Erika la schi

Sunt terminat! O săptămână sunt singur, Erika e în tabără la schi! E pentru prima oară când sunt fără ea atâtea zile şi, din prima zi, deja simt că înnebunesc fără ea! Am sunat-o azi de cinci ori, până când mi-a zis: "Tati, mă stresezi, pa, pa, pa!!!". Şi mi-a închis...

În copilăria mea am fost o singură dată în tabără. Părinţilor mei, Dumnezeu să-i ierte, nu prea le păsa dacă eu voiam sau nu să mă recreez în vacanţe, aşa că singur am decis, în clasa a V-a să merg în tabără, la Oglinzi, în judeţul Neamţ. Ai mei cred că habar n-au avut unde plec eu, aşa de insignifiant eram pentru ei. Două săptămâni am petrecut de vis, am vizitat casa memorială a lui Ion Creangă de la Humuleşti, de trei ori (era la un kilometru distanţă), am fost la Cetatea Târgu Neamţ, acolo unde s-a scris istoria lui Sobieţki, am fost în excursii la Agapia, Suceviţa, Voroneţ, Cetatea de scaun a Sucevei, casa memorială a lui Sadoveanu... Am participat la diferite concursuri, într-un cuvânt m-am maturizat. Mi-am jurat să merg în fiecare an în tabără!

Al doilea an, am trăit cea mai mare deziluzie din viaţa mea (pe vremea aia, acum topul a fost total răsturnat :P). M-am înscris la o altă tabără de vară, împreună cu cel mai bun prieten al meu, Laurenţiu. Totul bine şi frumos, am aşteptat cu nerăbdare să vină ziua să plecăm, ne-am prezentat la Gară cu bagajele făcute (se pleca cu trenul, de la Gară), dar la Şcoala 8 (de lângă Gară) am avut o surpriză neplăcută! Laurenţiu figura pe liste, în timp ce eu, nu! Am fugit într-un suflet la mama la serviciu, ea a sunat la diriginta clasei mele, de acolo s-a ajuns la directoarea şcolii şi de la directoare, la organizatoarea taberei pe Piteşti, doamna Zavulovici (soţul dânsei, actorul Zavulovici, a murit acum câţiva ani). Aceasta a intrat pe fir şi a descoperit că eu eram înscris, dar nu se ştie cum m-am pierdut în hârţogăraie, locul meu a figurat liber nu se ştie de ce, şi fiindcă trebuia umplut cumva, a fost preferat să meargă gratis (deşi eu plătisem) fiul mecanicului şcolii! Şi uite cum eu am rămas acasă cu tabăra plătită, iar Florin Neaga (care mai târziu mi-a devenit coleg şi bun prieten la Net Wire) a mers nemeritat în tabăra mea! Aşa cum spuneam, a fost cea mai mare deziluzie a copilăriei mele!

Când în cazul taberei Erikăi s-a scurt-circuitat ceva, acum câteva zile, mi-am amintit de păţania mea din copilărie şi de zilele întregi de plâns continuu. Mi-am jurat că fetiţa mea nu va trece prin tragedia prin care am trecut eu, iar acum iat-o la Predeal, la schi! Cu un ochi râd, cu altul plâng. Dar eu zic să râd, totuşi... Nu?