Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 16 noiembrie 2011

Sălbatice sau domestice?

Mergând eu cu gândurile aiurea, am avut o revelaţie la volan, zilele trecute. Stăteam de ceva timp în spatele unui Fiat Panda şi m-am întrebat: de ce or fi pus italienii numele modelului "Panda"? Şi mie îmi place ursuleţul acela dulce şi drăguţ, dar care o fi fost motivul? Apoi am realizat că producătorii de maşini adesea obişnuiesc să folosească pentru modelele noi lansate nume de animale: Ford Cougar, Seat Leon, Volkswagen Beatle şi or mai fi şi altele, dar nu-mi vin în cap acum.

Dar de ce numai nume de animale sălbatice? De ce nu avem şi un Mercedes Câine Lup, o Mazda Birmaneză, o Alfa Romeo Norvegiană de Pădure sau un Audi Buldog? Nu vi se pare discriminare? Eu mi-aş cumpăra un Logan de Porc... Renault Kangoo e prea urât! Câh!

marți, 8 noiembrie 2011

O nouă generaţie de piţiponci

Am din ce în ce mai mult senzaţia că sondajele imbecile care apar în presa idioată din România sunt făcute de nişte neni şi nişte tanti care vor puţină publicitate. Şi, cum numărul lor de ani şi kilograme depăşeşte cu mult standardul acceptat de către tabloide, singura modalitate de a ieşi în evidenţă e cu prostii. Sincer, după ce le debitează, oamenii ăştia chiar cred ce propagă, sau o fac doar la mişto?

După ce au eşuat lamentabil de câteva ori cu venirea Apocalipsei, acum se leagă de frumoasa zi de 11 noiembrie 2011. Profitorii aberează acum pe marginea interesantei alăturări ale cifrei 11: 11.11.11. Citesc şi mă minunez: "Mai multe echipe întregi de numerologi, metafizicieni şi teoreticieni îi avertizează pe oameni că Pământul se va „trezi", iar un portal se va deschide cu scopul de a ne transporta într-o altă dimensiune". Tare aş vrea să văd şi eu portalul ăsta... Sau: "Teorii ale conspiraţiei menite să sperie lumea susţin sus şi tare că cifra 11 este menită să aducă dezastrul. Potrivit profeţiei Sfântului Malachia, sfârşitul lumii va veni înainte de numirea celui de-al 112-lea papă, iar Benedict este al 111-lea papă".

Şi eu aş putea să spun că e un dezastru faptul că Dinamo a ratat calificarea în Liga Campionilor de 11 ori până acum, dar nu cred că vine sfârşitul lumii doar pentru asta!

Sincer: mai e cineva care să se sperie de aceste "temute" profeţii? Eu cred că nici bunica de 98 de ani, care tremura acum câţiva ani când auzea că va fi mâine cutremur, nu mai muşcă asemenea tâmpenii. Şi nici amuzante nu mai sunt. Atunci, de ce?

luni, 7 noiembrie 2011

Poet de duminică

N-am compus niciodată poezii, nu am avut talent pentru aşa ceva. Mie mi-a plăcut să scriu proză, comentarii, articole. Dar, când "patria" cere...

Toamna la ţară

Vremea caldă s-a sfârşit,
Toamna ne pune-n visare,
Toată lumea s-a grăbit
Recolta s-o urce-n hambare.

Furnica şi-a făcut provizii mii
În timp ce greierele cântă,
Câinele-şi îngroapă osu-n vii,
Iar şoarecele stă la pândă.

Pisica se bazează pe bunica,
Cocoşul are vasul plin cu râme,
Văcuţa cu paie şi-a umplut burtica,
Iar porcul vrea să crească în grăsime.

Iepuraşul ronţăie de zor un morcovel,
Raţele, de frig, nu mai dorm afară,
Tot tabloul galben pare un pastel...
Asta-i toamna mea, în vacanţa de la ţară!

marți, 25 octombrie 2011

Acum 13 ani...

Mă întreabă Răzvan, mai devreme, în ce an a promovat echipa de baschet a Piteştiului. A vrut să se documenteze pentru interviul pe care l-a făcut cu Nicolae Şufariu, antrenorul care a pus oraşul nostru pe harta baschetului românesc. "Mă, nu mai ştiu exact, dar parcă 1998. Ştiu că nu a trecut mult, după care am surprins pe toată lumea când am luat titlul în 2000", i-am răspuns. Răzvan mi-a mulţumit, i-a fost de ajuns, dar eu am rămas prost.

Adică... cu gândurile plecate. Mi-am adus aminte de acea echipă frumoasă, fără bani, fără echipament de joc, fără mingi, doar cu ambiţie. Acea ambiţie studenţească, oferită de nebunia specifică lipsei totale a grijilor, acea încrâncenare a amatorilor care vor să demonstreze că sunt mai buni decât profesioniştii, chiar dacă joacă baschet doar la panourile scofâlcite din curtea şcolii. Dintr-un foc i-am spus lui Răzvan echipa: Călin (care mi-a fost şi coleg la grădi), Voicu, Pipera, Petrini, Corodi! Corodi :)) (ha ha ha, adică). Mă întâlnesc cu el pe stradă, are doi metri şi 150 de kile, dar tot un al naiba de simpatic a rămas. Şi îi mai zic lui Răzvan că mai era un albanez, conducător de joc, şi el tot student, sufletul echipei. Dar nu mai ştiu cum îl cheamă. Degeaba îmi storc creierii...

Perfecţionist cum sunt, am dat atacul la arhiva personală. Agendele din anii 95, 96, ... 2000 sunt la locul lor. Cu nostalgie le deschid şi găsesc, după multe halte peste texte serioase sau hazlii, echipa (mai bine zis, lotul) care a învins pe Steaua în barajul de promovare: Călin Danciu, Corodi, Ariciu, Tudosoiu, Petrini, Pipera, Groşanu, M. Popescu, Voicu, plus "stranierii" Dragan Tomic, Djordje Tatic şi albanezul Konomi. Pe vremea aia, în 1998, echipa se numea Subansamble Auto Universitatea Piteşti! Întâmplător, dau cu ochii peste echipa Stelei! Repet, divizionară B... Nu-mi vine să cred câte nume de baschetbalişti ce se vor consacra mai târziu descopăr: Adi Voinescu, Sandu Ardelean, Răzvan Popa (campion cu Piteştiul în 2000), Costel Ştefan, Radu Abramescu, Eugen Ilie, Ionuţ Bâscoveanu sau Liviu Puicu! Mulţi dintre ei au venit apoi, după 2000, şi au jucat chiar pentru Piteşti!

Mâine revin şi cu amintiri despre finala din 2000, trăită la maxim de mine, la microfonul televiziunii, în direct. Finală care a intrat nu numai în istorie, ci şi în Muzeul Sportului Argeşean!

PS - Mostră de început de ştire scrisă de mine, în august 1996, pentru meciul FC Argeş - Petrolul 0-0:
"Este adevărat că dispariţia lui Constantin Teaşcă, anunţată de crainicul din Trivale, ne-a întristat pe toţi, dar se pare că jucătorii celor două echipe, FC Argeş Dacia şi Petrolul Ploieşti, au cam exagerat, prelungind momentul de reculegere cu aproximativ 90 de minute"

Balotelli... fotbalist...

La cât e de prost specimenul ăsta, mă mir că nu s-a tuns în formă de cap pătrat! Dar, iată, că în prostia lui, a creat un tricou care se vinde ca pâinea caldă cu 11,99 lire sterline. Uneori nu trebuie să fii un geniu ca Jobs sau Gates ca să faci averi.

Şi ce dacă s-a supărat? Românii ar replica: "Mai muşcă o dată!". Englezii continuă să facă mişto de el, compunându-i un cântec.

Oh Balotelli he's a striker…
He's good at darts

He's allergic to grass but when he plays
He's fucking class
Drives round Moss Side

With a wallet full of cash

Can't put on his vest

But when he does he is the best

Goes into schools

Tells teachers all the rules

Sets fire to his gaff

With rockets from his bath

Doesn't give a fuck

Cos he did it for a laugh

Runs back to his house

For a suitcase full of cash

Oh Balotelli …

duminică, 9 octombrie 2011

Nu mai faceţi tiki-taka, vă rog!

Lăsaţi-i pe profesionişti... Toată lumea vrea să joace tiki-taka, e o nouă modă acum printre echipele de fotbal din întreaga lume. Dar ceea ce face Barcelona e greu de copiat. Şi. oricum, o copie e tot o copie... Steaua se laudă că face tiki-taka... Dinamo, am văzut în ultimele meciuri că insistă să paseze, să paseze şi să tot paseze... Mai nou, la meciul cu Belarus, am adormit pe pasele înapoi ale lui Bourceanu şi Lazăr...

Fraţilor, tiki-taka nu înseamnă să plimbi mingea la centrul terenului, apoi să pasezi în spate la portar, cum fac echipele româneşti! Tiki-taka e un concept implementat la Barcelona de Pep Guardiola. Nici lui nu i-a fost uşor. A trebuit să-şi aducă fotbaliştii capabili să joace tiki-taka: Iniesta, Xavi, Messi, Villa, Pedro. Tiki-taka înseamnă să joci foarte rapid, din 1-2 atingeri ale balonului, întotdeauna pe poartă, întotdeauna pe centrul apărării adverse, pentru a o face pe aceasta să cedeze în primul rând psihologic şi apoi sportiv, în faţa valorii evident superioare a echipei adverse. Şi, la final, să vină lovitura fatală: o pasă uluitoare a geniului Xavi, urmată de o finalizare sigură a tripletei Messi, Villa, Pedro.

De ce Argentina nu joacă tiki-taka, chiar dacă-l are pe Messi? Pentru că Di Maria, Higuain sau Aguero nu se încadrează în peisaj. De ce Brazilia nu joacă tiki-taka? Pentru că acolo fentele şi execuţiile spectaculoase sunt marcă înregistrată Made in Brasil. Şi atunci, de ce ar încerca Piţurcă să joace tiki-taka? Sau Ilie Stan... Sau Ciobotariu...

Eu, unul, când le văd pe Steaua sau Dinamo, ori naţionala României, pasând la nesfârşit urât şi fără rezultat, îmi aduc aminte de Mircea Lucescu în anii '80 sau de Gâlcă, fotbalistul care a pasat toată viaţa lui numai în spate. Şi îmi vine să mă culc. Somnifer de cea mai bună calitate. S-a văzut că a fost somnifer şi pentru Moţi, Tamaş şi Pantilimon, în meciul cu Belarus. Aşa că, vă rog, nu mai jucaţi tiki-taka!

joi, 29 septembrie 2011

Un suporter piteştean a primit un cadou de la preşedintele lui Olympique Lyon!


Articol apărut şi pe ePitesti.ro!


Claudiu Barbu, unul dintre cei mai înfocaţi suporteri ai echipei FC Argeş, s-a aflat ieri la Cluj-Napoca pentru a se întâlni cu preşedintele multiplei campioane a Franţei, Olympique Lyon. Jean Michel Aulas l-a aşteptat pe piteştean pentru a-i oferi în dar un tricou al argentinianului Lisandro Lopez, ca semn de mulţumire pentru devotamentul arătat de Claudiu Barbu clubului lyonez.

Claudiu Barbu este nelipsit de la meciurile echipei FC Argeş de mai bine de 10 ani. Este atât de ataşat de clubul alb-violet, încât ar fi dispus să îl iubească necondiţionat chiar dacă Argeşul ar retrograda în Liga a 5-a! În acelaşi timp, piteşteanul este şi fanul lui Olympique Lyon. Pentru multipla campioană din Hexagon a învăţat limba franceză la perfecţie şi corespondează cu fani din toată lumea ai Lyonului.

În urmă cu ceva timp, Claudiu Barbu a aflat că echipa de fete a clubului Olympique Lyon, nimeni alta decât deţinătoarea en-titre a Ligii Campionilor la fete, vine la Cluj-Napoca pentru un meci din Champions League. Prin urmare, piteşteanul a scris conducerii lyoneze, solicitând de la aceasta un suvenir. Până în ziua meciului, miercuri, 28 septembrie, Claudiu nu primise niciun răspuns, fiind puţin dezamăgit. Asta nu l-a împiedicat să meargă la hotelul la care s-au cazat franţuzoaicele, pentru a le cunoaşte, a vorbi şi a se fotografia cu ele!

Aici, însă, surpriză mare! Însuşi celebrul preşedinte al clubului, Jean Michel Aulas, îl aştepta cu un tricou al argentinianului Lisandro Lopez, exact aşa cum ceruse Claudiu! În urmă cu doar câteva ore, Aulas tocmai asistase din loja lui de pe stadionul Gerland, la victoria lui Olympique Lyon, 2-0 cu Dinamo Zagreb!

