Faceți căutări pe acest blog

duminică, 29 mai 2011

Cum am scăpat de la moarte

Un pic de răbdare, până la videoul cu tangoul... Să zic și eu ceva...

Zicea cineva că Bucureștiul e un oraș mare? Oh, da, când stai cinci minute pe loc în aglomerațiile din intersecții și nu te miști decât câțiva centimetri, e maaare! Dar când ești la Bookfest, dintr-odată se îngustează! Asta poate și fiindcă la un târg de carte de amploarea Bookfest-ului nu vine oricine, ci doar cel care în timpul liber preferă să deschidă o carte, să adore miresmele inconfundabile ale hârtiei proaspăt tipărite sau să se integreze activ și necondiționat în tablourile cu tâlc povestite de scriitori "cu neuronii prăjiți". Ei, bine, la București m-am întâlnit ieri cu câțiva prieteni pe care nu m-așteptam să-i văd pe acolo, prieteni buni.


Am asistat ieri la mai multe lansări ale editurii Tritonic, o editură micuță în comparație cu altele, "cu nume", dar cea mai inimoasă dintre toate. Spun asta, deoarece scriitorii care au romane publicate aici, pur și simplu își dau și sufletul pentru ca totul să iasă bine, la astfel de manifestări: fac pe editorii, pe scenariștii, pe producătorii, aleargă în culise, vânează invitați, se împușcă cu pistoale adevărate, ba fac și pe actorii, așa cum a făcut Oana, pentru lansarea celei mai noi cărți, Sărutul Morții. Ivona Boitan, de exemplu, a adus o trupă de teatru de copii, care a făcut un spectacol îndelung aplaudat de micuții târâți la Bookfest de către părinții lor! Asta doar pentru a face lansarea cărților Magie într-un pahar cu apă (a Ivonei) și Bunny detectiv (a Oanei) mult mai interesantă. Dar nici Lucia Verona, Monica Ramirez, George Arion, Bogdan Hrib, Emil Simionescu, Ada Pavel și alții nu se lasă mai prejos, în timp ce alte edituri nu au mișcat mai nimic. Am văzut-o pe Mihaela Rădulescu vorbind cinci cuvinte și apoi stând o oră să dea autografe, l-am văzut pe Patapievici spunând niște cuvinte care treceau ca gloanțele pe lângă urechile auditoriului, pe Oreste filozofând în fața unui public numeros, dar total neinteresat de ceea ce spune, ci doar de persoana sa, și tot așa... Păi se compară?


Revenind la Oana... De câteva luni insistă să învățăm un tango pe care să-l prezentăm la lansările cărții Sărutul Morții. Vreo două luni și jumătate am crezut că glumește, dar gluma s-a îngroșat în ultimul timp. Și eu, și Fredy (instructorul de dans), dar și ea ne-am ales cu niște febră musculară incredibilă, dar am învățat o coregrafie senzațională. Tangoul l-am prezentat la Bookfest și, chiar dacă nu ne-a ieșit cum am fi vrut, am smuls ropote de aplauze și zâmbete, deoarece pistolul Oanei nu s-a descărcat. Și uite așa eu nu am murit, iar acum vom perfecționa dansul, ca să ne iasă perfect data viitoare. Sau dățile viitoare... (cică urmează și un videoclip, sssttt)


PS 1 - În aceeași zi, Stelian Tănase a avut o sesiune de autografe pentru cea mai nouă carte a lui, Moartea unui dansator de tango, la doar cinci metri de noi. Ciudată ironie, nu?

PS 2 - Mai multe poze, pe facebook.

duminică, 22 mai 2011

Cinema-ul 3D, o mare porcărie

Dintre toate invenţiile, gadgeturile, tehnologiile, nebuniile apărute în ultimii ani, 3D-ul mi se pare cea mai mare tâmpenie şi am curajul să pariez că după ce se va mai potoli isteria, va dispărea cu totul. Aşa cum s-a întâmplat cu alte mari invenţii, mult mai importante, ca videoul, walkmanul, pick-upul ş.a.

