Faceți căutări pe acest blog

vineri, 30 aprilie 2010

Provocare

Ştiu, am zis că mă ţin un timp departe de calculator, de net, de blog, de Facebook şi aşa am să fac, dar am văzut că Sorin mi-a dat una (leapşă)! Din respect, am să şi răspund la ea, chiar dacă cu oarecare întârziere:

Principala trăsătură a caracterului meu:
Serviabil.
Calitatea pe care o prefer la un bărbat:
Prietenia.
Calitatea pe care o prefer la o femeie:
Bunăciunea.
Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei:
Zâmbetul.
Principalul meu defect:
Am încredere în oameni.
Ocupaţia mea preferată:
Să mă uit la sport şi să fac sport.
Visul meu de fericire:
Să fiu fericit. Rămâne doar un vis...
Ţara în care aş vrea să trăiesc:
Olanda.
Culoarea preferată:
Roz.
Autori români preferaţi:
Mihai Găinuşă, Eddie Ţone, Oana Stoica Mujea.
Poeţii mei preferaţi:
Bacovia, Eminescu, Alecsandri.
Politicianul preferat:
Băsescu clar
Politicianul pe care-l urâţi:
Iliescu clar.
Femeie celebră din România:
Care-mi place mie? Ilinca Vandici.
Ce credeţi că se va inventa peste 20 de ani:
Tinereţea la 70 de ani. Bine, şi acum mai spun babele pe la ţară despre cei de şapte'j'dă ani: "A murit de tânăr, săracul"...
Băutura şi mâncarea preferate:
Pepsi şi piure de cartofi.
Numele preferat:
Erika.
Ce detest cel mai mult:
Oltenii care nu-mi sunt prieteni, ăştia sunt chiar de gaşcă.
Darul natural pe care aş vrea să-l am:
Vrăjitoria. Neagră, dacă s-ar putea...
Starea de spirit actuală:
Mort şi îngropat.
Greşelile altora care-mi inspiră cea mai multă indulgenţă:
Neacordarea de prioritate.
Deviza mea:
Cheltuieşte-ţi banii cu cap!

Şi pentru că tot trebuie să aibă continuitate leapşa asta, o pasez unei oltence dragi: Ile! Na, fată, că ţi-o făcui!

luni, 26 aprilie 2010

Depasit

OK, o fi astenie, o fi suparare sau altceva, cert e ca ma ingrop cateva saptamani in uitare. Sper sa va regasesc cu bine!

joi, 22 aprilie 2010

Noile reclame PA


Am remarcat de ceva timp că pe marginea străzilor şi-au făcut apariţia mai multe panouri publicitare cu reclame la Pagini Aurii. Campania este gândită excelent, se pare că o agenţie briliantă a pus în practică unele expresii la modă azi pentru o firmă care nu a excelat niciodată la capitolul promovare, deşi exact de acest lucru ar fi avut nevoie în activitatea sa.

Mesajele sunt foarte haioase: "Te-ai săturat să cauţi pe net câini şi să găseşti dinamovişti", "Te-ai săturat să cauţi rechini şi să găseşti dezvoltatori imobiliari" sau "Te-ai săturat să cauţi teatru şi să găseşti politicieni", şi ai putea crede că prin Pagini Aurii ţi se deschide orizontul în faţă şi poţi găsi tot ce-ţi doreşti (mai puţin cu ce ne delectează Geocer mereu de pe google). În realitate, platforma celor de la PA a rămas aceeaşi, neprietenoasă, nu găseşti nici măcar un număr simplu de telefon decât după zeci de căutări şi minute întregi de spume. Deh, copywrighteri buni găseşti la preţuri mici, dar la aceiaşi bani, un webdesigner sau programatori mai greu...