PS - Mai pun un PieS, aici pe blog. Claudiu e un personaj atât de interesant, încât l-am făcut personaj de carte. Deja e scris un roman, dar e nepublicat, şi e în lucru al doilea roman.

vineri, 23 septembrie 2011

Nostalgic după Ilie Oană

Nu fotbalistul, fiindcă nu l-am prins jucând, ci stadionul. Am văzut în seara asta secvenţe din meciul demonstrativ disputat între generaţiile de aur ale Petrolului şi naţionalei României şi am remarcat stadionul extraordinar pe care l-au construit ploieştenii. Micuţ, cochet, foarte modern, o adevărată încântare. Sper ca şi dotările să fie la nivel european, aşa cum am văzut la EURO 2008.

Noi, românii, avem obiceiul de a face paralele între ce a fost (cineva sau ceva) şi ce a ajuns. Nu sunt nici eu diferit. Astfel că imediat mi-am răscolit amintirile despre ce a fost şi, mai ales, cum a fost cândva arena din centrul Ploieştiului.

Întâmplarea face ca, atunci când am intrat eu în presă, prima deplasare ca reporter/operator tv (vreo cinci ani le-am făcut concomitent) să fie la un meci Petrolul - FC Argeş 5-0, în campionatul 1994-1995. Era pe vremea când la FC Argeş jucau Vintilă, Barbu, Vasile Popa, Ceauşu şi ceilalţi, cei care au reuşit promovarea în acel an. Am plecat cu Mihai Tantană, doi nebuni, în fostul lui Audi cu FOX. Am intrat pe stadion şi, fiindcă tribuna a II-a era închisă pentru că exista încă de atunci pericolul de prăbuşire, ne-am suit nestingheriţi pe copertina în paragină a bătrânului stadion. Nu ne-a deranjat nimeni, am stat ca doi popândăi şi am filmat cum ne-au tras-o Octavian Grigore, Toader (2 goluri), Zmoleanu şi Pura. Din păcate, deşi am păstrat mult timp imaginile de arhivă, acestea nu mai există fiindcă le-a distrus o idioată de olteancă, ce a venit la conducerea postului Terrasat în 1999. Pe astea şi toată arhiva FC Argeş din perioada 1995-2000. Am recuperat foarte puţine, şi acestea se găsesc la băieţii de la fcargeş.tv.

Revenind la Ilie Oană, stadionul, am mai fost de vreo patru ori. Un an mai târziu (1995), am asistat la înfrângerea cu 1-0, când am înregistrat nişte imagini incredibile cu galeria noastră cântând superbul imn FC Argeş Dacia! Da, făceam deplasări cu galeria, pe vremea aia, şi ce mişto erau! În următorul an, când am condus cu 1-0 prin golul lui Barbu, dar am fost egalaţi de Andreicuţ, apoi în 1998, când am bătut cu 3-2, cu inegalabilii Jean Barbu şi Sică Bârdeş imperiali! Iar ultima oară, în toamna lui 2003, când Bilaşco a marcat golul calificării în sferturile de finală ale Cupei României, în faţa modestei Petrolul Moineşti, echipă antrenată atunci de tânărul şi necunoscutul Petre Grigoraş :)))

De altfel, ţin minte că nu prea s-a mai jucat mult pe el, de atunci. S-a închis şi vreo câţiva ani a stat "în conservare", până când s-a luat decizia dărâmării lui şi construirii unuia nou. Era şi cazul, fiindcă terenul de la meciul cu Boldeştiul era execrabil, iar în tribună nu mai aveau acces decât vreo 500 de persoane, în rest totul era în pericol de prăbuşire! Aveam imaginile astea în arhiva ziarului TOP, dar nu am pe cine să rog să mi le dea. Pozele au fost făcute de Monica Oprea.

Şi iată acum ce perlă a devenit! Superb! Şi dacă tot sunt la capitolul amintiri şi nostalgii, să-l reamintesc şi pe Jean Vlădoiu, pe care l-am revăzut la televizor, şi pe care-l ştiu la FC Argeş încă din 1992 (!!!, "Atât de bătrân eşti?", m-ar întreba o bună prietenă), sau pe Marian Grama, care nu a jucat la noi decât 10 meciuri, dar a reuşit două goluri superbe, dintre care, unul, memorabil, direct din corner! Mi-l amintesc, de parcă era azi, deşi jocul a avut loc în 1996!

Iată ce scriam în ziarul TOP, în anul 2004, la o rubrică "Ştiaţi că...", pe care am iniţiat-o şi am ţinut-o vreo lună:

# ... Grama a dat două goluri pentru FC Argeş în zece meciuri?

Unul dintre jucătorii care au trecut pe la FC Argeş doar ca printr-o gară părăsită, fără a se implica foarte mult emoţional, este mijlocaşul Marian Grama. Ploieşteanul a venit la Piteşti la începutul anului 1996, şi nu a stat decât pentru returul sezonului. În acest scurt timp, Grama nu s-a impus ca titular la FC Argeş, dar a lăsat posterităţii două goluri memorabile, singurele sale reuşite pentru alb-violeţi. Primul dintre ele a fost golul victoriei din meciul cu Dinamo, din etapa a 22-a, marcat după pauză în urma unei acţiuni personale de toată frumuseţea. Al doilea, şi ultimul gol înscris pentru FC Argeş, a fost dat în meciul cu FC Braşov din cadrul etapei a 26-a. Marian Grama a înscris direct din corner în poarta braşoveanului Ene, gol care a reprezentat a 600-a reuşită a campionatului 1995/1996.

Frumoase vremuri! Să mai zică cineva că nu am muncit pentru imaginea clubului FC Argeş! Păcat de acest club, unde a fost şi unde a ajuns!

luni, 12 septembrie 2011

A murit Spartacus!

Scrisesem mai demult, pe blog, cât de tare m-a impresionat filmul şi ce mult mi-a plăcut. Păcat de Andy!

Articol apărut şi pe epitesti.ro.

Actorul care l-a întruchipat pe celebrul gladiator Spartacus în cel mai recent şi de succes serial hollywoodian, Andy Whitfield, a murit luni de dimineaţă în ţara sa de adopţie, Australia. Whitfield, care în urmă cu 18 luni a fost diagnosticat cu limfomul non-Hodgkins, o boală extrem de rară, reuşise să impresioneze lumea filmului cu prestaţia sa senzaţională, plină de forţă şi caracter, din Spartacus. După ce a terminat de filmat primul sezon, actorul născut în Ţara Galilor a cerut producătorilor o pauză pentru tratament. Serialul a luat o pauză de un an şi toată lumea a sperat că Andy Whitfield va reveni pe marile ecrane cu continuarea aventurilor, mai ales că al doilea sezon se anunţa extrem de spectaculos.

Din nefericire, boala s-a agravat şi producătorii licenţei Spartacus au fost nevoiţi să-l înlocuiască pe Andy Whitfield cu conaţionalul lui, Liam McIntyre, dar au anunţat în ianuarie 2011 că starea de sănătate a fostului interpret al gladiatorului este stabilă.

Whitfield, care avea 39 de ani, s-a stins în braţele soţiei sale, Vashti, care l-a numit "un războinic tânăr şi frumos, ce a murit într-o dimineaţă însorită". Cei doi aveau împreună doi copii minori. Chris Albrecht, preşedinte al Companiei Starz, a declarat: "Am fost norocoşi că am lucrat cu Andy în Spartacus! Omul care a fost un campion pe ecran a fost, de asemenea, un campion în propria viaţă. Andy a fost o inspiraţie pentru noi toţi, deoarece el s-a confruntat cu această bătălie personală cu curaj, tărie şi har. Gândurile şi rugăciunile noastre sunt alături de familia sa în această perioadă dificilă. El va trăi în inimile familiei sale, ale prietenilor şi fanilor".

"Spartacus: Sânge şi Nisip" a uimit lumea filmului prin scenele explicite de violenţă pură şi sex. Primul sezon a avut nenumărate nominalizări la diferite premii, printre care şi celebrul festival de la Monte Carlo şi a câştigat premiul pentru Cea Mai Bună Actriţă Într-un Rol Secundar, acordat lui Lucy Lawless (nimeni alta decât Xena, prinţesa războinică) de către Academia americană de filme SFFH (Science-Fiction, Fantasy şi Horror).

miercuri, 7 septembrie 2011

Egalul cu Franţa, o nouă dezamăgire naţională

articol apărut pe ePiteşti

Un rezultat pozitiv înregistrat marţi seara de echipa naţională a României, 0-0 contra puternicei reprezentative a Franţei, s-a transformat într-un eşec usturător. Tricolorii au părăsit terenul într-un cor de fluierături, asigurat de cei 55.000 de spectatori prezenţi pe Naţional Arena. Victoria Bosniei cu Belarusul a diminuat considerabil şansele României de calificare la Campionatul European din 2012. Ratarea unei noi calificări, jocul fricos prestat de elevii lui Victor Piţurcă şi, mai ales, starea execrabilă a gazonului de pe superba arenă i-a iritat la maxim pe cei care, până spre finalul jocului, asiguraseră o atmosferă senzaţională.

Fluierăturile lui Marica
, adresate fotbalului românesc
Nervii românilor au explodat în minutul 90, atunci când Ciprian Marica a fost înlocuit de Piţurcă cu Gigel Bucur. Când toată lumea se aştepta ca tricolorii să asalteze poarta lui Lloris, Piţi a ales să joace prudent, conştient fiind de faptul că micuţul Bucur nu avea cum să se lupte cu uriaşii Abidal şi Rami, din apărarea "cocoşilor". Ultimele minute erau văzute ca o ultimă şansă, disperată, de a învinge Franţa şi de a ne menţine în lupta pentru calificare. Fluierăturile la scenă deschisă au fost supapa prin care microbiştii din întreaga ţară şi-au arătat dispreţul pentru tot ceea ce s-a întâmplat în fotbalul românesc în ultimii ani.

Până în minutul 90, România nu a arătat nimic nou faţă de precedentele patru meciuri contra Franţei. Ba, chiar, a fost o copie la indigo cu partida de la Zurich, de la EURO 2008, atunci când Piţurcă a omorât fotbalul pentru un 0-0 tras de păr cu vicecampioana europeană, în acea vreme. Cu doi "distrugători" la centrul terenului (Lazăr şi Bourceanu) şi cu un singur vârf (Marica), Piţi a vrut să betoneze echipa în faţa unei apărări fragile, formată din cvasi-debutanţii Chiricheş şi Luchin. Ocaziile au fost puţine, Goian şi Bănel Nicoliţă trecând pe lângă deschiderea scorului în urma unor lovituri libere. De partea cealaltă, Franţa a dat emoţii doar prin Benzema, de două ori. În repriza a doua, jocul s-a mai animat puţin, dar ocaziile au dispărut definitiv, doar Ribery amuţind stadionul cu un dribling ameţitor, cu călcâiul, şi un şut aproape perfect spre poarta lui Tătăruşanu. S-a terminat 0-0, rezultat care o scoate pe România din calculele calificării, doar o minune mai putând-o duce la baraj. La final, oamenii din fotbal au fost convinşi că egalul cu Franţa ar fi fost un rezultat pozitiv, în condiţiile în care fostul selecţioner, Răzvan Lucescu, nu ar fi irosit patru puncte în egalurile ruşinoase cu Albania şi Belarus.

R
omânia - Franţa 0-0 (0-0)
ROMÂNIA
: Tătăruşanu - Luchin, Chiricheş, Goian, Raţ - Nicoliţă, Bourceanu, C. Lazăr (43 B. Stancu), Cociş, Tănase - Marica (90 G. Bucur). Antrenor: Victor Piţurcă
FRANŢA:
Lloris - Sagna, Rami, Abidal, Evra - M'Villa, Cabaye (75 Nasri), Martin, Ribery - Valbuena (71 Remy), Benzema. Antrenor: Laurent Blanc

Clasament Grupa D

1. Franţa 8 5 2 1 11- 3 17p.
2. Bosnia 8 5 1 2 11- 7 16p.
3. România 8 3 3 2 10- 6 12p.
4. Belarus 9 3 3 3 6- 5 12p.
5. Albania 8 2 2 4 6-10 8p.
6. Luxemburg 9 1 1 7 3-16 4p.

marți, 6 septembrie 2011

Cât poate economisi un român?

Ieri am vrut să pun nişte mărunţiş în puşculiţă, dar am constatat că nu mai am loc. Ursuleţul se umpluse. Cam de vreun an pun acolo monedele de 1, 5 şi 10 bani care-mi rămân prin buzunare la finalul fiecărei zile.

