Faceți căutări pe acest blog

luni, 30 noiembrie 2009

În amintirea verii călduroase...



He, he, încă n-a venit frigul, aşa că îmi fac de cap. Deşi asta ar fi o melodie de ascultat la gura sobei, e bună şi acum, pentru că am auzit că se va răci vremea la sfârşitul săptămânii. Cum-necum, Chilling My Soul este o descoperire recentă şi o revelaţie, în acelaşi timp. Când am auzit-o la radio, pariam că e o melodie străină, dar de fapt este cântată de DJ Rynno & Sylvia.

Chilling My Soul
Sparkling water slowly dripping on my face
Sky is shining with the summer's sweet embrace
Sun is rising giving me another day
And all the rain has gone away

And I feel that
I can fly around the world
I'm feeling love chilling my soul
And I feel alive

Butterflies are floating in the mountain breeze
Flowers blooming in my hair and all the trees
Everywhere the nature is coming to life
Gone is the night, here come's the light

And I feel that
I can fly around the world
I'm feeling love chilling my soul
And I feel alive

Once Upon A December



Decembrie, câh! Începe iarna, s-a dus cu soarele, de-acum o să îngheţăm de frig. E una dintre lunile nesuferite ale anului, noroc că se întâmplă destul de multe lucruri şi trece timpul mai repede. De altfel, ca să uit de geamuri îngheţate, ger, nas roşu şi mâini degerate, îmi caut fel şi fel de portiţe prin care să evadez într-un decembrie de poveste, unic!

Visurile mele din nopţile geroase sunt acompaniate întotdeauna de o coloană sonoră extraordinară, care îmi unge sufletul. Zi de zi am să încerc să vă ofer o mică parte din sufletul meu, şi am să încep cu o minunată piesă de pe soundtrack-ul filmului de desene animate Anastasia: Once Upon A December. Înainte de a da play, scoateţi la imprimantă versurile, luaţi o ceaşcă de ceai fierbinte lângă voi şi imaginaţi-vă un peisaj alb, de iarnă autentică...

Once Upon A December
Dancing bears, painted wings
Things I almost remember
And a song someone sings
Once upon a December.

Someone holds me safe and worm
Horses prance through a silver storm
Figures dancing gracefully
Across my memory.

Far away, long ago
Glowing dim as an ember
Things my heart used to know
Things it yearns to remember.

And a song
Someone sings
Once upon a December!

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Barca sau Real?

Sunt mare fan al ambelor echipe şi de fiecare dată El Clasico îmi provoacă o plăcere imensă, indiferent de deznodământ. Este probabil singura confruntare în care las orgoliile şi simpatiile la o parte şi mă bucur de spectacol. Şi se anunţă mare spectacol, pentru că Realul are de răzbunat acel incredibil 2-6 din ultimul joc! De-aia au şi redevenit galactici, de-aia au investit aproape 300 de milioane de euro într-o singură vară!

Acum, singura îngrijorare constă în probabila absenţă a unora dintre fotbaliştii mei favoriţi: Zlatan Ibrahimovic şi Lionel Messi vs Cristiano Ronaldo şi Ruud Van Nistelrooy. Din fericire Ronaldo a revenit în meciul din Liga Campionilor, dar s-a văzut că e nerefecut. Sper să nu lipsească idolul meu Zlatan, în rest, fie ce-o fi...

Odată şi-odată tot am să văd El Clasico pe viu! M-am jurat şi sper să mă ţin cât mai curând de cuvânt...

Au câştigat cei de la FC Argeş?

M-am uitat la prima repriză a meciului de azi, FC Argeş - Arieşul Turda 1-2, după care am plecat pentru o jumătate de oră să rezolv o treabă. În mod normal, nu mi-aş fi întrerupt vizionarea partidei, dar mi-am dat seama imediat că e ceva necurat la meciul ăsta. Nu pot fi păcălit aşa uşor de cei care încearcă să păcălească fotbalul!

Am intuit imediat că este posibil ca unii dintre jucători să fi jucat la pariuri propria echipă. Bineînţeles că nu am nicio dovadă, doar cred că aşa a fost după lentoarea și plictiseala din teren. Am revenit în faţa televizorului prin minutul 75 şi scorul era 1-1. E clar, mi-am zis, au pariat pe X, fiindcă egalul are cote destul de mari, plus că nici nu ar risca foarte mult poziţia în clasament. Numai că în prelungiri, oaspeţii au scos un 11 metri, pe care l-au şi transformat!

Chiar să fi mizat piteştenii pe 2? Sigur, în retur pot să revină în forţă, sunt de departe cei mai buni din serie, dar parcă e greu de crezut că au jucat pentru victoria Arieşului. Aşa că: au câştigat sau nu cei de la FC Argeş?

vineri, 27 noiembrie 2009

Înscenarea


Mai sunt cinefili pe lângă mine? Dacă da, îi rog să rememoreze extraordinarul film al lui Barry Levinson, Wag the Dog (Înscenarea), cu magistralii actori Dustin Hoffman şi Robert De Niro în rolurile principale. Am făcut trimitere la sinopsisul de pe cinemagia.ro, dar dacă nu aveţi chef să îl citiţi, vă fac eu o recenzie din memorie (sunt totuşi peste 10 ani de când l-am văzut): campanie electorală în America... Oamenii preşedintelui sunt disperaţi că presa se apucă să disece un sexgate care-i mănâncă procentele şefului statului mai rău ca o rozătoare enervantă o felie de caşcaval, aşa că inventează repede un război în Europa de Est, parcă în Albania. Ca să fie credibil, războiul trebuie pigmentat cu imagini de front, dar de unde imagini, fiindcă nicăieri pe glob nu e conflict armat. Şi atunci e adus un mare regizor de la Hollywood (Dustin Hoffman), care împreună cu echipa sa creează un război incredibil de credibil! Omu' e atât de inspirat încât, prin trucurile cinematografice specifice, atinge şi coarda sensibilă a americanilor, cu simboluri şi melodii care rup lacrimi de sânge din ochii oamenilor de rând!

Mai are rost să explic de ce am scris acest post şi de ce am făcut referire la filmul Înscenarea? Am tot spus că nu mă interesează politica şi campania pentru prezidenţiale. Am tratat la mişto alegerile fiindcă, la rândul meu, am fost tratat la mişto de politicieni ani de-a rândul, exact în perioada în care, tânăr fiind, ar fi trebuit să fiu sprijinit de stat pentru a mă forma ca om. Cine vrea, am să detaliez, poate la o cafea, fiindcă e mult de povestit... Am fost criticat de Geocer chiar pe blogul meu că îmi pun copilul să voteze în locul meu, nesesizând de fapt scârba oribilă pe care o am faţă de clasa politică. Ei bine, mârlănia din seara asta (trucajul de doi bani şi înscenarea mişelească ce i s-a făcut preşedintelui) m-a făcut să mă decid să merg la vot. O să votez cu BĂSESCU şi am să-i trag o mare flegmă lui geoană! Nu lui neapărat, ci comuniştilor şi securiştilor din spatele lui.

PS - Nu mă mai repet, pun cu copy/paste comentariul postat la Geocer pe blog cu privire la filmul fantomă.
Canguru' spunea
Am vreo 8 ani de televiziune si am lucrat cu programe mai mult sau mai putin sofisticate. E un trucaj prost, foarte prost facut! Cu Adobe Premiere (care genereaza miscare) şi Adobe Photoshop (care editeaza fotografii), pe care le si am instalate pe laptop, te fac George sa bei şpriţ in loc de bere, cu Elena Udrea afumandu-te, nu Oana! E jalnic! La banii mogulilor puteau sa plateasca un specialist de la Hollywood, care ar fi facut ceva muuuult mai credibil.

miercuri, 25 noiembrie 2009

Copiii votează candidaţi trăsniţi

M-am hotărât, mă duc la vot, la turul II! De fapt, ca să fiu sincer, merg obligat-forţat! Şi nu voi vota eu, ci colocatara de cabină, don'şoara Erika!

