Low cost: dumb flying


O companie care-şi atrage clienţii (adică fraierii) cu îngâmfatul slogan "smart flying", ce practică zboruri în cele mai jalnice condiţii din cel mai jalnic aeroport din Europa, a ajuns datorită publicităţii excesive ce i s-a făcut să aibă preţuri mai mari decât companii serioase, precum Tarom, KLM şi altele. E incredibil cum au ajuns românii să şmecherească până şi activitatea asta de high-class, zborul cu avionul!

Am observat de ceva timp că a devenit mai scump să zbori cu o companie low-cost decât cu una adevărată! Şi care e diferenţa dintre cele două tipuri de zboruri?

Păi la low-cost trebuie să te duci în autogara de la Băneasa, unde pute a pişat în fiecare colţişor al minusculei săli, inclusiv la singurul bar, unde sunt o mie de oameni ce stau la îmbarcare într-o grămadă neuniformă ca de vite, unde plăteşti 20 de euro în plus faţă de bilet ca să-ţi ia şi geamantanul, fiindcă nu poţi pleca în vacanţă doar cu laptopul, unde te descalţi şi umbli în şosete printr-un praf de nedescris, unde eşti obligat să te sui într-un autobuz care să te ducă la avion, avion ce te umple de miros de motorină, iar iarna îngheţi de te caci pe tine, unde trebuie să-ţi dai coate pe scările avionului, ca să ocupi un loc, fiindcă biletele sunt fără locuri şi te gândeşti că ai putea să stai tot drumul în picioare şi unde nu-ţi dă nimeni nici măcar un pahar de apă, poţi să mori, ce să mai zici de mâncare...

În schimb, la economy class pe Otopeni faci check-in civilizat la ore normale ale zilei, nu în creierii nopţii, stai comod pe băncuţe sau fotolii, intri wireless pe internet, îţi mănânci sandwich-ul sau îţi citeşti ziarul liniştit, WC-urile sunt curate, personalul amabil, cafenele câte doreşti, te îmbarci normal, direct în avion, unde te aşteaptă locul rezervat, o mâncare caldă şi o cafea fierbinte, unde ţi se oferă o pătură dacă ţi-e frig sau o pernă dacă ţi-e somn, nişte căşti ca să asculţi radio sau chiar, la unele companii, ţi se pune un DVD...

Ei bine, şmecherii de România au pus preţuri mai mari la călătoriile low-cost decât la cele economy! Iată un exemplu (vezi foto), care probabil nu e cel mai elocvent, fiindcă sunt din ce în ce mai multe! Bucureşti - Barcelona, dus-întors, plecare 7 iulie şi întoarcere 14 iulie, preţ pentru un adult:
- la Blue-Air: 189,98 euro + 20 euro (bagajele) = 209,98 euro
- la Tarom: 167,73 euro (preţ unic)

Şi cu toate astea, unde credeţi că e mai mare bătaia pe bilete?

Comentarii

EmaPirciu a spus…
Nu stiu daca e ceva general. Tarom este de departe cea mai scumpa cand vine vorba de zborul cu avionul. Nu te uita la cateva zboruri, compara mai multe.
Canguru' a spus…
Ema, ce-mi trebuie mai multe, cand pe destinatiile mele preferate, Barcelona si Amsterdam, Tarom si KLM au zboruri mult mai ieftine decat companiile low-cost!
silavaracald a spus…
Deci, am intrat doar să dau Bună seara!, că eu în avion nu ma urc nici sub narcoză! Deci, adică... :D
Geocer a spus…
Bun, sunt de acord ca trebuie sa semnalezi magaria, dar pe de alta parte, daca tot circuli des pe rutele mentionate, avand in vedere faptul ca esti informat, alegerea e clara. Si daca toti calatorii vor proceda ca tine, e simplu de ghicit ce se va intampla.
Canguru' a spus…
Daaaaa, George, observatie perfecta! Vor creste din nou pretzurile la economy class!

SLVC, noapte buna, somn usor, vise placute (sa visezi ca zbori)
Denis a spus…
il contrazic pe gamalia cu date. tarom are de anul trecut tarife extrem de bune si piloti de nota 10. problema cu preturile mari este la lufthansa. un zbor la munchen pe perioada verii e aprox. 100 de euro dus-intors (toate taxele incluse), iar la Madrid, Barcelona ori Valencia e intre 120-170 de euro. De acord cu Canguru, nu merita sa zbori cu companiile low-cost de la Baneasa.

Postări populare de pe acest blog

JURNAL DE CĂLĂTORIE (10): Djurgarden

Am învins balaurul Helicobacter pylori!

Piteștiul nu e în Oltenia!