A murit Spartacus!

Scrisesem mai demult, pe blog, cât de tare m-a impresionat filmul şi ce mult mi-a plăcut. Păcat de Andy!

Articol apărut şi pe epitesti.ro.

Actorul care l-a întruchipat pe celebrul gladiator Spartacus în cel mai recent şi de succes serial hollywoodian, Andy Whitfield, a murit luni de dimineaţă în ţara sa de adopţie, Australia. Whitfield, care în urmă cu 18 luni a fost diagnosticat cu limfomul non-Hodgkins, o boală extrem de rară, reuşise să impresioneze lumea filmului cu prestaţia sa senzaţională, plină de forţă şi caracter, din Spartacus. După ce a terminat de filmat primul sezon, actorul născut în Ţara Galilor a cerut producătorilor o pauză pentru tratament. Serialul a luat o pauză de un an şi toată lumea a sperat că Andy Whitfield va reveni pe marile ecrane cu continuarea aventurilor, mai ales că al doilea sezon se anunţa extrem de spectaculos.

Din nefericire, boala s-a agravat şi producătorii licenţei Spartacus au fost nevoiţi să-l înlocuiască pe Andy Whitfield cu conaţionalul lui, Liam McIntyre, dar au anunţat în ianuarie 2011 că starea de sănătate a fostului interpret al gladiatorului este stabilă.

Whitfield, care avea 39 de ani, s-a stins în braţele soţiei sale, Vashti, care l-a numit "un războinic tânăr şi frumos, ce a murit într-o dimineaţă însorită". Cei doi aveau împreună doi copii minori. Chris Albrecht, preşedinte al Companiei Starz, a declarat: "Am fost norocoşi că am lucrat cu Andy în Spartacus! Omul care a fost un campion pe ecran a fost, de asemenea, un campion în propria viaţă. Andy a fost o inspiraţie pentru noi toţi, deoarece el s-a confruntat cu această bătălie personală cu curaj, tărie şi har. Gândurile şi rugăciunile noastre sunt alături de familia sa în această perioadă dificilă. El va trăi în inimile familiei sale, ale prietenilor şi fanilor".

"Spartacus: Sânge şi Nisip" a uimit lumea filmului prin scenele explicite de violenţă pură şi sex. Primul sezon a avut nenumărate nominalizări la diferite premii, printre care şi celebrul festival de la Monte Carlo şi a câştigat premiul pentru Cea Mai Bună Actriţă Într-un Rol Secundar, acordat lui Lucy Lawless (nimeni alta decât Xena, prinţesa războinică) de către Academia americană de filme SFFH (Science-Fiction, Fantasy şi Horror).

Comentarii

Ileana Andrei a spus…
Nuuu, chiar am urmarit pe net si nu mai gasisem nimic. Doamne nu imi vine sa cred!!!! Chiar nu se gaseste un leac la boala asta!!

Postări populare de pe acest blog

JURNAL DE CĂLĂTORIE (10): Djurgarden

Am învins balaurul Helicobacter pylori!

Piteștiul nu e în Oltenia!