N-am înţeles decât o singură dată, la Avatar, de ce trebuie să port nişte ochelari oribili şi incomozi pentru a mă uita la un film. De fapt, pe ultimele le-am văzut fără ei şi nu am pierdut nimic.

joi, 19 mai 2011

De ce?

2009 - Răzvan Raţ câştigă Europa League cu Şahtior Doneţk
2010 - Cristi Chivu cucereşte Champions League cu Inter Milano
2011 - Cristi Săpunaru câştigă Europa League cu FC Porto
Toţi au fost titulari, deci oameni de bază. În plus, avem jucători de minim 5 milioane de euro: Mutu, Stancu, Marica, Torje. 7 din 11, un procent destul de bun, ca să nu ai emoţii cu calificările. Dar, când ceilalţi patru sunt Florescu, Papp, Cociş şi Roman, ajungi să te lupţi cu Luxemburg şi Albania. De ce? E, la naiba, cum de ce?

sâmbătă, 14 mai 2011

Tango Master



Ok...! Să încep cu vestea cea mare: am câștigat locul 1 la Tango, la concursul dedicat amatorilor, din cadrul marii competiții Dansul Florilor! Drept urmare, ne-am ales cu aplauze, diplome, medalii și privilegiul de a efectua dansul învingătorilor!

Deși avem decât trei luni de când facem dans, eu și Oana, partenera (care era să mă părăsească), am reușit să depășim cupluri care fac dans de zeci de ani! Cum? Prin originalitate. Adică, am prezentat elemente pe care, de obicei, juriul nu le vede în concursurile adevărate, fiindcă aici se dansează anumite stiluri. De exemplu, tangoul care e prezent în genul de competiții ca și Dansul Florilor, e unul țopăit, care aduce prea puțin cu tangoul pe care îl vedem noi prin filme, cel argentinian. Și tocmai aici am surprins, fiindcă la ce ne-a învățat Fredy (fostul mare dansator Alfred Schieb), noi am adăugat multe elemente de pe net!

Eu și Oana am mai câștigat două locuri 3 la Rumba și Merengue și un loc 4 la Vals lent. Nu-i rău pentru niște începători... Chestia e că ne-am ambiționat foarte tare și acum vrem ca la anul să avem câte o coregrafie super-beton la toate dansurile: tango, rumba, cha cha (preferatele noastre), salsa, samba, vals lent și vals vienez!








vineri, 13 mai 2011

Dans, dans, dans

Adică trei zile de dans, la concursul Dansul Florilor, competiție tradițională, care a ajuns la a 23-a ediție. Începe vineri, continuă sâmbătă și are punctul culminant duminică, cu desemnarea câștigătorilor, ce se vor alege din cei aproximativ 1.400 de concurenți din toată țara. Sincer, aș vrea să fie aceeași nebunie ca la Tg. Mureș, unde 3-4 mii de spectatori s-au călcat în picioare în cele două zile și jumătate de concurs! Și unde l-am întâlnit pe Mihăiță... :P


M-am arătat dispus și eu să ajut cum pot, mai ales că Fredy Schieb îmi este foarte bun prieten și este organizatorul. Săracul, ce a fost pe capul lui... E, n-am făcut eu mare lucru, fiindcă are Fredy o grămadă de prieteni (mare lucru), dar cel puțin i-am ridicat moralul, atunci când ne-am văzut. Eu și ceilalți ”dansatori” de la Total Dance, clubul lui.

Se anunță trei zile superbe, cu dans și grație și atmosferă minunată. Iar dacă, cumva, prin absurd, vă plictisiți, se rezolvă și asta: Tritonic s-a instalat cu un imens stand de cărți la Sala Sporturilor, de unde se pot achiziționa până și ultimele apariții ale editurii: cărțile lansate vinerea trecută, la Pitești, în frunte cu vedeta Sărutul Morții, thrillerul captivant al Oanei Stoica Mujea și Adei Pavel.