Ce credeţi că-mi spune fie-mea azi, după ce o iau de la grădi? "Tati, sper că n-ai votat cu Crin Antonescu"! Fraţilor, deci problema e groasă dacă au ajuns şi ţâncii de 5-6 ani s-o dezbată la grădiniţă! "De ce, tati?", întreb eu... "Că e nesuferit". "Păi cu cine ai fi vrut să votez?". "Cu Băsescu"! "Cu cine, cu beţivu' ăla?", moment în care, la volan fiind, primesc o palmă direct peste faţă! Ştiam eu că politica naşte pasiuni nebănuite, dar nici chiar de la vârsta asta!

Încerc eu să-i explic că-mi place de Băse doar când face hă-hă-hă , când apare alături de Elena blondă şi Elena brunetă şi când se ameţeşte de la şpriţ, dar pentru asta nu merită să mă deranjez să-l votez, aşa că fie-mea îmi zice direct: "Lasă că-l votez eu"! "N-ai voie tu să votezi, abia când o să împlineşti 18 ani", îi fac eu educaţie civică, la care ea-mi răspunde franc: "Păi Da...a (prietena ei de la grădi) a votat! Vreau şi eu să votez"!

Ce credeţi că a făcut fraţilor un părinte, foarte responsabil, aşa ca mine...? A intrat cu fetiţa în cabina de vot şi acolo a lăsat-o pe aia mică să pună ştampila pe Băse! Şi cum nu-mi place să mă las mai prejos, o să fac şi eu la fel!

Acum pe bune, ar fi chiar haios ca Ianţu să facă în perioada asta o emisiune "Copiii spun lucruri trăsnite" într-o grădiniţă! La câte au auzit acasă de la părinţi sau bunici despre alegeri, băseşti, prostănaci, ilici şi patrici, cred că am face burtă de râs de la ce ar da picii din ei!

Urziceniul joacă fotbal de Playstation

Ce meci a făcut în seara asta Unirea Urziceni! Ce victorie imensă a obţinut această mini-echipă cu suflet mare! 1-0 cu Sevilla şi 8 puncte strânse în Liga Campionilor, iată nişte performanţe pentru care e obligatoriu să ne scoatem pălăria! Să-i aplaudăm pe aceşti luptători exemplari şi pe acest mare antrenor, Dan Petrescu!

Mă uit de ani şi ani la fotbal şi sunt uimit de rigoarea tactică a acestei formaţii! Unirea Urziceni e o echipă perfectă, poate singura din Europa alături de FC Barcelona! Este gruparea care joacă fotbalul de manual, şi acest lucru i se datorează numai lui Dan Petrescu! Este singura echipă de fotbal pe care o văd că respectă 100% toate sarcinile din manualul de bază al acestui sport. Din primul şi până în ultimul minut vezi fotbalişti care scot mingea la margine, fac presing, se dublează la posesia adversarului, regrupare şi plecare pe contraatac, pasă lungă pe atacant şi deviere, faze fixe perfect construite, cu oameni care atacă toate punctele posibile (linia de 6 metri, colţurile careului mic, punctul de la 11 metri)... Nimic nu lipseşte din jocul Unirii, şi dacă la toate acestea se adaugă şi o muncă teribilă şi dăruire până la epuizare, iată cum se scot rezultate pe bandă rulantă! Nu glumesc deloc, dar dacă în locul fiecărui jucător al Urziceniului s-ar afla un fotbalist puţin mai bun, mai talentat, mai motivat, mai pregătit, atunci această echipă ar câştiga lejer Liga Campionilor! Unirea practică fotbalul perfect, fotbalul de Playstation!

Acum un an, prin octombrie, am anticipat pe acest blog că Unirea Urziceni va fi noua campioană a României. E prea organizată de un antrenor perfect.

luni, 23 noiembrie 2009

Băsescu l-a înjurat de mamă pe Geoană!

Din ce în ce mai cosmopolită parcarea mea preferată, cea de la Alcadibo! Îmi place acolo pentru că găsesc loc mai mereu, mă pot învârti în oraş fără a mă îndepărta prea tare de maşină şi deja le-am învăţat pe taxatoare, astfel că plătesc o oră şi stau două sau mai multe chiar...

Pe lângă angajatele Primăriei, te iau în primire, imediat după ce parchezi, ţigăncile şi nişte bătrânici care încearcă să-ţi vândă orice. Deci faza e în felul următor: găseşti un loc, parchezi şi îţi cauţi prin maşină câte ceva pe care să le iei cu tine: o carte, cheile, telefoanele, portofelul, mă rog, ce ţii pe lângă tine în mers. Nici nu apuci să deschizi portiera, că auzi:
- "Frumushelule, n-ai o ţigară, să-ţi trăiască familia?".
- "N-am, că nu fumez!".
- "Ia stai ochişorule să-ţi zâc un secret, nu sta aşa mare, că am să-ţi spun ceva important!".
- "Păi cum să stau fă, că sunt mare din naştere, nu mă mai faci tu mic"
- "Eşti norocos, mânca-ţi-aş, uite ce-mi zâce mie..."
- "Sunt ghinionist că te-am întâlnit pe tine" (probabil înjurături din partea interlocutoarei)
Nici nu scap bine de balaoaică şi sunt luat în primire din nou, de data asta de o bătrânică sau două, după caz:
- "Nu vă supăraţi, vreau să vă întreb ceva"
- "Ştiu problema dvs., dar nu cumpăr"
- "Ştiţi, de data asta am nişte goblenuri frumoase, făcute de..."
- "Nu atârn carpete pe pereţi. (cam nesimţit, dar asta e...) Săru'mâna, la revedere!"
Şi în final:
- "Bună ziua, domnu'! O oră sau mai mult?"
- "O oră."
- "Vă mai schimb? (un leu de hârtie cu două monede de 50 de bani, ca să bagi în aparat)".
- "Nooo".
La întoarcere, dintre toate dai doar de ţigănci, altele, normal, dar dacă eşti abil şi te sui rapid în maşină, scapi de ele!

PS - Care e legătura dintre titlu şi articol? Ştiţi că eu nu fac politică şi nu mi-am consumat energia zilele astea enervându-mă ca voi, sau agitându-mă pentru unul sau altul, dar dacă toate blogurile sunt pline de postări politice, măcar cu titlul să fiu şi eu la înălţime!

duminică, 22 noiembrie 2009

Cărţi şi politică la Librăria Mea

Suntem din ce în ce mai mulţi şi mai buni! Vineri seara ne-am întâlnit la Librăria Mea din nou la o/un cafea/ceai/bere/suc... Pe lângă cei ce pare să formăm un grup sudat, Oana, Ioana, Raluca, Ema, Geocer, Adi şi eu, au mai venit de data asta Sorin, Dan Badea, Alin şi, nu în ultimul rând, Mişu. Pentru mine a fost chiar o surpriză plăcută prezenţa lui Mişu, deoarece cred că eram singurul jurnalist din Piteşti care nu-l cunoştea personal, deşi ambii suntem în presă de ani buni. De foarte mult timp doream să-l cunosc, pentru că am auzit în toţi aceşti ani "Mişu în sus, Mişu în jos", numai cuvinte de laudă, dar eu nu-l ştiam decât din articolele sale. Ei bine, tot ce se spune despre el e adevărat: e foarte "de gaşcă", e spiritual, citit, inteligent şi ţine la glume.

De data asta am avut ca temă Indicii Anatomice, carte scrisă de Oana Stoica-Mujea, prietena noastră din clubul de lectură. O poveste fascinantă despre mai multe crime oribile care au speriat liniştitul oraş Satu Mare, o anchetă inedită pentru Poliţia română, dusă de o inspectoare tânără şi ambiţioasă, dar cu unele probleme psihice şi de adaptare, plus un deznodământ cu totul şi cu totul neaşteptat, aşa cum îi stă bine unui roman poliţist. Oana a fost copleşită de felicitări, dar şi de întrebări privitoare la personaje, majoritatea reale, sau la acţiune.

