Alternative la Dan Brown
Ar mai trebui să mai scriu şi eu despre cărţile pe care le citesc, nu? Păi ar fi cam multe de zis, dar am să fac doar o comparaţie mică între Simbolul Pierdut, al lui Dan Brown şi alte două romane cu subiect asemănător: căutători de comori vechi, implicaţi în situaţii limită şi obligaţi să descifreze multe coduri şi simboluri. Este vorba de Camera de Chihlimbar şi Codicele.
În primul rând, vreau să spun că ambele sunt de ţşpe ori mai bune decât mult lăudatul roman al lui Dan Brown, ceea ce îmi aduce aminte de vorbele unui mare marketer, hawaiianul Robert Kiyosaki. Acesta spunea că nu numai McDonald's face hamburgeri buni, dar ei îi vând cel mai bine. Aşadar, Simbolul Pierdut este o carte vândută de o fabrică de promovare, dar cele două cărţi de care v-am zis, pe care le-am descoperit întâmplător, sunt mult mai bune.
Camera de Chihlimbar prezintă povestea celebrei camere adăpostite de muzeul Ermitaj şi apoi de Palatul Ecaterina, din Skt. Petersburg, cameră ce valora în jur de 50 de milioane de dolari şi care a fost furată de nazişti în timul celui de-al doilea război mondial. Camera, de fapt de o valoare inestimabilă pentru colecţionarii extravaganţi, a fost motivul de dispută dintre Hitler şi Gohring la finalul războiului, fiecare dorind s-o păstreze pentru el. Ruşii, la rândul lor, voiau s-o recupereze, aşa că au făcut un serviciu special în cadrul KGB-ului pentru găsirea ei. Gohring a dus-o în munţi şi a pitit-o. Din serviciul KGB-ului, în zilele noastre, au mai rămas în viaţă doar doi bătrânei, care sunt căutaţi pentru informaţiile pe care le deţin de către căutătorii de comori şi recuperatori. Povestea se complică, intervin împuşcăturile şi urmăririle spectaculoase, iar deznodământul despre Cameră este total neaşteptat.
Codicele este un manuscris maya descoperit de un alt căutător de comori, un american care a şi devenit extrem de bogat, după ce a jefuit ani de-a rândul mormintele mayaşe din munţii Hondurasului. De fapt, cu această ocazie a găsit şi codicele, care conţine mii de reţete secrete pe care companiile farmaceutice din întreaga lume ar ucide ca să pună mâna. Şi, culmea, chiar încep să ucidă! Americanul extravagant, grav bolnav de cancer, îşi ia toate tablourile şi lucrurile de valoare şi se îngroapă cu ele în munţii Hondurasului, lăsându-le celor trei fii un testament ciudat: "Dacă doriţi cele 500 de milioane, veniţi să le luaţi". Fiecare dintre cei trei îşi ia câte un aliat şi pleacă separat în căutarea comorii, dar pe drum, după zeci de peripeţii, îşi dau seama că numai împreună pot reuşi. Iar la gura mormântului îi aşteaptă cel puţin trei foarte mari surprize! Vor reuşi să pună ei mâna pe avere şi pe codicele atât de mult vânat? Ia puneţi mâna de citiţi, nu mai staţi cu gura deschisă! Merită!

Comentarii