Şi apropo, Geocer, scuze că nu ţi-am băgat link, dar nu-ţi ştiu adresa pe dinafară şi nu mă mai risc să intru pe blogu' tău, că în ultimele zile mi-ai blocat calculatorul ori telefonul în mod iremediabil, decât cu eternul buton de OFF. Off...

miercuri, 21 aprilie 2010

Lost in the dust(er)

Cum ar fi să îţi rezervi o vizită la Louvru şi, din cauze care nu ţin de tine, să ajungi să vizitezi Muzeul Satului? Cam dezolant... Asta e, te duci, chiar dacă ai mai fost de ţşpe ori, numai ca să nu pierzi ocazia de a ieşi puţin din cotidian.

Cam asta mi s-a întâmplat mie, la o scară redusă, din cauza puturoşeniei celor de la AMAT. La recomandarea lui Dumis, m-am înscris la un test-drive pe site-ul celor de la Renault pentru noul Megane Tourer, o maşină de excepţie pe care orice amator de senzaţii tari o vrea. Am fost contactat telefonic de cei de la AMAT Piteşti, care mi-au transmis că Tourer-ul nu vine la Piteşti ("Cum nu vine? Că noi îl aducem!" - Dumis), dar îmi pot oferi la schimb Megane-ul 3. Ok, am acceptat, asta e, măcar să-l văd p-ăsta ce poate, mi-am zis.

Marţi la 10:00 m-am prezentat la AMAT, unde nişte mutre acre m-au trambalat de la un birou la altul. Până la o domnişoară drăguţă, care m-a anunţat cu zâmbetul pe buze că test-drive cu Renault Megane 3 nu au făcut niciodată şi că ar fi ideal să mă mulţumesc cu Duster-ul. Ce să mai, din două cuvinte m-a făcut să fiu recunoscător firmei AMAT că mă pot sui la volanul celui mai nou câh al Uzinei de la Colibaşi!

Testul? Mai are rost? Cu un Logan mai frumos şi mai puturos, cu care am străbătut senzaţionala distanţă de 1,200 de metri...!

marți, 20 aprilie 2010

Prieteni?

De şase ore stau şi mă gândesc dacă să scriu sau nu despre "prieteni". Despre cum de două zile m-au condamnat la o tristeţe vecină cu disperarea... Despre cum m-au distrus emoţional... Despre cum înseamnă să-ţi pui mii de întrebări...

Şi toate astea, la doar o zi sau două după ce citisem cea mai frumoasă scrisoare despre prietenie, adresată Steluţei.

Aş putea să povestesc, pentru că "prietenii" nu mă citesc. Dar nu o fac, fiindcă prietenii comuni s-ar putea prinde cine sunt. Aş putea să vorbesc despre ce cred eu că înseamnă prietenie adevărată, cea pe care (am crezut că) le-am oferit-o eu lor, dar ce rost are când văd atâta răutate şi ignoranţă... Aş putea să înşirui o listă de valori morale, dar din moment ce eu le ştiu şi mă ghidez după ele, iar "prietenii" nu mă citesc, la ce bun?

Primesc pe mail frumoasa explicaţie că a fost "doar politeţe", nu prietenie. În cazul ăsta, cei care mai sunteţi politicoşi cu mine, vă rog, prefer din start sinceritatea.

PS - În mod normal e No comment, dar e o lume liberă...

joi, 15 aprilie 2010

Fairytales can come true

Emily Osment, a.k.a. Lilly din Hannah Montana, poate pe nedrept aflată în umbra frumoasei şi talentatei Miley Cyrus. Cunoaşteţi episodul acela în care Lilly se face de râs cu microfonul în mână, fiindcă era jalnică la cântat, iar Miley nu a putut să facă playback din cauza unui păianjen? Ei, ce ziceţi, ştie să cânte?


miercuri, 14 aprilie 2010

98 / 13

Mi-e somn! Aş fi vrut să stau până după ora 12 noaptea, dar cred că nu mai rezist. Aş fi vrut să scriu exact la ora la care tragedia a atins punctul culminant, acum 98 de ani. Din păcate, am o durere de cap inumană şi nici trei Ibalgin luate de-odată nu reuşesc s-o potolească.

