Câte concesii ești dispus să faci pentru persoana iubită?
Însă, faza de ieri mi-a amintit de un alt prieten a cărui pățanie m-a inspirat să scriu un articol. Numai că nu l-am scris până acum, mai mult din lene... Am un prieten vechi, care era mare dinamovist. Acum ceva vreme îl întreb întâmplător ceva despre Dinamo, la care el îmi dă cu răspunsu'-n moalele capului: "Nu știu, mă, nu mă mai întreba de Dinamo, fiindcă eu țin acum cu Steaua!"
Am rămas cu privirea-n gol, ca boul la poarta nouă! Nu că mi-ar fi părut rău că un prieten ar fi întors armele și s-ar fi aliat cu dușmanii, e treaba fiecăruia să facă ce vrea în timpul liber... Dar nu vedeam motivul care l-ar fi îndemnat să schimbe tabăra atât de brusc. Într-un târziu, m-am lămurit: omul își făcuse o prietenă nouă, de care era super-îndrăgostit, iar aia era stelistă! Și, de dragul ei, a devenit și el stelist!
Să presupunem că acest text este citit și de către femei, care nu au nicio tangență cu fotbalul. Și atunci hai să încerc să explic un pic cum stă treaba cu echipele de fotbal preferate. Când în copilărie alegi să ții cu o echipă, începi să îți dezvolți un adevărat cult pentru acea grupare și pentru istoria acelui club. Începi să îndrăgești fotbaliștii, să te uiți la meciuri, să suferi sau să te bucuri pentru ei. Inevitabil, încep și discuțiile în contradictoriu cu fanii formațiilor rivale. Nu mai detaliez, ideea este că, în timp, 10-15-20 de ani, ajungi să consideri acel club cu care ții parte din familia ta, din viața ta.
Revin: din dragoste pentru acea fată, prietenul meu și-a renegat "familia"! Și de aici vine întrebarea: Câte concesii ești dispus să faci pentru persoana iubită?
Știu, ar fi foarte simplu ca, atunci când ne îndrăgostim de cineva, să o facem din prima de persoana potrivită, așa cum percepem noi termenul de potrivită. Adică să avem aceleași preferințe, aceleași tabieturi, același caracter, aceeași scară de valori, să ne completăm din toate punctele de vedere, să gândim la fel, să simțim la fel (așa, ca în cântec), să râdem la aceleași glume, să ne propunem reciproc să ne ajutăm în tot felul de treburi, să ne înțelegem fără ca să ajungem să ne certăm din tot felul de idioțenii, să ne iubim și, de ce nu, să iubim aceeași echipă de fotbal. Relația noastră să fie ca în reclamele la cafea sau la dulciuri! Cineva spunea pe Facebook că bărbații caută la partenerele lor reflecția propriilor lor nebunii, ceea ce sunt întru totul de acord.
Dar știm cu toții că așa ceva este imposibil. Dumnezeu ne-a creat diferiți și, în ciuda a ceea ce ne-am dori, ajungem să ne îndrăgostim de persoane total diferite. Și fiindcă dragostea e oarbă, ajungem să iubim atât de tare acea persoană încât nu ne dăm seama că ea nu se potrivește absolut deloc caracterului nostru. Ce este mai grav e că timpul trece și nepotrivirile încep să sape în relația noastră. Mai întâi un refuz, apoi o mică nemulțumire, o supărare, o ceartă, un reproș și uite așa îți dai seama că, de fapt, nu prea ai mare lucru în comun cu "persoana iubită".
Dar cum se ajunge aici? Cum nu poți să realizezi de la început că nu te potrivești deloc cu "dragostea vieții tale"? Acest fenomen se numește "a face concesii". La început, ești conștient că persoana de care te-ai îndrăgostit nu prea e pe aceeași lungime de undă, dar lași de la tine în speranța că, în timp, o să reușești să o schimbi. Sau, pur și simplu, lași de la tine fiindcă vrei ca iubita să se simtă bine, să nu o deranjezi cu nimic.
Ceea ce nu mi se pare deplasat. Ideea este următoarea: 1. câte concesii, 2. pentru cât timp și 3. ce fel de concesii faci? Iată care este, de fapt, cheia într-o relație echilibrată. Alături de dialog. Dacă, înainte de a sări în pat, aveți o discuție serioasă despre cine sunteți și ce vreți din această relație, sunt șanse enorme ca ea să dureze foarte mult, în ciuda puținelor/multor nepotriviri.