Curios să văd cât poate să economisească un român bănuţ cu bănuţ, m-am apucat de numărat: 14,73 lei! Adică vreo 3 euro! Într-un an! Iată adevărata forţă a leului nostru!

Acum, după ce mă simt un mic nabab, am o dilemă: să-i schimb la bancă sau să-i păstrez pentru un eventual protest financiar la benzinării sau la Finanţe...

luni, 5 septembrie 2011

Devino scriitor de romane poliţiste!

articol apărut pe epiteşti.ro

Aţi visat vreodată să deveniţi scriitor? Acum e momentul să ieşiţi din anonimat. Trimiteţi până pe data de 31 octombrie 2011 un manuscris al unui roman poliţist şi puteţi să vă vedeţi visul cu ochii. Manuscrisul dumneavoastră ar putea deveni noul roman din colecţia Crime Scene, iar numele dumneavoastră va sta lângă cei mai importanţi scriitori ai genului. Tot ce trebuie să faceţi este să transpuneţi în scris, într-un stil personal, o crimă, o răpire sau un furt, rezolvate de un detectiv, un poliţist sau orice personaj imaginar, înzestrat cu abilităţi de criminalist.

Romanian Crime Writers Club şi Crime Scene Publishing organizează a doua ediţie a concursului de romane poliţiste. Anul trecut, juriul de specialitate l-a desemnat câştigător pe piteşteanul Denis Grigorescu, care a impresionat cu romanul "Crime în paralel", roman ce a fost apoi publicat în cadrul seriei Crime Scene a editurii Tritonic. Data limită până la care trebuie trimise manuscrisele este 31 octombrie 2011.Membrii juriului sunt George Arion (preşedintele RCWC, foto), precum şi scriitorii Oana Stoica Mujea, Alexandru Arion, Stelian Ţurlea şi Bogdan Hrib. Premiile oferite de organizatori sunt următoarele:
- Premiul I – publicarea cărţii şi prezentarea ei în cadrul Târgului Gaudeamus, în prezenţa autorului. Dacă va dori, câştigătorul va avea dreptul să se înscrie în asociaţia RCWC fără să achite cotizaţia pe anul în curs.
- Premiul II – o colecţie completă Crime Scene şi posibilitatea de a se alătura asociaţiei noastre.
Câştigătorul va fi anunţat în cadrul unei festivităţi de premiere ce va avea loc în luna noiembrie 2011, la Târgul de carte Gaudeamus. Toţi participanţii vor fi menţionaţi într-un articol din revista Flacăra. Pot fi şi mai mulţi câştigători, dacă juriul decide astfel.

Care sunt regulile?

Manuscrisul dumneavoastră trebuie să se încadreze între 160-250 pagini, adică 300-500 mii semne. Nu se acceptă manuscrise sub 300 mii semne (dacă nu ştiţi cum să număraţi semnele, vă ajutăm noi: în Word, la opţiunea „Tools" aveţi butonul „word count" - characters with spaces).

Naraţiunea trebuie să se încadreze în genul mystery and thriller. Nu se acceptă manuscrise care au mai fost în vizorul altor edituri. Declaraţi pe propria răspundere că aşa ceva nu s-a întâmplat şi că nici un alt editor nu a intrat în contact cu ceea ce aţi trimis Asociaţiei RCWC. Nu se acceptă manuscrise care au fost deja publicate pe internet sau în alte medii. Manuscrisul trebuie să fie la prima vedere. Manuscrisele primite nu vor fi returnate. Autorii acceptaţi vor dona drepturile de autor aferente romanului cu care au participat la concurs Asociaţiei RCWC pe o durată de cinci ani de zile. După citire, fiecare manuscris va fi notat de membrii juriului.

Manuscrisele vor fi trimise prin poşta electronică la adresa: george.arion@publicatiileflacara.ro cu specificaţia: „Concurs RCWC". Ataşat manuscrisului vă rugăm să puneţi un CV care să conţină numele şi datele dumneavoastră de contact şi un sinopsis de cel mult două pagini A4.

Nu contează dacă sunteţi debutanţi sau nu, tot ceea ce contează e să aveţi un manuscris nou, pe care să îndrăzniţi să-l trimiteţi. Fiecare participant are şanse egale. Vă dorim succes!

sâmbătă, 3 septembrie 2011

20-20-20

Iar avem speranţe, iar o să ne rupem sufletele în dezamăgiri. Aseară România a bătut în Luxemburg cu 2-0 şi continuă să păstreze şanse minime de calificare la EURO 2012. Bine, ele ar putea fi mult mai mari (şansele), dacă nu am şti valoarea reală a lotului nostru. Din păcate, în momentul ăsta, Tricolorii stau în 2-3 jucători de mare valoare, şi cam atât...

Faptul că a bătut Bosnia în deplasare nu prea mai contează pentru noi, cu toate că am văzut că mulţi se lamentează că nu o mai prindem din urmă. Calculul corect arată că, şi dacă bătea Belarusul, ori şi dacă terminau la egalitate, tot cam aia era. Noi avem ca singură soluţie SĂ BATEM TOT PÂNĂ LA FINAL! Fără nouă puncte din trei meciuri, nu avem nici 0,001% şanse. Dar şi dacă avem parcursul ăsta, ni se rupe de ce se întâmplă în grupă.

Clasamentul la ora actuală arată aşa:
1. Franţa - 16 p. (7 jocuri)
2. Bosnia - 13 p. (7 jocuri)
3. Belarus - 12 p. (8 jocuri)
4. România - 11 p. (7 jocuri)

După meciurile de marţi (România - Franţa 1 şi Bosnia - Belarus 1), clasamentul se va modifica astfel:
1. Franţa - 16 p. (8 jocuri)
2. Bosnia - 16 p. (8 jocuri)
3. România - 14 p. (8 jocuri)
4. Belarus - 12 p. (9 jocuri)

Ar urma, apoi, penultima etapă a preliminariilor, cea în care favoritele s-ar impune (România - Belarus 1, Franţa - Albania 1 şi Luxemburg - Bosnia 2), după care clasamentul va arăta aşa:
1. Franţa - 19 p. (9 jocuri)
2. Bosnia - 19 p. (9 jocuri)
3. România - 17 p. (9 jocuri)

Deci, ca acest articol să conteze şi după ziua de marţi, obligatoriu este să batem Franţa la Bucureşti. Dacă se va întâmpla aşa, grupa noastră va deveni una incredibil de interesantă, fiindcă înaintea ultimei etape, toate cele trei combatante rămase (Franţa, Bosnia şi România) vor avea atât şansa de a câştiga grupa şi a merge direct, şi pe cea de a termina pe locul 2 şi a merge la baraj, dar şi pe cea de a sfârşi pe 3, eliminată! Mai mult, dacă pronosticurile se vor adeveri în cota lor normală, este chiar posibil ca la finalul grupei, toate cele trei echipe naţionale să termine cu acelaşi număr de puncte: 20! Asta chiar că ar atrage, prin ineditul situaţiei, unică în analele preliminariilor Campionatului European.

Dar, cum spuneam la început, mi-e să nu ne dezumflăm iar, ca un balon de săpun, marţi seara...

vineri, 26 august 2011

Toată lumea râde, cântă şi dansează

Am văzut leapşa asta la Andra pe blog, şi cum ea a fost egoistă de data asta şi nu a împărţit-o şi cu mine, mi-am permis eu să răspund la întrebări, fiindcă o leapşă muzicală mă cadrează foarte bine. Oricum, dacă era după mine, aş mai fi adăugat unele întrebări. Dar poate cu altă ocazie o să fac un extended remix. So:

1. Numeşte o formaţie sau un cântăreţ care nu-ţi vine să crezi că ţi-a plăcut când erai mai tânăr:
- E simplu: Michael Jackson. Am fost un mare fan al lui, am fost şi la concertul de la Bucureşti din 1991, dar în ultimii ani ai lui de viaţă mă feream să recunosc asta. O luase razna de tot şi mă enerva chestia cu pedofilia, chiar dacă nu a fost niciodată demonstrată. Dar fum fără foc nu iese... Eu pe pedofili i-aş omorî în chinuri.

2. Numeşte o formaţie sau un cântăreţ pe care o / îl urai în tinereţe şi pe care acum o / îl adori:
- Rihanna! Când a apărut, nu o puteam suferi! Eram frate cu Mircea Badea, care o urăşte sincer şi acum. Dar în ultimul an a făcut o schimbare radicală de stil şi m-a "nenorocit" cu nişte hituri, unele fiind de-a dreptul bestiale! De exemplu, S&M:


3. Numeşte o formaţie sau un cântăreţ care a trecut testul timpului, care îţi place de la început şi până acum:
- Madonna! Sunt înnebunit după piesele ei, atât cele din trecut, dar şi cele de acum. De suflet îmi e American Pie.


4. Numeşte un cântec căruia nu-i poţi rezista şi te apucă bâţâiala sau datul din picioare:
- Păi, dacă e să mă iau după ultimele activităţi, ar fi nişte bachata (Aventura - Obsesion), salsa (o rueda sau Mueve tu cucu) ori un tango (Assassin tango). Dar, mai degrabă, aş spune că nu pot rezista să nu cânt, da capo al fine, melodia băieţilor de la Zero - Sunny days.


5. Numeşte un album de pe care îţi place să asculţi fiecare melodie:
- Eu aş merge şi mai departe şi aş numi o formaţie ale cărei melodii le-aş asculta non-stop: Direcţia 5. I-am văzut recent în concert la Mangalia (la tv) şi mi-au reenergizat dorinţa de a iubi.

6. Numeşte o formaţie sau un cântăreţ de care eşti atât de sătul/ă încât îţi doreşti să nu mai auzi în veci de ea/el:
- Queen! Nu mi-au plăcut niciodată! No comment.

7. Numeşte o formaţie sau un cântăreţ pe care partenerul tău sau prietenii o/îl adoră şi tu nu-l poţi suferi:
- E vorba de o piesă care a avut un imens succes, dar care mie îmi zgârie timpanele şi-mi vine să vomit când o aud: aia cu Yabibi

8. Coverul tău preferat:
- Zi şi noapte, noapte şi zi Take That - How Deep Is Your Love!


9. Cântecul preferat în secunda asta:
- De vreo lună, şi continuă...: Deepside Deejays - Never Be Alone!


Asta fuse. Şi, ca să nu fiu egoist ca Andra, pasez la Ileana Andrei. Ştiu că-mi va zice că nu are timp, dar măcar să ne onoreze cu titlurile, că o să căutăm noi melodiile pe youtube.

joi, 25 august 2011

Cu Ţiriac la şcoală

Eram zilele trecute într-o sală de clasa a I-a, la o şcoală din oraş. Stând eu cu ochii pe pereţi, peste ce dau? Un tablou cu alfabetul, foarte frumos reprezentat grafic. Fiecare literă era scrisă de tipar şi de mână, iar alături erau desene cu obiecte sau animale care începeau cu litera respectivă, asta pentru a face sarcina copiilor mai uşoară, în identificarea literelor şi cuvintelor.

Dacă la majoritatea, cuvintele alese erau normale - A (albină), D (dar), T (tigru), U (urs), X (xilofon) - mi-a sărit în ochi exemplul de la litera Ţ. Ce credeţi că au considerat editorii respectivului panou că ar fi reprezentativ pentru litera Ţ? Ei, da, n-o să vă vină să credeţi, dar pentru Ţ ei l-au ales pe Ţiriac!!!

Asta mi-a adus aminte de primele manuale alternative tipărite după Revoluţie, cele în care Andreea Esca apărea ca obiect de studiu! Cam de atunci a început să se ducă dracului şcoala românească...

sâmbătă, 13 august 2011

Mi-e groază!

Văd că aşa fac scriitorii profesionişti: dau cu teasere în noi!

"Solicitat de urgenţă de colegul lui, Cornel Maghiar deja nu mai suportă ritualul: chemaţi medicii legişti, cercetări la faţa locului, studierea cadavrelor, întocmirea rapoartelor, dialogul cu martorii, interviurile acordate presei nerăbdătoare... A făcut lucrul ăsta în ultimele zece zile de atâtea ori, încât îi vine să-şi tragă singur un glonţ în cap, ca să scape de acest calvar.
În timp ce se gândea la ce-l aşteaptă, ajunge la apartamentul 7 şi luptătorul K1! Din viteză reuşeşte să pătrundă în locuinţă, apoi contemplă scena macabră. Un val de furie îl cuprinde şi izbeşte cu pumnul în uşa fragedă de la sufragerie, spulberând-o!
− V-am zis eu, fir-aţi ai dracului de proşti! V-am zis că o să-i omoare pe toţi!"

