Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 21 mai 2016

Scrisoarea mea despre Mutu

"Aici mă opresc"
Știrea de azi, 21 mai, a fost scrisoarea de adio pe care Adrian Mutu a scris-o pe Facebook, scrisoare prin care și-a anunțat retragerea. La 37 de ani și după ce nu a mai reușit să joace decât 2-3 meciuri la ASA Tg. Mureș, Briliantul a spus stop. Nu mai vrea nici să prindă echipa națională pentru un ultim gol cu care să îl depășească pe Hagi, nu mai vrea nici la Dinamo, cum a promis acum 10 ani, nici în India, unde ar mai fi putut câștiga ceva bani. Gata!

"Aici ma opresc! Dupa 30 de ani! Sint chiar peste 30 de ani de cind cu un prieten in fata casei visam sa fim mari. Ies din viața de fotbalist supărat pe timp. Pentru ca e ireversibil si pentru ca 30 de ani au trecut ca o clipire. Azi mi au rămas amintirile: cu golurile, cu antrenamentele, cantonamentele, cu antrenorii, colegii, cu tristețile , cu bucuriile, dar mai ales cu suporterii. Cu romanii mei. Pentru ca atunci cind m-au aplaudat si mi-au scandat numele am simțit ca toată lumea e a mea." *
* - am păstrat mesajul original, cu ortografia și topica neschimbate

"Azi îmi caut în suflet!"
Îmi caut și eu în suflet. L-am iubit pe fotbalistul Mutu! Am fost cel mai mare fan al lui. Țin minte că la debutul lui la Inter Milano am stat cu sufletul la gură pe un post italian, ca să-l văd. Și nu mi-a părut rău. A început cu niște "urechi" pe care le-a dat unui fotbalist de la Milan, dacă nu mă înșel. Avea doar 19 ani! Apoi, după trecerea lui la Verona, i-am văzut toate meciurile transmise în țară, iar atunci când partida nu era televizată, îmi aduc aminte că urmăream pe teletext ce face și mă bucuram enorm când marca gol după gol. Fiecare venire a lui la echipa națională era o sărbătoare și pentru mine, iar golurile le sărbătoream de parcă erau ale mele.

"Nu fac acum statistici cu performanțele mele. Acestea vor ramine pentru totdeauna. Azi imi caut in suflet. Azi imi vin in minte stadioanele pline de la echipa naționala . Da joc pentru naționala tării mele a însemnat sa simt mindria aceea pe care am avut o doar atunci cind mi s au născut copiii. La imnul tării mele, acolo jos, pe gazon, cu 10 pe spate si cu banderola de căpitan pe brat , imi auzeam bătăile inimii amplificate de 1000 de ori. N-a existat pentru mine o onoare mai mare ca asta. Si va multumesc!"

"FC Argeș, începuturile"
Am crescut cu Adrian Mutu. El ca fotbalist, eu ca ziarist. Alături de mentorul nostru, Mihai Ianovschi, de la care ambii am învățat enorm de mult. Când Mutu era junior și juca pe maidanele țării, eu eram student la Jurnalistică și lucram pentru o micuță televiziune locală, Net Wire. Fiindcă titular pe postul de ziarist sportiv era un băiat mai mare, ucenicia am început-o în spatele camerei de luat vederi. Mihai Ianovschi m-a luat la zeci de meciuri, ca să îi filmez generația excepțională, cu Coman, Neaga și Mutu vârfuri de lance.
Atunci când Mutu a făcut pasul la echipa mare a lui FC Argeș, eu am fost titularizat în post. Când Mutu a plecat la Dinamo, eu am început colaborarea cu ProTV. Apoi Mutu a plecat în Italia și Anglia, eu am ieșit puțin din presă și am devenit manager la o mare companie, în alt oraș decât cel de baștină. Mutu a făcut un pas înapoi, eu am revenit în presa argeșeană.
Ne-am reîntâlnit la EURO 2008. Mutu ca mare vedetă a echipei naționale, căpitan chiar, iar eu ca ziarist acreditat. M-am bucurat pentru golul cu Italia și m-am întristat pentru penalty-ul ratat în fața lui Buffon.
Dar să revenim la FC Argeș. La începuturi. L-am cunoscut pe Adrian Mutu la vârsta de 15 ani. Un copil grăsuț, dar foarte guraliv. În 1995 am fost cu el pe stadionul 23 August, când FC Argeș a devenit campioană națională de juniori III, într-un meci cu ICIM Brașov. Am filmat tot meciul. S-a jucat înaintea celebrului Rapid - Petrolul. În dimineața zilei, am fost cu toții la plimbare prin Herăstrău, acolo unde Mihai Ianovschi a ținut ședința tehnică. Apoi ne-a plimbat cu vaporașul. În tot acest timp, Mutu a stat numai lângă mine și a făcut glume, mi-a luat camera ca să filmeze și el, mi-a cărat geanta și a pus "urechi" colegilor, în pozele pe care le făceam. Am și acum imaginile, le privesc uneori cu nostalgie.
Peste doi ani, în 1997, am repetat experiența. Din nou finală, de data asta de juniori I. Examenul copilăriei de fotbalist. Mutu era deja vedeta echipei naționale de juniori. M-a pus, pe terenul de pe stadionul 23 August, să-l filmez de jos în sus. De la nivelul gazonului. Mi-a zis că e "mare"! Tot timpul cu zâmbetul pe buze, tot timpul cu ochii să facă un giumbușluc, ceva... Era ras în cap, exact ca în perioada Chelsea, se înălțase față de acum doi ani, dar nu slăbise foarte mult. Cu toate astea, el a făcut faza prin care FC Argeș a câștigat în fața Dinamo!