98 de ani de la scufundarea Titanicului. Noaptea de 14 spre 15 aprilie îmi este atât de familiară, de parcă cineva drag este născut acum! Nu uit niciodată de această dată. Povestea Titanicului îmi răscoleşte sufletul, îmi aduc aminte că am citit-o prima oară într-un almanah Flacăra, apărut parcă în 1984. Am rămas încă de atunci siderat, marcat de drama unor oameni plecaţi să celebreze intrarea în istorie. Şi au intrat, dar nu cum şi-ar fi dorit.

13 ani de la apariţia celui mai frumos film de dragoste făcut vreodată la Hollywood. Povestea de dragoste dintre personajele interpretate de Kate Winslet şi Leonardo DiCaprio este cea mai sensibilă relaţie pe care am văzut-o vreodată pe marele ecran! Cea mai frumoasă, cea mai naivă, cea mai caldă, cea mai sinceră, cea mai amuzantă, cea mai nebunească, cea mai suavă, cea mai emoţionantă poveste de dragoste posibilă! Iar dacă ea chiar a fost adevărată, atunci sunt invidios pe cei doi tineri norocoşi. Da, norocoşi, în ciuda tragediei ulterioare.

Am revăzut filmul duminica trecută, de Paşte, pe HBO (parcă). Cea mai frumoasă zi de Paşte până acum, ever!

98 / 13 nu sunt nişte cifre atrăgătoare. Sper să am răbdarea să mai aştept doi ani, ca să văd cum va celebra lumea şi Hollywood-ul 100 / 15...

Low cost: dumb flying


O companie care-şi atrage clienţii (adică fraierii) cu îngâmfatul slogan "smart flying", ce practică zboruri în cele mai jalnice condiţii din cel mai jalnic aeroport din Europa, a ajuns datorită publicităţii excesive ce i s-a făcut să aibă preţuri mai mari decât companii serioase, precum Tarom, KLM şi altele. E incredibil cum au ajuns românii să şmecherească până şi activitatea asta de high-class, zborul cu avionul!

Am observat de ceva timp că a devenit mai scump să zbori cu o companie low-cost decât cu una adevărată! Şi care e diferenţa dintre cele două tipuri de zboruri?

Păi la low-cost trebuie să te duci în autogara de la Băneasa, unde pute a pişat în fiecare colţişor al minusculei săli, inclusiv la singurul bar, unde sunt o mie de oameni ce stau la îmbarcare într-o grămadă neuniformă ca de vite, unde plăteşti 20 de euro în plus faţă de bilet ca să-ţi ia şi geamantanul, fiindcă nu poţi pleca în vacanţă doar cu laptopul, unde te descalţi şi umbli în şosete printr-un praf de nedescris, unde eşti obligat să te sui într-un autobuz care să te ducă la avion, avion ce te umple de miros de motorină, iar iarna îngheţi de te caci pe tine, unde trebuie să-ţi dai coate pe scările avionului, ca să ocupi un loc, fiindcă biletele sunt fără locuri şi te gândeşti că ai putea să stai tot drumul în picioare şi unde nu-ţi dă nimeni nici măcar un pahar de apă, poţi să mori, ce să mai zici de mâncare...

În schimb, la economy class pe Otopeni faci check-in civilizat la ore normale ale zilei, nu în creierii nopţii, stai comod pe băncuţe sau fotolii, intri wireless pe internet, îţi mănânci sandwich-ul sau îţi citeşti ziarul liniştit, WC-urile sunt curate, personalul amabil, cafenele câte doreşti, te îmbarci normal, direct în avion, unde te aşteaptă locul rezervat, o mâncare caldă şi o cafea fierbinte, unde ţi se oferă o pătură dacă ţi-e frig sau o pernă dacă ţi-e somn, nişte căşti ca să asculţi radio sau chiar, la unele companii, ţi se pune un DVD...