Cum era de aşteptat, mai mult am vorbit de politică decât de cărţi! La naiba! Presimt că peste două săptămâni vom face la fel, fiindcă ne vom afla tot într-o vineri dinainte de alegeri, de data asta înainte de turul II. Asta, cu toate că avem de citit două cărţi: Adam şi Eva, de Liviu Rebreanu şi Foamea, de Knut Hamsun. Mai multe, inclusiv poze, la Raluca pe blog!

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Ziarişti şi presă de doi lei

E oribilă presa din ziua de azi! E chiar mai hidoasă decât pe vremea comuniştilor, şi credeţi-mă că ştiu bine ce spun, fiindcă în ultimul timp am răsfoit arhiva mai multor ziare de tristă amintire. Frate, chit că era propagandă 99,99%, dar măcar ştirile şi articolele erau pozitive! Azi e nenorocire! Se caută can-can-ul şi scandalul cu orice preţ. Iar articolele sunt scrise în bătaie de joc, numai ca să fie vizibile şi să vândă!

Iată cum a fost tratată informaţia că echipa naţională de fotbal a României a rămas în a doua grupă valorică pentru tragerea la sorţi a grupelor preliminarii ale Campionatului European din 2012, o informaţie făcută publică de UEFA şi care ar fi trebuit să ne bucure! Să răsuflăm uşuraţi că scăpăm de adversari tari, precum Serbia, Slovacia, Danemarca sau Grecia (calificate la Mondialul din 2010)... O ştire pozitivă, deci... Absolut toate canalele media au dat-o ca un eşec!: "România, pe ultimul loc", "Ultimii din Europa", "România, codaşa urnei a doua" şi altele... E adevărat că Naţionala a prins ultimul loc al urnei, dar e o mare realizare, nu un eşec! Ori e prostie, ori e inconştienţă, ori e je m'en fiche-ism (ca să nu zic băgare de p..ă), ori e rea voinţă....

De vină e în primul rând calitatea jurnaliştilor, dar şi mârlănia redactorilor şefi. Foarte puţini ziarişti mai sunt azi şcoliţi "ca la carte", teoretic şi practic. Redacţiile s-au umplut de analfabeţi şi de persoane slab pregătite şi uşor manevrabile. Redactorii şefi au uitat complet deontologia şi copiază în orice împrejurare, chiar şi inutilă, falsul succes de piaţă: scandalul, exagerarea la limită cu minciuna şi grosolănia. Eu unul nu mai cumpăr ziare de cel puţin un an, de scârbă. Nici măcar pe cele de sport... Sursele mele de informare au rămas internetul şi televiziunea (doar ProTV şi TVR, că restul sunt aservite intereselor). Iar pe plan local, Argeş TV şi prietenii ("Frăţioare, ce mai ştii de...")

vineri, 20 noiembrie 2009

Copii sau preşedinte?

Astăzi, 20 noiembrie, se sărbătoreşte în întreaga lume Ziua Copiilor la McDonald's. Fundaţia Roland, care aparţine lanţului de restaurante american, strânge în această perioadă bani pentru a-i ajuta în diferite moduri pe micuţii aflaţi în suferinţă, sau cu o viaţă dificilă. Timp de o săptămână, Mac-ul donează câte 1 leu din valorea fiecărui meniu Happy Meal Fundaţiei, o altă sursă de bani fiind la îndemâna tuturor: puşculiţa care se află lângă casele de marcat.

În perioada asta am fost zilnic la Mac, fiind solidar cu campania. Aici se poate vedea forţa grupului, ajutând fiecare cu câte un pic pentru binele copiilor amărâţi din întreaga lume, nu mergând la vot şi punând ştampila pe un rahat de candidat. Mor de nervi când mi se reproşează că de ce nu mă duc la vot, că sunt un inconştient, ba chiar am fost şi jignit de cineva care nu mai avea argumente cu care să mă combată! Vezi Doamne, votul meu contează! Contează pe dracu'! Se pişă toată lumea pe votul meu, fie că-l dau, fie că nu-l dau şi intru în spectrul celor indiferenţi!

Dacă vrei cu adevărat să te simţi util în lumea asta, ajută pe cineva aflat în dificultate, implică-te în campanii umanitare sau donează sânge. Eu zilele astea le-am făcut pe toate. Nu mă interesează să votez! Am altceva mai important, civic, de făcut. Duminică mă voi duce la McDonald's din nou şi am să ajut, cu "votul" meu, încă un copil!

joi, 19 noiembrie 2009

2 în 1

Azi am terminat de citit o carte, iar diseară mai termin încă una. Săptămâna asta am mers la "două capete", lecturând în paralel Fluviul întunericului, de James Grady şi Indicii anatomice, de Oana Stoica-Mujea. Încă un experiment reuşit, după cel din vară despre care am mai scris, citirea unei cărţi în hypermarket! Nu aş fi crezut că e posibil să alternez două poveşti total diferite, scrise în stiluri diferite, dar s-a dovedit a fi ca şi cum m-aş uita la televizor. Ştiţi cum e, după terminarea unei emisiuni, sau în pauza publicitară, schimbi programul pentru a trece în alt registru.

Fluviul întunericului este o carte extrem de bine scrisă, foarte bine documentată, care prezintă ultimele zile din viaţa unui fost agent CIA. Retras demult din activitate, într-un moment de beţie, Jud Stuart omoară stupid pe cineva, căzând de la etaj peste el! Cu toate că reuşeşte să se sustragă de la locul incidentului, Jud intră în panică şi apelează un jurnalist şi scriitor cu legături vechi în CIA. Telefonul, urmărit, trezeşte suspiciuni la Washington exact în momentul în care Billy Cochrain preluase conducerea serviciului, astfel că la Los Angeles e trimis un agent important să facă lumină. Şi va face rahatul praf, cu toate că are pe mână sute de mii de dolari pentru mituiri şi cumpărări de informaţii, plus toată logistica posibilă şi imposibilă.

Dar cartea nu se învârte în jurul evenimentului, ci în jurul personajului principal. Ascuns într-un bârlog călduţ, în aşteptarea Poliţiei şi CIA-ului, Jud rememorează faptele sale de vitejie. Asemenea lui Forrest Gump, care a dat mâna cu patru preşedinţi, Jud pare a fi fost agentul no.1 în istoria CIA, pentru că a participat la cele mai răsunătoare acţiuni ale CIA: afacerea Watergate, operaţiunile din Teheran sau Saigon, raiduri în teritorii din Kurdistan, URSS, Indonezia şi altele... O mulţime de flash-back-uri interesante care ne poartă prin momentele importante ale istoriei serviciilor secrete americane.

Mi-a plăcut foarte mult la autorul James Grady portretizarea personajelor, îmbinarea ficţiunii (pentru că e greu de crezut că Jud Stuart a existat cu adevărat) cu evenimente reale, trecerea main-eventului în plan secund şi modul în care sunt evocate faptele de vitejie ale eroului. O carte de citit!

Despre "Indicii anatomice" o să povestesc mâine, fiindcă o să ne întâlnim la clubul de lectură cu autoarea, Oana Stoica-Mujea, şi vom obţine mai multe informaţii direct de la sursă!

miercuri, 18 noiembrie 2009

Ce creştem, aia avem!

Mutu bea şi sfidează pe toată lumea atunci când vine la convocările Naţionalei... Cristea se duce în club şi stă până la 3 noaptea înaintea unui meci decisiv al României... Săpunaru se îmbată în avion şi se ia la bătaie pe aeroport cu antrenorii săi de la lot... Patru "tricolori mici" joacă poker pe bani în cantonamentul echipei naţionale de tineret... Sunt doar patru abateri grave care au avut loc în scurt timp la echipa naţională de fotbal! Câte altele mai micuţe or mai fi fost în această perioadă? Câte nenorociri or mai fi făcut şi cu alte ocazii, dar nu au mai ajuns la urechile presei? Uite de-aia nu o să avem niciodată fotbal competitiv pe plan internaţional!

