Faceți căutări pe acest blog

joi, 10 mai 2012

S-a terminat un vis

E aproape 2 noaptea. Nu dorm, doar visez. De fapt, sunt pe trezire. S-a terminat finala Europa League, s-a terminat conferinţa de presă, s-au terminat interviurile de la Zona Mixtă, cu jucătorii. Mănânc un hot-dog de la protocol şi mă pregătesc să plec acasă. Nu ştiu când voi mai avea ocazia să asist la un meci atât de mare, ca cel din seara asta, deşi eu tot încerc să merg la finalele Ligii Campionilor, dar UEFA nu găseşte un loc şi pentru mine. Nu-i nimic, mă pregătesc! Lăsaţi-mă... :))

Am retrăit azi momentele frumoase din urmă cu patru ani, de la EURO, din Elveţia şi Austria. Culmea, aproape în aceeaşi formaţie: Cosmin Dan, Cătălin Tudose şi soţia, cei mai cunoscuţi jurnalişti de sport din România (inclusiv Andrei Vochin, care mi-a luat locul la masa presei :D), a lipsit doar Radu Restivan. Din nou alergătură, din nou informaţii peste informaţii, masa presei, Centrul de presă, sala de conferinţe, nu prea merge netul, unde e priza etc, etc... Din păcate, fiindcă presa românească e la pământ, tot ce am muncit azi a fost pentru orgoliul propriu. Am postat mult pe Facebook, şi poate mi-am înnebunit prietenii non-microbişti, cărora le cer scuze.

E o adevărată plăcere să lucrezi într-un mediu profesionist, cu tot ce-ţi trebuie, într-o atmosferă creată de politeţea britanicilor, exuberanţa ibericilor, discreţia asiaticilor, răceala suedezilor, temperamentul sârbilor şi al bascilor, chiar şi mitocănia românilor (o parte).

E o adevărată plăcere să stai la câţiva centimetri de titani ai fotbalului mondial, cum ar fi columbianul Radamen Falcao (om de 40 de milioane de euro), brazilianul Diego (fost jucător al Juventusului), argentinianul Simeone, pe care l-am văzut de sute de ori la tv şi l-am admirat, de vedete viitoare, precum spaniolul Muniain (19 ani, pe care se pare că-l ia Barcelona pentru vreo 50 de milioane de euro) sau belgianul Courtois (19 ani, demn urmaş al lui De Gea - goalkeeperul teen-ager al lui Manchester United). Numai cine nu iubeşte fotbalul aşa ca mine nu înţelege la adevărata ei valoare această ocazie care mi s-a oferit. Asta am visat în facultate să fac, să merg la turnee finale, la finale, asta fac. Din păcate pentru orgoliul propriu, nu şi pentru o organizaţie de presă pe care am dorit-o cândva la Piteşti.

În jurul meu, jurnaliştii spanioli cântă, dansează şi beau bere. Îi doare undeva, o să plece din nou în civilizaţia lor, peste câteva zile or să-i intervieveze pe Messi şi Ronaldo. Îi invidiez, dar asta e viaţa, nu m-am născut la Barcelona sau Madrid. Nu-mi pare rău, sunt bucuros că Bucureştiul nostru s-a ridicat la pretenţiile civilizaţiei europene. Ce am văzut azi la Naţional Arena nu e cu nimic mai prejos decât ce am văzut acum patru ani în Austria şi Elveţia. Însă, ce mă doare şi mai tare, e că de mâine-poimâine ne vom întoarce la scandalul dintre "U" şi CFR Cluj, la behăielile lui Gigi Becali şi la râgâielile şaormice ale lui Borcea. E singurul motiv pentru care mă bucur că nu mai fac parte din presă...

Mă pregătesc să plec. E agitaţie în jurul meu, o să mă sui în maşină şi pe autostradă o să visez (cu ochii deschişi) la o viaţă pe care nu am trăit-o: întrebându-l pe Messi de ce a avut nesimţirea de a-i bate recordul lui Dudu Georgescu...

PS - Sunt atât de multe de spus despre finală... O să revin zilele viitoare pe blog şi Facebook.

miercuri, 9 mai 2012

Finala Europa League

Ok, deci sunt la finala Europa League, de pe Naţional Arena. Nu scriu pentru nimeni, sunt acreditat de UEFA, dar ca să nu-mi tocesc simţurile, bag o corespondenţă pentru blog. Până să ajung la stadion, am avut o întâlnire reconfortantă cu Bogdan Chiriţescu, fostul coleg de la TOP, cu care în 2007 am fost pe vechiul "Lia Manoliu" la meciul Dinamo - Lazio, din barajul pentru Liga Campionilor. Bogdan este editor foto la site-ul Antena 1 şi nu îl mai văzusem de câţiva ani buni. Noroc cu Facebook, că ne ţine aproape. La stadion am asistat la "Invazia Roja", cum a fost ea numită la EURO 2008, acolo unde am fost de asemenea şi am asistat la nişte încântătoare Spania - Grecia şi Spania - Rusia. Fanii lui Bilbao au avut noroc, fiindcă UEFA le-a rezervat intrarea principală, în timp ce fanii lui Madrid au venit pe la Pierre de Coubertin, mai retraşi. Mi-a plăcut că spaniolii au fost foarte lejeri, au venit în România pentru distracţie. Cel mai mult au râs la imaginile cu bătaia de la Cluj! Organizarea e perfectă, până cu o oră înainte de începerea meciului. Rivalizează cu cea de la EURO 2008, ceea ce nu e întâmplător, fiindcă tot UEFA a organizat totul. Toată atenţia din lume e acordată presei, primeşti informaţii chiar şi când nu vrei. Bineînţeles, totul e computerizat, nu spui decât numele şi-ţi apare tot istoricul în fotbal. Ce-mi place e că prima oară eşti abordat în engleză şi, dacă nu-ţi dai seama că poţi dialoga şi în română, poţi continua aşa :)). Exact asta a făcut prietenul meu, Cătălin Tudose, care a vorbit cu o tipă în engleză, deşi putea foarte bine să schimbe limba :)). Nu mai vorbesc că ai totul gratis: mâncare, băutură, internet, informaţii, CAFEA... Cam atât, fiindcă sunt în Centrul de Presă şi sunt bruiat de un comentator radio spaniol, care are căştile pe urechi şi nu-şi dă seama cât de tare vorbeşte. Are o frecvenţă, de parcă meciul e deja în prelungiri, dar mai e o oră până începe!