Ei bine, şmecherii de România au pus preţuri mai mari la călătoriile low-cost decât la cele economy! Iată un exemplu (vezi foto), care probabil nu e cel mai elocvent, fiindcă sunt din ce în ce mai multe! Bucureşti - Barcelona, dus-întors, plecare 7 iulie şi întoarcere 14 iulie, preţ pentru un adult:
- la Blue-Air: 189,98 euro + 20 euro (bagajele) = 209,98 euro
- la Tarom: 167,73 euro (preţ unic)

Şi cu toate astea, unde credeţi că e mai mare bătaia pe bilete?

marți, 13 aprilie 2010

Ghici cine şi-a băut cafeaua la Starbucks?

În Plaza? Mihai Petre! Nu că ar interesa pe cineva... Sau că am stat la 1 metru de el! Diseară încerc nişte salsa sau passo-doble, poate s-a luat...

Macarale


Râd în soare... la Piteşti, pe bulevard. Am trecut pe sub un segment exact când se monta macaraua asta pe Calea Bucureşti. Mă gândesc că dacă s-ar fi desprins în momentul ăla, şi azi mă adunau cu făraşu' ăia pe acolo...

luni, 12 aprilie 2010

Alice şi broscoiul

Într-un interval destul de scurt de timp am văzut la cinema ultimele două producţii Disney pentru copii, Alice în Ţara Minunilor şi Prinţesa şi Broscoiul. Luate per-ansamblu, ambele sunt faine, sunt făcute special să-i bucure pe copii. Sălile au fost copleşite de reacţii stridente, pozitive, sincere ale puştilor din sală, semn că le-a plăcut. În Alice, atrage în mod deosebit prezenţa pisicii, care e criminală, dar sunt şi alte personaje făcute special pentru a fi îndrăgite: Alice, Regina albă sau iepurele, chiar şi pălărierul. De partea cealaltă, în Broscoi, cel mai tare e crocodilul Louis, urmat la mică distanţă în ceea ce priveşte simpatia de licuriciul Ray şi cele două broscuţe, prinţul Naveen şi Tiana. Cei care au copii pot merge liniştiţi la ambele filme, sunt foarte reconfortante.

Dacă e să le privesc prin ochiul critic al adultului înnebunit după filme, aş da o notă de 7,5 lui Alice în Ţara Minunilor şi 9,5 Prinţesei şi Broscoiului. De ce diferenţa asta? În primul rând pentru că abordarea celor două poveşti clasice a fost făcută diferit.

În Alice s-a făcut risipă de actori geniali, efecte, 3D-uri, nebunii, coloană sonoră, marketing, promovare şi rezultatul financiar s-a văzut: încasări ce au rivalizat cu cele ale Avatarului, numai că povestea a fost dată uitării. S-a făcut un fantasy (foarte bine reuşit, să nu mă înţelegeţi greşit) parcă prea fantastic pentru lumea de basm a copiilor. Plus că au fost introduse şi elemente mature, cu ticălosu' ăla ce se uita pe sub fusta lui Alice, sau Regina Roşie care era în limbă după acelaşi coţcar... Greţos pentru copii!

În schimb, în Broscoi am simţit acea naivitate a poveştii simple, spusă cu haz de un povestitor simpatic. Personajele sunt clar pozitive şi clar negative, ceea ce e mult mai simplu pentru percepţia copiilor, iar glumele sunt pe faţă, simple şi foarte tari! Iar finalul... Finalul e apoteotic, mi-au dat şi lacrimile.

