Cărţi şi politică la Librăria Mea

Suntem din ce în ce mai mulţi şi mai buni! Vineri seara ne-am întâlnit la Librăria Mea din nou la o/un cafea/ceai/bere/suc... Pe lângă cei ce pare să formăm un grup sudat, Oana, Ioana, Raluca, Ema, Geocer, Adi şi eu, au mai venit de data asta Sorin, Dan Badea, Alin şi, nu în ultimul rând, Mişu. Pentru mine a fost chiar o surpriză plăcută prezenţa lui Mişu, deoarece cred că eram singurul jurnalist din Piteşti care nu-l cunoştea personal, deşi ambii suntem în presă de ani buni. De foarte mult timp doream să-l cunosc, pentru că am auzit în toţi aceşti ani "Mişu în sus, Mişu în jos", numai cuvinte de laudă, dar eu nu-l ştiam decât din articolele sale. Ei bine, tot ce se spune despre el e adevărat: e foarte "de gaşcă", e spiritual, citit, inteligent şi ţine la glume.

De data asta am avut ca temă Indicii Anatomice, carte scrisă de Oana Stoica-Mujea, prietena noastră din clubul de lectură. O poveste fascinantă despre mai multe crime oribile care au speriat liniştitul oraş Satu Mare, o anchetă inedită pentru Poliţia română, dusă de o inspectoare tânără şi ambiţioasă, dar cu unele probleme psihice şi de adaptare, plus un deznodământ cu totul şi cu totul neaşteptat, aşa cum îi stă bine unui roman poliţist. Oana a fost copleşită de felicitări, dar şi de întrebări privitoare la personaje, majoritatea reale, sau la acţiune.

Cum era de aşteptat, mai mult am vorbit de politică decât de cărţi! La naiba! Presimt că peste două săptămâni vom face la fel, fiindcă ne vom afla tot într-o vineri dinainte de alegeri, de data asta înainte de turul II. Asta, cu toate că avem de citit două cărţi: Adam şi Eva, de Liviu Rebreanu şi Foamea, de Knut Hamsun. Mai multe, inclusiv poze, la Raluca pe blog!

Comentarii

Oana a spus…
N-am gasit foamea. Ce ma fac? :(
Canguru' a spus…
Nici eu, vad ca pe Diverta nu e. Imi reactivez abonamentul la biblioteca si o citesc in sala de lectura, se pare...

Postări populare de pe acest blog

JURNAL DE CĂLĂTORIE (10): Djurgarden

Am învins balaurul Helicobacter pylori!

Piteștiul nu e în Oltenia!