duminică, 8 mai 2011

Lansare de carte thriller


Adică și lansarea, și cartea sunt thriller! Adică rețeta de succes a americanilor... Vineri, la Librăria Mea, în două spații devenite neîncăpătoare, editura Tritonic a organizat lansarea cărții Sărutul Morții, scrisă de Oana Stoica Mujea și Andra Pavel. Sărutul Morții, pentru noi, prietenii de dans, cafea, bârfit, feisbucuială și pierdut timpul ai Oanei (Ema, Raluca, George, Adi Enache, Alin Niță și, ocazional, alții) era un must see odată! Fiindcă așteptam această carte de anul trecut, de când am savurat Parfumul Văduvei Negre. ”Ce ați citit acum e nimic față de ce vă pregătesc în noul roman!”, ne-a zis Oana pe atunci. Și, sincer, ce citisem până atunci mi se părea super tare! Așa că la fiecare întâlnire cu Oana o stresam cu întrebarea: ce se mai aude cu cartea.


La un moment dat, prin luna iulie-august, Oana ne zice: ”Nu mai am chef de scris. Dă-o dracu de carte”! Damn! Și Sărutul? Vrem Sărutul Morții! Bine, cam toți pe atunci eram duși în negurile vieții... Noroc că tot Oana ne-a scos, și s-a scos: i-a pus manuscrisul în brațe Adei și i-a spus: ”Ia-o și fă ce vrei cu ea, numai n-o omorî pe Lala”. Și Ada, un copil minune, de 17 ani, s-a transpus perfect în rolul de scriitoare al Oanei. A intrat atât de bine în pielea ei, încât aproape nimeni nu a putut descoperi unde a scris Oana acest roman și unde Ada. Nici măcar Bogdan Hrib, editorul! Recunosc că și eu am citit unele pasaje înainte de apariția cărții și n-am descoperit vreo diferență de stil. Acel stil inconfundabil al Oanei: dur, direct, pizduitor...


Și iată că. în sfârșit, a apărut! Un thriller impresionant, la fel ca cele care s-au vândut în milioane de exemplare, scrise de autorii nordici sau de consacrații best-selleri americani. Cel puțin prin formă și prezentare, are 432 de pagini, Sărutul Morții rivalizează cu trilogia Millennium a lui Stieg Larsson. Și, dacă ni s-au promis crime în serie, o asasină guvernamentală, o polițistă dusă și multe alte încrengături, Sărutul are ocazia să devină una dintre cele mai discutate cărți care s-a scris în ultimii ani în România.


Despre lansare, ce să mai spun? Tritonicul a adus la Pitești alte nume grele: Lucia Verona, unul dintre cei mai cunoscuți dramaturgi contemporani, autoare și de cărți polițiste, care și-a prezentat cea mai nouă carte, Afacerea Clonegate; George Arion, cunoscut pasionaților de romane polițiste încă dinainte de 1989, care revine cu un pasionant roman polițisto-psihologic Fortăreața Nebunilor; Monica Ramirez, o scriitoare română care are publicate cărți polițiste și în Statele Unite, acolo unde a trăit o bună perioadă, și care a vorbit la Pitești despre cele mai noi lucrări ale sale, Kit Black, Cum să scrii un best-seller și Asasini la feminin și, nu în ultimul rând, Bogdan Hrib, care și-a scos recent cartea Ucideți Generalul.

Să tot citești!

joi, 5 mai 2011

Regal

E prima oară când o să particip la Dansul Florilor. Știu, se ține de 22 de ani în Pitești, este unul dintre cele mai vechi concursuri de dans din țară, dar niciodată nu am fost atras de acest tip de sport. Asta, până acum trei luni de zile, când la insistențele Oanei și Emei, am luat decizia singur de a veni la dans. La clubul Total Dance, al lui Fredy Schieb. Și cred că e cea mai bună decizie pe care am putut-o lua în ultimii ani, deoarece dintr-o dată am văzut lumea altfel. Să dansezi e un lucru minunat, dar s-o faci și în cunoștință de cauză este chiar mirific.


Primul concurs de dans la care am participat cu adevărat a fost Europeanul de la Târgu Mureș, din luna martie (sau sfârșitul lui februarie, nu mai știu). Ca spectator, bineînțeles... Am rămas trăsnit. Mai sunt și acum. Și mă duc și weekend-ul următor, să mă trăsnească și acasă la mine.