Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 21 februarie 2015

50 Shades Of Grey. Un film cu controverse...

... nu controversat, în ciuda discuțiilor interminabile pe care le-a iscat...
Așa cum am anunțat, nu aveam mari așteptări de la acest film, deoarece lecturasem cartea și, în ciuda subiectului "atrăgător", nu reușise să mă atragă stilul autoarei. În paranteză fie spus, între timp E.L. James a fost făcută cu ou și cu oțet, cea mai măgulitoare "laudă" fiind aceea că e o romancieră mediocră. Am lăsat să treacă isteria de la avanpremieră și premieră și am fost azi să văd filmul, cu doar 6-7 puștani în sală.

Am ieșit un pic bulversat, cu o părere neutră. Nu pot să spun că mi-a plăcut, dar nici că mi-a displăcut. Nu zic că m-a dezamăgit, dar nici că m-a încântat. Nu o să mă leg de amănunte fără o prea mare valoare, cum ar fi că Grey are iPhone și nu BlackBerry ca în carte, că prietena Anei e prea bătrână pentru a fi o studentă credibilă, că Grey are păr sub braț și Ana tufiș jos... Nu, altele or să fie criteriile după care voi judeca filmul.

Am citit și eu, la fel ca și voi, o mulțime de opinii și articole, majoritatea critice. Nota pe imdb.com este 4, un barometru ce nu poate fi contestat. Cartea e slabă, dar am scris despre asta aici. Dacă e să mă antepronunț înainte de a-mi scrie recenzia, concluzia generală este că Fifty Shades Of Grey e un film care reflectă întru totul cartea. Adică e slab... Adică e ca și cum ai da pagină cu pagină... Și de ce am totuși intenția de a scrie de bine despre el? Parcă e ceva ce mi-a plăcut, dar nu aș putea spune ce... Dar pot încerca... Și am s-o fac punctând unele aspecte ce mi-au atras atenția:

1. Take what you like. Încep prin a spune că prin toți porii, Fifty Shades Of Grey respiră mesaje subliminale. Pornind de la trailere, continuând cu debutul cuminte al filmului și terminând cu scenele mult-discutate, Fifty Shades Of Grey vrea să vă inoculeze o idee. Curios este că ideea pare a fi lăsată la alegerea fiecăruia, nu este una impusă și asta mi se pare genial. Vă place sexul dur? Luați de aici, Christian Grey are din plin... Vă place romantismul? Iat-o pe Anastasia Steele, îndrăgostiți-vă de ea... Sunteți pentru o relație aventuroasă în doi? Îi avem pe Kate și Eliott ca alternativă... Îți place o viață dusă în lux? Grey te poate face să visezi... Ești așa, mai boem, mai de casă? Părinții celor doi tineri sunt modele de la care te-ai putea inspira... Iată un cârlig de care te poți agăța ca să îți placă acest film.
2. Nuditatea. Este în exces și clar atrage! Dakota Johnson este filmată goală în enorm de multe scene, aproape fără cenzură. De asemenea, sexul este aproape explicit. Și totuși, am spus despre acest film că este plictisitor... Cum ar putea fi un film plictisitor, dacă are atâta sex?, ați putea întreba...
Ei bine, viața mi-a demonstrat că sexul poate fi bun sau rău. Exact și în film: bun sau rău. Mie mi s-a părut că cei doi au avut parte de sex de proastă calitate, dacă e să mă iau după cum au fost filmate scenele. Acum, sincer, decât să o văd pe Anastasia de 20 de ori în sânii goi, aș fi preferat să îi văd tot de atâtea ori umărul dezgolit sau coapsa, dar să simt mai multă emoție. Ceva-ceva s-a reușit la prima scenă, cea a dezvirginării, când Christian mizează și pe factorii atingeri, miros, gust... Culmea e că și în carte, aceasta este cea mai interesantă scenă, ceea ce mă duce cu gândul la lipsa imaginației atât a autoarei, cât și a regizoarei.

Revin la o obsesie a mea: mi se pare mai multă senzualitate în sărutul de la cișmea dintre Gwyneth Paltrow și Ethan Hawke din Great Expectations, decât în filmul Fifty Shades Of Grey. Una-două, hop dezbrăcarea... Una-două, hop în pat! Și asta mă duce la punctul 3!