Totul pleacă de la juniori. Copiii sunt prost crescuţi şi needucaţi, iar nesimţirea lor se maturizează odată cu înaintarea în vârstă. Cel mai recent exemplu l-am avut ieri, când am fost să discut cu unul dintre antrenorii de la Centrul de Copii şi Juniori al lui FC Argeş. Eram în biroul lui, birou care este şi vestiar, şi magazie, de toate... O grupă de copii, cam de 10 ani, se pregătea să iasă pe teren la antrenament. Au intrat câţiva puştani să ceară 2-3 mingi, iar dl Silvăşan le-a spus să ia mai multe, să ia şi pompa, pentru că apoi nu vrea să mai fie deranjat. Copiii au luat trei mingi, dar n-au luat pompa. Apoi, după ce am început noi discuţia, un puştiulică a tot intrat: ba a luat pompa, ba a adus-o înapoi, ba a adus o minge şi a căutat alta în sac, ba a returnat mingile... A intrat şi a ieşit de vreo 4-5 ori! Fără jenă, fără să-şi ceară scuze... Pe mine şi pe dom' profesor nu ne-a deranjat, pentru că aveam o discuţie liberă, chiar ne amuzam pe tema tupeului puştiului. Dar cât de lipsit de educaţie să fii să deranjezi nişte oameni maturi? Eu când eram copil nici nu ridicam privirea în sus la profesori sau antrenori! Bine, adevărul e că nici nu am ajuns fotbalist, poate e şi una dintre explicaţii.

Aşa că a avut mare dreptate Răzvan Lucescu, atunci când a fost întrebat de ce nu îl struneşte pe Mutu. "Sunt cumva primul lui antrenor? Sunt antrenorul lui de la juniori?". Aşa este, caracterele se formează acasă, dup-aia la juniori. Nu-i bai, Mihai Ianovschi a scos un mare fotbalist din el, ăsta a fost şi ţelul lui, dar nu a reuşit să-l şlefuiască pe Briliant şi în comportament...

luni, 16 noiembrie 2009

S-a dus cafeaua mea de la prânz

După mai multe ore de alergat cu diverse probleme, m-am îndreptat către McDonald's-ul din Centru, cu gândul de a bea o cafea. Şi, bineînţeles, să mănânc ceva, deşi mereu îmi spun că nu e cazul să bag atâtea calorii în mine... Din nefericire/fericire, restaurantul era închis! Şi nu numai atât: era gol-goluţ, fără mese, fără mobilă, nimic!

Cine ştie ce s-a întâmplat cu McDonald's-ul nostru?

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Efectul 300

Am luat Men's Health de luna asta, cu Gerard Butler pe copertă. E un actor care-mi place, am mai scris pe blog despre el. Gândeşte sănătos, duce o viaţă sănătoasă, face filme bune şi arată foarte bine la vârsta lui. Mă rog, articolul nu e ceva extraordinar, nici măcar un interviu cu el nu e, dar am reţinut o chestie interesantă pe care a spus-o. "Când ieşi de la filmul ăsta (300 - Eroii de la Termopile), eşti gata să mori pentru prietenii tăi şi pentru ţară. Dacă e cazul, ai fi în stare să te lupţi şi să ucizi pentru locul tău de parcare"! Super, şi eu m-am simţit mai bărbat după ce am văzut prima oară 300, dar bine că nu m-a enervat nimeni, fiindcă e posibil să fi luat o mamă de bătaie =)).

L-am văzut recent în The Ugly Truth, cu Katherine Heigl. A jucat rolul unui misogin dulce cu vocabular colorat şi cu insinuări la limita hărţuirii sexuale, genul acela de bărbat pe care femeile l-ar lua la bătaie în primele 5 secunde, după care l-ar îmbrăţişa şi l-ar sufoca într-o partidă de sex nebun!

Au fost în film nişte faze memorabile, citez din memorie: "De când nu ai mai ciufulit bârzoiul?", o întreabă el pe Katherine Heigl la un moment dat. Ea, roşie toată, îi dă de înţeles că nu a făcut niciodată chestia aia ruşinoasă, deşi nu pare prea sinceră... "Dacă tu nu vrei să faci sex cu tine, de ce ar vrea Colin?", i-o zice Gerard Butler! Care mai are în film şi alte replici nesimţite, cum ar fi: "Thanks for comming tonight" (cunoscătorii limbii engleze ştiu ce spun), "Noi ne îndrăgostim de ţâţele şi fundurile voastre" (atunci când ea îi spune cum ar trebui să arate bărbatul ideal), "Mulţumeşte-i pisicuţei pentru mine" (referindu-se la altă pisicuţă decât cea cu blană)...

Apropo de filme, aștept să vină la CinemaCity The Rebound, cu Catherine Zeta-Jones. Nu ştiu de ce încă nu e în program la Piteşti, fiindcă am citit că premiera a avut-o mai demult la Bucureşti...

Urăsc zilele scurte!

Poate că n-ar mai trebui s-o spun, fiindcă am rezolvat problemele care m-au enervat peste zi... Noroc că am prieteni influenţi şi o şcoală de presă care m-a pregătit pentru viaţă mai bine decât pe mulţi dintre compatrioţii mei!

Vinerea e zi scurtă, toată lumea ştie asta! E atât de scurtă încât angajaţii de la stat sau de la particular nici nu te mai bagă în seamă! Mi s-a întâmplat vinerea asta de două ori să primesc răspunsul: "Ştiţi, nu se poate azi, e zi scurtă! Veniţi dumneavoastră luni". Hai, nu zău? Mai du-te tu în mă-ta cu ziua ta scurtă, că eu am de rezolvat urgent problema! Nu detaliez fiindcă, aşa cum am spus, m-am apucat de dat telefoane şi de bătut la uşile directorilor, devenind un pic nesimţit în insistenţa mea, rezultatul final fiind că mi-am rezolvat problemele.

Dar nu pot să nu remarc faptul că există mii de români care suferă o asemenea umilinţă din partea unor puturoşi care nu vor să-şi mişte fundul de pe scaun pentru 5-10 minute, sub pretextul că "e zi scurtă"! Sunt oameni amărâţi care vin de la ţară, sunt muncitori care se învoiesc cu greu de la serviciu şi dau peste asemenea nesimţiţi, sunt mame cu bebeluşi în braţe care pierd timp la ghişeele deschise, dar nefuncţionale vinerea. Sunt supuşi unui tratament degradant care trebuie să înceteze. Dacă fiecare dintre noi ar face scandal la primirea replicii "e zi scurtă", dacă am ştii să ne cerem drepturile cu demnitate, dar cu autoritate, am transforma din nou vinerea în zi normală de lucru.

Am observat că unele instituţii nici nu au mai pus program cu publicul vinerea, probabil să scape de nesimţiţii care bat la geamurile ghişeelor. Eu propun altceva, stimabili guvernanţi: fiindcă tot trebuie să le daţi angajaţilor de la stat 10 zile libere până la sfârşitul anului, eu propun ca ele să nu fie luate toate odată, ci în fiecare zi de joi a săptămânii! Aşa aţi ajunge să munciţi doar luni, marţi şi miercuri. E bine aşa, puilor!

vineri, 13 noiembrie 2009

Cel mai frumos cadou: DJ Rynno & Sylvia!

Am primit cel mai frumos cadou din viaţa mea! Fără să ştie că pe unşpe a unşpea e ziua mea, Sylvia mi-a oferit posibilitatea de a petrece alături de gaşca ei cel puţin o oră, la show-ul de la Balul Bobocilor al Colegiului "Alexandru Odobescu". Aşa că în seara asta m-am întâlnit cu ei, adică Sylvia, Coco, Diana, Rynno şi Dragoş şi am stat în culise la taclale, atât înainte de concert, cât şi după. M-am simţit ca un adevărat VIP!

Impresii? Mai e cazul să le spun? Sylvia e minunată! O fată modestă şi foarte cool, tot timpul cu zâmbetul pe buze (ceea ce apreciez cel mai mult la femei), extrem de comunicativă şi volubilă, nu mai spun că este de o mie de ori mai frumoasă în realitate decât la televizor sau în videoclipuri! Rynno e fain, se dedică muzicii în totalitate, nu a stat să bea niciun pahar de suc de când a venit şi a plecat, a fost tot timpul aplecat peste sculele lui. Singurele momente de respiro au fost, culmea, când a mixat, asta şi pentru că ştie ce face şi face ce ştie aproape cu ochii închişi. Coco şi Diana sunt nişte nebunatice, au o energie incredibilă, dansează super şi sunt frumoase de pică! S-au amuzat teribil de pozele pe care li le-am făcut şi am obligaţia să le trimit cât mai urgent pe mail! Iar Dragoş, cel care a intermediat întâlnirea noastră (mulţumesc Dragoş), e şi el super de gaşcă!

