Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 21 mai 2016

Scrisoarea mea despre Mutu

"Aici mă opresc"
Știrea de azi, 21 mai, a fost scrisoarea de adio pe care Adrian Mutu a scris-o pe Facebook, scrisoare prin care și-a anunțat retragerea. La 37 de ani și după ce nu a mai reușit să joace decât 2-3 meciuri la ASA Tg. Mureș, Briliantul a spus stop. Nu mai vrea nici să prindă echipa națională pentru un ultim gol cu care să îl depășească pe Hagi, nu mai vrea nici la Dinamo, cum a promis acum 10 ani, nici în India, unde ar mai fi putut câștiga ceva bani. Gata!

"Aici ma opresc! Dupa 30 de ani! Sint chiar peste 30 de ani de cind cu un prieten in fata casei visam sa fim mari. Ies din viața de fotbalist supărat pe timp. Pentru ca e ireversibil si pentru ca 30 de ani au trecut ca o clipire. Azi mi au rămas amintirile: cu golurile, cu antrenamentele, cantonamentele, cu antrenorii, colegii, cu tristețile , cu bucuriile, dar mai ales cu suporterii. Cu romanii mei. Pentru ca atunci cind m-au aplaudat si mi-au scandat numele am simțit ca toată lumea e a mea." *
* - am păstrat mesajul original, cu ortografia și topica neschimbate

"Azi îmi caut în suflet!"
Îmi caut și eu în suflet. L-am iubit pe fotbalistul Mutu! Am fost cel mai mare fan al lui. Țin minte că la debutul lui la Inter Milano am stat cu sufletul la gură pe un post italian, ca să-l văd. Și nu mi-a părut rău. A început cu niște "urechi" pe care le-a dat unui fotbalist de la Milan, dacă nu mă înșel. Avea doar 19 ani! Apoi, după trecerea lui la Verona, i-am văzut toate meciurile transmise în țară, iar atunci când partida nu era televizată, îmi aduc aminte că urmăream pe teletext ce face și mă bucuram enorm când marca gol după gol. Fiecare venire a lui la echipa națională era o sărbătoare și pentru mine, iar golurile le sărbătoream de parcă erau ale mele.

"Nu fac acum statistici cu performanțele mele. Acestea vor ramine pentru totdeauna. Azi imi caut in suflet. Azi imi vin in minte stadioanele pline de la echipa naționala . Da joc pentru naționala tării mele a însemnat sa simt mindria aceea pe care am avut o doar atunci cind mi s au născut copiii. La imnul tării mele, acolo jos, pe gazon, cu 10 pe spate si cu banderola de căpitan pe brat , imi auzeam bătăile inimii amplificate de 1000 de ori. N-a existat pentru mine o onoare mai mare ca asta. Si va multumesc!"

