Cariera lui Bute a început la Piteşti

România are, după foarte mulţi ani, un campion mondial apreciat enorm în străinătate. Este vorba de Lucian Bute, care aseară şi-a apărat cu succes titlul pentru a opta oară, învingându-l pe francezul Mendy prin KO, în runda a patra. OK, ăstea sunt informaţiile pe care toată ţara le ştie, fiindcă gala de la Bucureşti a creat o isterie naţională, de care nu au avut parte alţi doi campioni mondiali la box profesionist, Mihai Leu sau Leonard Doroftei.

Ceea ce se ştie mai puţin, sau s-a uitat, este că Bute nu ar fi ajuns aici dacă destinul nu l-ar fi învins, în 1999, la... Piteşti! Da, la Piteşti, într-o gală la care am participat şi eu, ba chiar am fost parteneri media pe tv atunci!

Acum 12 ani, Lucian Bute era un talentat pugilist din lotul naţional, despre care nu se vorbea prea mult, fiindcă altele erau vedetele: fraţii Marian şi Dorel Simion, Adrian Diaconu, dar şi piteşteanul nostru Crinu Olteanu, campion mondial la amatori, la Houston! Boxul românesc trecea printr-o perioadă fastă atunci, astfel că Bute era doar o speranţă de viitor. Pe asta a mizat şi clanul Simion (tatăl Gheorghe şi fraţii Marian şi Dorel), care şi-a calculat o strategie specială pentru Jocurile Olimpice de la Sydney, diferită de cea a Federaţiei. Cu toate că Bute era titularul categoriei 67 kg, Simionii au făcut presiuni pentru ca Dorel, mezinul, să urce de la 63 la 67. pentru că avea mai multe şanse la medalii la Olimpiadă.

Pentru că România trebuia să prezinte un singur sportiv la fiecare categorie, Federaţia a fost şantajată să accepte un meci de baraj între Dorel Simion şi Lucian Bute. Totul s-a organizat la Piteşti, pe teren neutru. Era pentru prima oară când Sala Sporturilor găzduia o gală de aşa anvergură. Ţin minte că ne-am implicat şi noi masiv, trimiţând un car de transmisiune în direct şi având intervenţii de la Sală regulate.

Meciul a fost foarte încins, ca şi discuţiile despre el. Bute şi Simion au dat tot ce au avut mai bun, fiindcă de asta depindea prezenţa la Olimpiada din 2000. Sincer, şi nu spun asta pentru că Bute a ajuns mare acum, iar Simion s-a stins brusc, eu l-am dat câştigător pe Bute. Şi nu numai eu, ci şi alţi specialişti, numai că arbitrii l-au considerat, la limita limitelor, dacă se poate spune aşa, mai bun pe Dorel.

După acest eşec usturător, Bute s-a retras din boxul amator, conştient că nu are viitor, mai ales că după dezastrul de la Olimpiadă, antrenor coordonator la lotul naţional de box a venit... Gheorghe Simion! A, am uitat să spun că Dorel Simion a dezamăgit crunt la Sydney. A plecat peste Ocean, a trecut la profesionişti şi timp de 4-5 ani nu s-a mai auzit nimic de el. În tot timpul ăsta s-a antrenat şi s-a remarcat decât o singură dată printr-un scandal monden: cică s-ar fi dat la nevasta idolului României de atunci, Leonard Doroftei. Care nu-l suportă deloc şi-l atacă pe unde-l prinde.

Mi-l amintesc pe Bute din '99 ca fiind un tip înalt şi slăbuţ, cam ţărănuş, aşa, din topor. Cei 10 ani petrecuţi dincolo l-au schimbat enorm. Acum este într-o formă fizică de invidiat şi vorbeşte impecabil franceza şi engleza. Întreaga lume îl iubeşte şi nu văd de ce nu am face-o şi noi, românii!

Comentarii

Ileana Andrei a spus…
In Bucuresti se vorbea de blat. Crezi ca e posibil la acest nivel? Dar parca ala a cazut prea usor la o lovitura la care nu te-ai fi asteptat...In fine macar a mai cheltuit Udrea bani cu turismul :-)
Canguru' a spus…
In 2007, cand Dinamo a luat campionatul, a avut 15 victorii consecutive. Cu toate ca echipa era foarte tare in acel moment, la victoriile cu 4-0, 7-0 sau alte scoruri astronomice, lumea zicea ca a fost blat.
Ce blat? Bute a fost foarte-foarte bun, concentrat, in forma maxima, foarte montat sa faca o partida buna in fata romanilor, in timp ce Mendy ala, pe langa faptul ca e mediocru, a venit si iesit din forma
Geocer a spus…
Lovitura aia a fost bine plasata: la carotida! Chiar daca nu pare, este una destul de periculoasa pentru cel care o incaseaza!

Postări populare de pe acest blog

JURNAL DE CĂLĂTORIE (10): Djurgarden

Am învins balaurul Helicobacter pylori!

Piteștiul nu e în Oltenia!