Frankenfreakin'barber

Azi am trăit senzaţii tari la frizerie! Exact ceea ce-mi trebuia, în perioada asta în care stau destul de rău cu capu'. Şi, apropo de cap, după ce timp de şase luni părul meu nu a mai văzut foarfeca în încercarea de a face un experiment, azi am decis că nu se mai poate! Şi nu pentru că Ema mi-a zis că semăn din ce în ce mai mult cu Pepe, ci pentru că în spate nu mi se mai aranja deloc, m-am decis să mă duc şi să mi-o iau un pic în freză. Foarfeca...

În scurta mea experienţă frizieristică, am cunoscut trei locuri în care m-am simţit bine şi am plecat satisfăcut: la un salon de fiţe şi la două frizerii de cartier, unde tund şmechereşte nişte ăia. Dar n-am avut noroc la niciunul: fiţele, sâmbăta, se confundă cu cocuri de naşe, coafuri sofisticate de mirese şi plăci în cap, iar dincolo închiseseră. Aşa că am luat-o eu la pas pe Centru şi am văzut o frizerie cu program sâmbăta până la ora 13. Deschisă la ora 16.

Intru... şi am o reverie, amestecată cu teamă şi incertitudine. Apuc să pun piciorul, că un nene bătrân îmi zice: "Ia loc, că în 5 minute sunt gata". Deşi voiam să fug şi să ţip precum în filmele de groază americane, am rămas ţintuit pe loc. Exact ca pe vremea când eram copil şi mă ducea tata la tuns, iar eu nu voiam la o tanti a dracu', dar când zicea aia "Hai", era "hai" fără "stai"!

Un nene din Epoca de Aur presta la un alt nene din Epoca de Aur. Bine, după mine a mai venit un aurar, d'ăsta, de vreo 80 de ani... Vi-i mai aduceţi aminte pe frizerii din anii 70? El era! Cred că are vreo 75 de ani, se mişcă precum un om în etatea lui, mâinile îi tremură un pic, iar aspectul e horror pentru un tip cu obiecte ascuţite în dotare: lins în cap, cu riduri adânci şi piele căzută, cu degete scofâlcite şi cu un şal la gât, în ciuda faptului că afară erau 30 de grade. Nu mai spun, că foarfecele şi maşina de tuns sunt obiecte de muzeu în stare de funcţionare! Nu lipsesc nesuferita apă de colonie, alcoolul sanitar, vata şi pudra de talc! Până şi ritualul a încremenit în timpuri de mult apuse: eşti invitat pe scaun, ţi se pune şorţuleţul îngălbenit de vreme şi legat la gât cu un şnur deşirat, foarfecele sunt dezinfectate cu spirt, maşina de tuns, cu hangaralele ei, e scoasă din eternul şi nelipsitul sertar şi scuturată cu o pensulă groasă, iar dinţii pieptănului sunt dotaţi cu vată din belşug. Iar la radio se aude inconfundabilul Radio România Actualităţi!

"Mă", îmi zic eu, "nu-mi stătea mie mai bine cu minţile în cap şi cu claia de păr la spate"? Dar pentru că nu are cine să-mi răspundă, conştiinţa fiindu-mi plecată puţin pe câmpii, mă las în voia sorţii. Fie ce-o fi! Îi explic eu bătrânelului că nu vreau să mă tund, ci doar să mă aranjeze un pic, pe ici, pe colo... Dă senzaţia că a înţeles, dar pun pariu că nu. Aşa că, ce pot să fac mai bine decât să închid ochii?

Şi, uite aşa, pe un fond sonor asigurat de Mirabela Dauer, Gabriel Dorobanţu şi câteva şlagăre din repertoriul internaţional, interpretate de formaţii de mare angajament ca Beatles şi Take That, zic să mă simt şi eu bine. După vreo oră de pigulit la părul meu, sunt invitat respectuos să mă uit în oglindă dacă m-am pierdut bine. Oau, nu ştiam că mai e faza cu oglinda pusă la spate! Bă, frate: culmea e că moşuleţul m-a tuns chiar bine! Eh, un pic cam scurt faţă de cât aş fi vrut eu, dar corect!

Acum, lăsând gluma la o parte, omul e o figură! E foarte pitoresc, atât el, cât şi modul tradiţional de a tunde oameni. Nu mai spun că e extrem de modest şi foarte simpatic...! Chiar le recomand prietenilor mei care lucrează în presa argeşeană să facă un reportaj cu el, fiindcă nu cred că mai există în oraş un frizer la vârsta lui.