"FC Argeș, începuturile"
Am crescut cu Adrian Mutu. El ca fotbalist, eu ca ziarist. Alături de mentorul nostru, Mihai Ianovschi, de la care ambii am învățat enorm de mult. Când Mutu era junior și juca pe maidanele țării, eu eram student la Jurnalistică și lucram pentru o micuță televiziune locală, Net Wire. Fiindcă titular pe postul de ziarist sportiv era un băiat mai mare, ucenicia am început-o în spatele camerei de luat vederi. Mihai Ianovschi m-a luat la zeci de meciuri, ca să îi filmez generația excepțională, cu Coman, Neaga și Mutu vârfuri de lance.
Atunci când Mutu a făcut pasul la echipa mare a lui FC Argeș, eu am fost titularizat în post. Când Mutu a plecat la Dinamo, eu am început colaborarea cu ProTV. Apoi Mutu a plecat în Italia și Anglia, eu am ieșit puțin din presă și am devenit manager la o mare companie, în alt oraș decât cel de baștină. Mutu a făcut un pas înapoi, eu am revenit în presa argeșeană.
Ne-am reîntâlnit la EURO 2008. Mutu ca mare vedetă a echipei naționale, căpitan chiar, iar eu ca ziarist acreditat. M-am bucurat pentru golul cu Italia și m-am întristat pentru penalty-ul ratat în fața lui Buffon.
Dar să revenim la FC Argeș. La începuturi. L-am cunoscut pe Adrian Mutu la vârsta de 15 ani. Un copil grăsuț, dar foarte guraliv. În 1995 am fost cu el pe stadionul 23 August, când FC Argeș a devenit campioană națională de juniori III, într-un meci cu ICIM Brașov. Am filmat tot meciul. S-a jucat înaintea celebrului Rapid - Petrolul. În dimineața zilei, am fost cu toții la plimbare prin Herăstrău, acolo unde Mihai Ianovschi a ținut ședința tehnică. Apoi ne-a plimbat cu vaporașul. În tot acest timp, Mutu a stat numai lângă mine și a făcut glume, mi-a luat camera ca să filmeze și el, mi-a cărat geanta și a pus "urechi" colegilor, în pozele pe care le făceam. Am și acum imaginile, le privesc uneori cu nostalgie.
Peste doi ani, în 1997, am repetat experiența. Din nou finală, de data asta de juniori I. Examenul copilăriei de fotbalist. Mutu era deja vedeta echipei naționale de juniori. M-a pus, pe terenul de pe stadionul 23 August, să-l filmez de jos în sus. De la nivelul gazonului. Mi-a zis că e "mare"! Tot timpul cu zâmbetul pe buze, tot timpul cu ochii să facă un giumbușluc, ceva... Era ras în cap, exact ca în perioada Chelsea, se înălțase față de acum doi ani, dar nu slăbise foarte mult. Cu toate astea, el a făcut faza prin care FC Argeș a câștigat în fața Dinamo!

A fost chemat apoi la echipa mare de Ion Moldovan. Cred că nimeni nu își amintește cum a debutat Mutu. EU DA! A intrat prin minutul 80 al meciului cu Oțelul Galați. Era 0-0. FC Argeș forța marcarea golului. La un aut din apropierea careului oaspeților, Mutu se demarcă și mingea vine către el. Ce credeți că face Mutu? Repet: debutul lui în Divizia A, 0-0, finalul meciului, nu atinsese mingea... Nebunul lovește mingea din foarfecă!!! Deci prima atingere de balon în fotbalul mare a fost prin foarfecă! Dacă nici un astfel de fotbalist nu ajunge mare, atunci eu nu știu cine mai ajunge...
Din perioada FC Argeș, care din păcate a fost scurtă, îmi mai amintesc golul de debut, la un 4-0 cu FC Bacău pe o ceață s-o tai cu cuțitul, sfidarea lui nea Gicu Dobrin, când nu a vrut să iasă de pe teren, golul la vinclu cu Steaua, din mlaștina stadionului Trivale (scor 3-2), hattrickul de la Onești și multe, multe antrenamente.
Dar poate cea mai haioasă amintire cu Mutu pe care o am s-a petrecut în studioul televiziunii în care îmi făceam emisiunea. Îi aveam invitați pe Adi Neaga, Dani Coman și Adi Mutu. Cu câteva minute înainte să intrăm în direct, Mutu ne spune un banc. Toți începem să râdem ca apucații!!! Colegul strigă la mine că în 5 secunde suntem în direct! Noi râdeam în hohote! Intrăm în direct, cadrul este pe mine. În sughițuri de râs reușesc să spun un "Bună seara!", după care par că îmi revin. Dar Mutu izbucnește din nou, de lângă mine, și toți o luăm de la capăt. Colegii mei îmi urlau că nu sunt sănătos, dar ce puteam face? Noi nu aveam reclame, pe care să le băgăm în cazuri speciale... În sfârșit, după ce ne-am potolit, mi-am cerut scuze și am spus sincer ce s-a întâmplat. A doua zi, cine credeți că ne-a urecheat, fiindcă nu am fost serioși? Mihai Ianovschi! Ca să ne învețe minte, ne-a zis că ne-a înregistrat și o să râdă de noi, când o să fim mari. Sincer, aș vrea să revăd acele imagini, Dani Coman mi-a zis acum câțiva ani că domnul Ianovschi a păstrat acea casetă!

