Pocăiţi? Pocăim, Măria-Ta!

E un banc vechi cu Ștefan cel Mare, care se adresează unor moldoveni de-ai săi ce stăteau pe marginea șanţului și mâncau pesmeţi: "- Biscuiţi? - Biscuim, Măria-Ta!". Asta mi-a venit subit în minte când am auzit cea mai nouă ofertă de racolare adresată persoanelor în vârstă.

Nu cu mult timp în urmă, o rudă mai îndepărtată, aflată la o vârstă la care nu se mai poate gândi decât la numărătoarea inversă, a trecut de la religia ortodoxă la "pocăiţi". Mă rog, la o anume religie, dar cea care povestea cred că în cultura ei religioasă nu există decât "ai noștri" și sectanţii, sau pocăiţii. "De ce ai făcut lele păcatul ăsta?", au tot întrebat-o apropiaţii... "Eh, uite-așa-mi veni! Îmi promiseră că-mi dau de mâncare și îmi plătesc ei mormântarea".

Cum ar veni, i-au făcut unii o ofertă mai bună, cu mai multe minute în reţeaua de după mparte, cu abonament la cantină și sute de Megabiscuiţi. Acu', luaţi piatra și aruncaţi, dar femeia și-a gândit ultimii ani ca o afacere. Nu mai cheltuie niciun ban pe mâncare, iar pensia și-o pune aproape pe toată la CEC. Apropo, habar nu aveam că la CEC se mai pot pune bani... Iar înmormântarea va fi bonus la ofertă, adică gratis. Deja gurile rele (și garantez eu că sunt rele) spun că băbuţa a strâns 300 de milioane...

Nici nu știu ce să zic, o mai conta că, aidoma oricărei oferte, și aceasta a venit cu steluţa și scrisul mic aferente? Cică în afară de înmormântare, după relizierea contractului abonatul nu va mai beneficia de nicio pomană, găină, colivă, căpeţel, pacheţel, etc, etc... Și ăsta chiar e un subiect important de dezbătut la Radio Șanţ, nu? Și atunci, pocăiţi sau nu pocăiţi?

Comentarii

EmaPirciu a spus…
De 300 de milioane ii fac eu si coliva, si pomana. Capetelele nu intra in pret, dar ii fac 10 gratis
Canguru' a spus…
Bașca un apartament! Dar lista de așteptare e lungă, la numărul de ordine s-a trecut la două cifre

Postări populare de pe acest blog

JURNAL DE CĂLĂTORIE (10): Djurgarden

Am învins balaurul Helicobacter pylori!

Piteștiul nu e în Oltenia!