PS - Fragment din Blocul groazei

joi, 11 august 2011

Komunikat FC Argesh

Că la FC Argeş s-a instaurat amatorismul după retrogradarea forţată din urmă cu doi ani, nu mai e o noutate pentru nimeni. Ceea ce începuse promiţător, cu un patron Cornel Penescu decis să rupă norii, s-a transformat într-un dezastru total, care va duce în final la un mare faliment al uneia dintre cele mai iubite echipe din ţară, echipa lui Dobrin. Din păcate, Penescu nu a învăţat nimic din ceea ce a păţit, tot din vina lui (mituirea arbitrilor), şi dă senzaţia că se răzbună pe această frumoasă echipă pentru prăbuşirea imperiului PIC.

De ce spun asta? Fiindcă au fost îndepărtaţi de la club, în această perioadă de doi ani, absolut toţi oamenii capabili. În schimbul lor, au fost promovate nişte non-valori care şi-au bătut joc, pur şi simplu, nu numai de fotbalişti şi antrenori, ci şi de simbolurile alb-violete. Nu o spun eu, o spun ziarele Curierul Zilei şi Jurnalul, o spun suporterii, îngroziţi de thrillerul continuu de la conducerea grupării. Conducere asigurată de managerul Cătălin Barbu, un ţărănuş emancipat, un golan (după vocabular) deghizat în şef, o copie nereuşită de corcitură între mafiot şi Gigi Becali.

Ce m-a deranjat atât de tare? Mă deranjează să citesc că FC Argeş se chinuie în amicale cu super-echipe de judeţ, precum Viitorul Rădeşti, că îşi dă afară toţi jucătorii crescuţi cu greu de antrenorii de la Centrul de Copii "Leonte Ianovschi" şi îi înlocuieşte cu refuzaţii de pe la Albota şi Bradu, şi multe altele.

Dar cel mai rău m-a indispus un comunicat de presă pe care l-am citit ieri. Un comunicat care nu face cinste nici măcar unui club de popice, dar unuia de fotbal, cu pretenţii mari. Şi cel mai mult mă doare că am muncit împreună cu Marian Jinga şi colegii de la TOP mai bine de un an de zile ca să punem la punct o strategie profesionistă de comunicare, pe vremea când nici măcar cluburile mari din Bucureşti nu aveau departament de relaţii cu presa. Şi iată la ce s-a ajuns:

„În urma meciurilor de verificare pe care alb-violeţii le-au susţinut pînă în prezent, meciuri care au avut rolul de a testa în mare parte sportivii atît vechi cît şi celor noi, s-au evidenţiat calităţiile dar şi unele puncte slabe unde se vor mai face îmbunătăţiri pînă la începutul campionatului. Practic această perioadă de verificare reprezintă perioada în care se întocmeşte şi consolidează foarte bine lotul FC Argeş care va juca în campionatul care bate la uşă. Unul dintre jucătorii care au venit pentru început în probe la FC Argeş şi anume Radu Alexandru în urma jocurilor de verificare în care a fost inclus, tocmai pentru a i se observa calităţiile sportive, nu a reuşit să facă faţă solicităriilor din timpul antrenamentelor şi nu numai de aceea atît el cît şi conducerea clubului au hotărît de comun accord să renunţe la serviciile sportive“.

Dacă ar fi să fac analiză pe acest text infect, mi-aş pierde şi timpul, şi spaţiul, şi nervii. Nu pot însă să nu remarc nişte expresii aberante:
- "meciuri care au avut rolul de a testa în mare parte sportivii atît vechi cît şi celor noi" - nici măcar acordul gramatical nu e făcut corect;
- "unele puncte slabe unde se vor mai face îmbunătăţiri pînă la începutul campionatului" - o compoziţie fără noimă;
- "se întocmeşte şi consolidează foarte bine lotul FC Argeş" - tricourile echipei se întocmesc, în niciun caz un lot de fotbalişti... Care, fie vorba între noi, e foooooooarte subţiat valoric;
- "unul dintre jucătorii care au venit pentru început în probe la FC Argeş" - râd şi curcile de formularea asta;
- "şi anume Radu Alexandru" - Mircea Badea spune la mişto "şi anume", nu e o construcţie fericită;
- "calităţiile", "solicităriilor" - no comment;
- "şi nu numai de aceea atît el cît şi conducerea clubului au hotărît" - mi se strepezesc creierii când citesc aşa ceva;
- "comun accord" - de teamă să nu greşească, cel care a conceput comunicatul a lăsat Wordul să facă autocorectarea, fiindcă numai editorul de text transformă cuvântul "acord" în "accord";
- "serviciile sportive" - e prima oară când aud de aşa ceva în fotbal.

Cică purtător de cuvânt la FC Argeş ar fi o pipiţă, Iuliana Ilie. Din profilul de pe Facebook îmi dau seama că nu e mare lucru de capul ei. Dar poate mă înşel, poate are anumite calităţi. Altele, decât se cer în acest post de mare responsabilitate...

marți, 9 august 2011

Bă, vă sparg!

M-am săturat de bandele astea de spărgători. Umblă în gaşcă, cu tot felul de fiare la îndemână. Sunt burtoşi, soioşi, slinoşi, nesănătoşi, gălăgioşi, porcoşi. Sunt întotdeauna cu un fel de şef de bandă după ei, care se uită cu un aer de superioritate la fiecare cetăţean onest care nimereşte printre ei. Când îi vezi, musai să treci strada, de frică. Aşa, sălbatici cum sunt, sparg tot ce prind, atunci când îi apucă nebuneala. Parcă dau dracii-n ei, lovesc în stânga şi-n dreapta, nu ţin cont de nimic. Oamenii fug care-ncotro, îngroziţi! Bă, şi Poliţia, să mor eu, nu face nimic! Mă uit ca prostu', îi văd pe poliţişti cum stau şi, parcă, îi apără!

Pe zi ce trece, nivelul meu de suportabilitate se ridică şi tinde ca sistemul de autoapărare să depăşească toate cotele de avarie. Deja nu-i mai suport! În fiecare dimineaţă apar în alte zone ale oraşului. Frate, parcă se înmulţesc peste noapte! Din ce în ce mai mulţi şi mai nesuferiţi. Pe unde dracului o să mai trec, dacă o să împânzească oraşul? Mi-e milă de mine, mi-e milă de toţi piteştenii care au, din păcate, de-a face cu ei. Şi, Doamne, în urma lor lasă nenorocire! Îmi vine să urlu de nervi, în timp ce unii plâng de durere.

Singura soluţie este să ne strângem toţi cetăţenii cinstiţi şi revoltaţi şi să facem ca la Londra sau la Atena: să ne răfuim cu aceşti nenorociţi. Să facem o mică răscoală, pentru că autorităţile nu fac nimic, ba mi se pare chiar că-i încurajează! Să luăm fiecare tot ce putem lua, furci, topoare, cuţite, pistoale cu apă, orice, şi să-i lovim pe distrugătorii ăştia exact aşa cum fac şi ei cu noi. Poate numai aşa vom reuşi să-i stopăm şi să-i alungăm. Propun şi un slogan pentru acţiunea noastră în forţă: "Bă, vă sparg"!

Deci nu mai pot... Aşa ceva? Au spart ăştia toate străzile!

duminică, 7 august 2011

M-a citit!

MENTALISM (dex) - 1. Concepţie metafizică potrivit căreia realitatea este spirit. 2. Categorie a iluzionismului care constă în efecte care imită citirea gândurilor, premoniţie, percepţie extra-senzorială, telekinezie, telepatie.

Sâmbătă seara am asistat la cel mai tare show de mentalism din viaţa mea! Unicul, de altfel, dar să nu ne încurcăm în detalii... A fost de fapt un stand-up mai special, Magic se numeşte, nu ciorbele lungi ale unor amatori pretinşi a fi glumeţi făcuţi peste noapte, ţinut de Vlad Grigorescu la Cafegiu.ro. Şi a fost super-tare!

Cine nu a auzit de Vlad Grigorescu, trebuie ştiut că e cel mai tare mentalist din România, că a ţinut două show-uri la Prima TV, unul de hipnoză şi altul de mentalism, că a fost invitat la zeci de emisiuni, unde a demonstrat Live că poate intra în minţile oamenilor şi le poate influenţa deciziile. "Aparent", zice el...

Un pic sceptic la început, am fost dat repede pe brazdă chiar de Vlad, fiindcă a experimentat direct pe mine! Adept al spectacolelor interactive, tipul îi ia drept asistenţi pentru numerele sale chiar pe spectatori. Eu am fost al treilea. Şi, deşi îi urmărisem demonstraţiile pe youtube, Facebook şi site, nu am putut să-l împiedic să-mi citească gândurile.

Scena a fost cam aşa: m-a chemat din public şi m-a pus să-i desenez pe un cartonaş un obiect, iar el va ghici ce anume am desenat. Chiar dacă m-am întors cu spatele şi am desenat obturat fiind de un panou, oricum m-a citit şi mi-a spus direct: "Ai desenat o minge"!!!

Vă daţi seama că nu am putut dormi noaptea, gândindu-mă cum a făcut. Sunt două ipoteze: 1. Chiar citeşte gândurile oamenilor; 2. E un truc. Tot ce mi s-a întâmplat mi-a alimentat pofta de a citi nişte cărţi despre metafizică şi mentalism.

Show-ul lui Vlad Grigorescu este extrem de savuros. Nu face numai iluzionism şi magie, ci şi glume foarte tari! Am înţeles că va mai veni la Cafegiu.ro în toamnă. De-abia aştept să-l revăd! Iar dacă v-am stârnit curiozitatea, căutaţi-l pe Vlad pe site, youtube, Facebook sau blog şi nu o să regretaţi. Garantez!

sâmbătă, 30 iulie 2011

Frankenfreakin'barber

Azi am trăit senzaţii tari la frizerie! Exact ceea ce-mi trebuia, în perioada asta în care stau destul de rău cu capu'. Şi, apropo de cap, după ce timp de şase luni părul meu nu a mai văzut foarfeca în încercarea de a face un experiment, azi am decis că nu se mai poate! Şi nu pentru că Ema mi-a zis că semăn din ce în ce mai mult cu Pepe, ci pentru că în spate nu mi se mai aranja deloc, m-am decis să mă duc şi să mi-o iau un pic în freză. Foarfeca...

În scurta mea experienţă frizieristică, am cunoscut trei locuri în care m-am simţit bine şi am plecat satisfăcut: la un salon de fiţe şi la două frizerii de cartier, unde tund şmechereşte nişte ăia. Dar n-am avut noroc la niciunul: fiţele, sâmbăta, se confundă cu cocuri de naşe, coafuri sofisticate de mirese şi plăci în cap, iar dincolo închiseseră. Aşa că am luat-o eu la pas pe Centru şi am văzut o frizerie cu program sâmbăta până la ora 13. Deschisă la ora 16.

Intru... şi am o reverie, amestecată cu teamă şi incertitudine. Apuc să pun piciorul, că un nene bătrân îmi zice: "Ia loc, că în 5 minute sunt gata". Deşi voiam să fug şi să ţip precum în filmele de groază americane, am rămas ţintuit pe loc. Exact ca pe vremea când eram copil şi mă ducea tata la tuns, iar eu nu voiam la o tanti a dracu', dar când zicea aia "Hai", era "hai" fără "stai"!

Un nene din Epoca de Aur presta la un alt nene din Epoca de Aur. Bine, după mine a mai venit un aurar, d'ăsta, de vreo 80 de ani... Vi-i mai aduceţi aminte pe frizerii din anii 70? El era! Cred că are vreo 75 de ani, se mişcă precum un om în etatea lui, mâinile îi tremură un pic, iar aspectul e horror pentru un tip cu obiecte ascuţite în dotare: lins în cap, cu riduri adânci şi piele căzută, cu degete scofâlcite şi cu un şal la gât, în ciuda faptului că afară erau 30 de grade. Nu mai spun, că foarfecele şi maşina de tuns sunt obiecte de muzeu în stare de funcţionare! Nu lipsesc nesuferita apă de colonie, alcoolul sanitar, vata şi pudra de talc! Până şi ritualul a încremenit în timpuri de mult apuse: eşti invitat pe scaun, ţi se pune şorţuleţul îngălbenit de vreme şi legat la gât cu un şnur deşirat, foarfecele sunt dezinfectate cu spirt, maşina de tuns, cu hangaralele ei, e scoasă din eternul şi nelipsitul sertar şi scuturată cu o pensulă groasă, iar dinţii pieptănului sunt dotaţi cu vată din belşug. Iar la radio se aude inconfundabilul Radio România Actualităţi!