Show-ul a fost mişto, nu mai folosesc grade de comparaţie, pentru că nu e cazul. Din păcate nu a fost complet, pentru că sala de la Infinity s-a dovedit a avea o mică imperfecţiune, în sensul că ringul provoca microfonie, astfel că Sylvia a fost nevoită după prima piesă să meargă la pupitrul DJ-ului. Aşa nu a putut cânta piesele mele favorite Fantasy of Love şi Breathe Again, dar oricum Feel, Save Me, Vanessa, Gossip, Huska sau Deep sunt suficiente pentru o seară mirobolantă.

Nu mai povestesc ce am vorbit în culise, ce ne-am împărtăşit, important e că mi-am cunoscut îndeaproape favoriţii din muzica românescă şi sunt foarte fericit. A rămas să ne vedem pe 27, la Balul celor de la "Maria Teiuleanu". Iată câteva poze adevărate:




PS1 - Nu mă întrebaţi de Missă şi Mister, că nu ştiu. Ştiu doar că Dumis, cu care m-am întâlnit, mi-a zis de câştigătoare că e foarte inteligentă şi le are pe toate, a meritat titlul. Bravo ei!
PS2 - Sunt disperat de cum îmi aşează blogspot-ul pozele! În previzualizare arată aşa de bine, şi pe site atât de prost...

miercuri, 11 noiembrie 2009

Să i-o tragem şefului!

Daffy mă loveşte din nou cu un banc criminal:

"Un tip se îmbată la petrecerea lu' şefu' şi a doua zi de dimineaţă vorbea cu nevastă-sa.
Ea: - Ca de obicei, te-ai îmbătat ca un porc şi te-ai făcut de căcat în faţa şefului.
El: - Să mă piş pe el!
Ea: - Asta ai făcut aseară şi te-a dat afară!
El: - Atunci să-l fut!
Ea: - Lasă că l-am futut eu şi te poţi duce la serviciu, ... boule!!!"

marți, 10 noiembrie 2009

La Mulţi Ani fratelui meu geamăn, Leo!


Am vrut să postez articolul ăsta fix la ora 00:00, nu ştiu dacă am să reuşesc! Vreau să-i urez La Mulţi Ani fratelui meu geamăn Leonardo DiCaprio, născut în aceeaşi zi şi la câteva minute înaintea mea. Cum se vede, este geamănul mai mare, aşa că aştept şi acum să aibă grijă de mine! Vreţi să vă spun că avem aceeaşi înălţime şi aceeaşi greutate (noroc că am mai slăbit eu)?

Lăsând gluma la o parte, Leo e unul dintre preferaţii mei, poate că sunt şi subiectiv date fiind condiţiile, dar este greu să spui despre DiCaprio că nu e un actor foarte bun. Dintre toate filmele pe care le-am văzut cu el, cel mai mult mi-au plăcut Plaja, Titanic, Romeo şi Julieta, dar a avut prezenţe frumoase şi în Diamantul sângeriu, Aviatorul sau Găştile din New York. Interesantă a fost şi comedia Prinde-mă dacă poţi. Toate sunt recomandări, uitaţi-vă la frăţiorul meu!

Sunt puţin gelos pe bebeluşa Oana, care l-a cunoscut personal doi ani la rând în clubul din Ibiza în care dansează, ba chiar a şi vorbit cu el face-to-face! Of, ce-aş mai da să îl văd faţă în faţă şi să dau mâna cu el...

Am ajuns la jumătatea vieţii. S-o fi dus tinereţea şi acum sunt vârsta a doua? Probabil, nu neg asta, dar dacă în suflet mă simt tânăr, atunci nu am de ce să îmi fac griji. Şi psihic, ca şi fizic, mă simt ca la 18 ani. Numai bine!

Născuţi pe 11 noiembrie:
Mulţi regi şi împărţi, cei mai cunoscuţi fiind Charles IV (1748, Regele Spaniei), Gustav Adolf VI (1882, Regele Suediei), Daniel Ortega (1945, Preşedintele Nicaraguei), Fiodor Dostoievski (1821, scriitor rus / care, culmea, nu-mi place), Mircea Dinescu (1950, poet), James Morrison (1962, cântăreţ), Demi Moore (1962, actriţă), Calista Flockhart (1964, actriţă), Luke Perry (1966, actor), plus o serie de fotbalişti, cum ar fi Jean Durand, Diego Fuser, Fabio Cresta sau Ilie Poenaru (FC Argeş).
Pe 11 noiembrie a încetat Primul Război Mondial (1918), dar au şi decedat Corneliu Coposu (1995), Martin Luther King (1984) sau Yasser Arafat (2004). Ăstea sunt evenimentele pe care eu le ştiu, pentru celelalte puteţi da pe Wikipedia.

Ştiaţi că Papa trebuie să moară?

Aşa cum am promis, azi am ajuns la cele două evenimente de lansare de carte, primul de la Librăria Mea, al doilea de la Biblioteca Judeţeană. Aici l-am descoperit pe scriitorul portughez Luis Miguel Rocha, un necunoscut în România, un tânăr (33 de ani) aflat la început de carieră. Deşi încă nu i-am citit cărţile, din ceea ce am auzit de la el şi de la Bogdan Hrib, directorul editurii Tritonic, întrevăd în el un writer de viitor. Are toate ingredientele pentru a călca pe urmele lui Dan Brown, cu al său Cod al lui Da Vinci: a abordat un subiect delicat, cu mare priză la public (Vaticanul şi moartea Papei Ioan Paul I), a construit un thriller poliţist pe evenimente reale şi a creat puţină panică cu ale sale dezvăluiri. În plus, îşi promovează foarte profesionist cărţile, mergând în fiecare ţară care are potenţial, în România sosind deja a treia oară. Şi nu publică oriunde, ci în 56 de ţări! Iar în Statele Unite a ajuns în clasamentele best-seller-urilor din The New York Times!


Mi-a plăcut enorm de mult că a rămas foarte modest şi cu picioarele pe pământ, dându-ne adevărate lecţii de viaţă, de economie şi chiar de politică. Vorbeşte fluent engleza şi recunoaşte franc că în ţara sa este "carotat", criticat şi urât din gelozie.

Am cumpărat ambele sale volume apărute la Tritonic şi am să urmăresc şi apariţia celorlalte patru volume pentru care a semnat deja contract cu o mare editură din SUA. L-am întrebat pe Luis două lucruri: dacă a fost împiedicat să publice cărţile, datorită subiectului delicat, la care mi-a răspuns că i-a fost spartă casa o dată şi i-a fost furat calculatorul, dar este posibil să fi fost o simplă coincidenţă, pentru că a recuperat de la Poliţie totul intact; l-am mai întrebat şi dacă are de gând să ecranizeze vreunul dintre volume, şi mi-a răspuns că a primit oferte de la case de producţie din Statele Unite, dar el nu s-a apucat să scrie pentru a ecraniza poveştile sale, aşa că nu e prea încântat. La final mi-a dat două autografe, pe care vreau să le păstrez, fiindcă parcă văd că "Papa trebuie să moară" va ajunge un film de box-office, cu încasări de sute de milioane de dolari şi cu o distribuţie pe măsură de la Hollywood!


Două cuvinte şi despre "Indiciile anatomice" ale Oanei Stoica Mujea, deja prietena noastră din clubul de lectură. Fascinantă ca şi până acum, şi foarte dezinvoltă, Oana a vorbit mai mult despre viitoarea carte a sa, "Parfumul văduvei negre", una în care vor apărea cu roluri mai mult sau mai puţin importante şi personalităţi ale vieţii politice şi sociale din România, cu roluri ţesute în jurul unor crime. "Indiciile" le vom povesti pe larg la următoarea întâlnire a clubului de lectură. Ce e foarte interesant e că Oana este cel mai bine vândut scriitor din România, lucru dezvăluit de Bogdan Hrib, directorul Tritonic! O adevărată mândrie pentru piteşteni!