"Am jucat pentru mai multe echipe . Toate au un loc special in viața mea.!Fc Argeș , începuturile . Apoi Dinamo, club care m-a aruncat in fotbalul adevărat . Au urmat peste 100 de goluri in Serie A si 35 pentru Echipa Naționala . Dar a fost si Fiorentina . Care are un loc aparte in sufletul meu. Va multumesc fiorentini! M-ați iubit mereu, necondiționat !" 

"N-am fost un înger, dar nici un demon"
Pe cât de mult l-am iubit pe fotbalistul Mutu, pe atât de mult l-am urât pe Mutu, cel din afara terenului. Mult timp nu credeam ceea ce citeam, că bate ospătari sau pierde nopțile prin București. Că face orgii sexuale cu Laura Andreșan sau alte ciudate. Bănuiam că sunt intoxicări de-ale jurnaliștilor. Abia când s-a certat cu Mourinho am realizat că ceva adevăr trebuie să fi fost. Chiar și așa, nu l-am suportat pe Jose mult timp după acel episod, am considerat că putea fi mai diplomat și astfel nu i-ar fi distrus cariera lui Mutu. M-am bucurat enorm când s-a căsătorit cu Consuelo și am suferit când s-au despărțit. Practic, Consuelo a fost jumătatea de care avea nevoie, insula lui de siguranță. Nu știu, poate așa am fost eu în viață: fidel, serios și cinstit cu mine și cu ceilalți și am crezut că toată lumea trebuie să fie așa.
Sunt sigur că Mutu nu regretă nimic din ce a făcut. Sunt la fel de sigur că el știe că putea să fie enorm de mare, dacă la talentul cu care l-a înzestrat Dumnezeu, ar fi avut și o viață extrasportivă exemplară. Dar, până la urmă, când tragi linia, nu poți să zici decât WTF! Ce mai contează? Și apoi, cine are dreptul să îl judece pe el? Nici pe mine nu m-ar încânta să mă judece cineva. Am greșit, am cerut scuze și am plătit. Eu am suferit, nu altcineva în locul meu.

"Cine considera ca i-am greșit , ii rog sa accepte scuzele mele. Cui m-a criticat, ii multumesc! Le multumesc jurnaliștilor . Au fost parte din povestea mea de fotbalist. Indiferent in ce fel, indiferent cum. Multumesc tuturor pentru tot! N-am fost un înger, dar nici un demon. Am fost eu, Adrian Mutu!
Va mulțumesc din suflet!
Adrian Mutu"
Și eu îți mulțumesc, Adrian Mutu! Amintirile mele cu tine o să-mi hrănească sufletul până la adânci bătrâneți. Sunt mândru că i-am cunoscut, le-am strâns mâna, am fost prieten și îi respect pe cei trei mari fotbaliști pe care i-a dat Piteștiul: Dobrin, Mutu, Jean Barbu!

** - Toate datele statistice pe care le-am scris în acest articol au fost din memorie. Poate am greșit câte ceva. Îmi era simplu să caut pe google și să ofer date exacte. Am preferat să vă spun varianta de care mă bucur eu, scoasă din folderele ascunse ale creierului meu.

sâmbătă, 14 mai 2016

CFR-ul și ofertele: 25% discount și 35 km în plus

Zilele trecute am avut parte de o aventură pe cinste cu CFR-ul, care s-a gândit să condimenteze un pic drumul cu trenul, oferindu-mi un Escape Room autentic: scapă din vagon dacă poți și dă-te jos la gara din Pitești! Ca orice novice în jocurile de evadare, am eșuat! Astfel că am coborât din tren abia la Stâlpeni, la "decât" 35 km de Pitești!!!

