Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 24 mai 2017

JURNAL DE CĂLĂTORIE (4): Good Morning

Stadionul Friends Arena
la ora locală 23
Good Morning este numele hotelului unde am înnoptat prima noapte pe tărâm suedez. Mă rog, e un fel de a spune "am înnoptat", fiindcă în Suedia începe să se instaleze summer suedish days, ceea ce înseamnă mai pe românește noaptea-zi. Nopțile de vară în ținutul nordic sunt precum amurgul serii în România: nu se face niciodată noapte, întuneric de-a binelea, cerul este permanent luminat, este ca ziua. Sentimentul este extrem de ciudat, e ca și cum te-ai duce la culcare la ora 8 seara. Te pui în pat și vrei să adormi, dar aiurea, pur și simplu nu poți când vezi că afară e lumină. Iar la 5 dimineața este lumină zdrobitoare. Eu m-am culcat la 2 noaptea (ora locală) și m-am trezit la 5, după doar trei ore de somn. Am tras draperiile și am mai furat, cu greu, vreo trei ore de somn.

Prima impresie despre Stockholm este că e un oraș corect. Normal. Civilizat. Nu m-a aruncat în extaz ca Parisul, Barcelona sau Amsterdamul, ci mai degrabă m-a făcut să exclam: "Mi-ar plăcea să locuiesc aici". Din avion orașul pare ca o mare felie de cozonac din care s-au desprins sute de firimituri. Sunt extrem de multe insule și insulițe, de la cele mai mici și până la unele foarte mari, de dimensiunea unui orășel din România. Pe țărmurile fiecăreia sunt ancorate mii de iahturi, iar pe canalele dintre ele navighează vapoare de croazieră.

La aterizare, nici nu se putea altfel, dai peste oameni extrem de civilizați și dornici să te ajute. Aici, fiecare suedez vorbește engleza la perfecție, de parcă zici că asta este limba lor naturală, nu cea plină de o-uri (la ei, aproape orice combinație de vocale sau consoane conține un "o" fonetic). Am ajuns la Centrul de Acreditare la ora 20:05, tipii de acolo închiseseră și stinseseră calculatoarele și imprimantele. Sigur, puteam să vin a doua zi ca să îmi ridic acreditarea, dar am insistat puțin și oamenii au redeschis centrul special pentru mine, au repornit tot sistemul, ceea ce a durat vreo 10 minute. Și toate astea pentru un român, nu un olandez sau englez! Un amărât de român care s-a simțit important pentru câteva minute, s-a simțit european, s-a simțit respectat.

Încă de acasă îmi propusesem să mă deplasez cu metroul prin oraș, deoarece așa m-am obișnuit în călătoriile mele în orașele pe care le vizitez. Și chiar îmi făcusem planuri despre cum să ajung la stadion, la hotel, în centrul orașului, peste tot, numai cu metroul. Însă, un nene suedez de la un birou de informații m-a sfătuit să aleg trenul ca mijloc de deplasare! Da, trenul! Mi se pare incredibil să te deplasezi prin oraș cu trenul, dar rețeaua de cale ferată este atât de bine pusă la punct încât este mai simplu decât să iei autobuzul, tramvaiul sau metroul.

Stațiile de metrou
seamănă cu niște peșteri,
cu picturi rupestre moderne
M-am dus cu trenul la stadion, așa cum mi-a fost recomandat, dar la hotel am ales metroul, fiindcă ăsta era drumul pe care îl memorasem și nu voiam să mă încurc. Și am descoperit de ce suedezii nu prea merg cu metroul: stațiile sunt extrem de depărtate una de cealaltă, merge metroul între două stații câte vreo 10 minute, de ajungi să te plictisești. Păi știți cu toții, probabil, filmulețul ăla de pe Facebook cu tipul care se dă jos într-o stație din Londra, o ia la fugă pe străzi, coboară la următoarea stație și se urcă în același tren, același compartiment, lângă prietenii lui! La Londra, Amsterdam sau în alte părți, stațiile de metrou sunt destul de apropiate una de cealaltă, poți să le parcurgi și pe jos. Aici, la Stockholm, probabil sunt 5-10 km între ele.

Orașul văzut din tren sau autobuz nu este spectaculos. Este un oraș modern, cu clădiri futuriste, dar nu cu zgârie-nori sau ansambluri fițoase/kitchoase, cum descoperi chiar și pe la Paris. Seamănă oarecum cu Bruxelles. Toate construcțiile, fie că vorbesc de străzi, ansambluri de locuit, clădiri de afaceri, magazine, reprezentanțe, parcări, stații, etc degajă impresia de spațiu. Culoare largi, neînghesuite, spații verzi absolut peste tot, ochiuri de apă, parcuri, sensuri giratorii generoase... Probabil și de aici vin calmul și liniștea interioară a suedezilor, din faptul că ei nu se înghesuie, nu se reped, nu se sufocă.

Două surprize m-au întâmpinat la hotel: surpriza cea mai mare a fost să descopăr că fereastra camerei mele dă chiar în... parcarea de la McDonald's! Cu Mecul aproape nu ai cum să mori de foame, nu? Normal că spre seară (seara de pe ceas, nu de afară) m-am dus să îmi iau un meniu! Am ales o chestie cu pui și sos de avocado, un sendviș care nu există la noi. Și, în timp ce îmi savuram meniul, am auzit din spatele meu un "Ce faci, boss!". Nu, nu era vorba de mine, erau niște moldoveni care vorbeau la telefon. Ca de obicei, tare, fără perdea, cu băgări de p..ă și limbaj cocălăresc, de-mi venea să intru în pământ de rușine că sunt român. M-am consolat cu gândul că nu știe nimeni că sunt conaționalii mei, mi-am văzut de mâncare și am plecat.
Așa se vede pe fereastra
din camera mea

O altă surpriză a fost să constat că parcarea hotelului este plină cu mașinile oficiale ale finalei! Abia de dimineață, la mic-dejun, am găsit explicația: aici sunt cazați membrii stafului Fed-Ex, compania de livrări fiind partener oficial al finalei. Fed-Ex, care a împânzit orașul cu reclame enorme.

- va urma -

Niciun comentariu: