De ce nu-mi place Italia?
Tocmai s-a încheiat finala EURO 2012. Spania a zdrobit Italia cu 4-0, umilinţa macaronarilor neavând corespondent în istorie. Sunt fericit de parcă Dinamo a luat titlul. Scriam demult, aici, pe blog, despre Spania urmărită de mine în urmă cu patru ani, la EURO 2008, despre contactul direct pe care l-am avut cu Torres, David Villa sau David Silva, despre Casillas şi Xavi. Dar nu de-asta mă bucur, fiindcă anul ăsta am ţinut cu Portugalia. Mă bucur de fapt pentru insuccesul Italiei.
Chiar, de ce nu-mi place squadra azzura? Nu am un răspuns clar. Poate nici motive nu am... Tot ce ştiu este că, de când am deschis ochii în fotbal, am ţinut "ghină" Italiei la turneele finale. În 1994 am fost foarte nefericit, atunci când Italia a ieşit din grupe, deşi în ultimul meci, contra Irlandei, avea nevoie de victorie, iar squadra a fost nevoită să joace în 10 aproape un meci întreg, după ce portarul Pagliuca a fost eliminat.
Culmea e că mulţi jucători îmi sunt sau mi-au fost foarte simpatici: Vialli, Peruzzi, Totti, Zola, Roberto Baggio, Buffon, Del Piero, Cannavaro, Maldini, Baresi, Pirlo, şi lista poate continua (să nu-l uit pe Maccarone). A, îmi sunt şi câţiva antipatici, precum Toldo, Balotelli sau Balzaretti, dar balanţa înclină clar.
Poate fi faptul că nu am nicio echipă favorită în Italia (ţin doar cu echipa la care joacă Zlatan sau Mutu), poate fi faptul că urăsc bărbaţii care vorbesc tare, mult şi sunt lăudăroşi, nu ştiu, cert este că nu voi niciodată fanul Italiei, la nicio competiţie. Mai degrabă îmi e indiferentă squadra azzura...
Chiar, de ce nu-mi place squadra azzura? Nu am un răspuns clar. Poate nici motive nu am... Tot ce ştiu este că, de când am deschis ochii în fotbal, am ţinut "ghină" Italiei la turneele finale. În 1994 am fost foarte nefericit, atunci când Italia a ieşit din grupe, deşi în ultimul meci, contra Irlandei, avea nevoie de victorie, iar squadra a fost nevoită să joace în 10 aproape un meci întreg, după ce portarul Pagliuca a fost eliminat.
Culmea e că mulţi jucători îmi sunt sau mi-au fost foarte simpatici: Vialli, Peruzzi, Totti, Zola, Roberto Baggio, Buffon, Del Piero, Cannavaro, Maldini, Baresi, Pirlo, şi lista poate continua (să nu-l uit pe Maccarone). A, îmi sunt şi câţiva antipatici, precum Toldo, Balotelli sau Balzaretti, dar balanţa înclină clar.
Poate fi faptul că nu am nicio echipă favorită în Italia (ţin doar cu echipa la care joacă Zlatan sau Mutu), poate fi faptul că urăsc bărbaţii care vorbesc tare, mult şi sunt lăudăroşi, nu ştiu, cert este că nu voi niciodată fanul Italiei, la nicio competiţie. Mai degrabă îmi e indiferentă squadra azzura...
Comentarii