"Mă", îmi zic eu, "nu-mi stătea mie mai bine cu minţile în cap şi cu claia de păr la spate"? Dar pentru că nu are cine să-mi răspundă, conştiinţa fiindu-mi plecată puţin pe câmpii, mă las în voia sorţii. Fie ce-o fi! Îi explic eu bătrânelului că nu vreau să mă tund, ci doar să mă aranjeze un pic, pe ici, pe colo... Dă senzaţia că a înţeles, dar pun pariu că nu. Aşa că, ce pot să fac mai bine decât să închid ochii?

Şi, uite aşa, pe un fond sonor asigurat de Mirabela Dauer, Gabriel Dorobanţu şi câteva şlagăre din repertoriul internaţional, interpretate de formaţii de mare angajament ca Beatles şi Take That, zic să mă simt şi eu bine. După vreo oră de pigulit la părul meu, sunt invitat respectuos să mă uit în oglindă dacă m-am pierdut bine. Oau, nu ştiam că mai e faza cu oglinda pusă la spate! Bă, frate: culmea e că moşuleţul m-a tuns chiar bine! Eh, un pic cam scurt faţă de cât aş fi vrut eu, dar corect!

Acum, lăsând gluma la o parte, omul e o figură! E foarte pitoresc, atât el, cât şi modul tradiţional de a tunde oameni. Nu mai spun că e extrem de modest şi foarte simpatic...! Chiar le recomand prietenilor mei care lucrează în presa argeşeană să facă un reportaj cu el, fiindcă nu cred că mai există în oraş un frizer la vârsta lui.

miercuri, 27 iulie 2011

Sărutul Morţii - un thriller thriller

Am terminat de citit Sărutul Morţii cam cu vreo trei săptămâni în urmă, dar am întârziat să scriu ceva, deoarece mă apropiam de a 500-a postare pe blog şi am vrut să unesc evenimentele. Iată, deci, al 500-lea articol al Cangurului este o recenzie în stil personal a cărţii scrise de Oana Stoica Mujea şi Andra Pavel.

Nu mai intru în detalii despre cum am vrut să fur eu startul, comandând prin Poştă înainte ca să aibă loc lansarea oficială, doar că, aşa cum se întâmplă în Formula 1, am ajuns să fiu penalizat şi să plec ultimul de la pit-stop... Am citit-o, şi gata! Nu mi-a fost foarte lejer, fiindcă noţiunea mea de thriller se limita la câteva cărţi scoase după filme de succes, cărţi comerciale ce pot fi citite într-o noapte, indiferent cât de cărămizi ar fi. Sau Stieg Larsson... Cam ăsta era thrillerul. Acum e altceva, după ce am citit Sărutul Morţii. Şi după ce voi mai citi şi următoarele scorneli ale cuplului Mujea-Pavel... Ori Mujea... Ori Pavel...

Sărutul Morţii e o carte grea. Recunosc că am lecturat-o cu mai multe semne de carte în primele 200 de pagini. Nu voiam să uit nimic, care să mă ia apoi prin surprindere. Asta, deoarece personajele principale sunt implicate în tot felul de activităţi aflate la limita acceptării personal-impuse. Un lucru bun e că nu sunt multe şi nu călătoresc în timp, prin amintiri sau flash-back-uri. Asta ar mai fi trebuit... Dar cele care sunt, Anastassia, Boris, Jure, Nataşa, Iolanda şi cei de prin Poliţie şi SRI de la Bucureşti reuşesc să se împrăştie, cu trăirile, angoasele şi obiectivele lor, aidoma unui puzzle cu mai mult de 1.000 de piese.

Încă de la început am remarcat un plus în dreptul autoarelor, fiindcă nu au scăpat acţiunea din mână. Iniţial, lamentările sentimentale ale unei Anastassii gâdilată în stomac dincolo de capacitatea ei de înţelegere tind să te blegească. Ca cititor şi, posibil, îndrăgostit, îţi vine s-o bagi în aia mă-sii pe marea asasină guvernamentală. Ok, ţi s-au aprins călcâiele după un fraieruş, dar chiar s-o arzi în neştire în nostalgii şi întrebări existenţiale, parcă ţi se ia! Dar totul nu e decât o amorţeală indusă cu talent de hipnotizator, fiindcă acţiunea se dezlănţuie în partea a doua şi cu greu pridideşti să faci faţă încercărilor prin care trec Anastassia, Iolanda, Jure şi Boris la Chişinău şi Bucureşti. Iar sentimentul că mai pui o piesă corectă în puzzle-ul ce părea a fi imposibil de realizat, te împinge de la spate să savurezi, pur şi simplu, ultimele pagini.

Mi-a plăcut mult de Iolanda. Ca de obicei, directă şi obiectivă, vrea să nu piardă timpul cu fleacuri, vrea să i se ia din cârcă o crimă pe care nu a comis-o şi vrea să-şi bea cafeaua liniştită, în biroul ei călduţ de la Poliţie, fără s-o fu.., frece cineva la creieri.

Mi-a plăcut de Boris, pentru că le ştie pe toate şi le ordonează exact aşa cum vrea el. Un manipulator. Ce vrei, doar a făcut parte din Celula Neagră a sovieticilor...?

De Anastassia mi-a plăcut doar când alerga şi împuşca. Sigur, îmi plac oamenii îndrăgostiţi, şi care-şi încalcă orice principiu pentru a fi cu omul pe care inima i l-a ales, dar câteodată Ana e gâscă.

Mi-a plăcut că Oana şi Andra nu au dat niciun detaliu cu privire la contribuţia fiecăreia. Am încercat eu să le dau exemple argumentate, dar n-am avut cu cine. Am lăsat-o baltă, deşi cam bănui eu ce a scris una şi ce a scris cealaltă.

Şi mi-a plăcut stilul în care e scris thrillerul: simplu, direct, la obiect! Propoziţii scurte şi grele, uneori formate dintr-un singur cuvânt. Mie mi-a dat senzaţia de dominare. Mă simţeam apăsat de importanţa unui mesaj exprimat atât de simplu. Dar şi descrierile sunt criminale! Am notat destul de multe, dar am să scriu aici doar câteva, care chiar mi-au dat fiori pe şira spinării:

"Câinele îşi trage o labă în spate, pot să-i văd aburii ieşindu-i pe nări. Dintr-odată mă simt îngheţată. Totul a îngheţat în jurul meu. Până şi marea îşi ţine răsuflarea. Doar animalul îşi ridică încrezător privirea şi mă ţinteşte.
- Hai, javră! murmur printre dinţi.
Ar vrea să facă un pas în faţă, dar pare nehotărât. Ne privim un moment îndelungat, niciunul dintre noi nu are de gând să cedeze. Războiul privirilor e cel mai aprig dintre toate bătăliile lumii"

"Se aruncă pe burtă ca un bărbat. Pistolul meu se descarcă. Glonţul aleargă, dar şi celălalt a tras. Glonţul lui trece pe lângă mine la milimetru, aproape că-l văd prin faţa ochilor. Al meu nu ratează, dar nici nu ucide. Se înfige în umărul bărbatului, care nu schiţează niciun gest. Tragem din nou amândoi, dar nu am timp să văd ce se întâmplă pentru că un altul se apropie prin spatele meu. Mă rostogolesc, mă ridic şi trag. Alte două focuri se aud din partea cealaltă a casei. Se lasă liniştea"

"Cobor şi, pentru o clipă, nu pot să mă mişc. Picioarele mi-au amorţit, braţul stâng îşi cere drepturile, mă încearcă foamea şi un tremurat straniu. Nu le dau voie să preiau controlul. Traversez strada şi intru într-un fel de fabrică abandonată. Arunc o privire peste umăr, dar nu pare nimeni interesat de mine. Întunericul dinăuntru mă dezarmează. Mă prinde de mijloc şi îmi pune mâna peste gură. Nu intenţionam oricum să ţip. Mă eliberez şi mă întorc spre el"

Cam asta e... Să spun că Suzi s-a pişat pe ea de carte? Chiar nu ştiu de ce... O fi făcut pe ea de frică...

sâmbătă, 23 iulie 2011

O vrei pe Steaua?

Ok, a reînceput nebunia. Nu mai am aceeaşi emoţie ca în urmă cu câţiva ani, atunci când aşteptam debutul campionatului de fotbal cu nerăbdare. Şi nu neapărat scandalurile m-au îndepărtat, extrem de numeroase în ultimii 2-3 ani, care s-au lăsat cu retrogradări şi desfiinţări de echipe, ci faptul că echipa mea iubită, Dinamo, bate pasul pe loc. Şi aşa se anunţă şi în anul ăsta, aşa că nu am de ce să mă stresez. Dacă pentru al cincilea an consecutiv începi cu Moţi titular, Moţi - cel mai mare gropar al unei echipe din istoria fotbalului românesc -, atunci ce pretenţie să mai am?

Ceea ce vreau să scriu este de fapt de această emulaţie extraordinară care se crează în jurul echipei Steaua. E incredibil cum, o echipă atât de modestă, cu un patron care-şi face rău mai mult decât un părinte care-i dă copilului să fumeze etnobotanice, poate să stârnească atâta optimism! Azi, e clar, Steaua va învinge la Sibiu, fiindcă numai un nebun poate să creadă că Voinţa poate să scoată ceva mai mult decât mingea din plasă. Şi de mâine, iar vom fi bombardaţi cu ştiri de genul "Steaua e deja campioană", "Gigi Becali: "Vom lua campionatul, cupa şi Cupa UEFA"", etc etc.

Şi nu pot să nu mă minunez cât de jos a ajuns Steaua! Au plecat o mulţime de jucători buni, şi se pare că vor mai pleca încă trei (se vorbeşte de Bănel, Brandan şi Galamaz). În plus, clubul nu mai are forţa să-i ia nici pe Prepeliţă sau Bourceanu, astfel că se bucură de transferurile lui Matei şi Băjenaru (who the hell are they?), care au ajuns titulari!

Mai ţineţi minte ce declaraţii făcea Gigi Becali în luna mai? Că bagă 30 de milioane de euro, că ia un atacant de 5 milioane şi pe care să-l plătească cu un milion pe an... Hazliu nu e Jiji, ci sunt suporterii stelişti şi jurnaliştii, care încă se mai uită în gura lui şi se minunează. Mi-aduc aminte că gesepeu' luaseră la puricat băncile de rezerve ale lui Guardiola, Mourinho şi Wenger în căutarea soluţiilor pentru antrenorul Gigi Becali! Chiar atunci s-a născut celebra întrebare: "Îl vrei la Steaua?". Fie că era vorba de Nasri sau alt "refuzat"... "Îl vrei la Steaua?"

PS - Salut cu nedisimulată şi chiar orgasmică plăcere dispariţia Universităţii Craiova din fotbalul românesc!

joi, 21 iulie 2011

Ştiu ce voi face azi!

Pe Disney Channel, cel mai tare post tv din grilă, sunt nişte desene animate senzaţionale: Phineas şi Ferb. Pentru cine e curios, cei doi sunt fraţi, sunt la şcoală în clasele primare şi sunt incredibil de inventivi. În fiecare zi construiesc ceva, dar nu Lego sau puzzle, ci rollercoaster-uri, rachete spaţiale, submarine militare cu tehnici inovative, etc etc! Dimineaţa sunt atât de plictisiţi, încât ai zice că sunt cei mai puturoşi copii din lume, dar dintr-o prostioară le vine ideea de a realiza ceva măreţ. Şi modul în care "li se aprinde becul" e printr-o expresie spusă de Phineas: "Ferb, ştiu ce vom face azi"!

Eh, nu chiar azi, dar cât de curând. Mă voi apuca de kangoo jump! Ideea mi-a venit după ce am văzut la un prieten de-al meu felul în care arată abdomenul lui: fenomenal! Pătrăţele-pătrăţele... Şi mi-a zis că nu a făcut nimic ieşit din comun, ci doar şedinţe de kangoo, care dezvoltă în mod special musculatura din acea parte a corpului. Şi aşa este, pentru că apoi am văzut în unele filmuleţe de pe youtube cum arată toţi practicanţii de kangoo jump. La fel. Şi am citit şi despre antrenamentul lui Thor, în Men's Health, care seamănă întrucâtva. Deci, Ferb, ştiu ce voi face în curând!

miercuri, 20 iulie 2011

Vodafone spamerul (4)

... şi ultimul! Asta, dacă nu îi vine ideea operatorului de telefonie să mă mai culturalizeze puţin...

