britanice care se îmbracă bine și arată perfect, încât nici nu-ți vine să îi aplici apelativul de bitch! B.I.T.C.H.!!!

- Draga mea, nu poți să-mi faci asta! Mă obligi să pun piciorul în prag! Dacă îmi permiți asta, desigur...

sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Birdman, banal de genial

O sâmbătă tristă și ploioasă poate fi însuflețită de un film bun. Inițial voiam să merg la Mortdecai, o comedie cu Johnny Depp și Gwyneth Paltrow, dar ajuns la cinema, am observat că mi-am calculat pașii greșit. Așa că am ales intuitiv Birdman, filmul care a primit recent 9 nominalizări la Oscar 2015. Recunosc că, dacă ar fi fost să-mi programez ieșirea, nu aș fi ales Birdman din mai multe motive, ceea ce mi-a întărit convingerea că o decizie luată pe moment este mult mai bună decât una pe care stau să o întorc pe toate părțile.

Câteodată superficial, uneori comercial, rareori profund, gustul meu pentru filme americane e ușor de impresionat. Doar ca exemplu, în acest început de an mi-au plăcut și Annie (muzical pentru copii) și Gone girl (dramă) și Taken 3 (acțiune) și Cei 6 super eroi (desene animate), deci nu-ți trebuie mult ca să mă cucerești, doar un pic de originalitate, un scenariu bun și un film care curge. Dar nu sunt nici fraier să nu-mi dau seama când văd o capodoperă, mai ales că am școala Cinematecii... Iar dacă m-am hotărât să scriu pe blog despre Birdman, înseamnă că e chiar un film special!

Dar atenție! Nu e un film pentru toată lumea și cu atât mai puțin pentru cei care văd 4-5 filme la rând date jos de pe torrent, indiferent de gen, indiferent de calitate! Poate fi chiar ușor disprețuit de consumatorii en-gros de filme. Dacă ești un fan al eroilor deghizați în lilieci, păianjeni, fier sau izmene, dacă te uiți doar la filme cu Jason Statham (și mie îmi plac, dar nu exclusiv), dacă râzi pe nas la Dumb and Dumber, atunci s-ar putea ca Birdman să nu fie pentru tine.

Birdman are nu numai poveste, ci și substrat. Și nu numai unul, ci mai multe, fiecare cu tâlcul lui. Nimic nu este întâmplător, totul se leagă la un moment dat, astfel că eticheta de "plictisitor" se poate transforma brusc în "genial". Totul e să intri în suferința actorului principal, interpretat de Michael Keaton. Filmul e o introspecție în lumea austeră și obscură a teatrului (cel de pe Broadway), în antiteză cu luminile orbitoare și extravaganța vedetelor de la Hollywood. Keaton, fost erou în Omul-Pasăre 1, 2 și 3, blockbustere ale anilor '90, este acum un falit actor și regizor de teatru care își încarcă ultimul cartuș al vieții: o punere originală în scenă a unei piese de teatru banală.

Pentru ea riscă tot: dragostea, averea, viitorul fiicei lui și chiar viața. Și, cu toate că avocatul și vocea lui interioară, interpretată de Omul-Pasăre de succes de acum 20 de ani, îl bat la cap să renunțe, el merge tot înainte, ca vițelul la tăiat. În ciuda evidențelor că va fi un eșec usturător (twittere batjocoritoare, un actor secund idiot, enervant și cheltuitor, promisiunea celui mai important critic că-i va face piesa praf, un proces și-o ipotecă), Keaton se încăpățânează să creadă în el, în teatru, în fler.

Asta e povestea, în mare. Nu e de Oscar, e banală, cum spunea un prieten pe Facebook. Ceea ce face acest film genial este, în primul rând, regizorul. Am tot citit zilele astea despre geniul lui Inarritu, un regizor mexican vizionar. O actriță (Andreea Vasile) îl lăuda pe Facebook zilele trecute, iar pe net citeam despre superbul Biutiful pe care l-am avut disponibil pe voyo atâta timp și l-am ignorat. Recunosc sincer că nu auzisem de el până la Birdman. Dar ceea ce a reușit el să facă este de-a dreptul senzațional. Am rămas impresionat de tehnica rar uzitată la Hollywood, one shoot camera (filmare dintr-una), de migrarea în timp și spațiu a actorilor sau de eliminarea barierei dintre lumea reală și cea paralelă.

În al doilea rând, jocul minunat al actorilor face toți banii! Nu degeaba se strâng pe ecran nume sonore precum Michael Keaton, Edward Norton, Naomi Watts sau Emma Stone! Nu degeaba a primit 9 nominalizări la Oscar, dintre care 6 sunt pentru cele mai râvnite statuete: Cel mai bun film, Cel mai bun actor principal, Cel mai bun actor într-un rol secundar, Cea mai bună actriță într-un rol secundar, Cel mai bun regizor și Cel mai bun scenariu!

Apropo de Oscarul pentru Cea mai bună actriță într-un rol secundar, sper să îi revină Emmei Stone, pe care acum o descopăr pentru prima dată și care m-a impresionat foarte mult. Și dacă aveți chef, iată cel mai bun pasaj al ei, cel pentru care mai mult ca sigur și-a atras nominalizarea (Riggan e Michael Keaton "Birdman", iar Sam e fiica lui, interpretată de Emma Stone):

Riggan: Listen to me. I'm trying to do something important. 
Sam: This is not important. 
Riggan: It's important to me! Alright? Maybe not to you, or your cynical friends whose only ambition is to go viral. But to me... To me... this is - God. This is my career, this is my chance to do some work that actually means something. 
Sam: Means something to who? You had a career before the third comic book movie, before people began to forget who was inside the bird costume. You're doing a play based on a book that was written 60 years ago, for a thousand rich old white people whose only real concern is gonna be where they go to have their cake and coffee when it's over. And let's face it, Dad, it's not for the sake of art. It's because you want to feel relevant again. Well, there's a whole world out there where people fight to be relevant every day. And you act like it doesn't even exist! Things are happening in a place that you willfully ignore, a place that has already forgotten you. I mean, who are you? You hate bloggers. You make fun of Twitter. You don't even have a Facebook page. You're the one who doesn't exist. You're doing this because you're scared to death, like the rest of us, that you don't matter. And you know what? You're right. You don't. It's not important. You're not important. Get used to it.