3. Acțiunea. Cu toții avem o vârstă: eu 40, prietenii mei 28, 35, 40, 43 șamd. Noi, aceștia, recunoaștem că sexul la vârstele noastre nu mai e deloc sau nu mai e ca în adolescență. La 20 de ani săream în pat de 3 ori pe zi (sau pe noapte), o făceam ca sălbaticii, îmbrăcați/dezbrăcați, pe jos/în pat/în bucătărie/sub duș, în parcuri/acasă, băuți/în călduri, practic când și unde ne venea. Știm cu toții că acestea au fost momentele noastre de glorie (sau încă sunt, ale prietenilor mei adolescenți de pe Facebook). Prin urmare, ceea ce face Christian cu Anastasia ne amintește de acele vremuri și e încă un motiv pentru care ar putea să ne placă filmul, așa plictisitor sau slab cum este. Acesta poate fi și motivul pentru care în sălile de cinema au fost enorm de mulți adolescenți, lor li s-a adresat filmul în primul rând.

4. Idealuri. Am surprins în Fifty Shades Of Grey cele două mari idealuri ale femeilor și bărbaților în ceea ce privește o relație. Femeile (întruchipate de Anastasia Steele) își doresc un bărbat puternic, potent financiar, independent, cu legături slabe cu familia, sexy, cu mușchi, aventuros, protector... Bărbații (reprezentați de Christian Grey) vor ca partenera să fie exact ca Ana: mai tânără, mai naivă, dispusă să învețe și să fie condusă, ușor impresionabilă, frumoasă și modestă, cu prea puține sau deloc relații în spate. Touche, am putea spune, Fifty Shades Of Grey ne-a lovit și aici...
5. Dorința. Am văzut pe Facebook reacții dure la adresa sado-masochismului practicat de Christian Grey în film. Bărbații mă pot pune la colț, dar faptul că Grey dădea în Ana ca-ntr-o vacă mi s-a părut de prost gust, deplasat. Un obsedat sexual cu accente de masochism și pedofilie (scena cu împletitul codiței) este de departe cel mai disprețuit tip de bărbat. Și cu toate astea, nu știu de ce, dar femeile au niște dorințe ascunse, niște vise interzise, niște pasiuni nespuse cu parteneri care le domină și le supun la perversiuni. Nu cunosc exemple, dar dacă nu ar fi fost, nu s-ar fi povestit... :D Exact asta este și dilema Anastasiei Steele: știe ce o așteaptă, nu o încântă ideea, dar se aruncă cu capul înainte doar pentru a regreta ce a făcut și a avea după ce plânge noaptea.
O să închei aici, deși aș mai avea multe argumente, imaginația mea nu are limite. Însă simt că transform această părere despre un film într-un volum de critică. Dacă m-ați citit până la capăt, poate că ați înțeles de ce nu pot spune că Fifty Shades Of Grey a fost un film prost. Plictisitor da, dar prost nu! Prostesc da! Și ca argumente pro aș mai putea adăuga două: coloana sonoră a filmului, una foarte bună (good job, Beyonce!) și prestația actriței Dakota Johnson. Exact ca Kristen Stewart în Saga Amurg, Dakota și-a jucat excelent rolul de virgină, apoi novice în fața unui bărbat experimentat și intimidant.


joi, 12 februarie 2015

Boyhood. Viața e grea, dar trece...

"Credeam că viața va însemna mai mult", spune în final Patricia Arquette, interpreta mamei singure, care este nevoită să își crească cei doi copii, în paralel cu clădirea unei cariere și cu încercările de a-și găsi fericirea personală. După 12 ani de luptă cu viața nemiloasă, vede cum Mason și Samantha pleacă la colegiu, iar ea rămâne singură într-o casă, cu o perspectivă sumbră a viitorului. "Și acum? Următorul eveniment în familie e înmormântarea mea"...

Sincer, și eu mă așteptam ca Boyhood să însemne mai mult. Să stabilim de la început: părerea mea e că Boyhood nu merită să ia Oscarul pentru cel mai bun film. A luat premiul BAFTA, cred că îi e suficient. Dacă s-ar da statueta de aur pentru idee originală, atunci da, trebuie să recunosc că a filma timp de 12 ani aceeași poveste cu aceiași protagoniști este o găselniță ce merită premiată! Dar cum Oscarul cumulează o mulțime de alte calități ale unui film, nu numai originalitatea, atunci Boyhood ar trebui să se mulțumească cu nominalizarea, e suficient.