Gheorghe Dinică, nu te voi uita niciodată!

Am ajuns acasă şi am aflat că a murit Gheorghe Dinică. Sigur, la suferinţa pe care o avea puţini mai erau cei care sperau că se va face bine, dar o parte din mine încă mai credea că maestrul Dinică nu se va duce. Vă spun sincer că este actorul român pe care l-am iubit cel mai mult, şi soarta a făcut să mi-l scoată în cale la un moment dat şi să-mi dau seama că pe lângă talentul nemărginit, a fost şi un om în toată puterea cuvântului.

Eram la sfârşitul anului 2007 în Malta, cu două zile înainte de Revelion, într-o staţie de autobuz din La Valletta, aşteptând să plec spre St. Julian's, acolo unde eram cazat. Soţia mă trage de mânecă şi-mi zice: "Uită-te puţin la moşulică ăsta, sigur e român! E îmbrăcat ca naiba, iar în picioare are Geox". La care eu îi răspund: "Da, sigur e român. Şi ce român! E Gheorghe Dinică"! Ne-am apropiat de el şi l-am salutat, i-am spus că e o onoare să-l văd în carne şi oase. "Ce faceţi măi copii pe aici?", ne-a întrebat el... Am stat puţintel de vorbă, în sensul că am schimbat impresii despre Malta şi am spus fiecare la ce hotel stăm, apoi la plecare ne-am urat "La Mulţi Ani" şi sănătate. A fost o întâlnire scurtă, dar memorabilă! În zilele următoare ne-am mai intersectat prin La Valletta şi ne salutam de departe, el era cu soţia şi încă o familie de români.

Păcat că a murit, probabil că a murit împăcat că a lăsat o moştenire inegalabilă în plan cultural. Eu sunt fericit că l-am cunoscut atât ca actor genial, cât şi ca om. Dumnezeu Să-l ierte!

LATER EDIT - Am uitat să spun că Dinică a fost mare fan al echipei FC Argeş, formaţia sa de suflet fiind totuşi Rapid! Ţin minte că a venit acum doi ani la stadion şi şi-a luat un ultim rămas bun de la maestrul Gicu Dobrin, pe care l-a admirat enorm.

Aici o să fiu azi




Pe lângă multe alte lucruri pe care le am de făcut azi (marţi), o să fiu la 11 la Librăria Mea şi la Biblioteca Judeţeană la 12. Veniţi şi voi!

luni, 9 noiembrie 2009

Să vă fie frică, Băsescu nu pică!

O să fac în rândurile de mai jos o demonstraţie matematică, o problemă de clasa a VII-a, cred, care va demonstra că Traian Băsescu va fi fără probleme preşedinte din nou. Mie mi se rupe, atâta timp cât nu candidează Dan Diaconescu Direct şi Senzaţional, dar alţii văd că sunt ofticaţi.

Să fii supărat, e de înţeles. Să ţi se fi luat de Băsescu, iar e de înţeles, pentru că în cei cinci ani de şefie n-a făcut altceva decât să se certe şi să pornească scandaluri. Să vrei să-l dai jos, încă o dată e de înţeles, mergând pe aceeaşi idee a conducerii prin conflicte. Ceea ce nu înţeleg eu este răutatea dusă până la extrem, cu înjurături şi blesteme cu închisori sau moarte.

Mai rău, nu înţeleg prostia deontologilor. Nu vorbesc despre politicienii implicaţi în susţinerea candidatului, care nu pot fi decât subiectivi, mă refer la aşa numiţii deontologi sau analişti politici. Sunt atât de proşti încât mă crucesc! Se vede pe faţa lor că nu sunt părtinitori, pur şi simplu atât îi duce mintea!

De câteva ore sunt revoltat că nişte sondaje de opinie sunt interpretate total aiurea! Majoritatea cârtitorilor lui Băse se fac de râs, frecându-şi mâinile că în turul 2 marinarul va intra la apă. Însă e o mare greşeală, şi am să explic un simplu criteriu matematic, ce-l face pe Băse câştigător detaşat în turul secund!

Am citit în TOP-ul de azi un aşa-zis articol (publicitate electorală): "Luptă mai strânsă în turul I decât în turul II. Crin şi Geoană - umăr la umăr ", în care se spune clar că în turul II, cele 35% ale lui Băse nu vor putea lupta cu cele 22%+21% ale celor doi, şi unul dintre ei va deveni preşedinte! Aceeaşi idee este reiterată şi pe la televiziuni de prestigiu, ca A3, A2 sau Realitatea! Nimic mai neadevărat, o mare greşeală!

E limpede ca lumina zilei că cele 35% ale lui Băsescu din primul tur înseamnă automat minim 50% în turul secund, asta fără ca să aştepte şi alte voturi decât cele ale PDL-ului! Iată demonstraţia, făcută cu un exemplu simplu, pe un calcul matematic:

1. Să presupunem că votează 10.000 de români, cifră rotundă, pentru a fi uşor de manevrat. Păstrând procentele din sondaj, rezultă:
- Traian Băsescu 35% - 3.500 de votanţi
- Mircea Geoană 22% - 2.200 de votanţi
- Crin Antonescu 21% - 2.100 de votanţi
- Sorin Oprescu 9 % - 900 de votanţi
- Vadim Tudor 6 % - 600 de votanţi
- Gigi Becali 5 % - 500 de votanţi
- Kelemen Hunor 2 % - 200 de votanţi

2. În turul II vor intra Băse şi Geoană, da? Statistica şi realitatea spun că în a doua manşă de scrutin vor veni la vot mai puţini oameni, unii supăraţi că nu a rămas în joc favoritul lor, alţii scârbiţi de ce se întâmplă. Însă ce este sigur, e că primii doi îşi vor păstra votanţii exact la fel!
- Traian Băsescu - 3.500 de votanţi cerţi
- Mircea Geoană - 2.200 de votanţi cerţi
Conform procentului de scădere a interesului, în al doilea tur de scrutin vor veni 7.000 de alegători, ceea ce rezultă că Băse are deja 50%. Nu e o utopie, exact asta s-a întâmplat acum 5 ani! Atât de scurtă e mintea "analiştilor"?

3. Aici intervine gafa "deontologilor", care adaugă votanţii lui Antonescu lui Geoană! În niciun scrutin din lume nu se fac astfel de calcule, pentru că nimeni nu poate stabili cu exactitate ce fel de alegători au Antonescu, Vadim sau Becali... Mai ales că majoritatea, de scârba amândurora rămaşi în cursă, nu se mai duc la vot! Procentul de prezenţă dintre votanţii perdanţilor este unul aproape de 30%.

Aşadar, rămân 1.300 de voturi, care se vor aduce atât la Băse, cât şi la Geoană. Aici intervine din nou matematica. Iată câţi votanţi se vor prezenta la scrutin:
- Ai lui Crin Antonescu - 630 de votanţi
- Ai lui Sorin Oprescu - 270 de votanţi
- Ai lui Vadim Tudor - 180 de votanţi
- Ai lui Gigi Becali - 150 de votanţi
- Ai lui Kelemen Hunor - 60 de votanţi

4. Dacă absolut toţi vor vota cu Geoană, atunci vom avea 50-50%, dar e imposibil de crezut că niciunul dintre simpatizanţii celor cinci care au ieşit din primul tur nu vor pune ştampila şi pe Băsescu. Aici nu mai pot face decât speculaţii, fiindcă nu mă pot lega de niciun criteriu.

5. The Winner Is: Traian Băăăăăseeeescuuuu !!! Lua-ne-ar dracu'!

duminică, 8 noiembrie 2009

Schimbare de macaz la Argeş TV!