1. Dacă faci 1-2 concesii minore, nu e niciun fel de problemă, iar dacă și persoana iubită este de acord să renunțe la ceva din dragoste pentru tine, este mai mult ca perfect! Sau măcar fă-o să înțeleagă că renunți la un anumit obicei împământenit în viața ta, de dragul ei.
De exemplu, să spunem că până să o cunoști pe ea, beai bere ca porcul. Numai că pe ea o deranjează să te vadă amețit și mahmur a doua zi, astfel că renunți să mai bei bere. Sau renunți să fumezi de față cu ea, fiindcă o deranjează fumul. Acestea două sunt concesii de bun simț.
2. Dacă, însă, ți-ai propus să lași de la tine pentru o anumită perioadă de timp, după care să începi s-o modelezi pe gustul tău, asta nu mi se pare corect. Nici față de tine, nici față de ea. În primul rând că, dacă lași de la tine cu bună știință că nu o faci decât pentru o perioadă scurtă, înseamnă că nu te respecți pe tine. În același timp, îi transmiți iubitei semnalul că tu ești exact așa cum te vede, or dacă peste o perioadă vede semnalele schimbării, va începe să gândească despre tine că ești o persoană falsă, rea și care încearcă să își impună punctul de vedere.
De exemplu, te-ai îndrăgostit de ea pentru că te-a fermecat în clubul în care v-ați întâlnit. Dar a doua zi ai observat că are fundul mare, lucru pe care îl urai atunci când catalogai fizic o femeie. Dar îți zici, "nu-i nimic, nu mă deranjează acum, dar mai încolo o s-o iau la sala de sport cu mine". Ce te faci, însă, dacă nici sportul nu-i place? Ba, mai mult, îi place să bage în ea și nu o deranjează dacă mai ia încă puțin proporții, fiindcă așa se simte împlinită și admirată? Nu e ăsta un semn că ai greșit când ai făcut concesia respectivă? Un an, doi, trei, ești dispus să treci cu vederea, dar după 3 ani o să ajungi să îi reproșezi că are fundul mare si că e cât o scroafă! Hopa...
3. Contează la fel de mult și ce fel de concesii faci. Poți să lași de la tine multe, unele lucruri care te ajută și pe tine să te maturizezi (cum ar fi să arunci cutia de pizza imediat după ce ai terminat de mâncat și nu după 2 zile, să speli WC-ul la câteva zile și nu la câteva luni, etc), dar dacă ajungi să umbli la scara de valori pe care ți-ai construit-o în foarte mulți ani de zile, atunci chiar că devine o problemă.
Ca exemple clare de concesii pe care SĂ NU LE FACI, pot să dau următoarele: nu te certa cu familia doar fiindcă ea nu o suportă pe mama ta, nu îți lăsa serviciul doar fiindcă nu stai cu "puiul" acasă suficient de mult, nu-ți vinde mașina doar ca s-o duci într-un weekend în Dubai sau nu îți trăda propriile bucurii, doar fiindcă pe ea o deranjează. Dacă ții cu Dinamo și ea cu Steaua, rămâneți așa! Mai bine să vă certați și să vă "înțepați" de două ori pe an, în glumă, decât să ajungeți la reproșuri de genul "eu am renunțat la tot pentru tine" peste câțiva ani.
Acest Univers se află într-un echilibru perfect. Atunci când un eveniment înclină puțin balanța, toată planeta are de suferit. Redus la o scară mai mică, fiecare dintre noi are un Univers personal în care se simte bine. Atunci când un eveniment (îndrăgostirea de o persoană) apare, Universul personal are tendința de a o lua razna, astfel încât este nevoie de reechilibrarea lui. Și atunci ajungem la concesii. Dacă faci mai multe sau mai importante decât îți permite echilibrul personal, în continuare "planeta" ta are de suferit. Poate nu acum, dar în câțiva ani sigur! Și cu cât ruptura va interveni mai târziu, cu atât ea va fi mai dureroasă.
PS - Bineînțeles că prietenul meu nu mai e cu stelista, de care s-a despărțit într-un mod destul de urât. Recunosc că am fost curios de multe ori să-l întreb dacă ține în continuare cu Steaua sau s-a întors la vechea dragoste, dar la fel de adevărat este că anumite alte întâmplări m-au îndepărtat de el și nu am mai ținut legătura.
Comentarii