Vineri 13 (mda, era normal să se întâmple, oare de ce mă mir) mă hotărăsc eu să las mașina acasă și să trag o fugă la București cu trenul. Nu am mai mers cu trenul în România decât o singură dată în ultimii 18 ani (de când am terminat facultatea), așa că mi s-a părut interesant să redescopăr farmecul călătoriei pe calea ferată. În plus, aveam treabă fix în centrul Capitalei, la o oră la care traficul este imposibil, așa că alegerea de a lua metroul de la Gara de Nord dus-întors mi s-a părut a fi cea mai bună variantă.

M-am bucurat că am scăpat ieftin și (teoretic) rapid, dar am sfârșit prin a ajunge acasă cu 4 ore întârziere față de ora planificată. Oare la ce mă puteam aștepta de la CFR? Și vina este numai și numai a lor! La biletul de întors nu mi-a specificat nimeni că la Golești, din două vagoane, unul o ia către Pitești și celălalt către Câmpulung! Și eu am avut ghinionul să călătoresc în cel care o ia spre Câmpulung, astfel că m-am trezit la Stâlpeni! Cum s-a ajuns aici, dacă eu aveam bilet spre Pitești, nu înțeleg! Degeaba a încercat să dea Nașul vina pe mine, că nu am fost atent să schimb vagonul la Golești... Păi am primit vreun Manual cu Instrucțiuni și nu l-am citit, sau ce? De unde să visez eu că cele 20 de minute petrecute la Golești sunt pentru detașarea vagonului în care trebuia să fiu eu? Nu mai spun, că datoria Nașului era să întrebe la modul general dacă este vreun călător care merge la Pitești, nu să-l lase să coboare la Stâlpeni și de-acolo să se descurce cum o putea el mai bine...

Privind retroactiv, drumul acesta cu trenul mi s-a părut ca o succesiune de dușuri reci-calde, reci-calde... Cu ochiul liber se vede că CFR Călători a schimbat câte ceva în modul de a face transport, dar multe (mentalități, promovare, prezentare, servicii) au rămas la stadiul de acum 25 de ani.

Prima impresie pe care am avut-o a fost negativă. Am intrat pe site-ul lor și am vrut să văd cât costă biletul și, eventual, să mi-l iau online. Site-ul e de o absurditate gravă! Ca să îți configurezi un traseu dus-întors trebuie să îți faci cont, să te înregistrezi!!! Ce dracu o însemna asta, fiindcă nu am avut curiozitatea... Paginile ți se deschid una peste alta, online nu poți să faci nimic altceva decât să afli ora la care ai putea să pleci spre București.
BILĂ NEAGRĂ: SITE-UL E VARZĂ

Buuun... Zic "Lasă, mă, că mă duc direct acolo și îmi iau bilet". Mi-era un pic frică de mirosurile de navetiști și de aurolacii din gară, dar din fericire am scăpat. Mai mult decât atât, am rămas impresionat de faptul că biletul nu mai e un simplu bilet, ci e o adevărată oportunitate de a alege cea mai bună variantă. Aici trebuie să remarc faptul că cineva deștept a împrumutat din strategiile de vânzare ale companiilor feroviare din străinătate. Pe lângă oferta clasică de bilet dus și bilet întors (cum era pe vremuri), acum ai posibilitatea de a alege un bilet dus-întors cu reducere semnificativă dacă preferi același tip de tren (InterRegio, de exemplu), ai discounturi pentru grupuri, pentru categorii de persoane (elevi, studenți, pensionari, persoane cu handicap etc), ai discount pentru weekend sau diferite reduceri pentru tichete achiziționate din timp (chiar și cu o lună înainte). În plus, dacă alegi varianta cu dus-întors cu același tip de tren, nu mai trebuie să stai cu grija că pierzi trenul la întoarcere! Eu, de exemplu, aveam întoarcere de la 16:30, dar dacă nu ajungeam la el, puteam lua trenul de la 17:30, pe cel de la 18:30 sau orice alt tren București - Pitești până pe 6 iunie!!! Iar cireașa de pe tort este prețul: 32 de lei! Ieftin ca braga!
BILĂ ALBĂ: TICHETELE IEFTINE ȘI BUNE

Din nou buuuun... Fiindcă timpul îmi permite și vreau să fac din această călătorie, una de neuitat, traversez strada până la Mec și îmi iau un Apple Pie cu ceai din ierburi și miere, iar pentru drum, un Caramel Macchiato. Le savurez pe terasă, apoi mă îndrept agale spre gară.