Fraţilor, se întâmplă ceva suspect! Azi, Argeş TV a prezentat la distanţă de câteva ore, în direct şi în întregime, două mitinguri electorale ale preşedintelui Traian Băsescu, de la Craiova şi Piteşti. Nu zic suspect referindu-mă la faptul că un post de televiziune nu are voie, conform deciziilor CNA, să acorde atât de mult timp de antenă în campanii electorale unei singure părţi... Mi se pare suspect pentru că politica trustului lui Penescu s-a schimbat radical. RA-DI-CAL!!!

Eu ştiu prea bine cum bătea vântul în PIC! O briză azi din PSD, un vânt puternic din PNL, din nou briză, din nou vânt... Nicio aversă PDL sau PRM! Şi dintr-odată uragan! Hmmm, ciudat...

Să fie din cauză că se aude că PIC a fost vândut către CORA şi problemele financiare ale fraţilor Penescu s-au cam rezolvat? Să fie din cauză că a fost pus la punct destul (ştiţi că se auzea că din cauza neimplicării în campania Elenei Băsescu, Penescu a păţit-o rău) Cornel Penescu şi, în câteva zile, maxim două săptămâni, o să fie eliberat şi Corleone?

Uraganul ăsta nu mă deranjează foarte tare, dar mi se pare ciudată schimbarea asta de macaz bruscă a celor de la Argeş TV. Şi aici nu mă refer la colegii redactori, reporteri sau editori, nu. Nici la Severius, care e şef pentru că trebuia să fie cineva şef. Ci la Ilie Penescu, rămas singur să ţină corabia PIC pe linia de plutire. Hai că poţi, nea Ilie, uite vine şi comandantul Băse să te ajute!

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Melcişori cu lapte

Ce te gândeşti să prepari, în această perioadă a anului, atunci când deschizi uşa dulapului de la bucătărie şi găseşti un plic de scorţişoară? Ştiu că bărbaţii se gândesc la vin fiert, şi eu am făcut-o în primă fază, dar mi-am adus aminte că am cumpărat acum o săptămână nişte melcişori. Aşa că am făcut o oală plină de melcişori cu lapte. Ce bătaie a mai fost pe ea, fie-mea a ajuns chiar la şantaj, ameninţându-mă că nu am voie să mă apropii de laptele ei! E, na, ca tată denaturat ce sunt mi-am pus nu una, ci două porţii!

Prietenii din librăria mea

Acum 15 ani, când veneam la şcoală cu tema nefăcută, tremuram în bancă de frică, de parcă nu'ş ce crimă aş fi făcut. Ieri am retrăit momentele din liceu, la bilunara întâlnire cu noii mei prieteni, de la Librăria Mea. Evit să le spun bloggeri, pentru că nu sunt nişte ceva, sunt nişte oameni extraordinari. Fiindcă am aterizat mai târziu în grup şi, în plus, nici nu am citit o carte din cele două avute ca temă, am avut emoţii teribile, astfel încât a trebuit să mă culc la prânz vreo oră să mă calmez. A ieşit bine, doamna profesoară Oana nu m-a scos la tablă, dar mi-a dat totuşi o notă mică pe blogul ei.

Acu' pe bune, eu am vrut să citesc şi Sex cu femei, nu numai Cronica unei morţi anunţate, dar nu am avut norocul să-mi sară în ochi la "Mihai Eminescu" şi "Diverta". Am căutat degeaba cartea în rafturi şi apoi am ieşit spăşit afară, pentru că nu mă puteam duce să-i cer vânzătoarei: "Vreau Sex cu femei". Una: sunt cam timid de felul meu şi Doi: poate mă trezeam cu vreo geantă-n cap!

Raluca e o finuţă, ştiam asta, o tipă cultă cu care ai ce să vorbeşti, de la cărţi la filme, de la politică la can-can-uri şi multe altele. Ema e o tipă ingenuă, cu multe sclipiri şi cu o latură sălbatică ascunsă. Geocer e un tip inteligent, cu picioarele pe pământ, seamănă cu un prieten foarte bun din Bucureşti, Cătălin, pe care-l iubesc deşi el se cam supără pe mine... Îmi place mult de Adi, îmi aduce aminte de un văr cu care aveam frate ce discuta! Şi îmi place că ne plac amândurora multe chestii faine, cum ar fi cărţile, filmele sau muzica. Nu ştiu dacă ne potrivim la femei... Însă revelaţia cea mare a fost Oana! Oau! Scrie, citeşte, conduce, munceşte, râde, glumeşte, ironizează şi se autoironizează, se uită la filme, s-a lepădat de Steaua, fashionistă, bea cafea, fumează şi filozofează! Ei sunt noii mei prieteni extraordinari, cu care mă văd vinerea, de două ori pe lună. A, a trecut pe la noi şi Dan Badea, dar eu îl aştept pe bunul şi vechiul, pe cultul şi deşteptul Badea, de la TOP. Vreau să îi cunosc şi pe Dumis cu Ioana, membri ai clubului nostru.

Reorientarea asta dinspre fotbal şi tv către citit, scris şi socializare îmi place la nebunie. Am redescoperit farmecul pierdut al nopţilor petrecute cu cartea în mână, al discuţiilor faine despre cărţi, viaţă şi tâmpenii, am ieşit dintr-o monotonie care-mi dăunase psihic. Am citit trei cărţi în ultima lună şi sper să păstrez ritmul, de ce nu, să-l măresc! Temă pentru vinerea de pe 20 noiembrie e cartea Oanei, Indicii anatomice, dar mi-am propus să termin şi povestea de contra-spionaj care m-a prins destul de tare (James Grady - Fluviul întunericului), plus că vreau să citesc şi cele două volume ale scriitorului spaniol Luis Miguel Rocha, pe care Oana ni-l va prezenta marţi, 10 noiembrie (în My birthday's preview), la Biblioteca Judeţeană. În plus, research, interviews, travel, typing and celebrating, a lot of stuff to do next week.

vineri, 6 noiembrie 2009

Cel mai tare banc din lume

Cică Reader's Digest a decis recent, după un studiu propriu, care este cel mai tare banc din lume! Glumeţul care a spus bancul a primit 1.000 de dolari, cam puţin aş spune eu pentru o asemenea titulatură pompoasă. Dar, sincer, e un banc foarte bun!

"Un tânăr pleacă la vânătoare. La un moment dat, ţinteşte şi împuşcă o raţă, care însă pică în curtea unui ţăran. Acum, atât vânătorul, cât şi ţăranul, îşi revendică prada. Cum nici unul nu a cedat, ţăranul a venit cu o propunere: să joace <ţărăneasca>. Deoarece orăşeanul habar nu avea despre ce joc e vorba, binevoitor, ţăranul i-a explicat:
- Ne lovim între picioare cât putem de tare, iar cine ţipă mai puţin ia raţa.
Tânărul vânător este de acord cu propunerea şi jocul începe. Ţăranul loveşte primul, cu toată puterea. Orăşeanul se prăbuşeşte de durere, strânge din dinţi, dar nu ţipă deloc. Se ridică cu greu şi îi spune ţăranului:
- Acum e rândul meu.
- Nuuu…, răspunde ţăranul rânjind. Poţi să păstrezi raţa".

Zilele trecute am citit şi eu un banc super-tare într-o revistă de timp liber, scuze, dar nu mai ţin minte care. Am râs cu glas tare, ce nu mi s-a mai întâmplat demult:

"Un indian călare pe o frumuseţe de armăsar alb se îndrepta galop către soţia lui, indianca, ce spăla rufele la râu. La un moment dat, indianul opreşte calul pe marginea unei prăpăstii, o piatră se desprinde din copita armăsarului, se rostogoleşte şi se opreşte fix în capul indiancei, omorând-o pe loc! Indianul se dă jos repede, constată tragedia şi zice, cu mâinile pe cap:
- Încă o maşină de spălat distrusă de calcar!"

joi, 5 noiembrie 2009

Comunismul, ce fascinant!