Am dat 9,5 nota cea mai mare. Aş fi dat 10, dar e greu deocamdată să egaleze cineva pe Bolt! Bolt e o capodoperă, e o minune! Şi chiar aseară am reascultat cu plăcere maximă o melodie senzaţională din Bolt! Poate una dintre cele mai frumoase producţii audio Disney! Aici vreau s-o felicit pe Dana Bartzer pentru adaptare şi interpretare, fiindcă melodia originală e praf! Am făcut comparaţia pe youtube.

duminică, 11 aprilie 2010

Mi-e scârbă de români

N-am timp să dezvolt, spun doar ideea principală. Am văzut azi la polonezi o tristeţe vecină cu durerea şi disperarea, după pierderea suferită. Dacă în avionul prezidenţial, prăbuşit în Rusia, ar fi fost Traian Băsescu (şeful statului), Maria Băsescu (soţia), Mircea Băsescu (fratele), Adriean Videanu (ministru), Theodor Stolojan (fost prim-ministru) şi alţi membri ai Guvernului, românii ar fi fost la fel de marcaţi de tragedie?

Eu zic că nu! Ipocriţii de la Realitatea şi Antena 3 probabil că nu s-ar fi bucurat pe faţă, dar ar fi simulat tristeţea în comentariile făcute cu degetele la spate încrucişate. Dar spun sigur că cei care au vorbit de moartea lui Băsescu în campanie ar fi dat bairam!

Suntem o naţie de porci, care trăieşte într-o mocirlă care pute! De-aia suntem şi vom fi gunoiul Europei, fiindcă nu scoatem capul din groapa împuţită în care am intrat. Degeaba suntem unii care vrem să respirăm aer occidental, curat, suntem dominaţi de gunoaiele celelalte. Mi-e scârbă...

sâmbătă, 10 aprilie 2010

Melodie pierdută

UPDATE: Minune!!! Mi-am reamintit linia melodică, dar doar cu asta nu am cum să caut pe internet.

De vreo săptămână sunt disperat să găsesc o melodie care m-a impresionat până la lacrimi de fiecare dată când am ascultat-o. Este un cântec al lui Julio Iglesias, pe care eu l-am perceput ca imn neoficial al Campionatului Mondial de fotbal din Spania 1982, fiindcă pe melodia aceasta mi-a rămas mie în minte un documentar despre El Mundial.

Am căutat iniţial pe Google. Apoi pe Youtube. M-am uitat şi în playlist-ul meu. A urmat site-ul oficial al lui Julio Iglesias, unde chiar am scris şi am primit un răspuns corect (Dear friend, The song was “El Mundial” and it was performed by Plácido Domingo), dar nesatisfăcător. Am luat la rând toate sample-urile de pe site-ul oficial, toate melodiile şi albumele lansate înainte de 1982. Apoi am căutat pe trilulilu şi am ajuns până la pagina 22, deci asta înseamnă că am ascultat în jur de 400 de bucăţi de melodii. Între timp am cerut şi ajutorul prietenilor. NIMIC!

Din păcate, trebuie să mă recunosc învins. Ce-mi pare rău este că acum vreo 2-3 ani am reauzit un cover al melodiei, făcut de o cântăreaţă americancă, dar habar n-am cine (Jojo, Aguilera, Simpson, draci...), numai că nu m-am grăbit să o salvez. Aşa că, dacă nu intervine vreun miracol, pot declara această melodie superbă pierdută!

În compensaţie, vă ofer o piesă minunată a lui Julio, pe care nu o mai ascultasem demult şi care, pe nedrept, a fost mult prea puţin promovată, în comparaţie cu celebrele "Baila Morena", "La Gota Fria", "Guantanamera", etc.

vineri, 9 aprilie 2010

Şi dacă interlopu' are dreptate?

Risc acum să-mi atrag oprobiul public al întregii ţări, să fiu scuipat de mame şi taţi, chiar înjurat de mame şi taţi... Nici eu nu sunt sigur că eu sunt cel care scriu următoarele. Dar dacă...