ŞTIAŢI CĂ...
- un vis durează, în general, între 5 şi 20 de minute?
- dreptacii trăiesc în medie cu nouă ani mai mult decât stângacii?
- atunci când cască, omului îi bate inima mai repede de 30 de ori?
- 40 la sută dintre femei au atacat cel puţin o dată un bărbat cu pantoful?
- o celulă din creierul uman poate păstra de cinci ori mai multă informaţie decât există într-o enciclopedie?
- elefanţii sunt singurele animale care nu pot să sară?
- zilnic, omul uită 80% din tot ce a învăţat în ziua respectivă?
- ursul Koala doarme nu mai puţin de 22 de ore pe zi?
- un strănut iese din gură cu o viteză de peste 965 km/h?
- o picătură de sânge are nevoie de 30 de secunde pentru a face un circuit complet în corpul uman?
- ochiul unui struţ este mai mare decât creierul său?
- omul poate mirosi cam 5% la fel de bine ca şi câinele?
- un fulger conţine suficientă energie ca să prăjească 160.000 de felii de pâine?
- toţi urşii polari sunt stângaci?
- un American a sughiţat continuu timp de 69 de ani?
- bufniţa este una dintre puţinele păsări care poate deosebi culoarea albastră?
- fumătorii mănâncă mai mult zahăr decât nefumătorii?
- ceaiul este a doua băutură consumată în lume, cantitativ, după apă?
- Texas este singurul stat American care le permite cetăţenilor să voteze din spaţiu?
- în medie, o persoană visează de 1460 de ori pe an?
- pinguinul este singura pasăre care poate înota, dar nu poate zbura?
- toţi urşii polari sunt stângaci?

marți, 19 iulie 2011

Ca-n bancu' cu femeia de serviciu

Ştiţi bancu', nu? E atât de vechi... dar eu râd în hohote de fiecare dată când îmi aduc aminte de el.

Cică vine o femeie de serviciu la Poliţie, ca să raporteze că a fost violată. Şi, o întreabă poliţistul...:
- De ce n-ai fugit, maică?
- Un' să fug, puiu' mamii, că în dreapta era perete, în stânga era o uşă închisă, iar din faţă venea nenorocitu' naibii.
- Şi în spate?
- În spate abia spălasem gresia!

Aşa şi eu, azi. După o dimineaţă la plajă, la prânz aş fi putut să dau curs unor oferte de ieşit în oraş. Dar, abia spălasem pe jos... Plictiseală mare!!!

luni, 18 iulie 2011

O nouă meserie: dansator la nunţi

Buuun: deci am dansat la nuntă! Oana, Ema, Fluturaş şi cu mine. Prima oară e gratis, dar de acum cerem bani. Ce, numai lăutarii, cameramanii, ospătarii, fotografii, etc să facă bani din nunţi? Noi, dansatorii, nu putem să câştigăm nişte bani cinstiţi? Aşa cum fac vedetele care cântă la nunţi: vin, prestează, îşi iau banii şi merg mai departe, la altă paranghelie.

Aşa că, aşteptăm propuneri. Avem şi un impresar! Cine ne poate reprezenta interesele mai bine decât Oana? Deja am primit o ofertă de striptease, pe privat, la Facebook. Deocamdată am refuzat, pentru că ar fi trebuit să plătesc eu. Dar aşteptăm şi alte oferte, mai bune.

duminică, 17 iulie 2011

Vodafone spamerul (3)

Hai, că am postat de n-am mai putut... Bine că am salvat toate mesajele primite de la Vodafone. Mai am două seriale de sms spamuri, toate încadrate la rubrica "Ştiaţi că...". Bine, eu am primit mult mai multe, unele chiar şi de câte 2-3 ori, dar le-am reţinut pe cele mai interesante. Azi, primul episod, iar mâine, probabil, pe al doilea.

ŞTIAŢI CĂ...
- există o boală numită cherofobie, care înseamnă frica de distracţie?
- inima unui astronaut se micşorează atunci când este în spaţiu?
- majoritatea vacilor dau mai mult lapte atunci când ascultă muzică?
- cel mai vârstnic porc a trăit până la 68 de ani?
- un peştişor de aur are o memorie de doar 3 secunde?
- cel mai lung sărut din lume a durat 30 de ore şi 45 de minute?
- rămâi treaz mai mult dacă mănânci mere decât dacă bei cafea?
- în SUA, copiii cheltuiesc aproape jumătate de miliard de dolari anual pe guma de mestecat?
- fumătorii mănâncă mai mult zahăr decât nefumătorii?
- omul pierde jumătate de litru de apă pe zi prin respiraţie?
- pisicile au peste o sută de corzi vocale, pe când câinii au maxim 10?
- singurul animal domestic nemenţionat în Biblie este pisica?
- unghiile de la mâini cresc de 4 ori mai repede decât cele de la picioare?
- toţi copiii se nasc cu ochii albaştri şi după câteva momente aceştia îşi schimbă culoarea?
- este imposibil să strănuţi cu ochii deschişi?
- delfinii dorm cu un ochi deschis?
- o persoană râde în medie de 15 ori pe zi?
- o persoană face în medie 2,5 milioane de paşi pe an?
- o furnică poate să supravieţuiască sub apă chiar şi două săptămâni?
- animalul cu cel mai mare creier în proporţie cu corpul este furnica?
- populaţia mondială de găini este aproape egală cu cea a oamenilor?
- ochii noştri au aceeaşi mărime de la naştere, dar nasul şi urechile nu se opresc din creştere?

vineri, 15 iulie 2011

Dans de la bal la spital

Nu, nu e nicio glumă sau exagerare, nu e nicio parafrază ideologică, e pură întâmplare în care am fost actor principal. Sâmbătă am dansat la nunta sorei lui Fluturaş, iar luni la spital. WTF, ar zice o americancă venită pentru prima oară în Spania... Care-i legătura? Păi..., eu!

Deci, luând-o de la cap într-o ordine aleatorie, Fluturaş s-a gândit să-i facă o surpriză Ilenei, sora lui, care sâmbătă s-a măritat. Şi ne-a rugat să facem un program artistic de mare angajament: Oana, Ema, eu şi el. Să dansăm merengue, bachata, salsa şi tango. Lucru pe care l-am făcut! Mărturie stau pozele de pe Facebook şi filmarea, în curând...

Luni, eram eu pe la spital, când o tânără talentoasă care face dansuri, în perioada 7-9 ani, (în) care este, m-a rugat să-i arăt nişte paşi de cha cha. Lucru pe care l-am făcut. Mărturie stă Andra, pe care o găsiţi zilnic în Expoparc...

Garantez că a belit ochii, mirat, atât spectatorul neavizat de la nuntă, cât şi bolnavul neavizat de spectacol de la spital. Parol!

marți, 12 iulie 2011

Cooperativa Munca În Zadar

Stau şi mă uit cum îşi distrug sănătatea şi nervii. Nu e o vorbă-n vânt, e pura realitate. Anul trecut erau mari şi tari, acum sunt cu un picior în groapă. Şi dacă nu le-aş fi spus...

Ai mei, ai mei, ai mei..., ştiţi cântecul, nu m-au ascultat niciodată. Le-am zis să nu se îngroape la ţară, fiindcă nu e de ei. La pensiile mari ale lor ar fi putut să stea numai prin hoteluri, la tratamente. Dar nu, "noi avem moşie la ţară, nu putem lăsa în paragină casa de la ţară". E, nu-i nimic, aţi ajuns voi în paragină. Ştii cum e proverbul: "pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti".

Frigul din iarnă i-a ruinat, iar canicula i-a terminat definitiv. E vorba de moşii mei, care s-au înhămat la muncă la ţară. "Pământul strămoşesc nu trebuie lăsat, altfel râde satul de noi". Degeaba le-am făcut eu calculele:
1. zilieri care să trebăluiască la viţa de vie: vreo 10 milioane numai ce ştiu eu pentru tăiat, săpat, legat, săpat şi din nou legat. Produsul: vreo 20 de vedre de pişoalcă şi 10 litri de must.
2. aceiaşi zilieri, angajaţi pentru porumb: arat, discuit, însămânţat şi săpat de vreo două ori, tot vreo 10 milioane. Produsul: vreo 25-30 de saci de porumb, din care vor face mălai şi tărâţe pentru pui.
3. tot muncitorii ăia cu ziua i-au mai pârlit şi pentru curăţatul pomilor, cositul ierbii de câteva ori, etc etc...
4. apropo de pui: au cumpărat 24 de puişori. Preţ: 2,4 milioane lei. La ăştia intră: mâncare, apă, închide-i/deschide-i... Cinci au murit deja şi, din experienţă, spun că încă pe atât se vor duce înainte să apuce să facă vreun ou.
UPDATE 19.07 - În noaptea trecută, dihorii au mâncat 6 (şase) pui! În ritmul ăsta, mai bine creşteau dihori şi ieşeau mai ieftin, plus că-i vindeau ca animale de companie la Auchan.
5. ştiindu-i oameni de la oraş, ţăranii îi ard cum îi prind. Recent, le-au promis să le refacă burlanele pentru 400 de mii, după care la terminarea lucrării le-au cerut 5 milioane.

Trăgând linie şi adunând, rezultă clar o bătaie de joc asupra banilor, şi pentru ce? Câte sticle de vin de mare calitate ar fi luat cu 10 milioane, cheltuiţi doar până acum? Câţi saci de tărâţe? Câţi pui la rotisor? Şi altele, şi altele? Doar ca să nu râdă satul? Păi stai puţin, că satul, după primul an full petrecut acolo, oricum nu va mai avea de cine râde...

PS - Nu am spus nimic de benzina consumată şi banii pe medicamente şi controale la spital...

duminică, 10 iulie 2011

Cariera lui Bute a început la Piteşti

România are, după foarte mulţi ani, un campion mondial apreciat enorm în străinătate. Este vorba de Lucian Bute, care aseară şi-a apărat cu succes titlul pentru a opta oară, învingându-l pe francezul Mendy prin KO, în runda a patra. OK, ăstea sunt informaţiile pe care toată ţara le ştie, fiindcă gala de la Bucureşti a creat o isterie naţională, de care nu au avut parte alţi doi campioni mondiali la box profesionist, Mihai Leu sau Leonard Doroftei.

Ceea ce se ştie mai puţin, sau s-a uitat, este că Bute nu ar fi ajuns aici dacă destinul nu l-ar fi învins, în 1999, la... Piteşti! Da, la Piteşti, într-o gală la care am participat şi eu, ba chiar am fost parteneri media pe tv atunci!

Acum 12 ani, Lucian Bute era un talentat pugilist din lotul naţional, despre care nu se vorbea prea mult, fiindcă altele erau vedetele: fraţii Marian şi Dorel Simion, Adrian Diaconu, dar şi piteşteanul nostru Crinu Olteanu, campion mondial la amatori, la Houston! Boxul românesc trecea printr-o perioadă fastă atunci, astfel că Bute era doar o speranţă de viitor. Pe asta a mizat şi clanul Simion (tatăl Gheorghe şi fraţii Marian şi Dorel), care şi-a calculat o strategie specială pentru Jocurile Olimpice de la Sydney, diferită de cea a Federaţiei. Cu toate că Bute era titularul categoriei 67 kg, Simionii au făcut presiuni pentru ca Dorel, mezinul, să urce de la 63 la 67. pentru că avea mai multe şanse la medalii la Olimpiadă.

Pentru că România trebuia să prezinte un singur sportiv la fiecare categorie, Federaţia a fost şantajată să accepte un meci de baraj între Dorel Simion şi Lucian Bute. Totul s-a organizat la Piteşti, pe teren neutru. Era pentru prima oară când Sala Sporturilor găzduia o gală de aşa anvergură. Ţin minte că ne-am implicat şi noi masiv, trimiţând un car de transmisiune în direct şi având intervenţii de la Sală regulate.

Meciul a fost foarte încins, ca şi discuţiile despre el. Bute şi Simion au dat tot ce au avut mai bun, fiindcă de asta depindea prezenţa la Olimpiada din 2000. Sincer, şi nu spun asta pentru că Bute a ajuns mare acum, iar Simion s-a stins brusc, eu l-am dat câştigător pe Bute. Şi nu numai eu, ci şi alţi specialişti, numai că arbitrii l-au considerat, la limita limitelor, dacă se poate spune aşa, mai bun pe Dorel.

După acest eşec usturător, Bute s-a retras din boxul amator, conştient că nu are viitor, mai ales că după dezastrul de la Olimpiadă, antrenor coordonator la lotul naţional de box a venit... Gheorghe Simion! A, am uitat să spun că Dorel Simion a dezamăgit crunt la Sydney. A plecat peste Ocean, a trecut la profesionişti şi timp de 4-5 ani nu s-a mai auzit nimic de el. În tot timpul ăsta s-a antrenat şi s-a remarcat decât o singură dată printr-un scandal monden: cică s-ar fi dat la nevasta idolului României de atunci, Leonard Doroftei. Care nu-l suportă deloc şi-l atacă pe unde-l prinde.