Ce fascinant e comunismul atunci când ţi-l povesteşte cineva! Nu, nu am ajuns în aşa hal încât să tânjesc după perioadele petrecute înainte de 1989, ci pur şi simplu am întâlnit azi un om care m-a cucerit cu poveştile sale. Aproape cinci ore am stat la taclale cu unul dintre cei mai importanţi oameni din perioada roşie, omul care practic a condus acest judeţ şi care a construit ceea ce avem noi astăzi cel mai de preţ în Piteşti. Tipul, ajuns la peste 80 de ani, a fost mâna dreaptă a lui Năstase, fostul prim-secretar de dinaintea lui Dincă "Te-Leagă", apoi a fost omul de încredere al celui mai de temut om din structura comunistă şi din anturajul lui Ceauşescu (Dincă) şi, mai târziu, sfătuitorul lui Zamfir. Cei trecuţi de 40 de ani ştiu despre ce vorbesc. Cei mai tineri... Luaţi de citiţi...

M-am dus pentru documentare la o carte şi cred că aş putea scrie cinci, cu subiecte diferite! Dacă n-ar fi atât de complexă şi eu atât de puturos, o prezentare a perioadei comuniste, de înflorire a judeţului, ar fi extraordinară. Dar deh, vorba unui fost coleg, "brânză bună în burtă de câine roşu"...

Am aflat lucruri incredibile! Nu poţi să crezi câte poveşti fascinante ascund oamenii care au condus judeţul, pe care istoria i-a hulit fiindcă au făcut parte din structurile comuniste şi securiste, dar care au lăsat în urma lor şi lucruri bune. Chiar foarte bune! Nu dezvălui nimic, spun doar că acoliţii lui Ceauşescu, cel puţin cei din judeţul Argeş, au avut şi o faţă umană.

miercuri, 4 noiembrie 2009

M-a lovit un bou

Şi ca treaba să fie treabă, m-a lovit un bou cu o Dacie de pe timpul lui Pazvante Chioru' şi am pierdut o juma' de zi la Poliţie şi Omniasig. Mergea pe contrasens şi a intrat în mine! O fi vrut să-şi repare maşina şi nu avea dovadă de la Poliţie, că altfel nu pricep ce a fost în capul lui! Bine dracu' că are asigurare valabilă, că altfel nu ştiu ce m-aş fi făcut. De mâine o să pierd câteva zile prin service, ca să repar ce a stricat un dobitoc prin neatenţia lui. Deci, alte momente ca să fiu trist în continuare...

It's sad time...

Sunt trist. Rău! Totul din jurul meu e trist... Natura e tristă... Vremurile sunt triste... Comportamentul celor din jurul meu e trist... Pisicile sunt triste... Citesc o carte tristă... Viaţa mea e tristă... Am avut un vis trist şi urmează să fac un drum trist. E un moment trist. Aş vrea să mă trezesc la vară, în condiţii mult mai vesele şi optimiste, sau să nu mă mai trezesc deloc dacă tot continui să fiu trist...

luni, 2 noiembrie 2009

Atenţie, trec peşti!

Am o jenă să merg în Deltă. Nu ştiu de ce, un complex prostesc legat de ţânţari... Nu merg în Deltă că sunt ţânţari. Sunt ciudat, ştiu, mi s-a mai spus. Chestia e că n-o să mă vedeţi în Deltă decât când daţi cu Raid peste tot. Asta deşi pe mine nu mă muşcă ţânţarii...

Am vorbit recent cu cineva care a fost vara asta în Deltă şi care mi-a spus că a fost fain. De fapt, toată lumea care vine din Deltă îmi spune că e mişto acolo, şi cred că ar fi super de tras un card de poze... Foarte tare mi-a plăcut când mi-a zis că pe canalele navigabile există semne de circulaţie la fel ca cele de pe străzi, numai că sunt puţin adaptate situaţiei.

Adică cum? Există semne cu "Atenţie, trec peşti"? Sau "Parcarea interzisă! În caz contrar, barca va fi ridicată"? "Atenţie la rechini"? "Sens Unic"? "Atenţie, se lucrează"? "Parcare pentru handicapaţi"? "Ieşire către Autocanalul Soarelui"? "Atenţie, cad pescăruşi"? "Interzisă joaca cu hidrobicicletele şi waterboard-ul"? Prea tare!

Şi mai am nişte întrebări: Dacă faci pana prostului, o iei înot până la prima benzinărie, cu sticla în dinţi? Cum e ilustrat semnul "Atenţie, se lucrează": în loc de om cu sapa, ce apare, om cu găleata? În dreptul unei şcoli, copiii de pe semn ce fac, înoată în loc să alerge? Mi-e rău! Mă doare burta de râs!

Promit că dacă văd semnele astea de circulaţie, primul drum e în Deltă!

Strângere de mână în intersecţie

O vorbă bună şi un gest frumos. De asta ar fi nevoie din partea fiecărui român pentru ca viaţa noastră să fie mai bună. Nu trebuie să aşteptăm mila şi ajutorul nimănui, totul depinde de noi. Am simţit asta azi de dimineaţă, când am fost în mijlocul unor evenimente încheiate, din fericire, cu bine.

Eram la volan în apropierea unei staţii taxi. Un taximetru a plecat din faţa mea, după care şoferul, probabil nehotărât, s-a decis să dea cu spatele. Intra direct în mine dacă nu eram atent, aşa că, fără să mai stau pe gânduri, am băgat în marşarier (sau marche-arriere, cum doriţi) şi am dat la rândul meu în spate. Colegii taximetristului au sesizat pericolul şi l-au claxonat, iar unul chiar a sărit în faţa maşinii ca să-l facă atent, să se oprească! Omul s-a speriat, apoi şi-a dat seama ce era să facă, a ieşit din maşină şi a venit la mine să-şi ceară scuze. Am coborât geamul şi i-am zis să stea liniştit, bine că am fost atent. Ceilalţi taximetrişti s-au apropiat şi ei de noi şi m-au întrebat: "De ce nu l-ai claxonat, să-l atenţionezi?". I-am spus că am mai trecut o dată prin asta, când o doamnă din faţa mea s-a apucat să dea cu spatele, eu am claxonat-o şi ea s-a oprit fix în mine, distrugându-mi bara... Şi atunci, în loc să pierd timpul claxonând şi înjurând, mai bine am dat eu în spate şi m-am asigurat că nu sunt lovit.

Nu vă explic mirarea de pe faţa taximetriştilor... "Eu dacă eram în locul tău, îl băteam de se căca pe el", mi-a zis un burtos. Şi ce rezolvam? Ne luam la bătaie în mijlocul străzii? Ne-am despărţit strângându-ne mâinile. De acum încolo, sigur, taximetristul care era să mă lovească o să fie mai atent, iar dacă se va afla vreodată în situaţia mea, sigur va fi mai tolerant cu colegii din trafic.

România va creşte prin bun simţ şi responsabilitate! Nu e numai un slogan de reclamă tv, e un adevăr. Important e ca fiecare dintre noi să vrea asta!

duminică, 1 noiembrie 2009

What a goal!

Dacă e duminică, e zi de relaxare şi de fotbal. Vă mai aduceţi aminte de Dragan Stojkovic? Eu da, pentru că l-am văzut pe viu la meciul Dinamo - Olympique Marseille 0-0 din 1992, în Groapă. Ce echipă frumoasă aveam atunci, cu Dorinel Munteanu, Selymess, Prunea, Gică Mihali (idolul meu pe vremea aceea), cu piteştenii Costel şi Marian Pană şi Marius Priseceanu, sau cu gurile de foc Hanganu, Gerstenmajer şi Marian Savu şi, nu în ultimul rând, cu unul dintre cei mai buni străini care a jucat în campionatul românesc de fotbal, albanezul Sulejman Demollari. Pe vremea aia eram fan Olympique Marseille, îi iubeam pe Jean Pierre Papin şi pe croatul Alen Boksic, dar îmi plăcea la nebunie şi ghanezul Basile Boli, căruia îi făcusem şi un profil în cărbune şi-l atârnasem ca poster în cameră.

Revenind la Dragan Stojkovic, un mare jucător sârb, am văzut azi prin intermediul unui newsletter la care sunt abonat, un gol marcat de el din postura de antrenor! Şi ce gol! Se vede că a fost bun... Foarte bun!