Întotdeauna m-am considerat un om cinstit, iar atunci când a trebuit să emit o judecată, am făcut-o după ce am analizat problema din toate unghiurile posibile. Deh, deformaţie profesională... Că le am şi eu p'ale mele, asta e, nimeni nu e perfect... A auzit toată lumea de cazul bătrânelului din Craiova, mort fiindcă a fost bătut pe trecerea de pietoni de către un interlop, pentru că se mişca prea încet. Aşa ni s-a spus la ştiri, cazul a fost prezentat melodramatic, cu fetiţa care întreabă mereu de "tataie". Şi eu în primele zile ale scandalului l-aş fi omorât cu mâna mea pe olteanu' împuţit care a făcut treaba asta. Dar dacă...

Azi citesc o declaraţie a interlopului în Gândul. Nu o reproduc, vă dau link. Tziganu' borât spune că a fost provocat, că moşulică a vrut să dea cu pietre în maşină. Că i-a dat o palmă şi i-a băgat mâna-n gât. Atât! Eu nu cred că doar atât i-a făcut şmecheru' de cartier actualului mort. Dar dacă...

Hai să nu mă mai lungesc. Există şi posibilitatea ca cioara (să mă scuze gingaşele păsărele) să aibă dreptate! Exact acelaşi lucru l-am păţit şi eu, iar prietenii mei ştiu povestea, fiindcă le-am spus-o de fiecare dată când auzeam discuţii cu pistoale, bâte, nervi şi alte alea în maşini. Mă dădeam exemplu, ca să îi conştientizez că nervii la volan te pot duce într-o situaţie neplăcută. Să nu se înţeleagă că dau vina pe mort, dar bătrânelul poate chiar l-a incitat pe interlop, poate că s-a enervat peste limita admisă de inima lui slăbită...

În iarna anului 2001 eram la Slatina. Deh, păţanii cu olteni... Eram la volan, pe jos era o pojghiţă solidă de polei. Tocmai mă pregăteam să trec printr-un semafor şi să virez la stânga. Mergeam încet, aveam, cred, 20-25 km/h. Exact când am trecut pe sub semafor, culoarea lui a devenit galbenă. Imposibil să opresc, aşa că mi-am continuat drumul. Viteza mică cu care rulam din cauza poleiului a făcut ca, atunci când m-am înscris pe linia mea de mers, pietonii să aibă deja verde. Şi pe trecere, tot polei... Doi bătrânei, cam 70-75 de ani, soţ-soţie, se ţineau de braţ. Mi-am dat seama de pericolul iminent (aş fi intrat în ei), aşa că nici măcar nu am claxonat, ca să nu-i sperii, ci am preferat să bag frâna de motor şi mă opresc în bordură, lucru pe care l-am şi făcut!


Fericit că nu s-a întâmplat nimic, mă pregăteam să îmi reiau cursul, când mă trezesc cu moşul, disperat, că-mi dă nişte şuturi în portieră! Mă uit la el, mă înjura de mama focului, că era să-l omor, că am trecut pe roşu, că el era pe verde... Deschid geamul şi încerc să-i explic că, de fapt, i-am salvat viaţa şi că nu am trecut pe roşu, dar din cauza poleiului am depăşit târziu intersecţia. Degeaba, moş-olteanu' e în pragul unei crize de nervi, s-a agăţat de geam şi trăgea de el, ca şi când voia să-l scoată din ţâţâni. În tot acest timp, mă înjura şi mă scuipa. Atunci m-am enervat şi am împins cu violenţă portiera, hotărât să mă dau jos la el. Bou' dracu' a resimţit lovitura cu portiera, s-a dezechilibrat şi a căzut pe spate! "Nu înţelegi că te-am ferit, dobitocule!", m-am oţărât şi eu la el, deşi mi se întunecase şi mie mintea şi voiam să-i dau un pumn în faţă. Atunci moşu' s-a potolit, s-a ridicat cu greu de jos, şi-a luat baba şi a plecat mai departe. Cred că s-a speriat de reacţia violentă a mea. Cu greu m-am potolit şi eu, apoi m-am tot gândit că, dacă-i dădeam una, îl omoram pe loc, la ce şubred era.