Mi-l amintesc pe Bute din '99 ca fiind un tip înalt şi slăbuţ, cam ţărănuş, aşa, din topor. Cei 10 ani petrecuţi dincolo l-au schimbat enorm. Acum este într-o formă fizică de invidiat şi vorbeşte impecabil franceza şi engleza. Întreaga lume îl iubeşte şi nu văd de ce nu am face-o şi noi, românii!

sâmbătă, 9 iulie 2011

Dacă google ar vorbi...

Am observat că George obişnuieşte să ne delecteze, din când în când, cu mostre de prostie şi de haz involuntar oferite de vizitatorii ocazionali pe care îi are pe blog. Verifică în statistici cuvintele cheie care i-au adus pe aceştia de pe google pe blog şi, pe cele mai haioase ni le împărtăşeşte şi nouă.

Recunosc că m-am distrat şi eu de câteva ori probând "cheile" uşilor către casa Cangurului, dar mi-a fost lene să fac vreo statistică. Ştiu că anul trecut am râs vreo două zile, dar am uitat care a fost căutarea aceea. E, azi fiind sâmbătă şi toropeală afară, mi-a venit pofta să mă răcoresc cu nişte duşuri de "inteligenţă artificială" :))

Am luat tot anul la puricat, lună cu lună. De departe, cuvântul cheie care-i aduce pe oameni la mine pe blog este cangurul. În primul rând concursul, apoi animalul şi în final aerobicul. În ordinea numerelor de pe tricou, cu numărul 2 este Spartacus, despre care am scris de vreo 2-3 ori aici, atât despre film, cât şi despre carte. Şi, sigur, ultimul pe podium sunt eu, Adi Preda. Bine, nu vă închipuiţi că nu există şi aiuriţi care pocesc cele trei căutări de bază... De exemplu, unul căuta o cangură, altul a vrut Spartacus pe sistem, iar un al dracului de simpatic m-a căutat sub numele de adiţă preda :P

A... în top mai sunt şi două subiecte abordate ironic de mine: domnul de companie şi prezervativele xxl. Deh, fetele încă îşi caută fericirea pe google, dar nu ştiu dacă o vor şi găsi... Apropo de sex şi cuvinte murdare... Nu toţi copiii care scapă pe net sunt spurcaţi la gură! De exemplu, un model de creştere şi educaţie a căutat filme cu prostii pentru persoane mature! Probabil că nu a învăţat încă sinonimul perfect: porno :))

Ce să mă mai lungesc, că nici nu vreau să vă plictisesc... Iată o listă scurtă, la jumatea lui 2011:
- aventurile motanului miau henri cornelius - nici eu nu am auzit de ele, dar o să caut şi eu. Munca la dublu e întotdeauna mai uşoară.
- dana grecu nervoasa - asta e simplu de găsit: dă pe Antena 3! Mai greu era cu dana grecu calmă sau dana grecu romantică...
- cand sa nascut penescu andrei - în aceeaşi constelaţie a prostiei cu tine
- pitestiul e în oltenia - f..u-ţi gura mă-tii!
- sdcvn - kutarea asta n am okito
- barbati care fac dus goi - oau! Asta sigur vreau s-o văd, că nu ştiam eu de ce întotdeauna când ies de la duş, trebuie să-mi pun hainele la uscat!
- sotul m-a amenintat cu surubelnita si cutitul - frate! Şi crezi că am filmat eu aşa ceva? Caută pe cancan.ro, nu la mine. Acum, sincer, ştiam că femeile sunt masochiste şi multora le place să fie bătute şi maltrate de către soţi, dar să şi vrei să vezi în reluare şi în slow-motion cum primeşti un pumn în gură şi cum îţi pune matahala cuţitul la gât, e prea de tot pentru mine!
- există canguri portocali? - mă, ori canguri, ori portocali? Dar dacă era cu doi de "i", te afli la el pe blog
- cangur fuge cu haina cu cheile de la masina - bă, dacă e vorba de mine, de cele mai multe ori fug înapoi în casă, ca să-mi iau cheile de la maşină, pe care, normal, le-am uitat
- cel mai scarbos soarece - îţi spun eu, e ăla de bibliotecă! Nu e comunicativ deloc, stă închis toată ziua şi citeşte, iar când te bagă în seamă, nu te întreabă de Salam sau Bursuc, ci de Eminescu sau Coşbuc. Câh, grose!
- vecina vrea futut - a cui, a mea? care e aia?
- voyeur la fereastra sexy - cele mai sexy ferestre le-am văzut la Amsterdam... ;)
- jocuri interzis copii sub 33 de ani - bă, nesimţitule! Adică eu, la 36, nu mai sunt copil? Te bat la un NFS sau la un FIFA, de nu te vezi! Neobrăzatule! Hai să ne întrecem în cunoştinţe din Cartoon Network şi Disney Channel, să vedem dacă te ţin bretelele...

joi, 7 iulie 2011

Realitatea bate filmul

Îmi plac enorm poveştile de viaţă, cred că aş putea sta şi asculta zeci de poveşti zilnic: ale prietenilor, ale prietenilor prietenilor sau ale părinţilor şi bunicilor prietenilor (în veacul vecilor). Fiecare dintre ele are particularitatea sa, fiecare e diferită, fiindcă fiecare dintre noi e diferit. În absolut orice life story găseşti un ingredient unic, ce dă originalitate persoanei respective. Eu, tu, el, voi, cu toţii avem ce povesti, indiferent de vârstă sau categorie socială. Poate şi de aceea îmi plac naraţiunile lui Gabriel Garcia Marquez, fiindcă ştie să scoată în evidenţă esenţa unei fărâme din viaţa, uneori ternă, a personajelor lui.

De foarte mult timp, însă, nu am mai fost atât de impresionat de o poveste de viaţă, spusă totuşi pe scurt, cum am fost marţi. Am răspuns invitaţiei de a participa la lansarea dublului volum Scara leilor, al Doinei Uricariu. Ştiam despre dânsa că este autoarea primului interviu cu Regele Mihai de după Revoluţie şi, în fapt, cam despre asta este vorba în carte. Cum eu tratez politica în joacă şi cu multă ironie, nu aveam prea multe aşteptări, dar realitatea m-a contrazis.

Înainte de a ajunge la Scara leilor, doamna Uricariu a făcut referire şi la precedentul dublu roman, Maxilarul inferior. Cu toate că titlul aduce mai degrabă cu un tratat de anatomie, şi pe alocuri chiar suntem familiarizaţi cu unii termeni de această natură, cartea reprezintă povestea uluitoare de viaţă a părinţilor scriitoarei. Am rămas trăsnit de cât dramatism a avut parte începutul relaţiei acestora! Ştiţi cum se spune: realitatea bate filmul. Ei bine, de data asta nici cel mai vexat scriitor de romane de dragoste nu putea inventa o asemenea poveste! N-am să recomand cartea, fiindcă nu am citit-o, dar poate o să vă stârnesc curiozitatea prin prezentarea, în mare, pe care a făcut-o Doina Uricariu.

Era la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în anul 1945. Cel care avea să devină tatăl Doinei Uricariu a fost rănit grav de o explozie, întregul maxilar inferior fiind distrus. Era internat de urgenţă în spital. Mama doamnei Uricariu, născută în Basarabia, lucra ca asistentă în spital. Într-o noapte, a fost luată de securiştii aflaţi în subordinea forţelor sovietice şi aruncată într-un depozit, pentru ca în cel mai scurt timp să fie deportată în Siberia. Aşa dăduseră "câştigătorii" războiului ordin, ca toate persoanele de origine non-română să fie aruncate la groapa istoriei, săpată în îndepărtata şi sinistra Siberie.

A doua zi de dimineaţă, doctorul a văzut că lipseşte asistenta lui favorită. A întrebat în stânga şi în dreapta şi a aflat ce s-a întâmplat. Fiindcă tocmai ce îi rezolvase o problemă importantă de sănătate Anei Pauker, medicul a avut curajul să meargă la oribila doamnă a comunismului postbelic şi să-i ceară să facă măcar o mică concesie. Deşi vorbele i-au ieşit cu un venin nedisimulat, Ana Pauker i-a dat de înţeles doctorului că, dacă ar fi fost căsătorită cu un român, fata ar fi fost lăsată în pace... Dar oricum e prea târziu.

Ei bine, pentru medicul acela, nimic nu a fost prea târziu. S-a dus imediat în secţia de invalizi şi a strigat: "Cine e necăsătorit să ridice mâna sus"! Printre cei care au răspuns erau invalizi de război, persoane aproape să-şi dea duhul, dar doctorul l-a ales pe tatăl Doinei Uricariu. I-a explicat despre ce e vorba şi i-a cerut permisiunea de a-l căsători cu tânăra basarabeancă. Acesta şi-a dat acordul, dar nu putea să facă nimic, astfel că doctorul s-a ocupat de toate. În ciuda multor piedici, în ciuda faptului că a trebuit să ajungă şi la regalitate (Regele Mihai a abdicat în 1947) pentru a obţine o dispensă, medicul a reuşit şi i-a salvat viaţa tinerei! Foarte interesant este că, în faţa ofiţerului stării civile, a fost prezent doar bărbatul, nu şi femeia, reprezentată însă de o persoană ce s-a dat vecină de apartament.

Aşa căsătorie aranjată mai zic şi eu, nu ca cele din ziua de azi, practicate la naţionalităţile conlocuitoare...

marți, 5 iulie 2011

Cine e de vină pentru dezastrul de la BAC?

UPDATE: Iată că şi Didi Dumitrescu gândeşte la fel ca mine.

Rezultate dezastruoase la BAC şi Cine e de vină? sunt două titluri care m-au disperat în ultimele zile. Încă un exemplu că jurnaliştii români s-au plafonat teribil, nu mai au idei, sunt previzibili, sunt terni... Dar nu asta vreau să zic, deşi, dacă e să analizez bine fenomenul, ajung la concluzia că ziariştii tineri de azi sunt absolvenţii de liceu care au luat "pe naşpa" BAC-ul acum câţiva ani, după care au absolvit Magna Cum Laude o banală facultate de jurnalistică.

Discutam eu cu cineva şi fac greşeala să deschid subiectul ăsta. Mi s-a părut aiurea să pui non-stop întrebarea: Cine e de vină? Credeam că e evident că NUMAI elevii sunt de vină, dar am avut surpriza să discut în contradictoriu minute bune, fiindcă partenerul încerca să mă convingă că profesorii sunt de vină. Mă rog, în viaţa mea nu am încercat să-mi impun părerea cuiva, dar nici nu accept să-mi fie băgate pe gât opiniile divergente. Aşa că eu rămân la concluzia că elevii sunt singurii vinovaţi pentru dezastrul de la BAC. Ptiu, m-am contaminat şi eu...!

Pentru mine, barometrul că un copil e varză îl reprezintă folosirea incorectă a limbii române. Scris şi vorbit. Toată lumea ştie cât de agramaţi sunt liceenii din ziua de azi. Habar n-au să scrie corect, nu mai au topică, nu cunosc cuvinte, iar cratima e o limbă total străină pentru ei. Dacă nu-ţi stăpâneşti bine limba maternă, pe care ai început s-o înveţi mecanic de la vârsta de un an şi jumătate, atunci ce pretenţii să mai ai de la alte materii, pe care trebuie să le perfecţionezi prin studiu? Calcule complexe la Matematică? Deducţii logice la Fizică? Tocit manualele la Biologie? Să fim serioşi... De către cine? De către chiulangiii notorii, care-şi petrec orele de curs în baruri sau jucând CounterStrike în internet-cafe-uri?

Ce vină au profesorii că elevii chiulesc de la ore? Că în clasa a XII-a nu au cultură generală nici cât negru sub unghii? E clar, generaţia actuală este bătută în cap cu leuca. În urmă cu 10 ani, cei mai slabi colegi de-ai mei erau în stare măcar să scrie corect, să citească o carte sau să-şi dea corigenţa pe propriile forţe. Acum, tămâie! Mai grav este că aceşti analfabeţi vor ajunge peste 6-7 ani să fie formatori de opinie la ziare şi televiziuni, să conducă ministere sau instituţii de stat, să ia decizii în defavoarea foştilor colegi mult mai deştepţi, dar care nu au avut pile.

