Obiecte ascuţite

În ultima vreme nu am mai făcut recenzii pe aici, la cărţile pe care le-am citit, doar am schimbat coperţile la rubrica din stânga, "Ce citesc". Numai că ultima lectură pe care am avut-o a fost atât de profundă, încât nu mă pot abţine să nu vorbesc despre ea şi să nu v-o recomand. Este vorba de "Obiecte ascuţite", scrisă de Gillian Flynn.

Am început-o la recomandarea Oanei şi cu impresia că autorul este bărbat. Aşa reieşea din prezentarea pe care editura i-a făcut-o. Însă, după câteva zeci de pagini am început să-mi pun întrebări: ori autorul este genial şi s-a transpus în pielea unei femei, scriind cu un talent incredibil despre trăirile interioare ale unei femei traumatizate, trăiri pe care nu înţelegeam cum le-ar fi putut cunoaşte un mascul, ori autorul este o femeie şi e tot... genială! Wikipedia mi-a confirmat supoziţiile: Gillian e femeie.

Eroina acestui roman senzaţional este o jurnalistă din Chicago, ajunsă la vârsta de 32 de ani fără să fi făcut nimic notabil în viaţă. Ca s-o scoată din depresiile puternice ale ei, redactorul şef o trimite în orăşelul natal, pentru a ancheta şi documenta o crimă şi o dispariţie, dispariţie care se va dovedi a fi tot o crimă. Două fetiţe de 6-7 anişori au pierit ciudat de mâna unui, probabil, ucigaş în serie.

Numai că intenţia materializată a şefului îi trezeşte Camillei amintiri foarte dureroase. Întoarcerea în orăşelul natal este de fapt întoarcerea într-un trecut de care a fugit în urmă cu 13-14 ani, de o copilărie ce trebuia să fie minunată în casa mamei ei, cea mai bogată din sudul statului Missouri. Camille retrăieşte momentele de depresie cumplită, care au împins-o în sanatoriul de nebuni fiindcă ajunsese să se taie cu lama şi cu alte obiecte ascuţite. Camille are căderi psihice atunci când mama ei doreşte s-o "îngrijească", aşa cum făcea în trecut. Camille are resentimente dure faţă de foştii colegi şi prieteni, de locuri şi fapte din trecut, chiar de ea însăşi, atunci şi acum.

În această stare psihică precară, Camille încearcă să rezolve misterul crimelor, fiindcă de la poliţişti nu are nicio speranţă. Ea se luptă cu datoria ei de serviciu şi cu trecutul, cu toate că nu este nimic altceva decât o femeie simplă, cu sentimente ca oricare alta, ce-şi dorea să fie nimic altceva decât iubită, dar şi o femeie complicată, care nu iroseşte timpul şi, după 10 ani de abstinenţă sexuală, sare din patul unui poliţist şarmant în cel al unui adolescent de 18 ani, căruia nici măcar nu i-a mijit mustaţa. O femeie care şi-a început viaţa sexuală la 16 ani printr-o orgie într-un WC insalubru, cu patru fotbalişti ai liceului.

"Câteodată mă gândesc că fiecare femeie are câte o boală în ea, care aşteaptă momentul potrivit să răbufnească. Femeile se consumă. Nici nu e de mirare, luând în considerare traficul la care este supus corpul unei femei. Tampoane şi sterilete. Pule, degete, vibratoare şi multe altele, printre picioare, pe la spate sau în gură. Bărbaţilor le place foarte tare să bage tot felul de lucruri în femei: castraveţi, banane sau sticle, un şirag de perle sau un marker, un pumn chiar. O dată, un tip a vrut să-mi bage înăuntru un aparat walkie-talkie".

Drama Camillei a pornit de la mama ei, care nu a iubit-o niciodată pentru că, la rândul ei, nu a fost iubită de mama ei. "Nu-mi amintesc să-i fi spus Adorei (notă - mama) în copilărie culoarea mea preferată sau ce nume aş fi vrut să aibă fata mea când o să am eu copii. Nu cred că ştia ce mâncare îmi plăcea şi cu siguranţă nu am dat buzna niciodată în camera ei în mijlocul nopţii, cu lacrimi în ochi, din cauza unui coşmar. Nu mi-a spus în viaţa mea că mă iubeşte şi nici eu nu credeam că m-ar iubi". Astfel, copilăria ei a fost foarte grea: "Sunt mame care nu dovedesc că pot fi numite mame, aşa cum sunt fetiţe care nu merită să fie copii".

La o vârstă fragedă, Marian, surioara Camillei, moare în condiţii suspecte şi jurnalista începe să îşi pună întrebarea, azi, dacă nu cumva între Marian şi cele două fetiţe din cazul de crimă nu există vreo asemănare. Se apropie de familiile îndurerate şi descoperă că şi acestea sunt nefericite. "O familie cu mai mulţi copii este un cuib de gelozii meschine, dar copiii familiei Nash erau speriaţi nu numai de ideea de a concura unul cu altul, ci şi cu o soră moartă. Îi compătimeam sincer".

Faptul că a putut înţelege psihologia tuturor familiilor din oraş, graţie coşmarului trăit de ea în copilărie, o ajută să-l descopere pe criminal. Unul... surpriză!

Am rămas profund impresionat de această carte, de scriitura autoarei, de subiectul ales, de intriga dură, povestită pe şleau. Excelentă carte! O recomand cu căldură!