A fost chemat apoi la echipa mare de Ion Moldovan. Cred că nimeni nu își amintește cum a debutat Mutu. EU DA! A intrat prin minutul 80 al meciului cu Oțelul Galați. Era 0-0. FC Argeș forța marcarea golului. La un aut din apropierea careului oaspeților, Mutu se demarcă și mingea vine către el. Ce credeți că face Mutu? Repet: debutul lui în Divizia A, 0-0, finalul meciului, nu atinsese mingea... Nebunul lovește mingea din foarfecă!!! Deci prima atingere de balon în fotbalul mare a fost prin foarfecă! Dacă nici un astfel de fotbalist nu ajunge mare, atunci eu nu știu cine mai ajunge...
Din perioada FC Argeș, care din păcate a fost scurtă, îmi mai amintesc golul de debut, la un 4-0 cu FC Bacău pe o ceață s-o tai cu cuțitul, sfidarea lui nea Gicu Dobrin, când nu a vrut să iasă de pe teren, golul la vinclu cu Steaua, din mlaștina stadionului Trivale (scor 3-2), hattrickul de la Onești și multe, multe antrenamente.
Dar poate cea mai haioasă amintire cu Mutu pe care o am s-a petrecut în studioul televiziunii în care îmi făceam emisiunea. Îi aveam invitați pe Adi Neaga, Dani Coman și Adi Mutu. Cu câteva minute înainte să intrăm în direct, Mutu ne spune un banc. Toți începem să râdem ca apucații!!! Colegul strigă la mine că în 5 secunde suntem în direct! Noi râdeam în hohote! Intrăm în direct, cadrul este pe mine. În sughițuri de râs reușesc să spun un "Bună seara!", după care par că îmi revin. Dar Mutu izbucnește din nou, de lângă mine, și toți o luăm de la capăt. Colegii mei îmi urlau că nu sunt sănătos, dar ce puteam face? Noi nu aveam reclame, pe care să le băgăm în cazuri speciale... În sfârșit, după ce ne-am potolit, mi-am cerut scuze și am spus sincer ce s-a întâmplat. A doua zi, cine credeți că ne-a urecheat, fiindcă nu am fost serioși? Mihai Ianovschi! Ca să ne învețe minte, ne-a zis că ne-a înregistrat și o să râdă de noi, când o să fim mari. Sincer, aș vrea să revăd acele imagini, Dani Coman mi-a zis acum câțiva ani că domnul Ianovschi a păstrat acea casetă!

"Am jucat pentru mai multe echipe . Toate au un loc special in viața mea.!Fc Argeș , începuturile . Apoi Dinamo, club care m-a aruncat in fotbalul adevărat . Au urmat peste 100 de goluri in Serie A si 35 pentru Echipa Naționala . Dar a fost si Fiorentina . Care are un loc aparte in sufletul meu. Va multumesc fiorentini! M-ați iubit mereu, necondiționat !" 

"N-am fost un înger, dar nici un demon"
Pe cât de mult l-am iubit pe fotbalistul Mutu, pe atât de mult l-am urât pe Mutu, cel din afara terenului. Mult timp nu credeam ceea ce citeam, că bate ospătari sau pierde nopțile prin București. Că face orgii sexuale cu Laura Andreșan sau alte ciudate. Bănuiam că sunt intoxicări de-ale jurnaliștilor. Abia când s-a certat cu Mourinho am realizat că ceva adevăr trebuie să fi fost. Chiar și așa, nu l-am suportat pe Jose mult timp după acel episod, am considerat că putea fi mai diplomat și astfel nu i-ar fi distrus cariera lui Mutu. M-am bucurat enorm când s-a căsătorit cu Consuelo și am suferit când s-au despărțit. Practic, Consuelo a fost jumătatea de care avea nevoie, insula lui de siguranță. Nu știu, poate așa am fost eu în viață: fidel, serios și cinstit cu mine și cu ceilalți și am crezut că toată lumea trebuie să fie așa.
Sunt sigur că Mutu nu regretă nimic din ce a făcut. Sunt la fel de sigur că el știe că putea să fie enorm de mare, dacă la talentul cu care l-a înzestrat Dumnezeu, ar fi avut și o viață extrasportivă exemplară. Dar, până la urmă, când tragi linia, nu poți să zici decât WTF! Ce mai contează? Și apoi, cine are dreptul să îl judece pe el? Nici pe mine nu m-ar încânta să mă judece cineva. Am greșit, am cerut scuze și am plătit. Eu am suferit, nu altcineva în locul meu.

"Cine considera ca i-am greșit , ii rog sa accepte scuzele mele. Cui m-a criticat, ii multumesc! Le multumesc jurnaliștilor . Au fost parte din povestea mea de fotbalist. Indiferent in ce fel, indiferent cum. Multumesc tuturor pentru tot! N-am fost un înger, dar nici un demon. Am fost eu, Adrian Mutu!
Va mulțumesc din suflet!
Adrian Mutu"
Și eu îți mulțumesc, Adrian Mutu! Amintirile mele cu tine o să-mi hrănească sufletul până la adânci bătrâneți. Sunt mândru că i-am cunoscut, le-am strâns mâna, am fost prieten și îi respect pe cei trei mari fotbaliști pe care i-a dat Piteștiul: Dobrin, Mutu, Jean Barbu!

** - Toate datele statistice pe care le-am scris în acest articol au fost din memorie. Poate am greșit câte ceva. Îmi era simplu să caut pe google și să ofer date exacte. Am preferat să vă spun varianta de care mă bucur eu, scoasă din folderele ascunse ale creierului meu.

Niciun comentariu: