Komunikat FC Argesh

Că la FC Argeş s-a instaurat amatorismul după retrogradarea forţată din urmă cu doi ani, nu mai e o noutate pentru nimeni. Ceea ce începuse promiţător, cu un patron Cornel Penescu decis să rupă norii, s-a transformat într-un dezastru total, care va duce în final la un mare faliment al uneia dintre cele mai iubite echipe din ţară, echipa lui Dobrin. Din păcate, Penescu nu a învăţat nimic din ceea ce a păţit, tot din vina lui (mituirea arbitrilor), şi dă senzaţia că se răzbună pe această frumoasă echipă pentru prăbuşirea imperiului PIC.

De ce spun asta? Fiindcă au fost îndepărtaţi de la club, în această perioadă de doi ani, absolut toţi oamenii capabili. În schimbul lor, au fost promovate nişte non-valori care şi-au bătut joc, pur şi simplu, nu numai de fotbalişti şi antrenori, ci şi de simbolurile alb-violete. Nu o spun eu, o spun ziarele Curierul Zilei şi Jurnalul, o spun suporterii, îngroziţi de thrillerul continuu de la conducerea grupării. Conducere asigurată de managerul Cătălin Barbu, un ţărănuş emancipat, un golan (după vocabular) deghizat în şef, o copie nereuşită de corcitură între mafiot şi Gigi Becali.

Ce m-a deranjat atât de tare? Mă deranjează să citesc că FC Argeş se chinuie în amicale cu super-echipe de judeţ, precum Viitorul Rădeşti, că îşi dă afară toţi jucătorii crescuţi cu greu de antrenorii de la Centrul de Copii "Leonte Ianovschi" şi îi înlocuieşte cu refuzaţii de pe la Albota şi Bradu, şi multe altele.

Dar cel mai rău m-a indispus un comunicat de presă pe care l-am citit ieri. Un comunicat care nu face cinste nici măcar unui club de popice, dar unuia de fotbal, cu pretenţii mari. Şi cel mai mult mă doare că am muncit împreună cu Marian Jinga şi colegii de la TOP mai bine de un an de zile ca să punem la punct o strategie profesionistă de comunicare, pe vremea când nici măcar cluburile mari din Bucureşti nu aveau departament de relaţii cu presa. Şi iată la ce s-a ajuns:

„În urma meciurilor de verificare pe care alb-violeţii le-au susţinut pînă în prezent, meciuri care au avut rolul de a testa în mare parte sportivii atît vechi cît şi celor noi, s-au evidenţiat calităţiile dar şi unele puncte slabe unde se vor mai face îmbunătăţiri pînă la începutul campionatului. Practic această perioadă de verificare reprezintă perioada în care se întocmeşte şi consolidează foarte bine lotul FC Argeş care va juca în campionatul care bate la uşă. Unul dintre jucătorii care au venit pentru început în probe la FC Argeş şi anume Radu Alexandru în urma jocurilor de verificare în care a fost inclus, tocmai pentru a i se observa calităţiile sportive, nu a reuşit să facă faţă solicităriilor din timpul antrenamentelor şi nu numai de aceea atît el cît şi conducerea clubului au hotărît de comun accord să renunţe la serviciile sportive“.

Dacă ar fi să fac analiză pe acest text infect, mi-aş pierde şi timpul, şi spaţiul, şi nervii. Nu pot însă să nu remarc nişte expresii aberante:
- "meciuri care au avut rolul de a testa în mare parte sportivii atît vechi cît şi celor noi" - nici măcar acordul gramatical nu e făcut corect;
- "unele puncte slabe unde se vor mai face îmbunătăţiri pînă la începutul campionatului" - o compoziţie fără noimă;
- "se întocmeşte şi consolidează foarte bine lotul FC Argeş" - tricourile echipei se întocmesc, în niciun caz un lot de fotbalişti... Care, fie vorba între noi, e foooooooarte subţiat valoric;
- "unul dintre jucătorii care au venit pentru început în probe la FC Argeş" - râd şi curcile de formularea asta;
- "şi anume Radu Alexandru" - Mircea Badea spune la mişto "şi anume", nu e o construcţie fericită;
- "calităţiile", "solicităriilor" - no comment;
- "şi nu numai de aceea atît el cît şi conducerea clubului au hotărît" - mi se strepezesc creierii când citesc aşa ceva;
- "comun accord" - de teamă să nu greşească, cel care a conceput comunicatul a lăsat Wordul să facă autocorectarea, fiindcă numai editorul de text transformă cuvântul "acord" în "accord";
- "serviciile sportive" - e prima oară când aud de aşa ceva în fotbal.

Cică purtător de cuvânt la FC Argeş ar fi o pipiţă, Iuliana Ilie. Din profilul de pe Facebook îmi dau seama că nu e mare lucru de capul ei. Dar poate mă înşel, poate are anumite calităţi. Altele, decât se cer în acest post de mare responsabilitate...

Comentarii

dumis a spus…
Mare dreptate ai! Pacat de istoria echipei...
Carucioare a spus…
ce va facut si penescu...
Geocer a spus…
Ba esti tu rau, ca tipa arata chiar bine. La ce-i mai trebuie gramatica si vocabular daca are picioarele alea superbe?
Canguru' a spus…
George, tocmai ce spuneam: poate are alte calitati

Carucioare, ne-a facut Penescu ce a facut si Mititelu Craiovei. Straluciti manageri...

Dumis, pacat...! Poate reuseste primarul sa ia palmaresul de la defuncta FC 2005 SA si-l transfera la FC Arges 1953. Tot ar fi ceva

Postări populare de pe acest blog

Piteștiul nu e în Oltenia!

Andrei Penescu scri-e la TOP

Am învins balaurul Helicobacter pylori!