Am timp să trag cu ochiul și la noua gară, care arată bine fiindcă e nouă, dar impresia mea este că seamănă cu Piața Ceair. Și ea a fost frumoasă când a fost nouă, dar după ce au intrat vandalii în ea, a ajuns ca un WC public și pe dinafară, dar și pe dinăuntru. Părerea mea este că trebuia păstrată vechea gară, care oricum era un fel de monument istoric, dar renovată la standardele actuale. De ce toate orașele lumii au gări dintr-acestea vechi, dar cu facilități moderne și numai noi trebuie să trântim o construcție futuristă? Mă rog...
BILĂ ALBĂ: ACOMODAREA

Intru în tren. Săgeata albastră, deci ceva fin. Sunt doar două vagoane, semn că nu prea mai circulă lumea cu trenul, acum preferă coșciugele alea de maxi-taxi, conduse de șoferi idioți care au o mână ocupată cu vorbitul la telefon și cealaltă mână ocupată cu ținutul și număratul banilor. Îmi găsesc repede locul. Mai greu a fost să identific Vagonul 1. Pe bune! Nu scrie nicăieri care e Vagonul 1 și care e Vagonul 2! Bine că nu sunt vreo 10... Scaunul e deja fotoliu, e foarte elegant. Arunc un ochi la vagon. E spațios, e modern, compartimentarea este futuristă, scaunele sunt așezate în toate pozițiile posibile: cu fața, cu spatele, laterale, față în față, banchete clasice, etc... Bine că au dispărut cușetele vechi, acele compartimente oribile unde mai mereu aveai ghinionul să nimerești lângă vreun sconcs.
BILĂ ALBĂ: VAGONUL

Mă așez confortabil și aștept să pornească trenul. Dau să pun Caramelul într-un spațiu special pentru lichide. Mă uit stânga-dreapta, față-spate, nimic! Pfuai! Trebuie să stau cu paharul fierbinte în brațe și cu sticla de apă între picioare tot drumul. Soarele îmi bate direct în cap, dau să trag perdeaua... Care perdea? Nu mai există perdele! Măsuță, nu, loc pentru gunoi, unde să arunc ambalajul de la ciocolată, nu! A dispărut tot, băi fraților!
BILĂ NEAGRĂ: LIPSA ACCESORIILOR

Drumul e același pe care îl știam, nu are rost să comentăm, fiindcă e greu să pui un coș de gunoi în vagon, ce să mai speri la modernizarea șinelor... Până și gările sunt aceleași halte triste, îmbâcsite și pline de melancolii negative. Întârzierile sunt Marcă Înregistrată CFR. Nu pot nici acum să înțeleg de ce, circa 25-30 km în județul Argeș s-a circulat cu maxim 5 km/h!!! Nu pot să înțeleg și pace! Nu mai zic de gafa pe care au făcut-o cu trimisul meu la Stâlpeni!
BILĂ NEAGRĂ: DRUMUL CU ÎNTÂRZIERI

Din ce am observat, CFR-ul rămâne modul de transport preferat de navetiști și studenți. Una peste alta, nu e rău să tragi o fugă cu trenul la București, din când în când, dar trebuie să fii foarte atent să nu te trimită ăștia la Câmpulung sau Curtea de Argeș, cu toate că tu ai luat bilet spre Pitești. Înarmează-te cu răbdare și tutun și poate totul va ieși bine. În cazul în care iese rău, măcar să ne distrăm cu Kamikaze, cu Absolut toate glumele despre întârzierile CFR.