În timpul cât am fost redactor şef adjunct la TOP am avut ocazia să citesc foarte multe texte scrise pentru ziar de tineri jurnalişti, proaspăt ieşiţi de pe băncile facultăţii, ziarişti aflaţi în probe. Dezastru total! Copiii ăia nu erau în stare să scrie nimic! N-aveau logică în construcţia frazelor, repetau cuvinte de zeci de ori, aveau vocabular fooooarte limitat şi scriau fără cratime... Dar ce vorbesc eu de asta? Nici măcar nu ştiau tehnica elementară a scrierii unui text: titlu, paragraf, spaţiu după punct şi virgulă, etc. Dintre zeci de tineri, doar trei au ajuns jurnalişti, fiindcă erau inteligenţi: Roxana, Dorina şi Dan Badea. Restul au fost rugaţi să nu mai vină... Din păcate, pe mulţi îi regăsesc şi azi în presa argeşeană, şi stau şi mă întreb cine e atât de masochist încât să se chinuie cu ei?

Citesc în Libertatea şi Gândul sute de perle de la BAC. Văd lucrări incredibile, nu-mi vine să cred că avem copii atât de tâmpiţi. Dar, pe principiul "râde ciob de oală spartă", tocmai am citit într-unul dintre aceste ziare că soţia lui Cabral a făcut safari pe ocean în Tenerife... Cine o fi de vină pentru dezastrul din mintea reporteriţei?

duminică, 3 iulie 2011

Vodafone spamerul (2)

Continui azi seria sms-urilor primite de la Vodafone în cursul primei părţi a acestui an cu o serie de cugetări şmechere, de tip "Cristina & Paul". De la prima postare şi până acum, am mai "încasat" şapte mesaje de la Vodafone, cu Personalităţi ale României, dar le-am dat eject imediat. Interesant este că cei de la Voda tot speră să mă (ne) prindă în plasa lor şi să le plătesc (plătim) un abonament lunar de circa 1 euro pentru inepţiile pe care le debitează ei, şi încearcă mereu cu o săptămână de probă. Dar n-au cu cine... N-au cu cine, mă!

CUGETĂRI
- Dacă tăceai, necombinat rămâneai
- Bonusul de dar nu se caută la minute
- Bonus la bonus trage
- Chiar şi cea mai lungă relaţie începe cu un număr de telefon luat
- Îi dai să dea un bip şi el îţi ia tot smartphone-ul
- Combinatorului îi stă bine cu telefonul
- Viaţa e ca un cod de reîncărcare. Nu ştii dinainte cum o să fie
- Scrie sms-ul cât e cald
- Combin, deci exist!
- Drumul spre haosul discotecii este pavat cu sms-uri combinatorice
- Nu te pune cu omul fără credit, că o să-ţi dea multe bipuri

sâmbătă, 2 iulie 2011

Consultaţii gratis la farmacie

Sistem de coplată... Refuzul medicilor de familie de a mai acorda reţete gratuite... Consultaţii plătite din banii proprii de către contribuabilii la fondurile de sănătate... S-au întâmplat multe în ultimul timp, care au dat peste cap obiceiul românilor de a beneficia gratis de nişte servicii ce trebuiau achitate. Oamenii sunt bulversaţi şi nu mai ştiu ce medicamente au voie să cumpere de la farmacii, ce pot lua pe reţete gratuite, compensate, cu recomandare sau la liber, ce e mai ieftin, ce e mai bun... E greu şi pentru nişte persoane mature, cu deschidere la canalele de informare, darămite pentru nişte bătrâni amărâţi, foarte uşor manipulabili!

Ieri am stat la o coadă la farmacie. Misiunea mea era simplă: aveam de ridicat de pe o reţetă gratuită un medicament. Target: 3 minute. Mission accomplished: 43 de minute! De ce? Fiindcă am avut în faţă trei persoane: o femeie la vreo 50 de ani şi o pereche de pensionari.

Mai întâi, pensionarii şi-au luat trei pungi cu medicamente, pe reţete compensate şi, deoarece au depăşit plafonul, au plătit şi cash. Vă daţi seama, că până au completat datele personale, până le-au fost aduse medicamentele, până le-au explicat farmacistele ce şi cum se ia, de câte ori pe zi, care e ordinea, care cu care şi care fără care, s-a scurs mai bine de un sfert de oră.

Credeam că am scăpat cât de cât ieftin... Dar vine, frăţioare, muierea asta din faţa mea şi se apucă să o întrebe pe domnişoara farmacistă absolut totul despre medicamentele de cistită. I-a explicat mai întâi ce dureri are şi de câte ori pe zi, ce lua pentru infecţia ei urinară, cum îi trece, dar îi revine usturimea, etc, etc. La început, farmacista a ascultat-o şi i-a făcut unele recomandări, dar dacă a văzut că aia insistă, a întrebat-o, normal: "Dar la medic aţi fost?". Femeia zice: "Nu". "Eu nu pot să vă dau medicamente fără să fi avut o consultaţie de specialitate, fără să fi făcut o procultură... Dvs nici nu ştiţi la ce substanţă este durerea dvs sensibilă, deci eu nu am cum să vă prescriu vreun medicament", a încercat să se scuze farmacista. "Lăsaţi, că ăia îmi iau o grămadă de bani şi-mi dau doar medicamente scumpe, la care au ei comision"! Adevărat şi asta, dar nu este un motiv să eviţi doctorul şi să vii să întrebi în farmacie ce crezi că ţi s-ar potrivi...

Femeia nu s-a lăsat cu una, cu două, şi a studiat toate prospectele medicamentelor anti-cistită, plus că s-a interesat şi care e mai ieftin. A luat 5 tablete, fiindcă nu avea bani de mai multe. La tot circul ăsta am asistat calm, mai degrabă resemnat că nu pot face nimic ca să-mi iau medicamentele mai repede.

Problema e că simt că va deveni o modă ca toată lumea să evite consultaţia la medic şi s-o mute la farmacie. E gratis, iar domnişoarele de la ghişeu sunt chiar drăguţe, nu ca mutrele ălea acre de doctori, care se poartă ca măcelarii chiar dacă le umpli buzunarele cu bani.

duminică, 26 iunie 2011

Vodafone spamerul (1)

De ceva timp (cam un an), Vodafone a găsit clientul preferat pentru a-l spama: pe mine. Tac şi înghit. De fapt, citesc. Toate prostiile lor. Fiindcă deja telefonul meu a ajuns la limita de 500 de sms-uri, m-am gândit că ar fi cazul să şterg toate porcăriile primite de la Vodafone. Dar nu înainte de a vă împărtăşi şi vouă câte ceva din înţelepciunea lor. Fiind vorba de muuuulte mesaje, o s-o fac în serial. Mai întâi, uite ce mi-a scris la sfârşitul anului 2010 că voi avea parte în 2011. Un fel de horoscop:

HOROSCOP SCORPION
- Luni favorabile:
lunile Mai şi Iunie vor fi cele în care te vei simţi cel mai împlinit pe partea sentimentală şi vei fi mai mulţumit
- Noroc: 2011 îţi va aduce mai mult noroc când vine vorba de bani şi de obţinerea lor. Ai şansa să profiţi de câteva ocazii foarte bune
- Dragoste: vei avea senzaţia că nu se întâmplă nimic special legat de viaţa ta sentimentală, însă la vară te vei lăsa ispitit de către cineva

Golazo, golazo, golazo!

Golul cu care Mexicul a învins SUA în finala Copei America l-a înnebunit nu numai pe simpaticul comentator mexican, ci întreaga lume. Giovani Dos Santos, despre care am mai scris aici şi pe care l-am cunoscut personal la Barcelona, are ceva din Messi şi nu am înţeles niciodată de ce Pep Guardiola nu l-a păstrat, ci l-a vândut la Tottenham. Poate pentru că doi de Messi nu pot juca în aceeaşi echipă... Priviţi numai ce gol a putut să dea americanilor!

PS - Deci comentatorii de limbă spaniolă îmi plac la nebunie, pentru stilul incredibil în care se bucură la goluri. Ăsta e criminal şi cum îl alintă pe Chicharito Hernandez, copilul minune al lui Manchester United: "Il Chicharito! Il Chicharito, Chicharito, Chicharito! Ay, ay, ay!", ca în refrenul de la Meneaito! :))

vineri, 24 iunie 2011

Cât e şpaga, frate?

Stau pe o terasă în centrul Bucureştiului. Frumuşică... Destul de scumpă pentru amplasamentul ei, adică pe trotuarul unei străzi extrem de aglomerate... Stradă pe care se circulă cu greu, fiindcă sunt maşini parcate şi pe o parte, şi pe alta.

Pe căldura asta, singurii care se zbat sunt nişte ţigănuşi, care caută locuri goale de parcare şi îi direcţionează din mişcări ample pe şoferii care doresc să oprească. Ştiţi fenomenul... Dacă nu v-aţi lovit direct de el, măcar de la ştiri sau din articolele de ziar.

După vreo juma de oră de privit această activitate intensă, mă decid să fac nişte calcule şi să sondez puţin piaţa câştigurilor. 2 din 3 şoferi le dau şmecheraşilor ăstora bani. 5 sau 10 lei, în funcţie de cât are omu' schimbat. Ţiganii nu întind mâna, dar din priviri te obligă să-i dai ceva... Unul din trei le dă cu flit. Curajoşi tipi, dar cam puţini. Pe străduţa asta, până la un cot, dincolo de care nu mai văd, sunt parcate 75 de maşini. Deci 50 de şoferi plătesc între 5 şi 10 lei. Deci câştigul mardeiaşilor, zilnic, este:


7,5 lei (media plăţii) x 12 ore (între 8:00-20:00) x 50 şoferi = 4.500 lei


Fraţilor, deci ăştia fac 45 de milioane zilnic pe o singură străduţă din Bucureşti! Şocat după acest calcul minim, zic eu, fiindcă eu cred că sunt şi mai mari câştigurile, mă uit după aparatele de taxat ale Primăriei. Nu există! Cum, Primăria Bucureşti nu taxează parcarea în oraş? E posibil aşa ceva? Până şi în Piteşti se taxează cu 1 leu pe oră, şi mi se pare foarte civilizat pentru oamenii civilizaţi să dea 1 leu, dar să-şi ştie maşina în siguranţă. În schimb, văd panouri peste tot cu parcarea interzisă. Da, da... De parcă ar ţine cineva cont de ele.


Normal, imediat îmi vine în cap întrebarea: Frate, cât o fi şpaga lunară? Şi unde se duce, pentru ca primarul, viceprimarii, primarii de sector, Consiliul Bucureştiului şi toate organele de conducere ale Capitalei, din tot spectrul politic, să închidă ochii?


Vă daţi seama cât ar fi încasările Primăriei, dacă bucureştenii i-ar scuipa între ochi pe ţiganii ăştia împuţiţi şi ar plăti 2 lei pe oră la aparatele de taxat?


În primăvară am fost la Szeged, în Ungaria. Acolo o oră de parcare e aproape 10 lei şi, dacă nu ai cumpărat tichetul de la chioşcurile de presă, te-a luat dracu'! Poţi să-ţi vinzi maşina liniştit ca să-ţi plăteşti amenda. Ungurii te amendează cu câteva zeci de milioane bune şi dacă ai pus tichetul în aşa fel încât să nu poată fi citit bine prin parbriz! Dar stai, vorbim deja de altă ţară şi altă civilizaţie...

joi, 23 iunie 2011

Evanghelia după Jobs

O singură nedumerire am: după ce citește din Evanghelie, îi dă Shut Down și apoi le dă ecranul mirilor la pupat?

miercuri, 22 iunie 2011

Să ne tot trageți pe dreapta!

Examen de capacitate, azi, la matematică:

Se dă o mașină bună, cu acte lipsă și cu un șofer plictisit, care merge cu viteză regulamentară de la punctul A la punctul B. La mijlocul drumului, la punctul A1, șoferul este văzut de oamenii legii vorbind cu nesimțire la telefon. Să se afle suma amenzilor primite și să se calculeze numărul de zile în care conducătorul auto va sta la cozi să-și recupereze talonul de înmatriculare și plăcuțele de înmatriculare.

Ei bine, dacă școlarii ar fi avut astăzi o astfel de problemă de rezolvat, sigur șmecherașii care nu au pus în viața lor mâna pe manualul de mate ar fi fost punctați mai bine decât copiii inteligenți sau tocilarii. Asta pentru că ar fi dat un răspuns la bâză, adică exact cum s-a și întâmplat cu mine, la Costești. Polițistul respectiv a făcut bâză de Codul Rutier, s-a amuzat că nu a mai găsit niciodată un om atât de în neregulă, și i-a dat drumul! Adică mi-a dat drumul pe străzi așa, nepenalizat!

Mulțumesc Poliția Costești! Nu promit că nu o să mai fac, dar cel puțin asigurarea RCA, expirată de fix 16 zile, am s-o reînnoiesc! Când mi se aduce aminte de ea într-un mod așa de frumos, nu am cum să nu mă revanșez!