N-aș vrea să se înțeleagă de aici că nu mi-a plăcut filmul! Ba da, mi-a plăcut și am să detaliez mai jos. Consider doar că nu are acel ceva care să facă declicul către genialitate. Tot filmul este un dolce far niente al personajelor principale, nu se întâmplă nimic senzațional. Cei doi copii ai unei familii cu părinți despărțiți trec prin viață, cu bune și cu rele, îi însoțim în călătoria lor de la grădiniță și până la intrarea la colegiu.

Emoție? Da, asta are cât cuprinde! Nu e puțin să vezi în trei ore de proiecție cum se transformă doi adulți măcinați de problemele cotidiane, cum se maturizează doi frați, de la inerentele bătăi cu perne la vârsta de 8 ani, la împărțirea camerei de cămin de la colegiu la vârsta de 20 de ani. Și emoția vine de la faptul că personajele nu sunt actori, în sensul cunoscut al cuvântului, ci sunt exact aceleași persoane de la început până la sfârșit!

E emoționant să-l vezi pe Mason puștiulică, apoi cu părul lung, copilandru cu vocea în schimbare, băiat cu acnee la pubertate și tânăr adolescent cu probleme în dragoste, să-l vezi bând prima bere și fumând prima țigară, să-i simți tristețea când mama este bătută de tatăl vitreg și bucuria când tatăl lui îl ia în prima drumeție și îi vorbește de gagici...
E emoționant să o vezi pe Samantha o fetiță cu codițe, încercând să-i arate frățiorului ei mai mic cine e șeful dormitorului, apoi o grăsunică dulce cu aparat dentar, copiliță cu probleme de personalitate, o adolescentă rușinoasă, care ascultă cu capul în pământ lecția tatălui ei despre protecție, sex, graviditate și avort sau o tânără care pleacă în necunoscut, la 20 de ani, la facultate, alături de prietenul ei...

Și da, e extrem de emoționant să-i vezi pe Ethan Hawke și Patricia Arquette evoluând ei înșiși, nu personajele care interpretează un rol, de la adolescenții care ne-au încântat în filme ca Great Expectation (E.H., 1998) sau True Romance (P.A., 1996), până la Predestination (E.H., 2014) sau A Single Woman (P.A., 2008).

Dar revin la nemulțumirea mea față de Boyhood: parcă prea nu se întâmplă nimic! Sau poate că regizorul chiar nu a vrut să condimenteze și mai mult povestea care-i ilustrează ideea originală! Sau poate nu am înțeles eu... E o poveste oarecare a oricărui cetățean american onest. Sincer, eu cred că în 12 ani am trăit mai multe evenimente decât ei, romanul meu ar fi fost mai interesant decât al lor. :) Sau, cum s-ar mai spune, "Să mă lase ăştia cu problemele lor, că le am eu pe ale mele şi mai şi..."

- Tati, cred că e prima dramă la care nu te văd plângând! - Erika.

Q.E.D!

marți, 10 februarie 2015

50 Shades Of Grey, probă de sado-masochism

Isteria e aproape de a erupe! Mâine (11 februarie) e avanpremiera celui mai așteptat film din istoria Hollywood-ului, Cinema Trivale proiectându-l cu două zile înainte de premiera oficială ce va avea loc la Los Angeles. Fifty Shades Of Grey (50 de umbre ale lui Grey). De o jumătate de an i se face o intensă reclamă, o strategie de promovare agresivă de care nu au avut parte multe pelicule care au însemnat cu adevărat ceva în industria filmului.

Nu o să mă înghesui să fac rezervare la avanpremieră și nu cred în succesul acestui film, chiar dacă recunosc că succes de box-office va avea din plin. Isteria e prea mare, cum spuneam... Va fi o furtună care se va risipi repede. Nu cred că Fifty Shades Of Grey va rămâne o bornă în istoria Hollywood-ului, așa cum s-a întâmplat cu Basic Instinct, filmul la care se raportează, ca poveste erotică, Umbrele. Nu cred că Jamie Dornan sau Dakota Johnson vor deveni star-icon, așa cum au ajuns Sharon Stone sau Michael Douglas (mă rog, Michael era la ora filmării Basic Instinct un actor consacrat) și, de asemenea, nu cred că vreuna din cele 50 de umbre va călători în timp așa cum au făcut multe din scenele din Basic Instinct.


