Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 24 februarie 2016

Dragostea. La perfectul simplu

Nu știu ce e de capul acestui Dragobete, dar dacă e despre dragoste, azi am avut parte de cea mai clară dovadă de dragoste. O demonstrație de cât de tare pot să unească unele dintre cele mai neînsemnate lucruri.

Citeam linistit, la un Tchai. Erika vine și mă întreabă:
- Ce citești?
- "Prizonieră în pânza de păianjen".
- E frumoasă?
- Nu'ș ce să zic. Am așteptări mari, fiindcă e continuarea trilogiei Millennium. Știi tu, cărțile alea, "Bărbați care urăsc femeile", "Castelul din nori s-a sfărâmat"...

(Poate că nu citește ea cât aș vrea eu sau cât citeam eu la vârsta ei, dar Erika vrea să îi povestesc mereu ce se mai întâmplă în cărțile pe care le lecturez. E la curent cu tot ce citesc și e foarte curioasă cum evoluează acțiunea din fiecare carte. Trilogia Millennium a fascinat-o, special pentru ea am cumpărat și DVD-urile cu ecranizarea celor trei romane ale lui Stieg Larsson).

- Asta îmi citeai atunci la lumânare?
- ... (fac o pauză ca să îmi aduc aminte la ce anume se referă) Poftim?
- Nu știi că îmi citeai mereu ca să adorm pe vremea când nu aveam curent și îmi era urât?
- Aaa, nu, cartea aia era "Prințesa din castelul de caramel".
- Aha, mi-a zis, s-a întors și a plecat.

Viața nu a fost mereu frumoasă și ușoară. Niciodată nu este, dar din păcate sunt momente în viața oricărui om (eu așa cred) când greutățile și necazurile aproape ne doboară. A fost o perioadă urâtă, când împreună cu Erika (avea 6 ani) am trecut peste o iarnă fără lumină și fără gaze. Câteodată și fără nimic de mâncare, norocul era că ea mânca la grădiniță. Seara ne culcam devreme, la lumina lumânării, citind. Îi citeam cu glas tare ca să nu-i fie urât de întuneric. Înfofoliți și îmbrățișați.

Au urmat momente și mai grele, dar "iarna" a trecut și a răsărit din nou soarele. Nu îmi închipuiam că Erika mai ține minte acele momente grele. Până azi... Sincer, mi-au dat lacrimile după ce a ieșit din cameră. Mi-am dat seama că greutățile CHIAR TE UNESC, și fără dragoste nimic bun nu poate ieși. Fără dragoste și fără cărți! O surprind deseori cu momente din copilăria ei despre care nu-și amintește nimic. Momente frumoase, de joacă sau de veselie. În schimb, ea ține minte cartea pe care i-o citeam atunci când nu aveam lumină, la lumina lumânării.

Dragostea e un sentiment complex care se sedimentează în timp, cu secvențe cu impact emoțional puternic, pozitive sau negative. Sunt imagini și trăiri pe care sufletul le înmagazinează, nu înainte de a le evalua pe o scară imaginară. Dragostea nu e neapărat despre un buchet de flori sau o declarație de complezență, e despre ceea ce ești capabil să dăruiești din inimă, este fluxul de sentimente pe care îl transportă inima către creier, și retur, trecând prin câteva stații obligatorii: sufletul, memoria sau recunoștința.

PS - Până și cana se potrivește scenei. O întâmplare, e singura cană specială de ceai din casă