Acum, că situaţia mea pare să se fi repetat la Craiova, deci tot în Oltenia, unde oamenii sunt crizaţi rău, stau pe gânduri. Sigur, îmi pare rău de mor de fetiţă, de părinţii ei... Dar dacă interlopu' are dreptate...?

joi, 8 aprilie 2010

Bancul de joi

M-am molipsit şi eu de la Cristian Simion, sper să nu mă taxeze pentru că i-am furat licenţa, încălcând drepturile de copy-right. Dar de vină e Daffy, care are bancuri pur şi simplu criminale! Aproape toate bancurile publicate de mine pe blog vin de la el.

Nişte moldoveni merg la Jocurile Olimpice. La proba de kaiac-canoe, moldovenii stau lângă mal. Trece echipajul de pe locul 1, moment în care moldovenii încep să strige:
- Huo bă! Chiz*** mă-tii! etc.
Niciun răspuns.
Trece echipajul de pe locul 2. Moldovenii iar:
- Să vă f** muma-n c**, etc.
Niciun răspuns.
Trece echipajul de pe locul 3. Moldovenii strigă:
- Chiz** mă-tii!
Echipajul de pe locul 3 ripostează:
- Ba pe-a mă-tii, bă!
Auzind înjurăturile, moldovenii exclamă extaziaţi:
- Ăştia sunt! HAI ROMÂNIA!

miercuri, 7 aprilie 2010

Ce mai e tona azi...?

Dintre toate materiile pe care le-am făcut la şcoală, fizica a fost singura pe care am urât-o! Paul poate să confirme, pentru că am copiat după el atât în gimnaziu, cât şi la liceu! Nu ştiu de ce, dar fizica nu m-a atras niciodată cu adevărat. Acum însă, dacă ar fi să retrăiesc anii de liceu, probabil că m-aş implica mai mult, fiindcă fizica este o ştiinţă interesantă (Discovery să trăiască!).

Mi-am adus aminte zilele trecute de lecţiile plictisitoare şi problemele pe care nu le dădeam de cap, când un bătrânel simpatic m-a întrebat: "Dar ce, n-ai făcut fizică la şcoală?". Ei bine, am făcut, dar am fost cam paralel. Pot să bag mâna în foc că de vină sunt profesorii pe care i-am avut. Asta nu înseamnă că dau vina pe ei, poate doar nu am picat noi pe aceeaşi lungime de undă... De ce spun asta? Fiindcă o simplă demonstraţie a bătrânelului m-a cucerit!

Nu cu mult timp în urmă am achiziţionat un utilaj din fier masiv, care cântăreşte în jur de o tonă. Pentru a-l duce la secţie a fost nevoie de nouă oameni, aproape că ne-am rupt mâinile şi spatele... La câteva zile, a venit meseriaşul ca să pună utilajul în funcţiune. Mi-a spus că ar trebui mutat vreo cinci metri într-o parte, moment în care am râs şi i-am transmis că aşa ceva e imposibil, fiindcă nu sunt decât eu cu el. De fapt decât eu, fiindcă omul are o problemă şi nu poate să ridice nimic...

Bătrânelul a luat un aer de om înţelept şi mi-a spus: "Fă ce-ţi spun eu, şi-ai să vezi cât e de simplu". Fraţilor, cu nişte pârghii inteligent aşezate, am manevrat cum am vrut eu mastodontul de o tonă! Incredibil, am rămas marcat, monstrul acela de fier mă asculta ca un bebeluş! Dacă n-ai bătrâni, să-ţi cumperi, iar dacă nu ai făcut fizică la şcoală, să faci meditaţii...

Am citit azi că un român s-a umplut de aur la haltere. Dacă mă întreabă cineva cât ridic la sală, ştiţi ce răspund, nu? "O tonă"!

marți, 6 aprilie 2010

Ruşine!