Sunt catâr sau doar realist? Timpul va spune dacă am acum dreptate sau m-am înșelat. Incitat de reclama care i se făcea, am cumpărat și eu trilogia 50 Shades Of Grey, cele trei volume scrise de E.L. James. Am citit cele 600 de pagini ale primului volum relativ repede, în vreo trei zile de citit efectiv, o săptămână cu totul. Dar nu fiindcă m-ar fi atras foarte tare, ci pentru că e o carte ușoară. De fapt, e chiar MEDIOCRĂ! Scuzați-mi "modestia", dar dacă un editor mi-ar fi dat mie pe mână acest subiect, aș fi scris cartea mult mai incitant.


Cele 50 de umbre ale lui Grey e o înșiruire de fraze banale. Ca de obicei când lecturez o carte, o fac cu pixul în mână, pentru a-mi nota ceva idei sau motto-uri interesante. Aici, nimic! Nu am avut ce remarca! Practic, scriitorul mi-a dat dovada unei crase lipse de inspirație, repetând la nesfârșit niște clișee, și acelea banale: "Nu-ți mai mușca buza de jos, știi ce efect are asupra mea", "Mănâncă, domnișoară Steele" sau "Eu nu fac dragoste". De asemenea, în zeci de pagini plictisitoare ne sunt trântite sute de e-mail-uri fade, în care sunt prezente, parcă pentru a umple paginile, inclusiv adresele de e-mail, subiectele și chiar și semnăturile!

În plus, intriga cărții, cea care a isterizat lumea, se lasă așteptată până pe ultimele pagini și se consumă total neinteresant. E vorba, bineînțeles, de camera roșie a plăcerilor. Suntem "amenințați" de iminenta și incitanta întâlnire cu camera roșie încă din primele capitole, dar așteptarea nu e deloc incitantă, ci plictisitoare. Contractul pentru sex pe care Anastasia trebuie să-l semneze trenează desfășurarea acțiunii, deoarece fata evită să-și dea acceptul, considerând că limitele acceptabile ale sado-masochismului sunt cu mult depășite. Și mai e și virgină...

Și uite așa se consumă acțiunea cărții: printre negocieri, partenerii fac dragoste, se plimbă cu elicopterul, se ceartă și se împacă, mănâncă și apar sporadic în public. Nu mi-o luați în nume de rău, dar regizorul ăla trebuie să fie cel puțin genial ca să scoată ceva din povestea asta molcomă! Probabil se va axa pe scenele de dragoste dintre cei doi, acestea vor fi cele care vor salva cât de cât filmul...

Sado-masochism a fost pentru mine să termin de citit! Din decembrie și până acum, nu am avut curiozitatea să văd ce se întâmplă în următoarele două volume ale trilogiei: 50 de umbre întunecate și 50 de umbre descătușate! O voi face până la urmă, ca să bifez și aceste cărți, dar nu o să mă omor prea tare cu firea, fiindcă nu cred că autorul și-a schimbat stilul. Dacă e să compar Umbrele cu alte best-seller-ururi ale ultimilor ani, acestea sunt la ani lumină distanță ca valoare față de Jocurile Foamei, Saga Amurg sau Millennium.

Sincer, singurul lucru pe care îl aștept de la 50 Shades Of Grey este prestația actriței Dakota Johnson. Pentru cine nu a aflat, Dakota este fata unor actori celebri ai anilor 80, foarte frumoși și iubiți în tinerețe: Don Johnson și Melanie Griffith. Cum ar veni, pentru cei mai tineri decât mine, e fata vitregă a lui Antonio Banderas... Am observat în trailerul filmului o anume inocență inteligent afișată de Dakota Johnson, exact cum a zugrăvit-o și autorul pe eroina cărții. O fată modestă, simplă, care nu excelează prin trăsături fizice sau sex-appeal, îl cucerește pe miliardarul Grey nefăcând nimic, ba din contră, arătând o oarecare indiferență față de încercările repetate de cucerire ale șarmantului magnat american. Atât. Curios și atât...

luni, 2 februarie 2015

Cine e criminalul din cartea România?

Ok, am râs, ne-am distrat, unii s-au enervat, dar e momentul să Keep Calm And Think O'leacă. Madam Elena Udrea aruncă niște acuzații extrem de grave la adresa locțiitorului șefului SRI, un anume general Coldea. Contextul îl știți, chemarea ei la DNA în mai multe dosare, "Mită la Microsoft", "Gala Bute" și spălare de bani, coroborat cu episodul "Zuzele la Paris" din campania electorală. Recunosc că e prima oară în viața mea când aud de numele ăsta, Coldea, eu știam că la SRI s-au perindat alte persoane, mai cunoscute. Biiing, primul semn de întrebare!

Elena Udrea ne spune cu subiect și predicat că jocurile la SRI sunt făcute de acest general Coldea și că ea va fi următoarea victimă. Tot blonda peempistă ne dezvăluie că fostul ei soț se ducea duminica la cafea în sediul SRI, unde nu se vedea cu Maiorul, ci cu generalul. Biiing, al doilea semn de întrebare!

George Maior, lăudat și susținut de Băsescu și Ponta (vă vine să credeți că ăștia doi chiar au în comun ceva?), își dă demisia intempestiv și lasă România cu ochii-n lacrimi și în soare. Noul președinte nu nominalizează înlocuitorul, ziarele și televiziunile se întreabă WTF, iar fix generalul Coldea zice că se sacrifică el și asigură interimatul. Biiing, al treilea semn de întrebare.

Ca specialist în teoriile conspirației și House of Cards, eu am ghicit cine e criminalul din cartea asta! Acest general pare să joace pe degete tot ce există putere în stat, să dicteze viitorii arestați, să aleagă viitorii oameni de afaceri de succes ai României, poate chiar să pună guverne. Ce credeți că făcea Cocoș duminica la SRI, tundea gazonul, ca s-o parafrazăm pe blonda de la Cotroceni? Eu cred că el nu era altceva decât sponsorul, omul cu banii lichizi, cu care se dădeau marile lovituri în România, cel băgat la înaintare. L-au arestat? Nu-i nimic, or să găsească altul imediat, ca să le facă sereiștilor afacerile.

Lăsând gluma la o parte, e foarte îngrijorător ceea ce se întâmplă zilele astea, și nu mă refer la arestările și dosarele ce curg pe bandă rulantă. Aflăm că puterea în România nu e deținută de Guvern, Parlament sau președinte, ci de SRI. Practic, ne întoarcem cu 25 de ani în urmă, când Securitatea dicta tot în țara asta. Ne-am bucurat atâta timp că am îngenuncheat Securitatea și că ne-am câștigat prin jertfa eroilor dreptul de a fi liberi, și de fapt se pare că Securitatea a fost doar un balaur căruia i-au crescut mai multe capete, după ce l-am retezat pe cel mai mare.

Vorbim la telefon codat, chiar dacă nu spunem mare lucru... Ne luăm cartele și nu abonamente și ne agităm (pe bună dreptate) când vedem că ni se bagă pe gât Legea Big Brother... Mailurile ne sunt verificate, pe Facebook suntem expuși total, iar dacă vrem să completăm un formular oarecare pe internet, datele noastre ne sunt introduse de sistem, automat... Ne sunt blocate cardurile și conturile pentru 10 lei datorie la Primărie... Administratorii și vecinii știu totul despre tine, necunoscuții îți aduc condoleanțe pentru o persoană dragă pe care ai pierdut-o de doar câteva zile... Sunt zeci de camere video la tot pasul, nu numai în instituții, de ți-e teamă să mai spargi și vreo bancă... Ce s-o mai lungim, ne bucurăm ca proștii de libertate, când de fapt suntem supravegheați mai abitir decât pe vremea lui Ceașcă.

In mod normal nu m-aș agita, sunt doar o moluscă în oceanul tulbure numit România, dar simt o oarecare undă de tristețe. Ne-am pus speranțe mari în votul din noiembrie. Se pare că nu contează numele omului pe care l-am ales, fiindcă este doar o moluscă șefă. Dacă vreți, este orașul Los Angeles sub un meteorit cu 5 km diametru (că tot se distribuie pe Facebook comparația asta înfricoșătoare). Altcineva agită apele, un monstru ce nu poate fi răpus, din câte îmi dau eu seama. România va continua să fie furată ca și până acum, "oamenii de afaceri" vor continua să facă averi pe spinarea românului umil, iar din umbră "generalul" ne va face programul tv, meniul zilei, salariul și necrologul. Hai, Amin!