UPDATE - Articolul meu a fost preluat de portalul www.arges-online.net! Mulţumesc!

Ruşine clubului FC Argeş! Aflu din comentariile prietenilor Răzvan şi Steluţa la articolul meu, Piere Generaţia de Aur, că la meciul dintre FC Argeş şi Gaz CFR Craiova, primul de după moartea fostului campion Sebastian Iovănescu, nu s-a ţinut moment de reculegere!

E incredibil! Conducătorii actuali ai clubului FC Argeş, cei care au retrogradat clubul de două ori în trei ani, adică de tot atâtea ori cât o făcuse gruparea alb-violetă în 50 de ani de existenţă, au uitat de Iovănescu! Sau poate nici nu au auzit de el! Adevărul e că de la cine să am pretenţii? De la Cornel Penescu, cel care mai bine dă sute de mii de euro mită, în loc să facă performanţă sportivă? De la Andrei Penescu, cel care nu-şi cunoaşte proprii jucători? De la Severius Stancu, uns preşedinte de club de fotbal din greşeală? Nu ştiu de ce Doru Toma, coleg cu Iovănescu, nu şi-a amintit că ar trebui cinstită memoria unui fost jucător de bază din echipa de aur a Argeşului! Sau de ce Marian Jinga, cel care nu scapă de obicei nimic din vedere, a fost şi el amnezic!

În schimb, la meciul dintre FC Internaţional şi Rapid Bucureşti s-a ţinut un moment de reculegere. Nu ştiu dacă a fost o circulară de la Liga Profesionistă de Fotbal sau pur şi simplu a fost ideea conducătorilor de la Inter, dar cinste lor! Un club mic şi fără tradiţie ştie să aprecieze valorile fotbalului din judeţul pe care îl reprezintă!

sâmbătă, 3 aprilie 2010

Paşte Fericit!


Vă urez şi eu, acum, în prag de Înviere...! Vă mulţumesc tuturor prietenilor reali şi virtuali, de pe Facebook, blog ori alte reţele şi vă îmbrăţişez! Sărbători Fericite!

joi, 1 aprilie 2010

Dublu curcubeu


N-am văzut niciodată aşa ceva: două curcubee, unul peste celălalt! La câte fenomene rare vedem în ultimul timp, acesta nu putea să lipsească deşi, să fiu sincer, habar n-aveam că se poate întâmpla. Dublul curcubeu l-am surprins azi deasupra unor blocuri din cartierul Craiovei. Dacă observaţi cu atenţie, cel de mai jos are toate culorile, lucru, de asemenea, rar întâlnit! Paleta coloristică este completă! Cel de-al doilea este un pic mai estompat.

Vă plac sms-urile de Paşte?

Pregătiţi-vă de beep-uri, încărcaţi-vă telefoanele mobile, goliţi-vă Inbox-ul! În două zile încep să curgă mesajele de urări de Paşte, pe care unii dintre noi le urâm atât de mult! De la "Lumina Învierii...", trecând prin "Un păstor...", "Mesia..." şi terminând cu "...Paşte Fericit!", sms-urile de felicitare de la prieteni îşi vor face loc în telefonul vostru, vreţi-nu vreţi!

Apropo! Vreţi? Răspundeţi la sondajul alăturat, iar dacă sunteţi inspiraţi, răspundeţi şi cu cuvintele voastre...

Dacă vreţi părerea mea, ei bine, eu sunt şi pro, şi contra. Adică nu mă deranjează să primesc zeci de mesaje, asta înseamnă că cineva totuşi se gândeşte la mine, chiar dacă nu într-atât de mult încât să-mi dea un telefon, dar sunt contra atunci când vine vorba să trimit. Sincer, celor mai apropiaţi le dau telefon, celor mai mulţi le trimit sms-uri, iar celor foarte mulţi... mă gândesc la ei...!